Anda di halaman 1dari 4

Întru aceastã zi, cuvânt al Preacuviosului Pãrintelui nostru Efrem Sirul,

despre despãrtirea sufletului, despre a doua venire si despre judecatã.

Ati auzit, frati iubiti, toti cei care ati luat Sfantul
Botez, cum vom fi judecati si cum iese sufletul din
trup. Pentru aceea zice Proorocul: "De ce ma tem de
ziua cea rea? Pana si faradelegea calcaiului meu, ma
va insoti". Ca va veni fratilor, o zi si un ceas, cand va
lasa omul toate si pe toti si de va duce singur
singurel, gol si fara ajutor, fara ocrotire, fara de
insotire, negatit, fara de indrazneala, in ziua cand nu
se asteapta cand se desfateaza, cand strange averi,
cand benchetuieste, cand nu se ingrijeste, ca intr-o
noapte adanca, intunecoasa si dureroasa, se duce ca
un osandit, acolo unde se duce toata firea oamenilor
care au Sfantul Botez. De multi povatuitori ai trebuinta atunci, o, omule, de multi
ajutatori, de multe rugaciuni, de multi impreuna calatori, de multe fapte bune, in
ceasul despartirii sufletului. Mare va fi atunci frica si cutremurul, mare taina, mare
imprejurarea, mare trecerea trupului catre lumea cea de dincolo, cand se duce
omul catre veacul cel nemarginit, de unde nimeni nu s-a mai intors. Unul singur
este ceasul acela si nu alt ceas, una singura este calea aceea si nu este alta
cale. Cumplita este trecerea, dar toti printr-insa vom trece. Stramta si necajita
este calea, dar toti pe ea vom calatori. Amar si greu este paharul, dar toti il vom
bea pe el si nu pe altul. Mare si nearatata este taina mortii si nimeni nu poate sa
ne-o povesteasca noua. Groaznice si infricosatoare sunt acelea ce patimeste
atunci sufletul, dar nimeni din noi nu le stie, fratilor iubiti. Iata, ne ducem si nu
stim unde vom fi. Orice bine am lucrat acum, pe acela l-am si dobandit si orice
am trimis inainte, acela ne va intampina. Si orice am agonisit pe pamant, aceasta
imi va fi mie folosul. De am miluit pe cineva, in ceasul acesta voi fi si eu miluit.
De am adapostit pe cineva, acum voi fi si eu adapostit. Ca stramt si greu imi este
mie ceasul de acum al iesirii sufletului meu, mai greu decat toti ceasul, ca
nepregatit m-a apucat. Intunecata imi este noaptea aceasta de acum, ca fara de
roada am fost taiat. Grea imi este mie calea aceasta de acum, ca nici o merinda
nu am pe cale. Ci, lacrimati si va rugati, ca sa aflu acolo putina rasuflare. Nu cer
mult, ca am pacatuit mult. De ce sa-mi aprindeti lumanari, cand eu nu mi-am
aprins candela sufletului meu? De ce sa ma puneti ca pe cuviosi in sicriu, cand
viata si naravul lor nu l-am urmat? Vai mie cum m-am inselat, cum m-am
batjocorit, zicand: "Sunt tanar, sa ma indulcesc din dezmierdarile vietii. Sa ma
desfatez din destul de dulcetile lumii. Sa-mi ingrijesc trupul si apoi, mai pe urma,
ma voi pocai. Ca Dumnezeu este iubitor de oameni si negresit ma va ierta pe
mine". Aceasta, in fiecare zi gandindu-le, rau mi-am cheltuit viata. Invatam si
aminte nu luam. Eram sfatuit si radeam, auzeam Sfintele Scripturi si nu credeam
si, iata, acum sfarsitul m-a prins nepregatit. Auzeam de judecata si o luam in
batjocura, auzeam de moarte si traiam ca un nemuritor. Iata acum am ajuns aici
nepocait si nu-i nimeni sa ma izbaveasca, ajutor caut si nu-i nimeni sa ma ajute.
Iata, ma osandesc si nu este nimeni care sa ma mantuiasca. Dreapta este
judecata lui Dumnezeu. De cate ori n-am fagaduit ca ma pocaiesc si iarasi mai
rau am lucrat! De cate ori I-am cazut inainte si iar m-am lepadat! De cate ori m-a
miluit si eu iarasi L-am suparat.

Acestea vorbindu-le spre noi cel ce se sfarseste, deodata i se leaga limba


lui, i se schimba ochii, ii tace gura, i se opreste glasul si ostile cele infricosatoare
se pogoara, slujitorii dumnezeiesti cheama sufletul sa iasa din trup, demonul
cere sa ne traga pe noi la judecata. Pe acesta vazandu-l ticalosul om, chiar
imparat de ar fi, chiar tiran, chiar stapanitor a toata lumea, tot se clatina, tot
tremura, tot se tulbura, tot se inspaimanta. Vazand puteri infricosatoare, vazand
chipuri straine, vazand fetze aspre si posomorate, vazand randuieli pe care
niciodata nu le-ai mai vazut si gandind in sine zice: "Bine este cuvantat Cel
singur nemuritor. Bine este cuvantat Cel singur Imparat nemostenit". Iar munca
este vesnica. Iata cu adevarat osti ceresti. Iata chipuri infricosatoare ale lumii
demonilor. Iata ostasii cei puternici ai lui Dumnezeu celui tare, iata pustnicii Celui
singur Preaputernic. Acestea le vede atunci cel ce moare, iar pe noi nu ne mai
vede, ci la puterile cele ce il cheama priveste. Si toti oamenii care sunt de fata,
inspaimantati, zic unii catre altii: "Taceti, taceti si nu suparati pe cel ce doarme,
nu strigati si nu plangeti, ca sa nu-l tulburati pe dansul. Rugati-va ca in pace sa-i
iasa sufletul. In mare lupta acum el se afla. Ganditi-va ca aceasta si voi o veti
patimi. Cautati si taina aceasta n-o uitati. Rugati-va ca sa aiba ingeri iubitori de
oameni. Cadeti la rugaciune, ca pe Stapanul sa-L afle milostiv si bland. Cautati si
ingrijiti-va de ceasul acesta; ca, oare, ce este omul? Vierme, tarana, umbra si vis.
Iata a trecut, iata s-a dus, iata a facut, iata a incetat, iata s-a linistit, iata s-a
domolit. Leul cel mare si nebiruit, tiranul, dregatorul cel infricosator tuturor, acum
zace. Si a trecut cel cunoscut, ca un necunoscut, cel nascut, ca un nenascut, cel
mai mare decat multi s-a facut un nimic, cel ce stapanea legea, acum zace legat
si este dus unde vor cei ce-l duc. In ziua aceea vor pieri toate gandurile lor".
(Ps.145,4).

Atunci ingerii, luand sufletul, se duc prin vazduh, unde stau incepatoriile,
stapaniile si tiitorii de lume ai puterilor celor potrivnice, parasii nostri cei amari,
vamesii cei cumpliti, cei ce tin socoteala faptelor, care intampinandu-l in vazduh,
cer seama si il iscodesc si aduc aminte pacatele omului si inscrisele lui, cele din
tinerete, cele din batranete, cele de voie si cele fara de voie, cele prin fapte si
cele din ganduri, cele prin aduceri aminte. Multa frica este acolo, mult cutremur
pentru ticalosul suflet, nepovestita este nevoia pe care o patimeste atunci de la
multimea milioanelor de vrajmasi, fiind tinut de dansii, fiind frant, clevetit, impins
si oprit sa nu se salasuiasca in lumina si sa nu intre in latura celor vii. Insa, pe
suflet il aduc Sfintii ingeri. Iar noi, trupul, din casa luandu-l, ca pe un strain il
ducem cu sarguinta la mormant. Si vedem acolo alta taina mare si mai
infricosatoare, vedem morti mari si mici, imparati si oameni de rand, tirani si robi,
toti in tarana prefacuti, un praf, o putreziciune, un vierme. Precum cel tanar, asa
si cel batran, precum cel slabanog, asa si cel puternic, cu un chip si in acelasi fel
de mormant zacand. Si zicem unii catre altii: "Iata, cutare si cutare, acesta este
cutare imparat, acesta este cutare tiran si acesta este cutare dregator. Acesta
este nepotul caruia, si aceasta este fiica cutaruia! Aceasta este tanara cea
inchipuita, care se trufea, acesta este tanarul, care se gatea".

Acestea, zicandu-le de multe ori cu suspinuri la morminte, lacrimam, vazand


taina cea mare si infricosatoare, vazand ca acolo toata tineretea este
necunoscuta, vazand ca toata varsta acolo se risipeste, vazand ca acolo toata
frumusetea se strica, vazand ca acolo tot ochiul s-a stins, vazand ca dintii acolo
s-au risipit, vazand ca toate au cazut si toata osteneala si truda lumii acesteia se
naruie. Ca graim si nimeni din cei plecati nu ne aude. Plangem si nimeni nu ia
aminte. Pe nume ii strigam pe cei ce zac in morminte si zicem: "Unde v-ati dus
fratii nostri; cum traiti, cum va aflati, cum asa degraba ne-ati parasit? Dati-ne
noua vreun cuvant, precum graiati nu de mult, graiti-ne noua, raspundeti-ne
noua". Si praful acesta, care este inaintea ochilor vostri in mormant, tarana
aceasta pe care o vedeti, oasele acestea putrezite, viermii acestia necurati, nu
sunt trupurile acelea ale tinerilor si ale tinerilor pe care ii iubeati? Tarana aceasta
este trupul acela cu care va imbratisati si pe care cu dragoste il sarutati? Tina
aceea este fatza aceea pe care ziua si noaptea fara satiu o dezmierdati? Viermii
acestia si curgerea aceasta intinata este trupul acela cu care pacatuiati? Vedeti
si infricosati-va ca, atunci cand, pe sotiile voastre lasandu-le, va desfranati,
atunci va tavaleati in tina si in tarana aceasta. Cunoasteti ca toate madularele lor
sunt tina. Nu va amagiti, o, tineri si tinere fara de minte, nepriceputi si fara de
omenie. Este o judecata si o rasplatire. Este iad, este osanda fara de sfarsit, este
intuneric neluminat si este gheena nemangaiata si este vierme neadormit si este
plans netacut si este scrasnire neincetata care nu cauta la fata si sunt slujitori
care nu iarta si este plangerea amara si vesnica.

Si cand toti ne vom scula din morti, stand inainte, seama ni se va cere. Si
inaintea celui mare, infricosator Divan al Judecatorului ne vom marturisi. Cand
din Cer va veni sa judece toata lumea, de la rasariturile soarelui pana la apusuri,
cand glasul acelor infricosatoare trambiti va rasuna, cand zidirea toata cu frica si
cu cutremur se va clatina si se va tulbura, cand mormintele se vor deschide si tot
trupul se va scula, gol si supus. Cand toata gura se va astupa si toata limba se
va marturisi, cand raul de foc va curge pe dinaintea Judecatorului, Cel de care
Daniil zice: "Priveam pana ce s-au pus scaunele si a sezut Cel vechi de zile.
Scaunul lui para de foc. Roatele lui, foc arzand. Mii si mii stau inaintea Lui si
milioane de milioane Ii slujesc Lui.". Judecata a inceput si cartile s-au deschis.
Aceasta este ziua si ceasul de care David zice: "Pentru ce ma tem in ziua cea
rea?" Este ziua pe care Iov a blestemat-o, zicand: "Sa o blesteme pe dansa Cel
ce a blestemat ziua aceea, Cel care va nimici pe chitul cel mare si-l va birui,
adica pe diavolul". De ziua aceea si alt Prooroc a zis: "Iata, vine Domnul si cine
va rabda ziua venirii Lui?" Cand Dumnezeu, aratandu-se, va veni, Dumnezeul
nostru si nu va tacea, iar imprejurul Lui vifor tare. Chema-va cerul de sus si
pamantul ca sa cearna pe poporul Sau. Atunci tot trupul va sta inainte la acel
divan infricosator ca un osandit. Toti legati, toti goi, tremurand, tulburati,
ingrijorati, socotind fiecare ce va zice, ce va raspunde Imparatului imparatilor,
Domnului Dumnezeului nostru. Unde vor fi acolo parerile imparatilor, unde
stapanirea dregatorilor, unde podoaba hainelor, unde caii cei cu fraul de aur,
unde sunetul argintilor, unde desfatarea, unde benchetuiala, unde vor fi cei ce
mananca zi zic: "Sa mancam si sa bem ca maine vom muri". N-ati auzit
dumnezeiestile Scripturi, ca va fi judecata si rasplatire, care va plati fiecaruia
dupa faptele lui? Atunci va zice imparatul celor de-a dreapta: "Veniti
binecuvantatii Parintelui Meu, de mosteniti imparatia cea gatita voua de la
intemeierea lumii!" Iar celor de-a stanga: "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in
focul cel mai din afara, cel gatit diavolului si ingerilor lui". Se vor duce acestia in
osanda vesnica, iar dreptii in viata vesnica. Imparatului nostru, slava, impreuna
cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.