Adolescenta ca perioada de revendicare a autonomiei Pentru a intra in posesia propriei identitati, adolescentii isi revendica drepturile prin lupta

cu figurile puternice ale parintilor. Cei care si-au castigat autonomia iau decizii, fac angajamente, devin responsabili, dar nu inainte de a trece peste cateva etape dificile. Adolescenta trebuie privita ca perioada unei ambivalente dureroase, o perioada atat a dorintei de a avea, cat si a dorintei de a renunta la control. Expertii au identificat ca, pentru realizarea trecerii de la adolescenta la maturizare, sunt regasirea necesari consolidarea sentimentului de de urmatorii identitatii dragoste, valori dincolo de pasi: sexuale; granitele morale; familiei;

- modificarea si cizelarea supraeului, a constiintei, prin dezvoltarea unui sistem personal mergem; - separarea de mama, de tata, de copilarie (o sarcina dureroasa si infricosatoare); reintoarcerea acasa cu noul profil al unei persoane adulte. - rezolvarea crizei identitatii printr-o imagine despre cine suntem, ce vrem si incotro

In procesul de a deveni adult se rup legaturile importante cu parintii. Prin dezvoltarea propriei autonomii, a propriului supraeu, parintii sunt respinsi, desfiintati, si devin inamici. In rolul nostru de copii ai parintilor nostri, printr-o emancipare totala, uzurpam autoritatea parentala, omoram ceva vital in ei. Acest patricid nu este doar simbolic, chiar contribuim fara indoiala la moartea lor. Si ne vom simti vinovati si angoasati paleste pe fara masura sa ce stim a de copiilor ce. infloreste. Puterea parintilor este atat de tainica, de obscura si vaporoasa, incat frumusetea ei Contrastul dintre puterea in crestere adolescentului si cea in descrestere a adultului este una dintre caracteristicile vietii de familie, care face conflictul dintre generatii sa fie inevitabil si deschide lupta intre parinte si copil. Aceste conflicte sunt aprinse de tensiunea ce apare ca urmare a faptului ca parintii au mai multa putere decat copiii, pentru ca au posibilitatea de a oferi sau retrage privilegii si pot sa-si impuna vointa arbitrar, autocratic. Unii parinti isi exercita peste limita controlul, deoarece ii privesc pe adolescenti ca pe 1

niste stereotipuri ca fiind toti niste infractori, iresponsabili, hipersexuali, ingusti la minte, delasatori. Acesti parinti reactioneaza tratandu-si copiii adolescenti ca si cum ar fi intrupari ale unor idei negative, si nu persoane. La polul opus, adolescentii aleg sa-i impiedice pe parinti sa afle ce se intampla, devenind retinuti sau impartasind doar celor din afara familiei. A le spune implica riscul unei prelegeri, sau de a fi sfatuit cu forta, de a fi dezaprobat si chiar pedepsit. Prin provocarea parintilor, in incercarile sporadice sau continue de a prelua controlul, se razvratesc, de la uzurpare pana la renegare. Unii adolescenti, hotarati sa inlature in totalitate influenta parintilor, vor dezvolta atasamente fata de oameni pe care parintii ii gasesc respingatori, construite pe ura si razbunare, atasamente ce vor duce in final la ruperea legaturii parinte-copil.

Adolescentul isi afirma independenta si prin apelarea la unele comportamente alimentare inadecvate (ex. anorexia nervoasa), in dorinta de a pune stapanire pe propriul trup. Adolescentul anorectic isi vede subtirimea ca pe o realizare proprie, infaptuita printr-o deprivare prelungita, prin foame, sacrificiu si in pofida protestelor parintilor. Adolescentii compara cu invidie imaginea parintilor reali cu imaginea idealizata a lor. De aici, putem deduce nemultumirea legata de parinti, indiferent de standardele la care ei isi joaca rolul. O alta arma puternica in lupta pentru control dintre copil si parinte este fuga sau mutatul de acasa. Folosita ca amenintare, ea ii poate forta uneori pe parinti, speriati de moarte sa nu isi piarda copiii, sa faca tot felul de concesii impotriva vointei lor. Isi parasesc cuibul si patrund in lumea mare purtand cu ei o fantezie inconstienta ca vor fi salvati. Deghizati in femei si barbati autonomi, spera ca oamenii de buna credinta, norocul, circumstantele favorabile si privilegii speciale vor aparea si ii vor ajuta sa se descurce. Spera sa fie salvati de partener, de serviciu, de o mutare, de o schimbare in felul in care arata. Daca pretul pentru autonomie este furia sau indurerarea parintilor sau retragerea iubirii lor, uneori se face un pas inapoi de la revendicarea dreptului la propriul destin si sunt acceptate rolurile alese de ei, in schimbul bunurile primite ca recompensa pentru purtare corespunzatoare. Intr-o adolescenta normala, parintii nu-i vor abandona, dar nici nu-i vor sufoca, le vor da treptat mai multa libertate si-i vor constrange atunci cand este cazul, sustinandu-i 2

pe

masura

ce

se

separa

si

isi

formeaza

propria

identitate.

Chiar daca acest Eu este aproape de valorile parintilor, adolescentii pot simti ca au ales sa fie ceea ce sunt. Alegerile pot fi revizuite, controlul asupra corpului si asupra psihicului poate fi imperfect, insa au intrat in posesia propriei identitati. Dar, din nefericire, vedem in jurul nostru familii in care lupta dintre parinti si copii continua, si continua, pana la adanci batraneti.