A doua coaliţie 1798 - 1801

A doua coaliţie (1798-1801) avea ca membri:

• Imperiul Rus
• Marea Britanie
• Austria
• Imperiul Otoman
• Portugalia
• Regatul Neapolelui
• Statele Papale

Guvernul francez, divizat şi corupt în timpul

Directoratului, a suferit datorită proastei finanţări.
Republica aproape că s-a prăbuşit, iar, când Napoleon
Bonaparte şi-a asumat puterea în 1799, el a găsit
numai 60.000 de franci în visteria naţională.Implicarea
Rusiei în război a marcat o schimbare importantă faţă
de războiul primei coaliţii. Forţele ruşilor au luptat în
Italia sub comanda unui comandat recunoscut ca
sălbatic, dar, în egală măsură, plin de succes pe plan
militar, Alexandr Suvorov.Bonaparte era implicat în
campania din Egipt, care avea ca obiectiv ameninţarea
posesiunilor britanice din India. Fără două dintre cele
mai importante personalităţi militarea ale ţării,
republica a suferit o serie de înfrângeri în faţa
inamicilor reîntăriţi, readuşi în conflict de britanici şi
de banii lor.

După o campanie prost concepută, în timpul căreia

francezii au pierdut aproximativ 40.000 de soldaţi ca
urmarea a atacurilor britanice şi otomane, Bonaparte
a reuşit să se reîntoarcă din Egipt în Franţa pe 23
august 1799. El a preluat controlul guvernului francez
pe 9 noiembrie 1799 , răsturnânând Directiratul cu
ajutorul ideolugului Emmanuel Joseph Sieyès.

Ofensiva austriacă pe Rin şi în Italia a reprezentat o

ameninţare la adresa Franţei, dar trupele ruseşti s-au
retras de pe front, după ce Bonaparte l-a convins pe
ţarul Pavel I să opteze pentru neutralitate (1801).
Napoleon a reorganizat armata franceză şi a creat o
armată de rezervă, care era menită sprijinirii oricăruia
dintre fronturile de pe Rin sau din Italia. Atacul
francez i-a luat pe austrieci prin surprindere. În acel
moment, armata franceză avea 300.000 de soldaţi
angajaţi în luptă cu forţele coaliţiei.

Desaix a fost ucis în batalia de la Marengo, iar

Napoleon l-a onorat pentru bravura arătată prin
ridicarea de monumente şi prin gravarea numelui său
pe faţa Arcului de Triumf din Paris. Bătălia decisivă s-a
dat pe frontul de pe Rin, când armata franceză cu un
efectiv de 130.000 de soldaţi a luptat cu cea austriacă,
care număra 120.000 de oameni în bătălia de la
Hohenlinden pe 3 decembrie. Austriecii au fost învinşi
şi au fost nevoiţi să nu se mai implice în conflict pentru
o vreme după semnarea tratatului de la Lunéville in
februarie 1801.

Înfrângerea Austriei l-a lăsat pe Napoleon să se

îngrijească doar de problema britanică. Regatul Unit a
rămas un factor important de influenţă a puterilor
continentale, încurajând lupta lor
antifranceză.Admiralul Horatio Nelson a învins flota
fraceză în bătălia de la Nile pe 1 august 1798, iar
trupele terestre britanice au înfrânt rapid expediţia
franceză trimisă în Irlanda în sprijinul insurecţiei
irlandze.