Artele minore rusesti in perioada moderna

Cand folosim conceptual modern, imprumutat de la periodicizarea istoriei generale, si-l atasam, in cazul de fata, artei rusesti, avem in vedere prin aceasta toata arta de orientare laic ace se dezvolta de la o anumita data, in contrast cu arta ruseasca medievala, preponderent religioasa. Fenomenul este, de altfel, foarte asemanator cu ceea ce avea sa se petreaca in tarile romane. Intr-adevar, asa cum se poate observa, in Rusia isi facusera aparitia elemente distincte ale unui proces de modernizare in toate sferele de activitate, inclusiv in cea artistica, incepand cu a doua jumatate a secolului al saptesprezecelea. Acest proces este insa foarte lent si ambiguu. De aici si impresia, in parte eronata, ca adevarata cotitura in evolutia istorica a marelui stat slav din estul Europei s-a produs abia la inceputul secolului optesprezece. Oricum, accelerarea si radicalizarea procesului de modernizare a structurilor social-politice si culturale intra acum intr-o faza hotaratoare si nu intamplator s-a vorbit despre o Rusie petroviana si o alta antepetroviana, luandu-se ca piatra de hotar intre cele doua chiar inceputul secolului al optesprezecelea, cand Petru I incepe sa-si puna in aplicare ambitioasele planuri. Dupa ce Rusia este declarata invingatoare in cadrul razboiului nordic impotriva suedezilor si obtine iesirea la Marea Baltica, devenind o putere maritima, modernizarea pe toate planurile este inerenta. Alaturi de specialisti in alte domenii, numerosi artisti straini patrund in tara, iar tinerii rusi sunt trimisi sa studieze peste granita, pentru a edifica adevarate opere de arta. Desi aristocratia a fost destul de reticenta la moda occidentala, fiind foarte traditionalista, noile idei prind avant la Sankt Peterburg, unde o comparatie cu formele traditionale nu este posibila, ca la Moscova. Asa se explica aparitia unor lucrari, in special in arhitectura, dar si in celelalte arte, care nu ar fi fost posibile fara penetratia lenta a artei apusene inca din a doua jumatate a secolului al sapteseprezecelea moscovit. Semnificativ este faptul ca desi imprumuta genurile si formulele artistice din vest, realizandu-se incepand de atunci o vadita sincronizare in aparitia si succesiunea unor curente artistice in tarile apusene si in Rusia, in abordarea artei ruse vom avea prilejul sa constatam intotdeauna particularitati nationale proprii, in primul rand in arhitectura, care, in ciuda faptului ca era, adesea, opera unor mesteri veniti din occident, poarta totusi trasaturi nationale distincte. Arhitectura Secolul al optesprezecelea cunoaste inca de la inceput o vasta campanie de constructii. In stransa legatura cu dezvoltarea economica si necesitatile razboiului nordic, constructorii intampina probleme dintre cele mai diverse. Sunt solicitati

numai pentru edificarea de fortarete si arsenale, arcuri de triumf si canale, palate si catedrale, fabrici si vile, cladiri administrative, case de locuit, dar sunt nevoiti sa gandeasca la scara mare probleme de urbanism si sistematizare. Bineinteles, toate acestea necesitau fonduri si o forta uriasa, solutii noi si o tehnica adecvata, eficienta, dar mai ales specialisti. Initial, beneficiara constructiilor era Moscova, Sankt Petersburgul fiind intemeiat in 1703, gandit ca o fortareata si santier naval. Dar dupa infrangerea suedezilor la Poltava, in 1709 si mutarea capitalei de la Moscova la Petersburg, in 1712, lucrurile s-au schimbat. Pentru a transforma Peterburgul intr-o adevarata capitala, tarul promulga in 1714 un ucaz prin care a interzis orice constructii de caramida sau piatra in alte orase, obligand totodata pe marii proprietari sa ridice la Petersburg o cate o casa proportionala ca marime cu numarul sufletelor stapanite. Din acel moment, pentru o lunga perioada, aproapte toate resursele imperiului in materie de constructii sunt concentrate in edificarea orasului de pe Neva. Primele contructii inaltate aici au fost Fortareata Petru si PAvel, intre zidurile careia avea sa se construiasca, peste cativa ani, catedrala cu acelasi nume, si cladirea Amiralitatii, care cuprindea si santierele navale. In apropierea acesteia va fi edificat, in a doua jumatate a secolului optsprezece, Palatul de Iarna. Abia dupa disparitia pericolului suedez, orasul incepe sa se extinda si pe insula Vasilevski, cu numeroase cladiri importante. Chiar si asa, Petersburgul putea lasa, la moartea lui Petru in 1725, o buna impresie strainilor, lucru pe care il putem afla din insemnarile unor calatori. Sunt preferati de catre Petru arhitectii straini nu pentru ca Rusia nu avea mesteri priceputi, ci deoarce el se temea ca legaturile lor cu traditiile rusesti i-ar fi impiedicat sa construiasca un oras occidental. Acesta este motivul pentru care, in perioada, cele mai frecvente nume vor fi Tresini, Rastrelli, Quarenghi, Rossi. Tresini realizeaza o casa pentru tar dar si sediul celor Douasprezece colegii, astazi sediul universitatii din Sankt Petersburg. Este vorba de douasprezece corpuri de cladire juxtapuse si legate intre ele printr-o glaerie la parter, dar avand fiecare acoperis separat, obiceiul juxtapunerii cladirilor fiind unul vechi in Rusia. Cele doua constructii nu aveau ornamente, exceptand ancadramentele ferestrelor, materialul din care au fost realizate fiind caramida. In vecinatatea Colegiilor, arhitectii Schaedel si Fontana construiesc in deceniul al doilea al secolului optsprezece, Palatul lui Mensikov, concomitent cu Palatul de Vara al lui Petru I., Primul avea 3 volume distincte:unul central si doua laturi, toate inchizand un careu care se prelungea cu o gradina in stil baroc. Volumul central era incoronat cu sculpturi, avea un portic, o colonada si o larga scara de acces spre fluviu. Pilastrii sunt in stil ionic si corintic, iar salile erau inalte si spatioase, de un rafinament extraordinar.

In timpul Annei Ivanovna, dupa moartea lui Petru, accentul cade pe construirea palatelor si nu a cladirilor administrative. In perioada Elisabetei se pot observa influente din Europa centrala, mai ales germane, care determina un stil exuberant, incarcat, rococo. Cel mai recunoscut arhitect in acest sens a fost Bartolomeo Rastelli, care participa la reconstructia Palatului din Peterhof, a carui imagine originala este pastrata doar de pavilionul Monplaisir. Tot Rastelli realizeaza, in deceniul urmator,(1747-1757), Palatul de la Tsarkoe Selo, care incorpora un palat vechi al lui Petru I. Pe langa sompuozitatea si rafinamentul salilor, interesanta este tehnica folosita de el: pozitionarea, diametral opus ferestrelor, a unor oglinzi asemanatoare unor medalioane, care creeaza impresia de marire a spatiului. Decoratiunile exterioare sunt fabuloase, dar elementul de semnatura al arhitectului ramane coloana, in toate ipostazele ei. Palatul de Iarna este opera aceluiasi specialist, care a folosit decoratii asemanatoare celor de la palatul Ekaterinski. Daca cel din urma a fost restaurat in urma celui de-al doilea razboi mondial, primul a fost devastat de un incediu in 1837 si poarta acum amprentele altor mesteri. Sculptura Incorporata in evul mediu in arhitectura, se dovedeste, o data cu secolul optsprezece, o arta plina de resurse in a reda realitate sub aspectele ei tridimensionale. Cel care se remarca in aceasta perioada este Carlo Rastelli, tatal arhitectului, care realizeaza, in 1723, un bust al imparatului Petru. Alte creatii ale sale sunt statuia ecvestra a lui Petru si un bust al printului Mensikov. Artele decorative si aplicate Acest tip de arta apare in urma nevoii de a crea un cadru adecvat a vietii oficiale si private a familiei imperiale si a nobilimii. Majoritatea tehnicilor folosite la Petersburg pentru amenajarea interioara a palatelor nu era cunoscuta in Rusia. Sculptura in lemn, desi avea bogate traditii populare, a fost adaptata la vocabularul de forme al barocului si rococoului, dupa cum se observa la iconostasul catedralei Petru si Pavel, conceput asemanator unui arc de triumf. Apare tapiseria si este infiintata prima fabrica de manufactura, in 1717, se pune la punct producerea portelanului, Elisabeta infiintand chiar o fabrica, de care se ocupau doi prizonieri suedezi. Neoclasicismul

Aceasta etapa se intinde din a doua jumatate a secolului XVIII pana la jumatatea secolului urmator si are mai multe etape: prima etapa, cea clasica, dureaza pana in anii 90, apoi se dezvolta stilul Empire, pentru ca sper sfarsitul neoclasicismului sa apara manifestari ale romantismului. In contrast cu luxul si frivolitatea stilului rococo, neoclasicismul evoca din Antichitate marii oameni, eroii si virtutile lor. Se cauta un echilibru social armonios, de tipul celui care se presupune ca a existat la Roma si Atena. Neoclasicismul presupune, alaturi de alte caracteristici, declinul puterii bisericii, aflata in retragere sub loviturile rationalismului, fapt care se observa si in Rusia de dupa Petru cel Mare. Inceputul neoclasicismului corespunde cu infiintarea Academiei de arte frumoase de la Petersburg, catre sfarsitul domniei Elisabetei, in 1757. Elevii parcurgeau cinci cicluri a cate trei ani fiecare, in urma carora primeau diplome si medalii. In plan arhitectural, este infiintata o comisie care va supraveghea dezvoltarea urbana. Elementele de baza sunt somptuozitatea, solemnitatea, austeritatea, prima cladire ridicata in stil neoclasic fiind chiar sediul Academiei, ale carei singure elemente decorative sunt patru coloane in stil ionic. Dintre palatele din vremea Ecaterinei a IIa, cel mai interesant este Palatul de marmura, edificat de Antonio Rinaldi. Placat cu marmura de diferite culori, el tradeaza tendinta artistului pentru decorativism, atat prin aceasta cat si prin multimea pilastrilor si coloanelor cu capitel corintic.