Suntem încã în asteptarea Parusiei

Olivier Clément

Cum sã abordãm intrarea în cel de-al treilea mileniu într-o perspectivã crestinã, dincolo
de tamtamul mediatic la care asistãm astãzi? Aceasta este întrebarea pusã de Olivier
Clément, istoric si teolog ortodox, profesor la Institutul "Sfântul Serghie" din Paris, într-
un punct de vedere încredintat Serviciului Ortodox de Presã.

Schimbarea mileniului este ceva pur teoretic. Bineînteles, este fenomenul

jubileului, temã biblicã, care a fost reluatã de Roma de o manierã destul de
zgomotoasã. Suntem cu totii antrenati în aceastã celebrare. Cu toate acestea,
sentimentul meu este cã ar trebui sã o demistificãm putin. În fapt, nu se va
întâmpla nimic special în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie 2000.
Problemele vor continua, lucrul la continua, speranta va fi în continuare
prezentã, în ciuda dificultãtilor, suferintelor, greutãtilor care vor continua si ele
sã fie prezente.

Aceastã realitate a anului 2000 provoacã teamã unora, interes si entuziasm

altora, partizani ai progresului rational. La Paris, aceasta va fi marcatã ed
inscriptia de pe Turnul Effel a numãrului de zile ce au mai rãmas a fi traversate
pânã la intrarea în anul 2000, dar si de tot felul de proiecte fantasmagorice.
Putem vedea în acestea o anumitã exaltare a progresului uman, ca si cum cel
de-al treilea mileniu nu va fi diferit de al doilea. Anul 2000 nu va rezolva
nimic. Istoria în general nu rezolvã nimic, ea pune doar probleme si noi trebuie
a rãspunde acestor interogatii. Situatia actualã e marcatã de bulversãri
considerabile, în domeniile tehnicii, psihologiei, cunoasterii omului si a
universului – acestea sunt problemele ce ne sunt puse si la care noi trebuie sã
încercãm a rãspunde.

Anul 2000 este înainte de toate ocazia unei comemorãri. Este aniversarea lui
Hristos, am putea spune, a 2000-a aniversare a nasterii Sale pe pãmânt. Este
aici o adevãratã densitate de timp în realitatea Bisericii, o densitate de
experiente, de sfintenie, de frumusete, de credintã luminatã, dar si de probleme
si de pãcate. Pentru aceasta, la ultimul congres ortodox din Europa occidentalã,
la Paray-de-Monial, noi am ales ca temã o frazã a pãrintelui Alexandru Men, un
preot ortodox rus, asasinat lângã Moscova în 1990: "Crestinismul nu face decât
sã înceapã".
Crestinismul nu face decât sã înceapã, pentru cã numai acum Bisericile sunt
eliberate de influenta puterii. Asistãm la sfãrâmarea societãtilor care se vroiau
crestine, dar si la aparitia unui crestinism sãrac, liber si capabil de a aduce o
mãrturie mai lipsitã de artificii a Evangheliei. Ceea ce n va fi usor. Hristos, în
ultima Fericire, n ne spune cã crestinismul va fi confortabil. Ne vorbeste mai
degrabã de persecutii. Acesta este, cred eu, mesajul pentru cel de-al treilea
mileniu, sau cel putin pentru urmãtoarele decenii. Cel de-al treilea mileniu este
ceva ce ne scapã. Chiar dacã o mie de ani sunt ca o zi în ochii Domnului, nouã,
biete fãpturi umane, toate acestea ne scapã. Noi nu putem vorbi decât de
credinciosia si de nãdejdea noastrã.

Am scris acum câtiva ani o carte ce purta titlul Transfigurarea timpului. În fapt,
în temporalitate nu sunt decât scântei de transfigurare, care sunt legate de
participarea liturgicã, de întâlnirea prieteniei si a iubirii, de frumusete... Dar nu
sunt altceva decât scântei. Adevãrata transfigurare a timpului va fi A doua
venire a lui Hristos, Parusia. Existã, într-adevãr, o prezentã tainicã a Parusiei în
Sfintele Taine, dar nu este încã Parusia. Astãzi, la trecerea în anul 2000, sunt
încã în asteptare. Sã nu uitãm cã Parusie înseamnã în acelasi timp "prezentã" si
"asteptare".

[SOP 244, ianuarie 2000]

Traducere de Iulian Nistea