PROIECT ECONOMIA FIRMEI:

Analiza costurilor unei firme

Marasescu Adrian
Electronic Aplicat
An III
Grupa 332/1
Cuprins:

1. Definitii cost
2. Costul de productie
3. Clasificare in functie de dimensiunile caracteristice costurilor
4. Clasificare in functie de continutul costurilor
5. Clasificare in fucntie de variatia nivelului de activitate respectiv identificarea
consumului de resurse
6. Costuri fixe si costuri variabile
7. Costurile directe si costurile indirect
8. Costul mediu si costul marginal
9. Costul de oportunitate
10. Costuri de productie pe termen lung
11. Alte ipostaze si forme in care apar costurile
12. Caile de reducere a costurilor
13. Concluzii



Definitie cost:
Costul exprima consumul de resurse. In aceasta calitate, costurile cuprind consumul
factorilor de productie, respectiv materii prime, material, combustibil, energie, apa, forta de
munca, mijloace de productie, prestatii externe, si alte consumuri.
Costul include cheltuielile efectuate de intreprindere pentru obtinerea realizarilor firmei
care se identifica cu bunurile produse, lucrarile executate sau serviciile prestate destinate fie
consumului intern, fie desfacerii de resurse, sunt evaluate in unitati monetare.
In expresie baneasca,
Costul reprezinta numarul de unitati monetare necesare inlocuirii resurselor consumate si
care sunt incorporate in valoarea bunurilor si serviciilor realizate de firma.
Costul este component pretului de vanzare al produsului. Din punct de vedere contabil,
costul reprezinta ansamblul cheltuielilor ce sunt reprezentate de totalitatea operatiilor economice
ce afecteaza patrimoniul intreprinderii prin diminuarea activului, cum ar fi, inregistrarea
obligatiei de plata pentru utilitati prestate de terti.

Costul de producie este determinat prin adugarea la costul de achiziie al
materiilor prime i consumabilelor utilizate a costurilor nregistrate de ntreprindere, care
sunt direct atribuite producerii acelui bun. n plus costul de producie mai poate cuprinde:
a) o pondere rezonabil din costurile nregistrate de ntreprindere, care sunt
numai indirect atribuite producerii acelui bun, dar numai n msura n care
ele se refer la perioada de producie;
b) n cazul activelor cu ciclu lung de producie, dobnda la capitalul
mprumutat pentru finanare producerii acelui bun, n msura n care
aceasta se calculeaz n raport cu perioada de producie.
Costurile de distribuie (desfacere) nu pot fi incluse n costurile de producie.
Diferitele tipuri de costuri pot fi definite i caracterizate innd cont de cele trei
dimensiuni caracteristice acestora i anume:
a) Potrivit dimensiunii cmpului de aplicare costul se calculeaz asupra:
unei funciuni economice a ntreprinderii (aprovizionare, producie,
desfacere);
unui mijloc de exploatare (unei maini, loc de munc);
unei activiti;
unei grupe de produse, unui produs;
unui centru de responsabilitate.


b) Momentul de calcul
Dac ne raportm la momentul de calcul al costurilor, avem dou tipuri:
a) costuri efective sunt calculate dup consumarea proceselor, activitii sau
realizarea produselor la care se refer;
b) costuri prestabilite (previzionale), sunt calculate anterior realizrii
proceselor, activitilor sau produselor care reclam estimarea
consumurilor de resurse. Aici se includ costurile standard (normate), care
sunt fundamentate pe baza unor studii tehnice i economice.
c) Coninutul costurilor

innd cont de coninutul costurilor, avem mai multe categorii de costuri, stabilite
de dou criterii:
a) dependena fa de variaia nivelului de activitate:
costuri variabile, consumul de resurse se modific n acelai sens i
ntr-o anumit proporie cu volumul produciei fizice;
costurile fixe, consumul valoric de resurse nu se modific la o variaie
a nivelului activitii, ci rmne constant.
b) modul de identificare a consumului de resurse:
costuri directe, sunt costurile constituite din cheltuielile pentru care
echivalentul valoric al consumurilor poate fi identificat;
costurile indirecte, echivalentul valoric al consumurilor de resurse nu
se regsete n costul produsului, dect dup calcule ulterioare (ex.
costul administraiei generale).

Lund n considerare, concomitent, cele dou criterii (variaia nivelului de
activitate respectiv identificarea consumului de resurse), avem urmtoarea schem1:

I. Costuri variabile directe, cuprind cheltuielile care depind de variaia nivelului
de activitate i se regsesc n costul produsului (cheltuieli cu materii prime direct
consumate, cheltuieli cu manopera direct);
II. Costuri variabile indirecte, cuprind cheltuielile care se modific la o variaie
a volumului de activitate fr ns a putea fi afectate direct costului unui anumit produs,
ele fiind comune mai multor produse (ex. cheltuieli cu ntreinerea curent a utilajelor
productive);
III. Costuri fixe directe, cuprind cheltuielile care pot fi afectate direct n costul
unui produs i care sunt independente de volumul de activitate (ex. cheltuielile cu
amortizarea unui utilaj specializat care deservete un singur produs);
IV. Costuri fixe indirecte, cuprind cheltuielile care nu se modific n funcie
volumul activitii i formeaz o mas comun de cheltuieli care se regsesc n costul
produsului dup o analiz temeinic (cheltuielile de administrare ale sectoarelor
productive).


2.2 Costurile fixe i costurile variabile
Costurile totale (complete), cuprind toate cheltuielile efectuate de ntreprindere
pentru producerea unui produs, lucrare sau serviciu. Din aceste cheltuieli o parte sunt
costuri variabile, iar o parte costuri fixe. Relaia de calcul este urmtoarea:
CT = CV + CF
CT - costuri totale
CV - costuri variabile
CF - costuri fixe.


Produse Pe
Saptamana
Q
Total costuri
Fixe
CF
Total costuri
Variabile
CV
Costul total
CT
0 55 0 55
1 55 30 85
2 55 55 110
3 55 75 130
4 55 105 160
5 55 155 210
6 55 225 280
7 55 315 370
8 55 425 480






0
100
200
300
400
500
600
0 2 4 6 8 10 12
Costul total CT
Costul total CT
Costurile fixe sunt acele cheltuieli ale ntreprinderii care pe termen scurt sunt
relativ independente de volumul produciei obinute i cuprind: amortizarea capitalului
fix, chirii, salariile personalului administrativ, de conducere, cheltuieli de ntreinere
(iluminat, nclzit), dobnzi. Aceste cheltuieli nu sunt afectate de variaia volumului
produciei, ntreprinderea suportnd costurile fixe independent de evoluia produciei.
Costurile fixe rmn relativ constante la o variaie la volumul fizic al produciei, iar pe
unitatea de produs scad la o cretere a volumului fizic al produciei i cresc dac volumul
fizic al produciei scade.
Costul subactivitii (CSUB) se ntlnete dac capacitatea de producie nu este
utilizat integral. Acest fapt conduce la apariia costurilor fixe neproductive, care se
determin conform relaiei:

=(

)xCF

Unde: Nreal nivelul real de activitate;
Nnormal nivelul normal de activitate;
CF - costurile fixe aferente capacitii de producie utilizate integral.
Pentru determinarea costurilor fixe productive (CFP) se utilizeaz relaia:

xCF

Costurile variabile reprezint acele cheltuieli care se modific n funcie de
volumul produciei. Se includ n aceast categorie de cost: cheltuielile cu materiile prime,
materiale, combustibil, energie, salariile directe, contribuiile la asigurri aferente
salariilor directe.
Costul variabil este o funcie cresctoare fa de producie: cnd randamentul este
cresctor, acesta se mrete odat cu producia, ns mai puin proporional. Dac
randamentul este descresctor, costul variabil crete mai mult dect proporional.
Relaia de calcul dintre costurile variabile totale i costul variabil unitar este:
CV = Cv x Q
Unde:
CV - costuri variabile totale;
Cv - costul unitar variabil;
Q - volumul fizic al produciei.

2.3 Costurile directe i costurile indirecte

Costurile directe cuprind acele cheltuieli care se pot calcula direct pe seama unui
purttor de cost i pentru care exist posibilitatea de a le reflecta ca poziii distincte n
structura costului.
Costurile indirecte cuprind acele cheltuieli care nu se pot identifica i repartiza
direct pe fiecare produs (purttor) n parte. Aceste cheltuieli nu sunt legate direct de
fabricarea unui anumit produs, ci privesc ntreaga producie a unei secii sau a
ntreprinderii, numindu-se i cheltuieli comune. Cheltuielile indirecte sunt grupate n
contabilitatea de gestiune n 3 mari categorii:
cheltuieli cu ntreinerea i funcionarea utilajelor;
cheltuieli ale seciei;
cheltuieli generale de administraie.
Clasificarea cheltuielilor n directe i indirecte creeaz premisa delimitrii i repartizrii lor pe
sectoare de cheltuieli i pe genuri de activiti.

2.4 Costul mediu i costul marginal
Costul mediu cuprinde totalitatea cheltuielilor de producie i de desfacere aferente
cantitii de produse, servicii sau lucrri executate ntr-o anumit perioad de timp. Astfel se
determin cheltuielile ce revin pe o unitate de produs, respectiv care este costul acestuia. Costul
mediu este legat de ntreaga cantitate de producie fabricat ntr-o anumit perioad de gestiune.
Costul mediu (CME) se stabilete conform relaiei:

CT cheltuieli totale;
Qf producia fabricat exprimat n uniti fizice.

Costul marginal reprezenta iniial consumul suplimentar de factori n expresie bneasc
ocazionat de creterea cu o unitate a produciei. Costul marginal reprezint echivalentul valoric
al consumurilor de resurse generate de fabricarea ultimei uniti de produs pentru a atinge un
nivel de producie dat.
Costul marginal total (CMT), se calculeaz dup relaia:
CMT = C1 C0


Produse pe saptamina
Q
Costuri totale
CT=CF+CV
Costul marginal
C
m

0 55 -
1 85 30
2 110 25
3 130 20
4 160 30
5 210 50
6 280 70
7 370 90
8 480 110



Costul marginal unitar (CMU) se stabilete conform relaiei:

= costul total al noului lot de produse fabricat

= costul total la lotului precedent de produse

= cantitatea de produse fabricate in cadrul noului lot

= cantitatea de produse fabricate in cadrul lotului precedent

Costul marginal este egal cu costul variabil unitar dac se ndeplinesc dou condiii:
structur neschimbat, dar aceeai capacitate de producie cu nivel nemodificat al
costurilor fixe;
comportament strict proporional al costurilor variabile.

2.5 Costul de oportunitate

Costul de oportunitate reprezint lipsa de ctig rezultat din renunarea pe care
o implica o alegere oarecare. Deci atunci cnd este vorba de alegerea ntre mai multe decizii,
costul de oportunitate poate fi considerat ca diferena ntre marja generat de un plan de aciune
i cea superioar pe care ar genera-o cea mai bun decizie.
Se poate defini deci costul de oportunitate al unui sistem de informare ca pierderea marjei pe
care acest sistem o genereaz determinnd gestionarul s ia o decizie care nu este cea optim.
Din punct de vedere economic, costul de oportunitate poate fi interpretat ca:
lipsa de ctig ce rezult din faptul c responsabilul nu a luat cea mai bun decizie;
0
20
40
60
80
100
120
0 2 4 6 8 10
Costul marginal Cm -
Costul marginal Cm -
preul informaiei certe; dac decidentul ar fi cunoscut cu certitudine consecinele
deciziei sale, ar fi luat cea mai bun decizie.
Costul unitar reflecta cheltuielile necesare pentru producerea unei singure unitati de produs,
fiind egal cu costurile totale, raportate. Deci:
CU=CT / Q
El poate fi stabilit cu exactitate numai dupa ce a avut loc procesul de productie.

Cost variabil pe unitate: de exemplu:
Cantitatea
Q
Cost fix
CF
Cost
variabil
CV
Cost total
CT
Cost
marginal
C
m

Cost
unit.
Cost fix
pe unit.
Cost
variabil
pe unit.
0 55 0 55 30 - - -
1 55 30 85 25 85 55 30
2 55 55 110 20 55 27 27
3 55 75 130 30 43 18 25
4 55 105 160 40 40 13 26
5 55 155 210 50 42 11 31
6 55 225 280 70 46 9 37
7 55 315 370 90 52 7 45
8 55 425 480 110 60 6 53
9 55 555 610 130 67 61 70




In primul rind, observam ca linia care marcheaza evolutia costurilor marginale
intersecteaza linia costurilor totale unitare in punctul sau minim. Atunci cind costul unitar este
minim el este egal cu costul marginal (in cazul nostrum 40=40).
Pentru orice nivel al productiei unde costul marginal este mai mic decit costul total pe
unitatea de produs, cresterea cu o unitate a productiei va determina reducerea in continuare a
costurilor totale unitare. Dimpotriva, atunci cind costul marginal este mai ridicat decit costul
total pe unitatea de produs, orice crestere a productiei conduce la crestrea costului total unitar.
De aici se desprinde concluzia potrivit careia nivelul optim al productiei este dat de punctul de
intersectie a curbei costurilor marginale cu curba costurilor totale pe unitatea de produs (in cazul
nostru 40=40 pentru o productie Q=4). Dincolo de acest punct, atit costurile marginale cit si cele
totale pe unitatea de produs incep se creasca, ceea ce inseamna ca productia devine nerentabila.
De aceea, acest punct mai poarta denumirea si de costul minim al combinarii (substituirii)
factorilor de productie.el reflecta cel mai mic cost la care poate fi creata o unitate de produs si
totodata cel mai mic pret la care pot fi procurati factorii de productie in conditiile folosirii lor
alternative.
0
100
200
300
400
500
0 2 4 6 8 10
Cost total
Cost marginal
Cost unit.
Cost fix pe unit.
Cost variabil pe unit.
In al doilea rind, atita timp cit costurile marginale sunt mai mici decit costurile totale si
variabile pe unitatea de produs, deci curba costurilor marginale se situeaza din punct de vedere
grafic, sub curbele celorlalte doua costuri, productia poate fi marita in conditii de rentabilitate.
In al treilea rind, punctul minim al costurilor marginale si totale pe unitatea de produs ne
indica limita inferioara pina la care poate fi redus pretul de vinzare. In cazul in care pretul de
vinzare se situeaza sub acest punct, intreprinderea va inregistra pierderi si, daca nu-si va
modifica optica manageriala, se va vedea nevoita sa dea faliment. Daca, dimpotriva, pretul de
vinzare se va situa la cote superioare punctul minim al costurilor marginale si totale pe unitatea
de produs atunci intreprinderea nu numai ca isi va recupera cheltuielile, dar va incasa si profit.

Costuri de productie pe termen lung.
Daca intr-o perioada scurta de timp unele cheltuieli ramin fixe, independent de evolutia
volumului productiei, intr-un orizont lung devin variabile toate costurile odata cu modificarea
cantitatii de produse fabricate. Pentru a obtine o productie (si un profit) cit mai mare , o firma
poate modifica cantitatile si tipurile oricarui factor de productie. In general, va actiona in directia
modificarii (cresterii, modernizarii sau chiar reducerii) capitalului fix, iar ceilalti factori de
productie vor varia si ei in functie de modificarea capitalului fix.
Pe termen lung, o firma incearca sa-si optimizeze capacitatile de productie pentru a obtine
un profit maxim. Aceasta se poate realiza in mai multe etape, corespunzator cu situatia de pe
piata: cerere, oferta, concurenta, preturi etc. In fiecare etapa, corespunzator cresterii costurilor
fixe (si a celor variabile) trebuie sa creasca nivelul productiei pentru a spori in aceeasi masura,
cel putin, si profitul. Practica economica a scos in evidenta faptul ca, de regula, o firma cu un
volum mare de productie are posibilitatea sa realizeze produsele cu costurile cele mai mici.
Evident, pot exista si firme mici sau mijlocii care pot concura prin nivelul costurilor firmelor
mari.
Unul din criteriile de baza pentru optimizarea capacitatilor de productie il constituie costul
mediu unitar (total) la care se poate obtine un produs. Pentru a estima costul de productie pe
termen lung trebuie pornit de la costul de productie pe termen scurt. Se observa ca majorarea
productiei prin modificarea doar a factorilor variabili, mentinind constant capitalul fix, determina
de la un punct cresterea costului marginal si a costului total mediu. Cu scopul de a preveni
aceasta crestere a costurilor, agentul economic trebuie sa ia decizii pe termen lung, modificind
capitalul fix, prin investii in masini, utilaje si, in general, echipamente de lucru, asigurind o alta
combinare a factorilor de productie, menita sa aduca un spor de eficienta.
Astfel daca o firma, intr-o prima etapa, isi majoreaza capacitatile de productie va creste
volumul productiei de la Q
0
, spre exemplu, la Q
1
si va inregistra un alt cost total mediu (CTM
1
)
si, evident un alt cost marginal (Cm
1
). Considerind aceasta etapa ca un orizont scurt de timp,
costurile vor avea o tendinta de scadere pina la un punct dupa care, daca firma doreste ca-si
majoreze in continuare volumul productiei cu acelasi capital fix, costurile vor inregistra o
tendinta de crestere. Pentru a evita aceasta crestere a costurilor, intr-o alta etapa, firma face noi
investii (achizitioneaza noi echipamente de lucru) sporindu-si volumul de productie de la Q
1
la
Q
2
, in conditiile unui alt nivel al costului total mediu (CTM
2
) si al costului marginal (Cm
2
). Mai
departe, daca firma doreste sa produca cantitati mai mari de produse (Q
3
) trebuie sa adopte alta
decizie de modificare a capitalui fix (si variabil) care genereaza schimbari in nivelul costului
total mediu (CTM
3
) si a costului marginal (Cm
3
). In alte etape successive (daca este cazul) pe
masura ce cresc capacitatile de productie ale firmei creste volumul productiei dar cu alte nivele
ale costurilor.

Alte ipostaze si forme in care apar costurile.
In teoria si practica economica costurile pot imbraca forme variate, in functie de etapele de
consum si de elementele pe care le cuprind, de scopurile in care sunt folosite, de cerintele si
raportarea lor la piata etc. Astfel, tinind seama, in primul rind, de etapele in care se consuma
factorii de productie, in cadrul unei firme se pot calcula:
Costul de sectie, care este format din
Totalul cheltuielilor directe Totalul cheltuielilor indirecte
Ch. Directe sunt indispensabil legate de executarea
unui produs sau lucrare si pot fi individualizate.
Ch. Indirecte sunt ch. Ce se fac pentru mai multe
produse sau sectii, ele neputind fi individualizate.
Cheltuieli cu materii prime si
materialele directe
Reparatii
Salariile directe
Intretinerea si amortizarea
utilajelor
Impozitul pe salarii platit de
unitatile economice si CAS aferente.
Consumul de energie

Combustibil, apa

Salariile personalului
administrative

Cheltuieli de posta, telefon,
corespondenta etc.
Costul de uzina, care cuprinde costul de sectie si cheltuielile generale ale firmei
(salariile personalului de conducere, dobinzile, amotrizarea cladirii etc.);
Costul comercial sau costul complet (total) format din costul de uzina si
cheltuielile de desfacere a marfurilor (sortare, ambalare, pastrare, reclama, transport etc.).
acest cost apare ca o masura a efortului producatorului intrucit cuprinde toate elementele
de cheltuieli: materii prime si materiale; semifabricate; combustibili, energie si apa;
amortizarea fondurilor fixe; salarii; contributii pentru asigurarile sociale si la fondul
pentru ajutorul de somaj; dobinzi; impozite si taxe locale etc.
Costul complet, ca totalitate a cheltuielilor de productie, exprima doar efortul de fabricatie
a produsului, in timp ce pretul exprima efortul recunoscut al productiei si vinzarii-cumpararii
produsului, adica efortul social-economic si financiar depus de catre producator, si recunoscut ca
atare, prin tranzactiile comerciale si de catre cumparatori.
In al doilea rind, in functie de pozitia lor fata de piata, costurile pot fi:
individuale,
de echilibru,
concurentiale.
Costul individual al fiecarui producator este folosit in calculele economice privind
pretul sau de oferta, prin care urmareste sa-si acopere acest cost, dar si sa realizeze un anumit
profit.
Costul de echilibru este acel cost recunoscut de piata, prin pret, pe baza raportului
cerere-oferta. Preturi libere in conditiile unei concurente reale tind sa se apropie de pretul de
echilibru care, la rindul lui, presupune un cost de echilibru, un cost in jurul caruia tind sa se
apropie costurile individuale.
Producatorii trebuie sa se preocupe sa nu depaseasca acest cost de echilibru care este un
cost optim, definit prin mecanismul formarii pretului de echilibru pe piata.
Costul concurential este costul individual cu nivelul cel mai scazut. El actioneaza prin
imprimarea tendintei de reducere a costurilor individuale, creind premisele reducerii preturilor.
Concurenta directa prin pret are in spate concurenta indirecta prin costuri.
In al treilea rind, in functie de scopurile pentru care se folosesc costurile pot fi:
costuri antecalculate sau postcalculate,
costuri actualizate,
costuri comparabile,
costuri de oprtunitate etc.
Costurile antecalculate se folosesc pentru fundamentarea preturilor la produsele noi.
Costul antecalculat reprezinta un cost prospectiv al perioadei de producere si comercializare a
produselor, asigurind valabilitatea preturilor pe un interval de timp. Ele constituie si baza de
calcul al profitului in momentul fundamentarii pretului de oferta. Costurile
postcalculate constituie element de calcul al profitului aferent productiei realizate rezultind
profitul.
Costul actualizat al unui produs reprezentativ, ales ca etalon, serveste ca element de
corelare a preturilor la produsele noi. Costul actualizat se foloseste deci la analiza prin comparare
a costului unui produs nou, creind premizele apropierii acestuia de costul concurential intern sau
extern.
Costul comparabil pe piata mondiala sta la baza apropierii costurilor si preturilor interne
de cele internationale, si a asigurarii competitivitatii produselor interne.
Caile de reducere a costului.
Costul de productie pe unitate de produs nu este fix, marimea lui nu este constanta.
Dinamica costului pe unitatea de produs depinde in principal de consumul de factori de productie
pe unitatea de produs, de pretul factorilor de productie utilizati care se formeaza pe piata, ca si de
salariile ce trebuie platite angajatilor. La un nivel dat al consumului de factori de productie pe
unitatea de produs, scaderea pretului de achizitionare a factorilor duce la micsorarea costurilor si
invers. Reducerea costului inseamna reducerea cheltuielilor pe unitatea de produs, avind o
deosebita importanta economica.
Costurile de productie sunt influientate de factorii interni, dependenti de activitatea
producatorului, si de factorii externi, independenti de activitatea acestuia. Printre factorii externi
care influienteaza costurile sunt:
Preturile de cumparare ale factorilor de productie
Si preturile de vinzare ale marfurilor.
Desi rolul producatorului de a influienta preturile pietii este minim, el trebuie totusi sa fie
informat asupra paletei de preturi care se practica pe piata interna si externa, si sa caute sa obtina
cele mai bune preturi; rata dobinzii la imprumuturile efectuate; obligatiile sociale impozite,
taxe, cotizatii
Principalele cai de reducere a costurilor sunt:
a) Reducerea cheltuielilor de productie si in special a cheltuielilor materiale se manifesta ca
o tendinta pe plan mondial determinate si de faptul ca resursele materiale si de energie sunt
limitate. Se impune ridicarea gradului de competetivitate industriala, tinind seama de exigentile
actuale ale economiei de piata, care cere produse de calitatea superioara in acelasi timp cu
micsorarea cheltuielilor de productie si in special cu reducerea consumului de materiale.
Reducerea consumului de, materii prime si materiale pe unitate de produs se poate obtine
prin:
Elaborarea de norme de consum stiintific fundamentale si urmarirea
incadrarii stricte in aceste norme,
Reproiectarea produselor,
Folosirea de inlocuitori la metale sau alte materiale scumpe,
Perfectionarea tehnologiilor de fabricatie,
Utilizarea unor masini si utilaje performante tehnic si economic
Organizarea mai buna a productiei si a muncii,
Utilizarea mai rationala a energiei si combustibilului,
Folosirea intensiva a capacitatii de productie si eliminarea rebuturilor.
Ridicarea gradului de ridicare a calitatii bunurilor si serviciilor obtinute,
Recuperarea, reconditionarea si refolosirea deseurilor si a altor
materiale rezultate din productie si din consum etc.;
Folosirea deplina a capacitatilor de productie si a spatiilor de productie;
Dimensionarea optima a cheltuielilor de dezvoltare.
b) Cresterea productivitatii este unul din cei mai importanti factori in reducerea costurilor,
prin scaderea relativa a cheltuielilor pentru salarii sau prin reducerea absoluta a acestora.
Reducerea costului se realizeaza numai atunci cind ritmul de crestere al productivitatii muncii
este mai mare decit ritmul de crestere al salariului mediu.
c) Micsorarea cheltuielilor administrative gospodaresti constituie o cale de reducere a
costului de productie si se realizeaza prin cresterea volumului de productie. Reducerea acestor
cheltuieli se poate realiza prin asigurarea unei proportii optime intre personalul productiv si cel
auxiliar, automatizarea lucrarilor de birou etc.
Concentrarea permanenta a produsului pentru diminuarea costurilor constituie una dintre
conditiile esentiale ale existentei si dezvoltarii oricarei firme.
Reducerea costului de productie nu trebuie sa afecteze negativ calitatea produselor, ci
dimpotriva, este necesar ca acest proces sa aiba loc concomitent cu ridicarea calitatii produselor,
astfel incit sa creasca utilitatea produselor pe unitatea de cheltuiala. Totodata, reducerea costului
de productie, in scopul maririi rentabilitatii, nu trebuie realizata pe seama degradarii mediului
ambiant si a epuizarii unor resurse naturale deficitare, ci, dimpotriva, procesul trebuie sa aiba, loc
prin protectia resurselor naturale si a mediului inconjurator.



Concluzii

Costul
Costul de productie prezint o mare importan pentru activitatea fiecrei firme. Costul
este elementul de baz al studiului de marketing i trebuie cunoscut i stpnit att pe perioada
fabricrii lui, ct i pe ntreaga via a produsului.De asemenea este o categorie valorica, cu
semnificatii deosebita in economia de piata. De marimea si tendintele costului de productie
depind conditiile de viata ale fiecarui individ si ale colectivitatii nationale, precum si sansele de
progres economico-social.
Costul de productie exprima esenta intregului sistem de raporturi pe linie de productie si
circulatie ce se stabilesc intre agentii economici, intreprinzatori, intre producatori si consumatori,
la un moment dat.
Acest indicator reflecta, prin structura, marimea si evolutia sa, gradul de eficienta a
activitatii unei firme, unei intreprinderi sau a altui agent economic.
Pentru masurarea corecta a costului de productie se impune cunoasterea conditiilor de
productie (inzestrarea tehnica, organizarea productiei si a muncii, nivelul de calificare al
lucratorilor), stabilirea normelor de consum, de munca, a preturilor si tarifelor si estimarea
corecta a cheltuielilor, de factori de productie, de resurse in general.
Astfel intelegem ca costul productiei se analizeaza tinind cont de interdependenta dintre
activitati si agentii economici, deoarece ceea ce intr-un loc constituie pret de vinzare al
produselor, in altul reprezinta pretul de cumparare al factorilor de productiei. Ca urmare,
eventualele schimbari de preturi in cadrul cererii si ofertei se pot transmite in lant ca efect
propagat in nivelul costurilor. Astfel costul este nu numai o expresie a consumului de factori
pentru a produce un bun material, ci si costul de a renunta la a produce alt bun.
Pe linga aceasta, costul de productie este un indicator economic cu o mare forta de
oglindire a calitatii activitatii. Astfel prin raportarea productiei la costuri se poate cunoaste
eficienta folosirii resurselor.




Bibliografie


- Manual de inginerie economic: Ingineria i managementul
sistemelor de producie/ ABRUDAN (2002)
- Curs microeconomie Prof. univ. dr. Dan Popescu
- http://www.scrigroup.com