Anda di halaman 1dari 4

Alexandru Matei: Zizek si adevarul

Posted by Teodora Dumitru


http://revistacultura.ro/blog/2008/10/alexandru-matei-zizek-si-adevarul/
Zizek si adevarul

by ALEXANDRU MATEI

n primul rand, Zizek e un tip destept. n al doilea rand, el tine s-o arate. Inteligenta lui devine, ca sa zic
asa, o opera de arta, asa cum spunea Engels ca trebuie sa fie o insurectie reusita. Sa luam
eseul Connections of the Freudian Field to Philosophy and Popular Culture. Ce citim acolo? I think that
psychoanalysis claims that reality outside myself definitely exists. The problem is that I myself do not
exist.(1)[i] Mai incolo: You know, what I like very much about Lacan is, I dont know if you notice this,
he is very much a Leninist in his style. What do I mean? Something very precise. How do you recognize a
true Leninist? The typical Leninist twist is that, for example, when somebody says freedom, the Leninist
question is: Freedom for whom? To do what?.(2)[ii] Sa mai luam eseul A Hair of the Dog that Bit You.
Ce avem? The thesis according to which the possibility to choose Evil pertains to the very notion of
subjectivity has therefore to be radicalized by a kind of self-reflective inversion: the status of subject as
such is evil.(3)[iii] Or, atunci cand citesc aceasta definitie extrasa din practica leninista: elementul
spontan nu e in fond decat forma embrionara a constientului(4)[iv], Lenin mi se pare un bun pozitivist
de sfarsit de secol al XIX-lea. Dar poate ca nu era nevoie de acest citat pentru a spune ca Zizek este un
arhitect de poduri care construieste din dorinta de a le arata, pur si simplu; un artist.
Si atunci, ma intreb: ce are filozofia cu Revolutia? O posibila teza de doctorat.

Psihanaliza ca logica aplicata

Cateva cuvinte despre relatia mea cu Slavoj Zizek. Nu as putea sa scriu cinstit despre Zizek fara sa recurg
la autobiografie. Asadar: am in biblioteca prima traducere in romaneste a lui Zizek,Zabovind in negativ, o
carte aparuta in original in 1993, la editura All, dar pe care editia romaneasca o ucide in primul rand prin
coperta tricolora; in sfarsit, e o carte pe care n-am citit-o, dar care mi-a pastrat in memorie numele
filozofului Apoi, de-a lungul anilor, Adrian Cioroianu a mai scris un articol despre filozoful sloven, in
cheie ironica, dar e un text important pentru mine: de aici am aflat eu despre Zizek spectaculosul,
filozoful-cult, etc. n sfarsit, cea mai recenta intalnire, probabil cea pe care a avut-o si realizatoarea
acestei anchete, este cea intermediata de Alex. Cistelecan, prin cartea lui Viata ca film porno.
Protocoalele Lacan. ntalnirea nu e deloc neutra: in primul rand, Zizek e luat, demult. Acest grupaj de
texte il are ca vedeta incontestabila pe eseistul ardelean. n al doilea rand, prin Zizek facem cunostinta
cu o versiune a autorului Lacan, caruia in doua randuri am incercat, in zadar, sa-i citesc crits-urile; mai
mult decat intalnirea cu Lacan, Zizek ne indreapta inspre un anume fel de a gandi impreuna cu
psihanaliza, iar aici am oarecari experiente. Poate, insa, conteaza daca spun ca, in textele lui Zizek,
psihanaliza nu apare niciodata ca tema a unui discurs cu intentii terapeutice; nu apare ca metoda de
vindecare, ci numai si numai ca logica aplicata. Nu in ultimul rand, trebuie spus ca eu insumi aveam de
aparat un teritoriu: pe Peter Sloterdijk, de pilda, adica exact pe unul dintre filozofii cu care Zizek, dar si
Alex. Cistelecan, se ia la tranta, se cuvenea sa-l scot, nu-i asa, invingator. Din pacate, nu cred ca
interventia arbitriala ar reusi mai mult decat sa apara arbitrara. Toate acestea conteaza foarte mult in
receptarea pe care o fac scrierilor slovenului; fara sa le fi explicat, n-as fi putut scrie despre Zizek un
articol cinstit.

Un Mark Twain al declinului metafizicii occidentale

Zizek este un nuvelist al filozofiei. El scrie eseuri de 20-30 de pagini, in general cu material lacanian si
psihanalitic, dar si cu apeluri frecvente la Kant si Hegel. Mai ales la Hegel. Zizek este adept atat al lui
Hegel, cat si a lui Marx, cat si a lui Lacan; si, in parte, al deconstructionismului. Ca dialectician, Zizek
vadeste o placere a seductiei prin retorica argumentului tipica, probabil, oricarui mare narcisic. Ceea ce
insa face gloria antuma a filozofului este aptitudinea lui de a-si instantia gandirea paralactic: But the
true connection between these stories is far more radical and disturbing: what they establish is an
impossible short-circuit of levels which, for structural reasons, cannot even meet. (5)[v] Zizek este un
Hegel obligat sa faca fenomenologia spiritului in America post-structuralista sau, daca vreti, un Mark
Twain al crepusculului metafizicii occidentale slujba grea, dar mai ales greu de asumat.
Presupun ca Zizek a adus in America ceea ce teoreticienii francezi, care erau deja cunoscuti aici, au
considerat mereu ca nu e de nasul lor: articularea unei gandiri europene cu realitatea culturala cotidiana
a americanilor si, poate mai mult, cu o practica a bricolajului care face, de cateva decenii, specificul artei
contemporane. Sa nu uitam ca filozoful a studiat la Paris VIII inainte de a pleca in State, iar aici a aterizat
la vreo douazeci de ani dupa ce french theory patrunsese prima data (in 1966) in America, intr-o
perioada in care lupta dintre campusurile conservatoare si cele stangiste era acuta. Zizek isi traieste
celebritatea inaintea lui 11 septembrie 2001, cand vocile conservatorilor vor fi avut ocazia sa se auda iar,
mai tare; dupa care revine in Europa si se impune foarte recent intr-o Franta in care niciun maestru al
gandirii saizecisioptiste nu mai traieste, o Franta care-si renegase copiii teribili printre care Lacan si
unde practica lecturii teoretice e tot mai mult formatata de principiul bricolajului. Ceea ce De Certeau
considera caracteristica grijii de sine a subiectului urban postmodern bricolajul se poate extinde
de-acum si asupra lecturii: citim bricolat, citim bricolaje atunci cand, desigur, citim inca texte care ne
pun pe ganduri.
Dincolo de explicatiile pentru succesul sau american, mai trebuie spus ceva: Zizek este unul dintre putinii
filozofi care l-au citit si care vor si pot sa-l exploateze pe Lacan. Dar aici avem si cea mai mare capcana pe
care Zizek ne-o poate intinde: Lacan, ca si Hegel, ca si Nietzsche, ca si Platon, este un autor care are
nevoie de interpretari pentru a se livra. Spre deosebire de altii printre care Zizek insusi el nu e un
ceva decat in functie de indicatorul care il reprezinta: un vrajitor din Oz.

Obiectii si asumptii

Si acum, la final, sa trecem la singura obiectie, de principiu, pe care o am fata de demonstratia zizekiana:
sa luam eseul Lacan between Cultural Studies and Cognitivism, aparut prima oara in 2000 in revista
UMBR(a). De ce acesta? Pentru ca autorul promite racorduri intre psihanaliza lacaniana si alte discursuri
teoretice, la moda in America anilor 1990. Acestea ar fi trei: cognitivismul, studiile culturale si stiintele
tari. Fiecare sunt, rand pe rand, acuzate. Cognitivismul e un materialism naiv, un pozitivism orb, cu care
nici macar nu merita sa pierzi vremea; studiile culturale sunt relativiste si anti-ontologice. Stiintele tari
sunt sufocate de ideologie si de la ele se revendica diversi pseudo-ganditori care incearca sa raspunda
holist, mistificator si superficial la intrebarile interzise de catre studiile culturale. n fond, ce vor toate
aceste discursuri? Adevarul. Iar adevarul, ca existe. Si ce e adevarul? Ne spun Hegel si, in urma lui, Lacan:
subiectul barat, lipsa in exercitiu, diferenta insasi: The unconscious intervenes when something goes
wrong in the order of causality that encompasses our daily activity: a slip of the tongue introduces a gap
in the connection between intention-to-signify and words, a failed gesture frustrates my act. However,
Lacans point is, precisely, that psychoanalytic interpretation does not simply fill in this gap by way of
providing the hidden complete network of causality that explains the slip: the cause whose insistence
interrupts the normal functioning of the order of causality is not another positive entity. As Lacan
emphasizes, it belongs rather to the order of the nonrealized or thwarted, that is, it is structure itself as a
gap ().[vi]
Intr-adevar, meritul slovenului in deconstruirea prezumtiilor metafizice sau, dimpotriva, materialiste
asupra a ceea ce inseamna adevarul nu poate fi tagaduit. Numai ca eseul despre care vorbesc are cel
putin inca doua puncte de interes. Primul este legat de viziunea filozofului asupra discursurilor carora le
opune modelul de gandire lacanian. Desigur, n-am nici o indoiala ca deconstructionismul evolutionist
si cognitivismul budist ar avea dreptate in formularea adevarului subiectului (la limita, de ce nu, al
omului). Nu cred insa ca putem reduce cognitivismul la o metoda triumfalist-materialista care ne ofera
accesul la adevar odata cu deschiderea craniului si cu analiza chimiei intracraniene. Dar despre accesul la
adevar, ceva mai tarziu. n al doilea rand, despre impasul istoricismului, Zizek pare sa aiba putine
informatii in ceea ce priveste discursul istoric al ceea ce se numeste New Historicism sau Nouvelle
Histoire. Relativismul istoric are insa foarte multe de spus, printre care si de ce Zizek a avut un mare
succes de casa in SUA in anii 1990. Ceea ce filozoful acuza la studiile culturale the analysis focuses
exclusively on unearthing its hidden patriarchal, Eurocentrist, identitarian bias, without ever asking the
naive, but nonetheless necessary questions: OK, but what is the structure of the Universe? How is human
psyche really working? [vii]- suporta doua precizari importante: nu toate studiile culturale inseamna
Judith Butler, feminism, post-colonialism; nici vorba; in al doilea tand, la a doua intrebare naiva nu se
poate raspunde decat nu stiu. Daca am sti cum really (si aici avem de-a face probabil cu o aluzie la
realul lacanian) functionam, ne-am putea trata cu succes. Ceea ce, desigur, nu e cazul.
In fine, ajung la asumptia esentiala, implicita, a discursului lui Zizek: cea a unui subiect suspendat si
omniscient. O ilustreaza unul din numaroasele teste propuse de filozoful sloven. When, for example,
we claim that someone who is consciously well-disposed toward Jews nonetheless harbours profound
anti-Semitic prejudices he is not consciously aware of, do we not claim that (insofar as these prejudices
do not render the ways Jews really are, but the way they appear to him) he is not aware how Jews really
seem to him?(8)[viii] As vrea sa il intreb pe Slavoj Zizek din ce postura ar putea cunoaste el un
someone who is consciously well-disposed toward Jews [and who] nonetheless harbours profound anti-
Semitic prejudices he is not consciously aware of. Daca vreo astfel de pozitie este omenesc accesibila,
inseamna ca, fara sa-si patroneze cititorii, are dreptate. Daca nu, revin la cea mai delicioasa dintre
denegarile slovenului Im not patronizing my readers si o declar, zizekian, adevarata.


[i] (1) Slavoj Zizek, Interrogating the Real, London, New York, Continuum, 2005, p. 57.
[ii] (2) op. cit., p. 63.
[iii] (3) op. cit., p. 145.
[iv] (4) Lenin, Ce-i de facut ?, cap. II. Spontaneitatea maselor si constiinta social-democratiei. a) inceputul
avantului spontan ,http://marxists.anu.edu.au/francais/lenin/works/1902/02/19020200g.htm.
Sublinierea ii apartine autorului.
[v] (5) Slavoj Zizek, op. cit., p. 9.
[vi] (6) Slavoj Zizek, op. cit., pp 105-106.
[vii] (7) Idem, p. 88.
[viii] (8) Idem, p. 106. Sublinierea autorului.

ALEXANDRU MATEI