Administrativ I

Drept administrativ 2014
Autoritatile care realizeaza prerogativele celor 3 puteri in stat sunt prevazute in titlul III al
Constitutiei (autoritati publice) care are urmatoarea structura:
I.
II.
III.
IV.
V.
VI.
PARLAMENTUL este calificat ca organ reprezentativ suprem al poporului roman

si ca unica autoritate legiuitoare a tarii.
PRESEDINTELE
GUVERNUL
RAPORTURILE PARLEMENTULUI CU GUVERNUL
ADMINISTRATIA PUBLICA
AUTORITATEA JUDECATOREASCA
Acestea nu sunt singurele autoritati publice care se regasesc in sistemul constitutional actual. Lor
li se adauga altele, al caror statut specific a determinat reglementarea lor in alte parti ale Constitutiei, cum
ar fi: Curtea de Conturi reglementata in titlul IV (economia si finantele publice) aceasta avand
misiunea sa controleze modul de formare, de intrebuintare si de administrare a resurselor financiare ale
statului si ale sectorului public, Avocatul Poporului reglementat in titlul II, dat fiind faptul ca are
menirea sa apere drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor, Curtea Constitutionala
reglementata in titlul V, reprezentand garantul suprematiei Constitutiei in Romania.
In art. 52 regasim reglementat dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica, acesta formand
alaturi de dreptul de petitionare, categoria drepturilor garantii. Potrivit acestuia, persoana vatamata intrun drept al sau, ori intr-un interes legitim de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin
nesolutionarea in termenul legal al unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins
sau a interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei.
Constatam ca textul constitutional face referire la acte administrative ale autoritatilor publice.
Aceeasi sintagma o regasim si in art. 126 (6) care garanteaza controlul de legalitate exercitat pe calea
contenciosului administrativ asupra actelor administrative ale autoritatilor publice. In acest mod,
Constitutia a transat o disputa existenta in scoala postbelica de drept public de la Bucuresti si de la Cluj.
Potrivit scolii de la Bucuresti, administratie publica inteleasa in totalitatea formelor ei de concretizare
(acte administrative, fapte si operatiuni materiale etc.) realizeaza doar autoritatile administrative, aceasta
reprezentand asa-numita administratie scop, adica administratie care reprezinta ratiunea de a fi a
autoritatilor care o presteaza. Potrivit scolii de la Cluj, activitati de natura administrativa desfasoara si alte
autoritati publice decat cele administrative, ea reprezentand administratia ca mijloc de realizare a
competentei. Astfel, orice autoritate publica, nu doar cele administrative, pentru a-si realiza competenta
specifica, este obligata sa deruleze anumite activitati de natura administrativa fara de care nu-si poate
realiza atributia principala. Ex: numirea in functie a personalului (actul de numire este un act
administrativ), efectuarea de achizitii de bunuri inerente functionarii sale (contractul de achizitie publica
este un contract administrativ). Rezulta ca prin cele 2 texte constitutionale disputa a fost transata in
favoarea scolii de la Cluj, admitandu-se ca orice act administrativ, indiferent de autoritatea publica de la
care emana, este supus controlului de legalitate exercitat de instantele judecatoresti pe calea
contenciosului administrativ.
DEFINITIA SI TRASATURILE ADMINISTRATIEI PUBLICE.

In doctrina de specialitate, aceasta este definita in dublu sens:
a. FORMAT ORGANIC un ansamblu de organe, de structuri, care presteaza o activitate de

natura administrativa
b. MATERIAL FUNCTIONAL notiunea evoca modalitatile de concretizare a acestei
activitati, in sensul de acte si operatiuni juridice, materiale etc.
Reunind cele 2 sensuri, administratia publica reprezinta ansamblul activitatilor desfasurate de
presedintele Romaniei, Guvern, administratia centrala de specialitate subordonata sau autonoma,
prefecti, consiliile locale, consiliile judetene, primarii si presedintii consiliilor judetene, precum si
autoritatile si institutiile aflate in subordonarea sau coordonarea acestora, prin care in regim de putere
publica se duc la indeplinire legile sau in limitele legii se presteaza servicii publice.
TRASATURI:
I. Administratia publica este o activitate desfasurata de un ansamblu de autoritati si institutii
publice denumite generic autoritati ale administratiei publice. Ele sunt plasate la nivel central si local:
autoritatile centrale exercita o competenta teritoriala nationala, pe cand autoritatile locale si judetene
exercita o competenta la nivelul unitatii administrativ-teritoriale in care au fost desemnate, alese sau
numite. Sub aspectul organizarii administrativ-teritoriale, Romania face parte din categoria statelor care
au un nivel intermediar (judetul) intre nivelul central si nivelul de baza reprezentat de comuna si oras.
Autoritatile care realizeaza administratia publica in actualul sistem constitutional si legal sunt
urmatoarele:
LA NIVEL CENTRAL:
-
Presedintele si Guvernul despre care in doctrina de drept public se spune ca sunt cei 2 sefi ai
executivului bicefal.
Administratia centrala de specialitate: ministere care se organizeaza si functioneaza numai in
subordinea Guvernului + alte organe centrale de specialitate care pot fi in subordinea
Guvernului, in subordinea unui minister sau ca autoritate centrala autonoma.
LA NIVEL JUDETEAN:
-
Administratia de stat reprezentata de prefect (reprezentantul Guvernului in teritoriu) + serviciile

publice deconcentrate ale ministerelor + ale celorlate organe ale administratiei centrale de
specialitate.
Administratia autonoma locala consiliul judetean (organul deliberativ al autonomiei
administrative judetene), presedintele CJ (organul executiv), regii autonome, SC, institutii
publice subordonate sau coordonate de CJ.
LA NIVEL LOCAL:
-
Consiliile locale (organe deliberative ale autonomiei locale)

Primari (organe executive ale autonomiei locale)
Regii autonome, societati comerciale, institutii publice subordonate CL.
Administratie publica realizeaza pe langa aceste autoritati publice si anumite persoane juridice de
drept privat care au fost autorizate potrivit legii sa presteze anumite servicii publice, cum ar fi
universitatile particulare.
II. Administratia publica are doua componente esentiale: executarea legii si prestarea de
servicii publice in limitele legii. Executarea legii este o activitate care se concretizeaza atat prin
modalitati de punere efectiva in executare a legii (amenajarea spatiului pentru votare, efectuare
recensamantului), cat si prin activitati prin care se adopta acte juridice cu forta inferioara legii prin care
aceasta este pusa in executare. Ex: potrivit art. 108 (2) din Constitutie, HG se adopta pentru organizarea
executarii legii. Ele reprezinta acte juridice care au menirea sa puna legea in executare, fiind o forma de
concretizare a activitatii administratiei. De aceea, in mod constant, doctrina a sustinut ca administratia
publica are doua componente, respectiv o componenta prescriptiva si o componenta prestatoare.
Prestarea de servicii publice. Serviciul public reprezinta o institutie traditionala a dreptului
public, care multa vreme a fost definit ca reprezentand dreptul serviciilor publice. Serviciul public
constituie o activitate desfasurata de un organ public sau de un agent privat autorizat de un organ public,
prin care se satisfac nevoi sociale de interes public. Atunci cand statul transfera unui particular dreptul de
a presta un serviciu public, el isi conserva prerogativa de a supraveghea si controla modul in care
particularul realizeaza acel serviciu public, putand sa aplice sanctiuni care pot determina chiar
suspendarea sau suprimarea dreptului de a presta serviciul respectiv. Acest drept se numeste traditional,
drept de politie administrativa, prin care statul vegheaza si asigura desfasurarea conform legii a
serviciului public pe care l-a transferat particularilor.
III. Administratia publica este o activitate derulata in regim de putere publica, ceea ce presupune
ansamblul prerogativele speciale derogatorii de la dreptul comun, prin intermediul carora interesul public
sau general prevaleaza asupra interesului privat sau particular, prerogative de care dispun autoritatile
administrative.
IZVOARELE DREPTULUI ADMINISTRATIV
Notiunea de izvor de drept este utilizata in doctrina sub 2 acceptiuni: izvoare materiale
prin care se evoca acele conditii concrete care determina adoptarea unei norme juridice si
izvoare formale care reprezinta modalitatile specifice in care se concretizeaza regulile juridice si
care la randul lor sunt scrise si nescrise.
IZVOARELE FORMALE SCRISE.
Constitutia. Reprezinta un izvor formal scris pentru toate ramurile dreptului, inclusiv
pentru dreptul administrativ, avand caracter de lege suprema. Acest caracter este proclamat chiar
de art. 1 (5) din Constitutie, potrivit caruia In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei
sale si a legilor este obligatorie.
In functie de obiectul lor de reglementare, unele norme constitutionale reprezinta izvoare
explicite pentru dreptul administrativ (cap. II-V executivul), insa dispozitii aplicabile dreptului
administrativ se regasesc in in alte parti ale Constitutiei, cum ar fi art. 77 atributia Presedintelui
de promulgare a legii.
Alte prevederi constitutionale reprezinta izvoare implicite pentru dreptul administrativ,
dat fiind faptul ca ele consacra principii aplicabile in general statului de drept, autoritatilor sale si
implicit celor administrative: alin. (4)(5) ale art. 1 referitor la separarea si echilibrul puterilor in
stat si obligativitatea respectarii caracterului suprem al Constitutiei.
Legea act juridic al Parlamentului. Conform art. 73 din Constitutie, exista 3 categorii
de legi: constitutionale, organice si ordinare.
Legile constitutionale sunt cele prin care se modifica sau se revizuieste Constitutia, cf.
procedurii din titlul VII al sau. In principiu, orice norma constitutionala poate fi revizuita, cu
conditia respectarii acelor limite ale revizuirii mentionate in art. 152.
Legile organice si ordinare. Intre cele 2 categorii exista asemanari si deosebiri de regim
juridic.
In ceea ce priveste deosebirile:
-
Domeniul de reglementare. Legile organice reglementeaza acele materii care sunt

prevazute expres si limitativ in Constitutie, fie in art. 73 (3), fie in celelalte prevederi
constitutionale la care trimite norma de la litera t). Legea ordinara reglementeaza
toate celelalte materii nereglementate de legea organica.
Modul de adoptare. Legile organice, ca si regulamentele Parlamentului se adopta cu
majoritatea absoluta, pe cand legile ordinare si hotararile Parlamentului se adopta cu
majoritatea simpla.
In ceea ce priveste asemanarile:

-
Promulgarea. Orice lege se promulga de Presedinte in termen de cel mult 20 de zile

de la primire. Presedintele se poate opune promulgarii, sesizand CCR sau dupa caz
solicitand Parlamentului sa reexaminezse legea, termenul reducandu-se la jumatate.
Publicarea in MOf. Este obligatorie pentru a fi cunoscuta de cei ce cad sub incidenta
ei si trebuie interpretata prin raportare la principiul nemo censetur ignorare legem.
Momentul intrarii in vigoare a legii. De regula, 3 zile de la data publicarii, daca
prin lege nu se prevede o data ulterioara.
Neretroactivitatea legii.
Actele Guvernului. Cf. art. 108 din Constitutie, Guvernul adopta hotarari si ordonante.
Ordonantele Guvernului sunt adoptate in baza institutiei delegarii legislative, care

semnifica un transfer de competenta in materie de legiferare, dinspre Parlament (unica autoritate
legiuitoare a tarii) inspre Guvern. Exista 2 tipuri de ordonante: simple adoptate numai in
temeiul unei legi speciale de abilitare prin care Parlamentul imputerniceste Guvernul sa adopte
acte normative cu forta de lege, in materii care nu fac obiectul legilor organice. Prin legea de
abilitare trebuie sa se prevada expres domeniul si data pana la care Guvernul este imputernicit sa
le adopte si, fara sa fie obligatoriu, poate sa se prevada ca ordonanta se supune aprobarii
Parlamentului pana la implinirea unui termen de abilitare. Regula este ca ordonanta simpla nu se
supune aprobarii Parlamentului decat daca legea speciala de abilitare prevede expres acest lucru.
Ordonanta de urgenta este exceptia in materia delegarii legislative, ea se poate adopta numai in
situatii extraordinare, a caror reglementare nu poate fi amanata, cu obligatia pentru Guvern de a
motiva urgenta in continutul ordonantei. OUG pot reglementa si materii ale legilor organice
(posibilitate neprevazuta expres pana la revizuirea din 2003), caz in care aprobarea ei de catre
Parlament se va face cu majoritatea absoluta prevazuta de legile organice.
Aceste ordonante sunt izvoare ale dreptului administrativ, fiind acte administrative prin
natura organului de la care emana si acte cu putere de lege prin forta lor juridica. Ele reprezinta
izvoare de drept si prin obiectul de reglementare, atunci cand acesta este reprezentat de institutii
specifice dreptului administrativ.
Hotararile Guvernului sunt actele tipice ale executivului, prin care acesta isi exercita
misiunea specifica lui de a pune in executare legea, cf. art. 108 (2) din Constitutie. Si hotararile
Guvernului, ca si ordonantele, se semneaza de primul-ministru si se contrasemneaza de ministrii
care au sarcina punerii lor in executare. Ele se publica in MO, in caz contrar intervenind
inexistenta actului. Fac exceptie HG care reglementeaza aspecte cu caracter militar, comunicate
numai institutiilor interesate.
Actele autoritatilor administratiei publice centrale de specialitate ordine ale

ministrilor, precizari, norme metodologice, ordine comune ale ministrilor, acestea putand avea
caracter normativ cand sunt general obligatorii si opozabile erga omnes si caracter individual
atunci cand vizeaza un subiect de drept determinat. Prin natura lor sunt acte administrative si
izvoare de drept administrativ, iar prin obiectul lor pot reprezenta izvoare si pentru alte ramuri de
drept.
Actele administratiei publice de la nivel judetean si local. In aceasta categorie intra:
ordinele prefectului reprezentantul Guvernului in judet si municipiul Bucuresti care pot avea
caracter normativ sau individual, sfera lor de aplicare vizand judetul in care prefectul isi
desfasoara activitatea.
Hotararile CJ si CL, dispozitiile primarului si ale Presedintelui CJ. Toate sunt acte
administrative normative sau individuale care reprezinta izvoare de drept pentru unitatile
administrativ-teritoriale in care autoritatile de la care emana au fost alese si isi desfasoara
activitatea. Ca regula, actele normative produc efectele de la data publicarii, iar cele cu caracter
individual, de la data comunicarii.
IZVOARELE FORMALE NESCRISE.
Obiceiul/cutuma. In unele state le este recunoscuta o asemenea calitate. In Romania,
fara a i se nega calitatea de izvor de drept, obiceiul are o anumita influenta in procesul de
interpretare si aplicare a normelor juridice. Actuala Constitutie asaza obiceiul in categoria
izvoarelor de drept de rang constitutional prin art. 44 (7), potrivit caruia dreptul de proprietate
obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati,
precum si la respectarea tuturor celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin
proprietarului. Art. 120 din Constitutie consacra in alin. (1) principiul autonomiei locale,
alaturi de descentralizarea si deconcentrarea serviciilor publice. Autonomia locala naste anumite
practici care se respecta de catre autoritatile autonome in virtutea unor norme cutumiare, fara sa
fie obligatorie existenta unor prescriptii legale, ele reprezentand veritabile izvoare de drept.
Jurisprudenta, fara a fi un izvor propriu-zis de drept, influenteaza dreptul in general si
pe cel administrativ in particular. Mai mult chiar, legea contenciosului administrativ prevede ca
deciziile definitive si irevocabile prin care se anuleaza in tot sau in parte un act administrativ
normativ, sunt general obligatorii si au putere pentru viitor, publicandu-se in MOf. Solutia a fost
imprumutata dupa regimul deciziilor CCR care au aceleasi caracteristici.
Doctrina, fara a fi un izvor propriu-zis, influenteaza evolutia sistemului de drept in
ansamblul sau.
NORMELE DE DREPT ADMINISTRATIV
Reprezinta reguli de conduita generala, abstracta, cu caracter obligatoriu, care vizeaza

obiectul administratiei publice, respectiv executarea legii si prestarea de servicii publice in
limitele legii, aduse la indeplinire fie de bunavoie, fie prin interventia fortei de coercitie statala.
Ca orice norma juridica, si norma de DA 1 are o structura trihotomica, fiind constituita din
ipoteza (in care se prevad aspecte privind subiectele la care aceasta se refera, imprejurarile in
care se aplica, definitii de termeni, principii directoare), dispozitie si sanctiune. In functie de
modul de redactare, normele de DA pot sa fie:
-
Relativ determinate (rar) atunci cand legiuitorul prevede de principiu cadrul in care
norma se aplica, lasand celui care o aplica posibilitatea de a-si concretiza modalitatile in
care o face. Din acest tip de norma rezulta competenta de apreciere, adica situatia in
care subiectul care aplica norma dispune de capacitatea de a aprecia continutul actiunii.
Absolut determinate atunci cand legiuitorul stabileste cu exactitate modul in care
norma urmeaza a fi aplicata, legandu-l pe cel care o aplica de prescriptia din ipoteza.
A doua parte a normei este dispozitia ansamblul drepturilor si obligatiilor subiectelor.

Dispozitia normei de DA, din punct de vedere al caracterului prescriptiei poate fi:
-
Onerativa cand obliga la o anumita conduita.

Prohibitiva cand interzice o anumita conduita.
Permisiva cand nici nu obliga, nici nu interzice, ci prevede o posibilitate pe care
subiectul de drept poate opta sa o urmeze sau nu.
Majoritatea normelor de DA fie impun, fie interzic o anumita conduita, norma permisiva
avand caracter de exceptie.
Sanctiunea normei de DA evoca acele consecinte care sunt atrase de nerespectarea
prevederilor din dispozitie. Dpdv al destinatarului sanctiunii, sanctiunea normei de DA poate sa
fie cu privire la persoane, cu privire la bunuri, cu privire la acte juridice.
Corespunzator formei de raspundere specifice normei de DA in care intervin, sanctiunile
pot fi:
-
Disciplinare corespunzatoare formei de raspundere administrativ-disciplinare.

Contraventionale specifice raspunderii contraventionale.
Patrimoniale aferente raspunderii administrativ-patrimoniale.
Drept administrativ
Normele de DA se clasifica in functie de mai multe criterii:

I.
In functie de obiectul de reglementare

a. Norme de drept material vizeaza drepturile si indatoririle corelative ale subiectelor
b. Norme de drept procesual procedura in care sunt executate sau respectate normele
II.
In functie de caracterul prescriptiilor la care obliga

a. Norme imperative fie impun, fie interzic o conduita
b. Norme permisive lasa posibilitatea urmarii unei anumite conduite
III.
In functie de intinderea prescriptiilor cuprinse in norma

a. Norme generale aplicate administratiei in ansablul sau
b. Norme speciale aplicate unor categorii de subiecte de DA
IV.
In functie de izvorul care le prevede

a. Norme prevazute in Constitutie
b. Norme prevazute in legi sau alte acte cu forta legii (OG/OUG)
c. Norme care rezulta din alte categorii de acte normative
O problema care s-a pus dintotdeauna in doctrina, o reprezinta codificarea normelor de

DA. Abordarile au fost fie in sensul negarii posibilitatii codificarii DA, dat fiind faptul ca
administratia este in continua schimbare, iar de esenta unui cod este stabilitatea normelor sale, fie
in sensul recunoasterii utilitatii codificarii, care are avantajul de a aseza organizarea si
functionarea administratiei pe principii de transparenta si continuitate. Exista state in care au fost
adoptate coduri administrative care contin norme de drept material si coduri procesuale care
cuprin normele procedurale aplicabile. Exista state cum este Franta, unde nu exista coduri, ci
codexuri administrative, adica reunirea intregii legislatii intr-un act normativ care nu are
identitate juridica distincta, dar care permite actualizarea permanenta a schimbarilor intervenite
in reglementarea legislatiei aplicabile administratiei publice. In Romania, adoptarea unui cod
administrativ si de proceduri administrative a reprezentat un obiectiv asumat de majoritatea
guvernelor, dar ramas nerealizat. Au fost elaborate chiar proiecte de astfel de coduri, unele
inaintate Parlamentului, a caror adoptare nu a fost finalizata.
Exista anumite componente ale administratiei publice care beneficiaza de codificare si al
caror studiu face obiectul unor ramuri distincte de drept care au fost codificate (codul fiscal si
procedura fiscala). In viitor apreciem ca este in interesul bunei functionari a administratiei sa se
finalizeze atat un cod administrativ, cat si unul de proceduri administrative.
RAPORTURILE DE DA
Raportul juridic in general este o relatie sociala guvernata de o norma de drept. Raportul
juridic de DA reprezinta o relatie sociala care a fost reglementata in mod direct de o norma de
DA sau care s-a nascut datorita interventiei unui fapt juridic.
DPDV al derularii lor, unele raporturi de DA sunt de conformare, atunci cand se
respecta norma de drept care guverneaza acel raport juridic, iar altele sunt de conflict, atunci
cand norma de drept care reglementeaza raportul juridic nu este respectata.
DPDV al continutului si al pozitiei subiectelor care compun raportul juridic, raporturile
de DA sunt de mai multe categorii:
-
De subordonare ierarhica - stabilite intre subiecte de drept in situatia in care unul dintre
acestea are o pozitie de superioritate juridica fata de celalalt. Ex ministerele sunt
subordonate Guvernului din care fac parte. In administratie regasim principiul ierarhiei,
potrivit caruia un subiect de drept se subordoneaza celui care ii este superior. Raporturile
de subordonare presupun anumite prerogative pe care le are organul supraordonat fata de
cel subordonat. Acelea sunt:
a. Dreptul de a-i organiza activitatea.
b. Dreptul de a-i numi conducatorii. Din dreptul de numire se naste si cel de a-i
sanctiona si de a-i schimba din functie, respectandu-se anumite proceduri prevazute
de lege.
c. Dreptul de a-i da instructiuni cu caracter obligatoriu.
d. Dreptul de a-i controla activitatea.
e. Dreptul de a aplica sanctiuni cu privire la actele juridice, dar si la personal.
De colaborare - stabilite intre subiecte de drept aflate pe pozitie de egalitate juridica. Ex

consiliul local si primarul colaboreaza pentru realizarea nevoilor sociale din unitatea
administrativ-teritoriala in care au fost alese.
De tutela administrativa - stabilite intre autoritati publice care nu sunt subordonate una
celeilalte, insa una dintre ele supravegheaza activitatea celeilalte in sensul asigurarii
legalitatii. Tutela izvoraste din lege, neexistand in absenta unei dispozitii legale.
Constitutia consacra prin art. 123 fara sa denumeasca expres raportul de tutela care exista
intre prefect pe de o parte, si autoritatile autonome locale si judetene pe de alta parte.
Notiunea de tutela administrativa este utilizata de legea contenciosului administrativ in 2
acceptiuni: tutela prefectului care poate ataca actele pe care le considera ilegale ale
autoritatilor autonome si tutela exercitata de ANFP asupra modului in care autoritatile
si institutiile publice respecta legislatia referitoare la functionarii publici. Atunci cand
constata ca legislatia privind functionarii publici a fost incalcata, presedintele ANFP are
posibilitatea sa atace in conteciosul administrativ actele vatamatoare.
-
De coordonare - care intervine intre autoritati publice care nu sunt subordonate una fata
de cealalta, insa intre ele, o autoritate are misiunea de a indruma, de a stabili directii de
urmat, de a o coordona pe cealalta in activitatea desfasurata. Art. 122 (1) din Constitutie
prevede rolul CJ de autoritate a administratiei publice pentru coordonarea activitatii
consiliilor comunale si orasenesti in vederea realizarii serviciilor publice de interes jud.
Raporturile de DA au 3 trasaturi:
I. Unul dintre subiectele raporturilor este o autoritate publica, inteleasa in acceptiunea

lato sensu a acestui termen care include atat orice organ al statului sau al unitatii administrativteritoriale care desfasoara o activitate de interes public si actioneaza in regim de putere publica,
dar si o structura privata autorizata sa presteze un serviciu de interes public sau care a fost
declarata de utilitate publica.
II. Raporturile de DA se nasc in sfera de realizare a administratiei publice, respectiv cea
prin care se pune executare legea, sau in limitele acesteia se presteaza servicii publice.
III. Sunt raporturi de putere guvernate de norme ale dreptului public care deroga de la
dreptul comun si confera subiectului calificat al raportului de DA capacitatea de a impune
interesul public sau general atunci cand vine in contradictie cu cel privat.
DEFINITIA DREPTULUI ADMINISTRATIV

Este o ramura a dreptului public care reglementeaza raporturile privind organizarea si
functionarea administratiei publice, cele care se stabilesc intre autoritatile administrative pe de o
parte si celelalte subiecte de drept pe de alta parte, precum si raporturile de natura conflictuala
dintre autoritatile publice pe de o parte si cei vatamati in drepturile sau interesele lor legitime pe
de alta parte.
Din definitie rezulta urmatoarele trasaturi.
A. Este o ramura a dreptului public.
B. Reglementeaza 2 categorii de relatii sociale: cele de administratie activa (prin care
se intelege activitatea de executare a legii si de prestare de servicii publice in limitele
legii) si cele de natura conflictuala (intre autoritatile publice care emit, adopta sau
incheie anumite acte administrative, si cei care se considera vatamati prin respectivele
acte). Raporturile de natura conflictuala se circumscriu sferei contenciosului
administrativ, notiune care releva ansamblul litigiilor nascute intre autoritatile publice
si particulari, urmare a unor acte administrative care emana de la administratie si pe
care le considera ilegale.
10
TEORIA GENERALA A ORGANIZARII ADMINISTRATIEI PUBLICE
Romania este declarata prin Constitutie (art. 1 (2)) ca fiind republica, de esenta acestui tip
de stat fiind faptul ca seful sau are calitatea de Presedinte. Dispozitiile referitoare la forma de
Guvernamant fac parte din categoria celor care potrivit art. 152 reprezinta limite ale revizuirii.
Din punct de vedere terminologic, in sistemul constitutional actual identificam notiunea de
administratie publica (genul) si notiunile de administratie publica de stat si autonoma locala
(modalitati de concretizare a administratiei publice).
Existenta celor 2 tipuri de administratie publica este unul din elementele care deosebesc
statul de drept actual de statul totalitar existent inainte de `89 cand exista exlusiv o administratie
de stat. De altfel, in acel regim nu se recunostea principiul separatiei puterilor in stat, ci se
considera ca exista 4 categorii de organe ale statului: organele puterii de stat, organele
administratiei de stat, organele judecatoresti si organele procuraturii. In sistemul actual regasim o
administratie de stat infaptuita de organe de natura statala aflate la nivel central si teritorial (in
judete), precum si organe de natura autonoma locala alese de colectivitatile locale din unitatile
administrativ-teritoriale prin vot universal, egal, direct, secret si liber eprimat.
Administratia publica de stat este reprezentata astfel:
LA NIVEL CENTRAL Presedintele (seful statului si unul din sefii executivului, organ
unipersonal), Guvernul (sef al executivului, organ colegial care are misiunea exercitata potrivit
programului sau de guvernare acceptat de Parlament de a asigura realizarea politicii interne si
externe a tarii si de a exercita conducerea generala a administratiei publice), administratia
centrala de specialitate (formata dpdv al statului organelor care o compun din 2 categorii de
organe: a) organe subordonate fata de Guvern (ministerele si alte organe centrale de specialitate
subordonate Guvernului) si fata de ministere; b) organe autonome care se pot infiinta numai prin
lege organica, nesubordonate).
ADMINISTRATIA DE STAT DIN TERITORIU prefect (reprezentant al Guvernului in
teritoriu), serviciile publice deconcentrate ale ministerelor si celorlalte organe ale administratiei
centrale de specialitate, conduse de prefect. Aceste servicii deconcentrate se afla sub o dubla
subordonare: pe verticala fata de minister sau de organul central de specialitate de care apartin si
pe orizontala fata de prefect.
Administratia publica autonoma locala se gaseste la nivelul judetului sub forma CJ
(organe deliberative, colegiale), Presedintele CJ (organ executiv) si la nivel local consiliile
locale (organe deliberative colegiale) si primarul (organ executiv unipersonal). Acestor autoritati
li se adauga regii autonome, SC, institutii publice aflate in subordoarea/coordonarea acestor
autoritati autonome locale.
11
Constitutia utilizeaza mai multe concepte pentru a evoca una si aceeasi realitate juridica.
Mai intai notiunea de autoritate publica pe care o regasim si ca denumire a unui titlu al
Constitutiei, si prin reglementarea anumitor autoritati publice, fie sub titulatura completa, fie sub
cea de autoritate.
O alta notiune este cea de organ, caruia i se asociaza elemente specifice potrivit
statutului subiectului de drept la care se refera, cum ar fi organ reprezentativ suprem al poporului
roman si unica autoritate legiuitoare a tarii care reprezinta cele 2 dimensiuni ale Parlamentului.
Notiunea de autoritate publica o regasim definita in legea contenciosului administrativ
intr-o acceptiune extinsa care include atat orice organ al statului sau al unitatii administrativteritoriale prin care se duce la indeplinire legea sau se presteaza servicii publice in limitele legii,
cat si subiectele de drept privat care au fost autorizate sa presteze un serviciu public sau au
dobandit statut de utilitate publica.
Notiunea de organ al administratiei publice evoca acea structura de organizare care este
investita potrivit legii sa exercite in regim de putere publica activitati prin intermediul carora se
pune legea in executare sau in limitele acesteia se presteaza servicii publice. In perioada
interbelica erau utilizate conceptele de stabiliment public pentru a evoca acele organe publice
investite prin lege sa desfasoare activitati administrative si stabilimente de utilitate publica prin
care se evocau acele structuri private care si-au asumat satisfacerea unei nevoi de interes public
si au fost autorizate de un organ al statului in acest scop.
Organele administratiei publice trebuie sa indeplineasca anumite sarcini care semnifica
ansamblul nevoilor sociale obiectiv determinate, evaluate dpdv politic si transpuse in norme de
drept. Unele sarcini au caracter general, regasindu-se la toate autoritatile administratiei publice
de acelasi tip, iar altele au caracter special anumitor organe.
Notiunea de capacitate a organului administrativ evoca aptitudinea sa de a avea
anumite atributii in sfera administratiei publice. Ansamblul atributiilor cu care este investit prin
lege un organ public in general si unul administrativ in particular formeaza competenta
acestuia.
Identificam urmatoarele tipuri de competenta:
competenta materiala (ansamblul atributiilor de care dispune potrivit legii un organ

administrativ, existand 2 tipuri de astfel de competenta: a) competenta materiala generala
= totalitatea atributiilor privind administratia publica, situatie existenta in cazul Guvernului,
Presedintelui, prefectului si b) competenta materiala de specialitate care vizeaza o anumita
ramura a administratiei publice);
12
competenta teritoriala evoca limitele in spatiu ale atributiilor unui organ public, fiind de 2
tipuri: competenta centrala/nationala si competenta locala circumscrisa la nivelul unei
unitati administrativ-teritoriale;
competenta temporala semnifica intinderea in timp a atributiilor unui organ administrativ,
majoritatea autoritatilor administrative dispunand de competenta temporala nelimitata. Exista
autoritati administrative constituite pentru o perioada care principial este limitata la realizarea
obiectivului care a determinat crearea lor.
Competenta personala este atribuita titularului unei functii sau demnitati in stat.
Competenta are anumite caracteristici.
Prima dintre ele este legalitatea care semnifica faptul ca sfera atributiilor pe care le
exercita un organ public este prestabilita de legiuitor. Daca in dreptul privat regasim principiul
conform caruia totul este permis daca nu este interzis, in dreptul public, ceea ce este permis unui
organ public, trebuie sa se regasesca intr-o prevedere legala.
A doua este obligativitatea care semnifica faptul ca realizarea atributiilor nu trebuie
lasata la latitudinea organelor administrative, acestea avand obligatia sa puna in executare
normele legale care le consacra competenta. Chiar daca legiuitorul foloseste verbul poate, textul
trebuie interpretat in sensul ca el consacra dreptul prefectului de a constata ca un act al
autoritatilor autonome este sau nu legal si obligatia de a sesiza instanta de contencios
administrativ. Realizarea atributiilor aferente competentei unui organ administrativ se face prin
structurile sale de conducere.
REGIMUL POLITIC CONSACRAT DE CONSTITUTIA ACTUALA A

ROMANIEI
Ca regula, prin constitutii nu se prevede expres natura unui regim politic, ea rezultand din
modul in care sunt reglementate autoritatile publice care realizeaza prerogativele celor 3 puteri,
din statutul lor si din raporturile dintre ele.
Potrivit doctrinei, actuala constitutie a Romaniei consacra un regim politic
semiprezidential atenuat. Argumente care sustin calificarea acestui tip de regim politic:
a.
b.
c.
d.
Modul de alegere a Presedintelui

Modul de investire a Guvernului
Modul de dizolvare de catre Presedinte a Parlamentului
Majoritatea atributiilor Presedintelui se exercita fie cu aprobarea prealabila sau ulterioara
a Parlamentului, fie la propunerea Guvernului.
e. Regimul raspunderii Presedintelui, atat politica, cat si juridica care implica Parlamentul
in calitatea sa de organ reprezentativ suprem al poporului roman.
13
PRESEDINTELE ROMANIEI (statut constitutional)
Reglementari privind Presedintele Romaniei se gasesc in cap. 2 al titlului III care poarta
aceasta denumire, carora li se adauga dispozitii aflate in alte capitole/titluri ale Constitutiei, cum
ar fi cele din cap. privind Parlamentul sau din titlul V care reglementeaza CCR, intre atributiile ei
regasindu-se si unele care il implica pe Presedinte, cum ar fi exercitarea controlului de
constitutionalitate a priori la solicitarea Presedintelui Romaniei, emiterea avizului consultativ in
cazul raspunderii politice a Presedintelui sau solutionarea unui conflict juridic de natura
constitutionala si la solicitarea Presedintelui.
Statutul constitutional al Presedintelui il regasim cu precadere in art. 80 (Rolul
Presedintelui), care raportat la alte prevederi constitutionale relevante in materie, determina
urmatoarele componente:
Presedintele este seful statului, forma de Guvernamant in Romania potrivit art. 1 (2)
fiind republica. Reamintim ca potrivit art. 152, dispozitiile constitutionale referitoare la forma de
Guvernamant constituie limite ale revizuirii.
Presedintele este unul din cei 2 sefi ai executivului alaturi de Guvern. Spre deosebire
de acesta, rolul executiv al Presedintelui este mai atenuat, primand celelalte componente ale
statului sau constitutional.
Presedintele este reprezentantul statului roman, atat in plan intern, cat si in plan
extern.
Presedintele este garantul independentei nationale, al unitatii si integritatii
teritoriale a tarii. Dispozitia trebuie coroborata cu cea de la art. 92 (1), potrivit careia
Presedintele este comandantul fortelor armate si exercita functia de Presedinte al CSAT. CSAT
este o autoritate autonoma care organizeaza si coordoneaza unitar activitatile care privesc
apararea tarii si securitatea nationala, participarea la mentinerea securitatii internationale si la
apararea colectiva in sistemele de alianta, precum si la actiunile de mentinere sau de restabilire a
pacii.
Presedintele vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a
autoritatilor publice, iar pentru realizarea acestui rol exercita functia de mediere intre
puterile statului si intre stat si societate. Presedintele dispune de parghii pentru realizarea
acestui rol complex, intre care amintim: sesizarea CCR (controlul constitutional a priori,
conflicte juridice de natura constitutionala), numirea membrilor CCR, invitarea la consultatii a
partidelor politice.
14
ALEGEREA SI MANDATUL PRESEDINTELUI (art. 81-83)
Mandatul initial de 4 ani s-a marit la 5 ani. Presedintele se alege prin vot direct, prin
scrutin majoritar uninominal, de regula in 2 tururi de scrutin, cu posibilitatea ca in primul tur sa
fie declarat ales candidatul care a intrunit majoritatea voturilor alegatorilor inscrisi in listele
electorale. Cel de-al doilea tur se organizeaza intre candidatii plasati pe primele 2 locuri si este
declarat ales cel care a intrunit cel mai mare numar de voturi.
Presedintele nou-ales depune in fata camerelor reunite ale Parlamentului juramantul
prevazut de art. 82 (2), acelasi pe care-l depun si membrii Guvernului in fata sa. Mandatul se
exercita de la data depunerii juramantului, pana la depunerea juramantului de catre Presedintele
nou ales si poate fi prelungit numai prin lege organica in caz de razboi sau de catastrofa.
Constitutia limiteaza la 2 numarul de mandate care pot fi indeplinite de aceeasi persoana, acestea
putand fi si succesive.
Prin art. 84 sunt consacrate incompatibilitatile si imunitatile pentru Presedinte, astfel: nu
poate fi membru al unui partid politic pe durata mandatului, nu poate indeplini nicio alta functie
publica sau privata si se bucura de imunitatea prevazuta de art. 72 (1), in sensul ca nu poate fi
tras la raspundere juridica pentru voturile sau opiniile exprimate.
ATRIBUTIILE PRESEDINTELUI ROMANIEI

In doctrina, acestea sunt grupate in functie de mai multe criterii: in functie de subiectele
de drept in raport cu care exercita asemenea atributii, in functie de modalitatea concreta prin care
se realizeaza (acte juridice, acte politice, operatiuni administrative).
1. IN RAPORTURILE CU PARLAMENTUL.
(1) Promulgarea legii de catre Presedinte. Parghii: solicitarea de a reaxamina legea si
sesizarea CCR pt controlul prealabil de constitutionalitate.
Termenul de promulgare este de 20 de zile, iar daca s-a apelat la unul din mijloacele de
mai sus se reduce la jumatate, putand fi de cel mult 10 zile de la primirea legii in forma adoptata
dupa reexaminare sau a deciziei CCR prin care i s-a confirmat constitutionalitatea.
(2) Adresarea de mesaje Parlamentului (art. 88)
Mesajul este un mijloc de legatura intre seful statului in calitatea acestuia de a exercita
cea mai inalta functie, inclusiv cea de reprezentare a statului si Parlamentul ca organ
reprezentativ suprem. Sfera problemelor care pot face obiectul mesajului este hotarata de
Presedinte, trebuind sa se incadreze in ordinea constitutionala si in competenta sa. Mesajul este
un act politic care nu genereaza obligatii pentru Parlament, in afara celei de la art. 65 (2) potrivit
15
careia camerele se reunesc in sedinta comuna pentru a primi mesajul Presedintelui. Nu este
obligatorie insa si dezbatere mesajului, asa cum a hotarat CCR. Mesajul poate fi prezentat direct
de catre Presedinte, printr-un reprezentant al sau, sau transmis in scris.
Un alt regim juridic il are mesajul prevazut de art. 92 (3), conform caruia in caz de
agresiune armata indreptata impotriva tarii, Presedintele ia masuri de respingere a agresiunii si le
aduce la cunostinta Parlamentului neintarziat printr-un mesaj. Daca Parlamentul nu se afla in
sesiune, se convoaca de drept in 24h de la declansarea agresiunii. Mesajul prevazut este un act
complex, in egala masura politic si juridic, care imbraca forma unui decret contrasemnat de
primul-ministru, care se supune dezbaterii Parlamentului si care trebuie raportat la rolul
Presedintelui de garant al independentei nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale.
(3) Convocarea Parlamentului (art. 63 (3), 66 (2)) conform carora Presedintele
convoaca Parlamentul nou ales in cel mult 20 de zile de la alegeri si Presedintele alaturi de biroul
permanent al camerelor si de cel putin 1/3 din numarul Parlamentarilor pot sa ceara intrunirea in
sesiune extraordinara.
(4) Dizolvarea Parlamentului de catre Presedinte (art. 89). Poate interveni cand
Parlamentul nu a acordat votul de incredere pentru formarea Guvernului in 60 de zile de la prima
solicitare, perioada in care trebuie sa fi respins cel putin 2 solicitari de investitura. Presedintele
este obligat sa consulte presedintii camerelor si liderii grupurilor Parlamentare. In timpul unui
an, Parlamentul poate fi dizolvat o singura data. Este interzisa dizolvarea in ultimele 6 luni ale
mandatului Presedintelui si in cazul existentei unor stari exceptionale (mobilizare, razboi, asediu,
urgenta).
Aceasta atributie, ca si cea de adresare a mesajelor si organizarea referendumului, nu pot
fi exercitate de catre Presedintele interimar.
2. IN RAPORTURILE CU JUSTITIA.
(1) Numirea judecatorilor si a procurorilor. Potrivit art. 125, judecatorii numiti de
catre Presedinte sunt inamovibili in conditiile legii. Inamovibilitatea este o forma de protectie a
statutului de judecator in baza careia acesta nu poate fi mutat, transferat sau promovat fara
consimtamantul sau.
(2) Acordarea gratierii individuale este un atribut specific al oricarui sef de stat in
contextul in care gratierea colectiva se realizeaza prin lege organica. Consideratiile sunt lasate
exclusiv la aprecierea Presedintelui, care tin in egala masura de ratiuni legale si umanitare.
(3) Implicarea Presedintelui in raspunderea penala a membrilor Guvernului.
Potrivit art. 109 (2), Presedintele are dreptul de a cere urmarirea penala a membrilor Guvernului
pentru faptele savarsite de acestia in exercitarea mandatului. In cazul in care s-a cerut
urmarirea penala a unui membru al Guvernului, Presedintele poate sa-l suspende din functie.
16
Trimiterea in judecata a unui membru al Guvernului atrage suspendarea de drept a acestuia de

functie.
3. IN RAPORTURILE CU POPORUL.
(1) Atributia de a organiza referendum (art. 90) potrivit caruia Presedintele poate sa
consulte poporul prin referendum cu privire la o problema de interes national. Ca si in cazul
mesajului, sfera problemelor ce vor face obiectul referendumului, este lasata la latitudinea
Presedintelui, cu conditia ca aceasta sa respecte ordinea constitutionala existenta si sfera de
atributii a sa. El are obligatia sa consulte in prealabil Parlamentul care isi exprima opinia printr-o
hotarare. Consultarea, ca operatiune administrativa prealabila emiterii unui act sau luarii unei
decizii este obligatorie de realizat, fara a fi obligatorie opinia organului consultat.
4. CA SEF AL EXECUTIVULUI.
Presedintele exercita o mare parte din atributii in aceasta calitate care implica celalalt sef
al executivului (Guvernul), dupa cum urmeaza:
(1) Desemnarea candidatului la functia de prim-ministru art. 103 (1). Presedinele
desemneaza candidatul la aceasta functie, si nu pe primul-ministru, avand obligatia sa consulte
partidul care are majoritatea absoluta in Parlament, sau in lipsa unei asemenea majoritati, toate
partidele reprezentate in Parlament.
(2) Numirea Guvernului pe baza votului de incredere. Potrivit art. 85 (1), Presedintele
numeste Guvernul pe baza votului de incredere pe care Parlamentul l-a acordat. Numirea se face
pe baza unui decret care include lista Guvernului cu privire la care Parlamentul si-a exprimat
votul de incredere. Rezulta ca in exercitarea acestei functii, Presedintele este tinut de votul de
incredere al Parlamentului.
(3) Revocarea si numirea unor membri ai Guvernului in caz de remaniere sau
vacanta 85 (2). Regula o reprezinta faptul ca numirea si revocarea unor membri ai Guvernului
se face de catre Presedinte la propunerea Guvernului. In situatia in care prin propunerea de
remaniere se schimba structura sau compozitia politica a Guvernului, atributia Presedintelui se
poate exercita numai dupa ce Parlamentul a exprimat votul de incredere pe noua formula
Guvernamentala.
In practica, s-a pus problema efectelor juridice ale propunerii primului-ministru, in sensul
daca Presedintele este sau nu obligat sa numeasca persoana propusa de acesta. CCR a transat
problema printr-o decizie in care a statuat ca Presedintele poate sa refuze o singura data
propunerea premierului, dupa care este obligat sa numeasca persoana propusa care trebuie sa fie
alta decat cea refuzata.
17
(4) Consultarea Guvernului cu privire la probleme urgente si de importanta

deosebita (art. 86) constituie o forma de colaborare intre cei 2 sefi ai executivului.
(5) Participarea Presedintelui la sedintele Guvernului (art. 87) si poate avea loc in
situatia in care se dezbat probleme de interes national privind politica externa, apararea tarii si
asigurarea ordinii publice sau la cererea primului-ministru in alte situatii. Presedintele prezideaza
sedintele de Guvern la care participa, actele adoptate in cadrul lor fiind semnate de primulministru si contrasemnate de acei ministri care au sarcina punerii lor in executare.
5. IN LEGATURA CU ALTE AUTORITATI PUBLICE.
(1) Exercitarea functiei de Presedinte CSAT.
(2) Numirea sau participarea la numire in diferite functii publice (art. 94 lit.c)
6. IN DOMENIUL APARARII SI IN SITUATII EXCEPTIONALE.
(1) Atributiile in domeniul apararii (art. 92) prin care se concretizeaza calitatea
acestuia de comandant al fortelor armate: poate declara mobilizarea totala sau partiala a fortelor
armate cu aprobarea prealabila a Parlamentului. In cazuri exceptionale, hotararea Presedintelui
de mobilizare se supune ulterior aprobarii Parlamentului, in cel mult 5 zile de la adoptare.
Presedintele dispune masuri de respingere a agresiunii armate indreptate impotriva tarii, in
conditiile art. 92 (3).
(2) Atributii de instituire a unor situatii extraordinare (art. 93). In conditiile legii,
Presedintele instituie starea de asediu sau de urgenta in intreaga tara sau in unele unitati
administrativ-teritoriale si solicita Parlamentului sa incuviinteze masura in cel mult 5 zile. Daca
nu se afla in sesiune, se convoaca de drept in 48h de la instituirea starii de asediu sau de urgenta.
7. IN DOMENIUL POLITICII EXTERNE (ART. 91)
Se concretizeaza ca regula prin decrete contrasemnate de primul-minsistru, astfel:
Presedintele incheie tratate internationale care au fost negociate de Guvern si le supune
Parlamentului spre ratificare intr-un termen rezonabil (inainte de revizuire termenul era 60 de
zile). Presedintele acrediteaza si recheama reprezentantii diplomatici ai Romaniei in alte state la
propunerea Guvernului. Presedintele aproba infiintaraea, desfiintarea si schimbarea rangului
misiunilor diplomatice. Reprezentantii diplomatici ai altor state sunt acreditati pe langa
Presedintele Romaniei.
18
ACTELE PRESEDINTELUI ROMANIEI
Sunt reglementate in art. 100 care prevede ca in exercitarea atributiilor sale, Presedintele
emite decrete. Textul nu trebuie interpretat in sensul ca toate activitatile Presedintelui prin care
acesta isi exercita atributiile imbraca forma unor decrete. Ele sunt actele juridice ale
Presedintelui, insa acesta isi concretizeaza activitatea in mai multe modalitati, si anume:
a) Prin fapte materiale si operatiuni administrative, cum ar fi participarea la sedintele
Guvernului pe care le si prezideaza, consultarea Parlamentului, propunerea unor
persoane pentru diferite functii si demnitati in stat, participarea la diferite reuniuni
interne si internationale etc.
b) Prin acte politice, cum ar fi declaratiile politice si mesajele Presedintelui.
c) Prin acte juridice = decretele Presedintelui care au urmatorul regim constitutional:
Prima componenta a regimului juridic al decretelor este ca sunt acte administrative, in
sensul de manifestari unilaterale de vointa. In al doilea rand, sunt supuse controlului de
legalitate exercitat de instantele judecatoresti de contencios administrativ in baza art. 126 (6) si
52 din Constitutie. Fac exceptie acele decrete care potrivit Constitutiei si legii organice 554/2004
a contenciosului administrativ sunt sustrase acestui control, cum ar fi actele care privesc
raporturile cu Parlamentul, actele de comandament militar si alte acte care se incadreaza in
categoria actelor exceptate (instituirea starii de asediu, de urgenta sau de razboi).
A doua componenta este aceea ca, de regula, actele Presedintelui au caracter individual,
in opinia unor autori chiar exclusiv individual. Apreciem insa ca atunci cand este vorba despre
acte ale Presedintelui prin care se exercita atributiile prevazute de art. 92 si 93 din Constitutie
(domeniul apararii si masuri exceptionale), acestea produc efecte normative fata de toate
subiectele de drept.
A treia componenta este aceea ca o mare parte din decretele Presedintelui se supun
contrasemnarii de catre primul-ministru, fiind vorba de cele prin care se exercita atributiile in
domeniul politicii externe, al apararii, prin care se instituie masuri exceptionale si cele prevazute
de art. 94 (a),(b),(d). Prin intermediul contrasemnarii se exercita un control indirect din partea
Parlamentului asupra activitatii Presedintelui, dat fiind faptul ca Guvernul raspunde politic
exclusiv in fata Parlamentului pentru intreaga activitate, inclusiv pentru decretele Presedintelui
care au fost contrasemnate de premier.
Modul de formulare a art. 100 (2) determina concluzia ca regula este ca decretele nu se
contrasemneaza, intrand sub incidenta acestei operatiuni cele care sunt prevazute expres si
limitativ de texul constitutional.
19
RASPUNDEREA PRESEDINTELUI
Analiza regimului constitutional al raspunderii Presedintelui Romaniei trebuia sa

porneasca de la prevederile art. 84 (2) care consacra principiul ca Presedintele se bucura de
imunitate si i se aplica dispozitiile art. 72 (1) privind imunitatea parlamentara, potrivit carora
parlamentarii nu pot fi trasi la raspundere juridica pentru voturile sau opiniile politice exprimate
in exercitarea mandatului.
In determinarea regimului raspunderii Presedintelui, trebuie sa facem diferenta intre 2
categorii de acte si fapte pe care titularul unei demnitati le savarseste:
a) Acte si fapte savarsite in calitatea lui de cetatean, care atrag raspunderea juridica in
regim de drept comun potrivit principiului egalitatii in fata legii si a autoritatilor publice,
fara privilegii si fara discriminari.
b) Acte si fapte pe care Presedintele, ca si alti demnitari, le savarsesc in exercitarea
mandatului sau a functiei lor si care atrag raspundera juridica intr-un regim
constitutional specific, un regim de putere publica, potrivit normelor constitutionale si
legilor care le dezvolta.
Din analiza dispozitiilor Constitutiei actuale, rezulta urmatoarele forme de raspundere
juridica care pot fi atrase in exercitarea mandatului de Presedinte:
1) Raspunderea administrativ-patrimoniala pentru actele administrative ilegale
intemeiata pe art. 52, 126 (6) si prevederile legii contenciosului administrativ 554/2004.
Prin art. 52 (1) se recunoaste expres ca o persoana care a fost vatamata intr-un drept al
sau ori intr-un interes legitim printr-un act administrativ al unei autoritati publice, este
indreptatita sa obtina pe langa recunoasterea dreptului sau interesului legitim, anularea
actului si repararea pagubei. Din acest text rezulta posibilitatea ca o autoritate publica,
inclusiv Presedintele Romaniei sa poata fi obligata la despagubiri materiale si morale care
reprezinta continutul raspunderii administrativ-patrimoniale a autoritatilor publice pentru
actele lor administrative ilegale.
2) Raspunderea politica sau administrativ-disciplinara sub forma suspendarii din
functie, reglementata de art. 95 din Constitutie.
3) Raspunderea penala sub forma punerii sub acuzare pentru inalta tradare, art. 96.
Procedura constitutionala pentru interventia raspunderii politice parcurge mai multe
etape. Precizam ca temeiul obiectiv al interventiei acestei forme de raspundere il reprezinta
savarsirea unor fapte grave prin care Presedintele incalca prevederile Constitutiei.
Prima etapa este initierea procedurii care are loc la propunerea a 1/3 din numarul total al
parlamentarilor.
20
A doua etapa este aducerea neintarziata la cunostinta Presedintelui a propunerii de

suspendare. Propunerea este transmisa CCR, in temeiul art. 146 (h) CCR da aviz consultativ
pentru propunerea de suspendare din functie a Presedintelui. Regimul juridic al avizului
consultativ se caracterizeaza prin faptul ca este obligatoriu sa fie solicitat si obtinut, dar nu este
obligatorie respectarea lui de catre organul sau autoritatea care l-a solicitat.
A treia etapa este dezbaterea propunerii in cadrul sedintelor reunite ale celor 2 camere.
Ca regula, aceasta etapa este precedata de constituirea unei comisii Parlamentare comune a celor
2 camere, care analizeaza faptele pentru care Presedintele este acuzat si intocmeste un raport pe
care il prezinta camerelor reunite ale Parlamentului spre dezbatere. Constitutia prevede ca
Presedintele poate da explicatii cu privire la faptele care i se imputa. Formula permisiva a
textului constitutional determina cocluzia ca Presedintele nu este obligat sa dea aceste explicatii.
A patra etapa este votarea propunerii de suspendare si aprobarea acesteia de catre
majoritatea membrilor Parlamentului. Daca propunerea este votata, Presedintele este suspendat
din functie si intervine interimatul, care potrivit art. 98 se exercita in succesiune de catre
Presedintele Senatului si respectiv de catre Presedintele Camerei Deputatilor. Presedintele
interimar nu poate exercita atributiile prevazute de art. 88-90 din Constitutie. In cel mult 30 de
zile de la suspendare, se organizeaza un referendum pentru demiterea Presedintelui. Daca
referendumul este validat in sensul demiterii sale, intervine vacanta functiei de Presedinte, iar in
termen de cel mult 3 luni, Guvernul organizeaza alegeri pentru un nou Presedinte.
RASPUNDEREA PENALA
Este reglementata de art. 96. Cele 2 camere ale Parlamentului pot sa hotarasca punerea
sub acuzare a Presedintelui pentru fapta de inalta tradare. Pana la adoptarea actualului Cod Penal,
fapta de inalta tradare nu era definita, ceea ce a determinat discutia din doctrina daca nu este
necesar sa se intample acest lucru, avand in vedere principiul de drept nullum crimen sine legem,
nulla poena sine legem. Actualul Cod Penal transeaza aceasta disputa la art. 398. Procedura
constitutionala a raspunderii penale parcurge 2 faze, respectiv o faza politica derulata in cadrul
camerelor reunite ale Parlamentului, si o faza judiciara care implica Parchetul de pe langa ICCJ
si ICCJ.
Faza politica are la randul ei mai multe etape.
Prima etapa este formularea propunerii de punere sub acuzare de catre majoritatea
Parlamentarilor.
A doua etapa este aducerea neintarziata la cunostinta a Presedintelui, care ca si in cazul
raspunderii politice si in aceleasi conditii, poate da explicatii cu privire la faptele care i se
imputa.
21
A treia etapa este dezbaterea propunerii de punere sub acuzare, care are la baza raportul
intocmit de comisia speciala de ancheta comuna celor 2 camere, prin care au fost cercetate
faptele de care este acuzat Presedintele.
Ultima etapa este aprobarea punerii sub acuzare, care se face de catre majoritatea
calificata de 2/3 din numarul total al Parlamentarilor. Votarea propunerii de punere sub acuzare
are urmatoarele consecinte:
a) Presedintele pus sub acuzare este suspendat de drept.
b) Intervine interimatul.
c) Se declanseaza cea de-a doua faza a raspunderii penale faza juridica, care are la randul
ei mai multe etape.
Prima etapa este cercetarea intreprinsa de Parchetul de pe langa ICCJ care poate ajunge
la concluzia daca Presedintele se face sau nu vinovat de savarsirea infractiunii de inalta tradare.
In cazul in care prin rechizitoriu se arata ca Presedintele a savarsit infractiunea, Parchetul
transmite dosarul catre ICCJ care judeca pe fond in sectia penala si in recurs in sectiile reunite.
ICCJ poate ajunge la concluzia ca a) Presedintele nu a savarsit infractiunea de inalta tradare, caz
in care dispune achitarea; b) Presedintele a savarsit infractiunea de inalta tradare, caz in care este
demis de drept de la data ramanerii definitive a hotararii de condamnare.
Consecinta este interventia interimatului, instaurarea vacantei functiei de Presedinte si in
termen de 3 luni, Guvernul este imputernicit sa organizeze alegeri pentru functia de Presedinte.
22
GUVERNUL ROMANIEI
Este reglementat in Constitutie in principal in cap. III & IV, consacrate Guvernului si
raporturilor Parlamentului cu acesta, insa dispozitii referitoare la aceasta autoritate publica
regasim si in alte capitole sau titluri ale Constitutiei. Din continutul art. 102 (1) care consacra
rolul Guvernului, rezulta ca in sistemul constitutional actual, Guvernul Romaniei indeplineste un
dublu rol:
a) Un rol politic, prin care asigura realizarea politicii interne si externe a tarii.
b) Un rol administrativ, in virtutea caruia exercita conducerea generala a administratiei
publice.
Ambele roluri sunt realizate in baza programului sau de Guvernare care a fost acceptat de
Parlament. Din coroborarea acestui text cu restul dispozitiilor constitutionale, rezulta urmatoarele
elemente ale statutului constitutional al Guvernului:
1) Din modul in care acesta se constituie si procedura de investitura, rezulta ca Guvernul
Romaniei este parlamentar prin origini si guvernamental prin functii, aceasta fiind o
teza specifica doctrinei traditionale de drept constitutional.
2) Guvernul este cel de-al doilea sef al executivului alaturi de Presedinte.
3) Guvernul reprezinta un organ administrativ, calificare care rezulta din art. 102 raportat la
art. 111 (1), potrivit caruia Guvernul si celelalte organe ale administratiei publice [...].
Rezulta de aici ca Guvernul are rol de organ central si de conducator al intregii
administratii publice.
4) In exercitarea rolului sau de conducator al administratiei publice, Guvernul intra in mai
multe categorii de raporturi cu celelalte autoritati administrative, si anume: a) raporturi
de subordonare fata de el a ministerelor si a celorlalte organe ale administratiei centrale
de specialitate subordonate lui; b) raporturi de colaborare si cooperare cu autoritatile
centrale autonome; c) raporturi de tutela adminstrativa fata de autoritatile autonome
locale pe care le exercita prin prefect.
5) In exercitarea atributiilor sale, Guvernul are obligatia constitutionala de a coopera cu
organismele sociale interesate (sindicate, patronate, Biserica etc). O asemenea concluzie
rezulta din forma imperativa a textului art. 102 (2), potrivit careia in indeplinirea
atributiilor sale, Guvernul coopereaza cu organismele sociale interesate.
6) Guvernul dispune de o anumita functie normativa, concretizata in: a) competenta de a
adopta ordonante simple sau de urgenta in baza delegarii legislative de la art. 115; b)
adoptarea de hotarari ale Guvernului prin care pune legea in executare in baza art. 108 (2)
23
STRUCTURA GUVERNULUI CF. CONSTITUTIEI SI LEGII ORGANICE
Potrivit art. 102 (3) din Constitutie, Guvernul este alcatuit din primul-ministru, ministri si
alti membri stabiliti prin lege organica, respectiv legea 90/2001, privind organizarea si
functionarea Guvernului si a ministerelor. Din alcatuirea textului constitutional, constatam ca nu
epuizeaza sfera celor care compun Guvernul, lasand posibilitatea ca prin lege organica sa fie
extinsa. Legea organica stabileste pe langa ministri, faptul ca din Guvern pot face parte si
ministri delegati cu diferite insarcinari, ministri de stat sau viceprim-ministri. De aici problema
de a determina limitele pe care legiuitorul organic le are in a completa sfera membrilor
Guvernului si implicit legitimitatea constitutionala a unora dintre functiile stabilite prin lege
organica (viceprim-ministru, ministru de stat) care au un statut superior fata de cele stabilite de
Constitutie.
Opinia pe care o impartasim este aceea ca legiuitorul constituant roman a conceput o
structura a Guvernului fara o alcatuire ierarhica interna, iar membrii Guvernului care sunt
stabiliti prin lege organica pot avea cel mult acelasi statut sau un statut inferior celor prevazuti de
Constitutie, in niciun caz superior acestora. La o asemenea solutie duce si principiul suprematiei
Constitutiei din art. 1 (5) si cel al simetriei juridice care nu ingaduie decat dezvoltarea si nu
completarea prin lege organica a normelor constitutionale. De aici concluzia ca functiile pe care
legea organica le consacra a avea un statut superior celor prevazute de legea fundamentala pentru
membrii Guvernului nu au o legitimitate constitutionala. Ele se regasesc insa in practica si au
fost confirmate si de CCR prin jurisprudenta sa.
Din coroborarea art. 85 (1) cu 103, 104 rezulta ca procedura constitutionala de investire
parcurge urmatoarele etape:
1. Desemnarea de catre Presedinte a candidatului pentru functia de prim-ministru.
In vederea desemnarii candidatului, Presedintele are obligatia constitutionala sa se
consulte a) cu partidul care are majoritatea absoluta in Parlament (daca exista); b) in cazul in care
nu exista, cu toate partidele reprezentate in Parlament.
2. Alcatuirea echipei Guvernamentale si a programului de Guvernare intr-un termen
de 10 zile de la desemnare.
Termenul de 10 zile nu este un termen de decadere, el fiind termenul de la care
Presedintele poate sa retraga mandatul incredintat, in cazul in care constata ca persoana
desemnata nu va reusi sa formeze viitorul Guvern. Programul de Guvernare se alcatuieste, in
principial, pe liniile directoare ale partidului/partidelor politice care si-au asumat Guvernarea.
3. Solicitarea si acordarea votului de incredere de catre candidatul desemnat.
Etapa este precedata de dezbateri in Parlament, de audierea viitorilor ministri de catre
comisiile de specialitate reunite ale Parlamentului care intocmesc un raport prin care ii avizeaza
24
cu caracter consultativ. Votul de incredere se acorda de catre camerele reunite ale Parlamentului
cu majoritatea absoluta. In doctrina se apreciaza ca acordarea acestui vot are semnificatia
incheierii unui veritabil contract de Guvernare intre Guvern si majoritatea parlamentara care il
sustine si care il poate denunta oricand prin motiune de cenzura.
4. Numirea Guvernului de catre Presedinte si depunerea juramantului.
Presedintele este tinut in actul de numire de votul de incredere pe care Parlamentul l-a
dat, numind acel Guvern care a fost investit de Parlament. Juramantul se depune individual in
fata Presedintelui, avand acelasi continut ca cel pe care il depune Presedintele insusi in fata
Parlamentului, prevazut de art. 82 din Constitutie. De la data depunerii juramantului, Guvernul in
intregul sau si fiecare membru isi exercita mandatul.
MANDATUL GUVERNULUI
Din coroborarea art. 104 si 110 din Constitutie, rezulta: a) regula potrivit careia mandatul
dureaza de la depunerea juramantului si pana la data validarii alegerilor Parlamentare generale;
b) prin exceptie mandatul Guvernului inceteaza inainte de termen in urmatoarele 3 situatii:
cand Parlamentul a retras increderea Guvernului (prin motiune de cenzura);
cand primul-ministru se afla intr-una din situatiile de la art. 106 din Constitutie (care
atrag incetarea mandatului sau), cu precizarea ca acest text introduce printre cazurile de
incetare a mandatului unui membru al Guvernului si revocarea, insa ea are aplicabilitate in
cazul tuturor celorlalti membri, cu exceptia primului-ministru despre care, in prezent, textul
revizuit al art. 107 prevede ca nu poate face obiectul revocarii;
cand primul-ministru se afla in imposibilitatea de a-si exercita atributiile intr-un
termen care depaseste 45 de zile, aplicabil si celorlalti membri ai Guvernului. Indiferent de
situatiile care au determinat incetarea mandatului, de la data incetarii si pana la data
depunerii juramantului de catre noul Guvern, cel al carui mandat a incetat, poate sa
indeplineasca numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice.
STATUTUL MEMBRILOR GUVERNULUI

Conditiile pentru a dobandi statutul de membru al Guvernului sunt cele prevazute in
Constitutie si in legea 90/2001, dupa cum urmeaza: a) conditia drepturilor electorale, b) cetatenia
romana si domiciliul in Romania, c) inexistenta unor condamnari penale, d) persoana sa nu se
afle in stare de incompatibilitate. Situatiile de incompatibilitate sunt prevazute de art. 105 din
Constitutie, respectiv executarea unei alte functii publice de autoritate, cu exceptia celei de
Parlamentar si a unei functii de reprezentare profesionala salarizata in cadrul organizatiilor cu
scop comercial. Un al doilea izvor de incompatibilitati il constituie legea 161/2003.
25
Statutul primului-ministru. Potrivit art. 107, acesta: a) conduce Guvernul; b)

coordoneaza activitatea membrilor acestuia, avand obligatia constitutionala de a respecta
atributiile care revin fiecarui membru; c) prezinta Parlamentului rapoarte si declaratii cu privire
la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate; d) potrivit art. 85, poate sa propuna
Presedintelui Romaniei, in caz de remaniere Guvernamentala sau de vacanta a postului,
revocarea si numirea unor membri ai Guvernului. In cazul in care are loc schimbarea structurii
sau a compozitiei politice a Guvernului, este necesar un nou vot de investitura din partea
Parlamentului, la propunerea primului-ministru; e) solicita Presedintelui sa participe la unele
sedinte ale Guvernului; f) contrasemneaza unele din decretele Presedintelui.
De studiat: aparatul de lucru (90/2001), atributiile Guvernului (Constitutie si 90/2001), actele
Guvernului.
CONTROLUL PARLAMENTAR SI RASPUNDEREA GUVERNULUI

Prin art. 111 (1), Guvernul, ca si intreaga administratie publica este supus unui z control
parlamentar care se exercita in mai multe forme:
a) Obligatia de a prezenta informatiile si documentele cerute de cele 2 camere sau de
comisiile Parlamentare;
b) Intrebari si interpelari care reprezinta metoda traditionala de control parlamentar;
c) Controlul prin intermediul comisiilor parlamentare simple sau de ancheta, care se
concretizeaza printr-un raport ale carui concluzii sunt obligatorii pentru Guvern;
d) Controlul prin motiuni simple si de cenzura. Motiunea simpla se poate adopta de catre
fiecare camera a Parlamentului si priveste un domeniu determinat. Ea este obligatorie pentru
Guvern potrivit Constitutiei, in sensul ca pot exista masuri cuprinse in continutul ei, cum ar fi
demiterea unor membri ai Guvernului care sa nu-l oblige juridic pe primul-ministru, deoarece
incetarea calitatii de membru al Guvernului are loc in conditiile prevazute de Constitutie si de
legea organica, insa poate sa determine o responsabilitate politica prin care seful Guvernului sa
dispuna masuri care sa coreleze Guvernul pe care il conduce cu votul Parlamentului.
26
RASPUNDEREA GUVERNULUI
Este reglementata in principal de art. 109 din Constitutie, din care rezulta urmatoarele
forme de raspundere:
a) O raspundere politica, Guvernul raspunzand politic exclusiv in fata Parlamentului
pentru intreaga sa activivate. Fiecare membru al Guvernului raspunde solidar cu ceilalti
membri pentru activitatea Guvernului si actele acestuia.
b) Raspunderea penala se exercita in conditiile in care membrii Guvernului, in exercitarea
mandatului lor, savarsesc fapte de natura penala. Dreptul de a cere urmarirea penala a
membrilor Guvernului apartine camerelor reunite sau Presedintelui. Competenta de
judecata apartine ICCJ, ca si in cazul altor demnitari.
c) Raspunderea administrativ-disciplinara, determinata de declansarea procedurii de
raspundere penala si care imbraca forma suspendarii din functie a membrului respectiv,
care poate fi de 2 tipuri: a) suspendarea care poate fi dispusa de Presedinte in cazul in
care s-a cerut urmarirea penala a unui membru al Guvernului; b) suspendarea de iure care
intervine in cazul in care a fost trimis in judecata respectivul membru al Guvernului.
d) Raspunderea administrativ-patrimoniala atrasa de existenta unor acte administrative
ilegale care au vatamat o persoana in drepturile sau interesele sale legitime, aceasta
adresandu-se instantei de contencios administrativ.
MOTIUNEA DE CENZURA
Reprezinta potrivit art. 113 actul simetric acordarii votului de incredere prin care
Parlamentul retrage Guvernului increderea, atunci cand considera ca acesta nu o mai justifica,
dupa urmatoarea procedura:
a) Initierea motiunii apartine unui sfert din numarul total al Parlamentarilor.
b) Ea se comunica Guvernului la data depunerii, pentru ca acesta sa-si poata formula pozitia
cu privire la continutul ei.
c) Se dezbate in termen de 3 zile de la data in care a fost prezentata in sedinta comuna a
celor 2 camere.
d) Votarea se face de catre majoritatea absoluta a Parlamentarilor, votul avand urmatoarele
consecinte:
- In cazul care motiunea a fost respinsa, cei care au semnat-o nu mai pot initia o noua
motiune de cenzura in aceaasi sesiune, cu exceptia angajarii raspunderii Guvernului.
- In cazul in care se voteaza, atrage incetarea mandatului Guvernului si declansarea
procedurilor pentru formarea unui nou Guvern.
27
ANGAJAREA RASPUNDERII GUVERNULUI
A fost introdusa prin constitutia din 1991, statutul ei modificandu-se cu ocazia revizuirii
din 2003. In statele din care a fost preluata, intervine atunci cand Guvernul nu se mai bucura de
increderea Parlamentului, si atunci risca pentru a obtine ceea ce pe procedura Parlamentara
obinuita ar obtine foarte greu, putand determina Parlamentul sa isi consolideze increderea.
Potrivit art. 114, obiect al angajarii raspunderii Guvernului il poate constitui: a) un
program de Guvernare; b) o declaratie de politica generala; c) un proiect de lege. Problema care
a aparut in practica a fost aceea a angajarii raspunderii asupra mai multor proiecte de lege,
situatie care ar excede filozofiei constitutionale a acestei proceduri. CCR a validat insa
posibilitatea ca obiect al angajarii raspunderii Guvernului sa il poata face si mai multe proiecte
de lege, cu conditia ca intre acestea sa existe o anumita legatura a obiectului de reglementare.
Pana in 2003, Parlamentul nu putea sa formuleze amendamente asupra proiectului de
lege. In prezent se recunoaste o asemenea posibilitate, insa pentru a fi incorporate in lege, este
necesar ca amendamentele sa fie acceptate de catre Guvern. Parlamentul are la dispozitie 3 zile
de la data in care a fost prezentat programul, declaratia sau proiectul de lege, termen in interiorul
caruia poate sa initieze o motiune de cenzura, in conditiile prevazute de art. 113. Daca nu o
initiaza, sau daca motiunea este respinsa, programul sau declaratia de politica generala devin
obligatorii pentru Guvern, iar proietcul de lege se considera adoptat, cu modificarile care au fost
acceptate de catre Guvern. Presedintele se comporta fata de proiectul astfel adoptat in mod firesc,
putand fie sa ceara reexaminarea legii de catre Parlament, caz in care aceasta se va realiza in
sedinta comuna a camerelor, fie sa sesizeze CCR.
28
ADMINISTRATIA CENTRALA DE SPECIALITATE
Include acele autoritati care exercita o competenta materiala de ramura. Ea este

constituita dpdv al statului autoritatilor care o compun, din 2 mari categorii:
1. Autoritati ale ACS autonome, care se pot infiinta numai prin lege organica.
2. Autoritati ale ACS cu caracter subordonat, care la randul lor pot imbraca urmatoarele
forme:
a) Subordonarea fata de Guvern, situatie in care se pot afla: ministerele care se pot
organiza si functiona numai in subordinea Guvernului, alte organe centrale de
specialitate, altele decat ministerele aflate in subordinea Guvernului.
b) Subordonarea fata de ministere a unor organe centrale de specialitate.
Precizam ca potrivit Constitutiei, le este recunoscut Guvernului si ministerelor dreptul de
a infiinta ACS in subordinea lor, cu conditia ca legea sa le recunoasca aceasta competenta si cu
avizul Curtii de Conturi. In activitatea pe care o desfasoara, acestea emit anumite acte juridice
care poarta denumirea de ordine, instructiuni, norme metodologice, precizari etc. Ele sunt acte
administrative care pot avea caracter normativ (cand produc efecte general obligatorii) sau
caracter individual (cand produc efecte juridice fata de un subiect determinat de drept).
ADMINISTRATIA PUBLICA LOCALA

Spre deosebire de regimurile de tip totalitar, in care intreaga administratie publica este
etatizata, in statul de drept identificam 2 tipuri de administratie, respectiv o administratie de
stat infaptuita de autoritati publice de natura statala in care se include intreaga administratie
centrala, iar la nivel judetean prefectul si serviciile publice deconcentrate ale ministerelor si
celorlalte organe ale ACS si o admininistratie publica autonoma locala infaptuita de autoritati
alese de colectivitatile teritoriale prin vot direct (cele de rang constitutional) sau indirect (cele
prevazute de legea organica 215/2001).
Reglementarea APL se regaseste in Constitutie in sectiunea a II-a a cap. 5, titlul 3 cu
aceeasi denumire. Acestor prevederi li se adauga si cele cuprinse in art. 73 alin. (3) lit. o) care
rezerva printre materiile de reglementare care tin de legea organica si organizarea
administratiei publice locale, a teritoriului, precum si regimul general privind autonomia
locala.
Legea la care trimite Constitutia este legea 215/2001 a administratiei publice locale, care
reglementeaza in egala masura regimul general al autonomiei locale, precum si organizarea si
functionarea APL. Trebuie avute in vedere si prevederile art. 3 alin. (3) potrivit caruia
teritoriul este organizat sub aspect administrativ in comune, orase si judete, cu precizarea ca
in conditiile legii, unele orase sunt declarate municipii.
29
Din interpretarea textului rezulta ca Romania este organizata sub aspect administrativ
astfel: a) un nivel de baza reprezentat de comune si orase (sau municipii), b) un nivel
intermediar (judete), c) nivelul central. Constatam existenta sub aspect administrativ a unui
singur nivel intermediar, in contexul existentei unor state din UE care au mai multe astfel de
nivele. Se preconizeaza in perspectiva unei revizuiri constitutionale ca si Romania sa devina stat
cu 2 nivele intermediare, prin infiintarea regiunilor alaturi de judete.
La baza organizarii si functionarii administratiei publice in unitatile administrativteritoriale se afla anumite principii care sunt prevazute de art. 120 din Constitutie si de art. 2 din
legea cadru 215/2001. Constitutia consacra 4 principii de organizare si functionare, respectiv
descentralizarea, autonomia locala, deconcentrarea serviciilor publice si dreptul
minoritatilor nationale care au o pondere semnificativa intr-o unitate administrativ-teritoriala
(>20%) de a-si folosi limba natala in scris si oral in relatiile cu autoritatile administratiei publice
locale, precum si cu serviciile publice deconcentrate, in conditiile legii 215. Acestor principii,
legea le adauga eligibilitatea autoritatilor APL, legalitatea si consultarea cetatenilor in
solutionarea problemelor locale de interes deosebit. Legea precizeaza ca aplicarea acestor
principii nu poate aduce atingere caracterului de stat national, unitar si indivizibil al Romaniei.
Autonomia locala este definita de lege intr-un mod similar definitiei date acestui
principiu de Carta europeana a autonomiei locale ratificata si de Romania, facand parte din
dreptul intern. Autonomia locala semnifica dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor APL de a
solutiona si de a gestiona in numele si in interesul colectivitatilor teritoriale pe care le reprezinta,
treburile publice, in conditiile legii.
Se proclama caracterul administrativ si financiar al autonomiei locale, faptul ca ea este
exercitata in baza si in limitele legii, precum si faptul ca priveste modul in care se organizeaza si
functioneaza autoritatile apartinand unitatilor administrativ-teritoriale, atributiile si competenta
acestora, precum si modul in care gestioneaza resursele care apartin acestor unitati.
Descentralizarea si deconcentrarea serviciilor publice reprezinta principii intre care
exista si similitutidini si diferentieri. In ambele cazuri are loc o coborare a dreptului de decizie si
actiune de la centru catre autoritatile constituite la nivelul autoritatilor teritoriale. In cazul
deconcentrarii, acest transfer opereaza catre autoritati publice de natura statala aflate in raporturi
de subordonare fata de cele de natura autonoma locala. Spre ex, serviciile publice de la nivelul
judetului care sunt conduse de prefect sunt servicii deconcentrate ale ministerelor si celorlalte
organe ale ACS. In schimb, in cazul descentralizarii, transferul de atributii se realizeaza catre
autoritati de natura autonoma alese de comunitatile teritoriale. De aceea, descentralizarea este
legata de autonomie, in vreme ce deconcentrarea este legata de centralizare.
Toate aceste principii trebuie raportate la principiul subsidiaritatii, care este recunoscut
ca aflandu-se la baza organizarii si functionarii fostelor comunitati europene. Subsidiaritatea
semnifica faptul ca decizia trebuie luata si transpunerea ei in practica trebuie realizata de catre
30
autoritatile publice cele mai apropiate de cetatean. Conferirea de atributii altor autoritati trebuie
sa se faca doar daca si in masura in care acestea pot sa dea o satisfactie superioara nevoilor
sociale care intra in atributiile organelor colectivitatilor locale.
Principiul descentralizarii se bucura si de o reglementare de sine statatoare in legea
195/2006 si a facut obiectul unui proiect de lege cu privire la care Guvernul si-a angajat
raspunderea, care a fost insa declarat neconstitutional.
Principiul legalitatii este aplicabil intregii administratii publice, insasi misiunea
administratiei fiind aceea de a pune legea in executare sau de a presta servicii publice in limitele
legii.
Eligibilitatea, desi nu este prevazuta expres in Constitutie, rezulta de o maniera implicita
din prevederile acesteia, avand in vedere atat dispozitiile referitoare la drepturile electorale, cat si
art. 121 .a. Toate cele 4 autoritati ale autonomiei locale recunoscute de Constitutie se aleg prin
vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat. Diferenta consta in faptul ca alegerea
consiliilor locale si a celor judetene se face pe baza de scrutin majoritar de lista, pe cand alegerea
primarului si a presedintelui CJ se face pe baza de scrutin majoritar uninominal. Consiliile locale
si cele judetene sunt organe deliberative ale autonomiei locale, pe cand primarul si presedintele
CJ sunt organe executive.
Principiul consultarii cu privire la solutionarii problemelor de interes deosebit se
realizeaza prin referendum local si prin alte mijloace de consultare prevazute de lege. El este
consacrat de art. 2 din Constitutie ca una din modalitatile prin care se exercita suveranitatea
nationala care apartine poporului roman. Exista state, cum este Elvetia, in care consultarea
cetatenilor se realizeaza pentru fiecare decizie care priveste colectivitatea. Legea APL prevede
referendumul ca si modalitate care poate determina incetarea inainte de termen a mandatului
primarului, presedintelui CJ, precum si a CL si CJ.
Dreptul minoritatilor de a-si utiliza limba natala, art. 120 (2) din Constitutie, unde a
fost introdus prin legea de revizuire din 2003. Pana la revizuirea Constitutiei, toate legile APL au
consacrat diferite modalitati prin care le era recunoscut minoritatilor nationale dreptul de a-si
utiliza limba natala in relatiile cu administratia publica locala, precum si cu serviciile publice
deconcentrate ale ministerelor si celorlalte organe ale APL. In contexul in care Constitutia
proclama limba oficiala ca fiind limba romana, iar un asemenea caracter semnifica limba in care
vorbesc si scriu autoritatile publice, este evident ca astfel de norme legale anterioare revizuirii,
erau lipsite de legitimitate. Legea 215/2001 reglementeaza si modalitatile in care se asigura
recunoasterea acestui drept pentru raporturile dintre cetatenii apartinand acelei minoritati si
autoritatile administrative, recunoscandu-se dreptul acestora de a se adresa in scris si oral in
limba lor natala. De asemenea, sedintele de CL si CJ se pot desfasura si in limba minoritatii
respective daca numarul de consilieri este de cel putin 20%, insa primarul si presedintele CJ au
31
obligatia sa asigure traducerea in limba romana, iar actele de sedinta se intocmesc in limba
romana.
Autonomia locala exclude subordonarea autoritatilor autonome fata de oricare alte
autoritati publice, precum si a autoritatilor autonome unele fata de celelalte. Faptul ca primarul
este organ executiv, iar CL organ deliberativ, nu inseamna ca primul este subordonat celui de-al
doilea. Subordonarea este exclusa si in raporturile cu administratia centrala si cu prefectul ca
reprezentant al acesteia. Inexistenta unor raporturi de subordonare este proclamata expres prin
art. 134 alin. (4), potrivit caruia intre prefect, CL si primari, precum si CJ si presedintii acestora
nu exista raporturi de subordonare.
CONSILIUL LOCAL
Reprezinta organul deliberativ al autonomiei locale, format dintr-un numar de consilieri
care variaza intre 9 si 31, corespunzator numarului de locuitori ai comunei. Exceptie face
municipiul Bucuresti unde numarul de consilieri este de 55. Pentru a se stabili acest numar, se ia
in calcul numarul locuitorilor din unitatea administrativ-teritoriala respectiva raportat de INS.
Constituirea CL se face intr-un termen de 20 de zile de la data la care au avut loc alegerile, in
prezenta majoritatii calificate de 2/3 din numarul lor. In cazul in care acest numar nu se
intruneste in 3 sedinte convocate succesiv, se declara vacante locurile consilierilor care au lipsit
nemotivat si fie se completeaza cu supleanti, fie raman vacante si se organizeaza alegeri partiale
in termen de 30 de zile de la data declararii lor vacante.
Ca si in cazul altor organe colegiale, sedinta de constituire este condusa de cel mai in
varsta dintre consilieri care este ajutat de 2 dintre cei mai tineri consilieri. In vederea validarii se
constituie o comisie de validare care functioneaza pe toata durata mandatului, care se pronunta
printr-o hotarare ce poate fi atacata in fata instantei de contencios administrativ in termen de 5
zile de la data adoptarii sau, dupa caz, a comunicarii in cazul consilierilor absenti. In aceasta
situatie, procedura prealabila nu se mai indeplineste. Precizam ca procedura prealabila obliga pe
cel care se considera vatamat intr-un drept al sau ori interes legitim ca inainte de a se adresa
instantei de contencios administrativ sa solicite autoritatii emitente sau celei ierarhic superioare,
daca exista, revocarea in tot sau in parte a actului vatamator.
32
ATRIBUTIILE CL
Pentru prima data, legea 215/2001 modificata in anul 2006 realizeaza o clasificarea a
atributiilor autoritatilor autonome, lucru realizat in mod obisnuit de doctrina. Legea identifica
mai multe categorii de atributii si anume:
1. Atributii care privesc organizarea si functionarea aparatului de specialitate al primarului,
ale institutiilor si serviciilor de interes local.
2. Atributii privind dezvoltarea economico-sociala si de mediu a localitatii.
3. Atributii care privesc administrarea domeniului public si privat apartinand localitatii.
4. Atributii privind gestionarea serviciilor furnizate catre cetateni.
5. Atributii care privesc cooperarea interinstitutionala pe plan intern si extern.
Reguli privind incheierea unor acorduri si intelgeri de cooperare regasim in art. 15 al
legii, din care rezulta ca autoritatile autonome pot incheia astfel de acte, avand obligatia sa
transmita spre avizare documentatia catre MAE care gestioneaza toate relatiile internationale
derulate atat la nivel de stat, cat si la nivelul unitatilor administrativ-teritoriale, insa
responsabilitatea privind acordurile sau intelegerile de cooperare incheiate de aceste unitati le
revine in exclusivitate. S-a consacrat de sine statator posibilitatea autoritatilor autonome de a
incheia acorduri de infratire sau de cooperare cu autoritatile locale din Republica Moldova
pentru realizarea unor obiective de investitii, programe culturale etc, cu scopul dezvoltarii si
consolidarii relatiilor dintre cele 2 state.
Mandatul CL, ca si al altor unitati autonome este de 4 ani si se exercita de la data
constituirii pana la data declararii ca legal constituit al noului consiliu. De principiu, legea si
chiar Constitutia admit ca mandatul autoritatilor alese poate fi prelungit dincolo de limitele lui
legale, insa acest lucru se face numai in situatii extraordinare (razboi, catastrofa). Si in cazul CL
se prevede posibilitatea ca mandatul sa fie prelungit prin lege organica (la fel ca si in celelalte
situatii) in caz de razboi sau de catastrofa.
Forma de lucru a CL este sedinta care este specifica organelor colegiale si care poate
avea caracter ordinar (in fiecare luna) la convocarea primarului si extraordinar (de cate ori este
nevoie) la convocarea primarului sau a 1/3 din numarul consilierilor. Cvorumul de sedinta este
majoritatea consilierilor locali in functie, prezenta acestora la sedinte fiind obligatorie. Cazurile
in care absenta este motivata se stabilesc prin regulamentul intern de organizare si functionare a
consiliului in care sunt prevazute si sanctiunile atrase de absentele nemotivate. Conducerea
sedintelor se face de catre un presedinte de sedinta care este si cel care semneaza hotararile si
care se alege pentru o perioada de 3 luni. In cazul in care acesta refuza sa semneze, semnatura
este suplinita de 3-5 consilieri prezenti.
Legea prevede caracterul public al sedintelor, cu posibilitatea ca in anumite situatii sa se
renunte la acest caracter. Lucrarile sedintelor se desfasoara in limba romana, insa se admite de
catre lege in baza art. 120 (2) din Constitutie ca in unitatile administrativ-teritoriale in care
33
numarul consilierilor apartinand unei minoritati nationale este de cel putin 1/5, sedintele se pot
desfasura si in limba acelei minoritati, cu obligatia pentru primar sau in cazul CJ pt presedintele
CJ, de a asigura traducerea in limba oficiala a statului, iar documentele de sedinta se intocmesc
intodeauna in limba romana.
Ca regula, actele CL, ca si cele ale CJ, se adopta de catre majoritatea consilierilor
prezenti, cu exceptia cazurilor in care legea prevede o alta majoritate. Astfel se prevede
adoptarea cu votul majoritatii consilierilor in functie hotararile privind bugetul local, contractarea
de imprumuturi, cele de stabilire a taxelor si impozitelor, asocierea sau cooperarea cu alte
autoritati publice, precum si cu persoane juridice romane sau straine. Hotararile privind
patrimoniul se adopta intotdeauna cu majoritatea calificata de 2/3.
Actele CL se numesc hotarari si sunt supuse regulii semnarii de catre presedinte sau 3-5
consilieri si contrasemnarii de catre secretarul de unitate administrativ-teritoriala, acesta
exercitand o functie publica de conducere prin care urmareste asigurarea legalitatii, poate refuza
contrasemnarea unor hotarari pe care le considera nelegale, caz in care are obligatia sa isi
motiveze refuzul. Ca regula specifica actelor administrative, si hotararile consiliului local pot
avea caracter normativ cand produc efecte general obligatorii si sunt opozabile erga omnes;
caracter individual cand produc efecte fata de un subiect individual determinat de drept. Cele
normative devin obligatorii si produc efecte de la data aducerii lor la cunostinta publica, iar
cele individuale de la data comunicarii. In unitatile teritoriale in care minoritatile nationale au o
pondere de peste 20%, aducerea la cunostinta publica sau comunicarea se realizeaza si in limba
minoritatii respective. Legea recunoaste posibilitatea ca la sedintele CL sa participe fara drept de
vot prefectul, presedintele CL, parlamentari, membri ai Guvernului, sefi ai serviciilor
deoncentrate etc.
Pentru satele care nu sunt reprezentate de CL, reprezentarea acestora in CL se va realiza
de un delegat satesc care este ales de catre adunarea locuitorilor din satul respectiv pe durata
mandatului CL.
Dizolvarea CL se poate realiza de drept sau prin referendum local.
Dizolvarea de drept apare in urmatoarele cazuri:
a) Cand nu se intruneste timp de 2 luni consecutive si a fost convocat conform legii.
b) Cand nu adopta in 3 sedinte consecutive nicio hotarare.
c) Cand numarul consilierilor se reduce sub +1 si nu poate fi completat cu supleanti.
Constatarea situatiei dizolvarii de drept se face de catre instanta de contencios
administrativ la sesizarea primarului, viceprimarului, secretarului, prefectului etc, printr-o
hotarare definitiva si comunicata prefectului, acesta fiind cel care declanseaza procedurile de
organizare de noi alegeri pentru CL in termen de 90 de zile.
34
Dizolvarea prin referendum poate fi initiata de cel putin 25% din numarul cetatenilor
cu drept de vot inscrisi pe listele electorale. Cererea se adreseaza prefectului, care numeste prin
ordin comisia care va avea competenta organizarii referendumului. Acesta este valabil daca s-au
prezentat cel putin +1 din numarul total al locuitorilor cu drept de vot, iar dizolvarea are loc
daca a fost sustinuta de cel putin +1 din numarul total al voturilor valabil exprimate, atragand
incetarea mandatului CL si organizarea de catre Guvern de alegeri in termen de cel mult 90 de
zile de la validarea referendumului. Pana la constituirea noului CL, problemele curente ale
comunei se solutioneaza de catre primar sau de catre secretarul unitatii teritoriale, in absenta
acestuia.
Suspendarea mandatului de consilier local poate avea loc in cazul in care acesta a fost
arestat preventiv, masura arestarii comunicandu-se de indata prefectului de catre instanta de
judecata, iar prefectul dispune prin ordin masura suspendarii care poate dura pana la incetarea
situatiei care a determinat-o. In cazul in care a fost gasit nevinovat, consilierul are dreptul la
despagubiri in conditiile legii.
PRIMARUL SI VICEPRIMARUL
La nivelul comunelor, oraselor si municipiilor regasim un primar si un viceprimar, iar la
cel al municipiilor resedinta de judet, un primar si 2 viceprimari. Viceprimarul este subordonat
primarului, fiind inlocuitorul de drept al acestuia, caruia ii pot fi delegate din atributiile sale.
Legea recunoaste posibilitatea ca primarul sa delege din atributiile sale si secretarului, precum si
conducatorilor din compartimentele organului administrativ sau personalului din aparatul sau de
specialitate. Viceprimarul se alege si este schimbat din functie de catre CL prin hotarare adoptata
cu votul majoritatii consilierilor in functie. Legea actuala nu mai conditioneaza schimbarea din
functie a viceprimarului de savarsirea de catre acesta a unor fapte care ar compromite interesele
colectivitatii.
Primarul si viceprimarul primesc pe durata exercitarii mandatului o indemnizatie, care
este unica forma de remunerare si este baza de calcul pentru stabilirea drepturilor si obligatiilor
care se determina in raport de venitul salarial. Prin aceasta reglementare, legiuitorul a urmarit sa
elimine practicile contrare legii, confirmate inclusiv de instantele judecatoresti, prin care primarii
si viceprimarii primeau si alte drepturi salariale, ceea ce era contrar regimului juridic al
indemnizatiei si statului lor.
Validarea alegerii primarului se face de catre judecatoria in a carei reza teritoriala se afla
comuna sau orasul, in termen de 20 de zile de la data desfasurarii alegerilor, de catre un
judecator desemnat de presedintele judecatoriei. Rezultatul validarii se aduce la cunostinta
prefectului si se prezinta in sedinta de constituire a CL.
35
Din prevederile legii 215/2001 rezulta urmatoarele dimensiuni ale statului primarului:
a) Indeplineste o functie de autoritate publica.

b) Asigura respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale, precum si a intregului sistem
normativ.
c) Conduce serviciile publice locale.
d) Reprezinta unitatea administrativ-teritoriala in relatiile cu alte autoritati publice, precum
si cu persoane fizice sau juridice romane sau straine.
e) Ca si in sistemul francez, si in dreptul romanesc, primarul indeplineste un dublu rol: de
agent al statului in unitatile administrativ-teritoriale si de reprezentant al colectivitatii
teritoriale care l-a ales si pe care o reprezinta.
Indentificam astfel 2 mari categorii de atributii ale primarului:
1. Atributii exercitate ca reprezentant al statului (ofiter de stare civila, autoritate tutelara,
referendum, recensamant).
2. Atributii exercitate ca reprezentant al colectivitatii locale:
a) Atributii care privesc relatia cu CL
b) Atributii care privesc bugetul local
c) Atributii privind serviciile publice asigurate cetatenilor
d) Alte atributii prevazute de lege
In exercitarea mandatului, primarul emite acte administrative denumite dispozitii, care
pot avea caracter normativ sau individual si devin obligatorii de la data publicarii sau
comunicarii, dupa caz.
Mandatul primarului este de 4 ani, exercitandu-se de la data depunerii juramantului,
pana la data depunerii juramantului de catre primarul nou-ales. Mandatul poate fi prelungit prin
lege organica in caz de dezastru, calamitate, razboi sau sinistru deosebit de grav. Mandatul
inceteaza in 2 modalitati: a) de drept in conditiile prevazute de legea 393/2004 sau de legea
215/2001 (ex. in cazul in care primarul nu isi exercita mandatul nejustificat timp de 45 de zile
consecutive sau are o afectiune care nu-i permite desfasurarea activitatii in bune conditii timp de
6 luni); b) in urma unui referendum organizat in aceleasi conditii ca si in cazul dizolvarii CL.
Ca si mandatul consilierilor, si mandatul primarului poate fi suspendat de drept in caz de arestare
preventiva.
La nivelul localitatii regasim anumite institutii, servicii publice de interes local, precum si
aparatul de specialitate al primarului care este condus de acesta si care il sprijina in realizarea
atributiilor care sunt prevazute de lege.
36
CONSILIUL JUDETEAN este autoritatea administratiei publice locale constituita la

nivel judetean pentru coordonarea activitatii consiliilor locale si orasenesti, in realizarea
serviciilor publice de interes judetean. Exista un anumit numar de consilieri care variaza intre 3036, in functie de numarul locuitorilor din judet si care se completeaza cu presedintele CJ care are
drept de vot si conduce sedintele consiliului. Constituirea CJ se realizeaza in termen de 3 de zile
de la data depunerii juramantului de catre presedintele CJ. Acesta se alege prin vot direct,
unipersonal, ca si primarul, fiind declarat ales cel care a intrunit cel mai mare numar de voturi.
Validarea alegerii presedintelui CJ se realizeaza de catre tribunalul judetean, in termen de cel
mult 20 de zile de la data desfasurarii alegerilor, in camera de consiliu a tribunalului de catre
presedinte sau inlocuitorul sau. Validarea CJ este ulterioara validarii alegerii presedintelui CJ
datorita rolului pe care acesta il are de a conduce sedintele CJ, inclusiv in faza de constituire a
acestuia.
Legea identifica mai multe categorii de atributii:
a)
b)
c)
d)
e)
f)
Privind dezvoltarea economico-sociala a judetului.

Gestionarea patrimoniului judetului.
Gestionarea serviciilor publice din subordine.
Organizarea si functionarea aparatului de specialitate al CJ.
Cooperarea institutionala.
Alte atributii prevazute de lege.
Forma de lucru este sedinta, care este ordinara (lunar) sau extraordinara (atunci cand este
nevoie la convocarea presedintelui CJ sau a 1/3 din numarul total al consilierilor judeteni.
Regasim similitudini de organizare si desfasurare sedintelor (dreptul minoritatilor, adpotarea de
acte denumite hotarari cu caracter normativ sau individual).
Ca si CL, si CJ se poate dizolva de drept in aceleasi cazuri sau in urma unui referendum
judetean. Mandatul consilierilor judeteni se suspenda in aceleasi conditii ca si la consilierii
locali. Vicepresedintii CJ se aleg prin vot indirect de catre consilierii judeteni in functie, cu votul
majoritatii acestora, iar eliberarea lor din functie se face dupa aceeasi procedura. Ca si primarul
si viceprimarul, si presedintele si vicepresedintii CJ primesc o indemnizatie care este unica lor
forma de salarizare.
Presedintele CJ indeplineste mai multe categorii de atributii:
a) Privind functionarea aparatului de specialitate al CJ si al institutiilor si serviciilor publice
de interes judetean.
b) Privind relatia cu CJ.
c) Privind bugetul propriu al judetului, fiind ca si primarul ordonator principal de credite.
d) Privind relatiile cu autoritatile autonome locale si serviciile publice locale.
e) Privind serviciile publice de interes judetean.
f) Alte atributii prevazute de lege.
37
In exercitarea acestor atributii, presedintele CJ emite dispoziti care sunt acte

administrative cu acelasi regim juridic ca si dispozitiile primarului si hotararile CL si CJ.
La nivelul judetului regasim administratorul public care este o institutie nou introdusa
in sistemul romanesc in anul 2006, dupa modelul lui city manager existent in sistemul anglosaxon. La nivelul comunelor, oraselor si judetelor, primarul respectiv presedintele CJ pot
propune organelor deliberative infiintarea functiei de administrator public in limita numarului
maxim de posturi aprobate. Numirea acestuia in functie se face de catre primar, respectiv
presedintele CJ, pe baza unor criterii si proceduri aprobate de organele deliberative in urma unui
concurs. El isi desfasoara activitatea in baza unui contract de management, iar primarul,
respectiv presedintele CJ ii pot delega calitatea de ordonator principal de credite.
Secretarul unitatii administrativ teritoriale este un functionar public de conducere care
trebuie sa aiba studii de specialitate juridice si administrative si caruia ii este interzis sa faca
parte dintr-un partid politic.
38
PREFECTUL
Reprezinta o institutie traditionala in organizarea si functionarea administratiei publice din

Romania, regasita si in celelalte state memebre ale UE, fie sub aceeasi denumire, fie sub alte denumiri
care evoca faptul ca la nivel teritorial exista un reprezentant al Guvernului, al statului, al regelui, care are
misiunea sa supravegheze asupra modului in care administratia din teritoriu este realizata.
In Romania, statutul prefectului a fost fie de persoana juridica, de demnitar de stat, fie de
functionar public, existand in perioada interbelica in ipostaza de prefect administrativ, adica prefectfunctionar de cariera.
In timpul regimului totalitar, institutia a fost desfiintata si inlocuita cu altele, specifice acestuia.
Dupa 1990, prefectul a fost reintrodus in sistemul administratiei publice din Romania, fiind reglementat in
Capitolul V, al Titlului III, al carui obiect il constituie administratia publica, in Sectiunea a II-a.
Reglementarea prefectului in cadrul APL2 a generat si a alimentat anumite dispute in doctrina cu
privire la statutul acestuia. Intr-o prima interpretare, faptul ca prefectul se regaseste reglementat in
sectiunea referitoare la administratia locala ar putea determina concluzia ca prefectul este un organ al
administratiei publice locale.
Analizand insa statutul, rolul pe care textul constitutional il consacra si legea organica la care
acesta trimite (340/2004, republicata in 2008), rezulta ca prefectul este un organ central, o structura
deconcentrata a Guvernului, care indeplineste rolul acestuia de a-l reprezenta pe plan local. Pentru a
elimina insa discutiile cu privire la statutul prefectului in privinta apartenentei acestuia la administratia
centrala sau locala, prin proiectul de lege de revizuire a constitutiei care se afla in lucru la comisia
parlamentara constituita in acest scop, s-a propus modificarea reglementarii actuale a Capitolului V, al
Titlului III, prin infiintarea unei sectiuni distincte care sa devina Sectiunea a II-a, urmand ca actuala
Sectiune a II-a sa devina a III-a.
In sectiunea nou creata, urmeaza a se reglementa administratia publica de stat din teritoriu si ea
va contine dispozitii referitoare la prefect si serviciile publice deconcentrate.
Este o solutie care a fost propusa de doctrina si care este de natura sa clarifice substanta
reglementarilor constitutionale cu privire la natura juridica a organelor care realizeaza administratia
publica in unitatile administrativ teritoriale, 2 mari categorii de autoritati publice:
Autoritati autonome locale, care realizeaza o administratie publica de natura autonoma
locala, reprezentate de CL, CJ, primari si presedintii de CJ.
Administratie de stat, reprezentata de prefect si serviciile publice deconcentrate ale
ministerelor si celelalte organe ale administratiei locale de specialitate.
Prin textul propus in proiectul de lege de revizuire a Constitutiei, se are in vedere consacrarea la
nivel constitutional atat a functiei de prefect, cat si a celei de subprefect, solutie solidara in sistemul
Administratia publica locala
39
constitutional contemporan, cu atat mai mult cu cat textul propune calitatea de reprezentant al Guvernului,
atat pentru prefect, cat si pentru subprefect, acestuia din urma constituindu-se un statut similar prefectului.
STATUTUL CONSTITUTIONAL ACTUAL AL PREFECTULUI

Prefectul se regaseste reglemenetat in art. 123 din Constitutie, care a suferit modicari si
completari prin legea 429/2003, in privinta continutului sau. Astfel, fostul art. 122 ca si cel care
reglementa principiile de baza ale administratiei publice locale (119, in prezent art. 120), faceau referire la
principiul descentralizarii serviciilor publice.
Textul initial nu continea actualul alin. (4), prin care se realizeaza 2 lucruri:
a. Se recunoaste la nivel constitutional presedintele CJ.
b. Se consacra inexistenta unor raporturi se subordonare intre autoritatile autonome locale si
prefect.
In conformitate cu dispozitiile art. 123, prefectul are urmatorul statut constitutional:
Este numit de catre Guvern prin hotarare in fiecare judet si in municipiul Bucuresti.
Aceeasi procedura de numire se aplica si subprefectului.
Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local.
Prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor si celorlalte organe ale
administratiei publice centrale din unitatile administrativ teritoriale. In calitatea lor de structuri
deconcentrate ale administratiei centrale de specialitate, aceste servicii sunt supuse unei duble
conduceri si subordonari.
Prefectul face parte din categoria materiilor a caror reglementare este rezervata legii
organice, alin. (3) al art. 123 prevazand ca atributiile prefectului se stabilesc astfel. In mod corect si
complet, textul trebuie inteles in sensul ca toate aspectele privind functionarea si atributiile acestuia se
reglementeaza prin lege organica, legea 340/2004. Dispozitii care ii sunt aplicabile prefectului
regasim si in legea 188/1999, privind statutul functionarilor publici.
Constitutia consacra inexistenta unor raporturi de subordonare intre prefecti pe de o parte,

consiliile locale si primari, precum si consiliile judetene si presedintii acestora pe de alta parte.
Inexistenta unor astfel de raporturi se bazeaza pe autonomia locala.
Prefectului ii este recunoscut dreptul de a ataca in fata instantelor de contencios

administrativ actele emise sau adoptate de catre CL, CJ sau primar, pe care le considera nelegale, ceea
ce atrage suspendarea de drept a acestora. Desi textul constitutional dispune ca prefectul poate ataca,
el trebuie interpretat in sensul ca, in conditiile in care prefectul constata nelegalitatea unui act al
administratiei locale, el are obligatia sa il atace. El reprezinta, cum prevede si legea organica garantul
respectarii legii si a ordinii publice la nivel local, ceea ce il obliga sa actioneze prin toate mijloacele,
inclusiv prin cel de a ataca sau de a sesiza instanta judecatoreasca asupra actelor nelegale ale
administratiei publice locale, institutie pe care doctrina o considera calea de exercitare a tutelei
administrative.
40
In analiza continutului art. 123 alin. (5), constatam ca presedintele CJ nu este enumerat printre
autoritatile publice ale caror acte pot face obiectul sesizarii prefectului. O asemenea omisiune a generat
discutii in doctrina, cu atat mai mult cu cat exista legi care recunosc dreptul prefectului de a ataca si actele
presedintelui CJ. Art. 19, alin. (1), lit. e) din legea 340/2004 consacra printre atributiile prefectului pe
aceea de a controla actele ale CJ, CL, primarului. In ciuda acestei omisiuni, in doctrina este acceptata si in
practica se reflecta solutia ca si actele presedintelui CJ sa poata face obiect al actiunii prefectului in fata
instantelor de contencios administrativ. Proiectul legii de revizuire a Constitutiei recunoaste expres ca si
actele presedintelui CJ pot fi atacate de prefect.
Prefectul a fost considerat demnitar, om politic, calitate bazata in principal pe rolul lui de
reprezentant in plan local. Cum Guvernul este eminamente politic, si reprezentantul sau in teritoriu are
acelasi caracter.
In 2003, desi textul constitutional nu s-a modificat, printr-o lege de modificare si completare a
legii privind statutul functionarilor publici, s-a schimbat fundamental statutul prefectului si
subprefectului, acestia fiind trecuti in categoria inaltilor functionari publici, dobandirea efectiva a acestui
statut urmand a se face incepand cu 2005.
In 2005 s a adoptat ordonanata de urgenta 179, privind modificarea legii prefectului 340/2004,
prin care s a prevazut ca prefectii si subprefectii in functie urmau sa parcurga un examen de atestare de
post in urma caruia erau numiti ca prefecti-inalti functionari publici, ceea ce s-a si realizat. Prin acelasi act
normativ s-a desfiintat functia de SG a prefectului, iar cei care ocupau acea functie si o dobandisera in
urma unui concurs erau numit ca subprefecti infiintandu-se o a doua functie de subprefect.
In urma unei decizii politice, neconsfintita prin lege, una din functiile de subprefect s-a desfiintat,
in prezent existand concret in fiecare judet un prefect si un subprefect, iar in capitala, 2 subprefecti.
De esenta unui functionar public este stabilitatea in functie, ceea ce ar atrage solutia ca si prefectii
si subprefectii, in calitatea lor de inalti functionari publici ar beneficia de stabilitate. In realitate, acest
lucru nu se intampla, schimbarile politice atragand schimbarea prefectilor si a subprefectilor, ceea ce
goleste de continut calitatea de functionar public a acestora si ii transforma intr-o institutie hibrida in care
sunt calificati prin lege inalti functionari publici, carora le este interzisa apartenenta la un partid politic,
sub sanctiunea destitutirii din functie, dar in realitate sunt supusi schimbarilor frecvente atrase de
schimbarile in structura aliantelor politice care guverneaza.
Legea prevede anumite particularitati in ceea ce priveste drepturile si indatoririle prefectilor si
subprefectilor, care se adauga drepturilor si indatoririlor functionarilor publici, care le sunt si lor
recunoscute in calitatea de inalti functionari publici:
Prefectii si subprefectiii care nu au o locuinta proprietate personala in municipiul

resedinta al judetului in care au fost numiti, au dreptul la locuinta de serviciu, cu suportarea
contravalorii chiriei.
Prefectii si subprefectii nu au dreptul la greva, care este in principiu recunoscuta

functionarilor publici.
Prefectii si subprefectii nu pot sa infiinteze organe si suborgane proprii.
41
Prefectii si subprefectii au obligatia sa informeze conducerea MAI atunci cand calatoresc

in afara judetului.
Prefectul, in calitate de reprezentant al Guvernului are dreptul la onoruri militare.
Prefectul si subprefectul au interdictia de a face parte dintr-un partid politic sau dintr o
formatiune careia ii este aplicabil acelasi regim juridic ca si partidelor politice, sub sanctiunea destituirii
lor din functia publica.
Aceeasi interdictie este institutita de legea 215/2001 pentru secretarii de unitati

administrativ teritoriale.
Atributiile prefectului sunt prevazute de legea organica:
Aplicarea si respectarea tuturor actelor normative.
Realizarea in judete si in Bucuresti a obiectivelor cuprinse in programul de guvernare.
Asigurarea climatului de pace sociala si de comunicare interinstitutionala.
Colaboreaza cu administratia locala pentru determinarea prioritatilor de dezvoltare
teritoriala.
Verifica legalitatea autoritatilor autonome locale.
Este presedinte al comitetului judetean pentru situatii de urgenta si sef al protectiei civile,
dispunand masurile necesare pentru prevenirea si gestionarea corespunzatoare a situatiilor de
acest tip interevenite.
Actioneaza pentru prevenirea infractiunilor si pentru apararea drepturilor si sigurantei
cetateanului.
Dispune masuri de realizare a politicilor nationale stabilite de Guvern, care vizeaza
judetul in care este numit.
Asigura folosirii limbii minoritatilor nationale care au o pondere semnificativa intr o
unitate administrativ teritoriala, cu administratia locala si cu serviciile publice deconcentrate.
In exercitarea atributiilor sale, prefectul emite ordine, care pot avea caracter normativ sau
individual. Ordinele prin care se stabilesc masuri tehnice sau de specialitate se pot emite numai dupa
consultarea conducatorului serviciului public deconcentrat organizat la nivelul judetului.
FUNCTIA PUBLICA SI FUNCTIONARUL PUBLIC

Este o institutie traditionala pentru dreptul administrativ, reprezentand conceptul prin
care se evoca in doctrina interbelica personalul care isi desfasoara activitatea in cadrul
institutiilor statului. Primele lucrari de drept public anterioare perioadei interbelice scrise la
sfarsitul sec. XIX consacrau parti de sine statatoare analizei statutului functionarului public. In
perioada postbelica (regimul totalitar), functionarul public a fost supus unui proces de
42
marginalizare, fiind asezat printre institutiile care contraveneau legitatilor care guvernau regimul
totalitar (ca si contenciosul administrativ).
Doctrina de drept al muncii a fundamentat chiar o teorie care sa legitimeze reactia de
respingere a existentei unei categorii de personal dinstincta de ceea ce insemna oamenii muncii.
Este vorba despre teza unicitatii raportului juridic de munca, potrivit careia orice persoana care
desfasoara o activitate socialmente utila are statutul de om al muncii, care izvoraste dintr-un
contract individual de munca. Cu toate acestea, chiar vechiul cod al muncii trimitea printr-un
articol la o lege speciala prin care sa se reglementeze statutul functionarilor de stat, lege care nu
s-a adoptat, dar presupunerea ca trebuie sa fie adoptata releva recunoasterea identitatii acestei
categorii de personal.
Dupa 1990 institutia a fost asezata in locul sau firesc, fiind prevazuta chiar de Constitutie
(functia publica si functionarul public), rezultand concluzia ca functia publica si functionarul
public sunt in prezent institutii de rang constitutional care isi afla reglementarea in urmatoarele
norme:
Art. 16 care in alin. (3) consacra doua principii de ocupare a unei functii sau demnitati publice:
a) acestea pot fi ocupate de persoane care au cetatenia romana si domiciliul in Romania.
Alin. (4) al textului prevede ca in conditiile aderarii Romaniei la UE, cetatenii Uniunii care au
dreptul de a alege si de a fi alesi potrivit legii organice pot sa fie alesi in autoritatile APL.
b) garantarea de catre stat a egalitatii de sanse intre femei si barbati pentru ocuparea
functiilor si demnitatilor publice.
Art. 54 care prevede ca persoanele carora le sunt incredintate functii publice precum si militarii
raspund de indeplinirea cu buna-credinta a indatoririlor care le revin, scop in care depun
juramantul prevazut de lege.
Art. 73 alin (3) lit. j) care enumera printre materiile rezervate reglementarii organice si statutul
functionarului public, in contextul in care la lit. p) a art. regasim prevazut distinct regimul
general al raporturilor de munca, sindicatele, patronatele si protectia sociala, adica statutul
personalului salariat contractual.
Faptul ca in Constitutie sunt mentionate 2 legi organice diferite, una pentru statutul
functionarului si alta pentru statutul salariatului determina concluzia ca legiuitorul constituant a
avut in vedere si 2 institutii juridice diferite ce apartin a 2 ramuri distincte de drept: functionarul
public guvernata de norme de drept public, salariatul guvernata de norme de drept privat
(legislatia muncii codul muncii).
Art. 123 reglementeaza prefectul care reprezinta un functionar public din categoria inaltilor
functionari publici.
43
Exista de asemenea dispozitii care fac referire la functia publica si functionarii publici
sau la notiunea de functie atunci cand reglementeaza regimul juridic al unor incompatibilitati:
art. 58 alin. (2) prevede ca Avocatul Poporului si adjunctii sai nu pot indeplini nicio alta functie
publica sau privata cu exceptia functiilor didactice din invatamantul universitar superior; art. 105
prevede in alin. (1) ca functia de membru al Guvernului este incompatibila cu exercitarea altei
functii publice de autoritate, cu exceptia celei de parlamentar.
Legea organica la care trimite Constitutia este legea 188/1999 privind statutul
functionarilor publici, cu modificarile si completarile ulterioare, legea adoptata pe calea angajarii
raspunderii Guvernului, modificata de numeroase ori fie in acelasi mod (161/2003), fie pe calea
OUG si mai rar a legilor.
Prin continutul acestei legi, in spiritul Constitutiei Romaniei, sistemul functiei publice s-a
dezvoltat pe principiul merit system care are la baza faptul ca recrutarea si promovarea in
functia publica trebuie sa se face pe criterii de valoare profesionala care justitifica stabilitatea de
care se bucura functionarii si care este o trasatura esentiala a statului lor juridic. In cadrul unei
autoritati sau institutii publice isi desfasoara insa activitatea mai multe categorii de personal.
O prima categorie o reprezinta persoanele care indeplinesc o demnitate publica la nivel
central si local (demnitarii) si al caror statut juridic este reglementat de Constitutie si de legile
organice (ex. statutul membrilor Guvernului 90/2001, statutul demnitarilor locali primar,
presedinte de CJ 215/2001).
O a doua categorie o reprezinta personalul contractual, al carui statut juridic este
reglementat de legislatia muncii. Legea 188/1999 prevede in art. 6 ca ea nu se aplica personalului
contractual salariat din aparatul propriu al autoritatilor si institutiilor publice care exercita
anumite activitati (secretariat, gospodarire etc) si care nu dispun de prerogative de putere
publica, lor aplicandu-li-se legislatii muncii.
O a treia categorie o reprezinta persoanele care au un statut juridic special si care de
asemenea sunt exceptate prin textul art. 6 din legea 188/1999 de la aplicarea prevederilor sale
(magistratii, cadrele didactice).
Ultima categorie o reprezinta functionarii publici, al caror statut juridic este reglementat:
a) de statutul general (legea amintita) si b) de statute speciale care se pot adopta pentru diferite
categorii de functionari din cadrul unor institutii si autoritati publice, in temeiul art. 5 din legea
organica care prevede ca pot beneficia de astfel de statute functionarii care isi desfasoara
activitatea in structurile de specialitate ale Parlamentului, ale Administratiei Prezidentiale, ale
consiliului legislativ, MAI, MAE (personalul diplomatic si consular), ale autoritatii vamale.
Daca legea organica admite, in principiu, ca pot exista statute speciale, in schimb ea
limiteaza aspectele care pot face obiectul reglementarii statutelor speciale, fiind vorba despre
drepturi, indatoriri, incompatibilitati specifice, altele decat cele prevazute prin legea cadru,
44
precum si functii publice specifice. Fac exceptie de la aceste restrictii personalul din cadrul MAE
si MAI ale caror statute speciale pot sa reglementeze, pe langa materiile precizate, si aspecte cu
privire la cariera.
Notiunea de functie publica semnifica potrivit legii ansamblul atributiilor si
responsabilitatilor stabilite in baza legii, in vederea realizarii prerogativelor de putere publica de
catre autoritatile administratiei publice centrale, locale si autonome. Constatam din continutul
definitiei ca legiuitorul raporteaza notiunea de functie publica la puterea executiva, insa din
continutul legii se recunoaste posibilitatea existentei functiei publice si in alte puteri ale statului,
cum ar fi cea legislativa (statutul parlamentarilor) sau judecatoreasca, unde pe langa magistrati
regasim si persoane care exercita diferite functii publice. Mai mult chiar, functionari publici se
regasesc si in cadrul unor autoritati publice autonome care prin statutul lor nu se circumscriu
clasicei impartiri a puterilor in stat, fiind plasate in afara lor. Ex: Curtea de Conturi a Romaniei,
Avocatul Poporului, Curtea Constitutionala, in care regasim pe langa personalul cu statut
consacrat de legea speciala, si persoane care au statut de functionari publici.
Titularul unei functii publice este functionarul public. Identitatea statului juridic al
functionarului public rezulta din exercitarea unor prerogative de putere publica, fiind inzestrat
prin lege cu astfel de prerogative. Legea prevede in mod expres si limitativ care sunt activitatile
prin intermediul carora se concretizeaza exercitarea puterii publice, fiind vorba despre:
Elaborarea proiectelor de acte normative si alte reglementari specifice autoritatii sau

institutiei si asigurarea avizarii lor, precum si a proiectelor politicilor si strategiilor necesare
realizarii acestor politici publice.
Punerea in executare a legilor si a tuturor celorlate acte normative.
Consilierea, controlul si auditul public intern.
Gestionarea resurselor umane si financiare.
Colectarea creantelor bugetare.
Reprezentarea intereselor autoritatilor si institutiilor publice pe plan intern si extern, in
limitele care le-au fost stabilite (prin delegatie sau imputernicire).
Realizarea de activitati in conformitate cu strategia de informatizare a administratiei publice
care reprezinta prin cele 2 componente ale sale (administratia si guvernarea informatizata)
reforma din activitatea puterii executive.
Totalitatea functionarilor publici din cadrul administratiei publice centrale, locale si al

autoritatilor autonome constituie corpul functionarilor publici. Acesta include si functionarii
publici care se mentin in corpul de rezerva o perioada determinata, in conditiile legii, deoarece
au fost eliberati din functie din motive care nu le sunt imputabile (reorganizare) si care pot fi
redistribuiti pe o functie publica echivalenta care devine vacanta.
Spre deosebire de salariat, al carui raport de munca ia nastere dintr-un contract individual
de munca, in cazul functionarilor publici, legea face vorbire despre un raport de serviciu sau de
functie publica, a carui nastere si exercitare se realizeaza in baza unui act de numire in functie,
45
care este un act unilateral de putere publica, emanand de la autoritatea sau institutia publica si
care are atasata o fisa a postului in care se regasesc atributiile aferente functiei respective.
ICCJ, sectia de contencios administrativ si doctrina au fundamentat teza ca si in cazul
functionarului public avem de a face cu un contract care se incheie intre autoritate si functionar,
un contract nenumit de putere publica care are la baza vointa unei persoane de a candida pentru o
functie si de a fi numita in functia respectiva, depunand juramantul prevazut de lege in
conformitate cu obligatia constitutionala de la art. 54. De altfel, lipsa depunerii juramantului
atrage destituirea din functia publica.
Regula este ca raportul de serviciu se exercita pe perioada nedeterminata, cu anumite
exceptii prevazute de lege, cum ar fi redistribuirea functionarilor publici din corpul de rezerva
sau numirea pe o perioada determinata prin concurs intr-o functie publica temporar vacanta.
???
Legea lucreaza cu mai multe criterii de clasificare, unele dintre ele fiind introduse prin
modificarile aduse prin legea 161/2003. Exemplificam consacrarea distincta a functiei publice locale,
alaturi de functia publica de stat si cea teritoriala.
Aceasta categorie exista si in Franta, insa ea este criticata de doctrina, fiind considerata o ruda
saraca a functiei publice de stat si se fac propuneri pentru renuntarea la ea. De aceea, introducerea in
sistemul functiei publice din Romania a acestei clasificari nu este considerata a satisface interesul functiei
publice.
Alta categorie de clasificari cu care opereaza legea vizeaza:
a.
Caracterul atributiilor aferente functiei publice, in raport de care se identifica functii
publice generale si functii publice specifice. Cele generale cuprind atributii comune tuturor autoritatilor
si institutiilor, iar cele specifice, cuprind atributii caracteristice doar unora dintre acestea.
b.
Criteriul studiilor, in functie de care se identifica 3 clase de functii publice:

i. Clasa I = studii superioare de lunga durata.
ii. Clasa a II-a = studii superioare de scurta durata.
iii. Clasa a III-a = studii medii liceale.
c.
Nivelul atributiilor pe care le detine titularul unei functii publice, identificam:

i. De executie.
ii. De conducere.
iii. Inalta functie publica.
46
Categoria inaltilor functionari publici a fost introdusa in sistemul romanesc, dupa modele care
exista in alte state, prin legea 161/2003, ea reprezentand o functie care prin nivelul atributiilor si
responsabilitatilor este plasata la nivelul cel mai inalt in ierarhia functiilor publice si in acest fel se afla la
granita intre functia politica si functia administrativa de cariera.
In Franta, in aceasta categorie intra prefectii si subprefectii, solutie care a fost introdusa si in
sistemul romanesc prin legea din 2003 si in mod efectiv incepand cu 2005. Insa eficienta si consolidarea
acestei categorii de functionari publici este in continuare discutabila in contextul in care, periodic, ei se
afla sub influenta unor decizii politico-juridice care le afecteaza statutul si chiar existenta.
Specificul inaltilor functionari publici este sustinut prin regulile speciale instituite de lege si
dezvoltate prin HG cu privire la recrutarea inaltilor functionari publici, numirea acestora, evaluarea lor,
regula mobilitatii, care, potrivit legii, este in interesul functionarilor dar si a autoritatii, precum si
formarea lor profesionala. Exemplu: recrutarea intr-o inalta functie publica se realizeaza de catre o
comisie nationala numita de primul-ministru pe o anumita perioada, care trebuie sa includa si specialisti
de inalta calificare din invatamantul superior sau din administratia publica.
MANAGEMENTUL FUNCTIEI PUBLICE

Legea creaza o autoritate publica centrala de specialitate, in subordinea MAI, care are misiunea
de a contribui la crearea si dezvoltarea unui corp de functionari publici profesionist, stabil si impartial.
Ea este condusa de un presedinte, care are functia de secretar de stat si investita prin lege cu
atributii care includ toate etapele nasterii, exercitarii si incetarii raportului de serviciu, al evidentei
acestora, precum si prin gestionarea corpului de functionari publici si cu avizarea actelor juridice,
politicilor si strategiilor care privesc functia publica.
O atributie deosebita este cea care permite Agentiei Nationale a Functionarilor Publici sa atace in
fata instantelor judecatoresti de contencios administrativ actele autoritatilor si institutiilor publice prin
care se incalca legislatia privind functiile publice si functionarii, constatate ca urmare a activitatii proprii
de control. Actul atacat de Agentie este suspendat de drept.
Aceasta prerogativa este recunoscuta si de legea contenciosului administrativ, 554/2004, alaturi
de actiunea prefectului prin care acesta ataca actele autoritatilor autonome locale deliberative si executive,
sub denumirea generica de tutela administrativa.
47
DREPTURILE SI INDATORIRILE
In calitatea lor de cetateni, functionarii publici se bucura de drepturile, libertatile fundamentale si

trebuie sa respecte indatoririle pe care Constitutia si legile tarii le prevad pentru cetatenii sai. In afara
acestor drepturi, pentru functionarii publici, legea constata anumite particularitati care ii deosebesc de
ceilalti cetateni ca si de celelalte categorii de personal din cadrul autoritatilor si functiilor publice.
O particularitate in ceea ce priveste indatoririle, este aceea ca exista indatoriri care trebuiesc
respectate atat in ceea ce priveste viata profesionala cat si viata privata a functionarului, atat in timpul
serviciului, cat si in afara acestuia. Asemenea indatoriri se refera atat la conduita profesionala, cat si la
conduita etica a functionarului public si sunt cuprinse in egala masura in legea, statutul special sau
statutele speciale, cat si in diferitele coduri de conduita etica si profesionala adoptate pentru toti
functionarii publici sau anumite categorii ale acestora.
O asemenea viziune este impartasita si de sistemele functiei publice din alte state, precum si de
legislatia care reglementeaza statutul functionarilor publici din UE sau din diferite organisme
internationale. Exemplu: pentru conditiile de acces la o asemenea functie, se regaseste si cea a unei
moralitati ireprosabile care trebuie sa se indeplineasca atat la dobandirea functiei, cat si sa se mentina pe
perioada indeplinirii acestei functii.
Specificul functionarilor publici de peste tot este obligatia sau indatorirea de rezerva, care
opreste functionarul public sa se exprime intr un mod care ar putea afecta prestigiul, demnitatea proprie, a
corpului de functionari publici si a institutiei in care isi desfasoara activitatea. Si legea romana prevede in
art. 43 alin. (1) ca functionarii publici trebuie sa se abtina de la orice fapta care ar putea aduce atingere
persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului functionarilor publici.
In ceea ce priveste drepturile functionarilor, ele sunt enumerate de lege: dreptul la opinie, cu
interdictia discriminarii, dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care-l privesc, dreptul de
asociere, dreptul la salariu etc.
Unele din aceste drepturi presupun anumite particularitati si anume:
a.
Dreptul de asociere politica, este in principiu recunoscut cu anumite exceptii prevazute
de legea cadru sau de alte acte normative. Spre exemplu, inaltilor functionari publici le este interzisa
apartenenta politica cu sanctiunea destituirii din functie. Pentru unii functionari de conducere, ex:
secretarii de unitati administrativ-teritoriale, este interzisa apartenenta politica sub aceeasi sanctiune.
Insasi Constitutia, in art. 40 enumera anumite categorii de functionari si demnitari, carora le este
interzisa apartenenta politica, intre care se regasesc si politistii, care sunt functionari publici cu statut
special. Rezulta ca regula este recunoasterea dreptului de asociere politica, exceptiile de la aceasta
regula fiind sanctionate prin lege. Tot legea reglementeaza si anumite restrictii ale exercitarii unor
drepturi fundamentale.
Salariul functionarilor publici are o structura in care se regaseste o parte variabila de natura sa
reflecte specificul functiei si sa asigure demnitatea functiei. De aceea in limbajul francez, salariul a fost
evocat traditional prin conceptul de traitement.
48
Cariera evoca etapele de evolutie pe care le parcurge functionarul public, din momentul nasterii
pana la incetarea raportului de serviciu sau de functie publica. Legea instituie anumite conditii pentru
ocuparea functiei publice, care le cuprind pe cele prevazute de lege, precum si unele speciale, printre care
se regaseste in mod traditional, conditia de studii.
Procedurile de ocupare a unei functii publice includ:
Recrutare, care se face pe baza de concurs sau examen, concursul fiind modalitatea
specifica de ocupare a functiei publice, atat national cat si international.
Promovare, se face pe baza de concurs sau examen.
Transfer, la cerere sau in interes de serviciu.
Alte modalitati prevazute de legi speciale.
Modalitatile concrete prin care are loc ocuparea unei functii, promovarea, evaluarea si alte
aspecte legate de cariera acestora, sunt prevazute prin hotarari de Guvern.
Acordurile colective reprezinta corespondentul in sistemul functiei publice al contractelor
colective de munca, cu precizarea ca , obiectul negocierii este limitat in cazul functionarilor publici, dat
fiind statutul legal al functionarilor publici.
Raspunderea imbraca formele civile, contraventionale sau penale in functie de abaterea
savarsita. In cazul raspunderii disciplinare, particularitatea consta in existenta unei comisii de disciplina
care se poate constitui la nivelul fiecarei autoritati sau mai multor autoritati publice, care are menirea sa
cerceteze faptele pentru care este cercetat functionarul, dupa o procedura prevazuta de lege si sa propuna
solutia organului competent sa aplice sanctiunea.
Ca regula, cel care face numirea, este competent si sa propuna modificarea, suspendarea,
incetarea raportului de serviciu sau, dupa caz, sanctionarea functionarului.
Suspendarea poate sa intervina de drept sau la cererea functionarului, iar incetarea poate sa
intervina de drept, prin acordul partilor sau prin vointa uneia dintre parti in anumite cazuri prevazute de
lege, cum ar fi:
Eliberarea din functia publica, aceasta nepresupunand vinovatia functionarului, ci
conditii obiective care determina o asemenea decizie, cum ar fi reorganizarea unei autoritati sau
institutii publice, desfiintarea unui post etc.
Destituirea din functie, care se face in cazul savarsirii unei fapte grave sau abateri
repetate
Prin demisie, care exprima vointa unilaterala a unei persoane de a pune capat raportului
de serviciu, care nu trebuie motivata sau acceptata, ci doar respectate anumite termene pentru a nu se
perturba functionarea autoritatii sau institutiei publice respective.
49

Administrativ I

Diunggah oleh

Informasi Dokumen

Hak Cipta

Format Tersedia

Bagikan dokumen Ini

Bagikan atau Tanam Dokumen

Opsi Berbagi

Apakah menurut Anda dokumen ini bermanfaat?

Apakah konten ini tidak pantas?

Hak Cipta:

Format Tersedia

Administrativ I

Diunggah oleh

Hak Cipta:

Format Tersedia

Drept administrativ 2014

PARLAMENTUL este calificat ca organ reprezentativ suprem al poporului roman

Drept administrativ 2014

DEFINITIA SI TRASATURILE ADMINISTRATIEI PUBLICE.

a. FORMAT ORGANIC un ansamblu de organe, de structuri, care presteaza o activitate de

Administratia de stat reprezentata de prefect (reprezentantul Guvernului in teritoriu) + serviciile

Drept administrativ 2014

Consiliile locale (organe deliberative ale autonomiei locale)

Drept administrativ 2014

IZVOARELE DREPTULUI ADMINISTRATIV

Domeniul de reglementare. Legile organice reglementeaza acele materii care sunt

In ceea ce priveste asemanarile:

Drept administrativ 2014

Promulgarea. Orice lege se promulga de Presedinte in termen de cel mult 20 de zile

Ordonantele Guvernului sunt adoptate in baza institutiei delegarii legislative, care

Drept administrativ 2014

Actele autoritatilor administratiei publice centrale de specialitate ordine ale

Drept administrativ 2014

NORMELE DE DREPT ADMINISTRATIV

Reprezinta reguli de conduita generala, abstracta, cu caracter obligatoriu, care vizeaza

A doua parte a normei este dispozitia ansamblul drepturilor si obligatiilor subiectelor.

Onerativa cand obliga la o anumita conduita.

Disciplinare corespunzatoare formei de raspundere administrativ-disciplinare.

Drept administrativ 2014

Normele de DA se clasifica in functie de mai multe criterii:

In functie de obiectul de reglementare

In functie de caracterul prescriptiilor la care obliga

In functie de intinderea prescriptiilor cuprinse in norma

In functie de izvorul care le prevede

O problema care s-a pus dintotdeauna in doctrina, o reprezinta codificarea normelor de

Drept administrativ 2014

De colaborare - stabilite intre subiecte de drept aflate pe pozitie de egalitate juridica. Ex

Drept administrativ 2014

I. Unul dintre subiectele raporturilor este o autoritate publica, inteleasa in acceptiunea

DEFINITIA DREPTULUI ADMINISTRATIV

Drept administrativ 2014

TEORIA GENERALA A ORGANIZARII ADMINISTRATIEI PUBLICE

Drept administrativ 2014

competenta materiala (ansamblul atributiilor de care dispune potrivit legii un organ

Drept administrativ 2014

REGIMUL POLITIC CONSACRAT DE CONSTITUTIA ACTUALA A

Modul de alegere a Presedintelui

Drept administrativ 2014

PRESEDINTELE ROMANIEI (statut constitutional)

Drept administrativ 2014

ALEGEREA SI MANDATUL PRESEDINTELUI (art. 81-83)

ATRIBUTIILE PRESEDINTELUI ROMANIEI

Drept administrativ 2014

Drept administrativ 2014

Trimiterea in judecata a unui membru al Guvernului atrage suspendarea de drept a acestuia de

Drept administrativ 2014

(4) Consultarea Guvernului cu privire la probleme urgente si de importanta

ACTELE PRESEDINTELUI ROMANIEI

Drept administrativ 2014

Drept administrativ 2014

Analiza regimului constitutional al raspunderii Presedintelui Romaniei trebuia sa

Drept administrativ 2014

A doua etapa este aducerea neintarziata la cunostinta Presedintelui a propunerii de

Drept administrativ 2014

Drept administrativ 2014

Drept administrativ 2014

STRUCTURA GUVERNULUI CF. CONSTITUTIEI SI LEGII ORGANICE

Drept administrativ 2014

STATUTUL MEMBRILOR GUVERNULUI