Flori de mucigai
Arghezi accepta ideea unei arte c ear putea fi receptata de toate categoriile
sociale, dar la niveluri diferite de lectura. Domnul citeste cartea scrisa de rob
far-a cunoaste ca-n adancul ei/ Zace mania bunilor mei.
Arghezi considera ca realul este mult mai cuprinzator si ca orice aspect al
acestuia poate fi sursa de inspiratie. Dar, ca in alchimia verbului (de care
vorbea Rimbaud), este nevoie de o transformare de substanta. Uratul nu
intereseaza in sine, cid oar pentru expresivitatea lui, pentru ceea ce ne poate
soca. O data cu Arghezi, categoria frumosului inceteaza de amai fi conditie
sine qua non a artei. Uratul castiga teren prin harul, mestesugul si truda
poetului care a luat cuvintele potrivite: Si framantate mii de saptamani/
Le-am prefacut in visuri si icoane/ Facui din zdrente muguri si coroane. Har
si truda se cer poetului pentru a realiza o opera de arta idee exprimata de
metaforele: Slova de foc si slova faurita/ Imperecheate in cartea se marita/
Ca fierul cald imbratisat de cleste. Epitetele de foc si faurite, care se
asociaza termenului cu nuanta arhaica slova desemneaza inspiratia,
respctiv tehnica poetica, cele doua fiind inseparabile in procesul de creatie.
Ceel doua sintagme ar putea fi digestive si pentru dualitatea poeticului: ar
putea fi vorba de un cuplu al artei sau al poeziei sacre si al poeziei, a
poetului-care primeste poezia ca un dar si o face ca sub o condamnare la
munca teribila. Aceasta ar putea fi dubla fata a poetului raportata la existenta
creatorului.
Comparatia din Si dand in varf, ca un ciorchin de negi./ Rodul durerii de
vicii intregi vizeaza estetica uratului, ca si enumeratia bube, mucigaiuri si
noroi puse in antiteza cu Frumusetile si preturile noi din care se naste o
opera de arta literara modernista.
Ceea ce imprsioneaza in stilul poemului este vasta sinonimie care
innobileaza textul cu valori sensibile. Astfel, cuvantul-cheie al poemului
-carte- are in context multiple semnificatii: cartea este o treapta in marea
trecere universala, un moment al progresului inceput cu adancurile
timpului originar, este opera prin care poetul isi castiga un loc in infinitul
timpului, este un hrisov al innobilarii prin munca; ea consfinteste atat o
evolutie (de le sapa si brazda la condei si calimara-sinecdoce), cat si
ispasirea blestemului biblic (Sudoarea muncii sutelor de ani) transmis si
poetului care-si asterne, cu truda si migala, in mii de saptamani cuvintele
potrivite. Cartea este alcatuita din cuvinte potrivite preluate din graiul
aspru al truditilor gliei; este rezultat al sublimarii uratului (bube,
8
10