Constituirea polisului

Оn secolele din "perioada de tranziţie", din aşa numitele "dark ages", care au urmat
valurilor de migraţie a triburilor greceşti din secolele XII-XI о.Chr., s-a cristalizat acea
structură etnică care avea să devină definitorie pe tărвm grecesc şi care cuprindea triburile
eoliene, ionice şi dorice. Оn aceeaşi perioadă s-a conturat şi o religie şi o mitologie comună,
transmisă iniţial oral. Оnceputul "perioadei arhaice" imediat următoare (cca. 800-500) s-a
caracterizat prin constituirea literaturii greceşti, prin tranziţia de la conducerea ţării de către
un rege la supremaţia nobilimii, prin dezvoltarea polisului şi prin acţiunile colonizatoare
greceşti.

Constitutiv pentru fenomenul polisului (al "oraşului-stat") a fost delimitarea coloniilor

urbane şi a zonelor agricole dimprejurul acestora de restul teritoriului, cвştigarea
independenţei statale şi economice оn afară (eleutheria, autarkia) şi crearea structurii
interne a polisului, оnţeleasă ca o comunitate politică, economică, religioasă şi culturală.
Polisul se concentra de regulă оn jurul unei cetăţi fortificate (acropolis), deseori aflată pe
teritoriul ocupat odinioară de micenieni.

[оnceputul paginii]

Aristocraţia la putere

Cam оn aceeaşi perioadă оn care au apărut polisurile, оn majoritatea comunităţilor greceşti

din secolul VIII о.Chr. monarhia fusese оnlocuită de supremaţia nobilimii, care ocupa cele
mai оnalte funcţii nou-create оn stat. La Atena, оncepвnd cu anul 683/82, arhonţii s-au aflat
la conducere, primii dintre aceştia fiind probabil Archon Eponymos, care a şi оmprumutat
numele acestui fenomen şi care a preluat principalele atribuţii ale regelui şi ale bazileului.
Mai tвrziu, la aceste funcţii supreme s-a adăugat cea de polemarchos, de căpetenie a
armatei, şi cele şase funcţii juridice, aşa numitele thesmothetes, clasicul număr al celor
nouă arhonţi atenieni fiind astfel rezultatul unei dezvoltări ce s-a оntins pe o durată mai
mare de timp. După ce erau numiţi, arhonţii erau acceptaţi оn sfatul nobililor (areiopag),
căruia оi reveneau, pe lвngă funcţiile generale de control al statului, şi sarcini de drept
penal.

Marea masă a poporului liber (demos) se puteau implica оn viaţa politică prin participarea la
adunarea populară (ekklesia) creată оn secolele VIII-VII - la acea vreme оncă slab
constituită, dar care оn jurul anului 600 a dobвndit caracter instituţional, devenind оn
secolul V organismul central al polisului, care decidea оn probleme de politică internă şi
externă. Оn afara comunităţii politice şi juridice a cetăţenilor Atenei se aflau sclavii.

[оnceputul paginii]

Supremaţia politică a nobilimii, care se sprijinea pe o superioritate economică şi implicit,

militară, a оnceput să se clatine оn secolul VII din pricina transformărilor rapide din
societate: factorii care au condus la acest proces au fost, pe de o parte, pierderea rolului
dominant pe care оl jucase nobilimea оn conducerea războaielor, acesta fiind preluat de
phalanx, armata cetăţenilor, iar pe de cealaltă, sărăcirea, pierderea drepturilor şi luarea оn
sclavie a multor ţărani de către nobilii latifundiari, fapt care a оntărit numărul acelora care
revendicau ştergerea datoriilor, reоmpărţirea pămвnturilor şi codificarea legilor.

Оn această fază de pierdere a puterii de către nobili şi de amplificare a tensiunilor sociale,

оn unele polisuri greceşti a ajuns la putere aşa numita tiranie. Оn alte oraşe, puterea a
căzut оn mвinile unor arbitri sau legiuitori. La Atena, după оncercarea eşuată a lui Kylon de
a instaura tirania (cca. 635), оn 624 Dracon a fost оnsărcinat să stabilească оn scris legea şi
să reinstaureze principiul egalităţii оn drepturi. Astăzi nu ne-a mai rămas din aceste legi
decвt o parte din dreptul penal. Principalele inovaţii aduse de Dracon erau distincţia făcută
оntre crimă şi omucidere, şi abolirea vendetelor. Urmărirea criminalului cădea оn continuare
оn sarcina părţii vătămate, aceasta trebuia să obţină оnsă acum aprobarea justiţiei.
Pedepsirea făptaşilor a căzut оn atribuţiile statului de abia pe parcursul secolului V.
Legile "draconice", aşa cum le оnţelegem noi astăzi sunt acuzate pe nedrept că ar fi fost
extrem de dure. Ele au deschis calea spre o mai mare siguranţă, nerezolvвnd оnsă
problemele politice şi sociale.

[оnceputul paginii]

Solon

Situaţia rămasă оn continuare problematică la nivelul politicii interne a Atenei au făcut ca

din pricina temerilor nobilimii faţă de potenţialele transformări revoluţionare, a condiţiilor
precare de viaţă a micii ţărănimi sărăcite şi a dorinţei neоmplinite a cetăţenilor ne-nobili de
a participa la procesul de decizie politică, părţile aflate оn conflict să ajungă la un
compromis оn 594/93 о.Chr. şi să оi confere funcţia de arbitru (diallaktes) lui Solon,
membru al familiei aristocrate a medontizilor. Opera sa legislativă a fost marcată de spiritul
echilibrului, al dreptăţii (dike) şi al "bunei ordini" (eunomia). Problemele cele mai arzătoare,
оnglodarea оn datorii şi intrarea оn sclavie a ţăranilor le-a rezolvat dictвnd ştergerea
generală a tuturor datoriilor. Оn plus, el a interzis oamenilor să pună gaj asupra proprie
persoane, fapt care constituia principala sursă a sclaviei din pricina cumulării de datorii, iar
cei luaţi оn sclavie оn acest fel şi vвnduţi оn străinătate au fost răscumpăraţi. Fireşte că
această interdicţie pusă оnsclăvirii se limita doar la cetăţenii atenieni.

Pe lвngă alte legi menite să sprijine meşteşugurile şi implicarea оn politică a cetăţenilor,

Constituţia elaborată de Solon (cunoscută mai tвrziu sub numele de "timocraţie", оn care
drepturile politice depindeau de avere) a avut o importanţă deosebită: celor trei clase
sociale menţionate оn aceasta, aşa numiţii hippeis ("călăreţi"/latifundiari bogaţi), zeugiţi
(hopliţi/ţărani şi meşteşugari cu venituri medii) şi theţi (persoane cu arme uşoare/mica
ţărănime şi meşteşugarii cu venituri limitate, salariaţii), Solon le conferea o anumită parte
din recoltă (măsurată оn buşeli, cca. 52 litri), legвnd drepturile politice ale cetăţenilor de
aceste părţi cuvenite, din clasa hippeis-ilor distingвndu-se un grup superior, cel al
pentakosiomedimnoi ("de cinci sute de buşeli"), singurii care au putut face parte la оnceput
din grupul arhonţilor.

Оn plus, Solon a conferit poporului, prin оnfiinţarea unor noi instituţii politice, Sfatul celor
400 (boule) şi a tribunalului poporului (heliaia), noi instrumente de influenţare a vieţii
politice. La оnceput, ordinea timocratică nu a schimbat cu nimic distribuţia practică a
puterii, dar avea să o facă pe viitor, atunci cвnd, luвnd оn considerare mobilitatea socială, a
legat modificările de statut politic de cele de ordin economic şi social. Reformele lui Solon au
contribuit la consolidarea polisului atenian, nemodificвnd оnsă оn mod radical structurile
sociale şi politice ale acestuia.

[оnceputul paginii]

Tirania lui Peisistratos

Dacă măsurăm reformele lui Solon după ceea ce vizau acestea - consolidarea politicii
interne a Atenei, atunci putem spune că ele au eşuat: problemele sociale, ca de exemplu
cele cu care se confrunta mica ţărănime, nu fuseseră soluţionate, lupta pentru putere a
nobilimii care dorea să оşi păstreze arhontatul pentru sine a fost оn prima jumătate a
secolului VI о.Chr. mai оnverşunată decвt oricвnd. Istoria spune că оn această luptă internă
se confruntau trei grupări diferite: grupul din jurul nobilului Lykurg, cel din jurul lui
Megakles şi cel din jurul lui Peisistratos. Susţinut de adepţii săi, ţărani săraci şi zilieri din
estul Aticii şi de o mare parte a populaţiei ateniene, care i-a pus la dispoziţie o gardă de
corp, popularul Peisistratos l-a оnvins оn război pe Megara (565), ajungвnd la conducerea
Atenei оn 561/60, conducere care şi-a consolidat-o de abia după două exilări şi doar cu
ajutorul mercenarilor din străinătate (539/38).

Tiranul a păstrat constituţia оn vigoare a polisului, cele mai оnalte funcţii erau rezervate
оnsă membrilor familiei sale şi nobililor care i se supuneau. Adversarii acestuia au fost
exilaţi sau au trebuit să aleagă singuri calea exilului. Puterea lui Peisistratos se sprijinea pe
trupe de mercenari şi pe ajutorul dat de aliaţii din străinătate. Cele mai importante realizări
ale acestuia au fost: introducerea unor judecători locali, evident instalaţi pentru a submina
resturile jurisdicţiei aristocratice, ajutorul generos dat micii ţărănimi prin acordarea de
оmprumuturi, оnfiinţarea unor noi colonii şi o activitate susţinută de ridicare a unor noi
construcţii. Chiar dacă acestea au fost măsuri menite să-i consolideze puterea, importanţa
istorică a tiraniei lui Peisistratos este indiscutabilă: оn această perioadă, economia şi
societatea ateniană a fost consolidată, oraşul cunoscвnd оn cea de-a doua jumătate a
secolului VI o adevărată оnflorire economică.

[оnceputul paginii]

După moartea lui Peisistratos din 528 sau 527, fiii săi Hipparchos şi Hippias au preluat
puterea. Hipparchos a fost asasinat оn anul 514 din motive personale de cei care mai tвrziu
aveau să fie numiţi "ucigaşii tiranului", Harmodios şi Aristogeiton, fratele său Hippias a fost
оnlăturat de la putere оn anul 510.

Tiraniile şi-au consolidat puterea şi оn alte polisuri greceşti оn secolele VII şi VI. Factorul
determinant оn acest sens a fost criza de legitimare a nobilimii implicate оn lupta pentru
putere, tensiunile sociale sporite şi dorinţa de emancipare a ţărănimii mijlocii. Cei mai
cunoscuţi sunt tiranii Kypselos (660-28) şi Periandru (cca. 628-587) din Corint, Clisthene
din Sikyon (оn prima treime a secolului VI), Lygdamis din Naxos (cca. 545-24) şi Polcrate
din Samos (538-22).

Trebuie să оnţelegem că оn această "veche tiranie", spre deosebire de ,noua tiranie" din
secolele IV şi III, tiranul nu era doar un nobil avid de putere, ci şi un instrument al poporului
dornic să urce pe scara socială. Funcţia istorică a tiranului a fost cea care a permis trecerea
de la supremaţia nobililor la statul constituţional al hopliţilor, al cetăţenilor оnarmaţi.
Conotaţia negativă care se dă astăzi conceptului de tiranie, aceasta fiind deseori evaluată ca
o structură totalitaristă şi cea mai nocivă din toate formele constituţionale, nu este
justificată istoric şi se bazează de cele mai multe ori pe teorii mai noi care o confruntau cu
democraţia secolului al V-lea.

[оnceputul paginii]

Clisthene

După căderea ultimului conducător din dinastia peisistratizilor, Atena a devenit оn 508
о.Chr. din nou scena luptelor pentru putere a nobilimii. Оn cele din urmă, sprijinit de
demosul căruia i se promisese reforme fundamentale, Clisthene s-a putut impune оn funcţia
de arhonte оn anul 525/24, оn faţa adversarului său Isagora.

Оn centrul reformei clistheniene, prima constituţie reprezentativă din lume, se afla o nouă
ordine a phylelor: cele patru phyle mai vechi, asociaţiile care serveau organizării politice şi
militare ale Aticăi, aveau atribuţii sacrale, totuşi Clisthene a creat zece noi phyle, оmpărţind
astfel Atica оn trei regiuni distincte: oraşul Atena (Asty), interiorul ţării (Mesogeion) şi zona
de coastă (Paralia). Fiecare dintre aceste trei regiuni era оmpărţită оn alte zece unităţi
(trittii). Noile phyle, compuse din cвte o trittie din Atena, interiorul ţării şi zona de coastă,
formau acum entitatea de bază de reprezentare politică (din fiecare phyle erau aleşi 50 de
deputaţi pentru nou-creatul Sfat al celor 500) şi de organizare militară. Această nouă ordine
a fost completată de оmpărţirea Aticii оn 139 de comune (deme), entităţi locale auto-
administrative.

[оnceputul paginii]

Este оncă neclar dacă această reformă viza оn primul rвnd creşterea numărului adepţilor lui
Clisthene sau democratizarea vieţii statale, оn contextul оn care clicile nobiliare deveneau
din ce оn ce mai puternice. Ea a avut оnsă ca rezultat slăbirea puterii politice deţinută de
nobilime, sprijinită pe adepţii locali şi, оn al doilea rвnd, să оmpiedice dezvoltarea grupărilor
locale, permiţвnd astfel mai multor clase sociale să desfăşoare activităţi politice оn cadrul
instituţiei Sfatului, al cărui 500 de membri erau schimbaţi anual.

O altă inovaţie importantă atribuită lui Clisthene a fost ostracismul (ostrakismos), menţionat
pentru prima oară оn 487. Оn fiecare an, adunarea populară era оntrebată dacă trebuie
efectuat un astfel de "ostrakismos"; dacă răspunsul era pozitiv, оn două luni, adunarea
dispunea (cu un cvorum de 6000 de voturi) ca toţi cetăţenii să scrijelească pe un ciob de
oală numele unui politician. Acel politician care оntrunea majoritatea voturilor era exilat din
Atica, fără a-şi pierde оnsă proprietăţile. Astfel se preоntвmpina creşterea puterii a unor
anumiţi nobili.

[оnceputul paginii]

Pericle

Alianţa Maritimă din Atica transformase Atena оntr-o putere maritimă. Paralel cu acest
avвnt оnregistrat de oraş, dar şi stimulat de acesta s-a dezvoltat aşa numita democraţie
radicală. Acest proces se datorează mai ales lui Ephialtes şi lui Pericle. Lucrarea acestora
trebuie interpretată ca o reacţie faţă de politica aristocratului conservator Kimon şi a
partidului oligarhic care оl sprijinea, care, оn anii şaptezeci şi şaizeci, stăpвnea peste Atena
оmpreună cu aieropagul. Оn 462 о.Chr., reformatorii din jurul lui Ephialtes s-au folosit de
absenţa lui Kimon pentru a-l da jos de la putere, fapt care a contribuit la decăderea
Areiopagului. Singura competenţă pe care o mai deţinea acesta era juridisdicţia оn cazul
vendetelor. Funcţiile politice ale sfatului nobililor au fost preluate de adunarea poporului
(ekklesia), de Consilul celor 500 (boule) şi de curtea cu juraţi (heliaia). Rezultatul acestor
inovaţii democratice de la Atena a fost că demosul (totalitatea cetăţenilor cu drepturi
depline, cu drept de participare la procesul politic, nu оnsă şi metoicii şi sclavii) a căpătat
controlul asupra оntregii vieţi publice.

După asasinarea lui Ephialtes (461), Pericle (495/90-429) a fost cel care s-a distins la
conducerea democraţilor. Pentru a implica cвt mai mulţi cetăţeni оn viaţa politică, purtătorii
de funcţii, judecătorii şi membrii ekklesiei au primit diete (diurne). Aceasta a fost o măsură
necesară, menită să compenseze lipsa oricărui fel de remuneraţii, care viza mai ales
membrii celei de-a patra stări. Acestui grup social mai sărac al theţilor i-a fost dată, prin
acordarea "banilor de distracţie" (theorikon), posibilitatea de a lua parte la sărbătorile şi
spectacolele care se оntindeau de multe ori pe multe zile la rвnd.