Lucian Blaga

Pan
Acoperit de frunze vetede pe-o stnca zace Pan. E orb i e batrn. Pleoapele-i sunt cremene, zadarnic cearc-a mai clipi, cci ochii-i s-au nchis - ca melcii - peste iarn. Stropi calzi de rou-i cad pe buze: unu, doi, trei. Natura i adap zeul. Ah, Pan! l vd cum i ntinde mna, prinde-un ram i-i pipie cu mngieri uoare mugurii. Un miel s-apropie printre tufiuri. Orbul l aude i zmbete, cci n-are Pan mai mare bucurie dect de-a prinde-n palme-ncetior caporul mieilor i de-a le cuta corniele sub nstureii moi de ln. Tcere. n juru-i peterile casc somnoroase i i se mut-acum i lui cscatul. Se-ntinde i i zice: "Picurii de roua-s mari i calzi, corniele mijesc, iar mugurii sunt plini. S fie primvar?"