Anda di halaman 1dari 6

Asezarea si perceperea impozitelor Asezarea impozitului consta n efectuarea unui ansamblu de operatiuni succesive privind: - stabilirea marimii obiectului

impozabil; - determinarea cuantumului impunerii; - perceperea si ncasarea impozitului. 1. Stabilirea marimii obiectului impozabil Operatiunea de stabilire a marimii obiectului impozabil presupune constatarea si evaluarea materiei impozabile. n vederea impunerii veniturilor si averilor este necesar ca organele fiscale sa constate existenta lor faptica, dupa care se trece la evaluarea propriu-zisa a acestora. Evaluarea materiei impozabile consta n determinarea marimi acesteia. Operatia respectiva se poate efectua prin doua metode, si anume: a) metoda evaluarii indirecte sau pe baza d 13413d32n e prezumtie;

b) metoda evaluarii directe sau pe baza de probe. a) Evaluarea indirecta a materiei impozabile se poate efectua n urmatoarele variante: - evaluarea pe baza semnelor sau a indiciilor exterioare ale obiectelor impozabile; - evaluarea forfetara; - evaluarea administrativa. 1. Evaluarea pe baza semnelor sau a indiciilor exterioare ale obiectelor impozabile se aplica ndeosebi n cazul impozitelor de tip real si consta n stabilirea, cu aproximatie, a valorii obiectului impozabil, fara a se tine seama de situatia contribuabilului care detine bunul respectiv, ceea ce conduce la o impunere inechitabila.

De exemplu, n cazul impozitului funciar, la evaluarea obiectului impozabil, care este pamntul, se tine seama de urmatoarele criterii: suprafata terenului si zona n care este amplasat acesta, numarul si tipul mijloacelor de munca folosite pentru executarea lucrarilor de exploatare a acestuia, cantitatea de samnta necesara cultivarii terenului respectiv, valoarea de circulatie a terenurilor agricole, arenda practicabila etc. Desi nu tine seama de situatia personala a contribuabilului care datoreaza impozit pentru bunul respectiv, aceasta metoda de evaluare este simpla si putin costisitoare. n prezent, metoda evaluarii aproximative a obiectului supus impunerii se utilizeaza mai rar, fata de perioada n care impozitele de tip real erau predominante, n sensul ca se practicau pe o scara mare. 2. Evaluarea forfetara se caracterizeaza prin aceea ca organele fiscale, de acord cu subiectul impozitului, atribuie o anumita (aproximativa) obiectului impozabil. 3. Evaluare administrativa se efectueaza de catre organele fiscale pe baza datelor sau a elementelor de care aceste organe dispun, adica le au la dispozitie n propriile lor evidente. Valoarea obiectului impozabil astfel determinata este comunicata subiectului impunerii, care are dreptul sa formuleze contestatie atunci cnd apreciaza ca evaluarea facuta n modul aratat ne este corecta, fiind obligat n acest caz sa prezinte dovezi n sprijinul sustinerii sale. b) Evaluarea directa a materiei impozabile se poate face n doua variante, si anume: - pe baza declaratiei unei terte persoane; - pe baza declaratiei contribuabilului platitor de impozit. Evaluarea pe baza declaratiei unei terte persoane se practica atunci cnd marimea obiectului impozabil este cunoscuta de o alta persoana dect subiectul impunerii. Terta persoana are obligatia legala sa depuna la organele fiscale o declaratie scrisa n legatura cu acest aspect.

Acest gen de evaluare se utilizeaza n cazul veniturilor salariale, a caror marime este declarata de catre agentii economici care platesc salarii si alte drepturisalariale angajatilor lor, n cazul veniturilor obtinute n baza unor contracte de nchiriere pentru folosirea unor locuinte sau a altor bunuri economice, care sunt declarate de beneficiarii unor astfel de contracte ce platesc chirii proprietarilor etc. Evaluarea pe baza declaratiei unei terte persoane prezinta avantajul ca elimina, ntr-o anumita masura, posibilitatea sustragerii de la impunere a unei parti din materia impozabila, deoarece terta persoana care declara venitul impozabil nu este interesata sa-l subevalueze. Sfera de aplicare a acestei metode de evaluare a materiei impozabile este limitata numai la anumite categorii de venituri de felul celor mentionate mai sus. Evaluarea pe baza declaratiei contribuabilului platitor presupune participarea directa a subiectului impunerii la operatia de evaluare a materiei impozabile. n vederea realizarii unei evaluari ct mai exacte a materiei impozabile, subiectul impunerii este obligat sa tina corect evidenta veniturilor si a cheltuielilor prilejuite de activitatile economice pe care le desfasoara, sa ntocmeasca un bilant fiscal si sa prezinte organelor fiscale o declaratie de impunere, din care sa reiasa veniturile pe care le-a realizat si cheltuielile pe el le-a efectuat pentru obtinerea lor, precum si cu privire la averea pe care o are si care se afla sub incidenta fiscalitatii. Pe baza declaratiei de impunere facute de subiectul de subiectul impozabil, organele fiscale procedeaza la stabilirea marimii materiei impozabile. Aceasta metoda de evaluare a materiei impozabile are o larga aplicabilitate n practica fiscala, dar prezinta dezavantajul ca face posibila sustragerea unor parti nsemnate de la impunere de la materia impozabila. De aici decurge necesitatea mbinarii sau completarii acestei metode pentru efectuarea unor controale adecvate de catre organele fiscale. 2. Stabilirea cuantumului impozitului datorat de subiectul impozabil Determinarea marimii impozitului datorat de subiectul impozabil statului este o operatie care consta n calcularea efectiva a acestuia si se realizeaza n mod diferit n cazul impozitelor de repartitie si impozitelor de cotitate.

Impozitele de repartitie au fost utilizate n feudalism si n primele stadii ale dezvoltarii capitalismului. Astazi ele sunt utilizate foarte rar n unele state autoritare. Specific pentru aceasta categorie de impozite este faptul ca statul, n functie de nevoile sale de resurse financiare, stabileste suma globala a impozitelor pe care urmeaza sa le ncaseze de pe ntreg teritoriu al tarii. Aceasta suma este apoi defalcata pe unitati administrativ-teritoriale de baza (oras, comuna), defalcarea se face pe subiecte sau obiecte ale impunerii. n cazul folosirii unor asemenea impozite nu poate fi vorba de respectarea principiului echitatii fiscale, deoarece nu se tine seama de toate veniturile sau de ntreaga avere a contribuabililor platitori. Impozitele de cotitate sunt utilizate n mod curent n practica bugetara contemporana. Stabilirea sarcinii fiscale n acest caz se face prin aplicarea unor cote procentuale pe fiecare platitor de impozite sau obiect impozabil n parte, tinndu-se seama de marimea materiei impozabile de care dispune fiecare contribuabil, precum si de situatia personala a acestuia (starea civila, numarul persoanelor aflate n ntretinerea sa etc.). Procedndu-se astfel sunt eliminate, n mare parte, neajunsurile specifice impozitelor de repartitie. 3. Perceperea impozitelor Operatia finala a asezarii impozitului este perceperea acestuia, care se desfasoara dupa stabilirea marimii obiectului impozabil. Aceasta operatie consta n a ncasa impozitele la termenele si n modalitatile specifice fiecaruia dintre ele. n vederea realizarii acestui obiectiv, organele fiscale comunica contribuabililor platitori sumele datorate de ei bugetului cu titlu de impozit si termenele de plata a acestora. Dupa ndeplinirea acestei cerinte se procedeaza la ncasarea sau la perceperea propriu-zisa a impozitelor.

n practica fiscala, modalitatile de percepere a impozitelor , utilizate de-a lungul timpului, au cunoscut mau multe variante sau forme, si anume: strngerea impozitelor datorate statului de catre unul dintre contribuabilii platitori (primar, cneaz) ai localitatii n care acesta exista si varsarea lui la tezaurul public; ncasarea impozitullui prin intermediul unor concesionari (arendasi, zapcii), situatie n care acestia avansau statului sumele de bani estimate ca se vor ncasa pe un anumit teritoriu si pe care ei urmau sa le recupereze de la contribuabili; perceperea impozitelor printr-un aparat specializat statului, cunoscut sub denumirea de fisc sau aparat fiscal. al

ncasarea impozitelor prin intermediul unui aparat specializat al statului s-a generalizat n perioada capitalismului premonopolist si se practica si n prezent n felul urmator: direct de la platitori, de catre organele fiscale ale statului; prin stopaj la sursa si varsarea acestora la buget de catre terte persoane; prin aplicarea de timbre fiscale.

ncasarea directa a impozitelor a impozitelor de la contribuabilii platitori de catre organele fiscale ale statului se realizeaza astfel: prin prezentarea, din proprie initiativa, a contribuabililor platitori (n cazul persoanelor fizice) la sediul organelor fiscale si achitarea de catre acestia a impozitelor datorate impozitelor datorate bugetului (aceste impozite se numesc portabile) sau prin virarea de catre persoanele juridice a impozitelor datorate statului n conturile deschise la trezoreria finantelor publice. prin deplasarea mputernicitilor organelor fiscale la domiciliile sau sediile contribuabililor platitori, n vederea ncasarii impozitelor datorate bugetului (aceste impozite se numesc cherabile).

ncasarea impozitelor datorate statului de catre organele fiscale prin stopajul la sursa este o forma de percepere care consta n faptul ca impozitele sunt calculate, retinute si varsate la bugetul statului de catre o terta persoana. De exemplu, unitatile economice si institutiile sunt obligate sa calculeze, sa retina si sa verse la bugetul statului impozitele pe salarii si pe alte venituri salariale, datorate statului de catre salariatii lor. La fel se procedeaza si n alte cazuri asemanatoare (n cazul impozitelor pe dividende, pe veniturile liber-profesionistilor, pe veniturile provenite din drepturile de autor etc.). Perceperea impozitelor datorate statului prin aplicarea de timbre fiscale se practica n cazul introducerii unor actiuni n justitie, solicitarii si eliberarii unor acte de catre anumite organe ale administratiei de stat sau ale unor acte notariale.