DESEN IN PERSPECTIVA

Se poate trai ca artist si fara a avea notiuni de perspectiva. n urma cu cinci sute de ani, cand se pictau o
parte din capodoperele tuturor timpurilor, cuvantul perspectiva nici nu exista. Astazi pana si computerele folosesc
3D asa ca vom schita cateva notiuni de principiu. Cei care vor sa se perfectioneze, sa aprofundeze, se pot informa
di carti de perspectiva prestigioase precum cele scrise de autori ca: ADRIAN GHEORGHIU, AURELIAN
TANASESCU, STEFAN TEODORESCU (FANUTA), HORIA TEODORU, MIRCEA ENACHE si IULIUS IONESCU
si ultima aparitie ZAMFIR DUMITRESCU. Voi incerca numai sa ofer informatiile necesare unei corecte perspective
de observatie sau de construirea, intuitiva, la unul sau doua puncte de fuga.
Cu cat un obiect se afla mai departe de privitor, cu atat acesta pare mai mic.
Toate liniile orizontale paralele, care sunt direct opuse privitorului, perpendicular pe directia de vizualizare,
raman paralele intre ele si in perspectiva.
Toate liniile orizontale care sunt paralele in realitate dar se indeparteaza de privitor, vor parea ca se unesc,
la nivelul ochiului in acelasi punct de fuga, pe orizont. Liniile care sunt deasupra nivelului ochiului vor parea ca se
indreapta in jos, catre punctul de fuga; liniile care sunt sub nivelul ochiului vor parea ca se indreapta in sus. Nivelul
ochiului este variabil in functie de pozitia observatorului fata de obiectul sau peisajul care face obiectul
perspectivei. Unghiul pe care-l fac liniile de fuga cu orizontul poate fi verificat raportandu-le la un creion tinut
orizontal la nivelul ochiului sau cu marginea superioara a plansetei sau blocului de desen.
Cu cat un obiect este mai mare si mai aproape, cu atat mai mare va parea partea din fata a acestuia in
raport cu partea din spate, sau cu orice obiect aflat la distanta. Forma lui reala va aparea scurtata din fata si
deformata. Cu cat obiectul este privit mai de aproape, deformarea va fi mai pronuntata si invers, cu cat il privim
mai de departe va aparea sub o forma mai putin deformata. Exista un unghi optim din care obiectul privit in
perspectiva isi pastreaza proportiile reale.
Daca una din fetele obiectului este perpendiculara pe planul privirii, un singur punct de fuga este suficient
pentru a se crea senzatia de profunzime sau de apropiere, dar daca spre privitor se indreapta coltul obiectului,
atunci sunt necesare doua puncte de fuga. Unii autori de perspective, atunci cand obiectele vizate au inaltimi
foarte mari, stabilesc un al treilea punct de fuga pentru verticale, in mod obisnuit verticalele, in perspectiva, isi
pastreaza verticalitatea.
Liniile diagonale, trasate intre unghiurile opuse ale unui patrat sau dreptunghi se vor intersecta intr-un
punct care se afla la jumatatea latimii sau lungimii acestuia. Acest lucru ramane valabil si cand patratul sau
dreptunghiul este scurtat din fata. Va trebui sa retineti acest lucru atunci cand veti desena o suita de patrate sau
dreptunghiuri egale (pardoseli sau fatade) sau cand, printr-un carelaj de control veti stabili pozitia diverselor piese
intr-o perspectiva. De exemplu, o podea pardosita cu dale sau despartiturile dintre geamurile vitrinelor, ferestrele
pe o fatada sau varful unui acoperis sau pozitia unei abace fata de axul coloanei.
Exista aproape intotdeauna tendinta de a deforma prin indepartare sau apropiere adancimea aparenta a
suprafetelor. Faptul ca se stie ca sunt patrate asigura un control mai exact al redarii lor in perspectiva.
Proportiile, in vederea respectarii adancimilor corecte, pot fi controlate prin folosirea unui creion, la capatul
bratului intins, tinut la nivelul ochiului si masurand proportiile pe acesta cu degetul mare. Cand, in loc de creion, se
foloseste o rigla, se pot chiar citi pe ea diferitele proportii.
Toate liniile paralele, din acelasi plan sau din planuri paralele cu acesta, care se indeparteaza trebuie sa
aiba acelasi punct de fuga. De exemplu, atunci cand se va desena o strada, aceasta regula se va aplica tuturor
muchiilor orizontale, acoperisuri, usi, ferestre, randuri de caramizi, cosuri de fum, lucarne.
Pentru a intelege mai bine mecanismul perspectivei vom arata cum se petrec lucrurile in cazul desenului
dupa natura, folosind exemplul fotografiei si socotind ca ochiul functioneaza ca un aparat de fotografiat. Cand
fotografiem, indreptam aparatul spre centrul geometric al obiectului si ne apropiem sau ne departam de el astfel
incat sa-l putem cuprinde in cadrul obiectivului. La fel se procedeaza si in cazul desenului dupa natura. Pentru a
desena un obiect, trebuie sa ne indreptam directia privirii catre centrul sau geometric si sa ne situam la o distanta
de el, astfel ca imaginea obiectului sa se formeze in intregime pe retina si sa fie suficient de clara. Distanta fata de
obiect da de fapt unghiul sub care este privit obiectul. Acest unghi se masoara la varful conului de viziune clara.
Prin experiente si studii pe concret s-au stabilit, de catre specialisti, conditiile unei bune perspective:
- unghiul sub care este privit obiectul trebuie sa fie de 37grade pe orizontala si de 28 grade pe verticala,

- directia principala de privire va fi orientata spre centrul de greutate al obiectului sau al ansamblului,
- tabloul se va considera intotdeauna perpendicular pe directia principala de privire.
Compararea
marimilor. n perspectiva de
observatie sau dupa natura cat
si in cea construita, este dificil
sa se aprecieze, cu exactitate,
distantele, marimile
unghiurilor, fara a se apela la
elemente de dimensiuni stiute,
cu ajutorul carora, prin
proportii, sa se masoare
distantele si unghiurile cautate.
Aceasta masurare se face cu
usurinta in planele frontale si
cu oarecare dificultate in
profunzime. Elementul de
dimensiuni cunoscute poate
deveni modulul cu ajutorul
caruia se poate masura.
Astfel lungimea unei
strazi poate fi masurata cu
privirea, numarand intervalele
dintre stalpii de iluminat,
inaltimea unui bloc poate fi apreciata dupa numarul de niveluri, cunoscandu-se inaltimea unui nivel.
Termeni folositi in reprezentarea in perspectiva. Pentru intocmirea desenului perspectiv se pot folosi procedee
tehnice, care permit trasarea imediata a imaginii perspective, folosind constructii geo-metrice simple.
Geometral este planul orizontal si reprezinta terenul pe care este situat observatorul.
Tablou se numeste un plan vertical si poate fi chiar planul frontal de proiectie.
Urma tabloului este linia de intersectie intre tablou si geometral si se noteaza cu OX, poate fi chiar OX ul axelor de
coordonate.
Punct de vedere se numeste centrul de proiectie (ochiul observatorului) si se noteaza cu V fiind definit prin cele doua
proiectii, pe geometral si pe tablou.
Punct principal proiectia ortogonala pe tablou a lui V.
Departarea ochiului distanta lui V fata de tablou si se noteaza cu D.
Raza vizuala principala perpendiculara pe tablou (axa conului limita) si da directia constanta a campului vizual. n
general aceasta raza este orizontala.
Planul vizual principal determinat de laturile unghiului vizual in latime, determinand la intersectia cu tabloul axa
mare a elipsei limita. Cand raza vizuala principala este orizontala, planul vizual principal este de nivel si se numeste planul
orizontului.
Linia orizontului intersectia planului orizontului cu tabloul si se noteaza cu HH1. pe aceasta linie se afla proiectia
verticala a lui V si este paralela cu OX. naltimea liniei orizontului fata de geometral este inaltimea omului 1,50 ; 1,80m.
Planul vertical principal este planul care trece prin punctul de vedere si este determinat de laturile unghiului vizual in
inaltime. Intersectia lui cu tabloul da axa mica a elipsei limita.
Planul neutru planul care trece prin punctul de vedere si este paralel cu tabloul.
Spatiul real este spatiul cuprins in spatele tabloului.

Spatiul intermediar intre tablou si planul neutru.

Spatiul virtual in fata planului neutru, in spatele observatorului.
Pentru a se putea construi perspectiva unui obiect, este necesar ca, pe langa proiectiile obiectului respectiv, sa mai fie
precizate, in epura, proiectiile punctului de vedere si pozitia tabloului.
Perspectiva libera a figurilor plane. Patratul, plecand de la principiul perspectivei, conform caruia elementele aflate
mai aproape de ochi trebuie sa fie mai mari, este usor de imaginat deformarea unui patrat plasat pe sol, de exemplu. Sa privim
o pardoseala dalata, daca ne plasam paralel cu una din laturile dalelor, vom observa ca aceste laturi devin din ce in ce mai
mici cu cat sunt mai departate, in timp ce laturile perpendiculare vor parea ca se indrepta spre un punct de fuga situat pe linia
orizontului. Daca, in schimb, privim pardoseala dintr-un unghi oarecare, vom observa ca se pot repera doua puncte de fuga
situate pe aceiasi linie de orizont.
Cercul, se stie ca are o infinitate de diametre egale ce trec prin centrul sau, deci, daca rotim un cerc in jurul unuia din
diametrele sale, acesta va fi privit frontal si nu-si modifica dimensiunea relativa, in timp ce diametrul perpendicular pe el pare
ca se micsoreaza pana cand devine un punct, in momentul in care cercul se afla la nivelul ochilor. Cercul se transforma in linie
dreapta (diametrul paralel cu planul de front) trecand printr-o serie de elipse mai mult sau mai putin inalte.
Sa privim si o constructie riguroasa: Perspectiva patratului cu doua laturi de capat. Fie patratul ABCD, perspectiva
laturilor AD si BC va fi tot frontala, iar a dreptelor de capat va fi construita cu ajutorul punctului de fuga.

Punctel
e A si
C prin
care
trec
frontale
le se
constru
iesc cu
ajutorul
diagona
lei ac.
Se
cauta
urmele
dreptelor de capat ab si dc, precum si a dreptei ac, al carui punct de fuga
este D. Perspectiva patratului in cazul in care patratul se afla intr-o
pozitie oarecare, se afla cautand mai intai punctele de fuga pentru cele
doua perechi de laturi paralele si urmele acestora si la intersectia
perechilor de laturi paralele in perspectiva se gaseste perspectiva
varfurilor patratului. La fel se procedeaza in cazul oricarui poligon,
construind perspectiva unor laturi si a unor puncte, cu ajutorul unor
drepte de capat, sau cu drepte inclinate la 45 grade.

Perspectiva cercului este o conica. Conul razelor vizuale ale

conului limita se sprijina pe cerc iar sectiunea tabloului prin acest con
este tocmai perspectiva cautata si anume o elipsa, o hiperbola sau o
parabola, in functie de pozitia cercului si a punctului de vedere fata de
tablou. Daca tabloul este intersectat de toate razele vizuale, perspectiva este elipsa, daca una singura dintre razele vizuale este
paralela cu tabloul, este parabola si daca doua raze vizuale sunt paralele cu tabloul de perspectiva, este o hiperbola.
Reprezentarea perspectivei cercului se poate face fie prin inscrierea in patrat, fie prin metoda inaltimilor.

Voi prezenta, in continuare cateva perspective simple din volumul Reprezentari geometrice si desen tehnic, Editura
didactica si pedagogica 1982 autori: V. IANCAU, V. BARBAT, E. ZETEA, S. ROSA, I. RUSU.
Perspectiva verticalelor
Perspectiva piramidei drepte

Perspectiva prismei drepte

Perspectiva unei cladiri simple cu acoperis

Perspectiva a doua volume alaturate

Perspectiva unui arc
de triumf

Pentru usurinta lucrului se poate apela la unele constructii geometrice care se pot efectua direct in tablou:
- determinarea mijlocului unui segment in perspectiva
- impartirea unui segment in parti egale,
- punctul de fuga al unei drepte oarecare,
- puncte de fuga inaccesibile,
- patratul in retea,
- patratul si cercul vertical.

Construirea perspectivei prin coordonate.Dupa cum stim, in spatiu, pozitia unui corp este determinata daca punctele
acestuia sunt raportate la un sistem de trei axe de coordonate. Daca se pun in perspectiva axele de coordonate, obiectele se
reprezinta prin punerea in perspectiva a acestora cu ajutorul coordonatelor.
Axele de coordonate se aleg rectangulare: axa absciselor Ox pe urma tabloului, axa ordonatelor (departarilor)
perpendiculara pe Ox si cuprinsa in geometral, axa inaltimilor (cotelor) Oz perpendiculara pe primele doua, adica o verticala
in tablou.
Desen din reprezentari 9.58a

Desen din reprezentari 9.58b

n perspectiva se ia originea axelor O pe urma tabloului, la una din extremitatile acestuia, axa Oz perpendiculara pe aceasta,
iar axa Oy prin v este dreapta de capat.

Cele trei axe de coordonate se pot

grada in unitati la scara desenului. Axele Ox
si Oz fiind in tablou, se gradeaza direct. Axa
Oy fiind orizontala de capat, se poate grada
cu ajutorul unor drepte inclinate la 45 grade,
care fug in punctul de distanta D, respectiv
cu ajutorul distantei reduse D/3 in cazul in
care primul este inaccesibil. Axele astfel
gradate constituie scari grafice; astfel s-a
reprezentat un sir de copaci echidistanti in
figura. Cu ajutorul acestei scari se poate
acoperi fiecare dintre planele reprezentate in
tablou cu cate un carelaj, care permite
punerea in perspectiva a oricarui obiect.

Oglindirea pe planul orizontal, permite efecte interesante, punand in

valoare supletea unor coloane sau a unor cladiri. Se pot considera, in mod
firesc, reflectari in oglinda unor ape sau in luciul mozaicului sau al
asfaltului dupa ploaie.
Oglindirea se face prin simetrie fata de planul orizontal.

Si acum, dupa ce ati luat contact cu sisteme geometrice de construire si intelegere a perspectivei, vom relua cateva
recomandari privitor la perspectiva de observatie, ca rezultat al vederii binoculare, specifice fiintei umane.
Daca am privi cu un singur ochi, impresia de distanta, de relief, a treia dimensiune a volumelor in spatiu, ar scadea
simtitor. Un singur ochi nu poate aprecia corect distanta si nu vede spatiul in adancime. De exemplu: cu un singur ochi,
deschis, vom constata ca nu putem aduce doua creioane varf la varf, tinute in ambele maini, in fata. Impresia de spatialitate se
datoreaza faptului ca la distante apropiate, fiecare ochi primeste de la corpuri o imagine putin diferentiata de a celuilalt, care
contopindu-se intr-una singura, genereaza impresia de relief, de volum. Acest efect se anuleaza la distante mari, peste 400 m.
Experienta, completeaza si intareste ideea spatialitatii, stim ca partea luminata a unui obiect este mai apropiata de noi decat
partea adancita si umbrita, un obiect colorat mai viu este mai aproape decat unul prezentat in culori mai sterse. O buna
perspectiva de observatie incepe cu incadrarea in pagina a desenului.
Modelul se deseneaza, de obicei, in mijlocul paginii, lasand spatii libere relativ egale in stanga si in dreapta lui; in
partea de sus se va lasa un spatiu liber mai mare decat in partea de jos, pentru asigurarea fondului si a spatiului inconjurator.
n functie de proportiile obiectului, foaia de hartie va fi asezata, cu latura mare, orizontal sau vertical.
Schitarea incepe cu linii usor trasate, cu inscrierea obiectului in forme simple geometrice echivalente, respectand axe
de simetrie principale sau secundare, anumite nivele de reper.
Diferitele proportionari se pot realiza optic, analizand rapoarte ce exista intre dimensiuni, sau se pot stabili prin
masuratori, folosind un singur ochi si creionul asezat vertical sau orizontal, cu mana intinsa. Verificarea verticalelor se poate
face cu ajutorul unui fir cu plumb improvizat, orizontalele, ca si inclinarile cu marginea blocului sau a plansetei.
De la schitarea generala a formelor de contur se trece la precizarea particulara a formelor, prin verificarea comparativa
si completarea treptata cu detalii.
Atunci cand subiectul contine mai multe obiecte, in ansamblu, nu se va trata niciodata un obiect separat de celelalte,
avandu-se in vedere raporturile intre ele, efectul de perspectiva, sintetizarea, interpretarea, simplificarea detaliilor si a
culorilor.
Desenul realizat din linii sugereaza doar forma corpurilor, impresia de volum este redata prin efectul de umbra si
lumina, prin clar obscur.
Pe obiectele cu suprafete plane, umbrele si luminile descresc in intensitate cu cat suprafetele se indeparteaza de ochi.
Pe obiectele cu suprafete curbe, intre zonele de lumina si umbra, exista portiuni cu treceri nuantate, intermediare. Asemenea
treceri nuantate se ivesc atat in zonele luminate, intre cele cu lumina intensa, apropiate si cele cu lumina difuza, mai departate,
cat si intre petele de umbra, chiar si la trecerea de la lumina la umbra, acolo unde nu exista muchie separatrice.
Fiecare obiect, aflat in fata unei surse de lumina, prezinta pe langa umbra sa proprie si o umbra aruncata pe suprafetele
din jur, numita umbra purtata. n redarea umbrelor si a luminilor, pe unele obiecte, apar portiuni, foarte sensibil nuantate,
datorate reflexelor de lumina sau de culoare primite de la corpurile invecinate.
Valoratia este diferita in raport cu structura, forma si culoarea locala a obiectelor.
n alb negru valoratia se realizeaza prin linii hasurate cu suprapuneri gradate, in etape sau pete de gri de diferite
intensitati, trecerea de la lumina la umbra la lumina se face prin nuantari, cu suprapuneri gradate de la negru gri alb numite
degradeuri.
n redarea valoratiei se va tine seama de urmatoarele aspecte:
- Textura si culoarea locala a obiectelor,
- Directia sursei de lumina,
- Partile luminate si cele umbrite,
- Trecerile nuantate de la umbra la lumina,
- Accentele de lumina si umbra,
- Reflexele si oglindirile,
- Intensitatea umbrelor proprii si purtate dupa criteriul de baza: umbrele apropiate sunt mai tari si
se degradeaza prin indepartare, umbrele purtate sunt mai tari, in conditii de distanta egale, decat umbrele
proprii.
Folosind diferentieri de planuri liniile de separare isi pierd di importanta. Muchiile sunt marcate prin treceri de la
lumina la umbra si prin degradeul umbrelor. atunci cand suprafetele luminate se proiecteaza pe albul hartiei se foloseste, de

obicei, o tenta de fond. Atentie acest fond face parte din desen, se va trata cu aceiasi preocupare estetica proprie desenului in
ansamblul lui.

REPREZENTARI
AXONOMETRICE
Reprezentarea
proiectie ortogonala,
formele spatiale ale
conventionala care rezolva o
anume: Cunoscand
plane perpendiculare doua
determina proiectia paralela
perspectiva conventionala,
deci situarea la infinit a

axonometrica, spre deosebire de reprezentarea in

sugereaza mai rapid, decat aceasta si mai clar
obiectelor. Axonometria este o perspectiva
problema fundamentala a reprezentarilor si
proiectiile ortogonale ale unui obiect pe trei
cate doua (fetele triedrului de referinta) se poate
a obiectului pe un plan oarecare. Ea este o
deoarece admite paralelismul razelor vizuale,
punctelor de vedere.

Axonometria are
simple, deformari uniforme,

anumite avantaje si anume: constructii grafice

pastrarea paralelismului dreptelor din spatiu.

Dintre variatele
frontale, orizontale, de profil,
arhitectura, in mod obisnuit

sisteme axonometrice (ortogonale, oblice,

dimetrica, trimetrica sau anizometrica) in
se foloseste axonometria izometrica.

Axonometria
relatia xOz = zOy = yOx.

ortogonala izometrica, este caracterizata prin

Triunghiul axonometric este

unghiuri de 120 grade. Toate
comuna.

echilateral, iar axele axono-metrice formeaza intre ele

cele trei axe imagine axonometrica au o scara

Din relatia
fundamentala a axonometriei ortogonale rezulta
acelasi coeficient de reducere pentru fiecare din cele trei directii = 0,8165, care fiind destul de apropiat de unitate, se
aproximeaza coeficienti de reducere egali cu unitatea, deci si unitatile imagine sunt egale cu unitatea reala din spatiu. Din
aceasta cauza rezulta un interval dilatator pentru axele triedrului, astfel reprezentarea axonometrica izometrica a unui obiect
apare mai mare fata de dimensiunile reale de 1, 224 ori. Acest lucru nu deranjeaza, in principiu, insa atunci cand se reprezinta
o sfera in axonometrie izometrica este necesara aplicarea corectiei respective.
R axonometrie = R real x 1,224
Pentru a reprezenta un obiect in axonometria ortogonala izometrica, trebuie transpuse coordonatele obiectului in

adevarata marime pe axele axonometrice.

Acest tip de axonometrie prezinta si unele inconveniente geometrice. De exemplu, un cub cu fetele paralele cu planele
de referinta, este reprezentat, in axonometrie ca un hexagon iar dreptele care formeaza unghiuri de 45 grade se confunda cu
frontalele.
Dupa cum vom putea vedea si din exemplele din anexa, imaginile axonometrice pot fi potentate prin valorare,
reliefand prim planuri si planuri departate din intensitatea valoratiei si prezentand umbrele purtate si aruncate.