Un biletel i-a schimbat viata, facandu-l sa se dedice studiilor de orice fel din multe domenii, n-a fost o intamplare

biografica neinsemnata, ci o motivatie, ciudata pentru unii, de a se perfectiona. Intr-una din zile, primeste printr-o scrisoare, vestea ca aleasa inimii sale, eleva care-i inspira lectiile in scurta-i cariera didactica de la Iasi si al carei biletel strecurat la usa bisericii, il determinase sa faca tot ce-i sta in putere pentru a ajunge prin cunostinte si rang social, demn sa-i ceara mana, se maritase. Bulversat in prima instanta, dupa constientizarea celor intamplate, se casatori, partial si din dorinta razbunarii, cu spaniola Francoise Josephine Dominique Plano, fiica doctorului familiei regale a Spaniei. Vom vedea ca aceasta alegere a sa avea sa contribuie la formarea, mai tarziu a uneia din cele mai importante intitutii de cultura Ateneul al carui model a fost adus de Urechia dupa ce a vizitat Spania. In acele vremuri precipitate, biografia, adica viata pariculara e lasata undeva pe planul la doilea. Vedem insa cum valorifica Urechia orice intalniri si orice calatorii pentru a se instrui si pentru a aduce modele culturale inexistente pana atunci in tara. Aflam tot din memorii dar si din unele relatari, unele critice, ale contemporanilor, ca, dupa casatorie, calatoreste in Spania unde, la Madrid, printre muzee, biblioteci, pinacoteci si alte delicii pentru omul cult, descopera Ateneul, o societate unde se adunau barbati de scoala si literati, dupa al carui model deschise unul la Iasi, inaintea celui bucurestean, pe care viitorul director ministerial il va ctitori alaturi de Constantin Exarcu. Si aceasta institutie avea sa persiste de-a lungul vremii, ramanand si azi una din cele mai frumoase locatii de cultura. Si in Spania, V. Alexandrescu cunoaste personalitati culturale cu care va intretine o vie corespondenta. Asista, de exemplu, la debutul lui Emilio Castelar, marele om politic si scriitor, viitor presedinte al Spaniei. Anuntat de ziarele spaniole drept ginerele doctorului regal, Vasile Alexandrescu va avea acces in mediile culturale, stabilind relatii pe care, vom vedea mai tarziu, viitorul carturar si ctitor de institutii de invatamant si de cultura romanesti, le va pune in slujba conationalilor sai. Cunoaste pe scriitorul si omul politic, Pi Y Margal, pe dramaturgul si teoreticianul Tamayo Y. Baus, care-i va inlesni ulterior accesul la arhivele si bibliotecile spaniole. Si, datorita socrului sau, ajunge in audienta la insasi regina Spaniei. Vedem si aici cum biografia unui om preocupat permanent de soarta tarii sale se imbina cu istoria culturii si civilizatiei tarii. Oriunde ar fi fost, Urechia incerca sa obtina sprijin pentru dezvoltarea tarii, aflata cum am mai spus intr-o oarecare intarziere fata de vecinele ei, mai norocoase poate, din punct de vedere istoric. Iar multimea de comisii si comitete din care a facut parte, atragand si pe aceasta cale critici din partea unor contemporani, vorbeste si despre grija pentru unitatea romanilor, ideal realizat doar partial pana in zilele noastre. Acele critici formulate din motive mai mult sau mai putin intemeiate ar trebui analizate si din perspectiva faptelor concrete, facute dezinteresat de unii pentru care patriotismul nu era o simpla lozinca, ci un mod de viata. Mai cu seama azi, cand asistam la o deteriorare alimentata de indiferenta si lipsa unor criterii valorice, a sentimentului national, cand eforturile unor inaintasi trec neobservate, acoperite de grijile marunte ale zilei, vietile dedicate propasirii tarii, de catre generatiile de oameni de cultura dar nu numai din acele vremuri, trebuie consemnate ca mari realizari, fara de care poate nu am fi avut nici macar configuratia actuala, cultural si istoric vorbind. Se tot vorbeste la noi despre generatii de sacrificiu, ajungand-se a spune ca aproape toate generatiile au fost sarificate, mai mult sau mai putin. Dar analizand faptele si puterea de a renunta la interesele proprii in favoarea tarii, vom vedea ca generatia pasoptista si, am putea spune si generatia care i-a urmat, sunt cele care au pus bazele statului, contribuind definitiv la configurarea, inclusiv geopolitica a Romaniei. Facem aceste afirmatii, aparent fara legatura cu subiectul nostru, tocmai pentru a arata ca publicistica lui V.A.Urechia, in acest caz, dar si a celorlalti mari inaintasi nu poate fi inteleasa daca se face abstractie de intensitatea activitatilor patriotice, de energia si de timpul acordat de acestia problemelor cu care se confrunta tara, atat politice, cat si economice si de cristalizare social-culturala. De aici multitudinea de functii mai mult sau mai putin platite, ale acestor oameni, care au stiut sa-si cultive preocuparile stiintifice sau literare, si unii au facut-o la superlativ, nefiind egalati pana astazi, de aceea poate fiind lasati prada uitarii. Pentru cercetatorul sau cititorul de astazi, refacerea macar din cele ramase publicate a unei epoci pline de realizari din care unele pot fi vazute si azi, implica frecventarea multor surse din presa vremii, din istoria literara si chiar din istoria propriu zisa. De aceea acesta poate ramane un subiesct deschis, care poate fi

dezvoltat sau modificat cu fiecare amanunt relevant pentru dezvoltarea culturala, adus in atentia publica de istoricii literari, in cazul care ne preocupa. Vom incerca mai jos sa surprindem din mai multe puncte de vedere, perceptia pe care o aveau contemporanii asupra lui V.A.Urechia, analizand, in masura pe care ne-o va permite spatiul acordat acestui subiect, valabilitatea de atunci si de acum a multor aprecieri sau critici, precum si unele controverse care fie au fost confirmate, fie infirmate odata cu trecerea timpului. Revenirea in tara INCEPUTURILE PUBLICISTICE ALE LUI V. A. URECHIA In Presa romaneasca de la inceputuri pana in prezent. Dictionar cronologic 1790 2007, Editura Comunicare.ro, 2008, autorul I. Hangiu a adunat in cele patru volume monumentale, toate aparitiile periodice care si-au propus un program, cultural, social sau politic. Spicuim de aici cateva fragmente din programul bisaptamanalul Zimbrul, din care va iesi Vulturul care ulterior va fuziona cu Zimbrul si Vulturul, ziare la care va lucra V.A. Urechia. Zimbrul apare la iasi, bisaptamanal, de la 3 iulie 1850 pana la 10 septembrie 1856; reapare la 1 noiembrie 1857 pana la 30 decembrie 1858. De la 1 noiembrie 1858 cu titlul Zimbrul si Vulturul, de la 2 ianuarie 1859 la 5 noiembrie 1860 fuzioneaza cu Steaua Dunarii, Zimbrul si Vulturul. Redam fragmente din articolul-program pentru a putea urmari directia ulterioara a publicatiei: Noi publicam astazi cel intii numar al gazetei Zimbrul; Inreprinzind redactia foaiei acestia, noi ne-am propus, de o parte, a multami curioazitatea publicului in privinta noutatilor din streinatate, cum sia celor dinlauntru, iar de alta, de a trata citeodata si despre interesele tarei in atata catu-i ingaduit unui jurnal de a o face. Observam ca unul din obiectivele publicatiei, asumat inca din program, este slujirea intereselor tarii, chiar daca directorul A. Fotino isi exprima si distantarea de focarul politicii, pastrand o distanta prin relatarea faptelor fara interpretare, lasandu-l pe cititor sa traga concluziile. In continuare se arata periodicitatea aparitiei, asigurarea cititorilor ca nu se face cu scopul de a specula, dovada pretul mic al unui exemplar. Scriitorii sunt chemati public sa se alature cu colaborari si se anunta si aparitia unei foi suplimentare de doua ori pe luna, cu scrieri literare autohtone sau traduceri din autori consacarati francezi sau germani. Colaboratori la aceasta foaie au fost V. Alecsandri, M. Kogalniceanu, G. Sion, D. Gusti, A. Mureseanu, D.Bolintineanu, C.D. Aricescu, D.Ralet. ( I.Hangiu, op.cit., pp.161-162.) Asa cum se arata mai sus, Zimbrul si Vulturul, urmasul gazetei Zimbrul. Apare sub acest titlu din 1 noiembrie 1858, iar articolul de fond este semnat de Iancu Codrescu si Vasile Alexandrescu. Iata ce-si propun cei doi sa publice in acest organ de presa al vremii: Doi ani sint acum de cind se suspenda legea presii. Toate organele publice din teara contenira publicatiunile lor; aceasta fu singura protestare ce ne-au fost ingaduita atunci; simtamintul public insa fu unanim, si de la o margine a tarii la alta oamenii de toate partizile si de toate colorile au condamnat aceasta flagranta incalcare a presei a dreptului si a legalitatii. Observam cu oarecare tristete ca istoria se repeta si e nevoie de mai multe secole pentru statornicirea unor legi care sa asigure buna functionare a unei tari. Aceste perioade mai lungi sau mai scurte de normalitate au depins de gradul de detasare de propriile interese si de slujirea neconditionata a idealurilor tarii a celor care puteau sa influenteze mersul lucrurilor. Observam ca publicistul V. Alexandrescu, isi asuma, alaturi de ceilalti colegi de redactie restabilirea dreptului la libera exprimare, care fusese suspendat o data cu legea presei, iar tara era prada intrigilor dinafara, prada jafuirilor dinlauntru si numai arbitraritatea parea supremul regulator al trebilor din teara. Cu increderea ca pe un printip de legalitate se stabileste, in fine, acea stare de lucruri, de atitea ori reclamata, cind totul intra in starea sa normala, redactiunea Zimbrului si Vulturului, incepind publicatiunile sale, nu poate a nu saluta cu sinceritate restatornicirea unei ordine legale, care ne da certitudinea ca tara va fi astadata lasata in pace de a pasi libera pe calea ce-i este prescrisa, a se lumina aupra noei faze in care intra, si ca timpul sicanei si al arbitraritatii a trecut pentru a nu se mai intoarce, semnatarii sunt increzatori in demersul lor. Contextul politic extern care depindea de impartirea puterilor si a influientelor era acum favorabil idealurilor de unitate tinute pana atunci in loc atat de factori externi, cat si de interese meschine din interiorul tarii. Vasile Alecsandri, conturase cat se poate de clar situatia in care se aflau romanii in poezia Moldova la 1857, unde ciocoii erau bine ilustrati ca fiind mai periculosi pentru tara decat strainii. Situatie care persista de multa vreme si care se pare ca nu poate fi remediata nici azi. Convetuirea privitoare pe tarile noastre, incheiata intre marile puteri la Paris, este acum promulgata si cunoscuta. Cind trecem in revista starea noastra politica, asa precum rezulta din

acea conventiune, ne oprim cu oarecare multumire asupra numelui de Principatele Unite: Unirea ne este azi indoit scumpa: ca simtire naturala simtita in inima fiecaruia roman si ca vot legal si unanim al ambelor tari surori; Unirea este o vointa nationala, un adevar scris cu litere nesterse in istoria noastra, si care va tinea in inimile romanilor cat va tinea si existenta lor ca natiune! Si in continuare, atingand apogeul crezului unionist cu voia marilor puteri, totusi: Marele puteri, dind tarilor noastre numele de Primcipatele Unite, o comisiune centrala, o curte de Casatiune se de justitie comuna au legitimat dorintele noastre si ne-au pus pe calea de a avea, odata acea Unire completa, acea asimiliare totala, pe care Dumnezeu a facut-o si pe care numai patimile omenesti au impiedicat-o pina acum! Unirea este Credinta noastra nestramutata, ea este stindardul nostru politic!! In acea noua faza de dezvoltare a tarii, articolulprogram anunta munca la care se obliga pentru a combate prejudecatile si deprinderile vechi: Iata tinta ce ne propunem incepind carierea noastra: combaterea prejudetului si dezvoltarea principiilor. Intreprinderea este grea, noi o stim, noi vom pune insa din parte-ne devotament si buna-credinta. In urmatoarele randuri incredinteaza publicul cititor ca vor fi constiinciosi in a publica tot ce este de interes public fara interese politice, aratand neapartenenta la vreun partid politic: Intr-o tara ca a noastra, constiinta in publicitate este conditiunea cea mai neaparata; patrunsi de acest mare adevar indraznim a ne fali ca cetitorii nostri vor gasi intotdeauna in opiniile ce vom emite nepartinirea si sinceritatea cea mai desavirsita. Nu sintem organul a nici unei partizi, nu suntem unealta nici unei factiuni; partida noastra este natiunea si dogma noastra sant principiile adevarului si ale dreptatii eterne. Subliniind ca perioadele in care presa si opinia publica au fost alienate de legi nedemocratice a trecut si ca e timpul sa se revina la o normalitate atat a convietuirii cat si a expresiei si a libertatii ei, cei doi semnatari, Iancu Codrescu si Vasile Alexandrescu cheama la unitate si la conlucrare pentru propasirea neamului: Astazi, incetul pe incetul, acea trezire salutarie incepe a se simti: curaj si credinta fie deviza noastra, fie-ne de invatatura trecutul, sa cautam regenerarea noastra in noi insine, sa dezvoltam aplecarile si tendintele noaste nationale, sa ne grupam in giurul mintuirei noastre si cu totii impreuna sa lucram neobositi pentru mintuirea neamului nostru.