Din strintate Mihai Eminescu

Cnd tot se-nveselete, cnd toi aci se-ncnt, Cnd toi i au plcerea i zile fr nori, Un suflet numai plnge, n doru-i se avnt L-a patriei dulci plaiuri, la cmpii-i rztori. i inima aceea, ce geme de durere, i sufletul acela, ce cnt amorit, E inima mea trist, ce n-are mngiere, E sufletu-mi, ce arde de dor nemrginit. A vrea s vd acuma natala mea vlcioar Scldat n cristalul prului de-argint, S vd ce eu atta iubeam odinioar: A codrului tenebr, poetic labirint; S mai salut o dat colibele din vale, Dorminde cu un aer de pace, linitiri, Ce respirau n tain plceri mai naturale, Visri misterioase, poetice optiri. A vrea s am o cas tcut, mitutic, n valea mea natal, ce undula n flori, S tot privesc la munte n sus cum se ridic, Pierzndu-i a sa frunte n negur i nori. S mai privesc o dat cmpia-nfloritoare, Ce zilele-mi copile i albe le-a esut, Ce auzi odat copila-mi murmurare, Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a vzut. Melodica optire a rului, ce geme, Concertul, ce-l ntoan al psrilor cor, Cntarea n caden a frunzelor, ce freme, Nscur-acolo-n mine optiri de-un ginga dor. Da! Da! A fi ferice de-a fi nc o dat n patria-mi iubit, n locul meu natal, S pot a binezice cu mintea-nflcrat Visrile juniei, visri de-un ideal. Chiar moartea, ce rspnde teroare-n omenire,

Prin vinele vibrnde gheoasele-i fiori, Acolo m-ar adoarme n dulce linitire, n visuri fericite m-ar duce ctre nori.
1866, 17/29 iulie