2.

ARISTOTEL

Aparitia ,,stiintei si teoriei politice este datorata filosofilor greci Platon si Aristotel, acestia analizeaza politica din perspectiva cerintelor generale ale polisului, in care individul trebuie sa se integreze ca cetatean. Conform opiniei lui Aristotel, politica este activitatea care ii leaga pe oameni, ii organizeaza si ii conduce. Aristotel contribuie la inaugurarea unui studiu pozitiv al politicii si introduce fenomenele politice in sfera cercetarii stiintifice. El a fost cel mai cunoscut discipol a lui Platon, dar si cel mai mare critic al acestuia. A respins teoria ideilor si conceptele platoniciene de bine, dreptate, adevar, stiinta, filosofia sa fiind orientata de stiintele aplicate. Aristotel este si cel care sistematizeaza stiintele Greciei antice, impartindu-le in teoretice, practice si poetice. Dintre stiintele practice fac parte etica si politica, fiecareia dintre ele ii dedica in principal cate o carte, respectiv ,,Etica nicomahica si ,,Politica. In ,,Etica nicomahica este prezentat modelul cetateanului bun, cel care practica virtutea. Virtutea reprezinta functionarea adecvata a unui lucru, pentru a avea o viata buna, omul trebuie sa se lase condus doar de ratiune. De asemenea, acesta a fost primul politolog empiric, el isi trimitea elevii sa adune date din zecile de orase-state grecesti, construindu-si astfel marea opera ,,Politica (sec. IV i.H). Aristotel era deopotriva descriptiv si normativ: folosea faptele pe care el si elevii sai le colectasera pt a prescrie cele mai dezirabile institutii politice. Cele opt carti ale ,,Politicii se repartizeaza in trei grupuri: cartile I-III trateaza, in termeni relativ abstracti, despre stat-originele si natura statului, cat si despre principalele sale varietati; cartile IV-VI expun detaliat diferitele feluri de constitutii ; cartile VII-VIII formeaza partea de inceput a unui eseu pierdut sau neterminat despre statul ideal. Aristotel incepe prin a argumenta ca statul este o entitate naturala, forma perfecta de comunitate umana, deoarece suntem de la natura ,,animale politice (zoon politikon) si nu putem prospera sau avea parte de o ,,viata buna decat ca cetateni a unui stat. Aristotel analizeaza si clasifica constitutiile pe care le cunostea in acea perioada, atat cele teoretice, cum este Republica lui Platon, cat si cele in vigoare. Ajunge astfel sa imparta in 3 categorii constitutiile, dupa numarul celor care guverneaza: regalitatea sau monarhia (cand guverneaza o sg persoana), aristocratia (cand guverneaza un nr de cetateni alesi) si regimul constitutional civil (cand toti cetatenii au acces la decizie). Apoi, in functie de scopul guvernarii, sunt impartite in constitutii bune (regalitatea, aristocratia, regimul civil) si rele (tirania, oligarhia, democratia in forma ei negativa). Organizarea politica optima trebuie sa se intemeieze pe o relatie speciala intre indivizi, nu pe vreun interes particular, ci pe interesul tuturor pt o viata buna, relatie numita prietenie politica. Aceasta se bazeaza, printre altele, pe evitarea exceselor, Aristotel pledand pt calea de mijloc.

Avand in vedere relatiile internationale, Aristotel considera ca statul trebuie sa aiba capacitatea de a se apara de agresiunea militara, dar nu trebuie sa nutreasca ambitii imperiale sau sa lanseze razboaie de cucerire, caci oamenii pot duce o viata buna doar in conditii de pace, iar o politica imperialista ar mari statul si l-ar duce la dezbinare. Aristotel argumenteaza hotarat impotriva genului de ,,comunism propus de Platon si sustine ca proprietatea asupra pamantului trebuie sa fie privata, iar folosinta comuna inseamna ca detinatorii de pamanturi sa manifeste virtutea generozitatii. Aristotel subliniaza ideea de stabilitate, fiind contra schimbarilor radicale, considerand ca principala datoria a omului de stat este prezervarea constitutiei. Cetatenii sunt singurii membri autentici ai statului, dar populatia va fi formata si din nenumerosi necetateni-copii, femei, sclavi, rezidenti straini s.a. pentru ca cetatenii insisi nu lucreaza, productia agricola si mestesugurile vor fi in mainile vasalilor sau (preferabil) ale sclavilor. Unii sunt sclavi naturali (cei care nu poseda anumite capacitati rationale). Cetatenii lui Aristotel sunt, fireste oameni liberi. Libertatea lor nu este totuna cu idealul democratic de ,,a face tot ce vrei. In viziunea filosolui grec, libertatea e pur si simplu opusul sclaviei: cetatenii nu sunt sclavi, nu sunt proprietatea cuiva, sunt liberi. Aristotel, metec el insusi, sustine ca pt om cea mai buna conditie este cea de cetatea si fiind intim al unor regi, considera monarhai indezirabila. Martor al cresterii puterii macedonene, condamna imperiul ca pe o forma perimata de asociere politica. Astfel, teoria politica a lui Aristotel poarta amprenta si limitele conditiilor istorice ale epocii, fara a fi determinata direct de propria lui situatie politica.