Anda di halaman 1dari 3

ATMOSFERA

Primeleobservatii de fizica atmosferei au constat in masuratori privind radiatia solara globala si stratul de ozon si au fost efectuate la Observatorul Filaret in anii 1888-1908. Masuratorile de radiatie solara sunt reluate intre 1934 1936 la Observatorul Baneasa. In 1942 sub conducerea prof. Mircea Herovanu se pun bazele Observatorului de Fizica Atmosferei Bucuresti Afumati (Lat. 44o30N, Long. 26o13E, alt.91m) unde, in 1947 sunt reluate masuratorile de radiatie solara iar in 1953 cele de electricitate a atmosferei (continuand si in prezent). In 1962 a fost infiintat laboratorul de poluare si chimia aerului. Aproape concomitent au fost dezvoltate (incepind din 1964) studiile teoretice si aplicative de difuzie a poluantilor, impreuna cu o serie de activitati legate de fizica stratului limita atmosferic (determinarea coeficientului de difuzie turbulenta si aaltor parametri). In 1967 incep masuratorile asupra cantitatii totale de ozon atmosferic. In prezent activitatea operationala a persomalului din domeniul fizicii atmosferei este canalizata pe coordonarea si monitorizarea programelor operative de observatii si masuratori necesare cunoasterii si supravegherii in permanenta a evolutiei proceselor fizice ale atmosferei si a elaborarii studiilor de specialitate corespunzator cerintelor actuale nationale si internationale. Ca obiective curente pot fi mentionate: Monitorizarea observatiilor si masuratorilor aeroelectrice, radiometrice, de strat limita si gaze cu efect de sera; Efectuarea si prelucrarea datelor de ozon total de la Bucuresti; Elaborarea si implementarea metodologiilor si instructiunilor de efectuare a observatiilor; Indrumarea si controlul efectuarii programelor de masuratori la statiile meteorologice cu program radiometric; Efectuarea controlului calitatii si validarea datelor monitorizate; Calibrarea si etalonarea instrumentelor din dotarea Observatorului si a statiilor meteorologice cu program radiometric si de chimia aerului; Etalonarea periodica a spectrofotometrului Dobson; Constituirea, gestionarea, validarea si actualizarea bazelor proprii de date; Participarea la schimbul mondial reciproc de date precum si la alte programe internationale in desfasurare; Diseminarea produselor obtinute (date, informatii, rapoarte, studii si alte servicii de specialitate) catre beneficiari, etc. Procesele de formare a atmosferei sunt legate de compoziia sa chimic, care la rndul su a influenat procesele climatice. n urm cu 4,56 miliarde de ani, cnd a avut loc formarea globului pmntesc, hidrogenul (H2) i heliul (He) erau deja prezente. Ulterior, datorit densitiisczute a acestor dou gaze, ele nu vor mai putea fi atrase de planet, disipndu-se progresiv n spaiul cosmic.

Datorit procesului de rcire lent a Terrei, respectiv a activitii vulcanice, au fost aduse la suprafa diverse gaze, care rezultaser din reaciile chimice ale straturilor interne ale globului. Prin aceste procese a luat natere o atmosfer cu o compoziie de circa 80 % vapori de ap (H2O), 10 % de dioxid de carbon (CO2) i 5 pn la 7 % hidrogen sulfurat. Aceast combinaie de gaze poate fi i astzi ntlnit n emanaiile i erupiile vulcanice. Lipsa precipitaiilor din acea perioad de formare este explicabil c n ciuda prezenei apei, inclusiv n stare de vaporii de ap, suprafaa fierbinte a Pmntului nu permitea condensarea acestora. Proveniena apei pe pmnt este, de fapt, o tem controversat. Prin scderea temperaturii atmosferei sub punctul de fierbere al apei, aerul saturat, adesea supra-saturat cu vapori de ap, determin condensarea apei sub forma unor ploi de scurt durat. n aceast perioad, s-au format, foarte probabil, mrile i oceanele. Radiaia ultraviolet intens a determinat o descompunere fotochimic a moleculelor de ap, metan i amoniac, prin acest proces acumulndu-se dioxid de carbon i azot. Gazele mai uoare, precum hidrogenul i heliul au urcat n straturile superioare ale atmosferei, ulterior disipndu-se n spaiul cosmic pe cnd gazele mai grele, aidoma dioxidului de carbon, s-au dizolvat n mare parte n apa oceanelor. Azotul inert din punct de vedere chimic, n condiiile existente atunci, a rmas neschimbat n atmosfer, fiind nc nainte cu circa 3,4 miliarde de ani partea component cea mai important a atmosferei. Oxigenul O2 care joac un rol esenial n evoluia i existena vieii pe pmnt, a aprut sub form liber, gazoas, acum circa 3,5 miliarde de ani, fiind eliberat datorit activitii defotosintez a bacteriilor care descompuseser produsele ce conineau grupe cianhidrice. Oxigenul format s-a dizolvat n mare parte n apa oceanelor oxidnd metalele feroase. n urm cu circa 350 milioane de ani, o parte din oxigen a format prin ionizare n straturile superioare a atmosferei ozonul, combinaie alotropic a oxigenului, ce protejeaz pmntul de razele ultraviolete. Se consider c, ncepnd cu acea perioad i pn astzi, compoziia aerului atmosferic rmne relativ stabil. Atmosfera terestr are o mas de ca. 4,9 1018 kg i este alctuit in funcie de temperatur din mai multe straturi, partea superioar a fiecrui strat terminndu-se cu o zon de aa-numit pauz :

Troposfera ntre 0 km deasupra munilor nali i 7 km n zona polar i 17 km la tropice (inclusiv tropopauza). Ea are o grosime medie de 11 km (1/600 din raza de 6371 km a Pmntului). Dac se nchipuie un Pmnt cu diametrul de 1 m, atunci troposfera ar avea o grosime de numai 0,863 mm. Troposfera constituie 3/4 din masa total a atmosferei. Stratosfera ntre 7 - 17 pn la 50 km (inclusiv stratopauza) Mezosfera ntre 50 i 80 km (inclusiv mezopauza) Termosfera numit i ionosfer ntre 80 i 640 km; denumirea de termo- este legat de creterea relativ brusc a temperaturii cu altitudinea, iar cea de iono- de fenomenul de ionizare a atomilor de oxigen i azot existeni, care astfel devin buni conductori de electricitate i au influen asupra transmisiilor radio. Exosfera ntre 500 i 1000 km pn la ca. 100.000 km cu o trecere la spaiul interplanetar

Anda mungkin juga menyukai