ARTA MODERN I MANIFESTELE SALE: DINCOLO DE CULTURA COMUNICRII, O SURS DE INSPIRAIE PENTRU ARHITECTURA DE AZI?

Pascariu Raluca , grupa 55B

Despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie sa se taca. (Wittgenstein)1

Este Arta moderna si manifestele sale: dincolo de cultura comunicarii, o sursa de inspiratie pentru arhitectura de azi? Pentru a gasi un raspuns acestei intrebari ar trebui sa aruncam o privire asupra a ceea ce inseamna cultura comunicarii , Arta moderna si respectiv arhitectura de azi. Comunicarea este cea care caracterizeaza societatea zilelor noastre. Omul se comunica, intr-o exuberanta a comunicarii de dragul comunicarii, informatiile circula cu o viteza si intr-o cantitate impresionante. Arta, ca factor ce reflecta aspiratiile epocii din care face parte, preia acest rol de mijloc de comunicare. Astfel dispare limita intre arta-artist-spectator, spectatorul luand parte la desavarsirea operei de arta ca si produs al comunicarii (ex.: happeningul). Din pacate insa, continutul acestei arte se micsoreaza dramatic, intrucat, datorita vitezei si importantei actului comunicarii, aproape ca nu mai conteaza ceea ce se comunica, ci doar actul in sine. Asadar aceast subcapitol al Artei este lipsit de continut, iar omul socializat este indiferent fata de acest aspect. Bineinteles ca nu a fost dintotdeauna asa, Arta avand in trecut aspiratii ceva mai inalte. S-a produs insa o ruptura in spectrul Artei o data cu expunerea de catre Duchamp, la New York a faimosului pisoar (intitulat Fantana) , obiect de uz cotidian, ready-made, lipsit de frumusete si care, dupa ce a socat o lume, a zdruncinat din temelii rostul Artei. Din acel moment arta a devenit un act al expunerii, in care orice obiect poate deveni obiect de arta, iar orice om, artist. Care este statutul arhitecturii in aceste conditii? Si-ar putea ea asuma aceasta stare prezenta in arta contemporana? Daca privim imprejur vom vedea ca mare parte din arhitectura de azi e un produs aproape ready-made, alcatuit din prefabricate, uzand de design pentru a incanta privirea. Totusi, Arhitectura dintotdeauna a fost si va ramane un tip de arta in care creatia si deci imaginatia au un rol covarsitor. Probabil ca obiectele apartinand categoriai prezentate mai sus nu fac parte din ceea ce se numeste Arhitectura. Arhitectura este cea care, prin imaginatie, se poate retrage din fluxul comunicarii, facand apel la viata interioara a creatorului, viata interioara ce nu mai are nici o semnificatie in cultura comunicarii. Gandirea transcede temporalitatea, ne pune in contact cu trecutul si cu viitorul. Aceasta afiramatie a lui Kahn ne indica unul dintre atributele Arhitecturii si anume Atemporalitatea, imbinand pulberea traditiei cu dragostea pentru ceea ce nu este inca. Arhitectura ar trebui sa fie o arta atemporala, dar si o arta a profunzimii(dupa cum vor spune fenomenologii), a esentializarii (manifestele Suprematismului). Pentru a dobandi aceste calitati, arhitectii si-au gasit sursa de inspiratie nu in arta contemporana, ca arta a socializarii, ci in arta moderna, ca arta a profunzimii, a cautarilor, in variatele ei forme (cubism, expresionism, futurism, suprarealism, suprematism, simbolism etc.). Cubismul a fost primul care a cautat o anumita esentializare a formelor lumii inconjuratoare, refuzand ideea imitatiei Naturii. Datorita descoperirii artei africane, precursorii cubismului au inteles puterea data de esentializarea unui lucru si anume capacitatea de a-l scoate din cotidian, pentru a-l da spiritului. Apollinaire clasifica arta cubismului drept arta nu de imitatie, ci de gandire. Astfel, gandind un lucru, putem sa il intelegem in
1

Ludwing Wittgenstein-Tractatus Logico-Filosofic, ed. Humanitas, Bucuresti, 1991, p.124

profunzimea lui. Daca cubistii, au facut uz de abstractizarea formei prin descompunerea ei pentru a-i gasi esenta, pastrand totusi un grad de asemanare cu sursa inspiratiei , cu obiectul real, suprematistii care i-au urmat au facut un pas inainte, incat au renuntat complet la orice forma de asemanare cu modelul initial, obtinand o imagine geometrica, ca expresie a spiritului pur si al libertatii. Ei considerau ca orice asemanare formala cu obiectul, neaga libertatea si infinitatea spiritului. Astfel ptratul era considerat ca legtura intre spaiul divin si spaiul profan, iar cercul, expresia lumii divine, spirituale. Am putea vorbi, in cazul suprematistilor (Mondrian, Malevich) despre o poezie a geometriei, prin care se accede intr-un zona superioara cotidianului, care transcede particularul pentru a ajunge la universal. Dupa experienta suprematista, artistul s-a reintors pe pamant, imbogatit de aceasta elibereaza arta de contingent. De aici a rezultat experienta fenomenologiei, ca aprofundare a lumii. Daca ar fi sa cautam arhitectii in a caror arta se regasesc principiile mai sus enuntate ii vom gasi desigur pe : Rudolf Steiner, Ludwing Mies van der Rohe, Louis Kahn si respectiv urmasii acestora , ce au dus mai departe mostenirea lor: Mario Botta , Tadao Ando , Rafael Moneo, Arata Isozaki si toata traditia arhitecturii japoneze. Ma voi opri insa la Kahn, expunand modul in care aceste principii au fost aplicate in arta sa. El afirma : Arhitectura vine din Facerea unei IncaperiIncaperea este locul mintii. Intr-o camera mica cineva nu va rosti ceea ce va rosti intr-o camera mare. 2 Asadar arhitectura creaza spatii ale mintii, deci ale gandirii. Pentru a realiza aceasta, el recurge la formele geometrice perfecte, asemenea suprematistilor: patratul , cercul, triunghiul echilateral, prisma dreapta etc. Marile teme abordate de Kahn sunt creatia, spatiul, lumina-datator al prezentelor, intunericul, inspiratia 3. Intrebarea pe care si-o pune el odata cu fiecare inceput este ce vrea casa (caramida, bolta, fereastra) sa fie? , reflectand procesul creatiei de arhitectura ca proces al fiintarii. Demiurgul a faurit universul in forma de cerc si sfera, avand peste tot extremele la fel de departate de centru-dintre toate formele, cea mai desavarsita si cea mai asemanatoare cu sine (dupa care) a pus sufletul in mijlocul universului. 4 Putem observa nu doar influenta suprematistilor in opera lui Kahn, ci si pe cea platonica. Astfel, in majoritatea lucrarilor lui Kahn se poate remarca o anumita centralitate, incat el construieste spatii servante in jurul unui nucleu central, spatiu servit. Acest spatiu servit, central este incarcat de o semnificatie spirituala , accentuata prin modul in care lumina zenitala patrunde in el. Din aceasta imbogatire cu semnificatii a spatiului, rezulta si atemporalitatea lui, scoaterea din contingent, asemenea imortalitatii spiritului. Imi amintesc de un minunat poem de Rumi, marele poet persan.El vorbeste de o Preoteasa ce se plimba prin gradina sa. Este Primavara. Se opreste pe pragul casei si priveste fix catre camera de intrare. Servitoarea vine excitata spre ea spunand <<Priveste afara, priveste afara, Preoteasa, si vezi minunile pe care le-a facut Dumnezeu>>. Preoteasa raspunse <<Priveste inauntru si-l vezi pe Dumnezeu>>. 5
2

Louis Kahn- Pagina de jurnal reluata in: Romaldo Giurgiola-Louis Kahn, Les Edition dArchitecture, Zurich, p. 158 3 Ioan Andreescu , Origini spirituale in arhitectura moderna, Ed. Paidea si Simetria, 2000, p. 137
4 5

Platon, Timaios (33b, 34b), p. 146 Louis Kahn-Space and Inspirations, p. 13

In concluzie putem afirma ca Arhitectura nu poate altfel decat sa caute inspiratia in manifestele artei moderne si in raspunsurile date de intuitie, intrucat trebuie sa depaseasca superficialitatea culturii comunicarii, deoarece mai e destul loc pentru imaginatie, viata interioara si gandirea lumii.

Bibliografie:
Ioan Andreescu , Origini spirituale in arhitectura moderna, Bucuresti, Ed. Paidea si Simetria, 2000 Kandinsky W., Spiritualul in arta, Ed. Meridiane, 1994 Pallasmaa, The eyes of the skin. Architecture of the senses, Wiley, 2005 Zumthor Peter, Thinking architecture, Birkhauser, Berlin, 2006