Anda di halaman 1dari 6

1.

SISTEMUL SOCIOLOGIC AL LUI DIMITRIE GUSTI (1880-1955)

Personalitatea stiintifica si culturala a lui D. Gusti

Dimitrie Gusti este o personalitate centrala a culturii romane din perioada


interbelica. Activitatea sa multilaterala si extrem de fecunda il plaseaza in ipostaza de
adevarata institutie culturala. Dimitrie Gusti este o personalitate stiintifica si culturala
complexa, creatorul unui sistem sociologic original, recunoscut pe plan mondial, dar si
un excelent organizator si conducator de institutii culturale.
Dupa studii stralucite facute in Germania si dupa doctoratul luat in 1904 cu teza
“Egoismul si altruismul” (sub conducerea lui Wilhelm Wundt), Gusti va fi profesor de
sociologie la Universitatea din Iasi intre anii 1910 si 1922, dupa care va functiona in
aceeasi calitate la Universitatea din Bucuresti. In 1918 infiinteaza la Iasi, impreuna cu
Virgil Madgearu si Vasile Parvan, “Asociatia pentru studiu si reforma sociala”, care va
deveni in 1921 “Institutul Social Roman”, o institutie de prestigiu a culturii romane din
perioada interbelica. Gusti va organiza in cadrul institutului o serie de conferinte si
dezbateri asupra problemelor politice si sociale, cu participarea celor mai
proeminente figuri ale timpului. Sub egida institutului au avut loc o serie de conferinte
cu privire la partidele politice, noua Constitutie din 1923, conferinte care vor fi
grupate in culegeri de studii. In 1919 infiinteaza publicatia “Arhiva pentru stiinte si
reforma sociala”, o publicatie stiintifica de prestigiu in perioada interbelica.
Gusti este intemeietorul Scolii sociologice de la Bucuresti, care a grupat o serie
de personalitati precum Mircea Vulcanescu (principalul teoretician al Scolii
sociologice, cel care a elaborat fundamentele teoretice ale sistemului sociologic), H.H.
Stahl (un sociolog remarcabil, care si-a sintetizat cercetarile in lucrarea monumentala
Contributii la studiul satelor devalmase din tinutul Vrancei, publicat in 1957), Traian
Herseni (de asemenea, autor al unor lucrari si cu sinteze teoretice deosebite), Anton
Golopentia, Constantin Brailoiu, Mihai Pop, Leon Topa, Pompiliu Caraion s.a.
Intre 1932 si 1933, Gusti a fost ministru al invatamantului, pozitie din care a
infaptuit o reforma a invatamantului, urmarind legarea acestuia de nevoile reale ale
economiei si ale tarii.
De numele lui Gusti si al scolii sale sociologice este legata si intemeierea Muzeului
Satului din Bucuresti, in 1936, conceput ca o oglinda a civilizatiei traditionale
romanesti. Tot prin contributia masiva a Scolii sociologice a lui Gusti a fost posibila si
editarea monumentalei lucrari Enciclopedia Romaniei, publicata in 4 volume, intre anii
1938 si 1941, o lucrare de referinta ce sintetizeaza date de ordin istoric, politic,
sociologic si economic asupra Romaniei, abordand, intr-o conceptie multidisciplinara,
toate domeniile importante ale vietii sociale pentru a reconstitui imaginea Romaniei la
momentul respectiv. Lucrarea abordeaza si analizeaza sistemul politic si juridic al
statului roman, structura administrativa, evolutia vietii economice si sociale, situatia
demografica, resursele naturale, principalele institutii si domenii ale societatii.
Capitolul despre primul razboi mondial este scris de Mircea Vulcanescu.
Principalele lucrari ale lui Gusti sunt: Sociologia razboiului (1915) -; o prima
abordare a razboiului cu instrumentele sociologiei; Studii de sociologice si etica
(1915); numeroase studii si comunicari stiintifice publicate in perioada interbelica, pe
care le va sintetiza in lucrarea Stiinta realitatii sociale (1941) -; publicata in limba
franceza. In 1935 infiinteaza revista de sociologie “Sociologia militans”, in care se vor
publica studiile sale si ale elevilor sai.

Elementele sistemului sociologic


Sistemul sociologic al lui Gusti este unul integralist si rationalist, iar scoala sociologica
pe care a infiintat-o este cunoscuta si sub numele de Scoala monografica de la
Bucuresti. Principalele idei care dau substanta conceptiei sale sunt urmatoarele:

1. Obiectul sociologiei este realitatea sociala privita ca intreg, ca totalitate


structurata de factori, relatii si actiuni. Realitatea sociala este formata din “unitati
sociale”, din organizatii sociale interconectate si articulate pe diverse niveluri: familie,
sat, oras, scoala, biserica, comunitati, grupuri sociale, institutii -; fiecare dintre
acestea avand un caracter de sistem si fiind integrate intr-o unitate sociala
integratoare, natiunea. De fapt, Dimitrie Gusti este creatorul unei sociologii a natiunii,
intrucat natiunea reprezinta in epoca moderna cea mai complexa si functionala
unitate sociala, o subdiviziune majora a umanitatii.

2. Esenta societatii este vointa sociala. Toate manifestarile unitatilor sociale sunt
expresii ale vointei, “forme ale activitatii omenesti”. Sub influenta voluntarismului lui
Wilhelm Wundt, Gusti opereaza cu acest concept destul de confuz definit, afirmand,
pe de o parte, ca vointa sociala ar fi expresia constiintei de sine a omului, iar, pe de
alta parte, ca ea este motivata de stari afective si organizata de diferite structuri
rationale. In unele studii, Gusti considera ca vointa sociala este determinata de nevoi,
este conditionata de necesitatea satisfacerii nevoilor umane.

3. Realitatea sociala, cristalizata in unitati sociale, este conditionata de patru cadre


-; care explica geneza faptelor sociale, conditiile si potentialitatile fenomenelor
sociale: cadrul cosmic, cadrul biologic, cadrul psihic, cadrul istoric. Primele doua cadre
sunt cadre naturale, iar ultimele doua sunt cadre sociale. Totodata, realitatea sociala
cuprinde patru categorii de manifestari, care exprima valorile obiective ale societatii,
genurile de activitati ce definesc viata sociala in integralitatea ei: manifestari
economice, manifestari spirituale, manifestari politice, manifestari juridice. Primele
doua sunt manifestari constitutive ale societatii, ele formeaza substanta vietii sociale.
Ultimele doua sunt manifestari regulative si functionale pentru orice unitate sociala.

4. Pentru a exprima raporturile dintre cadre, dintre manifestari, precum si dintre


cadre si manifestari, Gusti formuleaza legea paralelismului sociologic. Pentru a se
distanta de conceptiile reductioniste si unilaterale, ce considerau ca una dintre aceste
manifestari ar fi cauza a celorlalte (conceptiile spiritualiste sau cele materialiste, cum
ar fi marxismul), Gusti afirma ca aceste activitati sunt inseparabile dar si ireductibile:
“In realitate, partile totului social se dezvolta in acelasi timp, nu succesiv, avand intre
ele raporturi de interdependenta, nu de subordonare, raport exprimat in sistemul
nostru de Legea sociologica a paralelismului social”.
Refuzand o ierarhizare a manifestarilor, Gusti urmarea sa salveze ideea de
integralitate a vietii sociale, respingand orice viziune reductionista, dar, in functie de
natura unitatii sociale supusa cercetarii, nu va fi respinsa ideea de prioritate a unui
anumit factor care are o influenta majora fata de ceilalti. Asupra acestei legi a
paralelismului social se vor purta numeroase dispute in cadrul Scolii sociologice.

5. Realitatea sociala este dinamica, in orice stare a ei se cumuleaza efectele


trecutului si se pot intrevedea anumite tendinte si perspective de evolutie, pe care
cercetarea sociologica le va identifica. El va elabora un sistem integrat de sociologie,
etica si politica, disociind obiectul de cercetare al acestora astfel: sociologia are ca
obiect realitatea sociala prezenta, cu scopul de a o descrie si explica prin metoda
cercetarii monografice directe si prin sintezele teoretice ulterioare acestor cercetari;
etica cerceteaza realitatea sociala in raport cu idealurile sociale, cu valorile si
scopurile actiunii umane; politica cerceteaza mijloacele prin care societatea
realizeaza valorile si scopurile ce si le propune.

6. Gusti elaboreaza o conceptie integralista asupra societatii si o conceptie


interdisciplinara in ce priveste cercetarea realitatii sociale. Sociologia trebuie sa
sintetizeze informatiile stiintifice diverse si sa recompuna tabloul intregii societati, sa
faca o diagnoza cu privire la starea natiunii. Astfel, sociologia devine o stiinta a
natiunii, privita in totalitatea manifestarilor sale. El argumenteaza unitatea dintre
stiinta si actiune sociala, considerand ca cercetarile sociologice au o valoare practica
si politica. Pe baza cunoasterii pe care o formuleaza sociologia, natiunea capata
constiinta de sine si isi poate coordona eforturile pentru a declansa actiuni de reforma
sociala adecvate starilor reale. Principiul unitatii dintre cunoasterea sociala si actiunea
sociala este fundamental la Gusti.

7. Metoda de cercetare propusa de Gusti este metoda monografica. Ea presupune o


cercetare multi- si interdisciplinara a unitatilor sociale, o cercetare concreta, de teren,
care sa imbratiseze toate manifestarile unei unitati sociale. Aceasta cercetare este
menita sa ofere “un instantaneu panoramic” care sa faca inventarul faptelor sociale, a
starilor de lucruri, asupra carora se aplica apoi o interpretare si o corelare rationala a
lor. Obiectul monografiei sociale il constituie unitatile sociale, la toate nivelurile
societatii, pana la natiune si statul national ca unitati integratoare. Aceasta metoda,
ce a avut un larg rasunet in epoca, depaseste sociologia speculativa, strict teoretica,
de cabinet, fiind interesata sa intemeieze teoria pe fapte, pe cercetarea lor concreta.
Prin aceasta metodologie, Gusti a adus o contributie de seama la dezvoltarea gandirii
sociologice in secolul XX.

Cercetarea monografica

In 1925, Gusti a declansat un amplu program de cercetari sociologice asupra


satelor romanesti, incepand cu satul Goicea Mare, din judetul Dolj, continuand apoi cu
satele Nereju, Fundul Moldovei, Dragusi, Sant s.a. El a deplasat in aceste sate echipe
interdisciplinare, alcatuite din sociologi, medici, geografi, juristi, economisti, psihologi,
etnografi etc. - care au cercetat toate manifestarile semnificative din viata satului.
Gusti considera ca cercetarea natiunii trebuie inceputa cu cercetarea satului, intrucat
este unitatea sociala fundamentala a poporului roman.
Programul sau prevedea, insa, si cercetarea oraselor, a unitatilor economice si a
institutiilor pentru a se ridica treptat la o imagine sintetica asupra natiunii.
Scoala monografica s-a impus cu rezultate valoroase atat in tara, cat si peste
hotare. Aceste cercetari erau orientate de o riguroasa metodologie stiintifica,
definitivata pe masura ce ele au avansat, metodologie ce cuprinde ca principiu
fundamental descrierea obiectiva a realitatii, respectarea faptelor, refuzul imaginilor
speculative despre realitate.
Dupa 1944, Dimitrie Gusti a fost angajat in diverse proiecte si activitati
diplomatice, iar in 1948, intr-o calatorie in Statele Unite, a propus crearea unui Institut
Social al Natiunilor, sub egida ONU, menit sa cerceteze starea natiunilor, raporturile
dintre ele si sa elaboreze documentatia necesara pentru buna functionare a acestui
organism. Proiectul sau nu s-a infaptuit atunci, dar, ulterior, s-au constituit astfel de
organisme de cercetare.

Sociologia natiunii

Unitatea sociala integratoare este la Gusti natiunea, astfel ca sociologia devine,


in incercarea ei de a explica o societate moderna, in intregul ei, o sociologie a
natiunii. Elaborand un sistem complex de cercetare si determinare a starii unei
natiuni, incluzand si continutul manifestarilor economice, sociologul Dimitrie Gusti
acorda natiunii o semnificatie ampla, dar cu un sens preponderent cultural:
"Natiunea este singura unitate sociala care isi ajunge siesi, in intelesul ca nu
cere pentru deplina ei realizare o unitate sociala mai cuprinzatoare, fiind in stare sa-si
creeze o lume proprie de valori, sa-si stabileasca un scop in sine si sa-si afle
mijloacele de infaptuire, adica forta de organizare si propasire in propria ei alcatuire.
Nici o alta unitate sociala nu ocupa un loc asemanator in domeniul vietii sociale".
Si in teoria lui Gusti asupra natiunii este vizibila predominanta criteriilor
culturale fata de cele politice sau economice. Natiunile, cu relatii multiple intre ele, de
cooperare sau concurenta, ne spune Gusti, sunt componente ale umanitatii,
umanitate ce trebuie privita "ca totalitate a natiunilor, ca armonie a fiintelor
nationale, specifice", entitati care, laolalta, creeaza lumea civilizatiei universale.
Intrucat isi pot crea "o lume proprie de valori", o lume ce dobandeste consistenta
istorica si expresie politica, natiunile isi afirma si isi recunosc identitatea prin culturile
pe care le produc. "Lumea proprie de valori" a culturii nationale este o componenta
vitala a subiectului national si o expresie sintetica prin intermediul careia se afirma
personalitatea natiunilor in tabloul umanitatii.
Ideea nationala a functionat simultan ca ideal politic si strategie de constructie
a modernitatii economice si culturale in decursul ultimelor trei secole. Procesul de
modernizare consolideaza noile forme ale identitatii nationale, prin actiunea
conjugata a agentilor economici, politici si culturali. In acest sens, primul razboi
mondial este considerat de Dimitrie Gusti o piatra de hotar, pentru faptul ca, in
competitie cu formula imperiala, a impus ideea nationala ca un nou principiu de
organizare a Europei:
"Statul vechi, vesnic agresiv si cuceritor, bazat, inlauntru si in afara, pe simpla
putere brutala, a murit, iar statul nou, intemeiat pe o idee, pe ideea nationala si
democratica, i-a luat locul".
In felul acesta, "victoria finala a principiului national" are drept consecinta teza
ca "statul trebuie sa se supuna natiunii", iar frontierele politice sa coincida cu cele
nationale. Statul national devine acum, spre deosebire de statele imperiale sau de
cele federative, "personificarea politica si juridica a natiunii". Asa se explica faptul ca,
in urma pacii de la Versailles, "s-a nascut o Europa noua", conchide Gusti, o Europa ce
a dizolvat "antiteza dintre natiune si stat (...), creandu-se sinteza: stat national, o
noua idee politica".
Asadar, Europa natiunilor s-a nascut pe masura ce Europa imperiilor s-a
destramat.

Semnificatia Scolii sociologice de la Bucuresti

Gusti a fost o personalitate coplesitoare a epocii, care s-a afirmat ca om de


stiinta, sociologic, teoretician, ca organizator al vietii noastre stiintifice si culturale, ca
profesor si indrumator al unei intregi generatii de sociologi, care, dupa 1965, vor
reactiva sociologia ca disciplina stiintifica si vor reintemeia imvatamantul sociologic.
Scoala sa sociologica a impus un adevarat curent cultural, racordat la noul spirit al
gandirii europene, a creat un intreg ansamblu de institutii culturale, menit sa
organizeze cercetarea sociala si sa valorifice practic rezultatele ei. Institutul
Social Roman era un for de cercetare stiintifica, organizat pe sectiuni pentru fiecare
problema majora ce era supusa cercetarii.
Pentru a vedea caracterul interdisciplinar al viziunii sale, sectiunile cele mai
importante ale Institutului erau: agrara, industriala, financiara, comerciala, juridica,
administrativa, politica, de igiena sociala si demografie, de teorie politica si sociala,
de politica externa, de sociologie, precum si o sectiune culturala. Institutul, ce a
dobandit un mare prestigiu stiintific in tara si peste hotare, era prevazut cu o
biblioteca ce functiona ca un centru de documentare moderna, organizand conferinte,
dezbateri, simpozioane, in care se puneau in discutie cele mai acute probleme ale
timpului.
Asadar, avem de a face cu o adevarata scoala de gandire sociala, cu un
fenomen amplu, cu reverberatii in tot campul cultural al epocii si cu realizari
remarcabile, apreciate si pe plan international. Gusti a elaborat un vast sistem
sociologic, amplificat si corectat pe masura ce analizele de teren scoteau la iveala
complexitatea realitatii sociale. El are in centrul sau ideea abordarii integratoare si
monografice a realitatii sociale, decupate in unitati sociale (sat, oras, regiuni, unitati
de viata si de productie, stat national), cu un nou aparat conceptual, cu distinctia
dintre cadre si manifestari si cu legea paralelismului sociologic dintre ele.
Scoala lui Gusti s-a lansat in proiecte extrem de ambitioase, cu scopul de a
realiza o cunoastere pozitiva a realitatilor si de a propune reforme inspirate de
necesitatea de a moderniza aceste realitati, in primul rand cele din universul
civilizatiei satesti, care au format obiectul primelor cercetari monografice.
Unii reprezentati ai Scolii gustiene, cu o conceptie realista si stiintifica asupra
societatii, au intrat in disputa cu unii teoreticieni ai culturii, precum Blaga, sau cu
orientarea ortodoxista si traditionalista de la revista “Gandirea”. H.H. Stahl reprosa lui
Blaga si gandiristilor faptul ca operau cu imaginea unui sat imaginar, mitic, scos din
istorie.
Desi fundamental rationalista si stiintifica in demersurile sale, trebuie sa ne
reprezentam aceasta scoala de gandire precum o constelatie, in care s-au manifestat
personalitati distincte, care au exprimat diverse orientari de gandire. Din convergenta
lor s-a nascut o miscare spirituala si culturala de amploare, care a dus la performante
stiintifice deosebite.