INSTITUTUL DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

Laboratorul Management educaţional

Managementul calităţii în administrarea educaţiei

la nivel local şi regional

Coordonator Ovidiu Măntăluţă

Bucureşti, decembrie 2006

1
 Structura lucrării:
Introducere
Premise ale reformei administraţiei publice
Obiectivele studiului:
Contextul studiilor şi aria de fenomene pe care se bazează cercetarea
Ipoteze de bază
Principalele teorii ale justiţiei sociale
Tendinţe actuale în managementul serviciilor publice
Fenomene de histerezis social care au afectat capacitatea de schimbare şi de reformare a
învăţământului
Instrumente pentru evaluarea calităţii administraţiei
Relaţia dintre conceptul de justiţie socială şi cel de calitate a administraţiei
Reprezentări (RS) sociale privind instituţiile administraţiei publice şi instituţiile de administrare
a învăţământului
Influenţa contextului situaţional – politicile publice drept cadru şi context al schimbărilor
reprezentaţionale
Relaţiile dintre atitudine şi comportament
Altruismul şi empatia – aspecte teoretice
Identificarea structurii reprezentării sociale a consiliului local. Verificarea centralităţii
elementelor din nucleu.
Utilizarea metodelor de management al riscului în administraţia învăţământului
Identificarea problemelor şcolii şi a aşteptărilor elevilor şi părinţilor

Introducere

Calitatea administrării educaţiei poate fi discutată în cadrul mai larg al calităţii furnizării serviciilor
publice. Din punct de vedere formal, includerea serviciului educaţional în mulţimea serviciilor
publice conduce la existenţa pentru învăţământ a unor trăsături comune tuturor serviciilor, inclusiv
în privinţa calităţii serviciului şi a calităţii administrării lui. Vorbind despre serviciile publice,
acestea au ca trăsături generale extensia (volumul, numărul de clienţi serviţi) şi calitatea, măsurată
prin standarde şi proceduri de evaluare. Rămâne de văzut în ce măsură învăţământul este
considerat de principalii deţinători de interese (elevii, părinţii, personalul din învăţământ) ca un
serviciu public, asimilabil cu celelalte servicii – sănătate, cultură, ordine şi siguranţă publică,
servicii comunitare de utilitate publica, drumuri publice, asistenţa socială, prestaţii sociale,
urbanism şi amenajarea teritoriului, evidenţa persoanelor, managementul situaţiilor de urgenţă.
În noiembrie 2006, Confederaţia Europeană a Sindicatelor a lansat o petiţie către Comisia
Europeană, cu privire la calitatea servicilor publice. Cităm din această petiţie1:
“Serviciile publice sunt esenţiale pentru coeziunea socială, economică şi regională a Europei.
Aceste servicii trebuie să fie de o inalta calitate şi accesibile tuturor cetăţenilor. Până în
prezent, privatizările sau liberalizările (în special in sectoarele energie, poştă, telecomunicaţii)

1
http://www.petitionpublicservice.eu/spip.php?article6

2
 erau singurele alternative propuse pentru dezvoltarea serviciilor publice. Este timpul să găsim
alte soluţii!”

Premise ale reformei administraţiei publice

A. Funcţionarea mecanismelor democratice

1. Administraţia publică este un mediator între piaţă şi cetăţeni, iar calitatea rezidă în corelaţiile
dintre piaţă, cetăţeni şi autorităţile publice.
Gradul în care nevoile identificate ale cetăţenilor sunt satisfăcute depinde de capacitatea actorilor
economici sau instituţiilor de a realiza şi furniza bunuri şi servicii şi de cererea solvabilă de servicii
la un moment dat, pe de o parte, dar şi de capacitatea administrativă a autorităţilor locale, pe de
altă parte. Comisia Europeană consideră că o slabă capacitate administrativă pune în pericol
dezvoltarea socio-economică2.
2. Însuşirea principiilor şi practicilor privind buna guvernare
OECD defineşte guvernarea ca un set de “aranjamente formale şi informale care determină cum
sunt luate deciziile publice şi cum sunt îndeplinite acţiunile, din perspectiva menţinerii valorilor
constituţionale ale unei ţări în faţa schimbărilor, a problemelor, actorilor şi mediului”3.
Autorităţile naţionale, regionale şi locale sunt doar un set de actori ai guvernării. Ceilalţi actori
sunt partenerii sociali, societatea civilă, incluzând organizaţile non-guvernamentale (ONG),
instituţii financiare, de cercetare, media, sindicate.
Caracteristicile bunei guvernări: participarea cetăţenilor şi transparenţă, orientare spre
consens şi implicarea autorităţilor, răspundere (accountability), eficacitate şi eficienţă,
echitate şi respectarea legilor. Buna guvernare mai înseamnă instituţii eficiente cu personal bine
profesionalizat, relaţii productive între diferiţii actori implicaţi în procesul de dezvoltare, atitudini
pozitive în raport cu afacerile şi intreprinderile şi un cadru instituţional eficace în vederea susţinerii
dezvoltării. Demersurile privind consolidarea cadrului de guvernare sunt complet compatibile cu
reforma instituţională şi dezvoltarea capitalului uman în administraţia publică.
Poziţia României: În documentul „Program operaţional pentru dezvoltarea capacităţii
administrative” emis în 2007 de Guvernul României4, se menţionează:
• Eficienţa în serviciile publice conduce la creşterea productivităţii în economie, prin
proceduri mai rapide, servicii îmbunătăţite, valoare pentru banii publici cheltuiţi.
• Buna funcţionare a instituţiilor şi a administraţiei publice este o precondiţie pentru
proiectarea şi implementarea cu succes a politicilor pentru a promova dezvoltarea socio-
economică şi pentru a contribui la creşterea economică şi a ratei de angajare;
• Capacitatea instituţională şi administrativă sunt cheia bunei guvernări şi un element esenţial
al Strategiei Lisabona.

3. Stabilitatea socială exprimată prin moderaţia opiniilor cetăţenilor privind autorităţile locale
(inclusiv cele din învăţământ)
4.Există şi sunt funcţionale mecanismele privind accesul la educaţie şi exercitarea dreptului la
educaţie

2
EC Third Cohesion Report
3
Modernising Government, the way forward, OECD 2005
4
www.fonduri-structurale.ro/article_files/POS%20DCA.pdf

3
Aceasta se manifestă prin existenţa şi implementarea standardelor privind serviciile, a standardelor
naţionale sau locale privind funcţionarea instituţiilor, a procedurilor de apel ale cetăţenilor (elevi,
părinţi) în raport cu deciziile instituţiilor educaţionale şi de administrare a educaţiei.

B. Integrarea aspectelor de planificare a resurselor cu funcţionarea instituţională

5. Planificarea strategică a resurselor umane şi materiale
6. Reforma fiscală reală – nu există discrepanţe majore între resurse şi obiective
7. Organizarea comunicării interinstituţionale şi intrainstituţionale (în instituţie)
8. Dezvoltare competenţială şi managerială , bazată pe procese de analiză, planificare şi bune
practici similare cu cele din statele europene
9. Serviciile publice sunt în mod real angajate în satisfacerea nevoilor cetăţenilor
Funcţionarii sunt capabili să armonizeze propriul interes cu cel al cetăţenilor, iar aceasta se
realizează prin existenţa şi funcţionarea sistemelor de recrutare, selecţie, formare, motivare şi
promovare a personalului.
10. Garantarea unei cariere stabile în administraţie
Ascensiunea profesională a funcţionarilor instituţiilor este bazată pe meritul individual şi pe
parcurgerea etapelor de formare. Evaluarea personalului se bazează pe criterii transparente şi care
sunt aplicate cu bună credinţă.

C. Funcţionarea transparentă, inovaţia şi orientarea spre client

11. Organizaţiile gândesc şi învaţă – în programul de lucru şi în calendarul de lucru se face loc
dezbaterilor, activităţilor de echipă, reflecţiei
12. Adoptarea codurilor de conduită şi a codurilor etice
13. Existenţa procedurilor şi sistemelor de asigurare a calităţii şi de management al calităţii
14. Accesul cetăţenilor la informaţii publice, la decizii şi analize de impact

Scopul şi obiectivele cercetării

Din această listă de domenii şi de probleme de o mare diversitate, deducem necesitatea unei
abordări comune a cât mai multor aspecte. Studiul nostru se va concentra pe elaborarea unei
metodologii de integrare a rezultatelor obţinute din studierea reprezentărilor sociale şi a culturilor
organizaţionale în procesul de elaborare a politicilor publice. Aceasta este o parte sensibilă a
oricărui management al calităţii din administraţie, şi o etapă care de multe ori este eludată.

În domeniul elaborării şi implementării politicilor publice privind învăţământul şi educaţia, este de

folos să utilizăm tehnicile şi instrumentele care, în domeniul economic, au produs rezultate
notabile în privinţa păstrării coerenţei dintre scop, obiective şi mijloacele folosite: acestea se
regăsesc în domeniul microeconomiei şi al ciberneticii producătorului. Totodată, distanţa dintre
scopul sau intenţia individului, instituţiei sau a grupului de cetăţeni, dintre lege şi şi realitatea
concretă se măsoară şi se reduce şi prin intermediul managementului riscului. Conceptele,
modelele şi metodologiile din mai multe domenii – cum ar fi riscul investiţional, analiza valorii –
pot fi adaptate cu succes şi în domeniul managementului sistemelor educaţionale.
Brezinka (1) exprimă cerinţa coerenţei scop-mijloace în felul următor:
“ Ştiinţele educaţiei nu se limitează singure la investigarea acelor acţiuni despre care se spune că
sunt educaţie, şi la acele instituţii despre care se spune că sunt insituţii educaţionale. Mai
degrabă, îi plasează pe aceştia în relaţie cu scopurile lor şi cu situaţiile celor educaţi. Acest lucru

4
este făcut pentru a testa dacă aceste acţiuni şi instituţii sunt de fapt mijloace potrivite sau poate
conduc la efecte complet diferite de cele intenţionate.”

Însuşi termenul de politici educaţionale este de multe ori greşit înţeles, similitudinea termenului cu
cel de politică va conduce pe mulţi oameni la ideea că politicile trebuie elaborate numai la nivel
central, că implică o expertiză extrem de rară şi nu sunt de apanajul managementului şcolar sau al
administraţiei publice locale.
Într-adevăr, este necesară expertiză pentru a manipula corect conceptele şi regulile de inferenţă
prezente în domeniul politicilor educaţionale, totuşi, printr-un efort de liniarizare, standardizare şi
chiar de „algoritmizare” a proceselor de analiză, de formulare a problemelor şi de decizie, această
„artă” poate coborî din domeniul elaborării de unicate laborioase şi scumpe în domeniul unei
practici de rutină, în sensul cel mai bun al cuvântului (tehne). Studiul nostru argumentează
necesitatea unui proiect major în domeniul managementului calităţii în administrarea educaţiei în
România.

În ceea ce priveşte elaborarea şi analiza politicilor bugetare, potenţialul temei este dat, pe de o
parte, de interesul pragmatic privind:
a) generarea de politici publice în domeniul alocărilor bugetare, alocărilor de resurse în
general, pentru învăţământ; aceste politici publice trebuie să fie, pe lângă aspectele tehnice legate
de analiză şi adecvare, şi acceptabile pentru publicul ţintă şi pentru publicul larg, să mai fie şi
înţelese şi, de ce nu, susţinute şi dorite.
b) pe de altă parte, există necesitatea evaluării şi criticii acestor politici publice, în toate etapele
acestora: circuitul de elaborare şi dezbatere publică, implementarea, analiza impactului şi aplicarea
de măsuri corective. O orientare pragmatică a acestor evaluări trebuie să pornească de la ceea ce
cred, afirmă şi resimt principalii deţinători de interese, din nou, publicul ţintă şi actorii sociali.
Regula lui Markowitz, privind minimizarea riscurilor şi maximizarea avantajelor, poate constitui o
opţiune viabilă pentru ambele aspecte menţionate privind politicile publice, orientând investiţiile şi
accentele instituţionale în scopul rezolvării problemelor.

Obiectivele studiului:
1. Identificarea reprezentărilor sociale ale personalului din învăţământ privind instituţiile publice
2. Elaborarea unei scheme generale de management al calitaţii în administraţia învăţământului,
pornind de la rezultatele privind reprezentările sociale ale personalului din învăţământ
3. Elaborarea unui cadru metodologic de generare şi implementare a politicilor publice în
învăţământ, bazat pe cunoaşterea precepţiei publice a riscului şi a justiţiei sociale.

Contextul studiilor şi aria de fenomene pe care se bazează cercetarea

Ideea de a avea o asemenea abordare vine de la două direcţii de studiu ale Laboratorului de
Management Educaţional, una privind accesul elevilor la resursele educaţionale, un prim studiu
fiind publicat sub titlul „Impactul resurselor materiale asupra reuşitei şcolare”5, celalaltă privind
modelele de rol, studiul reprezentativ în această direcţie fiind “Motivatia invăţării şi reuşita
socială” . Principalele concluzii ale primului studiu se regăsesc în categoria inechităţilor sociale şi
economice dintre familii, elevi şi părinţi, al informaţiei incomplete de care dispun diferiţii actori
din sistem, al atitudinilor şi percepţiilor negative privind educaţia şi dezvoltarea personală, al
5
http://portal.ise.ro/Management/tabid/83/Default.aspx

5
tratamentului diferenţiat al elevilor în şcoală pe criterii de apartenenţă socială şi de status material
al părinţilor. Cel de al doilea studiu acoperă un domeniu mult mai centrat pe subiectivitatea
elevului, cel al alegerii modelelor de succes şi al exemplarităţii percepute - aici este prezentă o arie
largă de fenomene generatoare de risc, exprimate generic prin alegerea şi ataşamentul faţă de
anumite serii comportamentale, exprimate simbolic prin modelele de rol.

Ipoteze de bază

Discuţia paradigmelor privind resursele necesare, cuvenite, destinate şi alocate efectiv educaţiei se
împarte în două. Pe primul plan se situează discuţia riscului educaţional ca distanţă dintre o stare
dezirabilă sau propusa legal şi starea reală. Pe al doilea plan, se află discuţia managementului
calităţii ca minimizare a riscului şi maximizare a utilităţii şi satisfacţiei pentru beneficiari. Ambele
planuri de investigaţie pornesc de la definiţia, sau, mai bine zis, multitudinea de definiţii ale
educaţiei şi învăţământului.

1.Dintre toate definiţiile, ne concentrăm atenţia asupra acelora care privesc învăţământul ca
activitate conştientă, organizată şi desfăşurată la nivel instituţional, în direcţia adoptării de
măsuri educaţionale.
Măsurile educaţionale sunt văzute ca un “ansamblu de acţiuni aplicat în mod sistematic în
vederea formării şi dezvoltării însuşirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor şi ale
tineretului” (4). În aceeaşi categorie se înscrie definiţia (5) „un subset al influenţelor totale la care
sunt expuşi subiecţii educaţiei: o clasă specifică de acţiuni sociale realizate de anumiţi actori
umani”, educatorii.
2.Mai multe definiţii date educaţiei şi învăţământului (5), (6) lărgesc aria de influenţe sau de
finalităţi ale acestora, adăugând elemente privind contribuţia actorilor şi accentuând aspectul
voluntar, de construcţie şi participare, de creare a semnificaţiilor şi orientare către viitor, dar nu
modifică aspectele de bază care ne interesează în această lucrare: actorii care interacţionează în
cursul acţiunilor educaţionale sunt consideraţi raţionali, fiecare dintre actori
acţionează/interacţionează în virtutea unor scopuri, utilizează anumite resurse şi desfăşoară
activităţi specifice, activităţile educaţionale, care au o anumită finalitate.
3.Totodată, actorii dispun de informaţie limitată, acceptă diferite nivele de risc atunci când îşi
concep strategiile şi acţionează sub imperiul unor motivaţii intrinseci sau extrinseci.
4.Actorii evaluează utilitatea activităţilor educaţionale şi a rezultatelor acestora, dezvoltă anumite
reprezentări sociale despre ele, manifestă anumite atitudini şi realizează judecăţi de valoare
privind activităţile educaţionale, contextul de desfăşurare şi rezultatele lor. Toate acestea se
reflectă în decizii, comportamente sociale şi credinţe.

Aspecte teoretice ala managementului calităţii

Începem discuţia prin prezentarea unui aspect fundamental: întrebarea „ce este calitate şi ce nu este
calitate” în administraţie, la diferite nivele. Desfăcând această întrebare, obţinem altele:
- se poate vorbi de calitate a administraţiei într-o instituţie sau un sistem de instituţii despre
care beneficiarii săi, cetăţenii, părinţii, profesorii, cred că este corupt şi că manifestă
dezinteres faţă de interesele lor?
- În ce măsură managementul încrederii este corelat cu managementul calităţii?
- în ce măsură discuţia despre respectarea legalităţii şi a reglementărilor face parte din
discuţia privind managementul calităţii?

6
- În ce măsură inadecvarea sau absenţa reglementărilor şi procedurilor dintr-un domeniu sau
altul au legătură cu managementul calităţii în administraţie?
- în ce măsură un complex de situaţii percepute ca nedrepte şi care nu răspund nevoilor
publicurilor de beneficiari sau de „deţinători de interese” poate fi discutat în contextul
managementului calităţii administraţiei, la diferite nivele?
- în ce măsură luarea în considerare – sau nu – a situaţiilor de risc intră într-un management
al calităţii?
- are vreun rost aplicarea unei definiţii a „calităţii pure” în cazuri de precaritate accentuată a
unor servicii, sau a anumitor aspecte ale serviciilor?

Iar la urmă, întrebarea retorică: nu cumva este un exerciţiu gratuit, un lux nepermis să vorbeşti
de calitate în timp ce multă lume crede, şi nu renunţă la aceste credinţe, că alţii se îmbogăţesc,
fură şi fac afaceri prin intermediul instituţiilor publice? Nu mai bine am vorbi despre justiţie,
lege şi coerciţie?

Pentru a împăca ambele aspecte, care au atât elemente factuale cât şi unele aparţinând
percepţiei subiective, vom realiza o prelungire a domeniului clasic al managementului calităţii
cu încă două teme, managementul riscului şi justiţia socială. Orice demers de justiţie socială –
raportat la publicul ţintă (outcomes), cât şi de management al calităţii, raportat la actorii
administraţiei (procese administrative), trece printr-o logică a înfăptuirii binelui (ca intenţie
şi proiect) şi a prevenirii răului (managementul riscului). Managementul riscului şi analizele
ex-ante şi de impact, de regulă, se tratează de sine stătător, dar, fiindcă administraţia de nivel
mediu şi superior se ocupă cu elaborarea şi implementarea politicilor publice, o viziune
integrală este necesară, tocmai pentru a asigura caracterul pragmatic al instrumentelor şi
metodologiilor pe care le propunem. Această viziune integrală se obţine prin introducerea,
odată cu un sistem de management al calităţii, a unui sistem de monitorizare şi control, care să
lucreze cu un continuum al plajei de măsurare (aceeaşi, de fapt, cu a calităţii). Iar dacă, la
urmă, vom fi reuşit să definim calitatea nu numai prin propria consistenţă, ci şi prin
complementaritate cu „Non-Calitatea”, rezultatul va fi util în toate situaţiile practice, chiar şi în
cele mai rele şi mai îndepărtate de un concept clasic de calitate. Fiindcă, trebuie să
recunoaştem, distanţa dintre situaţiile reale, de multe ori disfuncţionale, şi indicatorii care
trebuie să măsoare fenomene abia existente, incipiente şi greu observabile de înmugurire a
calităţii, face extrem de slabă motivaţia celor care ar putea începe un proces de management al
calităţii, în condiţii ostile. Şi dacă, în urma măsurării, indicaţiile instrumentelor de măsură nu
ajung numai la zero, ci se duc la minusul care reflecă faptele reale, atunci avem un instrument
complet. Mai direct, nu poţi să începi un management al calităţii în mijlocul dezastrului
administrativ – existent pe alocuri - dacă nimeni nu îţi spune de unde să începi temelia, ci doar
cum să finisezi acoperişul, şi te recompensează numai pentru aceasta; şi eşti penalizat, chiar,
dacă începi să măsori cu unelte diferite de cele acceptabile oficial. Mai mult, ce facem atunci
când disfuncţiile din administraţie se profilează într-un cadru legislativ care nu îl aprobă, dar
nici nu îl neagă? Probabil, lipsiţi fiind de mijloacele de a-l constata, raportarea despre acea
situaţie devine mult mai diluată, banală, şi totul devine, cumva, acceptabil, deşi se încalcă
principii fundamentale, drepturi şi legi. Pentru a competa demersul propus de noi sunt necesare
auditul de sistem şi auditul social. Aceste aspecte vor fi dezvoltate într-o temă ulterioară,
referitoare la răspunderea publică în educaţie.

7
Concepte şi teorii reflectate de subiecţi în cadrul cercetării

Pentru a realiza comparaţii între definiţiile şi teoriile clasice ale administraţiei şi managementului
public, şi ceea ce a fost identificat în decursul cercetării ca reprezentare aparţinând subiecţilor,
realizăm o succintă trecere în revistă a unor teorii, definiţii şi concepte. Încă o dată, accentuăm,
rostul acestei enumerări constă în faptul că vom găsi ecouri ale acestor teorii în exprimările
subiecţilor din cercetare.

Expresia serviciu public cuprinde în sine mai multe noţiuni: servicii publice administrative
(învăţământul, poliţia), servicii publice comerciale (electricitate, telefon, poştă). Serviciile publice
satisfac o nevoie socială, se creează / desfiinţează prin decizie administrativă de management;
regimul lor juridic este reglementat de reguli ale dreptului public şi îşi concretizează existenţa prin
intermediul instituţiilor publice. Paul Marinescu defineşte instituţiile publice6 ca fiind “ansamblul
structurilor organizate, create în societate pentru gestionarea afacerilor publice”. Activităţile de
interes public nu sunt desfăşurate întotdeauna prin intermediul serviciilor publice sau al instituţiilor
publice. Sunt considerate servicii publice numai activităţile care satisfac nevoi sociale şi care sunt
definite sub aspect legal ca fiind de interes public.

Max Weber7 enunţă idealtipul organizaţiei birocratice, caracterizat de o diviziune ierarhică

elaborată, dirijată de reguli explicite aplicate impersonal, în care lucrează profesionişti angajaţi
“full time şi life time” şi care trăiesc dintr-un salariu definit în afara departamentului şi care nu
derivă din rezultatele activităţii desfăşurate, ci dintr-un angrenaj complex de criterii.
Caracteristicile organizaţiilor birocratice: poate manevra un număr mare de sarcini, pun accent pe
cuantificare, operează într-un mod previzibil, standardizat, pune accent pe controlul asupra celor
angrenaţi în sistemul instituţiilor.

Mişcarea resurselor umane, iniţiată de E. Mayo, are o orientare mai accentuată spre resursa
umana, promovând preocuparea pentru problemele angajaţilor, sprijinirea concomitentă a
angajaţilor şi a organizaţiei, integrarea politicilor de resurse umane cu planurile şi obiectivele
organizaţiei.

Justiţia socială

Termenul de justiţie socială nu are un singur înţeles, şi au existat mai multe controverse privind
semnificaţia, modul de utilizare şi raţiunile filosofice şi istorice de utilizare a termenului.
Termenul a fost considerat de unii teoreticieni ca fiind “fluid, imprecis şi alunecos”8 Totuşi, în
cadrul psihologiei sociale , justiţia socială reprezintă o zonă productivă de cercetare, conceptul
fiind restrâns la percepţia subiectivă a indivizilor privind dreptatea şi echitatea.

Justiţia socială mai înseamnă şi seturi distincte de politici publice sau chiar un anume fel de a face
politică sau de a acţiona asupra societăţii. Pe site-ul Institutului de Cercetare a Politicilor Publice9
(IPPR), un ONG din Marea Britanie, există lucrări ale comisiei pentru justiţie socială din care fac
6
Marinescu, P. Managementul instituţiilor publice, cap 2. http://www.unibuc.ro/eBooks/StiinteADM/marinescu/2.htm
7
Max Weber, Economy and Society, ed. G. Roth and C. Wittich (New York, 1968
8
( Griffiths, M. (2003). Action for social justice in education: Fairly different. Maidenhead, England: Open University
Press
9
http://www.ippr.org.uk/ipprcommissions/?id=101&tid=101

8
parte membri prestigioşi ai corpului politic şi academic. Comisia pune în dezbatere publică
rapoarte , dintre care menţionăm : Social Justice: Strategies for National Renewal. (1994), Social
Justice: Building a Fairer Britain (2005), The State of the Nation. An audit of social injustice
(2004). Justiţia socială este abordată de multe universităţi ca un domeniu de studiu şi de practică
(acţiune) multidisciplinar10. În mediul universitar şi cercetarea educaţională din Statele Unite,
Australia şi Marea Britanie, conceptul este orientat spre acţiune, social justice action11.

Conceptul de şanse (oportunităţi) educaţionale egale se concentrează pe tratarea tuturor

cetăţenilor, sau, la modul general, a tuturor oamenilor, ca beneficiind de aceleaşi drepturi, care să
fie şi efectiv exercitate. Aceasta nu înseamnă să tratăm toţi oamenii la fel, ci să asigurăm tuturor un
start echitabil. Acest concept este interpretabil şi dificil de operaţionalizat, fiindcă, ne punem
întrebarea, în ce fel au startul egal un copil care termină un ciclu de învăţământ în mediul rural
defavorizat sau la o şcoală de cartier, cu unul născut într-o familie bogată. Totuşi, conceptul de
justiţie socială merge mai în profunzime, precizând că grupurilor marginalizate trebuie să li se
recunoască istoria de marginalizare şi dezavantaje economice, enunţând explicit existenţa
barierelor încorporate în mediul social, economic şi politic, ce au perpetuat discriminările; aceasta
conduce la o abordare pragmatică, bazată pe principiul trebuinţelor12, ce apelează la soluţii şi
modalităţi de diminuare a discrepanţelor13. UNICEF are ca principală misiune asigurarea egalităţii
de şanse. În multe ţări, problema egalităţii de şanse în educaţie este tratată cu seriozitate, existând
instanţe de apel, organisme şi instituţii dedicate: de exemplu, Human Rights and Equal
Opportunity Commission din Australia14; în România există ONG-uri puternice care se ocupă de
acest aspect15.

Scurt istoric al conceptului de justiţie socială

Sorgintea ideii de justiţie sau dreptate socială se află în abordarea creştină catolică, fiind preluată
apoi de curentul utilitarian din gândirea filosofică britanică (Jeremy Bentham). Filosoful John
Rawls a construit pe viziunea lui Bentham şi a lui John Stuart Mill16 o teorie ce porneşte de la
următoarele principii:
- fiecare persoană are un drept egal la o schemă adecvată de drepturi de bază şi libertăţi, care
să fie compatibilă pentru toţi;
- inegalităţile sociale şi economice trebuie să satisfacă două condiţii: să fie asociate unor
situaţii care sunt totuşi deschise pentru toţi, în condiţiile şanselor egale; să fie în beneficiul
cel mai mare al celor mai puţin avantajaţi membri ai societăţii.

Principalele teorii ale justiţiei sociale

Teoria justiţiei distributive

Justiţia distributivă se referă la ceea ce este just (drept) în ce priveşte alocarea bunurilor într-o
societate. Este preocupată de justeţea consecinţelor sau rezultatelor (outcomes). De aceea, multe

10
http://www.umass.edu/sje/overview.html
11
https://www.aera.net/Governance/sRoster.aspx?gc=COMMITTEE&g=SJAC
12
Morton Deutsch, "Justice and Conflict," in The Handbook of Conflict Resolution: Theory and Practice, ed. M.
Deutsch and P.T. Coleman (San Francisco: Jossey-Bass Inc. Publishers, 2000
13
http://www.hreoc.gov.au/
14
http://www.hreoc.gov.au/
15
http://www.cedu.ro/publistro03.php?id=72
16
Rawls, John. (1971). A Theory of Justice, Cambridge, MA: Belknap Press of Harvard University Press

9
analize de impact pornesc de la principiile justiţiei distributive. Preocupările privind distribuirea
bunurilor, standardul de viaţă, disparităţile dintre unităţile aparţinând aceluiaşi sistem, se bazează
pe ideile de justiţie distributivă. Aceasta elaborează principiile normative conform cărora se alocă
bunurile limitate ca ofertă în raport cu cererea, iar obiectul distribuirii îl poate constitui venitul,
oportunităţile, accesul la servicii; subiecţii pot fi indivizii, grupurile de persoane, categoriile
sociale, clasele sociale. Baza distribuirii poate fi extrem de diversă: egalitate, echitate, în funcţie de
caracteristicile individuale sau după nevoi exprimate prin cerere solvabilă, prin tranzacţii pe piaţa
libera17.
Au fost enunţate de-a lungul timpului mai multe doctrine care tratează justiţia socială, dintre care
enunţăm doar doctrina egalitară; Principiile acesteia se regăsesc în mai multe scrieri religioase
creştine, în Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite, în fundamentele Republicii Franceze
(liberté, égalité, fraternité), şi a generat mai multe abordări instituţionale şi legale. Această doctrină
se bazează pe principiul egalitarismului strict, conform căruia fiecărui individ i se cuvine o
cantitate egală de bunuri şi servicii, deoarece oamenii sunt născuţi egali şi merită aceeaşi
consideraţie. Chiar şi acest principiu simplu devine laborios în momentul implementării,
necesitând indicatori şi precizarea cadrului temporal.Un principiu mai nuanţat este principiul
echităţii, conform căruia distribuirea bunurilor şi serviciilor se face în funcţie de contribuţia
fiecăruia, raportul dintre ceea ce oferă fiecare individ comunităţii şi ceea ce primeşte fiind o
mărime constantă, pentru toţi indivizii. Operaţionalizarea conceptului prezintă dificultăţi, care
constau în cuantificarea şi măsurarea input-ului individului şi în estimarea beneficiilor pe care le
primeşte din partea societăţii. Pentru simplificare, de multe ori se operează cu alte concepte, cum
ar fi cele de discriminare, evaluarea performanţei, analiză de nevoi.

Teoria meritocratică
Această teorie propune un sistem de guvernare şi de conducere a societăţii în general, pe baza
meritului individual, demonstrat prin probe, teste, evidenţe ale activităţii anterioare. Talentul
demonstrat şi competenţa stau la baza obţinerii statutului social, a bunurilor şi prestigiului.
Bogăţia iniţială a individului, apartenenţa familială sau tribală, conexiunile familiale (nepotismul),
privilegiul de clasă, popularitatea sau alţi determinanţi ai istoriei individului sunt excluse din start
din criteriile de promovare socială. Ceea ce contează pentru individ este rezultatul competiţiei, care
furnizează probele meritului individual. Pe baza acestui principiu s-a bazat sistemul mandarinal al
funcţionarilor publici din China, mai multe sisteme de conducere militară (Gingis Han, Napoleon)
şi unele administrative. Mai multe sisteme de examinare şi de selecţie se bazează pe principiul
meritocratic, chiar dacă nu în totalitate18.

Teoria justiţiei procedurale

Se referă la realizarea şi implementarea deciziilor prin proceduri corecte. Prin garantarea
conformităţii şi a respectării procedurilor, se respectă demnitatea oamenilor şi se crează premisa
acceptării sociale a acestor decizii, care, inerent, nu pot fi în favoarea tuturor19.

17
Stanford Enciclopedia of Phylosophy
http://plato.stanford.edu/entries/justice-distributive/
18
Hogan, D. “Capitalism, liberalism, and schooling” in Theory and Society Journal, Volume 8, Number 3 / November,
1979
19
Morton Deutsch, "Justice and Conflict," in The Handbook of Conflict Resolution: Theory and Practice, ed. M.
Deutsch and P.T. Coleman (San Francisco: Jossey-Bass Inc. Publishers, 2000

10
Procedurile corecte satisfac cerinţele de siguranţă şi acceptabilitate a deciziei; în acelaşi timp,
respectă cerinţele oricărei dezvoltări axiomatice corecte:
- coerenţa internă – procedurile alcătuiesc un sistem de afirmaţii necontradictorii;
- predictibilitatea modelului decizional- cazurile similare vor fi tratate similar;
- imparţialitate - nu vor fi realizate inferenţe sau judecăţi folosind propoziţii din afara
sistemului – adică, nu vor fi folosite informaţii externe datelor iniţiale (telefoane,
intervenţii, “pile”); pentru aplicarea corectă a acestei cerinţe, se solicită ca decidentul să nu
fie parte interesată a unei negocieri sau decizii. Pentru ca decizia să fie acceptată, este
nevoie de încrederea părţilor în decident;
- existenţa posibilităţii de apel – dacă bucla în care s-a luat decizia este considerată viciată,
se poate apela la o buclă de rang superior, care o supervizează pe prima. Datorită faptului
că sistemul este finit, şi că economia activităţii nu permite prea multe asemenea
supervizări, numărul de posibilităţi de apel este limitat la unul, cel mult doi paşi;
- creşterea probabilităţii de detecţie a erorii prin transparenţa criteriilor şi rezultatelor
deciziilor. Procedurile transparente reduc probabilitatea erorii, înşelăciunii sau părtinirii.

Teoria justiţiei retributive

În sinteză, această teorie s-ar exprima prin “primeşti ceea ce meriţi”. Aceasta înseamnă că oamenii
care muncesc, creează şi obţin rezultate merită să se bucure de roadele muncii şi talentului lor, iar
cei care încalcă regulile prin care acest principiu devine fapt, să fie pedepsiţi. Individul care
beneficiază de rezultatele aplicării regulilor şi legilor, dar care nu face sacrificiile necesare pentru
respectectarea acestora, trebuie pedepsit, deoarece alţi indivizi care meritau anumite beneficii, şi
ale căror drepturi au fost încălcate, au fost lipsiţi de aceste beneficii. Pedeapsa “ia înapoi un
beneficiu nemeritat prin impunerea unei penalităţi care, într-o anumită măsură, echilibrează
daunele produse”20.
Acest aspect punitiv al justiţiei retributive se mai numeşte justiţie restaurativă, cea care repune
sistemul în echilibru. Există mai multe aspecte negative ale justiţiei restaurative (posibilitatea de a
iniţia vendetta, atunci când pedeapsa este considerată injustă, revolte etc.), care sunt atenuate prin
negociere (strategie post factum) şi iertare, ca strategie preventivă.

Tendinţe actuale în managementul serviciilor publice

În aria de interes a cercetării şi instituţiilor guvernamentale intră studierea şi implementarea
schimbărilor în dinamica cererii şi a structurii serviciilor publice, a modalităţilor de măsurare
adecvată şi convingătoare a calităţii acestora. Cel mai important lucru, sub aspect instituţional, este
existenţa şi activitatea unor instanţe de evaluare a politicilor publice şi a impactului reformelor
asupra publicului ţintă. Numai aşa se poate învăţa din experienţa acţiunilor şi demersurilor din
trecut, şi să se asigure comparabilitatea, atât diacronic, cât şi sub raport teritorial. Considerăm că
politicile regionale şi locale ar trebui să beneficieze de o asemenea instanţă de evaluare, indiferent
unde ar fi aceasta plasată. Experienţa din unele ţări care au aderat recent la Uniunea Europeană (de
exemplu în Ungaria, Centrul Pentru Evaluarea Politicilor Publice din Educaţie) arată că asemenea
instituţii au avut un rol important, atât în reglarea politicilor, cât şi în capacitatea de absorbţie a
fondurilor europene21.Serviciile produse de asemenea instituţii se reflectă în calitatea

20
Cragg, Wesley. The Practice of Punishment: Towards a Theory of Restorative Justice (New York, Routledge, 1992
21
http://www.soros.org/initiatives/esp/resources/ngo_detail?id=21

11
mangementului, la toate nivelele de decizie, şi în creşterea capacităţii administrative în cazul
serviciului educaţional.
Preocuparea constantă de a colecta, a arhiva şi pune la dispoziţia celor interesaţi documentele şi
studiile de analiză a politicilor educaţionale este încă o direcţie de acţiune care poate contribui la
creşterea calităţii în administrarea învăţământului22, şi poate constitui un criteriu de evaluare a
administraţiei educaţiei la nivel de sistem, fie acest nivel regional sau naţional. În sinteză,
considerăm că regiunea de dezvoltare, în funcţie de definirea acesteia, poate elabora politici, iar
între acestea trebuie să intre un demers de management al calităţii centrat pe calitatea politicilor
publice şi gestiunea informaţiei. Deocamdată, în absenţa unui proiect regional explicit, nu putem
faci nici un fel de comentarii, nelegate de atribuţiile concrete ale regiunilor. Pentru a încheia
discuţia despre regiuni, amintim că profesorii cu care am discutau aveau doar informaţii vagi
despre Agenţiile de Dezvoltare Regională şi nu cunoşteau nici un fel de programe sau atribuţii ale
acestora. Discuţia despre reprezentarea socială a regiunilor nici nu s-a mai făcut, iar un
management al calităţii la acest nivel urmează să se discute după ce sunt clare în mintea publicului
proiectul regional şi reţeaua instituţională aferentă.
Unul din obiectivele unui management al calităţii administraţiei la nivelul sistemelor mari este să
obişnuiască publicul cu lectura, interpretarea şi interesul acordat unor indicatori privind serviciul
respectiv. Faptul că se publică rezultatul unor indicatori pentru toate instituţiile, fie acestea şcoli,
spitale, consilii locale sau alte organizaţii din sectorul public, şi oamenii judecă performanţele
instituţiilor în raport cu aceste rezultate şi iau decizii ţinând seama de aceste informaţii, reprezintă
un pas important, pe care trebuie să ne hotărâm să-l facem, în mod temeinic, şi nu doar formal.
Una din marile dificultăţi constă în a prezenta rezultatele la indicatori în aşa fel încât diferitele
grupe de cetăţeni să înţeleagă semnificaţia acestor rezultate. Considerăm că acest aspect este
crucial în orice demers de justiţie socială – raportat la publicul ţintă, cât şi de management al
calităţii, raportat la actorii administraţiei.

Fenomene de histerezis social care au afectat capacitatea de schimbare şi de reformare a

învăţământului

Histerezisul social, termen asimilat din fizică, reprezintă fenomenul de consum energetic, de
rezistenţă,opoziţie la schimbare în mediul social. În orice demers de îmbunătăţire, de creştere a
valorii adăugate şi de implementare a reformelor trebuie să ţinem seama de istoria sistemului şi a
măsurilor care au fost aplicate. Este dovedit că sistemele sociale şi reţelele instituţionale care au
suferit presiuni ale contextului într-o anumită direcţie sau care au avut de-a face cu experimente
(educaţionale, sociale, economice) care au eşuat, prezintă o mai mare rezistenţă la schimbare;
intervin aici diferite mecanisme de evitare, de prevenire şi întâmpinare a mesajului reformist -
“am mai auzit noi despre asta, nu merge”.

Pentru identificarea presiunilor contextuale, vom descrie câteva caracteristici ale învăţământului şi
societăţii înainte de 1989; această perioadă nu a fost omogenă şi nu ne interesează decât aspectele
care au indus anumite inflexibilităţi în societate şi în sistemul de învăţământ. Nu vom utiliza nici
termenul “comunism”, deoarece ni se pare impropriu pentru fenomenele sociale pe care le
descriem.

22
http://epaa.asu.edu/epaa/

12
 1. Încurajarea “non-gândirii” şi “non –comunicării”, descurajarea creativităţii şi a gândirii
critice. Individul nu comunică, ci caută o formulă potrivită momentului şi situaţiei23.
2. Controlul gândirii şi al formării: “Din şcolile elementare, de specialitate, dar mai ales din
licee şi facultăţi să fie înlăturaţi profesorii care se bucură de popularitate. ...trebuie ca la
facultăţi să ajungă cu prioritate cei care provin din cele mai joase categorii sociale, cei care
nu sunt interesaţi să se perfecţioneze la nivel înalt, ci doar să obţină o diplomă”24.
Rezultate: “comportament aservit şi birocratic, depersonalizarea relaţiilor între actorii
sociali, limitarea sau anularea iniţiativelor individuale (...) Impactul a fost atât de puternic,
încât după schimbarea din 1989 majoritatea corpului profesoral manifesta (manifestă încă!)
o puternică rezistenţă la inovaţii, respingând orice iniţiativă care atinge stilul paternalist şi
birocratic adânc înrădăcinat”25.
3. Liceele cu specializare îngustă – liceele industriale, al căror ecou răsună puternic şi astăzi;
4. Formarea unei noi elite - nomenclatura;
5. Preluarea controlului în prezent de către “contrasocietatea” crescută în penumbra regimului
oficial de dinainte de 1989; această abordare aparţine istoricului Alexandru-Florin Platon26.
Contrasocietatea reprezintă o nouă structură, cristalizată în perioada penuriei 1980-1990, şi
în care dominanţa aparţine celor care controlează resursele alimentare şi bunurile de
consum; reprezintă o societate paralelă, ale cărei principii de funcţionare constau în
“scurtcircuitarea căilor obişnuite de acces la bunuri şi servicii, traficul de influenţă, abuzul
în serviciu, recompensa în produse” (“cadouri”).
6. Învăţământul nu era considerat serviciu public, ci un “factor principal de cultură şi
civilizaţie, de educare a omului nou”27. Servicii publice erau doar spălătoria, sifoanele,
frizeria etc. (everyday services).
7. Nu exista şi era evitat un concept de serviciu public.
8. Principiul calităţii este unul declarativ, reprezentat doar prin creşteri cantitative şi prin
conformarea la standardele (STAS) statului centralizat. Deprinderea de a “creşte calitatea”
nemăsurat şi în orice document oficial sau de proiectare se păstrează şi astăzi, fiind
contracarată prin propunerea unui concept şi a unor instituţii care să gestioneaze problema
calităţii în învăţământ (ARACIP, ARACIS).
9. Deciziile de a construi mii de şcoli, de a dota laboratoare şi a cumpăra materiale erau lipsite
de analize economice, sociologice, de impact şi de criterii privind folosul pentru beneficiari
(doar declarative, fără a măsura ceva). Rămâne de văzut în ce măsură investiţiile actuale
sunt însoţite de fundamentări sau analize, la toate nivelele decizionale; investiţiile care au
folosit în mod ineficient fondurile europene au produs în Italia fenomenul “catedralelor în
deşert” – investiţii mari şi inutile, care nu au răspuns unor nevoi clare sau vreunui proiect
de dezvoltare durabilă28 .Lucrurile ar putea să se repete şi în România.
10. Semnificaţia bunurilor publice, şi printre bunurile publice se află educaţia, nu era cercetată
şi nici cunoscută de cetăţeni.

23
Neculau, A. (coord) Viaţa cotidiană în comunism, editura Polirom, Bucureşti 2004
24
în Neculau, (2004), p 39
25
(Neculau, A. Cozma, T. Cucoş, C. Dafinoiu, I. Iacob, L. Manta, M. (1995) Changement et resistance au changement
dans le milieu universitaire roumain, European Journal of Teacher Education).
26
în Neculau, A. (coord) Viaţa cotidiană în comunism, editura Polirom, Bucureşti 2004
27
Legea Educaţiei şi Învăţământului nr, 28 din 1978
28
http://www.guardian.co.uk/elsewhere/journalist/story/0,7792,762415,00.html.)

13
 11. Utilizarea bunurilor publice nu era planificată sau era formal încorsetată de indici
cantitativi, care nu erau de regulă respectaţi, şi atunci apărea minciuna administrativă şi
statistica falsă.
12. Conceptul de calitate se referea doar la bunuri materiale – deci, nu existau standarde pentru
serviciile educaţionale
13. Calitatea – egal conformitate, cetăţeanul era o “cărămidă din zidul socialist”
14. Cetăţenii care aveau cerinţe “excentrice” faţă de oferta uniformizantă şi uniformă erau
taxaţi drept ciudaţi, periculoşi şi nu li se satisfăceau cererile
15. Munca funcţionarilor din administraţie era extreme de monotonă, fără imaginaţie, fără a
răspunde dorinţelor cetăţenilor, fără a pune această problemă – contau doar înaltele
comandamente ale partidului.
16. Finanţarea serviciilor publice era înalt centralizată, iar autorităţile locale, care formal
răspundeau nevoilor cetăţenilor, răspundeau acestor nevoi doar în limita fondurilor şi
resurselor alocate şi gestionate în mod centralizat.
17. Autorităţile centrale politice şi mentalitatea generală considera administraţia publică drept
un instrument politic pentru îndeplinirea scopurilor partidului.
18. Mobilitatea socială, care este un fenomen psihosocial şi mai puţin unul economic, a
încurajat succesul şi ascensiunea indivizilor care aveau caracterele adaptative necesare –
fiecare societate recompensează cu precădere indivizii care îşi însuşesc cel mai rapid
principiile ideologiei dominante. Înainte de “89 au predominat mimetismul, acomodarea,
conformismul. Acum, peste acestea, s-au suprapus caracteristici noi de succes – un anumit
fel de spirit antreprenorial “haiducesc”, uşurinţa în tratarea aspectelor morale şi de
legalitate, lejeritatea în limbaj şi comportament, parvenitismul.

Instrumente pentru evaluarea calităţii administraţiei

Vom utiliza trei criterii de bază de evaluare a serviciilor publice, inclusiv a serviciilor
educaţionale : Transparenţă, Eficacitate (atingerea obiectivelor), Răspundere publică
(accountability), iar domeniile ce vor fi analizate sunt următoarele: Norme de funcţionare a
unităţilor şcolare, Şcolarizarea, Realizarea exerciţiului bugetar, Protecţia socială (burse de
toate tipurile, facilităţi pentru transport, alte facilităţi), Înfiinţarea de noi unităţi şcolare ale
învăţământului public, Formarea continuă a personalului didactic şi managerial.

Dintre instituţiile participante la furnizarea serviciului educaţional au fost alese următoarele :

Şcoala, Consiliul Local (Primăria) şi Consiliul Judeţean. Între aceste instituţii, (în listă mai sunt şi
altele) funcţionează structuri de coordonare, parteneriale şi de consultare : consiliile regionale,
consorţiile pentru dezvoltare locală şi regională. Rolul acestora este important la nivelul elaborării
de politici. Analiza funcţionării şi a rezultatelor acestor structuri nu va face obiectul lucrării de faţă.

Pentru fiecare criteriu (Transparenţă, Eficacitate, Răspundere publică) au fost definiţi cate 4
indicatori, fiecare reprezentând respectiv 1. Valoare uzuală, 2. Valoare ajustată, 3. Valoare
adăugată, 4. Valoare creată.

Din punct de vedere al cuprinderii esenţei şi dezvoltării calităţii, « trepte ale calităţii », cele patru
trepte se regăsesc şi în filosofia Kaizen29 (kai – schimbare, zen – bine) de funcţionare şi dezvoltare
29
http://www.kaizen-institute.com/

14
a sistemelor, precum şi în paradigmele, de acum clasice, ale îmbunătăţirii continui (continuous
improvement) :
1. trebuie ţinute împreună funcţionarea şi dezvoltarea sistemului;
2. luarea în considerare atât a proceselor cât şi a rezultatelor, în acelaşi timp;
3. gândirea sistemică.

Trepte ale calităţii

1. Valoare uzuală (Val.uz.) – sistemul funcţionează, există reglementări, nu se produc abateri
majore de la cadrul reglementat. Această treaptă nu se referă deloc la calitate, dar intră în
conceptul general funcţionare – schimbare.
2. .Valoare ajustată (Val. Aj.) – reprezintă nivelul cel mai de jos acceptabil la care putem vorbi
de calitate : nivelul de funcţionare, menţinut, ajustat şi îmbunătăţit în mod conştient dar
fără să fie vorba, încă, de valoare adăugată.
3. Valoare adăugată (Val. Ad. ) – calitatea unui serviciu educaţional sau al administrării
acestuia este exprimată prin ceea ce rămâne din rezultatele obţinute în urma proceselor,
după ce a fost luată în considerare influenţa factorilor “de intrare” ( aptitudini, calităţi
personale) şi performanţele la «intrare » (mediul social, economic, cultural, calificarea
personalului, resursele disponibile etc.). Nu contează valoarea absolută a rezultatelor
obţinute (de ex., procentul elevilor care promovează bacalaureatul, numărul de profesori,
inspectori sau directori, funcţionari din primărie care aplică rezultatele unei formări
specializate) : de exemplu, rezultatele acceptabile, o şcoală îngrijită şi elevi cu un
comportament corect, într-un mediu sărac, defavorizat şi chiar turbulent (cartier mărginaş,
localitate săracă, şomaj ridicat etc.), înseamnă valoare adăugată, în timp ce acest tip de
rezultate pentru un liceu « de centru » şi « cu tradiţie » poate însemna chiar eşec. Totodată,
organizaţiile care adaugă valoarea operează în cadrul unor ţinte prestabilite.
4. Valoare creată (Val. Cr. ) - spre deosebire de valoarea adăugată, valoarea creată operează în
cadrul unor ţinte noi, optimizate. Organizaţia are un comportament proactiv, produce
modificarea mediului social în care operează, generează proiecte, iniţiative şi antrenează pe
alţii în această schimbare.

Explicitarea treptelor calităţii, pewntru cele trei criterii şi pentru instituţiile alese se găseşte în
Anexa Trepte ale calităţii.

Trepte ale non-calităţii

În unele ţări, pentru evaluarea disfuncţiilor din serviciul educaţional sunt prevăzute trei nivele de
alertă, galben, oranj şi roşu, în funcţie de gravitatea aspectelor negative semnalate în cursul
evaluării instituţiilor şcolare şi ale efectelor sociale produse, la toate nivelele administrative de
agregare. În conceperea şi funcţionarea sistemelor de monitorizare şi control îşi află locul toate
conceptele legate de justiţia socială şi de managementul riscului.
În cazul lucrării de faţă, justiţia socială va fi privită sub patru aspecte : percepţie subiectivă, justiţie
procedurală, justiţie distributivă, justiţie retributivă. Managementul riscului operează de regulă cu
cinci nivele ale severităţii impactului, în funcţie de efectele produse şi de consecinţe. Vom concepe
o scală cu trei nivele de avertizare, în care să ţinem cont de domeniile amintite.

Efecte produse Consecinţe

15
 Galben Slabe sau minore Procesul se mai poate desfăşura, rezultatele sunt
afectate, cu o mică diminuare a performanţelor.
Oranj Medii sau O degradare continuă a performanţelor, calităţii,
semnificative utilităţii pentru individ şi pentru societate.
Roşu Ridicate, puternice Rezultatele din proces nu mai pot fi utilizate (eşec
şcolar şi instituţional masiv), procesul nu se mai poate
desfăşura, utilitatea socială este compromisă. În unele
situaţii, este afectată siguranţa individului, instituţiei,
sistemului, cu iradiere în domeniile conexe.

Descrierea completă a categoriilor de probleme şi a criteriilor pentru non-calitate se găseşte în

Anexa Trepte ale non-calităţii.

Relaţia dintre reprezentările sociale, credinţe, atitudini şi opinii

În aria de concepte aflate în vecinătatea reprezentărilor sociale se află atitudinea, valoarea,

credinţa, opinia. Deoarece în diferite abordări teoretice apar suprapuneri ale acestor concepte, se
poate opta fie pentru demarcare clară, insistând pe diferenţele dintre concepte, sau pe o prezentare
articulată, în care conceptele sunt cuprinse într-o structură funcţională comună. Scopul acestui
studiu este de a oferi un instrument coerent şi relativ uşor de înţeles şi de aplicat la diferite nivele
de administraţie publică, sub formă de politici publice şi de planuri operaţionale, de aceea vom
opta pentru o prezentare articulată a conceptelor, insistând pe interdependenţele şi corelaţiile dintre
acestea.
În concepţia lui Serge Moscovici30 reprezentările sociale au un caracter complex şi dinamic,
subordonând atitudinile şi opiniile, care sunt forme de cunoaştere şi evaluare secundare;
argumentul principal este că un subiect nu poate avea opinii sau atitudini fără ca, în prealabil, să
aibă o reprezentare a obiectului atitudinii sau opiniei. În această logică, reprezentările sociale
furnizează argumentaţia pentru o anumită atitudine, contribuind nemijlocit la formarea atitudinilor,
care apoi sunt exprimate şi cunoscute prin intermediul opiniilor. Un punct de vedere similar
întâlnim la Rouquette şi Rateau.31
Odată împărtăşit acest punct de vedere, ne interesează să trecem la analiza dinamică a atitudinilor
şi a comportamentelor. Mai multe teorii îşi propun să identifice modalităţile de schimbare a
atitudinilor şi opţiunilor prin intermediul schimbărilor induse la nivelul reprezentărilor sociale.
Aceste teorii explică de ce unele aspecte ale atitudinilor şi opiniilor sunt mai maleabile decât altele.
Prin modelul nucleului central şi al elementelor periferice (Abric, 1992)32 se poate explica modul
în care o anumită realitate socială poate influenţa atitudini izolate şi cogniţii referitoare la anumite
aspecte ale acelei realităţi (elemente periferice). Alte atitudini, ancorate în reprezentări sociale
elaborate la nivel mai larg, formează asociaţii evaluative puternice şi coerente, cuprinzând
concepte şi valori mult mai generale şi mai greu de schimbat (elemente centrale sau nucleu).
Interacţiunile dintre practica socială şi reprezentările sociale
Reprezentările sociale se formează în timp relativ îndelungat, noile generaţii moştenesc în bună
măsură reprezentările sociale de la cei în vârstă, transmiterea reprezentărilor sociale făcându-se în
30
Moscovici, S. (1963), „Attitudes et opinions”, în Annual Review of Psychology, 14, pp. 231-260
31
Rouquette, M.L.; Rateau, P. (1998) Introduction à l’étude des représentations sociales, PUG, Grenoble
32
Abric, J.-C. „Central System, peripheral system: Their functions and roles in the dynamics of Social
Representations”, în Papers on Social Representations, 2 (2)

16
mod informal (socializarea, practica socială) sau instituţional (şcoală, sistemul legal). Ne aşteptăm,
deci, ca în decursul celor 17 ani care au trecut de la înlăturarea regimului totalitar din România, să
nu fi apărut în anumite medii sociale schimbări semnificatve, după cum, în altele, să asistăm la un
proces de “hibridizare” accentuată a reprezentărilor sociale, în particular a celor privind
administraţia, învăţământul şi promovarea socială. Profunzimea transformării reprezentărilor
sociale precum şi viteza de transformare depind de modul în care contextul social a produs o
inadecvare accentuată a modelului existent. Mai mulţi autori consideră că reprezentările sociale au
raporturi diferite cu practica socială: fie este dominantă reprezentarea socială, care influenţează
comportamentul şi practica socială, sau practica socială predomină, influenţând întâi elementele
periferice ale reprezentării, iar, mai apoi, schimbând chiar esenţa acesteia, nucleul central. Se
consideră că schimbarea circumstanţelor externe, percepute de grupul social ca fiind ireversibile, şi
presiunea crescută a practicilor conduce la modificări ireversibile ale nucleului central.33 Amerio şi
De Piccoli34consideră că rolul reprezentărilor sociale este predominant în situaţiile de relativă
stabilitate a contextului, că reprezentările sociale sunt legate de aspectele culturale şi infuenţează în
bună măsură acţiunile şi practicile.

După Abric, sunt trei categorii de practici:

1. Practici semnificante – un ansamblu de conduite regulate, realizate în acord cu credinţele
împărtăşite de toţi membrii grupului şi cu rădăcini în fondul de credinţe arhaice care
determină nucleul central al reprezentării. Acestea au o încărcătură afectivă mare,
ritualurile fiind un exemplu potrivit pentru acestea.
2. Practici neconstrângătoare – acestea se prezintă actorului social ca o mulţime de opţiuni
posibile, lipsite de constrângeri normative, relativ independente faţă de autoritate, instituţii
sau alte presiuni situaţionale .
3. Practici constrângătoare – constrângerile sunt datorate normativităţii sociale, coerciţiei
instituţionale, evenimentelor externe.

Tabloul interacţiunilor practici sociale – reprezentări sociale se poate sintetiza astfel:

Tipul de practici Caracteristici principale Raportul practicilor

cu reprezentarea
socială
Practici -Practicile provin direct şi exclusiv din reprezentarea Reprezentările sociale
semnificante socială determină practicile
-Conduitele sun realizate cu mare regularitate
-Sunt practici fără contradicţie cu normele
-Nu sunt determinate de cauze obiective, ci de credinţe
arhaice prezente în memoria colectivă
-Ritualurile sunt prototipuri
-Au încărcătură afectivă mare
Practici -Există un anasmblu de alegeri posibile Reprezentările sociale
neconstrângătoar -Nu există constrângeri situaţionale determină practicile
-Normele şi relaţiile sociale permit alegeri diferite, nici
e un comportament nu este interzis
Practici -Practicile rezultă din caracteristicile mediului material Practicile de termină
constrângătoare sau din constrângeri de putere reprezentările sociale

33
Flament, C. (2001) „Pratiques sociales et dynamique des representations” în P. Moliner, La dynamique des
representations sociales, , PUG, Grenoble
34
Amerio, P.; De Piccoli (1991) „Représentations et action dans le contexte social”, Del Val, Cousset Fribourg

17
 -De regulă, practicile survin ca urmare a unor
constrângeri situaţionale obiective, care contrazic unele
norme şi valori existente; acestea determină
schimbarea reprezentărilor sociale şi apariţai unor
reprezentări noi.

(după Curelaru, M. ,(2006) Reprezentări sociale, Editura Polirom, Iaşi)

Indiferent de sensul presiunilor şi de influenţele dominante, majoritatea autorilor admite că există

interacţiuni între practicile sociale şi reprezentările sociale, predominanţa influenţei uneia sau
alteia depinzând de specificul, natura şi profunzimea schimbării contextului social. Pe baza
studierii şi cunoaşterii aceastei interacţiuni, se pot elabora politici publice care să determine
schimbări în practica socială şi în reprezentările sociale, iar rezultatul să constea într-o eficienţă
mai mare a acestor politici.

Relaţia dintre conceptul de justiţie socială şi cel de calitate a administraţiei

1. Justiţia socială subiectivă (percepută) ca modalitate de exprimare calităţii administraţiei

În psihologia socială, termenul de justiţie socială este folosit pentru a desemna judecaţile şi
modalităţile de argumentare ale oamenilor despre ceea ce consideră aceştia ca fiind drept, bun,
cinstit, just, echilibrat şi echitabil la nivelul grupurilor, organizaţiilor şi instituţiilor. Atât
problemele tratate în cadrul teoriilor justiţiei sociale, cât şi cele tratate de teoriile calităţii conduc la
studierea satisfacţiei sau insatisfacţiei oamenilor, a criteriilor pe care le aplică aceştia pentru a
justifica în mod subiectiv “de ce” sunt mulţumiţi sau nu în relaţie cu obiecte, acţiuni, persoane sau
instituţii. Ambele concepte, atât justiţia socială cât şi calitatea administraţiei tratează originea şi
comensurarea sentimentelor de satisfacţie/insatisfacţie în legătură cu distribuirea şi bunurilor şi
serviciilor, a veniturilor şi oportunităţilor, referitor la autorităţi şi norme de guvernare.

Principalele întrebări, comune atât demersului de analiză a calităţii administraţiei cât şi justiţiei
sociale sunt următoarele:
“1) Judecăţile despre justiţie şi injustiţie, calitate şi non-calitate, influenţează sentimentele şi
atitudinile oamenilor?
2) Ce criterii utilizează oamenii pentru a determina când se procedează just?
3) Cum răspund comportamental oamenii la justiţie şi injustiţie, calitate şi non-calitate, când decid
ei că acestea s-au produs/există?
4) De ce se interesează oamenii de justiţia socială/calitate?
5) Când se interesează oamenii de justiţia socială/calitate?”35

Reprezentări (RS) sociale privind instituţiile administraţiei publice şi instituţiile de

administrare a învăţământului

Există mai multe definiţii ale reprezentării sociale, delimitările conceptuale fiind încă modeste;
totodata, nu există o viziune integratoare până la acest moment 36. În accepţiunea lui S. Moscovici,
„Reprezentările sociale sunt sisteme cognitive care dispun de o logică şi de un limbaj particulare,

35
Tyler, Tom R., Boeckmann, Robert J.,Smith, Heather J. şi Huo, Yuen J. (1997). Social Justice in a Diverse Society.
Bouldner: Westview Press
36
Curelaru, M. Reprezentări sociale ; Editura Polirom, Bucureşti 2006, p. 30

18
de o structură de implicaţii atât asupra valorilor, cât şi asupra conceptelor, precum şi de un stil de
discurs care le este propriu”37.

Reprezentările sociale au o semnificaţie mai cuprinzătoare decât preferinţele şi opţiunile

indivizilor, dar mai restrânsă decât cultura; conceptul de reprezentări sociale pune în prim plan
practicile instituţionalizate ale actorilor, fie aceştia cetăţenii, guvernul, administraţia locală, şcoala.
Reprezentările sociale trimit către evaluări ale efectelor şi impactului politicilor şi al instituţiilor în
viaţa oamenilor, datorită elementelor evaluative sau dimensiunilor atitudinale – aceasta în măsură
mai mare decât simpla alegere (mai mult sau mai puţin raţională) a indivizilor, şi în măsură mai
mică decât conceptele economice de utilitate şi eficienţă (pentru individ, pentru grupuri de
indivizi). Judecarea utilităţii şi a eficienţei se face într-un cadru instrumental, restrâns şi specific,
fiind nevoie de restrângerea ariei de investigaţie la comportamentele observabile şi la intenţiile de
acţiune.

Utilitatea pentru analiza de faţă a studierii reprezentărilor sociale constă în calitatea reprezentărilor
sociale de principii organizatoare ale raporturilor simbolice dintre indivizi. Reprezentările sociale
fac trecerea de la metasistemul social – instituţii, valori, norme – la atitudinile şi opiniile
exprimate de actorii sociali. Reprezentările sociale, prin intermediul comunicării sociale,
construiesc o viziune comună asupra lumii, având un caracter funcţional în sensul asigurării
accesului indivizilor la cunoaştere şi la înţelegerea mediului ambiant; conduitele indivizilor şi
grupurilor capătă astfel sens pentru aceştia, odată cu interpretarea realităţii. “Reprezentarea
contribuie exclusiv la procesele de formare a conduitelor de orientare a comunicărilor sociale.
Reprezentările contribuie la formarea practicilor sociale, nasc valori şi norme pe care le înscriu
apoi în raporturi colective concrete.”38
Modul de organizare a subiectivităţii şi cunoaşterii individului, sistemul de valori şi de referinţe,
sunt determinate de realitatea ce îl înconjoară Formularea de idei şi discursul indivizilor sunt
îndeaproape influenţate şi condiţionate de câmpul ideologic şi de poziţia socială ocupată; se
formează astfel în decursul comunicării sociale un sistem elaborat de semne de recunoaştere între
aceştia, format din cuvinte, imagini şi etichete, iar reprezentările sociale devin idei-forţă, clişee
puternice care determină credinţele şi influenţează comportamentele oamenilor.

În studiul de faţă pornim de la teoria structurării reprezentarilor sociale; conform acestei teorii,
reprezentările sociale posedă un nucleu central, care conţine toate elementele definitorii, sine qua
non ale reprezentarii, şi care se modifică relativ lent (stabilitate relativă a elementelor nucleului
central) şi un strat periferic, care conţine elemente de adaptare şi de relaţionare cu situaţiile
specifice. Nucleul central determină în decursul interacţiunilor subiectului cu realitatea şi practicile
sociale clasificarea şi recunoaşterea obiectelor, în cadrul unui proces de confruntare/recunoaştere.
Dacă există compatibilitate între nucleul central şi trăsăturile obiectului, nucleul reprezentării nu
este confruntat cu o disonanţă cognitivă, iar asupra reprezentării sociale nu apar presiuni
adaptative. Dacă în contextul şi practica socială apar schimbări de intensitate şi durată mare, care
nu mai sunt compatibile cu nucleul reprezentării sociale, abia atunci inadecvarea cognitivă a
reprezentării sociale va produce modificarea întâi a elementelor de periferie, iar într-o etapă
ulterioară, a unor elemente din nucleu.

37
Moscovici, S., 1969 în C. Herzlich, Sante et maladie. Analyse d”une representation sociale, Mouton, Paris, pp. 7-12
38
Neculau, A. “Controlul contextului şi manipularea reprezentărilor sociale în Psihologie Socială nr. 5/2000

19
Din cercetările noastre anterioare privind impactul resurselor, am constatat existenţa unui discurs
standard la nivelul personalului didactic, privind administrarea şcolilor şi a sistemului de
învăţământ. Acesta conţine în acelaşi timp elemente de ostilitate şi neîncredere faţă de sporirea
rolului consiliului local în administrarea şcolilor, precum şi aşteptări crescute în raport cu aceleaşi
autorităţi, în vederea rezolvării problemelor şcolii. Frecvent au fost întâlnite situaţii de conflict,
majoritatea datorându-se, pe de o parte, unui “vid procedural” (există multe legi şi acte normative,
prea puţin operaţionalizate într-un cadru raţional, propice implementării, managementului şi
controlului), iar, pe de altă parte, absenţei unei culturi a comunicării şi cooperării “pe orizontală, pe
problematică” şi nu în mod ierarhic (cine este şeful, cine comandă). Toate aceste premise ne-au
orientat către găsirea mecanismelor care au favorizat şi menţin aceste reprezentări, iar, odată
găsite, către dezvoltarea unui cadru metodologic pentru realizarea unei schimbări eficiente.
Înţelegem prin schimbare eficientă un demers planificat la nivelul politicilor publice, care să
realizeze schimbarea cu costuri minime, atât materiale cât şi simbolice, iar această schimbare să
poată fi susţinută de cât mai multe grupuri, instituţii şi persoane – ceea ce înseamnă că avantajele,
utilitatea schimbării să fie cât mai clare şi mai uşor de intuit şi urmărit. Această schimbare eficientă
va trebui să reflecte un echilibru între aprecierea meritului individual şi a performanţei
instituţionale, pe de o parte, şi justeţea alocărilor versus justiţia socială, pe de altă parte. Ilustrăm
prin desenul de mai jos acest sistem de echilibre:

justeţea
alocărilor,
Performanţa Meritul justiţia
instituţională individual justiţia
distributivă
socială

O schimbare eficientă trebuie să ţină cont de mediul intern al instituţiilor şi organizaţiilor şi de

mediul extern al acestora, mai ales de ţinta acţiunii, sau obiectul acţiunii instituţiilor.
Mediul intern al organizaţiei(instituţiei)
Performanţa instituţională este definită şi măsurată folosind un sistem de standarde de performanţă
şi de proceduri de evaluare, meritul individual se referă la un sistem de corelare a salarizării
personalului cu evaluarea complexă a activităţii acestuia şi a progresului în carieră.
Rezultatele activităţii organizaţiei (instituţiei), reflectate asupra publicului ţintă şi receptate de
publicul larg
Justeţea alocărilor este evaluată în raport cu adecvarea şi conformitatea acestor alocări faţă de un
plan şi un cadru normativ (buget, plan de dezvoltare, legislaţie) şi în raport cu un sistem de
principii (justiţia distributivă); justiţia socială, în sensul atribuit de psihologia socială, reprezintă

20
 ansamblul credinţelor, percepţiilor şi evaluărilor subiective în raport cu starea de fapt a alocărilor
de bunuri şi accesul la servicii, a practicilor şi acţiunilor instituţiilor şi persoanelor39.

Influenţa contextului situaţional – politicile publice drept cadru şi context al schimbărilor

reprezentaţionale

Teoria comportamentului planificat

Studierea reprezentărilor sociale în complement cu parcurgerea ciclului politicilor publice
furnizează instrumente suplimentare pentru o implementare adecvată şi pentru evitarea aşteptărilor
nejustificate atunci când se elaborează politici sau acte normative. Dificultăţile întâmpinate în
procesul de implementare a unor măsuri, corecte la prima vedere, dar defectuoase prin absenţa
elementelor adaptative şi care să ţină seama de context, pot fi reduse sau chiar eliminate dacă
autoritatea responsabilă cu implementarea beneficiază de o cunoaştere aprofundată a publicului
ţintă. Abric şi Mardellat40 consideră că inducând modificări ale contextului, influenţăm
reprezentarea, şi astfel pot fi influenţate atitudinea şi comportamentul subiecţilor în realizarea unei
acţiuni.

Politicile publice Reprezentarea Atitudinea şi

induc modificarea sociala este comportamentul
contextului modificată sunt modificate
situaţional

Teoria comportamentului planificat41 oferă un cadru conceptual pentru studierea acţiunilor umane.
Conform acestei teorii, comportamentul uman este condus de trei tipuri de consideraţii: credinţele
privind consecinţele probabile sau alte atribute ale comportamentului (credinţe comportamentale),
credinţe privind aşteptările normative ale altor oameni (credinţe normative) şi credinţe privind
prezenţa factorilor care pot facilita sau împiedica desfăşurarea comportamentului (credinţe privind
controlul). Credinţele comportamentale produc atitudini favorabile sau nefavorabile cu privire la
respectivul comportament, credinţele normative au ca rezultantă perceperea presiunii sociale sau a
normelor subiective, iar credinţele privind controlul conduc la perceperea controlului
comportamental, a dificultăţii sau uşurinţei de a realiza comportamentul. Toate aceste trei agregate
de credinţe conduc la formarea intenţiei comportamentale, iar comportamentul, ca manifestare a
intenţiei, poate apărea sau nu, mai devreme sau mai târziu, în funcţie de contextul situaţional -
oamenii îşi vor manifesta acel comportament atunci când apar ocazii favorabile.

39
Chelcea, S. (2001) Justiţia socială socialistă şi comunismul rezidual în România după un deceniu de tranziţie.
Analizã secundarã. În Revista de Psihologia Socială, nr. 7, 2001
40
Abric, J.-C; şi Mardellat, R. (1972), Étude expérimentale des représentations dans une situation conflictuelle: rôle
du contexte de la tâche, de la place et de la pratique des sujets dans la formation sociale, în Bulletin de psychologie,
309 (1-4), pp. 146-152
41
Ajzen, I. (1991). The theory of planned behavior. Organizational Behavior and Human Decision Processes, 50, 179-
211

21
 Credinţe Intenţii faţă Comportamente
privind de obiectul faţă de obiectul
obiectul X X X
Atitudine
1. faţă de 1. 1.
2. obiectul 2. 2.
3. X 3. 3.
. . .
. . .
N M P

După Fishbein, M., & Ajzen, I. (1975). Belief, Attitude, Intention, and Behavior: An Introduction to Theory and
Research. Reading, MA: Addison-Wesley.

Relaţiile dintre atitudine şi comportament

Termenul de atitudine este un indicator sintetic al „procesului de interacţiune dintre diverse
cunoştinţe, evaluări, intenţii”42. Operaţionalizarea conceptului s-a realizat prin mai multe definiţii,
una din cela mai complete fiind cea a lui Allport „o atitudine este o stare mintală şi nervoasă de
pregătire – cristalizată pe baza experienţei- care exercită o influenţă direcţională sau dinamică
asupra răspunsurilor individului faţă de toate obiectele cu care este în relaţie”. Atitudinea are un
caracter relativ stabil în timp, şi reprezintă o împletire de procese cognitive (informaţii despre
obiect), afective (evaluarea, aprobarea sau dezaprobarea) şi conative (predispoziţia de a acţiona,
impulsul motivaţional). La nivel de individ, pot exista situaţii unipolare (acceptare-neacceptare,
acord-dezacord) sau situaţii de ambivalenţă – sunt apreciate anumite aspecte şi dezapreciate altele;
spre deosebire de neutralitate, ambiguitate sau necunoaştere, măsurarea atitudinilor ambivalente cu
ajutorul scalelor de atitudini conduc la rezultate în apropiere de zero, dar aceasta nu înseamnă nici
pe departe neutralitate. De aceea, în cazul cercetării de faţă, au fost aplicate măsurători atât pentru
exprimările pozitive sau categoriile pozitive (de exemplu bunătate, altruism, cooperare) cât şi
pentru cele negative (răutate, egoism, izolare şi dezinteres).
Modelul acţiunii planificate (în Iluţ, P. Valori, atitudini şi comportamente sociale; Editura
Polirom, Iaşi, 2004)

Va mergeEvaluarea consecinţelor
alalalalaAprobarea
comportamentale Atitudinea faţă
comportamentelor
+ de
către persoanele de
42 Probabilitatea
Iluţ, P. Valori, atitudini şi fiecărei
comportamente comportament
sociale; Editura Polirom, Iaşi, 2004
semnificative
consecinţe
+
Norme
Cât de mult ţine seama Intenţie 22
sociale Comportament
de părerile acestor comporta
interiorizate
persoane mentală
subiective
Lalal

Altruismul şi empatia – aspecte teoretice

Ipoteza schimbului social. Teoria schimbului social, având fundament în teoria jocurilor, afirmă că
altruismul nu există dacă beneficiile, de orice natură ar fi acestea, nu depăşesc costurile.
Rezolvarea la nivel de individ a dilemelor clasice (dilema prizonierului) se face prin elaborarea de
strategii de tipul „tit for tat” (dinte pentru dinte), care se dovedesc câştigătoare, pe termen lung şi
pentru un număr mare de jocuri. În acelaşi timp, conştientizarea situaţiei de joc trebuie şi ea să fie
pe termen lung, pentru ca partenerii interacţiunii să resimtă consecinţele unui comportament sau
altul, lucru ce în realitate nu se întâmplă. Teoreticienii teoriei jocurilor susţin că un comportament
altruist nu este un comportament optimal, deoarece probabilitatea ocaziilor în care trebuie să ajuţi,
în speranţa că vei fi şi tu ajutat cândva, este considerabil mai mică decât a celora în care ai putea
beneficia de ajutor. Cu alte cuvinte, cheltuiala netă ar depăşi beneficiul net. Aceasta dacă
rezolvarea problemelor, desfăşurarea activităţilor şi munca în instituţiile publice ar fi lăsată la
bunul plac al angajaţilor.
Studiul strategiei “tit for tat” în dilema prizonierului iterată, consideră că această strategie este mult
mai bună pentru stabilirea cooperării de lungă durată între indivizi decât altruismul, definit ca o
cooperare necondiţionată. „Tit for tat” începe cu cooperare în primul pas, aşa cum începe şi
comportamentul altruist, iar dacă parteerul cooperează, atunci această cooperare va fi răsplătită, iar
dacă nu cooperează, acesta va fi pedepsit. Această strategie inhibă abuzurile, deoarece orice abuz
va fi pedepsit.Această strategie are varianta „generoasă”, în care intervine şi iertarea. Deoarece
există riscul de ciclare în atitudine ostilă a ambilor parteneri, iar aceasta are consecinţe negative
asupra ambilor, ieşirea din bucla de reacţie negativă se poate face dacă unul din parteneri, pentru o
serie scurtă de jocuri, nu replică negativ la acţiuni negative, „întoarce şi obrazul celălalt”. Aceasta
permite învăţarea, iar partenerul poate apela spontan la un răspuns corect, corelat cu acţiunea pe
care o suferă.
Interacţiunile cu reprezentanţii autorităţilor locale şi cu personalul din primării sau alte instituţii
sunt de scurtă durată, punctuale, şi mai rar există relaţii de lungă durată şi simetrice (în care ambii
parteneri să acţioneze bilateral şi relativ cu aceleaşi consecinţe). Dacă relaţiile nu sunt simetrice, ci

23
bazate pe ierarhie, autoritate (în cazul în care unul dintre parteneri se consideră imun şi apărat de
autoritate dacă acţionează în detrimentul celuilalt, şi ca reprezentând interese superioare), atunci
apare situaţia descrisă în experimentul clasic al lui Stanley Milgram43. Acest experiment este
reprodus de mii de ori în instituţiile publice româneşti, zi de zi, dovadă şi frecvenţa exprimărilor
subiecţilor, de tipul „nu le pasă”, „nimic nu li se poate întâmpla”, „fac numai ce vor ei şi în
interesul lor”.
În concluzie, în absenţa empatiei şi altruismului, ca şi a autorităţii ce să acţioneaze în
direcţia corectă a respectării clientului, beneficiarului, cetăţeanului, controlul
comportamental va fi preluat de schimbul social, în care un anumit comportament – de
regulă, prevăzut în fişa postului angajatului – trebuie „reîntărit” prin mită, şpagă, atenţii.
Ipoteza „empatie – altruism”. Componenta de bază a altruismului este empatia, după Aronson44. În
toate situaţiile de comportament altruist, empatia faţă de altă persoană determină comportmentul
de sprijin, indiferent de existenţa vreunei recompense exterioare. Unii autori pun pe seama creşterii
stimei de sine comportamentul altruist anonim, alţii consideră că există o “bunătate” însuşită de
subiecţi, componenta afectivă a empatiei fiind predominantă. Studiile arată că pentru o persoană
care manifestă empatie, care are un comportament general prosocial, costurile psihologice pentru a
face rău, a nu ajuta şi a nu răspunde la nevoile şi suferinţa celorlalţi sunt mai mari decât pentru cei
care nu manifestă astfel de tendinţe.
Mai multe studii45 au confirmat experimental caracterul de comportament învăţat al
comportamentului prosocial, şi au demonstrat că învăţarea se produce în timpul socializării
primare (în copilărie). R. Coles46 arată importanţa conduitelor concrete din partea părinţilor faţă de
propriii copii în a-i învăţa să fie buni, amabili şi îndatoritori. Coles arată importanţa crucială a
exemplelor parentale şi a celor din primii ani de şcoală. Toate acestea sunt mult mai importante
decât influenţa mass-media, fiindcă în cazul interacţiunii cu părinţii şi cu şcoala funcţionează
mecanisme de reîntărire, prin sistemul de recompense şi pedepse. Alţi autori consideră că aspecte
de reîntărire apar şi la adult, dar nu determină predispoziţii fundamentale, ci secvenţe
comportamentale ce urmează imediat reîntăririi.47
Dilema fermierului. Reprezintă, de fapt, un caz de dilemă a prizonierului iterată, în care
comportamentul altruist este strategia de succes. Fermierul are de ales să îşi ajute vecinii atunci
cînd recolta lor s-a copt mai întâi, sau să facă alte treburi ce îi sunt folositoare. Dacă îi ajută, el va
pierde timp şi energie, dar dacă vecinul îl va ajuta la rândul său, ambele recolte vor fi strânse la
timp şi beneficiul cumulat va fi maxim. Vecinul poate opta să beneficieze de ajutor dar să nu
răspundă cu aceeaşi monedă, ceea ce pe termen scurt va fi un câştig. În ipoteza existenţei unei
comunităţi finite şi mici, în care acesta trăieşte şi există probabilitatea ca el să joace acest joc cu
mai mulţi parteneri, ba chiar cu toţi din comunitate, acest tip de comportament îi va aduce după o
vreme izolarea socială şi sărăcia, deoarece nimeni nu va mai vrea să îl ajute, dacă aceştia aplică
strategia tit for tat.

43
Stanley Milgram, Obedience to Authority (New York: Harper & Row, 1974
44
Aronson, E., Wilson, T.D., & Akert, A.M. (2005). Social Psychology (5th ed.). Upper Saddle River, NJ: Prentice
Hall
45
1977 Bandura, A. Social learning theory, Englewood Cliffs, Prentice Hall, New Jersey
46
Coles, R. (1997) The moral intelligence of children, Random House, New York
47
Moss, M.; Page, R. (1972) Reinforcement and helping behavior, journal of applied social psychology, 2

24
De aici se desprind două concluzii importante privind mărimea entităţilor administrative şi a
politicilor educaţionale:
1. unităţile mici, în care probabilitatea interacţiunilor simetrice este crescută, iar
numărul de jocuri tit for tat poate fi mare, sunt cele mai bune, fiindcă permit
învăţarea socială pe bază de experienţă directă. Deci, demersul spre descentralizare
este unul corect.
2. Comportamentul altruist şi empatia sunt foarte importante, sub aspectul instituţiilor
şi indivizilor, în comunităţile mari, unde aplicarea reciprocităţii este puţin probabilă.
Deci, este necesară educaţia morală în familie şi şcoală, mai ales în primii ani de viaţă ai
copilului, este necesară apoi, în continuare, normativitatea socială şi controlul.
Colectivităţile umane au reţinut în evoluţia lor acele elemente cu valoare de adaptativitate şi
reproducţie, apărând norme sociale. În (Iluţ, (2005) p. 83) sunt menţionate trei elemente:
1. Norma responsabilităţii sociale, care pretinde ca oamenii să-i ajute pe cei care depind de ei.
2. Norma reciprocităţii – dacă ai fost ajutat, ajută şi tu, chiar dacă pe viitor nu întrezăreşti alte
beneficii
3. Norma justiţiei sociale – conform căreia trebuie să existe o distribuţie justă a resurselor şi
beneficiilor între oameni - principiul echităţii, în care raportul dintre ceea ce dai şi ceea ce
primeşti de la societate reprezintă o mărime constantă, pentru toată lumea.

Identificarea structurii reprezentării sociale a consiliului local. Verificarea centralităţii

elementelor din nucleu.

Metodologie

În prima etapă s-a lucrat cu un lot de 22 de subiecţi din 8 localităţi şi 9 unităţi de învăţământ, care
au participat la activitate pe bază de voluntariat; subiecţii sunt profesori iar dintre aceştia, 6 sunt
directori de şcoli.
Aceştia au completat chestionarele nr. 1 (Anexa Chestionare nr. 1), iar pe baza primelor rezultate
au fost făcute ipotezele privind categoriile şi posibilele elemente centrale.

Rezultate obţinute pe lotul de subiecţi din Ilfov

A fost folosită metoda asocierii; în itemul privind expresiile obţinute prin asociere pornind de la
termenul “Consiliu local”, au fost solicitate trei expresii, iar cei 22 de subiecţi au produs 72 de
asocieri.

Expresiile au fost grupate în 29 de categorii, 21 polare şi 8 nepolare. Categoriile polare sunt

categorii care pot avea atât accepţiune negativă, cât accepţiune pozitivă. Categoriile nepolare sunt
neutre: oameni, instituţie etc.

Lista categoriilor obţinute este următoarea:

25
cod CATEGORII POLARE POZITIVE CATEGORII POLARE NEGATIVE
1 necesitate stringenta, important nu este neaparata nevoie, neimportant
2 reprezinta interesele comuntatii, incredere nu reprezinta interesele comunitatii, neincredere
3 prezinta utilitate sociala nu prezinta utilitate sociala
4 toleranta, empatie, intelegere intoleranta, indiferenta, conflict
5 abilitati cognitive - inteligenta, competenta incompetenta, prostie
6 respect, buna crestere dispret, impolitete
7 moralitate, cinste, corectitudine imoralitate, necinste, incorectitudine, coruptie
8 eficienta - harnicie, disciplina, rezultate ineficienta - lene, indisciplina, rez slabe
9 interes pt comunitate, implicare, angajare dezinteres pentru comunitate, nepasare
10 echipa adunatura, gasca
11 buna organizare, coerenta dezorganizare, incoerenta
12 institutie respectabila grup de crima organizata
13 buna distribuire a resurselor, gospodarire proasta gestiune a resurselor
14 justitie distributiva injust, discretionar, partinitor
15 altruism, sprijin pentru cetateni egoism, interese de grup si personale
16 bun rau
17 colaborare, cooperare, deschidere izolare, rupt de cetateni
18 progres, dezvoltare incremenire, conservatorism, birocratie
19 eficacitate, hotarare, finalizarea actiunilor ineficacitate, nehotarare, sovaiala, nefinalizare
20 atasament, simpatie, placere, afecte pozitive repulsie, antipatie, neplacere, afecte negative

27 apolitic interese politice

29 outcomes / siguranta, curatenie, certitudine etc outcomes / nesiguranta, mizerie, incertitudine etc
CATEGORII NEPOLARE
21 conducere, putere
22 decizie financiara, distribuirea resurselor
23 alesi locali
24 administratie, guvernare, gospodarire
25 oameni
26 institutie
28 organizatie
30 dependenta

26
 100%
90%
80%
70% neutru
60%
50% negativ
40%
30% pozitiv
20%
10%
0%
e

re
re

a
nt

te

a
re

ni
pa

la
r

nt

nt
ja
rt a

ge
de

lta

bi

te
te

hi
te

re
ga

ta

ta
re

es
e

zu
po

ec
pe

oe
el

ec

ce
an
nc

cr

re
im

nt

om

,c

sp
,i

ru
,i

e,
na

a,
a,

re
,c

re
tie
ti

ar

nt
n
bu
nt

ta

za
i

pe
ta

ic

tie
pa

cip
ge

un

pl

ni
t,
en

itu
m

ijin
ec

ga
m
is
r in

ig
,e

st
,d

,i
co

sp
st

pr
el

or

in
te
ta

,s
re

cie
nt
te

na
ita
an

-i
el
ta

ism
ni

bu
un
s

r
si

ar
ve
le
re
ce

tru
m
to

-h
te

ti

co
ni
ne

in

al
og

pt
nt
ta

e
in

s
ti

ici

re
ez

lita

ef

te
pr

in
ab
re

În graficul de mai sus sunt reprezentate în ordinea descrescătoare a frecvenţelor categoriile care
însumează 80% din frecvenţe. Se observă că predomină exprimările negative, iar pentru „respect,
bună creştere” există numai exprimări negative.
Discuţiile cu grupul de directori de şcoli, ca şi exprimările acestora din chestionare, arată în
general frustrare şi nemulţumire faţă de modul în care ei lucrează cu consiliile locale.

După momentul asocierii, subiecţilor li s-a cerut să explice de ce au făcut asociaţia respectivă.
Explicaţiile obţinute astfel au fost analizate folosind metoda schemelor cognitive de bază (SCB) 48
În cadrul acestui model, exista 5 categorii functionale: actor (agent), actiune, varianta de actiune,
obiect, instrument (intermediar) şi 28 de conectori, aparţinând la 5 grupe. Descrierea completă a
acestor grupe şi conectori se găseşte în ANEXA ..

EXPRESIA1 EXPRESIA EXPRESIA3 TOTAL

2
NR TOTAL DE SUBIECTI 24 24 24 24
NR TOTAL CONECTORI 28 28 28 28
NR RASPUNSURI ASOCIATIVE 1 1 1 3
NR TOTAL DE CONECTORI IN RELATIE 41 51 52 144
NR CONECTORI DIN GRUPA LEXIC 5 4 4 13

48
Guimelli, C. , Rouquette, M.L. (1992), „Contributions du modèle associatif des schèmes cognitifs de base à
l”analyse structurale des représentations sociales”, în Bulletin de psychologie, XLV, 405, 196-202,
http://www.sociologics.org/temporalistes/indarch.php?page2=rouquette_n22_01
http://www.psr.jku.at/PSR1995/4_1995Ratea.pdf

27
 NR CONECTORI DIN GRUPA VECINATATE 0 1 2 3
NR CONECTORI DIN GRUPA COMPOZITIE 0 0 0 0
NR CONECTORI DIN GRUPA PRACTICA 27 26 20 73
NR CONECTORI DIN GRUPA ATRIBUIRE 9 19 27 55

Grupa de conectori cu frecvenţa cea mai mare este grupa practică, iar în această grupă frecvenţa
cea mai mare o are conectorul OPE, care leagă actorul de obiect. Sunt 11 exprimări pozitive, 18
exprimări negative şi 9 exprimări neutre. Dintre exprimările negative, 6 se referă la fapte de
corupţie iar restul la dezinteres faţă de cetăţeni, neimplicare şi ineficienţă. În funcţie de frecvenţa
răspunsurilor de un anumit tip, au fost alcătuite scurte naraţiuni pe baza expresiilor legate între ele
de un anumit conector. Textul cursiv este introdus de autor datorită necesităţilor logice, din setul de
cuvinte legate de alţi conectori, în special cei care arată frecvenţa evenimentelor şi cauzalitatea.

Naraţiune OPE
Membrii Consiliului local Au prosperat rapid, Răspund foarte rar si greu la solicitările
cetăţenilor, Nu se implica in luarea deciziilor. Deşi Salariul imi este asigurat de ei, Nu le
pasa, Isi rezolva interese personale. În unele cazuri, Am fost intotdeauna sprijiniti, se face
curatenia mai regulat şi Se observa un progres. De cele mai multe ori, Nu aplica corect
legile şi Ne desconsideră.

Grupa de conectori de atribuire are rangul doi, iar în această grupă cel mai important este CAR,
urmat de EFF.

Naraţiune CAR
In sarcina CL intra problemele noastre, Are putere de decizie pe plan local, in unele
localităţi este Interesat de progresul comunei. Sunt slab pregatiti, Nu cunosc legile, Nu sunt
in stare sa rezolve, Isi urmaresc propriile interese.

În etapa a doua, pe baza informaţiilor prelucrate, a fost alcătuit chestionarul nr. 2 (ANEXA) care a
fost completat de un număr de 84 de subiecţi, fiecare grupă de 14 subiecţi fiind dintr-un sector al
municipiului Bucureşti. Caracteristicile eşantionului se găsesc în ANEXA.

Pentru testul de centralitate, a fost folosită metoda textului inductor cu scenariu ambiguu, care
porneşte de la ipoteza instituţiei respectabile, care serveşte interesele comunităţii. Textul utilizat a
fost următorul: „De mai multă vreme, INSTITUŢIA reuneşte mai multe persoane de competenţe şi
interese diverse. Fiecare dintre persoane contribuie cu onestitate şi amabilitate la funcţionarea
INSTITUŢIEI, care este recunoscută drept una dintre cele mai bune şi mai serioase în relaţie cu
alte persoane şi instituţii.”

28
 Subiecţii au putut opta pentru două variante: Varianta 1 „este vorba de....”, cu posibilitatea opţiunii
pentru unele instituţii dintr-o listă dată (şcoala mea (S), primăria (P), consiliul local (CL)
inspectoratul şcolar (ISJ/ISMB), ministerul învăţământului (MIN), consiliul judeţean/ general (CJ))
şi Varianta 2, „Nu este vorba de……, ci de altă instituţie”, folosind aceeaşi listă de instituţii.

În continuare, se propune subiecţilor o listă de elemente cărora li se testează centralitatea. Lista a

fost următoarea:

EXPRESIA Punctaj EXPRESIA Punctaj

necesitate stringenta eficienta, harnicie, disciplina
reprezinta interesele comunitatii interes pt comunitate, implicare
incredere echipa
prezinta utilitate sociala buna organizare, coerenta
toleranta, empatie, intelegere institutie respectabila
inteligenta, competenta buna distribuire a resurselor, gospodarire
respect, buna crestere dreptate, justeţe
moralitate, cinste, corectitudine altruism, sprijin pentru cetateni
bun Distribuirea resurselor
colaborare, cooperare, deschidere alesi locali
progres, dezvoltare administratie
hotarare, finalizarea actiunilor oameni
atasament, simpatie, placere institutie
decizie financiara apolitic
conducere, putere

Li se cere în continuare subiecţilor să puncteze cu note de la 1 la 10 (1 complet inadecvat, 10

foarte adecvat) expresiile din tabel. Acestea conţineau categorii polare pozitive şi categorii
nepolare.

Apoi, a fost propusă o listă ce conţinea categorii polare negative şi categorii nepolare, cerinţele
către subiecţi fiind aceleaşi.

ANALIZA STATISTICA

Variante scoala, ca isj, ca primaria, ministerul, cons local, cons jud,

institutie institutie ca ca ca ca
institutie institutie institutie institutie
varianta 91.4 85.3 67.1 53.8 53.1 22.2
1,
satisface
varianta 8.6 14.7 32.9 46.2 46.9 77.8
2, nu
satisface

29
 Variabila 1 Variabila 2 Tipul de Coeficientul
corelaţie de corelaţie
Bravais-
Pearson, la
nivelul de
probabilitate
de 99%
Şcoala ca instituţie (varianta 1 Primăria ca instituţie Corelaţie -0,303
sau 2) (varianta 1 sau 2) negativă
Consiliul local (varianta 1 sau Primăria ca instituţie Corelaţie 0,457
2) (varianta 1 sau 2) pozitivă

Comentariu: subiecţii care au punctat varianta 1 pentru şcoală (şcoala ca instituţie prietenoasă,
care reprezintă interesele comunităţii) au punctat cu precădere varianta 1 pentru Primărie şi
varianta 2 pentru Consiliu Local. Aceasta arată că gradul de apreciere faţă de şcoală merge în
acelaşi sens cu gradul de apreciere faţă de Primărie şi de sens opus faţă de Consiliul Local.

Variabila Tipul de Coeficient Variabila 2

1 corelaţie ul de
corelaţie
Bravais-
Pearson,
la nivelul
de
probabilita
te de 99%
Apreciere În ce măsură sunteţi de acord cu afirmaţia, cu privire la
a Şcolii ca Consiliul judeţean (Consiliul General)
instituţie
(varianta 1
sau 2)
pozitiv 0,505 1 Este un loc de muncă onorant
pozitiv 0,483 6 Angajaţii muncesc cu plăcere
pozitiv 0,440 8 Este un loc de comunicare şi relaţii umane
Pozitiv 0,440 11 Este condusă competent
Pozitiv 0,426 20 Deciziile luate sunt corecte
Pozitiv 0,423 17 Din câte ştiu, este implementat un plan de management
al calităţii
pozitiv 0,405 7 Este un loc care permite dezvoltarea personală
Pozitiv 0,388 10 Urmăreşte obiective pe termen lung
pozitiv 0,387 3 Produce un serviciu util
pozitiv 0,379 2 Este bine organizat
Pozitiv 0,348 21 Instituţia lucrează în interesul cetăţenilor

30
 pozitiv 0,271 5 Este o institutie prietenoasă cu angajaţii săi
Pozitiv 0,266 16 Are relaţii foarte bune cu persoanele şi instituţiile cu
care lucrează
negativ -0,240 9 Produce avantaje necuvenite celor care lucrează acolo

Comentariu:subiecţii care au punctat varianta 1 pentru şcoală (şcoala ca instituţie prietenoasă, care
reprezintă interesele comunităţii) nu sunt de acord, în ordinea listată, cu atributele Consiliului
Judeţean. Semnificaţia negativă arată că subiecţii sunt de acord cu afirmaţia “Produce avantaje
necuvenite celor care lucrează acolo”. Aceste corelaţii puternice arată o aversiune clară a acestor
subiecţi faţă de instituţia Consiliului Judeţean. Subiecţii care au punctat varianta 1 pentru şcoală
reprezintă 91.4%.

Variabila Tipul de Coeficient Variabila 2

1 corelaţie ul de
corelaţie
Bravais-
Pearson,
la nivelul
de
probabilita
te de 99%
Apreciere În ce măsură sunteţi de acord cu afirmaţia, cu privire la
a Consiliul judeţean (Consiliul General)
Primăriei
ca
instituţie
(varianta 1
sau 2)
negativ -0,318 6 Angajaţii muncesc cu plăcere
negativ -0,306 1 Este un loc de muncă onorant
negativ -0,296 20 Deciziile luate sunt corecte
negativ -0,289 5 Este o institutie prietenoasă cu angajaţii săi

Comentariu:subiecţii care au punctat varianta 1 pentru Primărie (Primăria ca instituţie prietenoasă,

care reprezintă interesele comunităţii) sunt de acord, în ordinea listată, cu atributele Consiliului
Judeţean. (Corelaţia negativă arată că subiecţii sunt de acord cu afirmaţiile.)

31
Variabila Tipul de Coeficient Variabila 2
1 corelaţie ul de
corelaţie
Bravais-
Pearson,
la nivelul
de
probabilita
te de 99%
Apreciere
a CJ ca
instituţie
(varianta 1
sau 2)
pozitiv 0,390 Ministerul, ca instituţie
Pozitiv 0,334 Consiliul local
Comentariu:subiecţii care au punctat varianta 1 pentru Consiliul Judeţean (CJ ca instituţie
prietenoasă, care reprezintă interesele comunităţii) sunt de acord, în ordinea listată, că şi celelalte
instituţii sunt de acelaşi tip. Reamintim, totuşi, că subiecţii care au punctat varianta 1 pentru
Consiliul Judeţean reprezintă 22.2%.

Variabila Tipul de Coeficient Variabila 2

1 corelaţie ul de
corelaţie
Bravais-
Pearson,
la nivelul
de
probabilita
te de 99%
Apreciere În ce măsură sunteţi de acord cu afirmaţia, cu privire la
a Şcolii ca Şcoală
instituţie
(varianta 1
sau 2)
negativ -0,216 2 Este bine organizat

Singura afirmaţie corelată cu aprecierea pozitivă a şcolii ca instituţie prietenoasă este cea de bună
organizare. Buna organizare este o caracteristică definitorie a şcolii, în viziunea subiecţilor, fiind
o noţiune centrală.

Variabila 1 Tipul de corelaţie Coeficientul de Variabila 2

corelaţie Bravais- În ce măsură sunteţi de
Pearson, la nivelul de acord cu afirmaţia,cu
probabilitate de 99% privire la primărie
Varsta subiectului pozitiv 0,226 Izolare, rupt de cetăţeni

32
Varsta subiectului pozitiv 0,229 neincredere
Varsta subiectului pozitiv 0,276 Intoleranţă, indiferenţă,
conflict
Varsta subiectului pozitiv 0,231 Injust, discreţionar,
părtinitor
Varsta subiectului pozitiv 0,227 Conducere, putere
Varsta subiectului negativ -0,220 Moralitate, cinste,
corectitudine

Corelaţiile obţinute arată că subiecţii cu vârsta mai ridicată sunt mai dispuşi să afirme că primăria
este caracterizată de izolare, neîncredere, intoleranţă, indiferenţă, conflict, injustiţie şi părtinire,
imoralitate şi necinste, conducere şi putere. Nu există nici o corelaţie pentru aspecte pozitive.

Variabila 1 Tipul de corelaţie Coeficientul de Variabila 2

corelaţie Bravais- În ce măsură sunteţi de
Pearson, la nivelul de acord cu afirmaţia,cu
probabilitate de 99% privire la consiliul local
Vechime în negativ -0,241 Toleranţă, empatie,
învăţământ înţelegere
Vechime în pozitiv 0,282 Imoralitate, necinste,
învăţământ incorectitudine
Vechime în pozitiv 0,239 Dezinteres pentru
învăţământ comunitate, nepăsare
Vechime în pozitiv 0,267 Izolare, rupt de cetăţeni
învăţământ
Vechime în pozitiv 0,237 Ineficacitate, nehotărâre,
învăţământ şovăială
Subiecţii cu vechime mai mare sunt mai dispuşi să critice consiliul local. Nu există nici o corelaţie
pentru aspecte pozitive.

Variabila 1 Tipul de Coeficientul Variabila 2

În ce măsură sunteţi de acord corelaţie de corelaţie În ce măsură sunteţi de acord cu
cu afirmaţia,cu privire la Bravais- afirmaţia,cu privire la şcoală
şcoală Pearson, la
nivelul de
probabilitate
de 99%
Este un loc de muncă onorant pozitiv 0,673 Este bine organizat
Este un loc de muncă onorant pozitiv 0,381 Deciziile luate sunt corecte
Este un loc de muncă onorant pozitiv 0,358 Este un loc de comunicare şi relaţii
umane
Este un loc de muncă onorant pozitiv 0,351 Instituţia lucrează în interesul
cetăţenilor

33
Este un loc de muncă onorant
Este un loc de muncă onorant
Este un loc de muncă onorant
Este un loc de muncă onorant
Este un loc de muncă onorant
Situaţia încadrării în şcoală
pozitiv 0,341 Angajaţii muncesc cu plăcere
pozitiv 0,273 11Este condusă competent
pozitiv 0,257 Din câte ştiu, este implementat un
plan de management al calităţii
pozitiv 0,255 16 Are relaţii foarte bune cu
persoanele şi instituţiile cu care
lucrează
pozitiv 0,196 Este o institutie prietenoasă cu
angajaţii săi
negativ -0,343 Este un loc de creaţie şi inovaţie

Această variabilă este menită să identifice corelaţiile dintre stima de sine şi caracteristicile
organizaţionale ale şcolii. Cea mai strânsă corelaţie se realizează cu buna organizare,
corectitudinea şi deschiderea spre comunicare. Apoi, urmează în ordine: serveşte interesul
cetăţenilor, angajaţii muncesc cu plăcere, competenţă. Este demnă de remarcat corelaţia dintre
stima de sine şi implementarea unui plan de management al calităţii. Analiza aceasta este extrem
de utilă în identificarea factorilor motivaţionali dintr-o şcoală, iar dacă se doreşte sporirea
motivaţiei, este de aşteptat ca, acţionînd asupra factorilor prezentaţi, să obţinem efecte pozitive.
Invers, dacă vrem ca oamenii să nu mai considere că au un loc de muncă ce îi onorează şi
motivează, vom acţiona perturbând organizarea şcolii, promovând decizii injuste şi inhibând
comunicarea şi relaţiile interumane din şcoală. Orice act administrativ şi orice politică promovată
de nivelele decizionale locale sau regionale ar trebui să ţină cont de aceste aspecte.
Încă un aspect de notat: situaţia de provizorat şi de incertitudine a personalului didactic este
corelată puternic cu inhibarea creativităţii şi inovaţiei, personalul suplinitor şi cel detaşat având
mai puţină dorinţă de a crea şi inova, şcoala nefiind considerată un loc propice pentru aceasta.
Deci, dacă vom dori creaţie şi inovaţie în şcoli vom avea politici care încurajează stabilitatea
personalului didactic. Şi, deoarece manifestarea creativităţii şi inovaţiei reprezintă o treaptă
superioară în calitate – valoare adăugată şi valoare creată – acest lucru ar trebui luat în calcul în
orice management al calităţii la nivel de sistem de învăţământ.
Statistică item 23
4 prezinta utilitate 68.4 resurselor
sociala 25 administratie 23.4
2 reprezinta interesele 60.4 26 oameni 18.4
comunitatii 20 hotarare, finalizarea 15.4
14 buna distribuire a 41.4 actiunilor
resurselor, gospodarire 19 progres, dezvoltare 13.4
27 institutie 39.4 22 decizie financiara 10.4
13 institutie 34.4 12 buna organizare, 9.4
respectabila coerenta
10 interes pt 30.4 1 necesitate stringenta 8.4
comunitate, implicare 18 colaborare, 6.4
11 echipa 27.4 cooperare, deschidere
23Distribuirea 26.4 9 eficienta, harnicie, 3.4

34
disciplina
29 conducere, putere -3.6
6 inteligenta, -7.6
competenta
24 alesi locali -8.6
15 dreptate, justeţe -15.6
8 moralitate, cinste, -24.6
corectitudine
7 respect, buna -25.6
crestere
3 incredere -33.6
5 toleranta, empatie, -37.6
intelegere
17 bun -40.6
21 atasament, -52.6
simpatie, placere
16 altruism, sprijin -53.6
pentru cetateni
28 apolitic -133.6

35
 Media obţinută al itemul 23 este de 546.6, iar tabelul conţine diferenţele dintre suma
punctajelor acordate la categorii şi media totală. Se observă o distribuire echilibrată a
punctajelor peste medie şi sub medie. Primele 6 categorii cu punctajul cel mai mare sunt:
prezintă utilitate socială, reprezinta interesele comunităţii, buna distribuire a resurselor -
gospodarire, institutie, institutie respectabila, interes pentru comunitate, implicare.
După Moliner, (Moliner, P. 1996, Images et representations sociales. De la theorie des
representations a l”etude des images sociales, PUG, Grenoble) itemii reprezentaţionali se
structurează în patru categorii, două aparţinând nucleului central: câmpul normelor şi
câmpul definiţiilor, iar celelalte două sistemului periferic: câmpul aşteptărilor şi câmpul
descrierilor. Se conturează din clasificarea obţinută definiţa consiliului local: o instituţie
(respectabilă), care prezintă utilitate socială şi reprezintă interesele comunităţii. Rămâne
de discutat centralitatea elementelor buna distribuire a resurselor, interes pentru
comunitate şi implicare.
Coroborând aceste rezultate cu cele obţinute din analiza statistică a expresiilor, sub
conectorul NOR ce exprimă normativitatea, şi în care se găsesc lucrul în echipă,
implicarea, respectarea legilor, rezolvarea de probleme, putem considera că implicarea
face parte din nucleul central.

Câmpul definiţiilor Câmpul normelor

utilitate socială Implicare

reprezintă interesele comunităţii Rezolvare de probleme
instituţie echipă

Statistică item 24

250
200
150
100
50
0
interese

coruptie

comunitatii
reprezinta
interese de

neincredere

comunitate,

interesele
politice

dezinteres
personale

nepasare
egoism,

grup si

pentru

nu

36
Din itemul 24, primii 6 itemi sunt interese politice, egoism – interese de grup şi
personale, corupţie, neîncredere, dezinteres pentru comunitate, nu reprezintă interesele
comunităţii. Observăm că apar din nou, cu polaritate inversată, reprezentativitatea şi
implicarea, interesul pentru comunitate. Din elementele descriptive fac parte corupţia şi
interesele politice, iar din câmpul aşteptărilor neîncrederea (neîncrederea are conectori
evaluativi). După Moliner, în câmpul aşteptărilor sunt dorinţe, temeri, expectanţe ale
subiecţilor în raport cu obiectul (în cazuil nostru Consiliu Local), şi totodată, criteriile de
evaluare care permit subiecţilor să evalueze obiectul.
Combinând elementele obţinute şi ţinând cont de statistica expresiilor, putem construi
următoarea sinteză narativă privind Consiliul Local:
Naraţiune sinteză
Consiliul local prezintă utilitate socială şi reprezintă interesele comunităţii.
Din păcate, ceea ce face cam în jumatate din cazuri, este afectat de
neîncredere, până la a nu mai reprezenta aceste interese. Consiliul local ar
trebui să fie o instituţie respectabilă, să dovedească interes pentru
comunitate şi implicare, deoarece este responsabilă cu buna distribuire a
resurselor şi gospodărirea - dar, datorită intereselor politice, intereselor de
grup şi corupţiei, acest lucru nu se întâmplă decât în mai puţin de jumătate
din cazuri .
Este probabil că profesorii poartă în minte multe elemente din această naraţiune, atunci
când interacţionează cu autorităţile locale, când realizează activităţi cu copiii şi când
discută cu părinţii. Este foarte probabil ca această imagine să fie transferată în mod
constant elevilor, în cadrul discuţiilor informale, activităţilor curente şi secvenţelor
extraşcolare; este foarte probabil şi ca această imagine să fie obiectul învăţării sociale din
şcoală.

Rezultate obţinute din prelucrarea tabelului frecvenţe importanţă

Categorii frecv X importanta

4000
3500
3000
2500
2000
1500
1000
500
0
administratie, decizie institutie outcomes / interes pt progres, conducere, alesi locali colaborare,
guvernare, financiara, siguranta, comunitate, dezvoltare putere cooperare,
gospodarire distribuirea curatenie, implicare, deschidere
resurselor certitudine etc angajare

37
 100%
90%
80%
70%
60%
50%
40% conotatie neutra
30%
20% conotatie negativa
10% conotatie pozitiva
0%
administratie, institutie interes pt conducere, colaborare,
guvernare, comunitate, putere cooperare,
gospodarire implicare, deschidere
angajare

Tabelul care conţine frecvenţele categoriilor şi importanţa pe care au atribuit-o subiecţii

cunvintelor obţinute iniţial prin asociaţie (anexa …) a fost folosit pentru a obţine o nouă variabilă,
care este produsul dintre frecvenţă şi importanţă. În graficele de mai sus este reprezentată, în
ordinea descrescătoare a acestui produs, respectiv valoarea produsului şi structura fiecărei
categorii (denotaţie pozitivă, negativă şi neutră). Categoriile selectate satisfac criteriul Pareto. Se
observă că fracţiuni importantă din categoriile “interes pentru comunitate, implicare, angajare” ,
“progres, dezvoltare”, “outcomes-siguranţă, curăţenie” – respectiv 47%, 36% şi 31% - sunt
negative. Vom afla ce cuvinte cheie au frecvenţa cea mai mare în cadrul categoriilor, deoarece
printre acestea, cu mare probabilitate, se găsesc elementele nucleului central al reprezentării.

“administrare, guvernare, gospodărire”

structura categorie

50%
45%
40%
35%
30%
25%
20%
15%
10%
5%
ie
la

0%
at

la
ie e

re
ca

tr
in i i
at ati

a
oa
m rat
is
ri
lo

rm
da
is is tr

sc
ad a

no
p
o
m min

re
de re
sp
tr

ta
go
ad ad

do
in

u
ili
ns
co

Cea mai mare parte din categorie este alcătuită din cuvintele cheie administraţie, administraţie
locală şi gospodărire; toate au o denotaţie neutră.

“decizie financiară, distribuire resurse”

38
Văzînd structura categoriei, ponderea cea mai însemnată este pentru cuvintele decizii, bani,
finanţare, impozite.

decizii 22% salarii 6%

bani 13% fonduri 3%
finantare 13% hotarari 3%
impozite 13% interese 3%
politice
buget 6% reprezentantii 3%
locuitorilor
investitii 6% subventie 3%
licitatii 6%

„Instituţie”

80%
70%
60%
50%
40%
30%
20%
10%
i
ie

ta
0%
n
te

an
e

a
r

IP
in

im I SJ
ri

rt
a

ct

A
o

o
im

se

se

D
R

p
pr

ul
pr

nt

e
ti
e

it u
m
a

st
rl

in
pa

Cel mai important cuvânt din această categorie este primărie.

Primărie, administraţie cumulează cele mai multe procente, apoi urmează decizii, administraţie
locală, gospodărire, bani, finanţare, impozite .Şansa cea mai mare este pentru primele două cuvinte
să facă parte din nucleul central.

Statistica expresiilor şi cuvintelor

A fost obţinut în cadrul celor 3 itemi de asociere liberă un număr de 1357 cuvinte, dintre
care distincte sunt 357. Utilizând principiul Pareto, 80% din frecvenţă este obţinută
pentru 153 de cuvinte; 20% din frecventa este obţinut pentru 9 cuvinte, iar 20% din
cuvinte reprezintă un număr de 70, conform tabelulului de mai jos:

39
 depinde 5
Frecv angajat 8 exponent 5
CUVANTUL .cuv. fac 5
trebuie 63 curatenia 8 grup 5
probleme, rezolvare localitate, locui, lega, legatura 5
probleme 36 locuitor 8 neincredere 5
primar, primarie 34 obtine 5
institutia 33 lucrari 8 personal 5
implica 25 preocupare 5
bine, bun 23 afect, a simti 7 responsabil 5
mult 21 resurse 5
persoana 20 bani 7 salarii 5
administrare 19 unitate (entitate) 5
decizii 18 conducere 7 abilitat 4
interese 18 ajunge 4
scoala 18 contribuabil 7 consilier 4
hotari 17 contradictie 4
nevoi 16 cooperare 7 coruptie 4
raspundere 16 counoaste 4
finatare 15 descentralizare 7 deschis 4
organiza 15 dori 4
reprezinta, direct 7 elaborare 4
reprezentativitate 15 gospodarire 4
rezolvare probleme 15 echipa 7 incredere 4
local 14 lege 4
oameni 14 exista 7 neserios 4
activitati 13 plati 4
putere 7 putea 4
comunitate 13 raspuns 4
tine cont 7 relatie 4
functiona 13 actiona 6 serviciu 4
solutii 4
toate 13 eficenta 6 subordine 4
gestioneaza 6 ajuta 3
sector 12 amenaja 3
impozite 6 aparea 3
competenti 11
invatamant 6 apartine 3
important 11 atent 3
majoritate 6 atitudine 3
alegeri 10 colecta 3
mari 6 comun 3
birocratie 10 comuna 3
solicitari 6 consiliu 3
cetatean 10 aproba 5
membri, colaborare 5 coordona 3
componenti 10 corect 3
contribui 5 fara studii 3
asigura 9 incapabil 3
copii 5 indiferenta 3
sprijin 9

40
investitii 3
masura 3 finaliza 2
ocupa 3
ordine 3 for 2
parlament 3
politic 3 functie 2
privi, privire 3
progres 3
rol 3
ruga 3
scandal 3
sedinte 3
societate 3
timp 3

transport 3
achizitii 2
acord 2
adresa 2
aglomeratia 2
aproba 2
aspecte 2
baza 2
Bucuresti 2
buget, bugetar 2
calitate 2
canalizare 2
cerinte 2
comerciale 2
confirma 2
constatari 2

construire 2

dai ceva 2
datorii 2

desconsidera 2

desfasura 2

directive, ordine 2

domenii 2

expirare 2

face parte 2

factor 2

41
Cuvintele care însumează 20% din frecvenţa totală
70
60
50
40
30
20
10
0

administrare
probleme,

bine, bun

persoana
institutia
rezolvare

primarie
probleme

implica
trebuie

mult
primar,

100%
80%
60%
40%
20%
0% mult
implica
trebuie

primarie
primar,

institutia

bine, bun
probleme
probleme,

persoana
rezolvare

administrare

conotatie pozitiva conotatie negativa conotatie neutra

1.”trebuie”
Dacă ne uităm la expresiile din care face parte cuvântul “trebuie”, vedem că este vorba
de expresii normative, care exprimă o cerinţă şi un imperativ, în mod aproape complet
neutru, neîncărcat cu semnificaţii pozitive sau negative. Conectorul dintre expresiile în
care intră cuvântul “trebuie” este în exclusivitate conectorul NOR, ce trimite la un atribut
normativ al actorului. Atributele normative, imperative, fac parte din caracteristicile
ideal-tipului, aşa că vom acorda atenţie sporită acestui aspect, strâns legat de valorile
normative. Valorile împărtăşite de o persoană derivă din experinţele personale ale
acesteia, sunt relativ stabile şi rezistente în raport cu întărirea acestora de către cei din jur.
Valorile sunt legate de opţiunile şi alegerile subiectului, se pot manifesta prin atitudini,
comportamente şi decizii.
Pentru o prezentare sugestivă, apelăm la construcţia unei naraţiuni, alcătuită din cuvintele
şi expresiile aflate în relaţie cu ajutorul conectorului NOR, ordinea acestora corespunzând
rangului frecvenţelor.
Conectorul NOR trimite la un atribut normativ al actorului şi face parte din conectorii de
atribuire. Exemple de relaţie cu ajutorul acestui conector: consiliul local NOR trebuie sa
acorde sprijin; consiliul local NOR organizare.

NARAŢIUNE NOR
Trebuie ca Oamenii să-şi asume Responsabilitatea şi Să se implice. Trebuie să
Asigure curaţenia şi siguranţa, Să asigure respectarea legilor, Funcţionarea şi
gestionarea Instituţiei şi Rezolvarea Problemelor.
Pentru aceasta, Consiliul local va fi alcătuit din Persoane cunoscute, care să ne
Reprezinte. Să fie bine pregătite, Să dorească să lucreze in Echipă şi Să fie
Interesaţi. Să dea dovadă de seriozitate şi Să asigure respectarea legilor. Pentru
aceasta, trebuie Să aibă un management corespunzător care Să nu ne piardă timpul
cu hârtii, iar atunci când Primarul le transmite Constatările sale, să poată Rezolva în
Scurt timp şi să Răspundă la Solicitările Oamenilor. Pentru aceasta, trebuie Să fie
bine organizaţi.

Se observă că în procesul de definire a “consiliului local”, o noţiune, se pare, mai puţin

familiară, intervine ancorarea, apropierea de o noţiune familiară, “primarul-primăria”.
Mai multe exprimări ale subiecţilor arată existenţa acestui proces, consiliul local fiind
văzut, în general, în situaţie instrumentală faţă de activitatea primăriei. Semnificaţia
socială a “primăriei” este mai clară, aşa că noţiunea de consiliu local suferă un proces de
absorbţie.

Din acest motiv, considerăm utilă remarca acestei cvasi-identificări a rolului “consiliului
local”, chiar a subordonării în raport cu “primarul-primăria”, din punct de vedere al
modului de gândire al oamenilor, şi nu din punct de vedere legal. Toate hotărârile
consiliului local vor fi văzute ca hotărâri ale “primarului-primăriei”, disfuncţiile sau
realizările unuia vor fi automat transferate celuilalt, dar ţinând cont de rolul predominant
al “primarului-primăriei”.

Ne interesează apoi să vedem care este natura problemelor pe care ar trebui să le rezolve
“consiliul local-primarul primaria”, şi cum anume se ocupă de acestea.

2. “probleme, rezolvare probleme”

conotatie conotatie
pozitiva negativa conotatie
(procent) (procent) neutra procent
16,7 44,4 38,9
Este imposibil sa rezolvi o problema: persoanele abilitate sa-ti rezolve problemele nu
sunt in stare sa rezolve şi îşi rezolva mai intai problemele lor şi interesele personale.
Deşi au fost şi situaţii (16,7%) în care aceştia au dat dovadă de corectitudine şi au
rezolvat problemele repede, aproape intotdeauna am rezolvat problemele numai cu
spaga. Cetatenii nu sunt lamuriti suficient privind rezolvarea problemelor, iar cei care
ar trebui sa se implice in rezolvarea problemelor cetatenilor, ne fac să depindem de
unele relatii pentru rezolvarea mai rapida a problemelor.
Aceste neajunsuri sunt întâmpinate în procent de 44,4%. Cei care nu au întâmpinat sau
nu sunt afectaţi de aceste situaţii (38,9%) consideră că rezolvarea problemelor
cetăţenilor este o menire importantă a “consiliului local-primarului primariei”.

Fig. nr. Categoriile care reprezintă 80% din frecvenţele expresiilor

90
80
70
60
50
40
30
20
10
0
comunitate,

nu reprezinta
dezinteres

incompetenta,
neincredere

izolare, rupt de

indisciplina, rez

incorectitudine,
comunitatii,
nepasare

incertitudine etc
conservatorism,
interesele
pentru

nesiguranta,
incremenire,

ineficienta -

imoralitate,
outcomes /

necinste,
cetateni
prostie

coruptie
birocratie

mizerie,

slabe
lene,
interes pt administratie, decizie reprezinta progres, institutie outcomes / abilitati colaborare, conducere, eficienta - moralitate, alesi locali
comunitate, guvernare, financiara, interesele dezvoltare siguranta, cognitive - cooperare, putere harnicie, cinste,
implicare, gospodarire distribuirea comuntatii, curatenie, inteligenta, deschidere disciplina, corectitudine

100%
80%

60%

40%

20%
0%
interes pt administratie, decizie reprezinta progres, institutie outcomes / abilitati cognitive colaborare, conducere, eficienta - moralitate, alesi locali
comunitate, guvernare, financiara, interesele dezvoltare siguranta, - inteligenta, cooperare, putere harnicie, cinste,
implicare, gospodarire distribuirea comuntatii, curatenie, competenta deschidere disciplina, corectitudine
angajare resurselor incredere certitudine etc rezultate

conotatie pozitiva conotatie negativa conotatie neutra

Fig. nr. Structura categoriilor (conotaţie pozitivă, negativă şi neutră)

Utilizarea metodelor de management al riscului în administraţia învăţământului

Scurtă descriere a metodelor FMEA şi DMAIC-DMADV49

Metoda FMEA (Failure Modes and Effects Analysis)

Este o metodă proactivă destinată evaluării proceselor în vederea identificării locului şi
modalităţilor de manifestare a eşecurilor; scopul implementării metodei este de a
identifica părţi ale proceselor sau chiar procese întregi care trebuiesc schimbate. Metoda
conţine următoarele elemente:
- Stabilirea paşilor procesului
- Modalităţile de eşec – ce anume poate merge prost
- Cauzele eşecului – de ce s-a produs eşecul
- Efectele eşecului – care sunt consecinţele eşecurilor de fiecare tip

Metoda FMEA poate fi folosită pentru analiza proceselor curente şi evaluarea impactului
potenţial al schimbărilor ce se au în vedere, sau pentru a estima impactul global al
factorilor de risc, calculând RPN total pentru un proces şi urmărind evoluţia în timp a
acestor cifre, pentru a vedea ce anume s-a îmbunătăţit.

Calculul RPN (Risk priority number)

Metodologia (RPN) este folosită pentru analiza riscurilor asociate potenţialelor probleme
identificate prin aplicarea FMEA. Este folosită pentru:
1. prioritizarea riscurilor asociate diferitelor procese şi acţiuni,
2. pentru a examina şi compara alternativele decizionale, iar la urmă,
3. pentru aplicarea unor măsuri corective.

Pentru calculul RPN la nivelul cauzelor potenţiale de eşec, se foloseşte formula:

RPN  Severitate * Aparitie * Detectie

Severitate = severitatea impactului evenimentului advers

Apariţie = probabilitatea de apariţie a evenimentului advers
Detecţie = probabilitatea ca problema să nu fie detectată (să scape examinării)

Fiecare factor al produsului care conduce la RPN se are o valoare atribuită pe o scală, de
regulă de la 1 la 5 sau de la 1 la 10. Frecvent se folosesc scalele cu 5 valori:

Severitate
Punctaj Efecte produse Consecinţe
atribuit
1 Foarte slabe sau inexistente Activitatea/procesul/produsul sunt afectate
in mică măsură
2 Slabe sau minore Procesul se mai poate desfăşura, produsul
mai poate fi folosit, cu o mică diminuare a
performanţelor
49
http://www.6sigma.us/dmaic-step-zero-leadership.php
 3 Medii sau semnificative
4 Ridicate, puternice
5 Foarte ridicate, catastrofale
O degradare continuă a performanţelor,
calităţii, valorii de întrebuinţare
Produsul nu mai poate fi utilizat, procesul
nu se mai poate desfăşura, utilitatea este
compromisă
Afectează siguranţa individului, instituţiei,
sistemului, la nivel iremediabil, catastrofal,
cu iradiere în domeniile conexe

Apariţie
Punctaj Probabilitate de apariţie sau frecvenţă
atribuit
1 Foarte mică sau inexistentă
2 Mică sau minoră
3 Medie sau semnificativă
4 Ridicată
5 Foarte ridicată, aproape sigur

Detecţie
Punctaj Probabilitatea de nu detecta sau frecvenţă de omisiune a cazurilor
atribuit
1 Foarte mică sau inexistentă
2 Mică sau minoră
3 Medie sau semnificativă
4 Ridicată
5 Foarte ridicată

Observaţii
Din capul locului, se pune întrebarea cum calibrăm factorii RPN. Pentru calibrarea
severităţii impactului, este neceară în primul rând existenţa unei relaţii de dependenţă
cauzală, apoi estimarea consecinţelor producerii evenimentului. Practic, acestea pot fi
mai uşor standardizate, totuşi, estimările sunt subiective, depinzând de expertul care
realizează aceste judecăţi, de grupul de interese care este implicat în evaluarea
evenimentelor sau în calibrare.
Dacă este vorba de procese care se finalizează printr-o evaluare a subiecţilor – cum ar fi
notarea la un examen, severitatea impactului se poate măsura prin consecinţele asupra
admiterii elevului la o anumită unitate de învăţământ sau formă de calificare pentru care a
optat, sau printr-o scală de atitudini faţă de diferitele consecinţe. Totodată, dacă discutăm
de teste docimologice, se pot atribui direct intervalelor de punctaj obţinut la notarea
elevilor (studentilor) anumite punctaje de severitate.
Probabilitatea de apariţie se poate aproxima prin frecvenţa de apariţie, atribuind, iarăşi
diferitelor intervale de frecvenţă un anumit punctaj pentru Apariţie.
În ce priveşte prababilitatea ca situaţia de risc să nu fie detectată, iarăşi intervin dificultăţi
– pe de o parte, specificul instituţional, cultura organizaţională şi relativitatea judecăţilor
care se fac poate influenţa destul de mult atribuirea de punctaje factorului Detecţie. De
pildă, probabilitatea ca un elev cu slabe cunoştinţe de scris-citit să nu fie „detectat” de
profesorii săi se traduce în acordarea de note şi calificative în domeniul „acceptabil,
suficient”, dar, în acelaşi timp, obţinerea la teste standardizate şi la evaluări independente
de rezultate mai slabe. Deci, acest factor se poate măsura întotdeauna prin diferenţele
dintre evaluările curente şi evaluările cu un grad de încredere mai mare. Totuşi, rămâne
discutabil faptul că se evaluează aceleaşi competenţe, aceleaşi cunoştinţe sau capacităţi.
În mod formal, putem totuşi stabili, în cazul disciplinelor de studiu, atribuirea de puncte
în acest domeniu prin clase de diferenţe dintre media mai multor ani la un anumit obiect
şi media la testele naţionale sau bacalaureat. Ceea ce ne interesează, este, că, în urma
unor analize coerente, chiar cu un grad ridicat de arbitrariu, devin vizibile direcţiile de
acţiune.

Nivelele FMEA

1. Nivelul de concepţie
Nivelul de concepţie se referă la:
- documentele programatice ale unor instanţe politice şi administrative
(momorandum, declaraţie de scopuri şi principii)
- politicile şi strategiile la diferite nivele administrative;
- legislaţie – iar identificarea erorilor se face la nivelul legislativ, al reglementărilor
sau procedurilor prescrise;
- modelele utilizate pentru implementare - corectitudinea, adecvarea şi
completitudinea acestora;

2. Nivelul de proiectare
- proiectarea organizaţională – discuţia se face pe organigramă, funcţii şi
funcţionalitate
- proiectarea reţelelor instituţionale – de pildă, reţeaua şcolară
- proiectarea funcţională a unor produse – de exemplu, software pentru colectarea
datelor, pentru analiza deciziilor şi calcul parametri, pentru comunicare internă,
proiectarea unui curriculum, al unui sistem de examinare.

3. Nivelul de proces

- procesele desfăşurate în instituţiile şcolare – procese didactice, administrative, de

dinamică organizaţională, decizionale;
- procesele desfăşurate în administraţia şcolilor – administraţii locale şi judeţene,
ministere relevante (Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Administraţiei
şi Internelor, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Solidarităţii
Sociale);
- procesele desfăşurate în scopul selecţiei, evaluărilor, certificărilor, asigurării
calităţii, cu efect asupra indivizilor, instituţiilor, nivelelor de învăţământ -
inspecţia şcolară, inspecţia muncii, inspecţia sanitară, inspecţia în construcţii etc.
DMAIC (Define, measure, Analyse,Improvement, Control) - DMADV (Define, measure,
Analyse,Improvement, Control)

Metodologia DMAIC constă în următoarele faze:

1. Definirea formală – se formulează obiectivele procesului de îmbunătăţire care

sunt coerente cu cerinţele beneficiarilor şi cu strategia instituţiei. În această etapă
se produce argumentarea şi motivarea proiectului de îmbunătăţire, se explicitează
rezultatele aşteptate şi paramentrii stării finale, se clarifică starea curentă a
lucrurilor (starea de pornire), aria de cuprindere a proiectului (scope), care sunt
produsele proiectului (deliverables).
2. Măsurarea – în această etapă se definesc principiile metricilor utilizate pentru
procesele curent şi în vederea comparaţiilor viitoare. Se stabilesc modalităţile de
colectare a datelor, se analizează validitatea şi gradul de încredere asociat
metricilor aflate în uz, dacă există date adecvate proceselor proiectate sau nu,
modalităţile de măsurare a progresului şi performanţei, se precizează indicatorii
de success.
3. Analiza – se verifică relaţiile şi cauzalitate factorilor. Se verifică toate corelaţiile
existente între variabilele, se caută şi alţi factori care nu au fost luaţi în
considerare. În cadrul analizei stării curente de lucruri se realizează investigarea
resurselor necesare îmbunătăţirilor, se verifică dacă anumite condiţii de
optimalitate sunt îndeplinite, se analizează factorii de risc şi modalităţile prin care
se poate eşua, se identifică obstacolele majore. Aici este locul în care se dezvoltă
metode de tip FMEA.
4. Îmbunătăţirea – se dezvoltă metodologii de control optimal, de tipul Design of
Experiments (DOE) sau altă metodă de cercetare statistică.
5. Controlul – se realizează pilotarea pentru a stabili capacitatea procesului, limitele
şi posibilităţile metodei, stabilirea mecanismelor de control, punctele de măsură,
stabilirea variabilelor şi metodelor de măsurare, metodele de corecţie pentru
prevenirea unui curs nedorit sau al deficienţelor produselor sui generis.

DMADV (Define, Measure, Analyze, Design, Verify)

Singura diferenţă faţă de metoda precedentă constă în înlocuirea etapei 4 de Îmbunătăţire

cu etapa de Proiectare, în care se realizează proiectul produsului sau procesului nou, se
optimizează acest proiect şi se planifică etapele de verificare a proiectului. În această fază
sunt necesare simulări, se poate folosi metoda de Analiză a Valorii, în vedere
reproiectării. Etapa de control este înlocuită cu Verificarea, în care se realizează,
deasemenea, activităţi de pilotare, implementarea proceselor şi a produselor noi, se
realizează predarea către beneficiar.

Considerăm extrem de util, pentru activităţile de Proiectare, să descriem metoda de

Analiză a Valorii (Value Analysis).
Analiza valorii
Metoda are ca autor pe americanul L.D.Miles50 şi a apărut în perioada celui de al II -lea
război mondial, când lipsa unor materiale strategice cerute în cantităti tot mai mari pentru
producţia de armament, a făcut ca tot mai mulţi fabricanţi din S.U.A. să se preocupe de
găsirea unor înlocuitori. L.D.MIles a stabilit un model de analiză funcţională şi sistemică
a produselor, în vederea reducerii costurilor prin eliminarea cheltuielilor care nu
contribuie la funcţionalitatea produsului. Metoda analizei valorii permite reducerea
costurilor inutile sau disproporţionate ale unor părţi de produse faţă de aporturile de
calitate pe care părţile respective îl aduc. Prin utilizarea acestei metode se determină
creşterea calităţii produselor, optimizarea mărimii proprietăţilor esenţiale şi ale funcţiilor.
Această metodă are ca obiectiv fundamental stabilirea unui raport maxim între valoarea
de întrebuinţare a unui produs şi costurile de producţie pe care le generează. Se
deosebeşte fundamental de cele clasice folosite şi în prezent la reducerea costurilor.

Metoda realizează o legătură directă între funcţiile unui produs şi costurile necesare
realizării lui; nivelul acestor funcţii şi al costurilor trebuie să fie direct proporţionale. Spre
deosebire de metodele clasice care îmbunătăţesc ceea ce există, analiza valorii concepe
sau reconcepe produsul în funcţie de necesităţi şi urmăreşte realizarea unei funcţii
ignorând soluţia actuală. Studiile de analiza valorii nu urmăresc în exclusivitate numai
reducerea costurilor; ea este folosită în acelaşi timp şi pentru îmbunătăţirea valorii de
întrebuinţare a produselor, deci pentru satisfacerea mai deplină a utilizatorului. Metoda
pleacă de la premisa că pe utilizator nu îl interesează produsul ca obiect fizic, ci serviciile
pe care acesta i le poate aduce. Se porneşte asfel, tocmai de la stabilirea funcţiilor
necesare produsului pentru a satisface nevoia socială; orice costuri care nu contribuie la
realizarea funcţiilor vor fi eliminate, obţinându-se în acest mod economii importante.

Metoda analizei valorii are patru principii:

1) Principiul analizei funcţionale;
2) Principiul dublei dimensionări a funcţiilor;
3) Principiul maximizării raportului dintre valoarea de întrebuinţare şi cost;
4) Principiul abordării sistemice a valorii de întrebuinţare.

1. Abodarea funcţională este caracteristica de bază a metodei.

Concepţia constructivă a unui produs este rezultatul soluţiilor adoptate pentru
materializarea fiecăreia dintre funcţiile sale, în parte. De aceea, în găsirea soluţiilor
constructive ale produselor trebuie plecat de la nomenclatorul de funcţii întocmit în
prealabil. Fiecare funcţie trebuie concepută separat, obţinându-se materializarea ei, apoi
funcţiile sunt ansamblate prin însăşi ansambalarea corpurilor fizice respective, care le
permite materializarea ca atare.

2.Principiul dublei dimensionări a funcţiilor

Funcţiile unui produs au două dimensiuni: o dimensiune tehnică - exprimată printr-o
anumită unitate de măsura şi o funcţie economică - exprimată prin cost. Costul funcţiei

50
Lawrence D. Miles, Techniques of Value Analysis and Engineering, 3rd Edition, Lawrence D.
Miles Foundation, http://wendt.library.wisc.edu/miles/milesbook.html
nu se raportează la un corp fizic, ci la o anumită însuşire a produsului, care este
măsurabilă. Costul total al produsului va fi dat de suma costurilor funcţiilor.

3.Principiul maximizării raportului dintre valoarea de întrebuinţare şi cost

Conform acestui principiu, obiectul de studiu al metodei îl constituie în primul rând
produsul. Deoarece analiza valorii nu se ocupă decât de valori de întrebuinţare care
corespund nevoii sociale, rezultă că părţi din produs nu pot constitui obiect de studiu
pentru aceasta, reperul existând ca utilitate numai în cadrul produsului, ca element
component al lui, dar izolat, individualizat, el nu răspunde unei nevoi sociale.

4. Principiul abordării sistemice a valorii de întrebuinţare.

Conform acestui principiu, obiectul de studiu al metodei îl constituie în primul rând
produsul. Deoarece analiza valorii nu se ocupă decât de valori de întrebuinţare care
corespund nevoii sociale, rezultă că părţi din produs nu pot constitui obiect de studiu
pentru aceasta, reperul existând ca utilitate numai în cadrul produsului, ca element
component al lui, dar izolat, individualizat, el nu răspunde unei nevoi sociale.

Aria de cuprindere a metodei de analiză a riscurilor educaţionale; potenţialul

metodei pentru elaborarea de politici educaţionale pornind de la evaluarea
riscurilor

Informaţia incompletă
Este vorba, în primul rând, de informaţia incompletă de care dispun beneficiarii, elevii,
părinţii, angajatorii, dar mai este vorba de cunoaşterea parţiala sau ignorarea completă a
unor fenomene, la nivelul societăţii sau a instituţiilor publice centrale. Absenţa
cunoaşterii cu privire la atitudinile părinţilor aparţinând diferitelor categorii socio-
economice şi de venit în privinţa disponibilităţii acestora de a investi în educaţia copiilor,
va induce, în mod direct, şi necunoaşterea modului în care diferitele categorii de părinţi
alocă resurse pentru educaţia propriilor copii.
De exemplu, în prezent, nimeni nu poate răspunde la întrebări cum ar fi:
• Cât de mult plătesc părinţii, cu titlu de donaţie, contribuţie, sprijin benevol şi
sponsorizare pentru copiii lor ?
• Care sunt părinţii cu disponibilitate sporită de a investi în copiii lor - din ce categorii
socio-profesionale provin ?
• Ce aşteaptă aceşti părinţi de la şcoala, cât de mult se implică în susţinerea şcolii, şi cât
de mult s-ar implica daca ar vedea că acolo se întâmplă lucruri bune, utile şi
importante pentru copiii lor ?
• Câte unităţi şcolare sunt de fapt “private”, la modul camuflat, sau câte şcoli au “insule
de calitate” – învăţători şi profesori mai buni, clase cu mobilier mai bun, acces
diferenţiat la facilităţi - totul provenind, de fapt, de la părinţi ?

Accesul diferenţiat la resurse, inechitate

Exemplele de mai sus pot contura o serie de probleme intercorelate:
• Deficitul de cunoaştere a comportamentului economic al familiei conduce la slaba
conturare a pieţei serviciilor educaţionale – neexistând un inventar al aşteptărilor
 acestei extrem de importante categorii de clienţi ai serviciilor educaţionale. Această
cunoaştere ar putea oferi, unui număr tot mai mare de şcoli, şansa stabilirii unor relaţii
de tip contractual, pe baza cărora părinţii să plătească pentru lucruri clare, negociate,
cinstite, măsurabile, în schimbul cărora să primească servicii educaţionale pe măsură,
rapoarte şi informări relevante.
• Stabilirea unor astfel de relaţii ar putea fi o opţiune de politică educaţională, care să
ducă la eliberarea unor resurse suplimentare de resurse pentru categoriile sociale
defavorizate sau pentru elevii aflaţi în situaţie de risc.
• Chiar şi acum, sub forma taxelor şi impozitelor, părinţii plătesc pentru serviciile
publice ce li se cuvin, dar implicarea lor în viaţa şcolii şi participarea la decizie
rămân, în bună măsură, insuficiente, tocmai din cauza lipsei de interes faţă de
comportamentul lor economic şi faţă de atitudinea lor faţă de educaţia şcolară.
• Nu putem rămâne indiferenţi la ideea de acces la resurse de învăţare şi la aplicarea
principiului egalităţii şanselor. Dincolo de documentele de politici educaţionale, de
legislaţie şi de reglementări, devine tot mai evident accesul diferenţiat la resursele
care, teoretic, sunt la îndemâna tuturor elevilor dintr-o comunitate sau şcoală anume,
tocmai datorită atitudinilor diferite faţă de educaţie şi comportamentelor asociate:
accesul la bibliotecă sau la Internet devine, din ce în ce mai mult, o problemă de
atitudine şi tot mai puţin una de lipsă a resurselor.

Riscul de mediu(socio-economic, cultural) şi riscul instituţional

Sociologia educaţiei este foarte interesată de efectele contextuale, care ţin de anumite
aspecte ale mediului social – mediul şcolar, cartier, comunitate de apartenenţă51.
Actualitatea şi importanţa acestei linii de investigaţie se poate vedea din creşterea
numerică a studiilor de acest tip din instituţiile specializate în sociologia şi economia
educaţiei atât în Europa cât şi în Statele Unite ale Americii.

Aceste cercetări au oferit o serie de concluzii foarte interesante legate de accesul şi

utilizarea resurselor educaţionale, concluzii care explică de ce două şcoli cu aceleaşi
resurse şi cu acelaşi tip de management obţin, totuşi, rezultate şcolare foarte diferite. A
devenit foarte curând evident faptul că aceste diferenţe în privinţa rezultatelor au origini
sociale şi culturale. Astfel, de exemplu, s-a constatat că:
• Diferenţele de clasă sunt importante pentru existenţa şi menţinerea diferenţelor dintre
rezultatele şcolare ale tinerilor aparţinând unor clase sociale diferite52 deoarece
apartenenţa la clasă influenţează deciziile tinerilor şi a familiilor în punctele de
bifurcaţie (continuarea studiilor pe diferite nivele sau abandonarea studiilor după
examene, testări sau alte modalităţi de selectare), influenţează opţiunile educaţionale,
probabilitatea succesului în cazul diferitelor opţiuni educaţionale, accesul la resurse şi
creează diferenţe în utilizarea resurselor ce, teoretic, sunt la dispoziţia tuturor tinerilor
dintr-o colectivitate mai largă.

51
http://portal.ise.ro/Management/tabid/83/Default.aspx
52
Clasa socială = categorie socio-economică, de statut şi putere, deci în accepţiunea weberiana, de
stratificare, iar nu în cea ideologizantă, de inspiraţie marxistă.
• Mediul social, contextul în care se află instituţia şcolară şi compoziţia socială a şcolii
şi a formaţiunilor de studiu (clasele) influenţează rezultatele şcolare (reuşita
academică, socializarea şi orientarea şcolară) predominant prin cantitatea şi calitatea
resurselor accesibile elevilor, la nivel de şcoală, clasă, familie, dar şi prin influenţa
asupra atitudinilor, aspiraţiilor şi comportamentelor elevilor.
• Atitudinile şi judecăţile profesorilor privind status-ul social şi cel material al
părinţilor elevilor influenţează semnificativ autoevaluările elevilor, aşteptările
acestora şi succesul şcolar.
• Riscul asociat investiţiei în educaţie este perceput diferit, în funcţie de clasa de
origine.
• Tinerii şi copiii din familii bogate au acces mai mare la resurse de toate tipurile (cărţi,
bunuri şi alimentaţie, petrecerea timpului liber, oportunităţi de învăţare suplimentară
etc.) decât tinerii şi copiii din familii sărace.
• Tinerii şi copiii sunt trataţi în mod inegal pe baza apartenenţei lor la anumite medii de
rezidenţă, economice, sociale etnice etc.
• Tendinţa spre păstrarea statutului social sau, dimpotrivă spre mobilitate socială
comportă diferenţe semnificative pentru subiecţi din clase diferite.

Ca urmare, modalităţile în care fiecare elev accesează resursele şcolii, ca de altfel şi

modul în care familia înţelege să contribuie la suplimentarea şi diversificarea resurselor
educaţionale sunt extrem de diferite în funcţie de nivelul veniturilor familiei; nivelul
educaţiei părinţilor influenţează în mod determinant şi atitudinile respectivelor familii
faţă de educaţie şi faţă de şcoală. Fenomenul este important, este studiat în mod
sistematic în mai multe ţări şi a condus o parte din ipotezele din această lucrare. Totodată,
aşteptările subiecţilor diferă, iar o analiză a riscului se impune, deoarece utilitatea
expectată este încărcată probabilistic şi o serie de factori de risc intervin între decizia de a
urma un anumit curs al acţiunii şi realizarea finală (obţinerea efectului dorit).

Riscul de model de rol

În privinţa riscurilor derivate din alegerea de către tineri a unor modele cu profunde
implicaţii negative, aceste pot fi structurate într-o ierarhie ce cuprinde:
- comportamentele inadecvate, si în cadrul carora ocupa un loc special violenţa,
aroganţa, vulgaritatea;
- trăsăturile psihice negative, ce sunt exprimate prin răutate, prostie, caracter urât,
dezechilibru afectiv, impulsivitate;
- lipsa unui rost şi / sau a unui ţel;
- nivelul redus de educaţie / cultură
- dezacordul dintre potenţialul personal şi statutul social;
- consumul de alcool / droguri, reputaţia proastă;
- vedetismul, lipsa de scrupule, minciuna, înşelaciunea, hoţia.

Riscul privind obiectivele individuale, instituţionale şi sistemice

În ultimul rând, utilizând ipoteza decidentului raţional, identificăm o clasă largă de riscuri
privind neîndeplinirea obiectivelor individuale, insitituţionale sau de sistem, sau
nerealizarea unei valori de utilitate expectată în cadrul activităţilor educaţionale.
Comportamentul preventiv al actorilor sociali, manifestat prin contractualitate, comportă
şi acesta riscuri, manifestate prin aria de riscuri contractuale în domeniul educaţional.

Aspect metodologic important: deoarece teoriile privind riscul prevăd existenţa unui
subiect conştient, în absenţa acestuia riscul neexistând pentru subiect, plasarea riscului
respectiv va fi realizată la următorul nivel de agregare, sub aspect social sau instituţional;
de exemplu, riscul de consum al drogurilor sau riscul de model de rol este asociat
indivizilor ca subiecţi, aceştia aparţinând la diferite categorii familiale sau sociale, dar
agregarea se face la nivelul familiilor (tip de familie), la nivel de instituţie (tip de şcoală),
sau de competenţă teritorială (structură administrativă). Deşi pare pur formală, această
convenţie facilitează elaborarea politicilor şi în general a măsurilor cuprinse în
managementul riscurilor – reflexivitatea şi evaluarea riscurilor fiind plasate la nivele ce
pot genera decizii corelate şi acţiuni de diminuare a impactului. Un alt motiv pentru
această opţiune este evitarea unui domeniu conflictual sub aspect logic: ipoteza de
raţionalitate a actorilor şi realitatea alegerii variantei proaste (încărcate cu risc), aşa cum
se întâmplă în exemplele menţionate.

Concepte, definiţii şi reţea noţională

Definiţia riscului
Vorbind de riscul în educaţie, putem opta la început pentru câteva definiţii clasice ale
riscului; aceste definiţii se focalizează asupra câtorva semnificaţii ale cuvîntului:
a) semnificaţia de pericol, sursă de primejdie din care pot apare pierderi sau neşansă;
b) activitate hazardată, fără a ţine seama de posibile pierderi, defecţiuni, cursuri
nedorite ale acţiunii;
c) expunere la pierderi, distrugeri sau evenimente nedorite;
d) probabilitatea de a suferi evenimente nedorite, cu impact negativ;
e) asumarea unui risc în vederea câştigului sau al unui curs favorabil al
evenimentelor.

De remarcat întotdeauna că este vorba de un curs nedorit al evenimentelor sau de o

abatere de la un curs dorit, şi de combinaţia dintre probabilitatea de apariţie şi
consecinţele evenimentului-evenimentelor nedorite.

Putem vedea, într-o primă aproximaţie definiţia A: riscul ca măsură a potenţialului

evenimentelor nedorite de a crea pagube, completată de definiţia B: măsură a
neconcordanţei dintre rezultatele dorite sau aşteptate şi ceea ce se poate întâmpla în
viitor. Tratamentul matematic al categoriilor de riscuri ce se conformează definiţiilor A
şi B este diferit, primul tip fiind mai uşor de analizat cu cu ajutorul metodei FMEA, iar al
doilea tip cu ajutorul funcţiilor de utilitate, al analizei loteriilor şi valorii anticipate
asociate.
Există şi o accepţiune pozitivă a riscului, văzut ca măsura în care se va obţine un câştig
sau un curs favorabil al evenimentelor, dar aceasta nu va fi utilizată în prezentul material.
Vom menţine totuşi utilizarea simultană a ambelor definiţii, deoarece ambele exprimă, în
ultimă instanţă, estimarea neconcordanţei sau a distanţei dintre aşteptările actorilor şi
realitatea adversă.
Clase de riscuri
Dar ce anume poate fi riscant sau nedorit în cursul evenimentelor sau rezultatelor din
domeniul educaţional?
Această întrebare arată imediat că nu poate exista o singură viziune asupra riscurilor
din domeniul educaţional, deoarece există o multitudine de dorinţe, aşteptări şi valori
anticipate sui generis pentru fiecare tip sau categorie de deţinător de interese.
1. De aici, o clasificare necesară a riscurilor ca asociate diferitelor categorii de deţinători
de interese (stakeholders).
2. O clasificare comună a deţinătorilor de interese se referă la participanţii la procesul
educaţional, şi îi împarte în două: reprezentanţii furnizorului şi cei ai beneficiarului: pe
de o parte, ar fi toţi cei care se ocupă de organizarea şi prestarea activităţilor din şcoli sau
alte instituţii de învăţământ, de cealaltă parte familia, formată din părinţi şi copil.

O listă mai completă se poate obţine dacă vom folosi cât mai multe criterii de clasificare.
Cel mai la îndemână este să folosim nivelele FMEA, obţinând încă trei categorii de
riscuri:

3. Riscuri privind nivelul de concepţie

4. Riscuri privind nivelul de proiectare

5. Riscuri privind nivelul de proces

Aplicaţie a metodei RPN folosind reprezentările sociale

conotatie negativa procent

120
100
80
60
40
20
0
comunitate,

outcomes /
competenta

dezvoltare
apolitic
respect,

eficacitate,
crestere

respectabila

corectitudine

intelegere

sprijin pentru
finalizarea
toleranta,

certitudine
inteligenta,

curatenie,
empatie,

siguranta,
cognitive -

implicare,
hotarare,

actiunilor
moralitate,

progres,
interes pt

angajare
buna

institutie

altruism,
abilitati

cetateni
cinste,

conotatie negativa procent

APARITIE DETECTIE SEVERI RPN

=FRECVENTA =CONOTATIE TATE
EXPRESIILOR NEGATIVA PROCENT
MENTIONATE
interes pt dezinteres pentru 77 47 1 3600
comunitate, comunitate,
implicare, nepasare
angajare
moralitate, imoralitate, 21 86 1 1800
cinste, necinste,
corectitudine incorectitudine,
coruptie
progres, incremenire, 36 36 1 1300
dezvoltare conservatorism,
birocratie
toleranta, intoleranta, 15 80 1 1200
empatie, indiferenta, conflict
intelegere
abilitati cognitive incompetenta, 24 50 1 1200
- inteligenta, prostie
competenta
eficacitate, ineficacitate, 13 69 1 900
hotarare, nehotarare,
finalizarea sovaiala,
actiunilor nefinalizare
outcomes / outcomes / 29 31 1 900
siguranta, nesiguranta,
curatenie, mizerie,
certitudine etc incertitudine etc
decizie 57 12 1 700
financiara,
distribuirea
resurselor
reprezinta nu reprezinta 49 12 1 600
interesele interesele
comuntatii, comunitatii,
incredere neincredere
colaborare, izolare, rupt de 24 21 1 500
cooperare, cetateni
deschidere

Tabel nr. Calcului rangului de prioritate a riscului (RPN)

În acest model am utilizat metoda de calcul a factorului RPN (Risk Priority Number)
pentru a identifica politici publice. Tabelul conţine categoriile ce reprezintă 80% din
suma RPN (criteriul Pareto). Frecvenţa de apariţie a expresiilor în cadrul anchetei noastre
este echivalat cu frecvenţa evenimentelor, probabilitatea de detecţie a problemei (riscului)
este asimilat cu procentul conotaţiilor negative. Se justifică această echivalare deoarece
prezenţa în atenţia subiecţilor în momentul completării chestionarului a unor aspecte
negative arată că aceştia sunt avertizaţi şi conştienţi în privinţa acestora, deci aspectele au
fost “detectate”.

Severitatea impactului evenimentului negativ a fost în mod formal considerată 1, dar în

realitate severitatea impactului diferă foarte mult de la un tip de acţiune sau categorie la
altul. Atribuirea unui rang de severitate depinde foarte mult de scopurile şi obiectivele
strategice ale diferitelor nivele de administraţie. Va trebui în această evaluare să se ţină
cont de aspectele legale şi de daunele pe care le poate produce aria respectivă de aspecte
negative sau disfuncţii, conform discuţiei de mai sus.
Bineînţeles, acest proces analitic poate continua, deoarece categoriile folosite au o arie
largă de cuprindere.

Categoria polară “interes pt comunitate, implicare, angajare - dezinteres pentru

comunitate, nepasare”

Acastă categorie are RPN = 3600, în ipoteza enunţată anterior, şi are frecvenţa cea mai mare
de apariţie (77). Conectorii care au 80 % din frecvenţe sunt listaţi în tabelul de mai jos:

CONECTOR FRECVENŢA
OPE 17
CAR 13
NOR 10
EFF 9
TRA 8
COS 7
SPE 4
ACT 2

Conectorul OPE pune în relaţie actorul A cu acţiunea B

Conectorul CAR trimite la un atribut permanent al actorului A
Conectorul NOR trimite la un atribut normativ, actorul A trebuie să aibă calitatea B
Conectorul EFF face legătura cu un predicat de consecinţă, care arată un efect sau un
scop: A are drept efect (scop) B
Conectorul TRA face legătura dintr actorul A şi obiectul B
Conectorul COS trimite la un predicat cauzal: A are drept cauză pe B.
Observaţii:
Ne În
propunem să realizămOPE
cazul conectorului o reţea semantică
există echilibruîntre
întreprincipalele
exprimărilecogneme
pozitive identificate în Dacă
şi cele negative.
prelucrarea statistică.
exprimările pozitive se află în aria interesului pentru problemele cetăţenilor, a sprijinului
pentru şcoală şi a satisfacerii nevoilor, cele negative se găsesc în aria comunicării cu
cetăţenii, a participării şi deciziei, a interesului egoist.

Întrebări manageriale:
- Prin ce se manifestă atenţia şi implicarea consilierilor?
- Care sunt cei care manifestă atenţie?
- În ce constă ajutorul acordat şcolii şi implicarea acestora?
- Ce nevoi de informare au cetăţenii?
- Cum este organizată informarea cetăţenilor şi comunicarea cu aceştia?
- În ce constau răspunsurile nefavorabile, cine le dă şi de ce?
- Care sunt implicaţiile asupra cetăţenilor a răspunsurilor nefavorabile?
- În ce constau interesele personale ale consilierilor şi care sunt modalităţile în care
aceştia şi le satisfac?
- Este legală, morală şi reglementată această satisfacere a nevoilor consilierilor?
- Care sunt acţiunile la care consilierii nu participă? Care este impactul neparticipării
asupra cetăţenilor, profesorilor, a şcolii?
- Este reglementată participarea consiliierilor la activităţi? Care sunt consecinţele
neparticipării?
 se adresează
OPE
sunt atenti

interes pt ne ajuta cu tot ce ne trebuie la scoala

comunitate,
implicare, se implica in desfasurarea eficienta
angajare
se implica in toate problemele unitatii

au sarit in ajutorul

Consiliul exista un minim interes

Local
cetatenii nu sunt lamuriti

dezinteres
pentru au raspuns nefavorabil
comunitate,
nepasare nu se implica atat cat ar trebui

nu se implica in luarea deciziilor

nu participa
poate contribui
nu le pasa

Interesele lor, dupa aceea ale altora

 apropiat
CAR
s-a implicat in multe probleme este
preocupat permanent

interes pt
comunitate,
implicare,
angajare

Consiliul
Local
e greu sa ajungi la ei

dezinteres
indiferenta
pentru
comunitate,
nepasare Nu se vede clar rolul

lipsa de implicare, preocupare

neseriozitate
este teoretic
direct interesat
ii caracterizeaza superficialitatea

Observaţii:
În cazul dezinteresului pentru comunitate se menţionează dificultatea de a contacta şi de a
putea lucra cu cei de care ai nevoie. Exprimările cu privire la neseriozitate şi
superficialitate sunt completate de cele privind neclaritatea rolului. În concluzie, putem
spune că nu este clară misiunea consiliului local, că persoanele care fac parte din acesta
nu ştiu de ce se află acolo, sau, dacă ştiu, nu se află pentru rezolvarea problemelor
cetăţenilor, ci pentru alte scopuri.
Întrebări manageriale:
Care este scopul consiliului local?
Cum ajung consilierii locali să fie aleşi?
De ce sunt selectaţi tocmai cei care nu manifestă interes pentru problemele cetăţenilor?
În ce constau neclarităţile de rol, care conduc la astfel de comportamente?
 COS

CAR interes pt
comunitate,
implicare,
angajare

de multe ori nu confirma solicitarile

Consiliul contribuabilului
Local

Indiferenta, deoarece in
dezinteres lipsa de ultimul timp
pentru implicare, asa precep eu
comunitate, preocupare activitatea CL
nepasare

totul in jurul meu

demonstreaza acest
lucru

neseriozitate una promit si alta

fac

Observaţii:
Argumentarea cauzală se realizează numai pentru aspectele negative. Argumentele se găsesc
în cea mai mare parte în propria subiectivitate – „aşa percep eu” şi în consensualitate: „totul
demonstrează acest lucru”.

Întrebări manageriale:
- în ce constau discrepanţele dintre promisiunile consilierilor şi acţiunile lor?
-de ce există discrepanţe între promisiunile consilierilor şi acţiunile lor?
- în ce constă neseriozitatea consilierilor?
- care sunt solicitările contribuabililor la care trebuie să răspundă consilierii?
- au existat modificări în ultima vreme în tipul de activităţi desfăşurate?
- s-a întâmplat ceva deosebit în ultima vreme?
 NOR sa transmita primarului constatarile

eficienţă nevoile locale

Consiliul
fiecare masura
Local, necesita un bun
membrii manager
CL
trebuie sa functioneze

care este de
dorit sa
lucreze

trebuie sa actioneze

Observaţii:
Exprimările sunt foarte generale, consilierii sunt consideraţi în subordinea primarului, este
probabilă o slabă cunoaştere a modului de funcţionare a serviciilor care se ocupă de şcoli
la nivel local – atribuţii, răspunderi.

Întrebări manageriale:
- În ce constau nevoile locale?
- Care este ierarhia acestor nevoi? Care sunt criteriile după care s-a realizat ierarhia?
-Carte sunt acţiunile solicitate consiliului local?
- care sunt măsurile luate de consiliul local şi de primărie? Care este efectul acestor
măsuri?
-în ce constă managementul serviciului de învăţământ la nivel local? Cum sunt precizate
răspunderile acestui serviciu?
- care este cadrul de funcţionare al serviciului de învăţământ? (cadrul legal, organizatoric,
personal implicat).
 sa se implice in rezolvarea
problemelor cetatenilor

interes pt asigura curatenia

comunitate,
implicare, angajare Există un minim interes

de nevoile comunitatii
Consiliul
Local, membrii
CL s-a implicat in multe probleme ale
contribuabilului

TRA
dezinteres pentru nu le pasa de oameni
comunitate, nepasare

in actiunile si proiectele destinate

comunitatii

nu participa la problemele locale

Observaţii: acţiunile se referă la rezolvarea de probleme, abordarea de proiecte. Se menţionează cele

două aspecte polare ale categoriei: interesul şi dezinteresul pentru comunitate. Acţiunea se traduce în
ultimă instanţă în implicare şi participare.

Întrebări manageriale:
- care sunt proiectele destinate comunităţii?
- Care este rolul şi implicarea şcolii, profesorilor şi părinţilor în aceste proiecte
- Care este lista de probleme a cetăţenilor?
- Cum anume este clasificată aria de probleme? De când datează aceste probleme? Cum anume a
fost abordată soluţionarea lor? Există soluţii? Care sunt nivelele la care s-ar putea soluţiona?
 pentru
binele
localitatii si a
locuitorilor

de mersul
Consiliul activitatii
Local, noastre
membrii CL
EFF
interes
pt
cu privire la comunit
pentru a problemele
crea utilitati ate,
comunitatii implicar
necesare
locuitorilor e,
angajare

si a
sectorului
de
invatamant

Observaţii:
Conectorul EFF nu leagă congneme care se găsesc în aria dezinteresului pentru
comunitate. De unde se vede că o cerinţă minimală a subiecţilor este ca autorităţile locale
să aibă un scop. În absenţa unui scop clar, nu se poate discuta de implicare şi apărarea
binelui locuitorilor. Exisată două scopuri majore identificate: un scop general, difuz şi
ancorat în valori (binele localităţii şi al locuitorilor) şi un scop pragmatic, precis conturat
în zona utilităţilor necesare locuitorilor.
Întrebări manageriale:
- În ce constau problemele comunităţii?
- Care este ierarhia acestora?
- Cine şi cum răspunde de rezolvarea acestor probleme?
 Categoria polară “moralitate, cinste, corectitudine”

OPE
OAMENII CARE
AJUNG SAU VOR
A. respecta legile
SĂ AJUNGĂ IN CL

OPE

EFF
A. a
contribuit cu
onestitate

OPE B. multi acced in

functii publice
locale pentru a se
coruptie FRE
imbogati

DEF consiliul
local OPE
ACT fara sa fi dat
nimic la schimb

isi urmaresc CAR

consiliul local propriile
OPE interese EFF

daca nu dai nu poţi obţine

OPE OPE COS vreun drept
EFF
OPE

B. Corupţi –
după mandat intotdeauna am numai cu
imbogăţire rezolvat spaga
se îmbogăţesc
COS problemele OPE

OPE

parveniti

Obervaţii:
Au fost introduşi toţi conectorii care acţionează în cadrul categoriei „moralitate, cinste, corectitudine”.
Se observă două noduri de selecţie, CINSTIŢI-NECINSTIŢI şi RESPECTĂ LEGILE – DORNICI DE
ÎMBOGĂŢIRE. Se observă mai multe cicluri de tipul cauză – acţiune - efect, sau de condiţionare a actului
administrativ. Ieşirile din acest sistem de conexiuni constau în corupţie, mită, parvenire şi îmbogăţire. Se mai
poate remarca sărăcia ramurii CINSTIŢI, formată doar din „oameni care contribuie cu onestitate” şi
complexitatea ramurii NECINSTIŢI.
Naraţiune “moralitate, cinste, corectitudine”
Din Consiliul local fac parte oameni care Contribuie cu onestitate la Respectarea legilor, dar
Multi acced in functii publice locale pentru a se imbogati. Aceştia îşi urmăresc
propriile interese, sunt corupţi şi după mandat se îmbogăţesc. Ei sunt nişte parveniţi.
Îmbogăţirea lor se face deoarece am rezolvat problemele numai cu şpagă – dacă nu
dai, nu poţi obţine vreun drept.

Exemplu de identificare a problemelor şcolii şi a aşteptărilor elevilor şi părinţilor

În acest scop fost realizat un focus grup cu 11 directori de unităţi de învăţămînt: şcoli cu
clasele 1-8, licee teoretice, grupuri şcolare din judeţul Harghita. În cadrul activităţii au
fost identificate problemele cu care se confruntă aceştia. Materialul rezultat din această
sesiune face obiectul unei analize de conţinut relaţională. După sesiunea de identificare a
problemelor, subiecţii

Codificare
Apartenenţă, incluziune - A
Caracteristică, atribut - CAR
Cauzalitate, scop, intenţie, efect, explicaţie, consecinţă – C
Axa temporală – T
Localizare – L (spaţiu)
Credinţe – K
Evaluare – EVA
Interacţiune – INT
Alternative – ALT
Condiţionalitate, implicaţie logică - CON
Descriere neutră, enumerare – D
(+) apreciere, (-) dezapreciere
Text culoare roşie – introdus din necesităţi de logică, deoarece există referinţe implicite
1.Să caracterizăm mediul socio-economic în care acţionează şcoala dumneavoastră

Moderator
Ce ne interesează: dacă există locuri de muncă în zona din care îşi recrutează şcoala
dumneavoastră elevii, dacă părinţii sunt angajaţi şi pot obţine venituri suficiente pentru
a asigura cele necesare şcolarizării elevilor, dacă există firme, companii cu care să
puteţi colabora pe diverse planuri.

„Există o mare proporţie de copii care provin din familii foarte sărace. Situaţia actuală se
poate caracteriza prin mari inegalităţi, care se reflectă în comportamentul elevilor, mai
ales a celor de vârste mai mari. Rata şomajului este mare.”

mare proporţie de copii familii foarte sărace

Situaţia actuală se poate caracteriza prin mari

Trecut implicit inegalităţi

T
C
C

Comportamentul
Rata şomajului este mare elevilor

mai ales a celor de

vârste mai mari

Comentariu
Sărăcia este un fenomen actual, trecutul a fost mai bun. Şomajul este văzut drept cauză a
sărăciei. Sărăcia are un impact direct asupra comportamentul elevilor.
„Există în Miercurea Ciuc o convingere fermă, care se lasă de la o generaţie la alta, că
şcoala este singura cale de afirmare. Datorită acestei mentalităţi, care este încă vie, cele
mai sărace familii fac eforturi disperate uneori pentru a asigura copiilor să înveţe la un
liceu bun.”

T
care este încă vie Viitor incert

CAR
Miercurea Ciuc şcoala este
Convingere fermă singura cale de
afirmare
K
L

CON

cele mai pentru a

sărace familii asigura
fac eforturi copiilor să
disperate înveţe la un
liceu bun
C

Comentariu
Tema centrală a exprimării subiectului este credinţa că şcoala este singura cale ce le mai
rămâne categoriilor sărace pentru mobilitate socială ascendentă. Apare ca implicit şi faptul că
nu toate familiile care sunt azi sărace au fost mereu astfel, iar această tendinţă „disperată” este
de fapt dorinţa de a-şi păstra statusul; mai transpare şi că, dintre acestea, o parte aleg alte
valori şi strategii, iar categoria celor ce păstrează vechile valori se diminuează pe zi ce trece.
Credinţa nedeclarată a subiectului constă în influenţa predominantă a familiei în determinarea
setului de valori privind şcolaritatea.
 „O parte din taţii copiilor lucrează în poliţie şi armată, iar femeile şi cealaltă parte a
părinţilor copiilor din şcoala noastră lucrează, sau au lucrat, mai bine zis, la
intreprinderile din oraş – confecţii, filatură. Situaţia este foarte rea – muncitorii, mai ales
mamele, au rămas cu salarii de mizerie sau şomeri, în fiecare zi apelează la secretariatul
şcolii pentru adeverinţe pentru asistenţă socială. Există două-trei familii în fiecare clasă
care au o afacere şi aceştia prosperă, dar ceilalţi de abia se pot întreţine. Decalajul dintre
cele două categorii este foarte mare, iar fenomenul este accentuat şi de iarna care la noi
durează şase luni, iar cheltuielile de întreţinere sunt foarte mari. Dacă este vorba să
primim donaţii sau ajutoare de la bisercă sau de la firme, avem o listă cu 50 de copii care
primesc mereu aceste ajutoare. Bursele sunt insuficiente, rechizitele sunt bine venite.”

O parte din taţii copiilor două-trei familii în fiecare clasă

lucrează în poliţie şi armată care au o afacere şi aceştia prosperă

D Decalajul dintre cele două EVA

categorii este foarte mare

Părinţi
săraci femeile şi cealaltă parte a muncitorii, mai ales mamele, au rămas
părinţilor copiilor din cu salarii de mizerie sau şomeri
şcoala noastră

lucrează, sau au lucrat,

mai bine zis, la Prezent INT în fiecare zi
incert INT apelează la
intreprinderile din oraş
C secretariatul
Şcoala în rol de şcolii pentru
centru de alocare a adeverinţe
T sprijinului pentru pentru
elevi asistenţă
socială

INT
avem o listă
cu 50 de copii
INT
INT care primesc
mereu aceste
ajutoare
 Comentariu
Tema principală a exprimării este activismul social al şcolii în combaterea fenomenului de
fenomenul este accentuat şi primim donaţii Bursele sunt
sărăcie şi a decalajelor
de iarnasociale. Apare
care la noi dureazădin nou trecutul maidebun
sau ajutoare la şi prezentul nesigur şi pauper.
insuficiente,
Mai apare tema categoriilor defavorizate,
şase luni, iar cheltuielile de alcătuită dinsau
biserică femei
de laşi muncitorii şomeri.
rechizitele sunt Una din
condiţiile agravante a privaţiunilor
întreţinere sunt foarte o constituiefirme
mari clima rece a regiunii. bine venite

„Un procent foarte mic din părinţi lucrează la oraş. Câţiva părinţi au firme particulare şi
se descurcă. Situaţia este încă şi mai gravă în cazul elevilor de liceu, care nu au resurse
pentru a urma clasele. Ajutorul pentru elevii de liceu (bursa „bani de liceu”) este bine
venit. Elevii din clasele a XI-a şi a XII nu prea au manuale, cei care au părinţii şomeri nu
sunt în stare să cumpere cărţi. Mulţi din familie trăiesc din „banii de liceu”, cei un milion
şi opt sute de mii de lei, altfel ar muri de foame.”

Câţiva părinţi au firme Un procent foarte mic din

particulare şi se descurcă D părinţi lucrează la oraş

Familii sărace . Elevii din clasele a XI-a şi a XII nu prea au manuale

cei care au părinţii şomeri nu sunt în stare să cumpere

cărţi
INT

Situaţia este încă şi mai gravă în cazul elevilor de

Ajutorul pentru
elevii de liceu (bursa
„bani de liceu”) este
bine venit
liceu, care nu au resurse pentru a urma clasele
. Mulţi din familie trăiesc din „banii de liceu”, cei un
milion şi opt sute de mii de lei, altfel ar muri de foame

Comentariu
Expunerea este separată în două planuri. Se enumeră categoriile de părinţi care „se descurcă”,
fără alte comentarii. Este dezvoltată apoi tema familiilor sărace şi a tipurilor de ajutoare
pentru elevi, care, direct sau indirect, au impact asupra familiilor.
 „Circa 40% din părinţii copiilor noştri lucrează în mină – încă mai lucrează. Aproximativ
20% lucrează în agricultură, circa 30% sunt pensionari şi 10% sunt şomeri. Şi la noi sunt
probleme, dar comuna nu este una „moartă”. Părinţii se descurcă, toată lumea lucrează pe
undeva, într-o firmă particulară sau la câmp.”

În trecut au lucrat părinţii copiilor noştri lucrează

Agricultură, pensionari, şomeri
mai mulţi în mină în mină – încă mai lucrează

D
T

Există comune moarte Şi la noi sunt probleme,

dar comuna nu este una
„moartă”
c c
c
Părinţii se descurcă toată lumea lucrează pe
undeva, într-o firmă
particulară sau la câmp

Comentariu
Subiectul evocă implicit starea mai bună pe vremea când mai mulţi oameni lucrau la mină.
Starea actuală este caracterizată de comunele „vii şi moarte”. Cele moarte nu şi-au rezolvat
problema şomajului.

Concluzia grupului este că neajunsurile materiale ale multor familii se reflectă

puternic în accesul şcolar şi în performanţa la învăţătură a copiilor. În interiorul
şcolilor, decalajul dintre săraci şi bogaţi este perceput mai acut de elevii din clasele
mari, iar aceasta se reflectă în comportamentul lor. Şomajul este o problemă gravă a
judeţului, iar în localităţile în care s-a rezolvat ceva, este datorită agriculturii şi
noilor întreprinderi. Şcoale are un rol pronunţat de agent de asistenţă socială pentru
elevi şi familiile acestora,
2. Situaţia privind infracţionalitatea, evenimentele deosebite şi siguranţa elevilor
Ne interesează dacă şcoala dumneavoastră este într-un cartier sau într-o zonă sigură,
dacă elevii sunt agresaţi sau nu se simt în siguranţă în şcoală sau în preajma şcolii.

„Liceul nostru este situat într-o zonă centrală, şi nu au existat evenimente deosebite. Nici
în celelalte localităţi infracţionalitatea nu pune probleme, sărăcia ne dă bătăi de cap.”
Intervin mai mulţi directori, care spun că nu sunt probleme de acest fel în localităţile lor.

Liceul nostru este situat nu au existat evenimente

într-o zonă centrală C deosebite

Sărăcia, şi nu
infracţionalitatea
sunt problemele
judeţului EVA
EVA

nu sunt probleme de
. Nici în celelalte acest fel
localităţi
infracţionalitatea nu
pune probleme

Concluzia grupului este că, în general, infracţionalitatea şi agresiunea asupra

elevilor sau cadrelor didactice nu constituie probleme grave şi nu este prioritară
abordarea acestora.

3. De ce vin copiii la şcoala dumneavoastră

Ne interesează să ştim motivele care îi determină pe părinţi şi pe elevi să aleagă şcoala
dumneavoastră.

„Liceul nostru este singurul liceu cu predare în limba maghiară din oraş, este un liceu cu
tradiţie, aici a funcţionat gimnaziul încă de la începutul secolului. Există tradiţia că
aceasta este „Şcoala” cu litere mari. Se păstrează încă tradiţia că dacă înveţi aici, vei avea
parte de succes şi realizare în viaţa socială. Pentru conducerea liceului, e o situaţie cu
două tăişuri: pe de o parte, ne bucurăm că vin mulţi elevi şi avem de unde alege, chiar în
sistemul acesta de repartizare informatizată. Pe de altă parte, colectivul de profesori s-a
obişnuit cu situaţia, există „belşug” de cerere, dar există şi revers – nu a existat
concurenţă şi atât conducerea cât şi corpul profesoral au devenit comozi – exista un fel de
monopol - acum a apărut şi concurenţa, echivalentul românesc al liceului, liceul Goga.
Mai există şi liceul de artă. Totuşi, ne place să credem, şi acum noi asigurăm educaţia şi
instruirea la un înalt nivel”.
 Liceul nostru este aici a funcţionat gimnaziul încă de la
singurul liceu cu începutul secolului
predare în limba
maghiară din oraş
T
D
este un liceu cu K Există tradiţia că aceasta este
tradiţie „Şcoala” cu litere mari

K
C
Se păstrează încă
tradiţia că dacă
înveţi aici Pentru conducerea liceului, e o
situaţie cu două tăişuri
C
ALT
vei avea parte de
succes şi realizare în pe de o parte, ne bucurăm că
ALT vin mulţi elevi şi avem de
viaţa socială
unde alege

colectivul de profesori s-a D

K obişnuit cu situaţia, există
acum a
„belşug” de cerere
apărut şi
C, ( -) concurenţa
ALT
ALT
nu a existat concurenţă şi atât
conducerea cât şi corpul profesoral au echivalentul românesc al Mai există
devenit comozi – exista un fel de liceului, liceul Goga şi liceul de
monopol artă

Totuşi, ne place să credem, şi +

acum noi asigurăm educaţia şi
instruirea la un înalt nivel

Comentariu
Discursul complex al subiectului are drept temă centrală credinţa subiectului că tradiţia liceului este o
valoare; mai multă lume crede că elitele provin din elevii liceului. Subtema concurenţei este corelată
cu riscurile ce apar datorită lipsei acesteia.
 „Copiii cei mici vin fiindcă domiciliază acolo, cei de gimnaziu şi liceu vin şi din alte
sate. Colegii mei sunt foarte activi, iar lumea ştie aceasta. Noi nu îi luăm, dar ei vin. Cei
de la alte şcoli nu sunt foarte bucuroşi, fiindcă a noastră le bate pe celelalte din jur. Noi
pregătim elevii în domeniul agriculturii, iar oamenii din comună, liceenii ştiu că au trăit
din agricultură şi speră că vor trăi din turism, agroturism şi vor să înveţe asta. Sperăm şi
noi şi speră şi ei că vor putea trăi astfel, şi nu să plece.”
„Elevii la noi la şcoală vin, în general, cei care domiciliază în apropiere.”

Copiii cei mici vin fiindcă Cei de la alte şcoli nu sunt Noi pregătim
domiciliază acolo foarte bucuroşi, fiindcă a elevii în
noastră le bate pe celelalte domeniul
din jur agriculturii,
C
cei de gimnaziu şi liceu C
De ce vin copiii
vin şi din alte sate la şcoala
C dumneavoastră C
K

Colegii mei sunt foarte activi, oamenii din

iar lumea ştie aceasta ALT comună,
liceenii ştiu că
au trăit din
agricultură şi
Sperăm şi noi şi speră şi ei şi nu să plece speră că vor trăi
că vor putea trăi astfel ALT din turism,
agroturism şi
vor să înveţe
asta

Comentariu
Credinţa părinţilor din mediul rural că şcoala le va oferi un viitor pentru copiii lor nu este foarte
fermă, este mai mult o speranţă. Apare subtema competiţiei între şcoli, dar aspectul concurenţial
este pentru un „produs” volatil, ce are mai mult aspectul unor expectanţe pozitive. Alternativa la
speranţă este „plecarea”.

Moderator: mai funcţionează sistemul de circumscripţii şcolare?

„Sistemul de circumscripţii şcolare se păstrează numai ca obligativitate a şcolii să ia
elevii din circumscripţie, şi nu ca obligaţie a părinţilor să vină la o anumită şcoală”.

Moderator: cine defineşte sistemul de circumscripţii şcolare?

„Nimeni, asta a rămas în conştiinţa oamenilor. Dacă un părinte vine la director şi cere să
fie înscris copilul în şcoală, iar elevul domiciliază în apropiere, nu poate fi trimis în altă
parte şi să i se spună că nu mai sunt locuri.”

Moderator: Vă rog să-mi răspundeţi din ceea ce ştiţi,dacă acum există vreo
reglementare, vreun act normativ, vreo hotărâre a vreunei autorităţi care să stabilească
ce elev are dreptul sau prioritatea de a se înscrie la o şcoală anume, pe bază de arondare
a străzii, cartierului. Să spunem că la un moment dat există mai mulţi elevi care îşi
dispută intrarea într-o şcoală considerată bună, şi toţi domiciliază „în preajma şcolii”.
Există ceva scris care să reglementeze situaţiile care pot apărea?”

Mai mulţi directori: Nu, nu există.

Moderator:Vă rog să continuăm cu întrebarea „de ce vin elevii la şcoala

dumneavoastră?”

„Părinţii au văzut şi rezultatele pe care le-am avut de-a lungul anilor, se văd şi proiectele
în care am fost parte. La fiecare nivel de studii, avem şi clase cu efectiv redus, deoarece
vin copii din localităţi izolate”

Concluzia grupului este că numele bun al şcolii contează cel mai mult în cazul
deciziei părinţilor, iar acesta se construieşte în mulţi ani. Transportul şi cazarea
contează foarte mult atunci când părinţii aleg o şcoală sau un liceu.

4. Probleme legate de internat şi transport

Pentru cei care au internat, să precizăm cât de dificil este pentru părinţi să plătescă
masa şi cazarea; o problemă o poate reprezenta şi transportul elevilor înspreşi dinspre
şcoală.

„Putem distinge trei grupe de elevi. Un sfert dintre elevi sunt de la ţara, iar din aceştia
majoritatea fac naveta zilnic; pentru restul avem internat. Pentru navetişti este groaznic,
aceştia se scoala la patru, cinci dimineaţa, venind şi de la 30 Km. Internatul este
posibilitatea cea mai bună, dar nu toţi îşi permit. ISJ fixează un tarif maximal, dar şi aşa
mulţi părinţi au greutăţi la plată; noi aplicăm aceste tarife, masa este 120 mii pe zi, iar
regia este modică. Dacă se adaugă cheltuielile cu transportul, o dată pe săptămână sau
mai des, pentru marea majoritate a părinţilor este un efort considerabil.”

Intervin şi alţi directori, care spun că transportul elevilor din alte localităţi este o
problemă, unii elevi vin cu bicicleta, cu autobuzul sau cu trenul. Au existat iniţiative,
unele au reuşit altele nu, de a prelungi sau modifica trasee ale unor firme de transport.
Unii au depus cerere pentru microbuz. În unele cazuri există contracte, cu unele firme
unde lucrează mai mulţă părinţi, prin care acestea plătesc cazarea şi masa elevilor. Apoi,
aproape fiecare comună ajută copiii din localitatea lor. Nu copilul face cerere, ci
conducerea şcolii. Pentru copiii din ciclul primar şi din ciclul gimnazial care fac naveta,
se decontează din bugetele local, dar nu în toate cazurile. Unii elevi vin cu autobuzul
şcolar. În unele cazuri, părinţii plătesc, în altele nu, depinzând de administraţia
comunelor.

5. Ce aşteptări au părinţii elevilor din partea şcolii?

„Aşteptările sunt foarte variate, şi chiar contradictorii. Există şi aşteptări prozaice. Marea
majoritate a părinţilor aşteaptă ca elevii să primească diploma de bacalaureat şi după
aceea să acceadă la o instituţie de invăţământ superior.Acestea sunt obiectivele cele mai
des întâlnite ale părinţilor. În general, nici părinţii de la o singură clasă nu sunt la unison
cu privire al aşteptări, darmite toţi părinţii din şcoală. Majoritatea aşteaptă o performanţă
foarte bună de la aceştia, suportă greu eşecul şcolar - aşa cred eu că este majoritatea
şcolilor din ţară.”

Aşteptările sunt foarte variate, şi

Există şi aşteptări prozaice EVA chiar contradictorii

şi după aceea să
Marea majoritate a părinţilor acceadă la o
aşteaptă ca elevii să primească T instituţie de
diploma de bacalaureat invăţământ
D
superior

În general, nici părinţii de la o singură

Acestea sunt obiectivele cele mai D clasă nu sunt la unison cu privire al
des întâlnite ale părinţilor aşteptări, darmite toţi părinţii din şcoală

D
Majoritatea aşteaptă
Majoritatea o performanţă
aşteaptă o suportă greu eşecul şcolar
foarte bună de la aceştia
performanţă foarte bună de la
aceştia
D D
aşa cred eu că este majoritatea
şcolilor din ţară

Comentariu
Există două teme: prima se referă la succesiunea studii liceale – bacalaureat –
admitere în învăţământul superior. Acesta este considerat circuitul „prozaic”, şi care în
bună măsură este consensual. Cealaltă temă, a aşteptărilor privind performanţa, vine
pe un fond conflictual, iar teama de eşec este parte a acestui conflict. Discutarea
conflictului este evitată în discurs, o scuză fiind credinţa subiectului în frecvenţa
situaţiilor conflictuale pe tema performanţă-eşec.
 „Părinţii copiilor mai deştepţi se aşteaptă ca aceştia să ajungă la facultate, sau cei cu
părinţii care au şi ei diplome – de obicei sunt mai severi cu copii, vor şi ca profesorii să-şi
vadă de treabă, să îi mai înveţe pe copii şi alte lucruri decât disciplinele obligatorii. Ei vor
să facem şi excursii, să mai vadă copiii şi altceva. Mai sunt părinţi care nu au nici o
aşteptare, doar să se ducă copiii la şcoală şi să vină acasă”.

C se aşteaptă ca aceştia să ajungă la

Părinţii copiilor mai deştepţi facultate

de obicei sunt mai severi cu copii

ALT

Tipuri de părinţi C
vor şi ca profesorii să-şi vadă de
INT treabă
ALT
să îi mai înveţe pe copii şi alte
sau cei cu părinţii care au şi ei C lucruri decât disciplinele
diplome obligatorii

ALT C Ei vor să facem şi excursii, să mai

vadă copiii şi altceva

Mai sunt părinţi care nu au nici o

aşteptare C doar să se ducă copiii la şcoală şi
să vină acasă

Comentariu
Tema expunerii o constituie clasificarea părinţilor. Există trei categorii: părinţii cu
copii deştepţi, părinţii cu studii superioare şi părinţii indiferenţi faţă de şcolaritate.
Se pare că părinţii cu diplome sunt o categorie exigentă, atât faţă de copii cât şi faţă de
şcoală. Pe lângă seriozitatea pe care o cer (seriozitate care nu este de la sine înţeleasă),
aceştia mai vor şi activităţi educative.

„Eu zic că părinţii aşteaptă foarte mult de la copii dar cu o implicare cât mai mică, vor ca
şcoala să se substituie rolului de părinte. Există mari diferenţe între părinţi, în funcţie de
nivelul studiilor. Cei care au studii superioare sau un serviciu mai bun vor pentru copiii
 lor şi mai bun şi se implică, vin şi întreabă la şcoală. Unii aşteaptă doar ca să termine
copiii învăţământul obligatoriu, fără să le pese ce este bun pentru copil sau ce ar putea
face în continuare. Fiecare copil are ceva bun în el şi poate avea o soartă mai bună, dar
atunci când părinţii nu fac nimic pentru ei, degeaba nu le convine şi le pare rău atunci
când nu iese nimic din ei.”

dar cu o implicare cât

Eu zic că părinţii aşteaptă
foarte mult de la copii C mai mică

C
K

Există mari
vor ca şcoala să se substituie
diferenţe între rolului de părinte
părinţi, în
funcţie de
nivelul
Cei care au studii
studiilor atunci când nu iese
superioare sau un
serviciu mai bun nimic din ei

C
C
K ALT
degeaba nu le convine şi
le pare rău
Clasificare vor pentru copiii lor şi mai
părinţi bun şi se implică, vin şi C
întreabă la şcoală
atunci când părinţii nu
fac nimic pentru ei
unii

C C

Fiecare copil are ceva

aşteaptă doar ca să bun în el şi poate avea o
termine copiii soartă mai bună
învăţământul

Comentariu
Subiectul susţine teza că şcoala nu se poate substitui părinţilor, iar neimplicarea părinţilor
conduce la eşec şcolar şi conflict. Există două teme în discurs: clasificarea părinţilor în două
categorii, cei cu studii superioare şi „unii”. Discuţia despre „unii” se face în două etape,
evitând a-i numi. Ei se caracterizează prin neimplicare şi dezinteres faţă de copil, dar aşteptări
mari faţă de acesta şi şcoală. Nu este exclus un comportament conflictual în raport cu şcoala,
atunci când „unii” constată eşecul şcolar şi chiar social al copilului.
 „Din păcate, nu toţi copiii pot obţine performanţe la examene, la testarea naţională sau
altele. Totuşi, un procent mare de părinţi aşteaptă să organizăm activităţi extraşcolare,
copiii să aibă rezultate la olimpiade şi concursuri.

Din păcate, nu toţi copiii pot

obţine performanţe la Totuşi, un procent mare de părinţi
examene D aşteaptă să organizăm activităţi
extraşcolare

CON

Părinţii aşteaptă
în primul rând
performanţe la
examene

Comentariu
Cele mai importante aşteptări sunt şi cele mai supuse riscului. Succesul şcolar măsurat prin
rezultatele la examene este considerat o opţiune supusă riscului. Activităţile extraşcolare nu
reprezintă o opţiune riscantă, ci una împovărătoare.

Cum răspunde şcoala la aşteptările părinţilor

„În primul rând din partea multor părinţi sunt aşteptări ca şcoala să preia
responsabilităţile familiei, sunt foarte mulţi părinţi care ar dori ca noi să ne transformăm
şi în centre de petrecere a timpului liber, să desfăşurăm mai multe activităţi extraşcolare.
Există şi acum aşa ceva, dar toate aceste activităţi sunt gratuite, iar din punctul de vedere
al profesorilor se bazează pe voluntariat. Profesorii care predau discipline de examen nu
sunt bine priviţi dacă nu fac ore suplimentare, cercuri, alte activităţi de pregătire a
examenelor. Parinţii vor, dar elevii vor şi mai mult anumite activităţi, cum ar fi baschetul,
încât nu putem face faţă solicitărilor de constituire a grupelor de baschet – la noi
baschetul este un succes, am câştigat şi multe concursuri. Nu putem satisface toate
cererile de acest tip, le cunoaştem, dar nu putem. Activităţile ce se desfşoare de către
diriginte – informări, consiliere, despre droguri, despre drepturi, despre viaţa de familie şi
cum să ob ţii o slujbă, trebuie desfăşurate de personal de specialitate. Noi avem noroc,
fiindcă avem un psiholog foarte bun, dar norma unui psiholog este la 800 de elevi, şi este
o acută lipsă de cadre de specialitate.”
 Din partea multor părinţi Profesorii care predau Activităţile ce se desfşoară
sunt aşteptări ca şcoala discipline de examen nu de către diriginte –
să preia responsabilităţile sunt bine priviţi dacă nu informări, consiliere,
familiei, C fac ore suplimentare despre droguri, despre
drepturi, despre viaţa de
familie şi cum să ob ţii o
D slujbă, trebuie desfăşurate
D de personal de specialitate
sunt foarte mulţi
părinţi care ar dori
cercuri, alte activităţi de
ca noi să ne
pregătire a examenelor
transformăm şi în
centre de petrecere a
timpului liber
Parinţii vor, dar elevii vor şi mai mult anumite activităţi
CON
D
Parinţii vor, dar elevii
să desfăşurăm mai vor şi mai mult anumite
multe activităţi activităţi ALT
extraşcolare

D
ALT
cum ar fi baschetul, Noi avem noroc, fiindcă
încât nu putem face avem un psiholog foarte
Există şi acum aşa ceva
faţă solicitărilor de bun, dar norma unui
constituire a psiholog este la 800 de
grupelor de baschet elevi, şi este o acută lipsă
de cadre de specialitate
D

la noi baschetul este un

succes, am câştigat şi
CON
multe concursuri CON

CON
C
EVA
dar toate aceste iar din punctul de vedere Nu putem satisface toate
activităţi sunt al profesorilor se cererile de acest tip, le
gratuite bazează pe voluntariat cunoaştem, dar nu putem
Comentariu
Expunerea subiectului se face prin contrapunerea a două teme: aşteptările părinţilor ca şcoala
să preia cât mai multe dintre sarcinile părinţilor, şi faptul că şcoala nu este pregătită pentru aşa
ceva. Enumerarea, întrucâtva agasată, a tuturor solicitărilor, arată că subiectul se confruntă
des cu astfel de solicitări, şi că acesta reprezintă un câmp de negociere, atât cu profesorii, care
ar aştepta ca aceste activităţi să fie plătite sau normate, cât şi cu elevii şi părinţii, care au
solicitări multiple şi trebuiesc refuzaţi.
Soluţia dată de subiect este clară: mai multe fonduri şi norme pentru activităţi extraşcolare.
Trebuie să remarcăm că un punct tare în oferta şcolară îl constituie activităţile desfăşurate de
către psiholog.

„Unii aşteaptă mult mai puţin, ba chiar se opun, de ce facem activităţi extraşcolare. Şi noi
credem că dacă multe cunoştinţe din programă sunt utile, altele sunt doar bazate pe
memorare, şi nu este bine.”

Unii aşteaptă mult dacă multe cunoştinţe din

mai puţin programă sunt utile
ALT

Şi noi credem că...

de ce facem nu este bine
activităţi
extraşcolare EVA

ba chiar se opun altele sunt doar bazate pe

ALT memorare

Comentariu:
Apare din nou personajul colectiv „unii”, care se subâmparte într-o mulţime de opoziţie
cumva pasivă şi una de opoziţie manifestă. Ruperea discursului se face pentru a evita cât
mai mult livrarea unei judecăţi privind curriculum-ul, subiectul preverând să abordeze
evaluarea tipurilor de cunoştinţe. Considerăm că tema este nemulţumirea, atât a
subiestului, cât şi a personajului „unii” cu privire la curriculum. Activităţile
extracurriculare sunt folosite ca eufemism pentru „altfel de curriculum”.
„Au rămas foarte puţine opţionale – avem un opţional de informatică, asta copiilor le
place şi este şi util, o limbă străină, dar unii vor şi mai mult, îi trimit unii părinţi la ore de
pian, dans modern, dar noi nu putem oferi aşa ceva, oricât ne-am chinui.”

Au rămas
foarte avem un opţional de
puţine informatică, asta copiilor
opţionale le place şi este şi util, o
limbă străină, dar unii vor
şi mai mult, îi trimit unii
C părinţi la ore de pian, dans
modern,

EVA dar noi nu

oricât ne- putem oferi
am chinui C
aşa ceva

Comentariu
Evaluarea pozitivă a activităţilor extraşcolare este contrapusă deciziei de a nu munci pe
bază de voluntariat, ci numai în cadrul oferit de activităţile opţionale.

„Pe lângă şcoală, la nivelul localităţilor, ar trebui organizate astfel de activităţi. Ar trebui
apoi ca acei copii care doresc, să poată avea program de activităţi după şcoală, dar plătit,
fiindcă de muncă voluntară ne-am săturat”
„Înainte de 90 făceam muncă voluntară, sâmbăta, şi duminică. Încercăm să plătim cu 2%
profesorii, dar avem impresia că s-au săturat. Bineînţeles, nu o fac pentru cei 2%, dar li se
cere deja prea mult.”
„Până şi transportul la concursurile judeţene trebuie plătit tot de şcoală.”
 Înainte de 90 făceam
muncă voluntară,
sâmbăta, şi duminică
ALT
Până şi transportul la
concursurile judeţene Încercăm să plătim cu
trebuie plătit tot de 2% profesorii, dar avem
şcoală D impresia că s-au săturat

D
Pe lângă şcoală, la
nivelul localităţilor, ar
Bineînţeles, nu o fac
trebui organizate astfel
pentru cei 2%, dar li se
de activităţi
cere deja prea mult

ALT
D
Ar trebui apoi ca acei
copii care doresc, să
fiindcă de muncă
poată avea program de
voluntară ne-am
activităţi după şcoală,
săturat
dar plătit,

Comentariu
Asistăm la o dezvoltare, în crescendo, a motivelor de nemulţumire faţă de solicitarea,
implicită sau explicită, de muncă voluntară din partea profesorilor. Această revoltă este
urmată de propunerea unor alternative: instituţii specializate în activităţi extraşcolare
(care, la drept vorbind, există şi în prezent dar nu au fost menţionate de nici unul dintre
vorbitori) sau activităţi plătite. Dinamica revoltei a fost necesară pentru a justifica
solicitarea de plată pentru activităţile suplimentare prestate de către profesori, care este
percepută, încă, drept nelegitimă, din cauza unor practici din trecut.

Discuţiile care au urmat insistă pe cursuri de informatică, pe alte activităţi extraşcolare,

sub supraveghere, la care copiii să înveţe dar şi să se joace. Şcoala are o mare povară,
împreună cu comitetul de părinţi, să găsească fonduri pentru toate aceste activităţi.
Principala activitate a directorilor şi a consiliilor de administraţie o reprezintă găsirea
banilor, şi nu activitatea şcolii.

În ce măsură şcoala este sprijinită de autorităţile locale

Se discută despre reducerea cheltuielilor materiale de către primărie, prioritatea

acesteia fiind drumurile, şcolile trebuie să reducă risipa. Totul se realizează la modul
foarte brutal în unele localităţi, fără negocieri, analize şi consultări. În altele,
majoritatea de altfel, dimpotrivă, există exemple de bună cooperare şi de interes din
partea autorităţilor.Există o contribuţie nedeclarată, de multe ori importantă a
părinţilor. Dacă bugetul şcolilor se restrânge, tot mai mult va trebui să se facă apel la
părinţi.Creşterea în medie a cheltuielilor bugetului local nu reflectă o distribuţie
echitabilă, ci a crescut discrepanţa dintre localităţi.Se mai menţionează în unele cazuri
comunicarea defectuoasă dintre şcoli şi primării. Un punct nevralgic îl constituie dorinţa
unor primari din oraşe de a desfiinţa internatele şi cantinele. Argumentul este că elevii
beneficiari ai serviciilor din internatsunt din alte localităţi, fiind susţinuţi de bugetul
local al localităţii în care este internatul.

Sinteza temelor apărute în expunerile analizate

Temă principală Subteme, alternative

1. Sărăcia este un fenomen
actual, trecutul a fost mai bun
2. Credinţa că şcoala este
singura cale cale ce mai
rămâne categoriilor sărace
pentru mobilitate socială
ascendentă
3. Consensualitate şi conflict
în definirea şi întâmpinarea
aşteptărilor părinţilor
Şomajul este văzut drept cauză a sărăciei
Sărăcia are un impact direct asupra comportamentul
elevilor
Categoriile defavorizate, alcătuite din femei şi
muncitorii şomeri
Una din condiţiile agravante a privaţiunilor o constituie
clima rece a regiunii
Starea mai bună pe vremea când mai mulţi oameni
lucrau la mină
Starea actuală este caracterizată de comunele „vii şi
moarte”
Discrepanţa dintre săraci şi bogaţi
O parte aleg alte valori şi strategii, iar categoria celor ce
păstrează vechile valori se diminuează pe zi ce trece
Influenţa predominantă a familiei în determinarea setului
de valori privind şcolaritatea
Tradiţia liceului este o valoare
Credinţa părinţilor din mediul rural că şcoala le va oferi
un viitor pentru copiii lor nu este foarte fermă, este mai
mult o speranţă
Consens în cazul traiectoriei examene – nivel superior
de studii
Conflict în cazul performanţei şi a eşecului
Şcoala nu se poate substitui părinţilor, iar neimplicarea
părinţilor conduce la eşec şcolar şi conflict
Comportament conflictual în raport cu şcoala, atunci
când „unii” constată eşecul şcolar şi chiar social al
copilului
Succesul şcolar măsurat prin rezultatele la examene este

4. Activismul social al şcolii
în combaterea fenomenului de
sărăcie şi a decalajelor sociale
5. Clasificarea părinţilor
6. Problema curriculară şi a
ofertei educaţionale
considerat o opţiune supusă riscului
Nemulţumirea, atât a subiectului, cât şi a personajului
„unii” cu privire la curriculum
Concurenţa şi riscurile ce apar datorită lipsei acesteia
Tema familiilor sărace şi a tipurilor de ajutoare pentru
elevi, care, direct sau indirect, au impact asupra
familiilor
Alternativa la speranţă este „plecarea”
Părinţii cu copii deştepţi, părinţii cu studii superioare şi
părinţii indiferenţi faţă de şcolaritate
Comportamente şi exigenţe diferite ale părinţilor
Comportament conflictual în raport cu şcoala, atunci
când „unii” constată eşecul şcolar şi chiar social al
copilului
neimplicare şi dezinteres faţă de copil, dar aşteptări mari
faţă de acesta şi şcoală
Activităţile extraşcolare nu reprezintă o opţiune riscantă,
ci una împovărătoare
Aşteptările părinţilor ca şcoala să preia cât mai multe
dintre sarcinile părinţilor, şi faptul că şcoala nu este
pregătită pentru aşa ceva
Câmp de negociere, atât cu profesorii, care ar aştepta ca
aceste activităţi să fie plătite sau normate, cât şi cu elevii
şi părinţii, care au solicitări multiple şi trebuiesc refuzaţi
activităţile desfăşurate de către psiholog
Evaluarea pozitivă a activităţilor extraşcolare este
contrapusă deciziei de a nu munci pe bază de
voluntariat, ci numai în cadrul oferit de activităţile
opţionale
Instituţii specializate în activităţi extraşcolare
Activităţile suplimentare prestate de către profesori
necesită plată. Plata este percepută, încă, drept
nelegitimă, din cauza unor practici din trecut
Problemele identificate de directori în sesiunea de identificare a problemelor

Categoria Probleme
IMPLICARE Aşteptări
PĂRINŢI Cursuri pentru adulţi
Aşteptările părinţilor
Cursuri pentru părinţi – pregătiri, şedinţe cu teme psiho-pedagogice
Implicare diferită a părinţilor
Nivel diferit de conştientizare a nevoii de educaţie (al părinţilor)

RECOMPENSARE Recompense
Premierea elevilor – să avem un fond pentru premiere
Recompensarea profesorilor pentru activităţi extracurriculare
Lipsa unor mijloace de recompensare a profesorilor

PROBLEME Problema elevilor cazaţi la internat

ELEVI Problema elevilor navetişti

MANUALE ŞI Materiale didactice audio-vizuale în instituţiile de învăţământ

MATERIALE Revizuirea programelor şcolare – baza să nu fie memorarea
DIDACTICE informaţiei
Problema manualelor gratuite –de calitate
Materiale didactice moderne în şcoală, în grădiniţe

RELAŢII Autorităţile locale nu sprijină şcolile

AUTORITĂŢI Primari ostili
Autorităţile locale
Lipsa de sprijin din partea autorităţilor locale

FINANŢARE Norma de muncă a profesorilor să fie revăzută

Plătirea cheltuielilor materiale de către consiliul local
Îmbunătăţirea condiţiilor materiale în şcoli
Regulamente clare privind finanţarea
Situaţia extrem de dificilă a elevilor săraci
Sprijinirea financiară a şcolilor
Modernizarea clădirilor instituţiilor de învăţământ (grădiniţe)
Finanţare, buget

LEGISLAŢIE Accentul să fie pus pe calitate, nu pe cantitate

Posibilitatea de a-ţi recruta personalul didactic
Mediatizarea lucrurilor pozitive care se întâmplă în şcoli
Să se ţină cont de condiţiile socio-economice ale localităţilor
Gestionarea cât mai eficientă a timpului petrecut în şcoli
Perspectivele învăţământului – reducerea personalului didactic
 Gestionarea timpului de lucru (sarcini zilnice)

ACCES Accesul inegal la educaţie a elevilor

Situaţia socio-economică a elevilor şi părinţilor
Impactul mediului socio-economic asupra şcolii
Mediul economic
Mediul social
Accesul redus al elevilor din mediul rural în licee

Proiecţii pozitive obţinute în sesiunea dedicată

Categoria Proiecţia
Situaţie economică stabilă şi prosperă
Fără grija banilor alocaţi pentru salarii şi cheltuieli materiale, având
STATUS cadre didactice foarte bune, recompensate, toată atenţia ar fi
îndreptată către elevi
Profesorul are o vilă în apropierea pădurii

COOPERARE Procesul educaţional se desfăşoară într-o strânsă colaborare a şcolii

cu întreprinderile şi autorităţile
Autorităţi locale interesate de viitorii cetăţeni
Autorităţile locale ne ajută în toate

CONDIŢII Clădirea şcolii este termoizolantă şi încălzită adecvat – unde nu mai

MATERIALE stăm în palton
Internatul şcolii este o pensiune turistică cu trei margarete
Avem o instituţie de învăţământ bine dotată, modernă
În fiecare an facem excursii în EU
Manuale şcolare frumoase, lizibile, accesibile
Toţi elevii au manuale bune, în limba maternă, gratuite
Şcoli frumoase, curate, bine înzestrate
Avem o instituţie de învăţământ bine dotată, modernă

CLIMAT DE Nu mai există inspectorate şcolare judeţene

MUNCĂ, Idei bune pentru autofinanţare
MOTIVARE Elevi motivaţi de perspective promiţătoare
Am avea impresia că am murit şi am ajuns în rai
Salarii decente, relativă bunăstare
Şcoală de unde a dispărut stresul
Părinţi, copii şi profesori zâmbitori
Viaţă şcolară democratică
Educaţia în şcoală constituie o preocupare pentru toţi
 Profesorul îşi petrece ziua la şcoală din plăcere, nu pentru bani –
salariul este suficient de mare
Elevii sunt premiaţi cu nişte premii corespunzătoare

PROCESE Formare iniţială bună a profesorilor

Profesorii şi învăţătorii organizează activităţi extraşcolare săptămânal