1

Modulul VII: FARMACOGNOZIE GENERALA

Partile de planta medicinale utilizate in terapeutica

Datorita asezarii sale geografice, a unui relief variat si a climei favorabile dezvoltarii unei bogate vegetatii,
Romania constituie locul de intalnire a florei euroasitice si mediteraneene.

Aici cresc peste 3600 de specii de plante superioare, dintre care peste 700 au devenit medicinale, datorita
experientei indelungate a poporului roman in folosirea lor, la tamaduirea bolilor.

In cadrul patrimoniului vegetal din Romania se gasesc numeroase plante spontane si cultivate ce au
diferite utilizari si care pot fi grupate in urmatoarele categorii:

Plante alimentare (folosite in alimentatie direct fructe, frunze, radacini, tuberculi, atat in stare
proaspata cat si sub forma preparata, conservata etc.) 106 specii;

Plante oleaginoase (utilizate pentru extragerea uleiurilor vegetale sau a substantelor grase din
seminte sau fructe) 24 specii;

Plante aromatice si condimentare (folosite pentru aromatizarea sau condimentarea alimentelor,
mancarurilor, bauturilor etc., datorita uleiurilor volatile continute sau a altor substante ce le confera o
aroma sau gust specific) 48 specii;

Plante tinctoriale (utilizate pentru vopsitul fibrelor textile sau a celor de origine animala, pentru
colorarea unor alimente sau bauturi datorita pigmentilor continuti cu putere de colorare) 48 specii;

Plante tanante (folosite pentru tabacitul pieilor datorita substantelor tanante continute) 32 specii;

Plante medicinale (folosite in industria farmaceutica pentru extragerea de substante necesare
prepararii medicamentelor sau utilizate in medicina populara datorita continutului lor in vitamine,
uleiuri volatile, glucide, heterozide fenolice, cumarine, flavonozide, antociani, derivati ai acizilor
polifenolcarboxilici, heterozide sterolice, heterozide triterpenice, lipide, rezine, principii amare,
alcaloizi si alte principii active cu proprietati de natura vegetala.

2.1. Componentele plantelor utilizate in terapeutica

Materia prima pentru obtinerea medicamentelor o constituie plantele medicinale; de la o planta
medicinala se poate folosi:
o partea aeriana, in intregime (herba);
o organele subterane: radacina (radix), rizom (rhizoma), tubercul (tubera), bulb (bulbus);
o frunza (folium);
o mugurii (turiones, gemmae);
o floarea (flores);
o fructul (fructus);
o samanta (semen);
o scoarta de pe trunchi sau de pe radacina (cortex)
2

Morfologia partilor de plante utilizate in terapeutica

aspect
culoare
miros
forma
dimensiuni
consistenta
modalitati de recunoastere specifica


2.1.1. frunzele

Frunza este un organ vegetativ lateral al tulpinii sau ramurilor, de form plat, care ndeplineste functia
fundamental n procesul de fotosintez, dar servind si la respiratie si transpiratie.

O frunz complet este format din trei prti:
limb,
petiol
baz (teac).


1. Limbul este partea verde cea mai important a frunzei. Dup alctuirea limbului, frunzele sunt de dou
categorii:
simple
compuse.

Frunzele simple sunt caracteristice monocotiledonatelor si multor dicotiledonate,

Frunzele compuse sunt frecvente la unele dicotiledonate.
3

Forma limbului difer de la o plant la alta si poate fi:
a. Eliptic - ntlnit la Fagus sylvatica, Viburnum lantana, caracterizndu-se prin diametrul transversal
mai scurt dect cel longitudinal, ntretierea lor fcndu-se la mijlocul limbului.
b. Oval - ntlnit la Pyrus communis, Prunus avium, prezint tot diametre inegale, dar ntretierea lor
se face n treimea inferioar a limbului.
c. Circular - ntlnit la Populus tremula, Celastrus orbiculatus, are diametrele egale si ntretierea lor
se face la mijlocul limbului.

Dintre celelalte forme, derivate din primele trei, mentionm:
o cordiform, asemntoare cu o inim, ca la Tilia cordata (tei pucios);
o lanceolat, cu diametrul longitudinal de cel putin 3-4 ori mai lung dect cel transversal, ca la Salix
alba (salcie alb);
o liniar, ca la Gramineae; acicular, ca la Pinus, Abies, Picea;
o filiform, ca la frunzele submerse de Ranunculus aquatilis (piciorul-cocosului-de-ap).

Dupa forma limbului, frunzele pot fi:
1. ovale
2. rotunde
3. aciculare (n form de ac)
4. sagitate (n form de sgeat)
5. cordate (n form de inim)
6. liniare (n form de linie)
7. lanceolate (n form de lance/sabie)
8. fistulare (n form de fistule)


4

Nervatiunea frunzei reprezint modul de aranjare a nervurilor (zona fasciculelor conductoare) n limb.
n functie de grosimea si de pozitia lor n limb, nervurile sunt: principale, secundare, tertiare s.a.m.d. , iar
cele de ultim ordin se anastomozeaz n mare proportie.
Frunzele pot avea:
singur nervur principal (la majoritatea dicotiledonatelor)
mai multe (la monocotiledonate).

Frunzele cu o singur nervur principal se clasific n :
frunze uninerve, cu nervura dispus central si longitudinal (la Pinus sylvestris, Elodea canadensis);
frunze penatinerve, care au o nervur principal, de la care pornesc lateral, de o parte si de alta a sa,
nervuri secundare; frunzele cu nervatiunea penat se gsesc la majoritatea plantelor erbacee,
dicotiledonate; cnd nervurile secundare, tertiare se ntretaie si formeaz o retea vizibil, mai ales pe
fata inferioar, nervatiunea e reticulat (la Digitalis purpurea, Hamamelis virginiana, Salvia
officinalis);
frunze palmatinerve, cu o nervur principal scurt, de la care pornesc ramificatii n mod palmat
(la Acer platanoides, Malva sp. ).

Frunzele cu mai multe nervuri principale (3-5 sau mai multe) pot avea urmtoarele tipuri de nervatiune:
nervatiune arcuat, cnd nervurile principale sunt dispuse n mod arcuat fat de cele dou margini ale
frunzei (la Convallaria majalis, Gentiana lutea);
nervatiune dichotomic, cnd nervurile principale se ramific dichotomic (la Ginkgo biloba);
nervatiune paralel, cnd nervatiunile principale sunt paralele unele cu altele.


2. Petiolul serveste, pe de o parte, la circulatia sevei brute spre limb si a celei elaborate spre tulpin, iar pe
de alt parte, la orientarea limbului n pozitia cea mai favorabil n raport cu lumina. Petiolul are si rol
mecanic, de sustinere a limbului cnd acesta este lovit de stropii de ploaie, de gheat sau cnd este btut
de vnt. Cnd petiolul lipseste, frunzele se numesc sesile.


3. Baza frunzei (teaca) se fixeaz de tulpin. Uneori ea este o simpl dilatatie a prtii inferioare a
petiolului, ca la Ranunculus ficaria, alteori ea se dezvolt ntr-o teac sau vagin, care nconjoar tulpina
pe o anumit lungime; aceast teac este foarte umflat si voluminoas la Umbelliferae.



Ca urmare a actiunii factorilor de mediu apar frunzele metamorfozate,
cu roluri fiziologice diferite.


Frunzele transformate partial sau total n spini au rol protector si apar astfel:
ntreaga frunz se transform ntr-un spin simplu sau ramificat ( la Berberis vulgaris, Opuntia sp.,);
partea terminal a lobilor foliari se transform n spini (la Carduus acanthoides, Xantium spinosum);
limbul cade si petiolul rmas se transform n spin (la Pelargonium spinosum);
foliolele se desprind si rahisul se transform n spin (la Astragalus gummifer);
stipelele se transform n spini (la Robinia pseudacacia).

5

Frunzele agttoare sau transformate n crcei sunt:
frunze ntregi transformate n crcei, fotosinteza fiind ndeplinit de stipelele dezvoltate
(la Lathyrus sp.);
vrful frunzei transformat n crcel (la Pisum sativum, Vicia sativa);
petiolurile transformate n crcei (la Clematis vitalba);
stipelele metamorfozate n crcei (la Smilax sp.).

Frunzele cu functie de nutritie mixotrof. Desi capabile de fotosintez, plantele carnivore au nevoie de
un surplus de substante minerale, n special azotate, pe care le iau din corpul insectelor. Ele prezint
adaptri morfo-anatomice, n special ale frunzelor, care au devenit adevrate capcane pentru insecte sau
pentru animale mici. Dintre plantele care au nutritie mixotrof se pot aminti specii din
genurile Drosera, Utricularia, Sarracena, Cephalotus, Nepenthes s.a.

Frunzele cu rol de depozitare sunt crnoase si contin cantitti mari de ap si substante nutritive. Ele
pot avea si rol fotosintetizator (frunzele de Aloe sp., Agave sp.).

Frunzele mirmecofile sunt frunze sau stipele la care limbul, n partea bazal, formeaz pungi sau
cmrute n care se adpostesc furnicile. ntre planta gazd si aceste insecte este o relatie de simbioz:
furnicile folosesc frunzele ca adpost si depozit de hran, iar planta este aprat de ctre furnici mpotriva
altor insecte sau a animalelor.

Frunzele reduse sunt frunze transformate n scuame sau solzi. Ele se gsesc pe tulpini subterane, dar si
n cazul unor tulpini aeriene ale unor plante de srtur sau de desert. Unele plante, cum sunt majoritatea
speciilor din familiile Euphorbiaceae si Cactaceae din regiunile aride, au tulpini complet lipsite de frunze
sau, dac se formeaz, cad de timpuriu. Aceste plante se numesc afile si tulpinile lor asimilatoare sunt
prevzute cu spini de origine epidermic.

Frunzele submerse sau rizofilele au aspect de rdcini, cu rol de absorbtie a apei cu srurile minerale.
De exemplu, la Salvinia natans, frunzele metamorfozate n rizofile sunt analoge cu rdcina, dar omologe
cu frunzele normale.

Frunzele transformate n urne cu substante hrnitoare sunt frunze metamorfozate n adevrate
buzunare n care se adun humus si se condenseaz apa de transpiratie. De exemplu, la Dischidia
rafflesiana, dicotiledonat epifit, rdcinile adventive de pe tulpini sau de la baza petiolului absorb apa
cu srurile minerale din aceste urne.

6







De ce i schimb frunzele culoarea?



7

Frunzele verzi: verdele este rezultatul pigmentului abundent din frunz: clorofila verde. Cnd se
instaleaz aerul rece i zilele mai scurte ale toamnei, frunzele devin roii sau galbene nu doar pentru c
acestea mor, ci din cauza unor serii de procese n curs de desfurare.

ntr-un mod surprinztor, frunzele galbene sunt supuse la un proces de schimbare a culorii, iar frunzele
roii la altul.

n timp ce clorofila este dezactivat, cele mai multe frunze devin galbene, aceasta fiind o culoare care se
afl deja n frunz, dar este de obicei inundat de verde n timpul sezonului de cretere.

De-a lungul ultimului deceniu, cercettorii au descoperit c n frunzele roii se ntmpl ceva diferit. n
timp ce nivelul de clorofil scade, acestea ar deveni i ele galbene dac nu ar exista, dintr-o dat, o
producie rapid a unui nou pigment rou numit antocianin, care nu se gsea n frunze mai nainte.




O teorie n explicarea apariiei frunzelor roii arat c acestea reprezint rezultatul btliei copacilor cu
insectele care caut un loc de unde s mnnce pentru ultima dat i s i depun oule n toamn.
Frunzele roii sunt mai greu de observat de ctre insecte, aa c acestea tind s se ndrepte spre cele
galbene.

Unele dovezi pentru aceast teorie pot fi gsite n diferenele de culoare dintre America de Nord i
Europa. Exist doar civa copaci nativi europeni care devin roii n toamn, dar majoritatea sunt galbeni,
n timp ce n America de Nord ponderea copacilor care devin roii este mult mai mare.
8



O alt teorie sugereaz c variaia de antocianin roie n frunzele copacilor care triesc n aceeai
zon, s-ar putea datora bogiei sau srciei solului n care crete un copac i acest lucru reflect faptul c
longevitatea arborilor este legat de nutrienii care au fost asimilai n frunze.

ntr-un studiu preliminar fcut de un student din Charlotte, s-a constatat faptul c solurile bogate de
cmpie corespund frunzelor mai galbene i solurile mai puin bogate ale zonelor muntoase sunt corelate cu
frunzele mai roiatice.


9

Experimentele ntresc ideea c antocianina are rolul de pigment protectiv care ajut copacii din zonele
cu un sol srac n nutrieni s maximizeze nutrienii pe care i extrag din frunze nainte ca acestea s cad,
a spus pentru Discovery News Hoch ntr-un articol din octombrie 2007.

Totodat, aceast foto-protecie dat de pigmentul rou permite frunzelor s continue s produc
zaharuri mai mult timp. Aceast condiie este vital pentru extragerea de nutrieni din frunze, deoarece
singurul mod n care elementele nutritive pot ajunge de la frunze la trunchiul copacului este prin
intermediul zaharurilor conectate la trunchi.


n concluzie, cu ct fotosinteza continu mai mult la o frunz colorat de toamn, cu att mai muli
nutrieni pot fi extrai pentru refolosirea lor n primvar. Aadar, n zonele cu soluri mai srace, acolo
unde fiecare pictur de nutrieni conteaz foarte mult, rou este culoarea toamnei.

In timp ce frunzele mor, clorofila din compozitia lor, folosit de planta la fotosinteza se diminueaza.
Pigmentii galbeni si portocalii devin vizibili, iar unele plante produc un nou pigment numit antociani, o
nuanta de rosu intens, vazuta in poza de mai jos, la copacii de fag asezati la exteriorul padurii.


10

2.1.2. florile

Floarea reprezint organul de nmultire al gimnospermelor si angiospermelor. Ea ia nastere fie din
mugurii florali, fie din mugurii micsti ce se gsesc pe ramurile scurte ale tulpinii, n majoritatea cazurilor
la subsoara frunzelor.

Ea este format dintr-un lstar scurt, cu frunzele mai mult sau mai putin metamorfozate, n functie de
rolul care l au de ndeplinit.

Partea tulpinal constituie axul florii, de obicei scurt si ltit la vrf, formnd receptaculul floral. Acesta
are forme diferite:
bombat ca un disc,
scobit ca o cup,
cilindric
conic.

Receptaculul reprezint deci partea mai dezvoltat a coditei florii, care se numeste si peduncul floral

Elementele floralesunt formate din:
sepale (primele care apar la marginea receptaculului)
petale (mai spre interior);
totalitatea acestor elemente constituie nvelisurile florale, dup care urmeaz dispuse pe 1 sau 2 cicluri, si
carpelele, formnd ultimul verticil din centrul receptaculului.

Structura florii


1: Floarea matur, 2: stigmat, 3: stil, 4: filament, 10: ovar, 8: gland nectarifer, 11: ovule, 16: petale =
carola, 17: sepale = caliciu.
11

Dupa ciclul de viata avem astfel trei categorii de flori:
flori anuale,
flori bienale
flori perene.


1. La florile anuale perioada de vegetatie se desfasoara intr-un singur an: se seamana primavara,
infloresc si fac seminte in acelasi an, dupa care mor odata cu venirea iernii. Cele mai cunoscute din
aceasta categorie sunt:
petunia,
gura leului,
garofite,
carciumareasa,
regina noptii.


2. Florile bienale infloresc si fac seminte in al doilea an de la insamantare. Cele mai cunoscute dintre
acestea sunt:
panselutele,
paralutele,
micsunelele,
clopoteii,
nu-ma-uita.


3. Florile perene raman in acelasi loc si infloresc timp de mai multi ani. Cele din sera vegeteaza
continuu, cele cultivate in gradina au o perioada de repaus iarna, atunci cand partile lor aeriene sunt
distruse de frig, ramanand in viata numai partile subterane - bulbi, tuberculi, tubero-bulbi. Unele
dintre plantele perene din gradina sau jardiniere rezista la frig si raman afara peste iarna. Amintim aici:
lalelele,
crinii,
narcisele,
bujorii.

Alte flori perene, cum ar fi
gladiolele,
tuberozele,
crizantemele,
este necesar ca toamna sa le fie scoase paartile subterane si adapostite peste iarna, urmand ca primavara sa
fie plantate din nou.


Dup prezenta sau absenta florilor, plantele se clasifica in:
plante fr flori (muschii si ferigile)
plante cu flori (toate cormobiontele cu exceptia ferigilor)

12

2.2.2. culoare
Culoarea petalelor se datoreaza unor substante colorante naturale pigmenti. Rezultatele existentei
acestor pigmenti sunt variate, tot astfel cum ai vazut ca de foarte multe feluri este paleta cromatica ce
apare la flori sau la fructe. Cu toate acestea, exista si alti factori care pot influenta aceste culori si le pot
face, in cadrul aceleiasi specii de plante, sa fie mai deschise sau mai inchise, sa vireze spre o tonalitate sau
alta, sa se amestece cu alte nuante.

Enormul numar de culori intalnite la flori este creat de doar trei grupe de pigmenti naturali:
1. flavone coloranti galbeni, prezenti in sucul celular,
2. carotenoide coloranti cu nuante de la galben la rosu, prezenti in protoplasma celulelor
3. antociane coloranti cu nuante de la rosu la violet inchis, aproape negru, existenti tot in sucul
celular. Pentru ca florile nu sunt niciodata negre, chiar daca se vorbeste despre trandafiri negri sau
lalele negre.


Culoarea petalelor este influentata de lumina, temperatura, umiditate si de diversi alti factori. Multe plante
cultivate in plina lumina contin in sucul celular al petalelor mai multi pigmenti antocianici. Partile
petalelor mai intens iluminate sunt mai puternic pigmentate decat cele umbrite. Alteori, se poate cu
usurinta vedea ca lumina sau lipsa ei nu influenteaza pigmentatia: ex: culoarea partii de sub pamant a
ridichiilor de luna sau a sfeclei rosii.

De la culorile florilor si pana la simbolistica legata de ele n-a mai fost decat un pas. (se stie ca unele culori
au efect linistitor asupra noastra iar altele agita sau ofera pofta de activitate). Astfel, luandu-se in
considerare aceste lucruri, s-a instituit si un cod al florilor, (care in ce ocazie poate fi daruita).
florile albe simbolizeaza puritatea si sunt daruite sau purtate la nunta,
florile rosii simbolizeaza dragostea de viata, pasiunea si sunt deseori oferite ca declaratii de dragoste,
florile violet simbolizeaza prietenia si au un spectru mai larg de momente in care pot fi facute cadou

Care este taina culorii florilor?

Gheorghe PARASCAN
Exista o matematica a pigmentilor colorati ai florilor

In conditii de mediu similare (anotimp + paralela geografica) pe intreaga planeta vom gasi aceleasi
procente de culori la pigmentii florilor de pe o suprafata oarecare de teren.
Indiferent de marimea suprafetelor de teren de pe care s-au recoltat plante cu flori, rezultatele
procentelor de culoare au fost aproape identice.
Indiferent de numarul de specii existent pe diverse suprafete de teren, procentele de culoare era
aproximativ acelasi.
Indiferent de gradul de poluare al suprafetelor de teren, desi se observa o reducere a numarului de
plante, procentele de culoare ale pigmentilor florilor erau la fel cu ale terenurilor nepoluate.
In anotimpul cald: gasim intreg spectrul de culori (exclusiv rosu si indigo)
Plantele nu reflecta rosu deoarece il absoarb in procesul de fotosinteza. Culorile roscate sint de fapt
rosu vermion, frecvente de radiatii ce ies in mare parte din spectrul de absorbtie al plantelor.
Pe de alta parte nu apar culorile indigo (ar putea exista dar foarte rar) si nici roz! * cca 50% din
oameni (chiar si pictori) confunda violetul deschis cu rozul.
13

Erorile din lucrarile de botanica sunt atit de dese incit realmente se impune rescrierea capitolelor
referitoare la culoarea florilor. Exista in carti utilizate in universitati confuzii de genul: pe o pagina scria
ca, conul de brad este carmin violaceu, iar la doua pagini sa scrie acelasi autor ca acelasi con este
e carmin roscat. Eroarea, desi nu pare, este imensa, cele doua culori se afla la capete diferite in spectrul
optic.

De aceea s-a incercat propunerea un studiu de rescriere a culorii florilor in lucrarile de specialitate in
functie de aflarea lungimilor de unda a culorilor pentru a nu se mai folosi, ca acum, cuvinte cu un inalt
grad de relativitate. Ar fi mai corect sa spunem ca o floare are culoarea cu frecventa X nanometrii, sau
combinatia X+Y nanometrii ori Y+Z nanometrii?

Exemple de procentele relative ale pigmentilor florilor:
INDIGO 0%
ROSU CARMIN sub1%
ORANJ 1%
ROSU VERMION 1-2%
CARMIN VIOLACEU 2-3%
ALBASTRU 6-7%
GALBEN 11-12%
ALB 22-23%
VIOLET 34-36%

In lista de mai sus, din motive obiective (legi naturale) nu regasim rosu (permanent), indigoul, rozul. Pe de
alta parte nuantele de aceeasi culoare s-e acumuleaza:
o daca o floare este alba ea de fapt are o compozitie de culori diferite care la nivelul de intensitate a
luminii naturale, la nivelul creerului uman da culoarea alba.
o o floare are 1, 2 sau 3 pigmenti.
o o floare cu mai multi pigmenti de culoare are acesti pigmenti in aceeasi zona a spectrului culorilor (
ori spre rosu, ori spre violet).

Aceste legi de matematica procentuala dovedesc o proprietate genetica a grupurilor de plante. Practic
putem considera ca plantele sunt unite practic intr-un singur organism planetar.
dupa ce o padure este defrisata plantele cu flori invadatoare pe teren vor respecta mereu legile
procentuale redate mai sus.
ce impiedica plantele (speciile) cu flori de o anumita culoare sa fie mai multe sau mai putine?
Practic, un teren invadat de specii cu flori deschise vor respecta etern curba procentelor de culoare!!!
e ca si cum pana si la nivelul culorii florilor am avea in natura o grila a existentei plantelor in natura.

Totul este matematica!!!

In mediile urbane, gradini artificiale, straturi etc, aceste legi sunt ignorate de oameni. Rezultatele sunt
catastrofale: se ajunge la o denaturare a inter-relatiilor cromatice si nu numai dintre plante.

Acest lucru semnifica si o dereglare a microorganismelor si substantelor din sol. Rentabilitatea ogoarelor
descreste odata cu folosirea monoculturilor pe perioade lungi de timp. O iesire din situatie, modesta ce
este drept, este rotatia speciilor pe un ogor in ani diferiti de cultura.
14

In realitate prin intermediul buruienilor natura vrea sa se refaca, reparand policromia grupului de plante.
Omul insa se ambitioneaza sa rupa acest echilibru matematic natural al culorii plantelor si utilizeaza
substante chimice (ierbicide). Asadar o agricultura bioreala este agricultura cromatica Pe un sol se vor
planta atitea plante cu flori cit sa respecte procentele naturale de culoare in grup. Astfel se pot construi
semanatori pentru policromocultura...

O alta observatie este faptul ca pe un teren (poiana sau padure.) daca o specie de plante isi inchide florile o
alta specie de plante si le deschide. Astfel permanent este respectat graficul de procente de culori ale
speciilor cu flori deschise. Florile de sera, trandafirii etc in care omul a produs modificari de culoare sunt
la rindul lor plante bolnave cromatic. Lasate in libertate isi revin cu timpul la forma cromatica primavara.

Semnificatia culorii florilor

Rosu inseamna pasiune, sange si e considerat culoarea dragostei. Culoare activa si temperamentala, ea
simbolizeaza cele mai adanci si implinite sentimente de dragoste si respect, dorinta si vitalitate. Datorita
faptului ca este o culoare intensa , rosu stimuleaza sistemul uman, accentuand buna dispozitie. Oferind un
buchet de flori rosii poti sa ii spui:: Te iubesc, M-am indragostit de tine sau Vrei sa fii sotia mea?

Albul este o culoare curata, pura, de relaxare. Florile albe sugereaza puritate morala, prefectiune,
inocenta, satisfactie si respect. Oferind flori albe ii vei transmite: Iti multumesc, Cu respect si
afectiune, Iarta-ma, Esti o mama/sora/prietena adevarata.

Portocaliu radiaza, fiind o culoare a soarelui. Florile portocalii aduc fericire, caldura, vitalitate si de
asemenea exercita o influenta foarte buna asupra dispozitiei umane. Ele reusesc sa sugereze cel mai bine
sentimentele de dragoste juvenila si arzatoare. Cumpara un buchet de flori portocalii si sigur te va indragi.

Roz este culoarea tinerelor, culoarea prospetimei, a suavitatii. Daca iti doresti sa surprinzi pe cineva
oferindu-i un buchet de flori roz, sigur vei fi rasplatit cu un zambet deoarece denota sinceritate, ganduri
bune si energie si aminteste de copilarie. Daca vrei sa o inviti la un picnic ofera-i un buchetde flori roz.

Galben este o culoare a luminii, cu efecte stralucitoare. De asemenea culoarea galbena este simbolul
nobletii, bogatiei, iar tonurile ei puternice pot sugera uneori gelozie, egoism, invidie.

Violet este asociat cu lux, noblete si integritate. De aceea, atunci cand te vei intalni cu mama viitoarei tale
mires ear fi bine daca in buchetul de flori vei avea si o floare violet. Daca vorbim despre dragoste florile
violet simbolizeaza sentimente profunde si serioase. Femeile care adora aceste flori sunt meditative si
apreciaza foarte mult comunicarea din cadrul relatiei.

Verde e culoarea naturii primavara, a renasterii si a tineretii. In aranjamentele florale ofera note de
prospetime si naturalete. Poti oferi flori verzi la inceputul unei relatii ca o dovada de sinceritate.

Albastru culoare calda, dar relaxanta, culoarea pacii si a libertatii, daca asociezi cu orizontul.
Florile albastre sugereaza pe o parte nemarginire, distanta si pe de alta parte speranta si incredere.

Lavender reprezinta culoarea si floarea preferata a femeilor mondene. Aceasta nuanta de violet sugereaza
rafinament, gratie, eleganta si ofera o nota speciala. Un buchet magic realizat din flori din aceasta culoare
sigur ii va transmite mesajul de frumusete feminine.
15

2.2.3. miros
In lumea vegetala si animala mirosul ajuta la realizarea celor mai importante procese din natura
constituind un adevarat limbaj pentru indivizii aceleiasi specii. Asemenea celorlalte forme de viata
intalnite pe Pamant, cele din regnul Plantae si-au dezvoltat de-a lungul timpului un mod caracteristic de a
se inmulti.

Pentru o parte dintre speciile care produc flori inmultirea are loc prin simpla caderea a semintelor pe sol,
insa pentru cele mai multe dintre ele prin polenizare. Mirosul placut al florilor are in primul rand rolul de
a atrage animalele capabile sa polenizeze (insectele si lilieci). Odata intrate in contact cu florile bine
mirositoare acestea transporta polenul preluat de pe anterele staminelor la stigmatul altor flori facand
posibila fecundarea.

Un alt rol jucat de mirosul florilor este de a asigura protectia impotriva daunatorilor deoarece nu toate
animalele il percep ca pe un lucru atractiv sau placut, asemenea noua.

Artistul Hugh Turvey demonstreaza ca florile sunt la fel de frumoase si in interior, precum arata la
suprafata. Si asta printr-o creatie mai putin obisnuita - o sedinta foto cu raze-X asupra a numeroase flori.




16







Sursa: Telegraph
17

2.1.3. smna

Smnta este un organ al plantelor superioare, care poate fi:
liber, nenchis n fruct ca la plantele ncadrate n ncrengtura Pinophyta (ex: brad, pin, molid),
nchis n fruct ca la plantele din ncrengtura Magnoliophyta (Angiospermatophyta),




Smnta provine din transformarea ovulului n urma fecundatiei. Plantele care produc smnt n ciclul
lor de dezvoltare ontogenetic sunt denumite spermatofite.

Smnta este alctuit din:
embrion,
endosperm
tegument seminal.

Embrionul provine din diviziunea oului, ou care dup fecundatie se divide n dou celule suprapuse. Din
embrion, prin germinatie, se poate dezvolta o nou plant; la germinare embrionul foloseste amidonul din
smnt ca surs de nutritie.

Endospermul provine din diviziunea celulei triploide formate n urma fecundrii nucleului secundar al
sacului embrionar cu unul dintre nucleii spermatici.

Tegumentul seminal provine din transformarea integumentelor ovulului si este alctuit din dou zone
diferentiate: testa si tegmen.
18

Germinarea semintei are loc n urma unor procese calitative si cantitative care determin trecerea de la
viata latent a semintei n viat activ, avnd ca rezultat dezvoltarea unei plante noi. Aceast trecere este
influentat de factori:
interni (maturitatea semintei, puterea de germinare, integritatea si puritatea semintei),
externi (solul, apa, aerul, temperatura, lumina).





Forma semintei variaz de la o plant la alta si uneori poate constitui caracter de specificitate.


Mrimea semintei depinde de:
specie,
factorii de mediu din timpul formrii,
agrotehnica aplicat
numrul de seminte pe care le contine fructul.


Gradarea (clasificarea) seminelor le imparte in seminte de:
cereale,
leguminoase
oleaginoase
dup aspect i starea lor fizic sau lund n considerare una din caracteristicile specifice acestora (chimic,
tehnologic) (SR ISO 5527:2002 Cereale. Terminologie)
19




Identificarea semintelor

Identificarea semintelor se face cu ajutorul caracterelor
botanice,
morfologice
agro biologice.

1.Caracterele botanice
Din punct de vedere botanic se disting semintele:
propriu zise: tomate, ardei, vinete, castraveti si fructe uscate
indehiscente:
- achena (salata),
- glomerula (sfecla rosie),
- cariopsa (radacinoase cum ar fi: morcov, patrunjel, telina)
- capsule (ceapa).


2.Caractere morfologice.
Cu ajutorul acestor caractere se identifica majoritatea semintelor, exceptie facand cele din familia
Cruciferae, care se determina prin masuratori biometrice de laborator.

a) Forma semintelor:
- eliptic turtita (dovlecel)
- oval turtita (castraveti)
- alungita (salata)
- triedrica in 3 muchii (ceapa)

b) Aspectul suprafetei semintelor:
- prezenta perisorilor foarte fini
- prezenta tepilor la radacinoase
- prezenta striurilor
20

- c) Marimea semintelor:
- - este un caracter care se poate aprecia vizual
- - marimea poate oscila de la 12 mm lungime la telina la 1025 mm lungime la fasole
-
d) Greutatea semintelor:
- - se poate determina sub forma de numar de seminte la 1 kg sau masa a 1000 de seminte de boabe
-
e) Culoarea semintelor:
- - culoarea semintelor difera de la specie la specie iar in cazul fasolei de la soi la soi

f) Luciul semintelor:
- este un caracter morfologic temporar intalnit doar la unele specii (fasolea si prazul) iar
pe masura ce semintele imbatranesc acest caracter se pierde

g) Mirosul si gustul:
- sunt caractere morfologice temporare organoleptice intalnite la (telina, marar, leustean) iar pe
masura ce semintele imbatranesc caracterele se pierd


3. Caractere agrobiologice:
a) Puritatea semintelor sau puritatea biologica reprezinta capacitatea unui lot de samanta sa apartina
unui singur soi sau hibrid
- puritatea fizica reprezinta procentul de seminte curate eliminandu-se semintele sparte, seminte
cu buruieni, resturi vegetale si pamant

b) Valoarea culturala a semintelor:
- reprezinta exprimarea procentuala a puritatii si germinatiei



V=P*G / 100 *%

(P = puritate, G = germinatie, V = valoare culturala)



Toate aceste caractere duc la calcularea cantitatii de seminte necesara infiintarii unui hectar de cultura.



Q(KG/HA) = Nr. Pl/m patrat * MMB/V

MMB masa a 1000 de boabe.



21

Terapia cu seminte germinate - mit si realitate


In ultima jumatate de secol, se raspandeste, din cand in cand, vestea ca semintele germinate - indeosebi de
grau - constituie un panaceu al sanatatii. Tineri si batrani pun grau la incoltit, apoi mananca din el, in doze
arbitrare: unii cu lingurita, altii cu lingura si altii bob cu bob. Cu timpul, entuziasmul scade, viata reintra in
normal si, la un moment dat, ca un facut, o noua generatie isi aduce aminte de boabele incoltite. Este cazul
sa stim totusi adevarul despre miraculosul tratament - comenteaza infoniac.ru.

Proteinele din fasole, nuci sau grau
Cand boabele de fasole sau grau germineaza, se imbunatateste calitatea proteinelor continute in ele,
principii indispensabile organismului uman. In plus, boabele actioneaza asupra sistemului imunitar, pe
care il stimuleaza. Acelasi efect il au si nucile proaspete (neprajie).


Fibrele celulozice din nuci, seminte de floarea soarelui si grau
Volumul fibrelor creste odata cu germinatia, ele accelereaza digestia si asimilarea corecta a alimentelor,
ajuta la eliminarea grasimilor inutile din organism. Consumate zilnic, reduc excesul in greutate.

Continutul in vitamine
Continutul de vitamine din cerealele germinate creste uneori chiar de 20 de ori fata de cel initial, in numai
doua zile dupa ce a inceput procesul de germinare. Vitaminele A, B, C si E sunt in mod special vizate in
acest sens. Studiile au mai aratat ca, in timpul germinarii boabelor de fasole, vitamina B1 a crescut in
proportie de 285%, vitamina B2 cu 515%, iar B3 cu 256%.

Cresterea procentului de acizi grasi esentiali
De cele mai multe ori, suntem deficitari in ceea ce priveste aceste grasimi esentiale si utile, fara sa
cunoastem lipsa lor, care se va resimti in timp. Boabele incoltite sunt o modalitate foarte buna de a umple
aceasta lipsa.

Semintele germinate ajuta organismul sa asimileze mineralele
Exista minerale, cum este calciul sau magneziul, pe care alimentele le ofera organismului, dar pe care
acesta din urma nu are capacitatea sa le retina si sa le prelucreze. Ca urmare, ele sunt eliminate, in timp ce
sanatatea sufera in lipsa lor. Semintele germinate ajuta la stabilirea unui echilibru optimin in organism,
prin asimilarea tuturor elementelor din alimentatie.

Cum obtinem seminte germinate, in conditii casnice
Germinarea se obtine numai in casa, in conditii igienice si sub supraveghere. Fireste, semintele pot fi
germinate in pamant reavan si spalate bine inainte de intrebuintare. Dar tot atat de bine pot fi tinute intre
doua straturi de vata, mentinute permenent umede, dar fara exces de apa, la temperatura camerei. Incotirea
se produce rapid, iar semintele pot fi consumate de indata ce rigiditatea lor a scazut si pot fi mestecate cu
dintii. Atentie, insa, chiar daca au fost tinute in vata, inainte de a fi mancate, tot trebuiesc spalate bine!
22

2.1.4. scoara = cortex

CRTEX, cortexuri, s. n. = Scoart a unui copac Coaja unui fruct (Anat.) Partea periferic a unui
organ. nvelis al prului, cuprins ntre mduva central si cuticula exterioar.

Scoarta de copac ajuta la eliminarea fluctuatiile extreme de temperatura in sol si contribuie la imbogatirea
acestuia cu cele mai favorabile substantele nutritive. Specialistii considera ca, in cazurile ideale 6% din
solul din gradina este reprezentat de materia organica, aceasta ajutand la pastrarea umiditati si la
capacitatea de aerisire a solului. Astfel se asigura accesul substantelor nutritive la radacinile plantelor.

Exista foarte multe tipuri , sortimente sau culori de scoarta de copac. Scoarta rosiatica de cedru are un
miros placut si poate fi folosita pentru orice plante care vor fi cultivate.



SCORT, scoarte = Tesut protector (gros si tare) care acoper tulpina si rdcina plantelor;

Scoarta copacilor, fiareta, zdrobita sau macinata, vindeca rani, intareste organismul, ferindu-l de infectiile
sezonului rece,si alunga boli dintre cele mai diverse. De-a lungul timpului, scoarta copacilor a avut diferite
intrebuintari pana cand oamenii au realizat ca e buna ca medicament in diferite afectiuni.

Salcia, primul copac de la noi care infrunzeste primavara, se foloseste de mii de ani pentru alungarea
durerilor de tot felul. Are efecte tonice, antiseptice si antiinflamatoare, sedative, astringente si
antireumatismale. De la salcie, in scop terapeutic se foloseste scoarta de pe ramurile tinere, de doi, trei ani.
Folosita de mii de ani pentru tratarea bolilor reumatismale, a hemoragiilor, dezinteriei si febrei, scoarta de
salcie alba a devenit importanta in urma cu peste o suta de ani, cand i-au fost descoperite si au fost izolate
principalele substante active care ii confera calitatea de medicament naturist, si anume salicina.

Coaja de salcie poate fi administrata sub forma de infuzie, decoct, pulbere. In caz de raceala, gripa ori
dureri de oase se poate prepara o infuzie din 200 de ml de apa clocotita turnata peste doua lingurite de
scoarta bine uscata si maruntita. Ceaiul, tinut la temperatura camerei, se bea, cate doua, trei linguri, pe
parcursul unei zile. Decoctul din coaja de salcie se recomanda ca remediu natural impotriva febrei, a
nevralgiilor, reumatismului si gutei. Ca sa-l prepari, pune la fiert, la foc mic, pentru 20-30 de minute, doua
linguri de scoarta bine uscata si maruntita intr-un sfert de litru de apa. Dupa racire se filtreaza si lichidul
rezultat se bea, cate doua, trei linguri, pe parcursul zilei.
23

Crusinul este una dintre cele mai folosite plante de la noi in caz de constipatie. Pune la fiert un sfert de
litru de apa si, cand clocoteste, adauga o lingurita de coaja de crusin si lasa amestecul sa fiarba 15 minute
la foc mic. Opreste focul si acopera vasul pentru zece minute, dupa care lichidul se strecoara. Se bea seara,
cald, neindulcit sau indulcit cu una, doua lingurite de miere de albine.

De la stejar, in scop terapeutic, se foloseste scoarta ramurilor tinere, care contine tanini, are gust astringent
si este lipsita de miros. Preparatele din coaja de stejar au o actiune astringenta, combat diareea acuta,
indigestia si hemostatica, reducand sangerarile in caz de ciclu menstrual abundent, eliminarea de sange
prin tuse ori sange in urina. Ceaiul din scoarta de stejar se prepara punand la fiert, pentru 20 de minute,
doua lingurite de scoarta maruntita intr-un sfert de litru de apa. Dupa fierbere se strecoara si se beau doua
cani pe zi. Este excelent in combaterea febrei, in amigdalita si colici abdominale, faringite, intoxicatii cu
metale grele.

Mesteacanul, un arbore inalt care poate ajunge la 25 - 30 de metri, are o coaja alba, caracteristica. Cura cu
decoct din coaja de mesteacan are efecte digestive, depurative si antiulceroase. Decoctul este eficient in
ulcerul gastric, dar si in tratamentul intern al unor boli de piele, cum ar fi acneea.
Maceratul din scoarta de mesteacan este recomandat impotriva pistruilor si a petelor. Se obtine punand
100 de grame de scoarta bine uscata intr-un litru de vin rosu. Amestecul poate fi folosit dupa 8 zile. Se
pun comprese pe zonele afectate de doua ori pe zi.

Ulmul are actiune antiinflamatoare si emolienta asupra mucoasei intestinale. Este un antioxidant si
detoxifiant de exceptie. Decoctul din scoarta de ulm diminueaza gazele, este eficient impotriva ulcerului,
colitei, intoxicatiilor alimentare. Este recomandat, de asemenea, si in diferite forme de anemie si probleme
de coagulare a sangelui. Se prepara punand doua lingurite de scoarta bine uscata si maruntata la o cana de
apa. Amestecul se lasa la fiert zece minute. Se recomanda cate o cana de decoct neindulcit de trei ori pe zi.


tulpina

Tulpina este un organ al plantelor superioare, care are rolul de a sustine ramurile, frunzele, florile si
fructele, sau de a conduce seva brut de la rdcin spre frunze si seva elaborat de la frunze ctre
celelalte organe. Tulpina este organul vegetativ al plantei deobicei suprateran si a crui form depinde de
mediul de viat si rolul ndeplinit n viata plantei.

Tulpinile unor plante pot avea si alte functii (n afar de cele specifice):
de a servi la depozitarea substantelor de rezerv (tuberculii, bulbii, rizomii);
de a ndeplini functia de fotosintez.

ntr-o sectiune transversal prin tulpin se disting urmtoarele zone, ncepnd de la exterior spre interior:
epiderma, un tesut unistratificat cu rol de protejare a tesuturilor interne, de control al schimburilor de
gaze si de hidroizolatie
scoarta, alctuit din celule parenchimatice
cilindrul central, format din tesut parenchimatic n care sunt dispuse fasciculele conductoare. n cazul
tulpinii, acestea sunt mixte, libero-lemnoase cu lemnul dispus ctre interior si liberul ctre exterior.

24


Tesutul lemnos reprezint partea tare din corpul plantelor, fiind alctuit n cea mai mare parte din tesut
mort; este tesutul prin care circul seva brut.

Tesutul liberian este alctuit n cea mai mare parte din elemente vii si prin intermediul su circul seva
elaborat, bogat n glucide, format din tesuturile asimilatoare


0 = Mduv; 1 Inele anuale; 2 Canal de rsin; 3 Raze primare; 4 Raze secundare; 5 Cambiu; 6 Razele
bastului; 7 Felogen; 8 Bast; 9 Scoart
25

2.1.5. rdcina

Rdcina este un organ vegetativ al plantelor superioare. Majoritatea rdcinilor se caracterizeaz prin
faptul c:
se dezvolt n sol,
are geotropism pozitiv (este orientat ctre centrul pmntului),
nu are pigmenti asimilatori,
nu prezint muguri sau frunze pe suprafata sa,
nu are noduri si nici internoduri.

Exista si rdcina aeriana care se diferentiaz prin faptul c:
se dezvolt n directie independent fat de centrul pmntului,
se catr pe suporturi),
absoarbe apa din aer
i lipseste stratul protector la captul rdcinii numit piloriz. n rest are aceleasi caracterisitci ca
si celelalte rdcini.
Rdcinile sunt structuri vegetale subterane sau aeriene compuse n principal din scoart (la exterior) si
din tesut parenchimatic (la interior). Rdcinile groase seamn cu structura ramurilor plantelor lemnoase,
ntruct de la nivelul principal al rdcinii se formeaz structura de baz a tulpinii si, prin extensie, a
crengilor.
Rdcinile mici, ale plantelor ierboase, de exemplu, sunt acoperite numai de un rizoderm (numit si
epiderm radicular). Vrful rdcinii se termin cu apexul. Interiorul rdcinii este ocupat n majoritate
de cilindrul central format din parenchim si vasele liberiene si lemnoase. La exterior se remarc scoarta,
perii absorbanti. Perii absorbanti preiau apa si srurile minerale din sol pe care le transfer ctre celulele
din interior. Aceste substante nutritive ajung n vasele lemnoase de unde sunt purtate ctre restul
structurilor plantei, pn la frunze. Aici au loc procese biochimice complexe n urma crora rezult
compusi nutritivi care sunt transportati prin vasele liberiene ctre celelalte structuri morfologice ale
plantei, a cror crestere si dezvoltare depinde de acestia. Toate rdcinile au o crestere primar sau o
crestere n lungime. Rdcinile multor plante vasculare, mai ales dicotiledonate sau gimnosperme, adesea
prezint crestere secundar, care este, n fapt, o crestere n diametru. Cresterea secundar apare pe fondul
maturizrii plantei, fiind vizibil la plantele lemnoase (arbori, arbusti).
n functie de raportul care exist ntre rdcina principal si radicele, se disting mai multe forme de
rdcini:
rdcini pivotante, sunt cele la care axa principal se dezvolt foarte mult n raport cu gradul de
dezvoltare al radicelelor,si au forma unui trus (la morcov, lucern, sfecl de zahr, bumbac, ppdie);
rdcini rmuroase, sunt cele la care radicelele au o dezvoltare egal cu cea a rdcinii principale (la
molid si la majoritatea arborilor din pdurile de foioase);
rdcini fasciculate, rdcini firoase, sunt cele la care locul rdcinii principale este luat de radicele
sau de alte rdcini care se formeaz la baza tulpinii, constituind mnunchiuri de rdcini. Sunt
caracteristice pentru gramineele cultivate, (gru, porumb, orz, etc) dar si pentru plantele cu bulbi, (ceap,
crin, lalea, zambil, etc).

26

Rdcinile normale si au originea n radicula embrionului, dar exist si rdcini adventive, care se
formeaz pe tulpini, ramuri sau frunze. Ele se pot dezvolta pe:
tulpini aeriene (ieder),
tulpini subterane (rizomi, bulbi),
la nivelul nodului de nfrtire (graminee),
ramuri (Ficus)
frunze (Bryonia).

Dupa modul de ramificare, radacinile pot fi
pivotante
firoase
ramuroase

ns rdcinile pot fi mprtite si n urmtoarele feluri:
Pivotante (o rdcin primar din care se trag rdcini laterale numite si secundare)
Firoase (un sistem de rdcini de mrimi egale care dezvolt rdcini laterale numite si secundare)
Aeriene (rdcini ce nu cresc n pmnt, ci se catr pe suporturi si absorb apa din aer)
Proptitoare (un tip particular de rdcini aeriene care creste din tulpin in aer apoi n pmnt. O
astfel de form permite plantei o ancorare mai puternic n sol. Acest tip de rdcini se ntlneste la
mangrove)
Adventiv (tip de rdcini ce creste direct din bulb)

27



Pe suprafata unei rdcini tinere se pot distinge mai multe zone.

Piloriza, (numit si caliptr sau scufie) este format dintr-un tesut special, partial suberificat, care
acoper vrful vegetativ al rdcinii si faciliteaz ptrunderea vrfului rdcinii n sol. La plantele
acvatice piloriza lipseste, fiind nlocuit de rizomitr, care nu se uzeaz si nici nu se regenereaz. Piloriza
lipseste si la plantele parazite.

Vrful vegetativ, situat imediat sub piloriz, este format din meristeme primordiale, care ulterior vor
genera meristemele primare.

Regiunea neted, aflat deasupra vrfului vegetativ, reprezint zona de crestere n lungime a rdcinii.
Celulele din aceast zon nu se mai divid si cresc prin ntindere.

Regiunea pilifer (zona absorbant), acoperit cu un mare numr de perisori absorbanti unicelulari care
vor ajunge la maturitate n 2-3 zile si pot dura trei sptmni. n cazul rdcinilor care se dezvolt n
mediul acvatic, nu are loc formarea perisorilor absorbanti. Nici la plantele epifite nu se dezvolt perisori
absorbanti, locul acestora fiind luat de un tesut special (velamen radicum).

Regiunea aspr, cuprinde zona n care meristemele primare se diferentiaz n tesuturi definitive
(specializate): rizoderma, scoarta si cilindrul central.

Regiunea coletului, este cea care face trecerea de la rdcin la tulpin. Ea are o ntindere mic si la
multe plante nu se distinge morfologic.
28

2.1.6. rizomii

Rizomul (din greaca rhizoma = mnunchi de rdcini) este o tulpin subteran geofil:
simpl sau ramificat,
de obicei crnoas,
cu noduri si internoduri, la plantele erbacee perene,
lipsit de clorofil si piloriz,
uneori cu frunze rudimentare (scuame), n form de solzi.

Rizomul este foarte important n viata plantei, servind la depozitarea substantelor de rezerv si ca organ de
nmultire vegetativ prin muguri terminali sau laterali (de la nivelul nodurilor), din care se dezvolt axe
supraterane care poart frunze si flori.

Ramificarea rizomilor este monopodial sau simpodial, asemntoare tulpinilor aeriene.

Ramificatia monopodial (din greaca monos = unic, singur; podion, pous, podos = picior). Rizomul
rmne permanent n sol si are o crestere n lungime continu si nelimitat gratie mugurelui su terminal.
Lstarii aerieni, tulpinile si ramurile supraterane florifere iau nastere din mugurii axilari.

Ramificarea monopodial este ntlnit la rizomii de:
o lcrmi (Maianthemum bifolium) 1.
o dalac (Paris quadrifolia) 2.
o mcrisul iepurelui (Oxalis acetosella) 3.
o lcrmioare sau mrgritrel (Convallaria majalis) 4.
1.

2.

29


3. cele mai rspndite specii de mcrisor din tara noastr:
Oxalis stricta (flori galbene)
Oxalis acetosella (flori albe cu striatii violet)
Oxalis corniculata (flori galbene si frunze cu tenta rosiatic)
4.

30

Ramificatia simpodial (din greaca syn = mpreun; podion, pous, podos = picior). La rizomul cu
ramificatie simpodial tulpina florifer suprateran se formeaz din mugurele terminal si, ca urmare,
vrful rizomului iese la suprafata solului n fiecare an, odat cu formarea tulpinii florifere.

Cresterea si alungirea rizomului se realizeaz prin ramuri laterale diferentiate provenite din dezvoltarea
mugurilor axilari; fiecare ramur lateral se termin la rndul ei printr-un mugure, care se va transforma,
n anul urmtor n tulpin florifer. Prin urmare rizomul are o crestere definit, limitat, prin faptul c
mugurele terminal d nastere unui lstar florifer, care se termin cu flori.

Ramificarea simpodial este ntlnit la rizomul de:
o stnjenel (Iris germanica) 1.
o obligean (Acorus calamus) 2.
o pecetea lui Solomon (Polygonatum multiflorum) 3.
1.

2.

3.

31

2.1.7. bulbii

Bulbul este stadiul latent al anumitor plante cu seminte, n special plante monocotiledonate perene.
Const ntr-un mugur subteran, relativ mare, avnd de obicei form globular, cu frunze membranoase sau
crnoase suprapuse, care pornesc dintr-o tulpin scurt.

Frunzele crnoase au rolul de a pstra rezerve de hran, permitndu-i plantei s rmn n stare latent
atunci cnd nu are ap la dispozitie (n timpul iernii sau n vreme de secet) si s-si reia procesul de
crestere, atunci cnd conditiile sunt din nou favorabile.

Exist dou tipuri principale de bulb.
o bulb tunicat, exemplificat de ceap, este acoperit cu un strat subtire de frunze membranoase, ca din
hrtie, care i protejeaz frunzele crnoase.
o bulb solzos, cum este cazul crinilor, prezint frunze neacoperite de strat protector, ceea ce le confer
aspectul unor solzi ascutiti.

Bulbii le permit multor plante ornamentale, cum ar fi narcisele, lalelele si zambilele, s nfloreasc rapid la
nceputul primverii, cnd apar conditii favorabile de crestere. Alte plante cu bulbi nfloresc:
vara (de ex., crinii)
toamna (de ex., sofranul de toamn).

Rdcinile tari ale sofranului si ale gladiolelor si rizomii alungiti ai irisilor nu sunt bulbi

32

Bulbii, tuberculii si rizomii

Denumiri a caror semnificatie nu se cunoaste intotdeauna cu exactitate, deci se pot produce confuzii. Iata
ce se intelege prin cele trei denumiri.

BULBII
Cu termenul de bulboase se indica acele plante care seunt prevazute cu organe subterane adaptate la
inmagazinarea hranei. Mai corect, aceste plante sunt denumite geofite.

Bulboasele sunt acele geofite care poseda un organ particular, denumit bulb, constituit dintr-un aparat
radicular si de unele frunze carnoase, denumite catafili, reunite in jurul unui mugur adormit. Se considera
a fi bulbi ceapa si usturoiul.


TUBECULII
Sunt portiuni din tulpina subterana ingrosate, cum ar fi cartofii sau dalia. Adesea aceste tulpini ingrosate
au forma:
globuloasa sau cilindrica,
ovala sau alungita.

Sunt bogate in substante nutritive. Din mugurii tuberculilor cresc mladite supraterane florifere.

Principalul scop al tuberculilor este cel de organ in care se acumuleaza substantele de rezerva glucidice
(amidonul, inulina) ce servesc la asigurarea supravietuirii plantei pe timpul iernii.

Prezenta, pe suprafata lor, a mugurilor auxiliari (denumiti ochi), ce se pot dezvolta intr-un nou individ,
face ca aceste organe sa-si asume un rol important si in inmultirea vegetativa (sau propagarea clonala) a
lpantei ce ii produce.

Pentru proprietatea nutritionala foarte crescuta a substantelor continute, tuberculii si-au asumat un rol
foarte important in alimentatia omului si a animalelor.

Exista si bulbi-tuberculi, o forma intermediara dintre bulbi si tuberculi. Sunt de fapt tuberculi scurtati,
compacti, inveliti cu un fel de tunci uscate, in care se gasesc 1-2 muguri. Din acesti muguri ai bulbilor-
tuberculi ramasi in pamant peste iarna, se formeaza acele tulpinite la suprafata solului, primavara. Aceste
tulpini supraterane florifere se mai formeaza si din mugurii existenti pe varful bulbo-tuberului mama.


RIZOMII
Sunt si ei portiuni de tulpini, dar mai subtiri decat tuberculii; in general au o dezvoltare paralela cu terenul
si au capacitatea de a produce noi plante de-a lungul dezvoltarii lor.

Rizomii produc ramificatii subterane, denumite stoloni: sunt lungi, subtiri, prevazute cu noduri putin
evidente. Din aceste puncte se formeaza radacini adventive. Stolonii subterani au rolul de a propaga
planta, indepartand in acelasi timp plantele tinere (formate din mugurii terminali sau din cei auxiliari
situati pe stoloni) de planta mama.
33

Toate aceste plante au fost dintotdeauna indicate cu termenul de bulboase. Mare parte din acestea sunt
cultivate in gradini din vremuri indepartare, de secole, motiv pentru care avem la dispozitie bulbi cu flori
de orice forma, culoare si dimensiuni.

Bulboasele de tomana sunt deci cele ce sunt introduse in pamant in lunile acestui sezon: majoritatea dintre
ele rezista foarte bine la frig si suporta geruri chiar puternice si de lunga durata.

Nume botanice de bulboase cu flori, de toamna:
Allium,
Anemone,
Cyclamen,
Crocus,
Eremurus,
Fresia,
Fritillaria,
Galanthus,
Hyacinthus,
Helleborus,
Iris,
Leucojum,
Lilium,
Muscari,
Narcissus,
Ranunculus,
Tulipa.

Speciile originare ale acestor plante provin din Europa, Africa si Asia. Toate bulboasele care nu se tem de
frig sunt adaptate la salbaticie, deci nu este necesar sa fie extirpate din pamant in timpul lunilor de iarna.