Anda di halaman 1dari 2

Oglinda

Trecusera zile de cand nu ma mai privisem in oglinda. Ceva ma ferea de obiectul ala. Trecusera ani de cand nu mi-am mai imbratisat mama si simteam in mine o dorinta arzatoare de ceva, dar nu stiam exact de ce anume. Imprastii foile de pe masa, atata scris incat mana imi arde si m-as relaxa un pic. Ceva nu ma lasa, si parca cineva imi sopteste ,,Ai treaba!. Ma ridic ma uit pe fereastracurtea parca nu mai e la fel, constructiile industrial au marginit orizontul si tot ce vad in fata e un altul din sutele de mall-uri nou-construite. Omul schimba locul. Timpul schimba omul. Timpul schimba locul. Dar omul nu poate schimba timpul Poate doar spera ca va lua deciziile corecte pentru a nu le regreta. Dar eu? Eu le-am luat? Nu stiu ce ma consuma mai mult, libertatea asta sau frica de a ma privi in oglinda? Sau poate de vina sunt bucatiile astea nenorocite de hartie care-mi umplu biroul!? De ce nu? Sa le iau ? Sa le dau foc? Sa ard toata munca asta care parca nu ma mai bucur de viata in simplitatea ei? Dar cate nopti nedormite am petrecut in speranta unui viitor mai bunCiudat cum crestem inconjurati de natura vie pentru ca mai tarziu sa traim de pe urma naturii moarte, ca doar avem birouri de lemn, hartii sau bancnote. Tind sa cred ca sufletul nu-I de lemn. Mai avem acea umanitate care ne-a separat pe noi, oamenii, de animale. Mai avem, nu!? A naibii oglinda! Parca ma priveste. Parca ma cheama. Dar e neinsufletita, doar eu ii dau viata cand apar in fata ei. Doar eu o fac pentru cateva minute, umana. Si n-am mai facut-o de ceva timp Controlez portofelul si observ ca mai am 10 lei. Putin acumenorm odinioara. Alt obiect neinsufletit caruia ii dau o latura umana. Ii dau insemnatate cand o dau la schimb pe un alt obiect neinsufletit. Si ma uit la atatia oameni in varsta pierduti prin parcuriajunsi obiecte neinsufletite. Mi se rupe inimamai am suflet. Oare si eu voi ajunge un obiect? Asta mi-e predestinat? Sa ma nasc plin de viata, iar odata cu timpul, viata sa-mi para doar o lupta pentru bani, fericiresupravietuire? Pot mai mult de atat. De fapt, nu. Vreau mai mult de atat. Inca mai gasesc fericire in lucrurile simple. Inca ma mai bucur de o prietenie, de un apus de soare, de un zambet de fata. Nimic nu se compara cu zambetul sincer al unei fete. Dar si dragostea ei e periculoasadesi, odinioara a fost una simpla si onesta. Oare ea se poate duce sa se priveasca in oglinda? Ea, masurandu-si formele cu o masuratoare de hartie neinsufletita si zambind in oglinda aia va fi oare fericita? Ea, aranjandu-se frumos pentru a cuceri baiatul visurilor ei, va fi multumita? Ori visele ei se vor reflecta incet si in timp in geamul ala mort, cand oboseala unei vieti de mama o va umple de satisfactie? Si ma gandesc iar la ea, la mama. Parca au trecut ani de cand n-am mai imbratisat-o. Femeile singurul lucru pentru care niciodata nu vor fi indeajuns de multe regrete si pareri de rau. Femeia, singura care iti potriveste cel mai dulce zambet si cele mai amare lacrimi. Dar barbatii nu plang! Niciodata! Sau macar asa vor sa creada Sudoare, oboseala, anxietate? Nici eu nu stiu ce mai simt sau daca mai simt ceva. Simt nevoia sa dorm. Ma simt oboist si lipsit de vlaga. Altadata nu era asa. Altadata o noapte pierduta, insemna mai mult timp pentru mine. Acum, ore intregi de somn imi par timpul si tipul ideal de

relaxare. Cearcane sub ochi, dureri constant de cap si pulsari ale tamplei. Ceasul ticaie, tampla parca doreste sa-l acompanieze si danseaza amandoua intr-un tango vibrant si dureros. Soarele isi rasfrange razele timid de la fereastra. Deschid geamul si mirosul proaspat al diminetii imi umple narile.Ma intorc la birou, strang hartiile si le impachetez frumos si ordonat. Pornesc apa calda de la dus, cand observ ca cineva ma priveste Si n-am scapat de ea. Era acolo. Eram acolo Ma spal pe fata cu teama si ridic capul incercand sa-mi ascund frica. Trecusera ani de cand nu ma mai privisem in oglinda cel putin, nu asa. Ceva m-a ferit toti anii astia de obiectul ala. Poate constiinta, poate regretele, poate doar teama de a ma vedea. Ma uit parca prin mine si nu ma recunosc. Nu mai sunt eu acela de acum 10 ani. Acel copil care se bucura de orice lucru si pentru care un leu era o avere. Acel copil care zilnic isi imbratisa si saruta mama iar hartiile alea amarate erau doar componente ale unui ,,avion. Simt un fior iar ceasul incepe sa urle amintindu-mi ca trebuie sa ma trezesc. Obiect neinsufletit, nu stie ca n-are cine sa se trezeasca. Sunt doar eu si oglinda asta si ne privim unul pe celalalt. Dar unul din noi e speriat.Speriat de cum au trecut anii, schimband lumea si pe el insusi. Speriat de ceea ce va urma. Speriat de ceea ce a devenit. Dar teama ne indeamna sa ne punem cu picioarele pe pamant, si asta o sa fac. Ies din dus si arunc o ultima privire oglinzii, stergandu-ma de stropii de apa ramasi pe corp. Ma privesct atent un nou eu, o noua zi.

Anda mungkin juga menyukai