Anda di halaman 1dari 8

Austria

De la Wikipedia, enciclopedia liberă Salt la: Navigare, căutare

Republica Austria

Republik Österreich

Austria De la Wikipedia, enciclopedia liberă Salt la: <a href=Navigare , căutare Republica Austria Republik Österreich Drapel Deviză : Nu are Imn : Land der Berge, Land am Strome Meniu 0:00 " id="pdf-obj-0-13" src="pdf-obj-0-13.jpg">
Austria De la Wikipedia, enciclopedia liberă Salt la: <a href=Navigare , căutare Republica Austria Republik Österreich Drapel Deviză : Nu are Imn : Land der Berge, Land am Strome Meniu 0:00 " id="pdf-obj-0-15" src="pdf-obj-0-15.jpg">
Austria De la Wikipedia, enciclopedia liberă Salt la: <a href=Navigare , căutare Republica Austria Republik Österreich Drapel Deviză : Nu are Imn : Land der Berge, Land am Strome Meniu 0:00 " id="pdf-obj-0-26" src="pdf-obj-0-26.jpg">

Meniu

0:00

Viena (Wien, 2.268.656 loc.) Capitală 48°12′N 16°21′E
Viena (Wien, 2.268.656 loc.)
Capitală
48°12′N 16°21′E

-

-

  • - 1919

Independență

Total

Estimare 2012

  • - Recensământ 2001

8.032.926

-

100,8 loc/km²

-

Total

estimări

267 Miliarde USD

  • - Pe cap de locuitor

32.962 USD

Monedă

.at

1 Înainte de 1999:Șiling austriac.

modifică
modifică

Austria (în germană

- Pe cap de locuitor 32.962 USD <a href= Euro ( EUR ) Prefix telefonic ++43 Domeniu Internet .at Fus orar UTC+1 - Ora de vară ( ODV ) UTC+2 Înainte de 1999 : Ș iling austriac . modifică Austria (în germană Österreich , Pronun ț ie în germană : / ˈ ø ː st ɐˌʁ a ɪ ç/ ) , oficial Republica Austria (în germană Republik Österreich ), este o ț ară fără ie ș ire la mare, populată de circa 8,47 milioane de locuitor i aflată în Europa Centrală . Ea se învecinează cu Cehia ș i Germania la nord, Ungaria ș i Slovacia la est, Slovenia ș i Italia la sud, ș i Elve ț ia ș i Liechtenstein la vest. Teritoriul Austriei acoperă 83.879 km² ș i are o climă temperată ș i alpină. Relieful Austriei este predominant muntos datorită prezen ț ei Alpilor ; doar 32% din suprafa ț a ț ării se află sub 500 m altitudine, iar cel mai înalt punct al său se află la 3.798 m. Majoritatea popula ț iei vorbe ș te dialecte locale austro-bavareze ale limbii germane , ca limbă maternă , iar germana standard este limba oficială a ț ării. Alte limbi oficiale la nivel local sunt croata ș i maghiara în Burgenland ș i slovena în Carintia . Originile Austriei moderne datează din vremea dinastiei de Habsburg când marea majoritate a ț ării făcea parte din Sfântul Imperiu Roman . În secolele al XVII-lea ș i al XVIII-lea, Austria a devenit una din marile puteri ale Europei ș i, ca urmare a încoronării lui Napoleon I ca împărat al francezilor , Imperiul Austriac a fost proclamat oficial în 1804. În 1867, Imperiul Austriac a fost transformat în Austro-Ungaria . După prăbu ș irea Imperiului Austro-Ungar în 1918 ș i sfâr ș itul Primului Război Mondial , Austria a adoptat ș i a utilizat numele de Republica Austria Germană („Deutschösterreich”, ulterior „Österreich”) într-o tentativă de unire cu Germania , dar aceasta a fost interzisă prin tratatul de la Saint Germain . Prima republică austriacă a fost instituită în 1919. În 1938, prin Anschluss , Austria a fost ocupată ș i anexată de Germania Nazistă . Această situa ț ie a durat până după sfâr ș itul celui de al Doilea Război Mondial în 1945, după care Germania Nazistă a fost ocupată de Alia ț i ș i fosta constitu ț ie democratică a Austriei a fost restaurată. În 1955, Tratatul de Stat al Austriei a reînfiin ț at Austria ca stat suveran, punând capăt ocupa ț iei. În acela ș i an, parlamentul Austriei a dat declara ț ia de neutralitate, prin care ț ara a primit statut de neutralitate permanentă. Astăzi, Austria este o democra ț ie reprezentativă parlamentară, formată din nouă landuri federale . Capitala ș i cel mai mare ora ș , cu o popula ț ie de peste 1,7 milioane de locuitori, este Viena . Austria este una dintre cele mai bogate ț ări ale lumii, cu un PIB " id="pdf-obj-2-59" src="pdf-obj-2-59.jpg">

Österreich, Pronunție în germană: /ˈøːstɐˌʁaɪç/), oficial Republica

Austria (în germană Republik Österreich), este o țară fără ieșire la mare, populată de circa 8,47 milioane de locuitori [1] aflată în Europa Centrală. Ea se învecinează cu Cehia și Germania la nord, Ungaria și Slovacia la est, Slovenia și Italia la sud, și Elveția și Liechtenstein la vest. Teritoriul Austriei acoperă 83.879 km² și are o climă temperată și alpină. Relieful Austriei este predominant muntos datorită prezenței Alpilor; doar 32% din suprafața țării se află sub 500 m altitudine, iar cel mai înalt punct al său se află la 3.798 m. [2] Majoritatea populației vorbește dialecte locale austro-bavareze ale limbii germane, ca limbă maternă, [3] iar germana standard este limba oficială a țării. [4] Alte limbi oficiale la nivel local sunt croata și maghiara în Burgenland și slovena în Carintia. [2]

Originile Austriei moderne datează din vremea dinastiei de Habsburg când marea majoritate a țării făcea parte din Sfântul Imperiu Roman. În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, Austria a devenit una din marile puteri ale Europei și, ca urmare a încoronării lui Napoleon I ca împărat al francezilor, Imperiul Austriac a fost proclamat oficial în 1804. În 1867, Imperiul Austriac a fost transformat în Austro-Ungaria.

După prăbușirea Imperiului Austro-Ungar în 1918 și sfârșitul Primului Război Mondial, Austria a adoptat și a utilizat numele de Republica Austria Germană („Deutschösterreich”, ulterior „Österreich”) într-o tentativă de unire cu Germania, dar aceasta a fost interzisă prin tratatul de la Saint Germain. Prima republică austriacă a fost instituită în 1919. În 1938, prin Anschluss, Austria a fost ocupată și anexată de Germania Nazistă. [5] Această situație a durat până după sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial în 1945, după care Germania Nazistă a fost ocupată de Aliați și fosta constituție democratică a Austriei a fost restaurată. În 1955, Tratatul de Stat al Austriei a reînființat Austria ca stat suveran, punând capăt ocupației. În același an, parlamentul Austriei a dat declarația de neutralitate, prin care țara a primit statut de neutralitate permanentă.

Astăzi, Austria este o democrație reprezentativă parlamentară, formată din nouă landuri federale. [2][6] Capitala și cel mai mare oraș, cu o populație de peste 1,7 milioane de locuitori, este Viena. [2][7] Austria este una dintre cele mai bogate țări ale lumii, cu un PIB

pe cap de locuitor de 48.350 de dolari (2011). Țara a dezvoltat un standard de viață ridicat și în 2011 s-a clasat pe locul 19 în lume după Indexul Dezvoltării Umane. Austria este membră a ONU din 1955, [8] a aderat la Uniunea Europeană în 1995, [2] și este membru fondator al OECD. [9] Austria a semnat în 1995 Acordul Schengen, [10] și a adoptat moneda unică europeană, Euro, în 1999.

Cuprins

Etimologie

Prima apariţie a cuvântului „ostarrichi” (încercuit cu roşu). Austria modernă preţuieşte acest document, datând din 996, Acest cuvând este probabil o traducere din latina medievală a termenului Marchia orientalis într-un dialect local (bavarez). A fost prefectură a Bavariei înfiin ț ată în 976. Cuvântul „Austria” este o latinizare a numelui german ș i a fost atestat pentru prima oară în secolul al XII-lea. Friedrich Heer , unul dintre cei mai importan ț i istorici austrieci ai secolului al XX-lea, scria în cartea sa Der Kampf um die österreichische Identität ( Lupta pentru identitatea austriacă ) , că forma germanică Ostarrîchi nu este o traducere a cuvântului latinesc, ci că ambele au rezultat dintr-un termen mult mai vechi din limbile celtice vorbite în antichitate pe teritoriul actual al Austriei: acum peste 2.500 de ani, mare parte din ț ară era denumită Norig de popula ț ia celtică ( cultura Hallstatt ) ; conform lui Heer, no- sau nor- însemnau „est” sau „de est”, în vreme ce -rig este un cuvânt legat de actualul termen german Reich , cu sensul de „domeniu”. Astfel, Norig ar însemna Ostarrîchi ș i Österreich , ș i astfel, Austria . Numele celtic a fost în cele din urmă latinizat în Noricum după cucerirea romană a zonei ce cuprinde Austria actuală, în preajma anului 15 î.e.n. Noricum a devenit ulterior provincie romană la jumătatea secolului I e.n. Istorie Articol principal: Istoria Austriei . Populată încă din antichitate , regiunea central-europeană care este astăzi Austria a fost ocupată în perioada pre-romană de diverse triburi celtice . Regatul celtic Noricum a fost ulterior cucerit de Imperiul Roman ș i transformat în provincie. Situl Petronell-Carnuntum din estul Austriei actuale a fost un important castru devenit capitală a provinciei Pannonia superioară. Carnuntum a fost populat de circa cincizeci de mii de oameni timp de aproape 400 de ani. " id="pdf-obj-4-2" src="pdf-obj-4-2.jpg">

Prima apariţie a cuvântului „ostarrichi” (încercuit cu roşu). Austria modernă preţuieşte acest document, datând din 996, ca act fondator al naţiunii.

Numele german al Austriei, Österreich, înseamnă „marca de est”, și derivă din cuvântul Ostarrîchi, care apare pentru prima oară în „documentul Ostarrîchi” din 996. [11] Acest cuvând este probabil o traducere din latina medievală a termenului Marchia orientalis într-un dialect local (bavarez). A fost prefectură a Bavariei înființată în 976. Cuvântul „Austria” este o latinizare a numelui german și a fost atestat pentru prima oară în secolul al XII-lea.

Friedrich Heer, unul dintre cei mai importanți istorici austrieci ai secolului al XX-lea, scria în cartea sa Der Kampf um die österreichische Identität (Lupta pentru identitatea austriacă), [12] că forma germanică Ostarrîchi nu este o traducere a cuvântului latinesc, ci că ambele au rezultat dintr-un termen mult mai vechi din limbile celtice vorbite în antichitate pe teritoriul actual al Austriei: acum peste 2.500 de ani, mare parte din țară era denumită Norig de populația celtică (cultura Hallstatt); conform lui Heer, no- sau nor- însemnau „est” sau „de est”, în vreme ce -rig este un cuvânt legat de actualul termen german Reich, cu sensul de „domeniu”. Astfel, Norig ar însemna Ostarrîchi și Österreich, și astfel, Austria. Numele celtic a fost în cele din urmă latinizat în Noricum după cucerirea romană a zonei ce cuprinde Austria actuală, în preajma anului 15 î.e.n. Noricum a devenit ulterior provincie romană la jumătatea secolului I e.n. [13]

Istorie

Articol principal: Istoria Austriei.

Populată încă din antichitate, [6] regiunea central-europeană care este astăzi Austria a fost ocupată în perioada pre-romană de diverse triburi celtice. Regatul celtic Noricum a fost ulterior cucerit de Imperiul Roman și transformat în provincie. Situl Petronell-Carnuntum din estul Austriei actuale a fost un important castru devenit capitală a provinciei Pannonia superioară. Carnuntum a fost populat de circa cincizeci de mii de oameni timp de aproape 400 de ani. [14]

Stema împăratului <a href=Habsburg din 1605 După căderea Imperiului Roman, zona a fost invadată de slavi ș i avari . Tribul slav al carantanilor a migrat în Alpi ș i a înfiin ț at cnezatul Carantania , care acoperea mare parte din estul ș i centrul teritoriului austriac. Carol cel Mare a cucerit acest teritoriu în 788, a încurajat colonizarea ș i a introdus cre ș tinismul . Ca parte a Franciei Răsăritene , principalele regiuni ce cuprind astăzi Austria au fost acordate casei de Babenberg . Zona a căpătat numele de marchia Orientalis ș i a fost dată lui Leopold de Babenberg în 976. Prima atestare a numelui de Austria datează din 996 când a fost scris Ostarrîchi , cu referire la teritoriul mărcii Babenberg. În 1156, Privilegium Minus a ridicat Austria la rang de ducat. În 1192, familia Babenberg a primit ș i ducatul Stiriei . Odată cu moartea lui Frederick al II-lea în 1246, linia de succesiune a Babenbergilor s-a stins. Ca urmare, Ottokar al II-lea al Boemiei a preluat controlul asupra ducatelor Austriei, Stiriei ș i Carintiei . Domnia sa a luat sfâr ș it odată cu înfrângerea de la Dürnkrut în fata lui Rudolph I al Germaniei în 1278. De atunci ș i până la Primul Război Mondial , istoria Austriei a fost strâns legată de cea a dinastiei sale conducătoare, Habsburgii . În secolele al XIV-lea ș i al XV-lea, Habsburgii au început să acumuleze alte provincii din vecinătatea ducatului Austriei. În 1438, ducele Albert al V-lea al Austriei a fost ales succesor al socrului său, Sigismund de Luxemburg . De ș i Albert însu ș i a domnit doar un an, din acel moment to ț i împăra ț ii Sfântului Imperiu Roman au fost Habsburgi, cu o singură excep ț ie. Bătălia de la Viena din 1683 a frânat înaintarea Imperiului Otoman în Europa. " id="pdf-obj-5-2" src="pdf-obj-5-2.jpg">

Stema împăratului Habsburg din 1605

După căderea Imperiului Roman, zona a fost invadată de slavi și avari. [15] Tribul slav al carantanilor a migrat în Alpi și a înființat cnezatul Carantania, care acoperea mare parte din estul și centrul teritoriului austriac. Carol cel Mare a cucerit acest teritoriu în 788, a încurajat colonizarea și a introdus creștinismul. [15] Ca parte a Franciei Răsăritene, principalele regiuni ce cuprind astăzi Austria au fost acordate casei de Babenberg. Zona a căpătat numele de marchia Orientalis și a fost dată lui Leopold de Babenberg în 976. [16]

Prima atestare a numelui de Austria datează din 996 când a fost scris Ostarrîchi, cu referire la teritoriul mărcii Babenberg. [16] În 1156, Privilegium Minus a ridicat Austria la rang de ducat. În 1192, familia Babenberg a primit și ducatul Stiriei. Odată cu moartea lui Frederick al II-lea în 1246, linia de succesiune a Babenbergilor s-a stins. [17]

Ca urmare, Ottokar al II-lea al Boemiei a preluat controlul asupra ducatelor Austriei, Stiriei și Carintiei. [17] Domnia sa a luat sfârșit odată cu înfrângerea de la Dürnkrut în fata lui Rudolph I al Germaniei în 1278. [18] De atunci și până la Primul Război Mondial, istoria Austriei a fost strâns legată de cea a dinastiei sale conducătoare, Habsburgii.

În secolele al XIV-lea și al XV-lea, Habsburgii au început să acumuleze alte provincii din vecinătatea ducatului Austriei. În 1438, ducele Albert al V-lea al Austriei a fost ales succesor al socrului său, Sigismund de Luxemburg. Deși Albert însuși a domnit doar un an, din acel moment toți împărații Sfântului Imperiu Roman au fost Habsburgi, cu o singură excepție.

Stema împăratului <a href=Habsburg din 1605 După căderea Imperiului Roman, zona a fost invadată de slavi ș i avari . Tribul slav al carantanilor a migrat în Alpi ș i a înfiin ț at cnezatul Carantania , care acoperea mare parte din estul ș i centrul teritoriului austriac. Carol cel Mare a cucerit acest teritoriu în 788, a încurajat colonizarea ș i a introdus cre ș tinismul . Ca parte a Franciei Răsăritene , principalele regiuni ce cuprind astăzi Austria au fost acordate casei de Babenberg . Zona a căpătat numele de marchia Orientalis ș i a fost dată lui Leopold de Babenberg în 976. Prima atestare a numelui de Austria datează din 996 când a fost scris Ostarrîchi , cu referire la teritoriul mărcii Babenberg. În 1156, Privilegium Minus a ridicat Austria la rang de ducat. În 1192, familia Babenberg a primit ș i ducatul Stiriei . Odată cu moartea lui Frederick al II-lea în 1246, linia de succesiune a Babenbergilor s-a stins. Ca urmare, Ottokar al II-lea al Boemiei a preluat controlul asupra ducatelor Austriei, Stiriei ș i Carintiei . Domnia sa a luat sfâr ș it odată cu înfrângerea de la Dürnkrut în fata lui Rudolph I al Germaniei în 1278. De atunci ș i până la Primul Război Mondial , istoria Austriei a fost strâns legată de cea a dinastiei sale conducătoare, Habsburgii . În secolele al XIV-lea ș i al XV-lea, Habsburgii au început să acumuleze alte provincii din vecinătatea ducatului Austriei. În 1438, ducele Albert al V-lea al Austriei a fost ales succesor al socrului său, Sigismund de Luxemburg . De ș i Albert însu ș i a domnit doar un an, din acel moment to ț i împăra ț ii Sfântului Imperiu Roman au fost Habsburgi, cu o singură excep ț ie. Bătălia de la Viena din 1683 a frânat înaintarea Imperiului Otoman în Europa. " id="pdf-obj-5-109" src="pdf-obj-5-109.jpg">

Bătălia de la Viena din 1683 a frânat înaintarea Imperiului Otoman în Europa.

Habsburgii au început să acumuleze și pământuri în zone îndepărtate față de cele ereditare. În 1477, arhiducele Maximilian, unicul fiul al împăratului Frederick al III-lea, s-a căsătorit cu Maria, moștenitarea Burgundiei, căpătând mare parte din Țările de Jos de la familia ei. [19][20] Fiul său, Filip cel Drept s-a căsătorit cu moștenitoarea coroanelor Castiliei și Aragonului, obținând coroana Spaniei, împreună cu posesiunile sale din Italia, Africa și din Lumea Nouă. [19][20] În 1526, după bătălia de la Mohács, Boemia și partea din Regatul Ungariei neocupate de otomani a căzut sub dominație austriacă. [21] Expansiunea otomană în Ungaria a dus la dese conflicte între cele două imperii, lucru devenit evident odată cu așa-numitul Război Lung dintre 1593 și 1606. Turcii au efectuat incursiuni în Stiria de aproape douăzeci de ori; [22] arzând, jefuind, și luând mii de sclavi. [23]

Habsburgii au început să acumuleze ș i pământuri în zone îndepărtate fa ț ă de celearhiducele Maximilian , unicul fiul al împăratului Frederick al III-lea , s-a căsătorit cu Maria, mo ș tenitarea Burgundiei , căpătând mare parte din Ț ările de Jos de la familia ei. Fiul său, Filip cel Drept s-a căsătorit cu mo ș tenitoarea coroanelor Castiliei ș i Aragonului , ob ț inând coroana Spaniei , împreună cu posesiunile sale din Italia, Africa ș i din Lumea Nouă . În 1526, după bătălia de la Mohács , Boemia ș i partea din Regatul Ungariei neocupate de otomani a căzut sub domina ț ie austriacă. Expansiunea otomană în Ungaria a dus la dese conflicte între cele două imperii, lucru devenit evident odată cu a ș a-numitul Război Lung dintre 1593 ș i 1606. Turcii au efectuat incursiuni în Stiria de aproape douăzeci de ori; arzând, jefuind, ș i luând mii de sclavi. Congresul de la Viena , pictură de Jean-Baptiste Isabey , 1819 În timpul îndelungatei domnii a lui Leopold I (1657–1705) ș i după victoria în apărarea Vienei în 1683 (sub comanda regelui Poloniei, Ioan al III-lea Sobieski ) , o serie de campanii au adus întreaga Ungarie sub control austriac, fapt consfin ț it prin tratatul de la Karlowitz din 1699. Împăratul Carol al VI-lea a cedat multe din câ ș tigurile realizate de imperiu în anii preceden ț i, în principal din cauza temerilor de stingerea iminentă a casei de Habsburg. Carol era dispus să ofere avantaje concrete în teritorii ș i autoritate în schimbul recunoa ș terii de către alte puteri a Pragmaticei Sanc ț iuni prin care Maria Terezia a devenit mo ș tenitoarea sa. Odată cu apari ț ia Prusiei ca mare putere, a început în Germania dualismul austro-prusac. Austria a participat, împreună cu Prusia ș i cu Rusia, la prima ș i a treia împăr ț ire a Poloniei (în 1772 ș i 1795). Austria s-a implicat apoi într-un război cu Fran ț a revolu ț ionară , la început fără succes, cu înfrângeri succesive în fa ț a lui Napoleon , înfrângeri ce au dus la sfâr ș itul vechiului Sfânt Imperiu Roman în 1806. Cu doi ani în urmă , în 1804, fusese fondat Imperiul Austriac . În 1814, Austria a făcut parte din for ț ele aliate care au invadat Fran ț a, punând capăt războaielor napoleoniene . " id="pdf-obj-6-69" src="pdf-obj-6-69.jpg">

Congresul de la Viena, pictură de Jean-Baptiste Isabey, 1819

În timpul îndelungatei domnii a lui Leopold I (1657–1705) și după victoria în apărarea Vienei în 1683 (sub comanda regelui Poloniei, Ioan al III-lea Sobieski), [24] o serie de campanii au adus întreaga Ungarie sub control austriac, fapt consfințit prin tratatul de la Karlowitz din 1699.

Împăratul Carol al VI-lea a cedat multe din câștigurile realizate de imperiu în anii precedenți, în principal din cauza temerilor de stingerea iminentă a casei de Habsburg. Carol era dispus să ofere avantaje concrete în teritorii și autoritate în schimbul recunoașterii de către alte puteri a Pragmaticei Sancțiuni prin care Maria Terezia a devenit moștenitoarea sa. Odată cu apariția Prusiei ca mare putere, a început în Germania dualismul austro-prusac. Austria a participat, împreună cu Prusia și cu Rusia, la prima și a treia împărțire a Poloniei (în 1772 și 1795).

Austria s-a implicat apoi într-un război cu Franța revoluționară, la început fără succes, cu înfrângeri succesive în fața lui Napoleon, înfrângeri ce au dus la sfârșitul vechiului Sfânt Imperiu Roman în 1806. Cu doi ani în urmă, [25] în 1804, fusese fondat Imperiul Austriac. În 1814, Austria a făcut parte din forțele aliate care au invadat Franța, punând capăt războaielor napoleoniene.

Arhiducele <a href=Franz Ferdinand (dreapta) cu familia sa Astfel, după congresul de la Viena , Austria a devenit una dintre cele patru puteri dominante ale continentului, fiind recunoscută drept mare putere. În acela ș i an, s-a înfiin ț at Confedera ț ia Germană , (în germană Deutscher Bund ) sub prezidiul Austriei. Din cauza unor conflicte sociale, politice ș i na ț ionale nerezolvate, teritoriile germane au fost afectate de Revolu ț iile din 1848 , ce aveau ca scop unificarea Germaniei. O Germanie unificate ar fi fost posibilă fie ca „Germania Mare”, fie doar cu teritoriile Confedera ț iei Germane fără Austria. Cum Austria nu dorea să cedeze teritoriile sale germanofone către Imperiul German din 1848 , coroana imperiului nou-format a fost oferită regelui prusac Friedrich Wilhelm al IV-lea . În 1864, Austria ș i Prusia au luptat împreună împotriva Danemarcei ș i au eliberat ducatele independente Schleswig ș i Holstein . Cu toate acestea, ele nu au putut cădea de acord asupra unei solu ț ii la administrarea celor două ducate, ș i în 1866 s-au angajat în Războiul Austro-Prusac . Înfrântă de Prusia după bătălia de la Königgrätz , Austria a trebuit să părăsească Confedera ț ia Germană ș i să nu mai ia parte la via ț a politică germană. Compromisul austro-ungar din 1867 , denumit Ausgleich , a dus la o suveranitate duală, Imperiul Austriac ș i Regatul Ungariei , ambele conduse de Franz Joseph I . Teritoriul austro-ungar al acestui divers imperiu cuprindea multe zone locuite de popoare slave, între care cehi , croa ț i , polonezi , ruteni , sârbi , slovaci , sloveni ș i ucraineni , precum ș i teritorii locuite de italieni ș i români . Ca urmare, Austro–Ungaria a devenit din ce în ce mai dificil de guvernat într-o vreme marcată de apari ț ia mi ș cărilor na ț ionaliste, care au dus la folosirea unei poli ț ii secrete cu organisme complexe. Guvernul Austriei a încercat pe cât posibil să echilibreze multiple aspecte: Reichsgesetzblatt , publica ț ia de anun ț a legile ș i ordonan ț ele valabile în Cisleithania , era publicată în opt limbi, toate grupurile na ț ionale aveau dreptul la ș coli în limbile lor ș i la utilizarea limbii materne în administra ț ie. Guvernul ungar, însă, a încercat să maghiarizeze toate grupurile etnice de pe teritoriul aflat sub jurisdic ț ia sa, inclusiv pe germani . Astfel, nu se puteau rezolva problemele etnice din diferitele păr ț i ale monarhiei dualiste. " id="pdf-obj-7-2" src="pdf-obj-7-2.jpg">

Arhiducele Franz Ferdinand (dreapta) cu familia sa

Astfel, după congresul de la Viena, Austria a devenit una dintre cele patru puteri dominante ale continentului, fiind recunoscută drept mare putere. În același an, s-a înființat Confederația Germană, (în germană Deutscher Bund) sub prezidiul Austriei. Din cauza unor conflicte sociale, politice și naționale nerezolvate, teritoriile germane au fost afectate de Revoluțiile din 1848, ce aveau ca scop unificarea Germaniei. [26] O Germanie unificate ar fi fost posibilă fie ca „Germania Mare”, fie doar cu teritoriile Confederației Germane fără Austria. Cum Austria nu dorea să cedeze teritoriile sale germanofone către Imperiul German din 1848, coroana imperiului nou-format a fost oferită regelui prusac Friedrich Wilhelm al IV-lea. În 1864, Austria și Prusia au luptat împreună împotriva Danemarcei și au eliberat ducatele independente Schleswig și Holstein. Cu toate acestea, ele nu au putut cădea de acord asupra unei soluții la administrarea celor două ducate, și în 1866 s-au angajat în Războiul Austro-Prusac. Înfrântă de Prusia după bătălia de la Königgrätz, [26] Austria a trebuit să părăsească Confederația Germană și să nu mai ia parte la viața politică germană. [27][28]

Compromisul austro-ungar din 1867, denumit Ausgleich, a dus la o suveranitate duală, Imperiul Austriac și Regatul Ungariei, ambele conduse de Franz Joseph I. [29] Teritoriul austro-ungar al acestui divers imperiu cuprindea multe zone locuite de popoare slave, între care cehi, croați, polonezi, ruteni, sârbi, slovaci, sloveni și ucraineni, precum și teritorii locuite de italieni și români.

Ca urmare, Austro–Ungaria a devenit din ce în ce mai dificil de guvernat într-o vreme marcată de apariția mișcărilor naționaliste, care au dus la folosirea unei poliții secrete cu organisme complexe. Guvernul Austriei a încercat pe cât posibil să echilibreze multiple aspecte: Reichsgesetzblatt, publicația de anunța legile și ordonanțele valabile în Cisleithania, era publicată în opt limbi, toate grupurile naționale aveau dreptul la școli în limbile lor și la utilizarea limbii materne în administrație. Guvernul ungar, însă, a încercat să maghiarizeze toate grupurile etnice de pe teritoriul aflat sub jurisdicția sa, inclusiv pe germani. Astfel, nu se puteau rezolva problemele etnice din diferitele părți ale monarhiei dualiste.