Aristotel

Viata
Aristotel s-a nascut la Stagira (motiv pentru care i se mai spune Stagiritul), un oras din peninsula Chalcidica, n nordul Marii Egee. Tatal sau, Nicomah, a fost medicul regelui Macedoniei, Midas al II-lea, tatal lui Filip al II-lea si bunicul lui Alexandru Macedon. Mama sa, pe nume Phaestis, provenea din familie aristocratica. Ramas orfan de copil, Aristotel si petrece primii ani la Stagira si Pella, iar la 17 ani intra n Academia lui Platon, unde ramne 20 ani, mai nti elev apoi profesor; dupa moartea lui Platon, n 347 .Hr., a plecat la Assos, n Misia devenind consilierul tiranului Hermias. De fapt este nceputul unei serii de calatorii pentru cunoasterea si studiul formelor de stat si de conducere existente la acea perioada. n 343 .Hr., a fost chemat la Pella, la curtea lui Filip, pentru a desavrsi educatia tnarului Alexandru (cel care avea sa ramna n istorie ca Alexandru cel Mare). n ceea ce priveste nfatisarea sa, se stie ca avea ochii mici, picioare subtiri, vorba cepeleaga, nsa avea mbracaminte placuta, tunsoare minunat de ngrijita si inele cu pietre scumpe de o rara frumusete. Referitor la viata sa personala se afirma ca s-a ndragostit de amanta (concubina) prietenului sau, s-a casatorit cu ea, si-i aducea daruri care se aduceau doar divinitatilor. n 340 .Hr. s-a ntors la Stagira, dar nu pentru multa vreme. Pacea impusa de Macedonia cetatilor grecesti i-a dat prilejul sa revina la Atena, unde a nfiintat propria lui scoala Liceul Lykeion sau scoala peripatetica, scoala ce va rivaliza cu Academia lui Platon. Va preda aici timp de treisprezece ani si si va continua neobosit cercetarile. n 323 .Hr., odata cu moartea lui Alexandru, la Atena a rabufnit vechea dusmanie fata de macedoneni. Aristotel s-a refugiat la Chalkis, n insula Eubeea, unde a murit un an mai trziu. La conducerea scolii i succede Theofrast, cel mai important discipol al sau.

Aristotel

Opera lui Aristotel

Intr-un timp relativ scurt, Aristotel a realizat o opera filozofica destul de vasta. In ceea ce priveste lucrarile aristotelice nu mai este de mare importanta ordinea acestora, ca la Platon, ci mai ales problema autenticitatii acestora. Dupa caracteristica lor literara acestea se impart in trei grupe.

1. Lucrarile editate de Aristotel insusi.

Acestea au o forma dialogica si isi au originea in epoca in care Aristotel apartinea Academiei platonice. Din nefericire acestea s-au pierdut, nemairamanand decat cateva fragmente razlete.

2. Colectii facute cu ajutorul elevilor sai pentru trebuintele cursurilor in "Lykeion". Acestea cuprindeau
materia cea mai diferita. Este instructiva in aceasta privinta lucrarea "Constitutia ateniana" gasita si editata in 1892 de Kaibel si de Wilamowitz care n-ar fi decat o parte dintr-o opera monumentala ce purta titlul Politeia.

3. Lucrari pur stiintifice.

Acesteia ni s-au pastrat in intregime si au forma expozitiva, in forma unor prelegeri, ele continand neglijente stilistice suparatoare si locuri extrem de obscure, explicabile prin moartea neasteptata a autorului, care l-a impiedicat de a le mai revedea. Aceste scrieri se impart in : a) Scrieri cu caracter logic ce au fost adunate in epoca bizantina sub

titlul Organon (unealta spirituala). Aici sunt grupate: Categoriile (moduri ale existentului) ; Analitica priora (despre silogisme) si Analitica posteriora (despre argumente, definitii si impartiri); Peri arimineias (De interpretatione, despre principiu si judecata) si Topica, ce reprezinta un fel de indreptare pentru arta de a discuta si o colectie a sofismelor sofiste, pe care Aristotel le combate, descoperindu-le erorile logice.
2

Aristotel
b) Scrieri din domeniul stiintelor naturii: Fizica (in opt carti), Despre cer (4 carti), Despre nastere si disparitie (2 carti), Meteorologie (4 carti), Despre suflet (3 carti), Istoria mare a animalelor (10 carti) si asazisa Parva naturalia. c) Scrieri etice. Opera principala este Etica Nichomachiana (in 10 carti), numita asa dupa Nicoimachos, fiul lui Aristotel din a doua casatorie. Eudemos, un elev al lui Aristotel, a preluat aceasta etica, si este cunoscuta sub numele de Etica Eudemica. In afara de acestea mai este cunoscuta o a treia, care nu este decat o prelucrare a celorlalte doua de mai sus, si este cunoscuta sub numele de Etica mare (Magna moralia). Aristotel a mai scris si o lucrare de etica practica sau aplicata cu titlul Politica (in opt carti), ce a ramas neterminata. Tot aici mai amintim un dialog "Eudemos", care s-a pierdut. d) Scrieri din domeniul esteticii : Retorica (in 3 carti) si Poetica. e) Scrieri cu caracter filozofic general : Metafizica (in 14 carti).

Contributia la dezvolatarea logicii

Parintele incontestabil al logicii este considerat Aristotel, chiar daca denumirea de logica i era straina gnditorului grec, fiind consemnata mult mai trziu, n perioada n care a trait Cicero (106-43 .Hr.). Aristotel numea analitica ceea ce noi astazi numim logica, pentru filosoful grec termenul logic avnd semnificatia de abstract, probabil. Cu toate acestea Aristotel este autorul primului tratat de logica, ntelegnd prin aceasta n special studiul rationamentului (analitica). Aristotel a denumit Analitica (Apodictica) partea care se ocupa cu rationamentul demonstrativ, cel care conchide din premise adevarate, Dialectica, partea care se ocupa cu rationamentul probabil, i Eristica, partea care se ocupa de rationamentul care folosete premise aparent probabile.

Aristotel
Corpul scrierilor de logica ale lui Aristotel (Organon), transmis prin traditie de la finele antichitatii, este alcatuit din ase carti: 1. CATEGORIILE (ntelesul obinuit al cuvntului kategoria este cel de predicat) abordeaza termenii, cuvinte sau expresii care au o semnificatie izolat sau n relatie cu alte cuvinte. Aristotel ncadreaza cuvintele fara legatura (notiuni ultime, neanalizabile) ntr-o tabela categoriala: Substanta prima/individuala/particulara, de exemplu: Socrate i secunda/universala, de genul speciilor sau genurilor: om), Cantitatea (de exemplu: de doi coti lungime), Calitatea (de exemplu: alb), Relatia (de exemplu: dublu), Locul (de exemplu: n Lyceum), Momentul (de exemplu: ieri), Starea (de exemplu: sta), Posesia (de exemplu: este ncaltat), Actiunea (savrtete o actiune, de exemplu: taie) i Pasiunea (suporta actiunea din partea altuia, de exemplu: e taiat). Dupa unii autori, Aristotel i datoreaza maestrului sau Platon (427-347 .Hr.) acceptarea notiunilor abstracte de substanta, calitate, cantitate, relatie, activitate i pasivitate. Totui ruptura de maestrul sau este vizibila n faptul ca Aristotel privielgiaza substantele individuale, pe care le considera cele mai reale lucruri (spre deosebire de Platon, la care ceea ce are cu adevarat realitate sunt universalele, Ideile). 2. DESPRE INTERPRETARE se studiaza tipurile de propozitii/enunturi, judecatile i valoarea lor de adevar: o judecata este adevarata atunci cnd ea stipuleaza ca elementele cu adevarat unite ale realului sunt unite i ca cele cu adevarat divizate sunt divizate; tot aici Aristotel distinge ntre nume (un sunet care are un sens determinat prin conventie, nu are referinta temporala i ale carui parti luate separat nu au n sine un nteles) i verb (care, precum numele, transmite un nteles definit nsa detine n plus o referinta temporala i indica ceva afirmat despre altceva); Aristotel mparte judecatile din punct de vedere calitativ n: judecati afirmative i judecati negative, iar din punct de vedere cantitativ, judecatile sunt mpartite n: judecati despre un universal: universale (orice om este alb i non-universale (exista un om alb sau un om este alb) i judecati despre individuale: Socrate este alb.

Aristotel
3. ANALITICA PRIMA n care Aristotel ncearca sa dezvaluie structura considerata comuna oricarui rationament silogismul i sa expuna varietatile sale formale, independente de natura subiectului cu care se ocupa. Rationamentul este considerat de Aristotel o vorbire n care, daca ceva a fost dat, altceva dect datul urmeaza cu necesitate din ceea ce a fost dat, adaugnd, pentru precizarea termenilor utilizati, ca nteleg prin expresia: din ceea ce a fost dat ca de aici rezulta totdeauna o consecinta, iar prin aceasta expresie din urma, ca nu mai este nevoie de niciun alt termen din afara pentru a face consecinta necesara (Analitica prima, I, 1, 24b). 4. ANALITICA SECUNDA n care se discuta conditiile pe care trebuie sa le ndeplineasca un rationament (inferenta) pentru a putea fi considerat tiintific n sensul deplin al cuvntului, altfel spus pentru a fi numit demonstratie. Principiile prime ale tiintelor sunt axiomele, definitiile i ipotezele sau presupunerile existentei obiectelor primare ale tiintei. 5. TOPICELE lucrare n care Aristotel opereaza o descriere a locurilor comune (lb.gr. topoi) ale argumentului. Scopul Topicelor este de a gasi o metoda, prin care sa putem argumenta despre orice problema propusa, pornind de la propozitii probabile, i prin care sa putem evita sa cadem n contradictie, indiferent de pe ce pozitie ne-am situa: a celui care ntreaba sau a celui care raspunde. Aristotel distinge ntre patru tipuri de rationament: demonstrativ (cnd rationamentul este obtinut din premise adevarate i prime sau din premise a caror cunoatere deriva din din premise adevarate i prime), dialectic (rationamentul care rezulta din premise probabile), eristic (rationamentul care pornete de la premise n aparenta probabile, dar nu n realitate, sau care numai n aparenta pornete de la premise probabile sau aparent probabile) i paralogic (rationeaza pornind de la presupuneri care sunt proprii unei tiinte, dar nu sunt adevarate). Rationamentul dialectic reprezinta fundamentul logico-rational al argumentarii. Utilitatea unui astfel de rationament consta n aceea ca permite exersarea unei gimnastici mentale, dezvolta capacitatea de a discuta n contradictoriu cu alte persoane, plecnd de la premisele asumate de acetia i, nu n ultimul rnd, permit distingerea facila a ceea ce este adevarat de ceea ce doar pare astfel.
5

Aristotel
6. RESPINGERILE SOFISTICE mai mult o anexa a Topicelor, un studiu al erorilor de argumentare, clasificate de Aristotel n erori ce depind de limbaj (in dictione): echivocatia, amfibolia, compozitia, diviziunea, accentuarea i erori care sunt n afara limbajului (extra dictionem): accidentul, confundarea unui termen absolut cu unul relativ, ignorarea tezei, petitio principii, eroarea consecventei, confundarea cauzei cu ceea ce nu poate fi cauza, ntrebarea complexa. Aristotel mparte tiintele n: tiinte teoretice, tiinte practice i tiinte productive sau poietice (lb.gr. poietike, de la verbul poieo a face, a produce, a executa). Scopul imediat al fiecarei tiinte este de a cunoate, dar scopurile lor ultime sunt: cunoaterea (tiintele teoretice), ndrumarea actiunii (tiintele practice) i crearea de obiecte utile sau frumoase (tiintele productive). n mod normal daca logica s-ar nscrie n aceasta clasificare, ea ar trebui situata n categoria tiintelor teoretice, nsa singurele tiinte teoretice sunt, dupa Aristotel, matematica, fizica, teologia/metafizica. Se pare ca logica nu poate fi ncadrata n nici una dintre aceste discipline. Logica este mai curnd o parte a culturii generale, pe care oricine trebuie sa o parcurga nainte de a studia orice tiinta ntruct i va permite celui care o studiaza atent sa construiasca o argumentare corecta/valida. Cum remarcam mai sus, Aristotel atribuie doctrinei logice cuvntul Organon au instrument (al tiintei), termen care a fost, n cele din urma, conferit ansamblului operelor logice ale lui Aristotel.