In primul rand, mandria de a fi roman nu se poate exprima in cuvinte, aceasta fiind o

ipocrizie, la fel cum nici dragostea de tara nu poate fi descrisa in cuvinte, cum printre altele
nicio dragoste sau niciun sentiment autentic nu poate fi exprimat in cuvinte.
Cuvintele
pompoase nu sunt altceva decat un kitch verbal, kitch ce isi are locul intr-o campanie
electorala menita sa amageasca masele, iar nu si sufletul unui roman. Incercarea de
descriere a sacrului este calea cea mai simpla de desacralizare.
Este oare mandria de a fi roman doar un simplu sentiment de apartenenta? Sau
este ceva mai mult? Astea sunt intrebari pe care trebuie sa si le puna orice cetatean. Insa nu
toti cetatenii sunt si romani in adevaratul sens al cuvantului. Cati dintre noi ar mai fi in
stare de faptele de vitejie si eroism despre care citim in cartile de istorie? A spune te
iubesc nu este acelasi lucru cu a iubi. Alta intrebare legitima este daca mandria sau
dragostea poate fi masurata. Eu cred ca exista a fi mandru ca esti roman, sau a nu fi roman
deloc, greu fiind imaginabila o cale de mijloc. A fi roman in acte este una, a fi roman cu
adevarat este cu totul altceva. Atunci daca prin vorbe nu se poate masura dragostea de tara,
prin ce altceva? Alternativa este prin fapte.
Desi dovada suprema de dragoste si mandrie de a fi roman este si sacrificiul suprem,
din pacate voievozii de odinioara au fost inlocuiti de coruptia institutionalizata.
Dar sa nu vorbim de sacrificii supreme. Sa ne gandim la lucrurile simple pe care le
putem face zi de zi pentru tara noastra. Cum ar fi sa invatam bine, si in loc sa plecam in tari
straine sa ii facem bogati pe altii, sa fim doctori, ingineri, arhitecti la ei, sa fim la noi. Cati
dintre noi facem ceva, orice, intai gandindu-ne la tara, si abia apoi la noi?
Vorbele nu costa nimic. Din cauza asta avem prea multi *revolutionari* si prea putini
romani.
A te lauda ca esti nu e totuna cu a fi!
Cred ca este timpul sa realizam ca trebuie cu totii sa fim mandri ca suntem romani.
Cred ca e timpul sa fim romani.