Nichita Stnescu Balada motanului

Motan m-a fi dorit s fiu cu coada-n sus, cu blana-n dungi, cu gheare i mustee lungi, c-un ochi verzui i-un ochi cprui.

La ora cnd tr-grpi zpada nopii se adun eu, cocoat pe-acoperi, s urlu a pustiu la lun.

i-atuncea, apte gospodine s dea cu bolovani n mine i s m-njure surd, de Domnul, c le-am stricat, urlnd, tot somnul.

De sus, din vrful sptmnii, s le rnjesc urlat, scrbos: iubesc doar locul nu stpnii, precum fac cinii pentr-un os.

i iari apte gospodine s dea cu bolovani n mine, iar eu s urlu, urlu-ntruna

att ct n-o apune luna.

Motan m-a fi dorit s fiu cu coada-n sus, cu blana-n dungi, cu gheare i mustee lungi c-un ochi verzui i-un ochi cprui.

Cnd zorii ziua o deznoad s m tot duc, s m tot duc i tinicheaua prins-n coad s-o zdrngnesc pe strzi, nuc.

Jegos i obosit, apoi, cu maele n liturghie, s m adun, s m-ncovoi prin albiturile-n frnghie.

Ca-n faa unui obolan spinarea s mi-o fac colan s scuip, s scuip i-n urm iar hai-hui s plec pe strzi, hoinar.

Pisicile de prin vecini s le gonesc pe la pricini, s-mi fete fiecare-un pui

c-un ochi verzui i-un ochi cprui.

Iar cnd o fi uitat s mor la crciuma din mahala sorbit-n calea pumnilor posirc acr viu s stea.

"Hei... via, via... iei din cort hai, pune-mi-te iar pe dan... te uit... zace colo-n an motanul mort, motanul mort..."

11 august 1955