Anda di halaman 1dari 7

1.2.

IMPORTANTA SI MOTIVATIA TEMEI


Educatia nu trebuie (nu poate) sa se rezume la ceea ce ofera scoala de toate
gradele, oricat de elevata ar fi ea. Educatia trebuie sa continuie concomitent cu
scoala, exercitata de alti factori educativi (familia, mass media) cat si dupa
absolvirea scolii si facultatii, sa continuie tot timpul si toata viata. Aceasta
pentru a feri omul de suficienta, de limitele instruirii si dezvoltarii personalitatii
sale.
Educatia permanenta este un sistem educational deschis, compus din obiective,
continuturi, forme si tehnici educationale, care asigura intretinerea si
dezvoltarea continua a potentialului cognitiv, afectiv si actional al personalitatii,
al capacitatilor si deprinderilor de autoeducatie, formarea de personalitati
independente si creative. Educatia permanenta este nemijlocita legata de
diagnoza si prognoza educatiei, de programare si de inovare pe termen lung a
educatiei.
Educatia permanenta ne fereste de imbatranirea timpurie din punctul de vedere
cerebral si psiho-social, ne mentine tineretea spirituala. Savantul japonez
Matsuzawa spunea: sa gandesti activ, continuu si intens caci opresti
imbatranirea creierului (desigur, pentru o anumita perioada) si obtii performante
deosebite, pana la creatii de mare valoare si eficienta.
Educatia permanenta, pentru a fi de valoare si eficienta, trebuie sa se bazeze pe
educatie, fapt care cere invatamantului sa pregateasca tineretul studios pentru
autoeducatie (Ioan Bontas
Educatia permanenta a devenit o speranta a scolii contemporane, scoala supusa
excesiv perspectivei ingust-specializate. Ea se impune, de asemenea, ca o idee
calauzitoare a elaborarii formelor de educatie aadultilor. De aceea, analiza
cercetarilor actuale in domeniul educatiei permanente este o necesitate obiectiva
pentru promovarea gandirii si actiunii pedagogice. In primul rand, pentru ca prin
actiunile in spiritul educatiei permanente devine posibila o sinteza a gradelor si
profilelor de invatamant, a institutiilor scolare, intemeiata pe logica proceselor
educationale si desfasurata potrivit unui sistem format din unitati functionale
integrate. Conceptul si sistemul educatiei permanente ofera raspunsuri la
numeroasele probleme ale relatiei predare-invatare." Cea mai larga acceptie a
educatiei permanente exprima aria sa sociala, ca tendinte si perspective ale vietii
educationale contemporane:"Educatia permanenta este educatia tuturor
oamenilor pe tot parcursul vietii lor".
"Educatia permaneneta este educatia tuturor oamenilor pe tot parcursul vietii
lor".
Explicitand, aceasta formulare vizeaza, pe de o parte, un invatamant in numeroase reprize-perioade ale vietii-in
miscare verticala, "de la tinerete pana la batranete"; pe de alta parte, un invatamant in miscare orizontala, care
ofera caile de trecere, la scoli de profil diferit si realizeaza o imbinare continua a educatiei institutionalizate cu
influentele educationale si cultulale informale, difuze. O asemenea definitie nu precizeaza insa continutul
pedagogic si metodele unui proces educativ de lunga durata, complex, si prin natura sa exigent. Or, obiectivele
ambitioase, fara prevederea si aplicarea mijloacelor corespunzatoare raman mereu nesaturate"(Leon Topa, p12)
Educatia ca activitate complexa, incepe din primul an de viata si se continua pe tot parcursul vietii prin cele trei
forme: educatia formala, informala si non-formala. De aici rezulta caracterul permanent al educatiei.
Necesitatea permanentei educatiei in plan individual si istoric a fost intuita de mult timp. Comenius afirma: "Pentru
fiecare om, viata sa este o scoala de leagan pana la mormant".
Fiind un fenomen social si societatea fiind supusa unei permanente deveniri fiinta umana este si ea supusa
aceluiasi proces de educatie pe tot parcursul vietii.
Educatia permanenta este dependenta de educatia formala pentru ca omul are nevoie de o pregatire realizata in
scoala "pentru a invata sa invete". Obiectivele educatiei permanente nu pot fi disociate de cele ale educatiei
realizate in general, de cele ale educatiei scolare, in primul rind.principiul educatiei permanente trebuie pus in
relatie directa cu produsul individual si social.
Educatia permanenta este studiata de stiintele educatiei in mai multe directii de abordare stiintifica
Educatia permanenta este principiul fundamental al educatiei conform caruia fiinta umana este supusa
influentei educationale inca de la nastere prin mediul social in care se dezvolta si se formeaza in ontogeneza.
Educatia permanenta presupune formarea unor comportamente specifice educatiei, prin integrarea individului
uman intr-un sistem de invatamant. Abilitatea cu deprindere de munca intelectuala si cu o atitudine pozitiva fata de
invatare prin care se asigura pregatiea pentru autoeducatie.
In pedagogia sociala educatia permanenta este abordata din perspectiva relatiei societate-educatie. Caracterul
permanent al educatiei este definit pe doua coordonate mari:
1. Ca proces cu caracter social-istoric (educatia a aparut odata cu tipul de oranduire sclvagista si a continuat
intr-un sistem specific in fiecare tip de oranduire sociala devenind un proces din ce in ce mai complex).
2. Ca dimensiune a vietii individului de la nastere pana la varsta retragerii din activitate.
1.2. Sistemul de invatamant prin planul de invatamant si programele scolare trebuie sa proiecteze obiectivele
educatiomale generale pe care pot fi abilitate tinerele generatii, cu instrumente de munca intelectuala si
deprinderi psiho-motoriinecesare unei educatii permanente.
1.3. 1.2. CONSIDERATII GENERALE
Educatia permanenta constituie un mod coerent de a da raspuns acestor noi conditii prin conducerea sistemica a
proceselor educationale si organizarea acestora potrivit unei strategii.
~2~
" Conceptul si sistemul educatiei permanente se leaga indisolubil de principiile educatiei integrale, omnilaterale, pe
care se intemeiaza elaborarea continutului si metodelor invatamantului.
In mod esential, educatia permanenta este conditionata de libertatea tuturor cetatenilor de a participa la viata
culturala si, intr-o masura mereu largita, descientizarea muncilor profesionale, de participarea directa si
responsabila a maselor la conducerea si organizarea vietii colectivitatilor. Inscrierea dreptului la cultura si educatie
a tuturor cetatenilor in constitutia statelor socialiste constituie o mare cucerire a timpurilor noastre, atat pe linia
promovarii educatiei generalizate si continue, cat si pe linia desavarsirii culturii intregului popor.
Conceptul si sistemul educatiei permanente nu constituie insa numai rezultatul logicii interne a dezvoltarii
invatamantului, stiintelor si tehnicilor contemporane. Reciclarile in intreprinderea contemporana nu sunt doar
expresia unor nobile dar vagi aspiratii cultural-stiintifice, ci probleme de productie calculate in nevoi reale de
profesiuni si numar de specialisti, dupa tipuri de pregatire sau grade si functuni necesare. In aceste procese de
perfectionare profesionala nu intra numai executantii, masa de salariati, ci si tehnicienii cu pregatire superioara,
cadrele de conducere.
Intreprinderile si institutiile moderne actioneaza in consecinta in domeniul perfectionarii profesionale potrivit unor
norme care sunt incluse in planul operational de conducere si organizare economica."( Leon Topa p18).
1.4. 1.3. CONCEPTUL DE EDUCATIE PERMANENTA
Ultimul deceniu a impus pe plan mondial o noua viziune asupra educatiei-educatia permanenta-concept cu
implicatii principale, structurale si practice cu adevarat innoitoare.
Acest concept nu este nou. Pentru prima data, 1919, Comitetul pentru educatia adultilor din
Anglia lanseaza ideea educatiei permanente, pentru ca in 1929 sa apara chiar o lucrare cu acest titlu.
In general, trebuie precizat ca ideea educatiei permanente-indiferent de termenii folositi-a aparut in sistemul
educatiei adultilor si nu intamplator.
Educatia adultilor a experimentat si generalizat, cel putin sub aspectul formelor si al metodelor, modalitati
instructiv-educative de autentica modernitate: studiul care alterneaza cu munca; activitatea in grup; coparticiparea
la la elaborarea si desfasurarea programelor educative; autodidaxia etc.
Toate acestea au determinat ca, tocmai in sistemul educatiei adultilor si specialistilor lui, sa se contureze cu o
sporita limpezime conceptul de educatie permanenta. Daca, in 1948 la Conferinta internationala asupra educatiei
adultilor de la Elseneur (Danemarca) aceasta idee a aparut in mod cu totul sporadic la cea de-a doua conferinta
de la Montreal, in 1960, conceptul era aproape definit, pentreu ca in 1972, la cea de-a treia Conferinta de la Tokio
sa se poata discuta chiar despre "educatia adultilor in sistemul educatiei permanente".
Nu exista,pana in prezent,o definitie consacrata asupra educatiei permanente si de aceea se opereaza,mai
curand ,cu caracteristici conceptuale.Intr-o lucrare ,aparuta in urma cu cativa ani, sub egida Institutului de
Educatie Permanenta de pe langa UNESCO (Bazele educatiei
~3~ permanente) se insereaza 30 asemenea caracteristici conceptuale, asa cum apar in diferite materiale de
specialitate editate in mai multe tari din lume. Sintetizand aceste caracteristici, se poate aprecia ca educatia
permanenta se constituie ca un ansamblu de mijloace puse la dispozitia oamenilor de orice varsta, sex, situatie
sociala si profesionala, pentru ca ei sa nu inceteze sa se formeze de-a lungul vietii, cu scopul de a-si asigura
deplina dezvoltare a facultatilor si participarea eficienta la progresul societatii. Fata de aceasta apreciere quasi-
generala, s-au profilat mai multe puncte de vedere care in fapt, nu se afla in opozitie, ci se completeaza unul pe
altul.
Rene'Maheu opineaza, de pilda, ca educatia permanenta este "...o dimensiune a vietii. E o anumita atitudine de
insertie in real si nu pur si simplu o pregatire pentru existenta activa si responsabila"
Paul Lengrand vede educatia permanenta o actiune in stare "sa favorizeze creearea sructurilor si metodelor care
sa ajute fiinta umana, in tot cursul existentei sale, in procesul continuu, de pregatire si dezvoltare; sa pregateasca
individul pentru ca acesta sa devina cat mai mult propriul subiect si propriul subiect al dezvoltarii sale prin
intermediul multiplelor forme de autoinstruire"(Paul Lengrand; p.49-50).
Bertrand Schwartz defineste educatia permanenta ca o "...integrare a actelor educationale intr-un veritabil
continuum in timp si spatium, prin jocul unui ansamblu de mijloace (institutionale, materiale umane) care fac
posibila aceasta integreare"(Bertrand Schwartz; p.53). Ca atare, dupa opinia lui, educatia nu se limiteaza la un
singur sub sistem educativ, de pilda scoala, ci inglobeaza toate activitatile sociale care sunt purtatoare de
educatie. In perspectiva, "...ideea de permanenta a educatiei va fi in asa masura in obicei, incat nu se va mai vorbi
decat de educatie, notiunea de permanenta fiind inclusa in insasi ideea de educatie"(op. cit., p.53-54).
Pentru Bogdan Suchodolski, extinderea educatiei permanente va determina ca aceasta sa devina "...un mijloc de
dezvoltare a nevoilor si interesului pentru valorile culturale, pentru ca ea corespunde orientarii preferintelor si
inclinatiilor umane si pentru ca ea face viata noastra mai colorata si mai valoroasa" (Bogdan Suchodolski; p. 312).
In consens cu Bogdan Suchodolski, un alt reputat specialist in domeniu, Majid Rahnema considera ca educatia
permanenta "isi propune sa se adreseze ansamblului fiintei in devenire, in toate domeniile si de-a lungul intregii
vieti...ea transcede nu numai barierele artificiale intre educatia scolara si non scolara si distincia clasica intre
invatamantul public general si educatia adultilor, dar se bazeaza deasemenea in mod esential pe unitatea dintre
procesele educative si viata care formeaza personalitatea umana...ea se refera in acelasi timp la educatia
fundamentala, la formatia personala, la dreptul la timpul liber sub aspectul sau activ, cultural si aristic, si la accesul
permanent la mijloacele educative in stare sa dezvolte potentialul creator, intelectual si fizic al omului (Ioan Jinga
p12-14).
~4~
2.CUPRINS
2.1. 2.1. OBIECTIVELE EDUCATIEI PERMANENTE
Educatia permanenta trebuie sa raspunda schimbarilor care se produc in socieate, in stiinta, tehnica, cultura,
etica, justitie, economie, profesiuni etc. Ea necesita, astfel, realizarea unui sistem de obiective si cerinte, pritre
care mentionam : intelegerea necesitatii educatiei permanente atat la nivelul factorilor de decizie, a unitatilor de
invatamant si a altor factori educativi, cat si al individului tanar si adult ; asigurarea improspatarii si imbogatirii
sistematice si continue a cunostntelor generale si speciale ; perfectionarea capacitatilor si deprinderilor
intelectuale si profesionale, iar pentru educatori si a celor pedagogice-metodice, precum si dezvoltarea
aptitudinilor generale si speciale : adaptarea pregatirii profesionale, a calificarii la shimbarile si mutatiile stiintifico-
tehnice, profesionale etc.,mergand in unele situatii, pana la schimbarea profesiei (calificarii), fenomen cerut de
economia libera de piata, asigurand integrarea individului in activitatea social-utila in continua prefacere ;
scientizarea si culturalizarea vietii sociale ; asigurarea progresului social continuu ; diminuarea efectelor "uzurii
morale"a cunostintelor teoretice si practice (a deprinderilor) prin reimprospatarea continua cu noi informatii si noi
tehnologii (retehnologizari) ; dobandirea de tehnici si deprinderi de educatie permanenta si altele(Ioan Bontas
p278)
2.2 CONSIDERATII SOCIAL-PSIHOLOGICE PRIVIND VARSTA ADULTULUI
La unii dintre psihologii din R.F.G., care cerceteaza empiric si sunt orientati sociologic, apare destul de clar critica
interpretarii rezultatelor cercetarilor de psihologia invatarii si dezvoltarii, in lumina teoriei biologice a perioadelor la
varsta adultului. Pe primul loc pot fi citati Thomae (1956, 1959 a, b, 1960 s.a.) si Bergler (1966)
Cercetarea lui Bergler (1966) pleaca de la premise teoretice si de la analize empirice referitoare la psihologia
dezvoltarii in perioadele de varsta adulta. Tematica centrala a lucrarii sale se refera la problema: "formele
atitudinilor umane in timp, in manifestarile lor diverse si in conexiunile lor". In acest context "a putut fi
verificata...ipoteza unui model multitidimensional de dezvoltare". Inca in unele cercetari premergatoare a fost
verificata "importanta centrala a variabilelor sociale pentru determinarea tuturor proceselor de orientare si
conucere in cursul vietii"Bergler (1966) subliniaza ca nu toate fenomenele evolutiei la varsta adultului se lasa
"subsumate unei curbe a vietii continuu ascendente si apoi descendente", respectiv "numai sub aspectul intiparirii,
asa cum le interpreteaza...psihologia abisala sau si sub aspectul altor modele imaginate"
Pe baza cercetarilor sale empirice, Thomae (1959a) ajunge la constatarea ca particularitatile psihologice ale
invatarii si dezvoltarii adultului nu pot fi intelese, "nici prin efectele datorate primei copilarii, nici prin presiunea
situatiilor nemijlocite". De aceea i se pare corespunzator scopului sa i-a in considerare problemele psihologiei si
dezvoltarii la varsta adultului "ca determinate si structurate prin confruntarea macar cu unele, daca nu cu cele mai
~5~ multe dintre urmatoarele situatii fundamentale.
1. Situatia concurentei profesionale si economice. Necesitatea de a se afirma.
2. Situatia familiei.
3. Interiorizarea imperfeciunii lumii reale.
4. Frictiunea cu monotonia propriei vieti cotidiene.
5. Interiorizarea caracterului definitiv al propriului destin.
6. Confruntarea cu caracterul finit al existentei in lumea reala.
Bazat pe aceste concepte, Thomae intreprinde "o analiza tematica a varstei adultului". In toate lucrarile sale,
Thomae ajunge la o respingere totala a periodizarilor, deoarece cursul vietii umane ar fi structurat pe "amprentele
trairilor subiective". El aste de parere ca un asemenea sistem de referinta permite sa se rezolve "toate
contradictiile dintre diferitele rezultate ale cercetarilor", privind varsta adultului. Din aceasta ar rezulta si "o
cunoastere a unei legitati, care, in mod firesc, nu asculta de impulsurile endogene, ci creste din aciunea unitara a
unui trecut asimilat sau neasimilat, dintr-un prezent constructiv sau obstaculat si dintr-un viitor deschis, respectiv
opac sau chiar amenintator". Nu putem sa fim cu totul de acord cu el, totusi apreciem ca demna de atentie
constatarea sa, potrivit careia particularitatile psihologiei invatarii si dezvoltarii la varsta adultului pot fi intelse pe
deplin prin prin "studiul concret" al "rolurilor" si "sarcinilor", care il maturizeaza "pe omul obisnuit, pe calea trecerii
de la tinerete la batranete"(Hans Lowe).
2.3. 2.3. EDUCATIA ADULTILOR SI EDUCATIA PERMANENTA
Delimitarea acestor doua concepte este necesara, deoarece, in ultimul timp, recunoasterea tot mai larga de care
se bucura, pe plan mondial, educatia permanenta, cat si diversitatea sau fluiditatea sensurilor sale uzuale creeaza
o oarecare incertitudine in ceea ce priveste indreptatirea educatiei adultilor de a exista ca notiune pedagogica si
ca activitate efectiva.
Educatia adultilor apare, uneori, ca o realitate perimata, suplinita de una noua, mai "la moda" si cu un numar mai
mare de aderenti. Alte ori, educatia permanenta este insa considerata numai ca o expresie menita sa reliefeze
caracterul intrinsec si eminamente contempranal procesului educational sau numai ca un deziderat al vremurilor
noastre, in timp ce educatia adultilor ar desemna numai unele activitatiaporadice, sau procesele de reciclare
profesionala.
Ideea de educatie permanenta si-a gasit primii promotori in Franta prin G.Bachelard, Gaston Berger, Paul
Lengrand, Jean Le Veugle, Jean Capelle de la Universitatea din Paris, Marcel Hignette de la Centrul National de
formare permanenta, Bertrand Schwartz de la Universitatea din Nancy si multi altii. Expresia "educatie
permanenta" circula in Franta, la inceput, cu doua sensuri :
un sens uzual care se refera la ansamblul de mijloace prin care individul si dezvolta ceea ce a dobandit in
scoala si asimileaza achizitiile ulterioare ale stiintelor si tehnicilor care il intereseaza in profesie ;
un sens restrans la perioada scolara si referitor la organizarea educativa care inglobeaza existenta elevului
inclusiv timpul sau liber
Acestor sensuri,care sunt destul de inguste si nu depasesc sfera educatiei copilului sau a
~6~ adultului, Paul Lengrand si Jean Le Veugle le dau o extindere care conduce la semnificatia actuala a
educatiei permanente asa cum a fost ea adoptata in cadrul celor douasprezece teme majore de reflectie si de
actiune pe care Conferinta generala a UNESCO in cea de-a cincisprezecea sesiune a sa, le-a propus statelor
membre in vederea Anului international al educatiei.
Cea mai cuprinzatoare perspecctiva asupra educatiei permanenete o aduce Jean Le Veugle, chiar daca, in
formularea sa, pune accentul pe aspectul organizarii materiale a educatiei permanente. Potrivit acestui autor, ea
este ansamblul mijloacelor puse la dispozitia oamenilor de orice varsta, sex, situatie sociala si profesionala pentru
ca ei sa nu inceteze daca doresc, sa se formeze si sa se informeze cu scopul de a-si asigura deplina dezvoltare a
facultatilor si participarea la progresul societatii.
Remarcam faptulca notiunea de educatie permanenta se intemeaza pe un mod de concepere a educatiei pe care
l-am putea califica drept maximal. Educatia este inteleasa acum-ca sa folosim cuvintele pedagogului
A.Kriekemans-ca "o truda care trebuie sa absoarba in intregime pe orice persoana si aceasta pe tot timpul vietii
sale."
Desigur, o asemenea dilatare a semnificatiei educatiei si a functionalitatii sale reclama, din partea pedagogilor, un
efort de acomodare a opticii lor si de iesire curajoasa din fagasurile batatorite ale unor indelungate obisnuinte.
Dupa cum observa pedagogul canadian J.R.Kidd, "cei mai multi educatori...nu sesizeaza pe deplin sensul
educatiei permanente.ei concep educatia ca o pregatire pentru viata. Convingerea lor cea mai profunda este ca
trebuie sa-i pregatesti pe tineri, sa-i lansezi pe drumul vietii, sa le dai ca provizii de drum cateva adevaruri si
deprinderi (J.R.Kidd p. 125) Noul concept sparge tiparele unor conceptii anterioare si disloca structurile prin care
se desfasoara procesele educationale, impunand noi orientari si noi organizari.