Aziluri

Pentru a cunoaste specificul institutiilor totale actuale este necesar sa realizam un tablou
bine conturat in ceea ce priveste elementele definitorii ale acestui sistem particularizat de viata ce
si-a creat in timp o lume proprie. in acest context vom face o trecere in revista a contributiilor
aduse de sociologul canadian Erving Goffman (1922-1982) la cunoasterea stiintifica a
institutiilor totale din ultimele decenii. Studiul de fata urmareste conturarea unei perspective de
ansamblu dar totodata aduce in prim plan institutia penitenciara, ca principala forma de
organizare

unei

institutii

totale

din

Romania.

Corelarea datelor calitative provenind din studiile lui Erving Goffman cu date obtinute de catre
autoare prin intermediul observatiei directe si a unor surse teoreticometodologice din domeniul
socio-juridic are ca scop identificarea principalelor asemanari intre institutiile totale din ultimele
decenii

si

cele

de

azi.

Prin aspectele examinate nu ne-am propus sa criticam neaparat caracterul totalitar al institutiei
penitenciare, convinsi fiind ca "perfectiunea--asa cum sustinea inca J. Renard--nu poate fi atinsa
niciodata, ramanand vesnic o treapta mai sus, pe care oricat te vei fi inaltat, vei avea inca sa
urci...." (1), ci sa evidentiem faptul ca desi, promovam reforma sistemului penal, principiile de
organizare a penitenciarului de azi se regasesc in mare masura in abordarile sociologice de acum
cinci decenii.
Fara a intra in detalii cunoscute atat in viata stiintifica cat si in cea de zi cu zi, vom nota
doar cu titlu de exemplu acele aspecte care pot argumenta necesitatea schimbarilor de fond a
unui

sistem

capabil

sa

diminueze

mentalitatea

dura

trecutului

nostru.

Ipoteza studiului este aceea ca odata cunoscute si acceptate la nivel national aceste realitati pot fi
inlocuite prin organizarea unor institutii penitenciare care sa faca posibila o readaptare reala a
infractorului la viata sociala normala si totodata sa justifice eforturile financiare, materiale si
umane.
Caracteristici

si

trasaturi

definitorii

ale

institutiilor

totale

Institutiile totale reprezinta un tip aparte de organizatii intalnite in societatea actuala ce se pot
caracteriza in principal prin impactul psihosociologic deosebit de puternic pe care il au asupra
indivizilor

ce

isi

duc

existenta

in

interiorul

acestor

ziduri.

Initiatorul perspectivei drama-turgice asupra sociologiei, Erving Goffman defineste institutia

totala ca fiind "un loc in care isi desfasoara viata si activitatea un numar mare de indivizi cu
statut similar, despartiti de restul societatii pentru o perioada de timp apreciabila si care duc
impreuna

viata

strict

delimitata,

reglementata

oficial

de

institutie."

(2)

Referindu-ne in special la institutiile penitenciare, constatam ca acestea sunt institutii totale ce nu

se incadreaza intr-o clasa de asezari sociale, ci mai degraba intro clasa de sisteme specifice
particularizate ce creeaza o lume proprie exercitand un control puternic asupra vietii sociale,
culturale,

emotionale

si

personale

individului

privat

de

libertate.

Preocupat indeosebi de situatia sociala a pacientilor psihiatrici si a altor persoane

institutionalizate, Erving Goffman identifica ca principale obiective declarate ale institutiilor
totale: educarea si instruirea, indeplinirea unor scopuri economice, tratamentul medical sau
psihiatric, purificarea spirituala sau religioasa, protejarea securitatii comunitatii, pedepsirea
indivizilor devianti sau impiedicarea aparitiei unor astfel de comportamente. in acest context,
este important de mentionat faptul ca dincolo de indeplinirea obiectivelor oficiale, institutiile
totale isi dubleaza in general eforturile intrun anume mod, astfel incat sa isi protejeze nivelul de
autoritate exercitat asupra indivizilor aflati in interiorul zidurilor.
Fara a intra in detalii cunoscute atat in viata stiintifica cat si in cea de zi cu zi, vom nota
doar cu titlu de exemplu acele aspecte care pot argumenta necesitatea schimbarilor de fond a
unui

sistem

capabil

sa

diminueze

mentalitatea

dura

trecutului

nostru.

Ipoteza studiului este aceea ca odata cunoscute si acceptate la nivel national aceste realitati pot fi
inlocuite prin organizarea unor institutii penitenciare care sa faca posibila o readaptare reala a
infractorului la viata sociala normala si totodata sa justifice eforturile financiare, materiale si
umane.

Caracteristici

si

trasaturi

definitorii

ale

institutiilor

totale

Institutiile totale reprezinta un tip aparte de organizatii intalnite in societatea actuala ce se pot
caracteriza in principal prin impactul psihosociologic deosebit de puternic pe care il au asupra
indivizilor

ce

isi

duc

existenta

in

interiorul

acestor

ziduri.

Initiatorul perspectivei drama-turgice asupra sociologiei, Erving Goffman defineste institutia

totala ca fiind "un loc in care isi desfasoara viata si activitatea un numar mare de indivizi cu
statut similar, despartiti de restul societatii pentru o perioada de timp apreciabila si care duc
impreuna

viata

strict

delimitata,

reglementata

oficial

de

institutie."

(2)

Referindu-ne in special la institutiile penitenciare, constatam ca acestea sunt institutii totale ce nu

se incadreaza intr-o clasa de asezari sociale, ci mai degraba intro clasa de sisteme specifice
particularizate ce creeaza o lume proprie exercitand un control puternic asupra vietii sociale,
culturale,

emotionale

si

personale

individului

privat

de

libertate.

Din punct de vedere sociologic problema nu consta neaparat in delimitarea conceptuala si

operationala intre sisteme organizationale de acest tip ci in observarea atenta a pragului de
control si totalitate pe care il pot atinge. Acum cateva decenii, "ignoranta si nepasarea incurajau
transformarea institutiilor totale in entitati obsedate de control. Totusi, exista o legatura directa
intre importanta pe care fiecare dintre noi o acordam vietii umane si institutiile sociale pe care le
cream. stiinta sociala (...) a sustinut ideea ca multi nebuni sunt, de fapt, innebuniti." (3)
In lucrarea Aziluri. Eseuri despre situatia sociala a pacientilor psihiatrici si a altor persoane
institutionalizate autorul evidentiaza capacitatea institutiilor totale de a bloca orice tip de
contacte intre cei din interior si lumea exterioara. Se pune astfel accent pe caracterul delimitator
al acestor institutii, datorita faptului ca persoanele institutionalizate trebuie sa le dedice o parte
considerabila din timpul si interesele lor: "inregimentarea (membrii trebuie sa presteze acelasi tip
de activitati programate, la unison cu ceilalti, vegheati de un sistem de autoritate specific) si
deculturalizarea (cel internat este incapabil sa gestioneze pentru o perioada de timp numeroase

aspecte

ale

vietii

exterioare)."

(4)

Asadar, analiza psihosociologica a autorului este centrata pe cunoasterea modului in care

individul institutionalizat isi duce existenta, cu toate implicatiile sociale si consecintele posibile
care se rasfrang asupra eului sau. intr-o institutie totala se afla grupuri de indivizi cu statut social
similar, care sunt nevoiti sa isi desfasoare activitatile intr-un cadru restrans unde nu exista niciun
fel de bariere ce pot separa sferele vietii sociale si carora le sunt impuse anumite reguli si valori
pe

care

trebuie

sa

le

respecte

cu

strictete.

Spre exemplu, anumite ceremonii din interiorul penitenciarului presupun participarea activa a
mai multor grupuri din institutie, tocmai pentru a se evidentia faptul ca diferenta dintre angajati
si institutionalizati nu este inevitabila si nici imuabila. Desi aceste manifestari dau nastere unor
emotii puternice la nivel social, ele se caracterizeaza mai degraba prin existenta unor forme de
impunere oficiala prin care reprezentantii penitenciarului sunt emitatorii iar indivizii
institutionalizati sunt receptorii.
Deculturalizarea ii restrange identitatea individului si il determina sa adopte o identitate
colectiva deoarece institutia il supune unor proceduri standard de afiliere ce conduc in final la
diminuarea sau chiar pierderea identitatii de sine. Consecintele la nivel psihosocial a parcurgerii
celor doua etape amintite sunt deosebit de importante in privinta clivajului pronuntat intre viata
anterioara si trecerea brusca la o alta dimensiune existentiala, a capacitatii de reintegrare a
individului. Mai exact, in situatia data "expresiile fizice ale eului sufera pangariri" (5) iar
procesele

de

depersonalizare--deculturalizare

sunt

similare si urmeaza acelasi ciclu. Cei institutionalizati isi duc existenta intr-o lume a diferentelor
ce poseda un sistem propriu de valori, o cultura particulara, un univers claustrat care isi lasa
adanc amprenta asupra comportamentului uman. Exercitand control total sau monopolizand
vietile indivizilor, interiorul acestor ziduri ofera doar conditionat portite de libertate ca indiciu de
baza
Importanta

care
procesului

sugereaza
motivational

in

totalitatea.
institutionalizarea

totala

"Desi obisnuiam sa cred, la un moment dat ca cenzura sociala era singura de vina pentru faptul
ca fusesem impins pe panta nebuniei, tu m-ai facut sa imi revizuiesc teoria. Mai exista ceva carei conduce pe oamenii puternici pe drumul pierzaniei: ei insisi cu propria constiinta."
Ken

Kesey

Institutionalizarea totala reprezinta un proces cu puternice implicatii emotionale, sociale si

culturale ce se transforma treptat intr-o relatie antagonica intre reprezentanti ai institutiei-indivizi privati de libertate. Dupa cum am mentionat in introducerea studiului, aici se creeaza o
lume proprie in care mai importante decat persoanele sunt regulile, o lume in care reforma este in
permanenta un obiectiv cu toate ca profunzimea elementelor constitutive ale acesteia sunt tratate
intr-un

mod

subsidiar.

Un aspect de actualitate a cercetarii lui Erving Goffman se refera la procesul de organizare a

institutiilor totale unde indivizii sunt tratati conform anumitor standarde ce fac parte din gradul
de responsabilitate al acesteia. Acest principiu al formalitatii se evidentiaza in special prin
activitatile zilnice standardizate si prin comportamentul personalului ce este format sa
promoveze in relatiile cu indivizii perspectiva totalitara a institutiei. Spre exemplu, un sondaj al
Administratiei nationale a Penitenciarelor evidentiaza faptul ca sistemul penitenciar inca este
concentrat pe satisfacerea unor nevoi de baza a persoanelor private de libertate "si prea putin
asupra rezolvarii unor probleme cu relevanta sociala (terapie, educatie, munca si calificare in
vederea

reinsertiei)."

(6)

Revenind la problematica parcurgerii procesului de afiliere la noul cadru de viata, primul impact
pe care institutionalizarea totala o are supra individului este pierderea identitatii civile si sociale;
acesta este privat de sprijinul oferit de mediul civil de existenta iar eul sau trece printr-o serie de
degradari sistematice ce conduc la schimbari radicale in "cariera morala" (7). Bariera pe care
institutiile totale o aseaza intre institutionalizati si restul lumii marcheaza primul pas catre
restrangerea identitatii. Acest proces este reprezentat de separarile si rupturile care "smulg
persoana din legaturile sociale curente si (...) amputeaza brutal noul sosit de diferitele sale
particularitati sociologice, iar principiile de diferentiere sociala ale lumii exterioare sunt abolite"

(8). Asadar, apartenenta la o institutie totala aduce cu sine perturbarea automata a programarii
rolurilor deoarece indivizii trebuie sa isi gaseasca un loc in sanul institutiei, o noua identitate
sociala.
In acest context intervine si deposedarea individului de obiectele personale, aspect deosebit de
important, deoarece in general persoanele se pot autodefini prin posesiunile lor. Impactul se
produce la nivelul sentimentului de apartenenta, de substituire a identitatii proprii cu identitatea
institutiei si a noului grup social. in lumea exterioara "oamenii isi pot proteja elementele de
autodefinire, precum propriul trup, gandurile sau bunurile personale de contactul cu lucruri
straine care le-ar putea contamina, insa, in institutiile totale, aceste teritorii sunt incalcate." (9) in
schimb, detinutii intr-un penitenciar sunt indivizi cu valori, etnii si culturi diferite ce se cunosc in
primul rand prin prisma delictelor savarsite si a ratiunilor organizationale ci nu prin intermediul
identitatii

sociale.

De asemenea, schemele de interpretare functioneaza automat inca de la sosirea individului in

institutie, personalul dobandind in timp conceptia ca respectivul trebuie sa fie genul de persoana
pentru care a fost creata institutia: delincvent, tradator, bolnav psihic, contagios. Aceasta
caracterizare automata a institutionalizatului nu este o simpla etichetare, ci o metoda de control
social. Exista o preconceptie in randul angajatilor care consta in convingerea ca, "daca proaspatul
institutionalizat poate fi determinat sa manifeste obedienta fata de personal inca de la sosirea sa
in institutie, ulterior va fi extrem de usor de controlat si condus." (10) Asadar, individul se zbate
pe de o parte intre identitatea si valorile sale iar pe de alta parte intre cele pe care trebuie sa le
afiseze in fata personalului, astfel ajungand sa isi reconsidere principiile. El trebuie sa fuzioneze
valorile trecute cu cele care ii permit sa comunice eficient cu personalul institutiei.
Un alt element constitutiv al procesului de institutionalizare il reprezinta pedepsele si metodele
de coercitie care sunt concepute drept consecinte ale incalcarii regulilor. Un set de pedepse
consta in retragerea temporara sau permanenta a privilegiilor, in anularea dreptului de a incerca
sa le obtina ori in introducerea pedepselor in sistemul de munca din institutie. Spre exemplu, in
cadrul unei institutii de detinere a delincventilor, pedepsele pe care le poate aplica responsabilul
de sectie presupun suspendarea tuturor privilegiilor, incarcerarea individului intro camera de

izolare sau atribuirea cu regularitate a unor sarcini suplimentare menite sa asigure afilierea totala.
Acestea sunt de multe ori reformulate intr-un limbaj din care sa transpara obiectivele oficiale ale
institutiei--intr-un penitenciar, izolarea in carcera este numita "meditatie constructiva".
In cele din urma, are loc o alta etapa de institutionalizare totala denumita "colonizarea":
"individul ia mostra de elemente caracteristice lumii exterioare furnizata de institutia ce
reprezinta totalitatea si, pe baza satisfactiilor minimale oferite de aceasta, isi construieste o
existenta stabila si relativ multumitoare." (11) Experientele anterioare sunt folosite ca termen de
comparatie pentru a demonstra dezirabilitatea de a trai in continuare in institutie chiar daca acest
trai presupune indepartarea tot mai profunda de lumea din afara acestor ziduri.
Modalitatea finala de adaptare in institutiile totale este cea a convertirii, prin care cei mai multi
dintre indivizi par sa adopte conceptia institutiei despre el insusi si incearca din rasputeri sa joace
rolul institutionalizatului ideal. Convertitul abordeaza un stil disciplinat, moralist si se prezinta
pe sine drept un individ care sta la dispozitia personalului institutiei in orice moment.
Spre exemplu, de multe ori in penitenciare indivizii recurg la tactica numita "minimalizarea
riscurilor", adica la combinarea oportunista a metodelor adaptarii secundare, a convertirii,
colonizarii si loialitatii, astfel incat sa aiba sanse de a iesi din institutie in asa fel incat sa mai
poata

fi

recunoscut

de

catre

cei

din

afara.

Reforma institutiei penitenciare ca institutie totala si problematica respectarii drepturilor omului

Institutionalizarea totala poate fi confundata deseori cu nerespectarea ori ingradirea unor drepturi
fundamentale ale omului: dreptul la libertate, viata sociala, constituirea unei familii, etc.
Aceasta confuzie ori problematica a nerespectarii drepturilor fundamentale survine din caracterul
totalitar al unor institutii create tot de umanitate, ca modalitate de organizare a vietii sociale si de
diminuare a anumitor probleme: delincventa, probleme psihice, incapacitate de supravietuire in
lipsa

asistentei

sociale,

medicale,

economice.

Astfel, institutiile totale au capatat in timp o semnificatie deosebita deoarece tratamentul

indivizilor institutionalizati a devenit o ilustrare directa a modului in care sunt promovate noi
necesitati organizationale, nevoi culturale, identitare, de consens sau de existenta a unor
mecanisme

de

prevenire

si

solutionare

crizelor.

Pornind de la considerente de acest tip si de la nevoia de evolutie organizatorica, majoritatea

societatilor moderne s-au preocupat de reformarea sau "demilitalizarea" principalelor institutii
totale: penitenciare, spitale de psihiatrie, manastiri, schituri, centre de asistenta medicala sau
sociala.
In acest sens, analizand strict sistemul penitenciar putem spune ca modernizarea organizatorica
se refera la "reformarea structurilor interne, informatizarea activitatilor, transformarea sa intr-o
institutie civila. Reforma implica existenta unei culturi organizationale adecvate si a unei
psihologii

mature

schimbarii

la

personalul

din

sistemul

penitenciar."

(12)

Schimbari organizationale de acest tip se constata spre exemplu, cand intr-un penitenciar iau
nastere o serie de practici prin care personalul si indivizii institutionalizati se apropie suficient de
mult incat isi construiesc o imagine favorabila reciproc si se identifica empatic cu situatia
celorlalti. De regula, aceste evenimente sunt dezvoltate de renuntarea la formalisme si sarcini
rigide, putand fi remarcata o "eliberare de rol, o schimbare in directia exprimarii solidaritatii."
(13) Aceasta deoarece dezvoltarea unor relatii constructive are ca efect scaderea tensiunilor
posibile, intensifica securitatea si reduce sanctiunile, creeaza un climat favorabil calitatii
serviciilor

de

reabilitare

psihosociala

indivizilor

institutionalizati.

Procesele de evolutie socioeducationala cum este cel anterior prezentat nu caracterizeaza insa
reforma sistemului penitenciar la nivel national, ci dimpotriva sunt izolate situatiile in care
schimbarea este una de profunzime, bine fundamentata si sustinuta prin masuri optime si politici
organizationale interne. in general reformarea sistemului penitenciar este una anevoioasa, lipsita
de o viziune clar structurata care sa raspunda necesitatilor de resocializare si reintegrare sociala a
indivizilor institutionalizati. Mai degraba reforma se constata la nivelul respectarii drepturilor
fundamentale ale omului si a sanatatii organizationale, in sensul ca se acorda mai multa
importanta unor necesitati primare, insa in continuare aceste structuri organizatorice trateaza intr-

un mod subsidiar calitatea vietii personale si sociale a indivizilor institutionalizati.

Rezultatele studiului Administratiei nationale a Penitenciarelor indica "un grad de multumire
scazut fata de calitatea programelor si activitatilor dedicate reinsertiei sociale, aratand fie slabul
potential

de

atractie

acestora,

fie

slaba

loc

calitate"

(14).

Comparand analiza psihosociologica asupra institutiilor totale realizata de Erving Goffman cu

sistemul penitenciar romanesc actual, constatam faptul ca in continuare avem deficeinte majore
in a asista un individ delincvent fara a ii marca profilul cultural, emotional ori social. Pentru a
crea un cadru adecvat de viata persoanelor institutionalizate, este important ca prin reforma sa
intelegem deschidere catre colaborare si cunoastere a conditiei umane, catre comunitatea din
spatele

acestor

ziduri.

Concluzii
Persistenta unor probleme majore in interiorul institutiilor totale nu este specifica in mod
deosebit societatii romanesti ci este o realitate spinoasa cu care se confrunta cele mai multe
dintre

natiuni,

indiferent

de

nivelul

socioeconomic,

cultural

si

democratic

atins.

Punctul de pornire a acestor situatii deloc favorabile conditiei umane pare sa fie superficialitatea
reformelor sistemului penal. in acest context sugestiva este actualitatea descurajatoare a studiilor
psihosociologice realizate de catre Erving Goffman in urma cu cateva decenii. Spre exemplu,
comunicarea din cadrul unui penitenciar este in continuare ingreunata de formalitati si reguli
uneori nefondate, individul institutionalizat parcurgand un drum la sfarsitul caruia este predispus
recidivei, ca urmare a unei resocializari corelata superficial cu realitatea sociala.
Se constata faptul ca dincolo de programele standard stabilite de Administratia nationala a
Penitenciarelor, structurile locale par sa obtina rezultate modeste in ceea ce priveste dezvoltarea
unor strategii de interventie specifice."Fiind rugati sa aprecieze care a fost activitatea cea mai
utila la care au participat pe durata executarii pedepsei, 33% dintre intervievati nu au putut indica
nici

astfel

de

activitate"

(15).

De aceea, comunicarea si organizarea activitatilor socio-educationale nu trebuie sa echivaleze

doar cu transmiterea ordinelor si a instructiunilor de la varful piramidei ierarhice pana la
executanti. Pentru buna functionare a sistemului organizational devine absolut necesara
realizarea "unui echilibru intre factorii de decizie si personalul executant, dar si constituirea unor
relatii

de

incredere

intre

parteneri."

(16)

Scopul primar al unei reforme a institutiilor totale in general si a institutiei penitenciare in cazul
de fata, trebuie sa fie strict acela de a respecta toate drepturilor persoanelor aflate in interiorul
acestor ziduri si de a le crea un cadru optim prin care sa fie pregatiti pentru o posibila reinsertie
sociala.
Gheorghe Florian identifica patru tipuri de reforme care ar putea fi adoptate de catre sistemul
penitenciar: "reforma corectoare, reforma modernizatoare (pleaca de la ideea sincronizarii cu
occidentul in materie de invatamant), reforma structurala (depaseste elementele de suprafata,
adresandu-se celor de esenta: structura de organizare, mecanismele de luare a deciziilor, cadrul
legal), reforma sistemica (are in vedere remodelarea finalitatilor si relatiilor educatiei cu sistemul
social)."

(17)

Asadar, se impune o analiza mai atenta a factorilor implicati intr-o noua reforma a sistemului
penitenciar, reforma care sa diminueze caracterul totalitar al institutiilor de acest tip. Aceasta
deoarece pe fondul modernizarii societatilor, mostenirea unor institutii cu o structura interna
totalitara apare ca un nonsens, o lezare a conditiei umane.
http://www.thefreelibrary.com/O+abordare+sociologica+a+institutiilor+totale+contributii
le+aduse+de...-a0279614541