Anda di halaman 1dari 1

Ai aprut n viaa mea precum prima raz a soarelui, m-ai fcut fericit, dar n acelai timp i trist.

Mi-ai artat cum e ca fericirea mea s depind de altcineva, mi-ai artat cum e ca cineva s te iubeasc, m-ai nvat multe. Ai avut grij de mine, dar n acelai timp m tratai cu indiferen ce uneori asta era prima lacrim, prima durere. Uneori nu te nelegeam, dar continuam s te iubesc. De fiecare dat cnd ne vedeam eram fericit, tu erai sursa fericirii mele, mi era dor de tine mereu, m trezeam cu gndul la tine dar i adormeam. Erai fericirea mea, ai fost prima persoan de care m -am ataat foarte repede, la care m gndeam tot timpul, prima persoan la care am inut din primele clipe, prima persoan ce-mi aducea zmbetul pe buze, prima mea iubirea. Dar a venit i clipa n care te-ai distanat, dintr-o dat am nceput s nu mai vorbim . Era un dezastru, simeam cum povestea se sfrete aici, iar eu nu acceptam, m -am zbtut, am dat ce era mai bun , dar tu ..tot ai plecat . M-ai lsat trist, mi-ai lsat doar amintiri. Din acea zi am simit cum inima nu mai poate, era spulberat. Zilele treceau, iar eu eram cu gndul la tine, adormeam cu lacrimile pe obraz, zilele erau reci, inima-mi era rece, chiar dac afar era cald, totul era o amintire pn i fericirea mea. Au trecut luni, iar eu nu te-am mai uitat, vei face ntotdeauna parte din inima mea, tu eti acel gol din inim ce nu va fi acoperit, nici timpul nu va avea puterea asta..

Anda mungkin juga menyukai