de un Pãrinte care este ºi Pãrintele Lui, iar cei doi fii sunt ºi fraþii Lui, deschide o
datã mai mult ochii duhului nostru. Atât de adânc rãscoleºte aceastã Evanghelie
sufletul fiecãrui creºtin, ºi mai ales al aceluia care este atent, prin harul Duhului, la
vocea lui Dumnezeu în sufletul lui! Parcã simþi deodatã cum, din adâncul de tainã
al veºniciei, Tatãl din veci avându-L pe Fiul, în Duhul Sfânt, doreºte sã aibã ºi alþi
fii, iar Fiul din veci doreºte sã aibã ºi alþi fraþi. Parcã ai spune, asemenea unui
copil care este singur la pãrinþi: “Mamã, mai dã-mi un frate” – aºa te simþi de
Zis-a Domnul: “Un om avea doi fii. ªi a zis cel mai tânãr dintre ei tatãlui sãu:
Tatã, dã-mi partea ce mi se cuvine de avere. ªi tatãl le-a împãrþit averea”. A dat
fiecãruia din darurile Lui; cãci averea nu e numai mâncare, bãuturã, ci mai adânc –
tot ce þi-a încredinþat þie, omului zidit dupã chipul Fiului Sãu, pentru ca în El, în
Fiul Sãu, sã aibã fii; prin Fiul ºi în Fiul. “ªi tânãrul fecior, nu dupã multe zile,
adunându-ºi toate, a plecat într-o þarã depãrtatã...”. Tainã a libertãþii; stau lângã
El, în faþa Tatãlui, sau mã depãrtez de El. Faþã în faþã cu Tatãl, aºa cum cititm în
Evanghelia dupã Ioan: “La început era Cuvântul ºi Cuvântul era la Dumnezeu”.
Deci Fiul cel veºnic e la Dumnezeu, cu faþa cãtre Dumnezeu. Numai o datã Fiul cel
veºnic a plecat departe: când a plecat sã-ºi caute fraþii, care, asemenea fiului cel
tânãr, au plecat departe. ªi a venit dupã noi atunci, departe; atât de departe încât
111 februarie 1996. Duminica a XXXIV-a dupã Rusalii. Text corectat de pãrintele Gordon.
1
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu FIUL RISIPITOR 2
a putut rosti pe cruce Tatãlui: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai
pãrãsit?”. Dar a venit pentru noi, ca sã fie cu noi, în spaþiul acesta al libertãþii, pe
care ºi l-a dorit ºi l-a cãutat tânãrul fecior. ªi acolo, departe, el s-a întors cu faþa
cãtre Tatãl. O, Doamne, mare este taina aceasta! Când eºti cu faþa cãtre
Dumnezeu nu te desparþi, þi-e ruºine sã faci ceva rãu. Dar el de aceea s-a dus
departe, socotind cã tatãl nu-l mai vede – socotea el, socotim noi –, ºi ºi-a risipit
tot. ªi deodatã s-a fãcut foamete în þara aceea ºi el a început sã ducã lipsã.
Foamete, lipsã, gol. Douã sunt tragediile cele mai mari, parcã le simþi: acest
gol, aceastã lipsã de hranã, de bãuturã, dar mai ales cea mai adâncã ºi tragicã
lipsã este, aºa cum o numesc astãzi cei care cerceteazã adâncul sufletului
cum te-ai afla undeva într-un câmp întins, imens, ºi fãrã nici un indicator, fãrã nici
o direcþie. E ceea ce au constatat la cei mai mulþi bolnavi: vidul spiritual, golul
acesta al existenþei care dã naºtere la atâtea boli. Care este boala cea mai gravã?
adânc care te lasã în gol. Acesta este primul act de tragism – golul sufletesc. Dar
nu rãmâne aºa, nu rãmâne numai durerea. Ascultând doar glasul gândirii lor nu
mai ascultã glasul conºtiinþei, al vocii lui Dumnezeu în ei. Pentru cã s-a spus cã
întrebãrilor, e aceastã voce dumnezeiascã din tine. ªi cel care rãmâne mut ºi surd
la ea îºi aude numai vocea lui lãuntricã într-un monolog. Asta-i drama
2
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu FIUL RISIPITOR 3
Acum revin. Tot în legãturã cu acest gol, a doua tragedie (dupã vidul
ªi tânãrul din Evanghelie, în foamea lui, începe sã simtã. Pentru cã, umblând
ºi cãutând, s-a lipit de unul din acei locuitori, care l-a trimis la þarinele lui sã pascã
porcii. Bietul animal. κi are ºi el preþul lui pentru unii, dar sãrmanul se tãvãleºte
foametea aceea, venindu-ºi în sine, sau venindu-ºi în fire, a zis: “Câþi argaþi ai
tatãlui meu sunt îndestulaþi de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mã mã
voi duce la tatãl meu ºi-i voi spune: Tatã, am greºit la cer ºi înaintea ta; nu mai
sunt vrednic sã mã numesc fiul tãu. Primeºte-mã ca pe unul din agaþii tãi! ªi s-a
ridicat”.
Cuvântul este de o adâncime negrãitã. Cãci sunt lucruri pentru care nu-þi
ajung zeci de ani sã le înþelegi, iar alteori într-o clipã parcã se stinge tot noianul
care s-a odrãslit ºi s-a aºezat în straturi în sufletul tãu, din acel moment de gustare
din pomul cunoºtinþei binelui dar ºi a rãului. Se spintecã atunci toate straturile
acestea de bine ºi de rãu ºi îþi vii în fire, în adâncul din tine. Iubiþilor, sã-l cãutãm,
sã ne simþim aºezaþi în acest adânc. O mãrturisim astãzi o datã mai mult, toþi cei
care ne cãutãm pe noi înºine, pentru a ne descoperi pe noi înºine. O spun astãzi
toþi cei care sunt preocupaþi de adevãrul omului. Numesc îndeosebi aceste douã
straturi: stratul de deasupra ºi adâncul din noi – adicã pecetea chipului lui
Dumnezeu din noi, peste care s-a adãugat cel dinainte. ªi simþim parcã cum ne
priveºte Iisus Hristos, care este ºi Fiul lui Dumnezeu din veci dar ºi Fiul Omului, ºi
3
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu FIUL RISIPITOR 4
zice fiecãruia din noi: Tu eºti dupã chipul Meu, tu eºti fratele Meu. ªi atunci,
adâncul din noi este aceastã vedere, este aceastã înfãþiºare a sufletului meu dupã
faþa lui Hristos. Acolo sã mã ducã gândul îndatã: cã faþa sufletului fiecãruia din
noi e faþa lui Hristos. ªi, Doamne, privindu-Te pe Tine, ajutã-mã sã mã privesc pe
mine! ªi atunci rãdãcina mea adâncã este El, rãdãcina mea, temeiul meu, e lumina
Lui, e bunãtatea, e pacea Lui, e jertfa Lui. Aceasta sunt eu în obârºia mea adâncã.
La acestea am adãugat, deasupra, cele nãscute din eul meu orgolios, tributar lui
Lucifer, mândriei lui, ºi în mândria mea am zãmislit, am odrãslit eu, prin gândurile
rele, pãtimaºe, noianul, puzderia de patimi. ªi sãrmanul ateu rãmâne acolo, în eul
Dar aici, tânãrul ºi-a venit în sine. Adicã strãbãtând adânc peste noianul de
slãbiciuni, patimi ºi urzeli, a ajuns la sinea lui. Deci totdeauna sã ne privim noi în
ispita ºi pãcatul, ºi adâncul din noi, care e pecete, chip dumnezeiesc. Uneori eºti
încarcerat în lumea pãcatelor ºi nu mai vezi nimic. Atunci eºti rob, eºti robul
patimilor tale, eºti rob instinctului, slãbiciunilor; nu mai eºti liber. Asta trebuie sã o
ºtie oricine. Tu nu mai eºti omul adevãrat. Gândiþi adânc la acest fapt! Nu mai eºti
omul autentic. Nu o spun numai Sfinþii Pãrinþi, numai Scripturile, ci o spun toþi cei
care vor sã se cunoascã pe ei, sã-l cunoascã pe om. Omul adevãrat este dincolo,
tale. Cãci tu nu eºti pentru mâncare, bãuturã, avuþie, fel de fel. La un moment dat
toate le pierzi, ºi atunci te trezeºti; ºi când ajungi la þãrmul dintre cele douã
muchie de cuþit ºi atunci strigi, asemenea fiului din Evanghelie: “Tatã, greºit-am la
4
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu FIUL RISIPITOR 5
Fiecare din noi am primit odatã cu viaþa noastrã un dar. Vedeþi, nu noi
suntem cei care ne întrebãm. Când ne întrebãm noi ºi tot noi rãspundem,
Dumnezeu. ªi numai când simþi cã eºti în dialog cu El, când simþi cã te afli ca
rãspuns la întrebãrile lui Dumnezeu, abia atunci te afli real în adevãr; când tu auzi
glasul lui Dumnezeu în tine. Mãrturisesc aceasta Sfinþii Pãrinþi ºi cei care se ocupã
de adâncul nostru; acest adânc pe care spune Psalmistul cã Dumnezeu l-a pus în
vistierii. Adâncul din noi e în vistieria lui Dumnezeu. ªi atunci, iatã, vine aceastã
întrebare: “Ce ai fãcut cu darul pe care þi l-am încredinþat?”– cu viaþa ta; tu, pe
care te-am instituit sã fii frate al Fiului Meu, sã fii frate al lui Hristos. Sã nu-ºi
închipuie cineva cã va scãpa fãrã rãspuns la aceastã întrebare; dar ferice de cel
care s-a trezit ºi aude chemarea ºi dã rãspuns de aici, din adâncul lui pus în
Tatãl a zidit ºi alþi fii dupã chipul Fiului Sãu. E bucuria Lui cea mare. De aceea s-a
spus: Bucurie se face în cer pentru un pãcãtos care se pocãieºte. Aceasta este
bucuria Pãrintelui ceresc – o simþim parcã o datã mai mult: – de a vedea în noi
fraþi ai Fiului lui, ºi pe Hristos venit sã-ªi mântuiascã fraþii. Zice o vorbã a unui
înþelept: Sã fii stãpânul voii tale ºi robul chemãrii lui Dumnezeu, al vocii lui
chemarea, îºi vine în sine; repet, adâncul duhovnicesc, faþã de adâncul patimilor,
inconºtientul spiritual, altfel spus adâncul instinctelor ºi, mai adânc, adâncul
duhovnicesc, acolo unde se aflã locul de tâlc al omului cu Dumnezeu, unde aude
Pãrintelui ceresc ºi frate al lui Hristos, dupã chipul Lui. ªi strigând în adâncul
5
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu FIUL RISIPITOR 6
sufletului, voi spune: “Tatã, am greºit la cer ºi înaintea Ta. Nu mai sunt vrednic sã
ridicã ºi pleacã înapoi. Unde? Spre casa ta – sânul Pãrintelui ceresc care, împreunã
cu Fiul din veci în Duhul Sfânt, te cheamã la viaþa Lui. ªi spune Evanghelia: Atunci
a plecat, a venit la tatãl, “ºi încã departe fiind el, l-a vãzut tatãl”. Tatãl îl privea
mereu, dar acum îi iese în întâmpinare. Nu numai eu merg spre Tatãl, ci ºi Tatãl
vine spre mine, vine sã-ªi îmbrãþiºeze fiul. I s-a fãcut milã ºi vine alergând. Aleargã
tatãl. E uimitor! Aleargã tatãl spre fiul, sã-l îmbrãþiºeze. Te cutremuri când auzi cã
Tatãl aleargã spre tine ºi tu spre Tatãl. O, parcã în clipa aceasta fiecare din noi ne
dincolo de cuvânt ºi simþire omeneascã. “...ªi a cãzut pe grumazul lui ºi l-a sãrutat
tatãl”. Sãrutul tatãlui… Ce poate fi spus mai mult? ªi a zis fiul: “Tatã, am greºit la
cer ºi înaintea ta, nu mai sunt vrednic sã mã numesc fiul tãu”. Cuvântul devine
rugãciune, pentru cã Tatãl are Cuvântul; ºi Tatãl rosteºte cãtre Iisus ce se petrece
veºmântul. Îmbrãcaþi-l din nou. Tu, care ai pierdut atunci, odinioarã, harul divin
din suflare dumnezeiascã… Pentru care Tatãl S-a tânguit zicând: “Nu va mai odihni
Duhul Meu în oamenii aceºtia, pentru cã sunt numai trup”. S-a constituit în ei
stratul acesta greu de strãbãtut, ca un perete între Mine ºi voi, aºa cum va spune
proorocul Isaia. ªi atunci el a ieºit la suprafaþã prin cãinþã, prin lacrimile lui, care l-
Proorocul. Roua harului, roua cea de la Tine e rouã de luminã, roua luminii
6
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu FIUL RISIPITOR 7
îi daþi inel în mâna lui – inelul unirii neîntrerupte2, ºi încãlþãminte3 în picioarele lui
înalþe4.
cãci acest fiu al meu mort era ºi a înviat, pierdut era ºi s-a aflat”. ªi au început sã
neputinþã ca Iisus sã nu fi privit la El. Pentru cã El era jertfa care avea sã spele,
prin sângele Lui, pãcatele fiului rãtãcit ºi ale tuturor fiilor rãtãciþi. ªi sã ne fi spus:
trupurile voastre ca mãdulare ale Mele5. Hrãnindu-ne deci cu trupul ºi sângele Lui,
Hristos se uneºte cu noi, ºi acesta este ultimul act prin care Tatãl ne înfiazã; prin
cuvântul Evangheliei ºi prin trupul ºi sângele Lui. Devii atunci frate al lui Hristos,
Mai e e ºi o altã cãdere. În vremea aceea fiul cel mare rãmãsese acasã,
lângã tatãl. Dar noi ºtim cât era lângã tatãl; pentru cã a fi lângã Tatãl înseamnã a
fi ºi lângã Fiul, cu Fiul. Spune Scriptura cã fiul cel mare se afla la þarinã, ºi când s-a
apropiat de casã, auzind cântece ºi jocuri a chemat la sine pe una dintre slugi ºi a
întrebat ce înseamnã acestea. Iar sluga i-a rãspuns: “Fratele tãu a venit, ºi tatãl
tãu a înjunghiat viþelul cel îngrãºat, pentru cã l-a primit pe el sãnãtos”. S-a mâniat
2Cum spunem de fiecare datã la cununie ce înseamnã inelul din degetul mirilor: inelul nu are
început ºi sfârºit, e neîntrerupt. Tot aºa ºi legãtura aceasta dumnezeiascã – neîntreruptã, ºi iubirea
fãrã de sfârºit.
3La Horeb, când Dumnezeu i S-a arãtat lui Moise în focul care ardea în rug (dar nu-l mistuia), i-a
strigat: “Moise, Moise! Scoate-þi încãlþãmintea cãci pãmântul pe care calci este sfânt”.
Încãlþãmintea este aceea care leagã de pãmânt. De aceea, lui Moise îi spune: Scoate-þi legãtura
ta cu pãmântul ºi te înalþã mai sus decât el.
4Dupã cum ºtim cã atâþia sfinþi se înalþã în rugãciunile lor, de la pãmânt; ca Maria Egipteanca ºi
atâþia alþi sfinþi.
5Aºa cum spune Sfântul Apostol Pavel: “Au nu ºtiþi cã trupurile voastre sunt mãdulare ale lui
Hristos?”. Or Împãrtãºania – trupul ºi sângele lui Hristos – dãruindu-se nouã, face din trupurile
noastre mãdulare ale lui Hristos. “ªi luând deci mãdularele lui Hristos (tu care eºti trupul Lui) le voi
face mãdularele unei desfrânate? Nicidecum! Sau nu ºtiþi cã cel ce se alipeºte de desfrânatã este
un singur trup cu ea? «Cãci vor fi – zice Scriptura – cei doi un singur trup». Iar cel ce se alipeºte de
Domnul este un duh cu El. Fugiþi de desfrânare!”(I Cor. 6, 15-18).
7
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu FIUL RISIPITOR 8
fratele. Nu voia sã intre. Dar tatãl lui, aºa cum a ieºit la fiul cel tânãr, a ieºit ºi la
fiul cel mare, deopotrivã, într-o iubire egalã. Ochii lui sunt atât de curaþi încât ei
nu vãd rãul, vãd numai binele. Tatãl vede chipul Fiului Sãu în noi. Trece repede
peste rãu, dacã tu te-ai întors ºi ai venit în faþa Lui. ªi spune: “Nici nu Îmi voi mai
aduce aminte de pãcatele tale”. Numai noi spunem: Te iert, dar nu te uit
trebuie sã fie smerit. Dumnezeu este izvorul smereniei, pentru cã a coborât ºi,
cum spune dumnezeiescul Vasile, a luat chipul smeritului nostru trup, pentru ca sã
ne facã asemenea Lui, sã sfinþeascã trupul nostru. Orice tatã se roagã. Iatã, se
Dar fiul, rãspunzând, a zis: “Iatã, de atâþia ani îþi slujesc, niciodatã nu am
încãlcat porunca ta, dar mie nici mãcar o datã nu mi-ai dat un miel ca sã mã
veselesc cu prietenii mei”. Era invidios, o, Doamne, pe desfrânãrile fratelui lui. Dar
te întrebi ce purta în el. Încã mai erau niºte colþi în el din rãdãcinile pãcatului.
Cum îmi spunea cineva odatã, cã îºi înºela prietenii pãcãtuind prin petreceri cu
decãzut erai! Aºa ºi el: Nu mi-ai dat sã mã veselesc ºi eu… Invidie pe cele rele.
Deci invidie nu numai la bine, ci ºi la rãu. ªi spune mai departe: “Dar când þi-a
venit acest fiu al tãu, care þi-a mâncat averea cu desfrânatele, junghii pentru el
viþelul cel îngrãºat”. ªi tatãl îi rãspunde: “Fiule, tu totdeauna eºti cu mine, ºi toate
ale mele ale tale sunt”. Dar, repet cuvântul, el, care petrecuse cu tatãl, era cu
tatãl? De atâtea ori noi mãrturisim ºi spunem: Poþi sã fii lângã cineva de zeci de
ani, dar sã nu fii cu el. Eºti doar trupeºte, dar tu ascunzi în inima ta sãmânþa celui
eului tãu. ªi atunci, sãrmanul, din nefericire, era asemenea fariseilor; cãci ºtim cã
8
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu FIUL RISIPITOR 9
fariseii, împlinind legea cu stricteþe, dupã literã, nu dupã duh, la un moment dat
nu mai sunt ei datori lui Dumnezeu, ci Dumnezeu e dator lor. ªi atunci e ca ºi când
ar fi spus: Pãi în loc sã mã lauzi… – tu stabileºti un comerþ între tine ºi Tatãl: platã
pomenind depre slãbiciunile noastre din lume, fel de fel, altcineva îi rãspundea: Ei,
soro, nu judecaþi! Pãi cum adicã? sã nu judec rãul? Nu judec omul, aici e
deosebirea. Omul nu-l judec, pe fratele meu, dar rãul din lume trebuie sã-l judec,
cã altfel nu scap de el. Una e fratele meu, pe care îl iubesc, ticãlos, cum ar fi…
Iubeºte pe pãcãtos, zici Pãrinþii, dar urãºte pãcatele lui. Ori sãrmanul fariseu,
fratele cel mare, el judeca nu rãul, ci pe fratele lui. A intrat fratele la ospãþ cu
fratele lui care înviase? Nu ni se spune. A rãmas afarã cumva. El, care primise
Legea, a rãmas afarã, lângã uºã. Iar tatãl rostea mereu: Trebuie sã ne veselim, sã
ne bucurãm, cãci fratele tãu acesta, mort era ºi a înviat, pierdut era ºi s-a aflat. El
Acum vreo douãzeci de ani, la Tel Aviv, s-a petrecut un fapt despre care
citind, am fost zguduit ºi am învãþat atât de mult… Un arab era bolnav de cancer,
cancer cu metastaze. Doctorii au spus rudelor: Trebuie sã-l luaþi acasã. A venit
fratele cu soþia: “Ce sã facem? Hai sã-l scoatem”. “Peste trei ore moare; sã nu-i
spuneþi lui, dar trebuie sã-l luaþi”. L-au ridicat, l-au luat într-o maºinã… soþia de-
abia îºi oprea lacrimile; dar el a strigat: “Sã mã duceþi nu acasã, ci la Ierusalim,
acolo, nu uitaþi! Sã nu vã ierte Alah (cum zic ei lui Dumnezeu) nici în veacul de
acum, nici în veacul viitor dacã nu mã duceþi la mormântul proorocului Iisus” (ei
aºa cred în Iisus, ca într-un prooroc; ºi mai cred cã Iisus va veni sã judece). La
strigãtul lui l-au dus. “Eu chiar dacã mor pe drum, tot acolo sã mã duceþi, la Iisus,
9
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu FIUL RISIPITOR 10
cãci am auzit cã Acela, Iisus, este Alah. El este Dumnezeu”. L-au dus în biserica
Sfântului Mormânt, pe braþe – nu putea merge pe picioare. L-au pus lângã piatra
mormântului, iar el a început a striga: “Alah, Alah, Doamne Iisuse!”. Erau la slujbã
mãrturie strigând din nou: “Iisuse Doamne, îþi mulþumesc Iisuse Doamne!”. S-a
Mã opresc la strigãtul lui. Acela a fost un strigãt din adânc, din ultima
adâncime. Dacã nu simþim glasul lui Dumnezeu, cãruia sã-i rãspundem, înseamnã
cã chemarea nu a fost din adânc, a fost din zona a ceea ce se numeºte, repet,
Hristos, El strigã cu noi când ne rugãm în Duhul Sfânt, Care “Se roagã în noi cu
suspinuri negrãite”. ªi abia atunci devii om, devii în adevãr chip al lui Dumnezeu,
fiu al lui Dumnezeu prin Hristos, adoptat prin El; ºi frate al Lui. Abia atunci ai ajuns
Acasã, în Casa ta adevãratã, care e Casa Pãrintelui ceresc, a Sfintei Treimi – Tatãl,
Vrãjmaºul cel cu totul viclean m-a dezbrãcat ºi mi-a luat bogãþia, darurile cele
strig: Fã-mã ca pe unul din argaþii Tãi, Cel ce pentru mine Þi-ai întins pe cruce
îmbraci, Cel ce singur eºti mult milostiv”, Iisuse Doamne, împreunã cu Tatãl ºi cu
10