REGIUNEA EUROPEANĂ A

CONFEDERAŢIEI MONDIALE DE
KINETOTERAPIE

Declaraţia
Europeană
de Referinţă
în Formarea
Kinetoterapeuţilor
 Versiunea Finală aprobată la Adunarea Generală Extraordinară
din 4 Junie 2003 Barcelona (España).

Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor 2

Realizată de Regiunea Europeană a WCPT
Traducere realizată de Carmen Şerbescu
August 2003
 CUPRINS

Prezentarea documentului 5

Introducere 7

Scurt istoric al Declaraţiei Europene de Referinţă în Formarea

7
Kinetoterapeuţilor

Cum a fost realizat documentul Declaraţiei Europene de Referinţă în

Formarea Kinetoterapeuţilor

Scopul Declaraţiei Europene de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor 8

Cui se adresează Declaraţiei Europene de Referinţă în Formarea

9
Kinetoterapeuţilor

Statutul Declaraţiei Europene de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor 9

Natura şi extinderea kinetoterapiei 9

A. Kinetoterapeutul ca profesionist acreditat în îngrijirea sănătăţii; cerinţele

10
profesiei, ale angajaţilor şi ale publicului

B. Competenţele kinetoterapeutului şi aplicarea lor în practică 11

C. Kinetoterapia: Aria cunoştinţelor de specialitate şi asociate 13

Predare, învăţare şi evaluare 15

Standarde Academice şi Clinice 17

Aspectele comune ale Kinetoterapiei şi ale altor profesiuni din domeniul

22
sănătăţii

A. Expectativele profesionistului din domeniul sănătăţii în prestarea serviciilor

22
către pacient/client

B. Aplicarea practicii pentur a garanta, menţine şi ameliora starea de sănătate şi

24
de stare de bine a populaţiei

C. Conoştinţele şi competenţele care susţin formarea şi pregătirea

26
profesioniştilor din domeniul sănătăţii

Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor 3

Realizată de Regiunea Europeană a WCPT
Traducere realizată de Carmen Şerbescu
August 2003
 ANEXE
1. Lista cu denumirile oficiale folosite pentru a identifica profesiunea în fiecare
28
Organizaţie Membră a Regiunii Europne a WCPT

2. Descrierea kinetoterapiei ca profesiune 30

3. Glosar de Termeni 36

4. Componenţa Grupului de Lucru pentru probleme de Educaţie a Regiunii

40
Europene a WCPT 2000-2003

5. Organizaţiile Membre ale Regiunii Europene a Confederaţiei Mondiale de

41
Kinetoterapie

Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor 4

Realizată de Regiunea Europeană a WCPT
Traducere realizată de Carmen Şerbescu
August 2003
 PREZENTAREA DOCUMENTULUI

Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor – DERFK descrie

natura şi standardele programelor de studii în kinetoterapie care duc la obţinerea
diplomei acordată de instituţiile de învăţământ superior în Europa şi în Uniunea
Europeană (EU) în domeniul kinetoterapiei.1

Versiunea originală a fost realizată de Agenţia de Asigurarea a Calităţii (Quality

Assurance Agency – QAA din Marea Britanie), în colaborare cu reprezentanţii altor
profesiuni din domeniul sănătăţii din Marea Britanie şi a fost folosită de către
Regiunea Europeană a WCPT şi de către Grupul de lucru pe probleme de educaţie
pentru a realiza Declaraţiei Europene de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor -
DERFK. Organizaţiile profesionale de kinetoterapie au contribuit la această elaborare
la Întâlnirea de Lucru pe probleme de Educaţie din Cipru 2001. Acest document
descrie declaraţiile specifice profesiei de kinetoterapie şi ilustrează baza comună a
educaţiei şi a formării tuturor profesiunilor din domeniul îngrijirii sănătăţii.

Este important să se sublinieze că declaraţiile cuprinse în document nu sunt definitive,

şi, va trebui ca acestea să fie revizuite în lumina experienţei şi a dezvoltării ulterioare
în domeniul Sănătăţii din întreaga Europă. Declaraţiile sunt prezentate în document în
următoarele secţiuni.

Natura şi extinderea kinetoterapiei

Pe lângă descrierea naturii şi extinderii programelor ce duc la acordarea licenţei în
kinetoterapie, această secţiune descrie expectaţiile şi cerinţele specifice profesiei sub
următoarele capitole:

 Kinetoterapetul ca şi un profesionist înregistrat din domeniul sănătăţii;

 Abilităţile kinetoterapeutului şi aplicarea lor în practică;
 Cunoştinţele de specialitate şi cele asociate în kinetoterapie.

Predare, învăţare şi evaluare

Această secţiune atrage atenţia asupra rolului central pe care-l are practica
profesională în conturarea oportunităţilor de pregătire profesională pentru studenţi. Ea
mai subliniază importanţa realizării practice a competenţelor profesionale precum şi a

1
Kinetoterapia, Fizioterapia, Terapie Fizicală sunt termini sinonimi pentru a identifica profesiunea.

Titlul professional şi termenul folosit pentru a descrie practica profesională variază, depinzând în mare
parte de rădăcinile istorice ale profesiunii din fiecare ţară.

În Europa, titlul şi termenul cel mai comun sunt “fizioterapeut” şi “fizioterapie”. De aceea, acest
document utilizează aceşti termeni, dar ei pot fi înlocuiţi de către Organizaţiile Membre ale WCPT cu
acei termeni utilizaţi oficial în ţara respectivă, fără a modifica astfel semnificaţia documentului.

Pentru alte detalii, consultaţi vă rugăm Anexa 1: Lista de termeni oficiali pentru identificarea
profesiunii în
fiecare din ţările Membre ale Organizaţiei Regiunii Europene a WCPT.

Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor 5

Realizată de Regiunea Europeană a WCPT
Traducere realizată de Carmen Şerbescu
August 2003
evaluării şi recunoaşterii adecvate a acestora . Este de asemenea menţionat cât de
important este ca integrarea teoriei cu practica să se desfăşoare în mod planificat, în
cadrul programelor didactice generale.

Standardele academice şi ale practicii profesionale

Acestă secţiune sublinează legătura dintre teorie şi practică şi defineşte nivelul
minimal pentru un absolvent, licenţiat în kinetoterapie. Standardele stabilesc ceea ce
ar trebui să ştie un kinetoterapeut imediat după absolvire.

Acest document susţine cerinţa ca practica studentului în kinetoterapie să fie centrată

pe client/pacient şi totodată să promoveze importanţa lucrului în echipă şi a practicii
şi comunicării inter-profesionale, mai ales în anii terminali, când abordarea
interprofesională poate fi mult mai productivă. Este esenţială optimizarea
oportunităţilor de a lucra efectiv cu clientul/pacientul, ca şi a acelor activităţi practice
ce se desfăşoară cu precădere în bazele didactice.

Cadrul comun al kinetoterapiei şi al altor profesiuni din sănătate

Secţiunea finală a acestui document stabileşte cadrul comun al kinetoterapiei şi al
altor profesiuni de îngrijire a sănătăţii în trei subcapitole:

Ce se aşteaptă de la profesioniştii din sectorul sanitar în asigurarea servirciilor către

populaţie.
Aplicaţiile practicii profesionale în asigurarea, menţinerea, sau îmbunătăţirea stării de
sănătate şi a stării de bine.
Cunoştinţele teoretice şi practice care pe care se bazează educaţia şi formarea
profesioniştilor din domeniul îngrijirii sănătăţii.

Astfel, DERFK va permite, instituţiilor de învăţământ superior, în colaborare cu

prestatorii de servicii, să introducă activităţi de practică comună în curriculă, acolo
unde este cazul. In acest fel, practica comună, se constituie ca un mijloc de promovare
a celei mai bune colaborări în practica profesională dintre diverşi membrii ai echipei
de recuperare.

Elementul esenţial al DERFK este descrierea nivelului de pregătire teoretică şi

practică, pe baza cărora instituţiile de învăţământ superior trebuie să-şi stabilească
cerinţele minime de acordare a licenţei.

În fine, DERFK nu stabileşte un curriculum naţional sau european pentru programele

de formare iniţială în kinetoterapie. El face cunoscută nevoia ca organismele şi
organizaţiile profesionale şi statutatorii trebuie incluse în relizarea planurilor de
învăţământ. Instituţiile de învăţământ superior şi prestatorii de servicii să coopereze în
realizarea curriculei universitare.

Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor 6

Realizată de Regiunea Europeană a WCPT
Traducere realizată de Carmen Şerbescu
August 2003
 Introducere în Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea
Kinetoterapeuţilor

Scurt istoric
Guvernele şi alte instituţii europene au adoptat obiective generale în scopul unei mai
bune armonizări ale legilor şi reglementărilor statelor membre pentru facilitarea
convergenţei sistemelor europene de învăţământ superior şi pentru a promova
mobilitatea şi deschiderea pieţei de muncă. Regiunea Europeană a WCPT şi-a asumat
un rol activ în acest proces, dezvoltând declaraţia politică cu privire la rolul
kinetoterapiei în sistemul sanitar (Declaraţie cu privire la strategiile din domeniul
sănătăţii, mai 2000), şi Declaraţia politică cu privire la calitatea serviciilor oferite de
kinetoterapeuţi (Standardele de bază ale practicii kinetoterapeutice europene, mai
2002). A mai fost adoptat un document al politicilor de migraţie a kinetoterapeuţilor
la Adunarea Generală a Regiunii Europene (Politica de migraţie a kinetoterapeuţilor
în Europa, mai 2002).

Kinetoterapia este o profesiune recunoscută şi reglementată, cu specificitate clinică şi

educaţională, urmărind diversitatea contextului social, economic, politic. Este în mod
evident, o profesiune singulară, şi calificarea profesională de bază, obţinută în orice
ţară, reprezintă realizarea unui curriculum care califică kinetoterapeutului să-şi
folosească titlul profesional şi să practice ca un profesionist independent.

Regiunea Europeană a publicat mai multe rapoarte şi a organizat mai multe întâlniri şi
conferinţe pentru a clarifica situaţia învăţământului pe plan european, şi pentru a
discuta strategiile de surmontare a obstacolelor unei realizări efective a migraţiei
libere a profesioniştilor kinetoterapeuţi, cadre didactice şi studenţi. „Procesul
Bologna” care s-a desfăşurat de-a lungul ultimilor 10 ani, a stimulat adoptarea unui
sistem comun de educaţie, bazat pe două principale cicluri: universitar şi post-
universitar. Suplimentele diplomei, şi Sistemul European de Credite Transferabile, au
asigurat o transparenţă a instrumentelor de evaluare şi calificare şi au îmbunătăţit
asigurarea calităţii. Acţiunile convergente, bazate pe respectul reciproc sunt esenţiale
în acest proces şi necesită ataşamentul tuturor partenerilor europeni.

Regiunea Europeană a WCPT consideră relevantă viziunea asupra învăţământului în

termenii cunoştinţelor teoretice şi abilităţilor practice pe care le deţine absolventul,
necesare practicării profesiunii, şi nu în termenii unui set de discipline ce alcătuiesc
un curriculum şcolar. De aceea, s-a decis însărcinarea Grupului de Lucru pe
Probleme de Educaţie cu realizarea unui astfel de instrument de referinţă care ar putea
fi folositor educatorilor, angajatorilor, factorilor decizionali, consumatorilor precum şi
profesiei.

În timp ce Regiunea Europeană a WCPT, căuta punctele comune ale profesiei în

Europa, au fost înştiinţaţi de realizarea QAA din Marea Britanie a instrumentului de
evaluare a calităţii învăţământului şi practicii kinetoterapeutice europene. QAA şi-a
dat consimţămâtul ca acestea să fie adaptate şi folosite ca bază de lucru în realizarea
aceloraşi standarde pe plan european.

Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor 7

Realizată de Regiunea Europeană a WCPT
Traducere realizată de Carmen Şerbescu
August 2003
 Care este scopul DERFK

DERFK este folosită în multiple scopuri. Ea pune la dispoziţie o descriere a naturii şi

caracteristicilor programelor de studii în kinetoterapie. Ea descrie standardele
necesare obţinerii calificării la diferite nivele, precum şi cunoştinţele şi abilităţile ce
trebuie să le deţină cei calificaţi. Ea este o importantă sursă de referinţă în conceperea
şi realizarea de noi programe de formare profesională în kinetoterapie. Ea pune la
dispoziţie cadrul general de realizare a programelor de educaţionale, dar nu unul
amănunţit al curriculei universitare. DERFK asigură varietate şi flexibilitate în
realizarea programelor şi încurajează inovaţiile ce se păstrează în cadrul conceptual
general acceptat. DERFK asigură de asemenea un suport în realizarea evaluării
calităţii.

Cine ar trebui să folosească DERFK?

DERFK poate fi folosită de organizaţiile naţionale, autorităţile guvernamentale, din
domeniul învăţământului şi sănătăţii, cadrele didactice din kinetoterapie şi alţii, care
sunt implicate în educaţie şi în planificarea şi realizarea curriculei şi în asigurarea
calităţii şi standardelor academice.

Prin faptul că descrie nivelul atribuţiilor şi abilităţilor kinetoterapeutului absolvent,

DERFK poate fi utilizată de kinetoterapeuţi, manageri, prestatori de servicii de
sănătate. Propunând spre adoptare acest document, se menţionează că anumite statuări
trebuie făcute mai explicite de către organizaţia de kinetoterapie naţională, după cum
este menţionat pe parcursul documentului. Regiunea Europeană atrage atenţia în text,
de se completa cu directive, politici, standarde naţionale, acolo unde este cazul.

Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor 8

Realizată de Regiunea Europeană a WCPT
Traducere realizată de Carmen Şerbescu
August 2003
 Natura şi extinderea kinetoterapiei
Kinetoterapeuţii funcţionează ca practicieni individuali sau ca membrii ai unor echipe
de îngrijire a sănătăţii. Ei pot acţiona ca practicieni de prim contact şi pacienţii li se
pot adresa direct, fără trimitere de la alţi profesionişti din domeniul sănătăţii.
Pregătirea profesională pregăteşte kinetoterapeuţii pentru a fii practicieni autonomi.
Diagnosticul clinic kinetoterapeutic este rezultatul unui raţionament clinic care are ca
rezultat identificarea deficitelor existente sau potenţiale, a limitărilor funcţionale, şi a
abilităţilor/dizabilităţilor, care vor dirija intervenţia kinetoterapeutică. Legislaţia din
fiecare ţară europeană va stabili regulile practicii profesionale, iar
autoritatea/asigurările finanţatoare ale serviciilor de kinetoterapie pot pretinde
anumite reguli/proceduri de trimitere.
Kinetoterapeuţii îndeplinesc un rol important de educaţie şi consultanţă pentru public
şi numeroase grupuri de clienţi şi pacienţi. Kinetoterapeutul calificat asigură şi
îndrumare pentru studenţi şi colegi şi prin urmare utilizează tehnici de predare şi
comunicare.

Un aspect provocator/competitiv este scopul larg al practicii în ceea ce priveşte

pacienţii şi grupurile de clienţi, aşezările de îngrijire a sănătăţii, şi intervenţia asupra
disfuncţiilor structurale şi funcţionale, a limitării activităţii şi a restricţiei de
participare. Confederaţia Mondială pentru Kinetoterapie – WCPT (World
Confederation for Physical Therapy) recunoaşte diversitatea economică, socială şi
politică în care este practicată kinetoterapia în întreaga lume. Regiunea Europeană a
WCPT a adoptat Standardele de bază ale practicii în kinetoterapie, dar situaţia din
fiecare ţară va fi reflectată de standardele adoptate la nivel naţional.

Practica kinetoterapeutică (se bazează) face referire directă la datele/dovezile

publicate ale cercetării ştiinţifice, şi la indicatori de intervenţie eficientă sub formă de
standarde profesionale şi clinice precum şi sub formă de îndrumare clinice. Practica
profesională este bazată pe cercetarea ştiinţifică specifică kinetoterapiei precum şi pe
literatura ştiinţifică generală şi astfel se angajează în practica bazată pe dovezi
ştiinţifice.

Scopul practicii kinetoterapice şi extinderea ei sunt caracterizate de următoarele:

 Întinderea ei pe tot parcursul dezvoltării umane, de la nou născut până la
bătrâneţe;
 abordarea unor patologii complexe şi interesante, determinate de etiologii
multiple;
 promovarea sănătăţii, profilaxia, aprecierea/bilanţul, managementul şi evaluarea
intervenţiei;
 managementul terapeutic şi tratamentul recuperator în urma traumatismelor
craniene, afecţiunilor neurologice, şi ale aparatului musculo-scheletal;
 tratarea persoanelor care prezintă o stare de sănătate deteriorată, intrând în aria
îngrijirii paliative;
 managementul persoanelor aflate într-o stare de sănătate stabilă, cum ar fi
amputaţii, sechelari ale traumatismelor coloanei vertebrale;
 practica profesională desfăşurată într-o gamă largă de locaţii, incluzând şi locuinţa
pacientului, locaţiile de îngrijire primară şi acută, sectorul privat, şcoli şi
industrie;
Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor 9
Realizată de Regiunea Europeană a WCPT
Traducere realizată de Carmen Şerbescu
August 2003
 abordare corectă a problemelor legate de îngrijirea sănătăţii asociate cu
multiculturalitatea societăţii actuale.

Kinetoterapia este o profesie în dezvoltare care acţionează în cadrul unui mediu în

permanentă schimbare şi evoluţie. Profesia şi-a asumat munca de pionierat în vederea
creării standardelor scrise de practică profesională precum şi a
îndrumarelor/ghidurilor clinice pe domenii de specialitate. Aceste standarde, care fac
referinţă la dovezi ştiinţifice la diferite nivele, sunt introduse în practică şi în
programele curriculare ale formării iniţiale.

Politica de recrutare precum şi strategiile educaţionale de formare iniţială în

kinetoterapie, ar trebui să se bazeze pe principiul unei participări mai largi şi ar trebui
de asemenea să ţină cont de necesităţile şi de diversităţile etnice ale comunităţilor
individuale.

Educaţia iniţială şi post-universitară a kinetoterapeuţilor în Europa este la nivel

academic, în cadrul universităţilor sau instituţiilor de învăţământ superior.
Există peste 500 de instituţii în întreaga Europă care oferă programe de pregătire în
kinetoterapie.

O descriere detaliată a activităţilor unui kinetoterapeut au fost publicate de către

WCPT (1999) şi este disponibilă pe adresa www.wcpt.org Vezi Apendicele 2:
Descrierea profesiunii de kinetoterapeut.

A. Kinetoterapetul ca practician acreditat în îngrijirea sănătăţii;

cerinţele profesiei, ale angajaţilor şi ale publicului
A1. Autonomia profesională şi responsabilitatea kinetoterapetului.
Deţinătorul diplomei trebuie să fie capabil:
- să înţeleagă responsabilităţile legale şi consideraţiile etice ale practicii
profesionale;
- să se conformeze regulilor de conduită profesională, publicate de Confederaţia
Mondială de kinetoterapie şi de asociaţiile naţionale de kinetoterapie /forurile
oficiale;
- să fie conştient de semnificaţia auto-reglementării profesionale;
- să fie la curent cu graniţele competenţei profesionale într-un mediu extrem de
dinamic de îngrijire a sănătăţii;
- să se angajeze în dezvoltarea profesională continuă, în vederea dezvoltării
competenţelor practice şi a menţinerii acreditării profesionale;
- să participe la dezvoltarea continuă a profesiei;
- să recunoască semnificaţia eficacităţii clinice în practica kinetoterapiei.

A2. Relaţii profesionale

Deţinătorul diplomei trebuie să fie capabil:
- să participe eficient la abordarea inter-disciplinară a îngrijirii sănătăţii;
- să asiste alţi profesionişti în îngrijirea sănătăţii în practica lor profesională;

Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor 10

Realizată de Regiunea Europeană a WCPT
Traducere realizată de Carmen Şerbescu
August 2003
 - să cunoască competenţele celorlalţi profesionişti din domeniul sănătăţii şi să
folosească proceduri adecvate de trimitere a pacienţilor;
- să iniţieze şi să menţină o colaborare eficientă cu agenţii/instituţii externe cu
relevanţă în activitatea sa, incluzând alţi profesionişti din sănătate;
- să coordoneze desfăşurarea activităţii angajaţilor în mod efectiv şi eficient.

A3. Abilităţi personale şi profesionale

Deţinătorul diplomei trebuie să fie capabil:
- să emită în mod confidenţial judecăţi profesionale;
- să aibă o permanentă atitudine critică cu privire la propria practică
profesională şi să se angajeze în auto-formare în mod corespunzător;
- să demonstreze o bună capacitate de comunicare;
- să respecte demnitatea pacientului
- să fie adaptabil şi flexibil în activitatea sa;
- să acţioneze potrivit normelor de protecţie a muncii.
- FRAK poate să includă o declaraţie cu privire la înregistrarea/evidenţa
educaţiei şi activităţilor educaţionale

A4. Contextul profesional şi organizatoric

Deţinătorul diplomei trebuie să fie capabil:
- să-şi focalizeze asupra pacientului practica profesională;
- să cunoască originile şi situaţia actuală a asistenţei medicale şi sociale din
propria ţară;
- să înţeleagă competenţele şi extinderea practicii kinetoterapeutice în instituţiile
de îngrijire a sănătăţii;
- să recunoască importanţa practicii non-discriminatorii;
- să fie la curent cu legislaţia sanitară în vigoare, inclusiv cu cea privind
protecţia muncii, şi să o integreze în practica kinetoterapeutică;
- să deţină un rol activ în educaţia sanitară şi în programele de promovare a
sănătăţii;
- să recunoască sfera largă a valorii cercetării ştiinţifice şi a activităţilor
educative în cadrul sistemului sanitar şi în sfera profesională.

B. Abilităţi/tehnici ale kinetoterapiei şi aplicarea lor în practică

Practica kinetoterapeutică şi aplicarea tehnicilor profesionale se bazează pe
cunoaşterea şi înţelegerea acestora. absolventul de kinetoterapie posedă o gamă vastă
de tehnici esenţiale, de bază, cuprinzând cunoştinţe specifice profesiei şi cunoştinţe
generice/generale. Cu toate că următoarele secţiuni nu corespund exact cu cadrul
profesiilor legate de sănătate, totuşi ele articulează şi contextualizează secţiunea B.

B1. Cunoştinţe şi abilităţi specifice profesiei

Deţinătorul diplomei va fi capabil să dovedească abilităţi în aplicarea:
Exerciţiului fizic terapeutic:
• luarea deciziilor, stabilirea obiectivelor şi construirea programelor de exerciţii
specifice care vor avea un efect terapeutic pozitiv sau de întărire a sănătăţii;
• planificarea, aplicarea şi evaluarea programelor de exerciţii pentru grupuri sau
persoane individuale.
Terapia manuală

Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor 11

Realizată de Regiunea Europeană a WCPT
Traducere realizată de Carmen Şerbescu
August 2003
 • Aplicarea mobilizărilor, kinetoterapieii respiratorii, a manevrelor specifice
kinetoterapiei neurologice şi a tehnicilor de masaj. Aceste intervenţii
kinetoterapeutice sunt dezvoltate în cadrul diferitelor concepte şi metode.
• facilitarea şi restaurarea mişcării şi funcţiei
Modalităţi electroterapeutice
• aplicarea procedurilor bazate pe utilizarea energiei electrice, termice,
luminoase, sonice şi magnetice este folosită pentru a obţine efecte fiziologice şi
terapeutice cu scopul de a combate durerea şi de a reface funcţionalitatea
optimă.
Această descriere, precum şi ponderea tehnicilor specifice kinetoterapiei în cadrul
programului kinetoterapeutic poate fi diferită în diverse ţări ale Europei. Asociaţiile
Naţionale pot da mai multe detalii legate de practica şi educaţia în kinetoterapie.

Aceste cunoştinţe ar trebui să fie înţelese în conjuncţie cu cele descrise în continuare

la Secţiunea C.

B2. Cunoştinţe şi abilităţi generale

Deţinătorul diplomei va fi capabil să demonstreze abilităţi în:

Tehnologia comunicării şi informaţiei (ITC):

- comunicarea inter-personală folosind modalităţi scrise, verbale şi non-verbale;
- predarea şi prezentarea informaţiilor unor persoane individuale sau unor
grupuri;
- folosirea tehnologiei informaţionale pentru a identifica şi a avea acces la
informaţie, pentru a înregistra şi administra datele pacientului şi pentru a
procesa şi analiza datele rezultate din cercetare;
- utilizarea informaţiilor ţinând cont de cerinţele legale şi etice;

Aprecierea/bilanţul
- identificarea şi recunoaşterea necesităţilor fiziologice, psihologice şi culturale
ale indivizilor şi ale comunităţilor;
- adunarea şi înregistrarea informaţiilor din diverse surse şi prin variate metode;
- stabilirea unui diagnostic pe baza aprecierii/bilanţului kinetoterapeutic;
- analizarea şi sintetizarea informaţiilor adunate în urma aprecierii/bilanţului şi a
concluziilor lucrative;

Planificarea tratamentului
- situarea pacientului în centrul aplicării îngrijirilor;
- luarea deciziilor, stabilirea obiectivelor şi crearea de planuri specifice pentru
atingerea acestora, ţinând cont de factorii contextuali relevanţi;
- aplicarea unui raţionament clinic care să ducă la rezolvarea problemelor
evidenţiate în urma realizării aprecierii/bilanţului, având ca scop planificarea,
stabilirea priorităţilor şi implementarea programului de kinetoterapie celui mai
adecvat.

Evaluarea şi cercetarea
- Folosirea raţionamentelor clinice în selecţia, justificarea şi revizuirea
tratamentelor celor mai eficiente;

Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor 12

Realizată de Regiunea Europeană a WCPT
Traducere realizată de Carmen Şerbescu
August 2003
 - dezvoltarea şi utilizarea unor parametrii care să măsoare efectele şi rezultatele
tratamentului în scopul evaluării eficienţei kinetoterapiei;
- Utilizarea judicioasă a celor mai accesibile informaţii şi dovezi ştiinţifice;
- Implicarea în cercetarea ştiinţifică, prin formularea unor teme de cercetare şi
prin dezvoltarea unor proiecte de cercetare;

Dezvoltarea personală şi profesională

- capacitatea de a face faţă momentelor de nesiguranţă, de schimbare şi de
stres/capacitate de adaptare în faţa unor condiţii schimbătoare, de nesiguranţă
şi de stres;
- managementul timpului şi planificarea muncii;
- identificarea nevoilor individuale de învăţare;
- construirea şi implementarea unui plan de dezvoltare personal;
- dezvoltarea şi adaptarea comportamentului profesional în funcţie de experienţă
- interrelaţionarea cu ceilalţi, negocierea, concilierea şi dezvoltarea
parteneriatelor;
- stabilirea unor ţeluri realiste legate de dezvoltare personală;
- recunoaşterea importanţei dezvoltării profesionale continue;
- lucrul în echipă şi abilităţi de lider;
- emiterea de judecăţi clinice bazate pe aprecierea critică a dovezilor ştiinţifice
existente.

C. Kinetoterapia: cunoştinţele de specialitate şi cunoştinţe asociate

Un program de kinetoterapie se bazează pe o diversitate de discipline academice şi
acestea sunt detaliate în secţiunile următoare. Deşi aceste secţiuni nu corespund întru
totul cu cadrul profesiunilor legate de sănătate, totuşi ele articulează şi
contextualizează secţiunea C.
C1. Fundamentarea ştiinţifică a kinetoterapiei
Ştiinţele biologice
Deţinătorul diplomei va fi capabil să demonstreze cunoaşterea şi înţelegerea
următoarelor:
- anatomia şi fiziologia umană, accentuând relaţiile dinamice dintre structură şi
funcţie, cu accent asupra sistemelor musculo-scheletal, cardio-respirator şi
nervos;
- modul în care aplicarea kinetoterapiei poate determina schimbări fiziologice şi
structurale;
- creşterea şi dezvoltarea umană de-a lungul vieţii;
- factorii care influenţează variaţiile individuale.

Ştiinţele fizice/fizicale
Deţinătorul diplomei va fi capabil să demonstreze cunoaşterea şi înţelegerea
următoarelor:
- aplicaţiile teoretice şi practice ale principiilor şi teoriilor specifice din bio-
fizică, bio-mecanică, educaţie fizică, ergonomie în kinetoterapie;
- aplicaţii teoretice şi practice ale tehnicilor de evaluare/măsurare preluate din
bio-mecanică şi electro-fiziologie;
- aplicaţiile principiilor antropometriei şi ergonomiei;

Ştiinţe comportamentale
Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor 13
Realizată de Regiunea Europeană a WCPT
Traducere realizată de Carmen Şerbescu
August 2003
Deţinătorul diplomei va fi capabil să demonstreze cunoaşterea şi înţelegerea
următoarelor:
- Influenţa factorilor psiho-sociali asupra individului sănătos şi bolnav;
- Aplicaţii ale psiho-sociologiei în abordarea kinetoterapeutică a individului
sănătos, bolnav;
- Teoriile comunicării. În kinetoterapie comunicarea şi abilităţile interpersonale
sunt vitale pentru o practică competentă şi eficientă, determinând relaţionarea
eficientă cu pacienţii, managerii, aparţinătorii, îngrijitorii şi alţi profesionişti în
îngrijirea sănătăţii;
- Cunoştinţe pedagogice. Procesul didactic este important atât pentru pacient cât
şi pentru practician. El susţine dezvoltarea profesională continuă, permiţând
kinetoterapeuţilor să înveţe eficient de-a lungul întregii vieţi. Aceste
cunoştinţe îi permit kinetoterapeutului să poată preda eficient în diverse
contexte, de exemplu educaţia sanitară şi educaţia studenţilor;

Ştiinţele clinice
Deţinătorul diplomei va fi capabil să demonstreze cunoaşterea şi înţelegerea
următoarelor:
- fizio-patologia şi semiologia afecţiunilor comune în practica
kinetoterapeutică;
- influenţele fiziologice, structurale, funcţionale şi comportamentale ale aplicării
kinetoterapiei;
- baza teoretică a aprecierii/bilanţului, a aplicării tratamentului, şi a evaluării
ştiinţifice a eficienţei aplicării kinetoterapiei;
- principiile de evaluare şi metodologiile de cercetare care permit integrarea
perspectivelor teoretice şi a dovezilor din cercetare în proiectarea şi
implementarea kinetoterapiei eficiente;
- Baza teoretică a analizei clinice şi a stabilirii creative a concluziilor lucrative

C2. Contextul prestării serviciilor şi a practicii profesionale

Probleme organizatorice
Deţinătorul diplomei va fi capabil să demonstreze cunoaşterea şi înţelegerea
următoarelor:
- contextul divers şi schimbător în care este aplicată kinetoterapia;
- aprecierea implicaţilor diferitelor locaţii organizatorice şi a diverselor modele
de practică profesională;
- în scopul asigurării calităţii practicii profesionale utilizarea spre exemplu a
indicaţiilor şi a îndrumarelor/ghidurilor clinice, a standardelor profesionale;
- probleme de administrare a resurselor, de eficacitate a costului, de marketing
şi de promovare a profesiei;
- indicatorii de performanţă şi de măsurare a efectelor/rezultatelor realizate prin
metode şi teste ştiinţifice;
- factorii care influenţează autoadministrarea şi pe cea a altora;
- siguranţa în practica meseriei, incluzând aprecierea riscului;
- planificarea serviciilor şi a forţei de muncă asociate.

Social şi politic
Deţinătorul diplomei va fi capabil să demonstreze cunoaşterea şi înţelegerea
următoarelor;
Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor 14
Realizată de Regiunea Europeană a WCPT
Traducere realizată de Carmen Şerbescu
August 2003
 - impactul politicilor de asistenţă medicală şi socială asupra practicii
profesionale;
- factorii ce contribuie la diferenţele sociale, problemele de inegalitate şi
necesităţile diferitelor grupuri sociale.

Dimensiuni etice şi morale

Deţinătorul diplomei va fi capabil să demonstreze cunoaşterea şi înţelegerea
următoarelor:
- problemele etice, legale şi profesionale pe care se bazează şi care influenţează
practica în kinetoterapie;
- codurile profesionale, statutorii şi regulatorii ale practicii;
- statutul profesional şi codul deontologic.

Predarea, învăţarea şi aprecierea/evaluarea

Deciziile privind strategiile sunt la latitudinea instituţiilor, dar acestea ar trebui să fie
complementare cu programele celorlalte profesii din domeniul îngrijirii sănătăţii. Nu
este de competenţa declaraţiei de principii să promulge una sau o combinaţie de
abordări în favoarea altora. Totuşi această declaraţie de principii promovează o
abordare integrativă în aplicarea teoriei şi practicii. Ea subliniază semnificaţia
proiectării de programe de pregătire profesională, precum şi semnificaţia regimurilor
de evaluare care să asigure un standard ridicat în pregătirea profesională. Esenţială
pentru pregătirea profesională iniţială, este asigurarea de programe de pregătire
academică şi de învăţare bazată pe practică, ceea ce formează fundamentul dezvoltări
profesionale continue şi a învăţării permanente, în scopul sprijinirii celei mai bune
practici profesionale şi a menţinerii standardelor profesionale.

Procesul didactic în kinetoterapie

Strategiile de învăţare şi predare în kinetoterapie ar trebui să fie distincte, proiectate
după specificul profesiei, astfel încât învăţarea clinică să se integreze cu cea teoretică.
Procesul de învăţare şi predare ar trebui să fie deschis dezvoltării şi în permanentă
evoluţie, legând învăţarea teoretică cu aplicaţia clinică de-a lungul întregului program
de studii. Studenţii ar trebui să experimenteze o serie de locaţii care să acopere zonele
cheie ce reflectă practica contemporană.

Natura diversă a kinetoterapieii solicită o serie de abilităţi/tehnici complexe care ar

trebui dezvoltate longitudinal pe parcursul programului. În mod caracteristic aceste
tehnici ar trebui introduse şi apoi dezvoltate prin practică pe colegi, înainte de
aplicarea în context clinic. Important în acumularea de tehnici/abilităţi în
kinetoterapie este pentru studenţi să practice/exerseze observaţia, palparea şi analiza
performanţei umane în laboratoare specializate în universităţi/instituţi de învăţământ
superior.

Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor 15

Realizată de Regiunea Europeană a WCPT
Traducere realizată de Carmen Şerbescu
August 2003
Procesul didactic ar trebui integreze cele mai noi practici şi bazate doar pe dovezi
ştiinţifice, precum şi pe cele mai moderne achiziţii în teoria educaţională, pentru a
asimila/dezvolta capacităţi creative de diagnosticare, de intervenţie şi de gândire.

Procesele de învăţare în kinetoterapie la nivel de licenţă pot fi exprimate în termenii a

patru contexte interpătrunse:

Cognitiv şi conceptual
Programele ar trebui să dezvolte la studenţi abilităţi cognitive, de exemplu: abilitatea
de a reconstitui cunoştinţele şi de a le aplica în situaţii particulare. Asemenea abilităţi
ar trebui dezvoltate printr-o varietate de metode de predare şi învăţare în care studenţii
sunt încurajaţi să se angajeze activ şi practic în procesul didatic.

Clinic şi tehnic
Abilităţile specifice kinetoterapiei ar trebui să fie dezvoltate atât în locaţii universitare
cât şi clinice. Aceste activităţi trebuie realizate prin învăţare experimentală, prin care
studenţii să acumuleze judecăţi formative şi sumative şi să aibă în permanenţă o
apreciere a performanţelor lor.

Context social şi personal

Programul trebuie să permită studenţilor să conştientizeze valorile diversităţii
culturale, credinţele şi factorii sociali care afectează contextul kinetoterapiei. Acest
lucru se poate realiza atât prin perspectiva teoretică, cât şi practică şi prin accesul
studenţilor la practica clinică în variate de locaţii.

Tehnici/abilităţi generice şi de specialitate

Programele trebuie proiectate în vederea facilitării formării la studenţi de abilităţi
comunicative eficiente, de capacităţi de a lucra în echipă, de a folosi în mod creativ:
T.I., metodologia de cercetare şi raţionamentul clinic. Natura generală a acestor
abilităţi ar trebui să permită realizarea lor prin educaţie inter-profesională iar
asimilarea lor ar trebui să se facă prin experimentare practică.

Aprecierea
Metodele trebuie alese conform strategiei didactice şi să cuprindă o mare varietate de
mijloace. Aprecierea academică trebuie proiectată astfel încât să dezvolte şi să testeze
abilităţile cognitive în contextul practicii şi să reflecte metodele pedagogice folosite.
În mod normal metodele includ prezentări şi analize de studiu de caz, sarcini centrate
pe practică, eseuri, realizarea de proiecte, evaluări şi examinări clinice, scrise sau
practice. Cerinţele programelor de pregătire profesională iniţială (la nivel de licenţă)
în kinetoterapie includ în mod obişnuit o lucrare scrisă de anumite dimensiuni care
este finalizată în ultimul an. Aceasta trebuie să fie legată de practica kinetoterapeutică
şi să includă investigaţie, analiză şi evaluare sistematică.

Aprecierea competenţei practice trebuie să fie determinată împreună de către cadre

didactice universitare şi cadre didactice integrate clinic. Înregistrarea profesională
depinde de îndeplinirea cerinţelor universităţii/instituţiei de învăţământ superior şi
includ completarea satisfăcătoare a unei perioade de practică clinică, după cum este
cerut de către corpurile statutorii şi profesionale.

Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor 16

Realizată de Regiunea Europeană a WCPT
Traducere realizată de Carmen Şerbescu
August 2003
 Standarde academice şi profesionale
Standardele asociate cu nivelul minim, de bază, sunt identificate mai jos. Deşi numai
acest nivel este descris, se ştie că majoritatea absolvenţilor de kinetoterapie vor ajunge
la un nivel mult mai avansat decât acest standard minim. Profesiunea de
kinetoterapeut este esenţialmente una practică, în consecinţă standardele menţionate
sunt legate atât de cunoştinţele academice cât de cele practice. La acest nivel de bază,
standardele impuse sunt în relaţie cu cunoştinţele teoretice şi abilităţile specifice
practicii, dar şi cu o recunoaştere a abilităţilor cheie, inerente conceptului de
absolvent/licenţiat. Studenţii vor trebui să atingă fiecare din aceste standarde.
Integrarea teoriei şi practicii în programul de pregătire profesională de bază (nivel de
licenţă) asigură îndeplinirea de către studenţi a cerinţelor statutare.

Definirea nivelului de bază

Acest nivel este standardul minim pentru un absolvent licenţiat în kinetoterapie.
Tehnici/abilităţi specifice profesiei
1. Capacitatea de a aplica în mod corespunzător tehnicile de apreciere/evaluare
kinetoterapeutică.
2. Utilizarea eficientă şi fără riscuri a exerciţiului terapeutic incluzând luarea
deciziilor, stabilirea obiectivelor şi crearea de programe de exerciţii.
3. Utilizarea eficientă şi fără riscuri a terapiei manuale în aplicarea tehnicilor de
mobilizare, manipulare, masaj şi de terapie respiratorie.
4. Utilizarea eficientă şi fără riscuri a procedurilor electro-terapeutice ce
utilizează energia electrică, termală, luminoasă, sonică şi magnetică.
5. Înţelegerea primară a procesului ştiinţific şi impactul acesteia asupra practicii
kinetoterapeutice.
6. Înţelegerea rolului kinetoterapieii în prevenirea îmbolnăvirilor, şi în
promovarea sănătăţii.
7. Unele dintre aceste competenţe nu sunt legal recunoscute în toate ţările
Europene. Organizaţiile naţionale trebuie să le menţioneze, astfel încât ele să
poată fi trecute într-o anexă.

Standardele profesionale au fost formulate în termeni generali pentru a constitui o

bază în realizarea curriculei programelor educaţionale în kinetoterapie. Aceasta va
permite instituţiilor şi autorităţilor naţionale flexibilitate în aplicarea lor.

Tehnici/abilităţi generice
1. Abilităţi de comunicare suficiente pentru a comunica fără riscuri şi în mod
eficient, ca un profesionist cu pacienţii, îngrijitorii şi colegii.
2. Procesul de apreciere/evaluare suficient pentru a aprecia/evalua fără riscuri şi
în mod eficient un pacient, ţinând cont de necesităţile fiziologice, psihologice
şi culturale.
3. Informaţiile obţinute din procesul de apreciere suficiente pentru a crea un plan
de tratament specific, fără riscuri şi eficient.
4. Procesele de evaluare şi cercetare suficiente pentru a găsi şi folosi dovezile
ştiinţifice disponibile, pentru a alege şi a evalua tratamentul fără riscuri şi în
mod eficient.

Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor 17

Realizată de Regiunea Europeană a WCPT
Traducere realizată de Carmen Şerbescu
August 2003
 5. Auto-evaluare şi auto-cunoaştere în scopul identificării obiectivelor personale
şi profesionale pentru dezvoltarea profesională continuă şi a învăţării
permanente.
6. Capacitatea de a folosi cunoştinţe statistice şi de T.I. pentru a prezenta,
administra şi analiza datele în mod corespunzător.
7. Utilizarea T.I. şi a sistemelor de administrare a informaţiilor pentru a realiza
evidenţa pacienţilor.
8. Înţelegerea practicii individuale şi a lucrului în echipă, pentru a putea lucra în
ambele contexte oriunde ar fi necesar.

Baza ştiinţifică şi kinetoterapia

1. Înţelegerea ştiinţelor biologice, fizicale şi comportamentale care
fundamentează kinetoterapia.
2. Abilitatea de a folosi aceste cunoştinţe în mod adecvat în variate contexte de
practică profesională.
3. Capacitatea de a introduce date din cercetarea ştiinţifică în practica clinică.

Prestarea serviciilor de kinetoterapie

1. Înţelegerea complexităţii sistemelor de îngrijire a sănătăţii în cadrul cărora este
aplicată kinetoterapia. Aprecierea complexităţii sistemelor de îngrijire a
sănătăţii în cadrul cărora se aplică kinetoterapia.
2. O înţelegere integrativă etică, morală şi legală a practicii kinetoterapiei.
3. Înţelegerea contextului eficienţei şi a mecanismelor de asigurare a calităţii în
practica kinetoterapiei.
4. Înţelegerea rolurilor altor profesii din domeniul sănătăţii.
5. Capacitatea de a munci ca membru al unei echipe medicale.
6. Înţelegerea factorilor sociali şi economici care au impact asupra sănătăţii şi a
acordării îngrijirilor de sănătate.

Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor 18

Realizată de Regiunea Europeană a WCPT
Traducere realizată de Carmen Şerbescu
August 2003