MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI TINERETULUI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris
CZU: 343.26(498)(043.2)=135.1
B-53

BÎNDAR VALERICĂ

ARESTAREA PREVENTIVĂ
A ÎNVINUITULUI ŞI INCULPATULUI ÎN ROMÂNIA
(aspecte teoretice şi practice)

Specialitatea: 12.00.08 - Drept penal (drept procesual penal, criminalistică)

AUTOREFERAT
al tezei de doctor în drept

CHIŞINĂU
- 2009 –

 
 Teza a fost elaborată în cadrul Catedrei de Drept penal a Facultăţii de Drept a
Universităţii Libere Internaţionale din Moldova.

Conducător ştiinţific :
MIHAIL GHEORGHIŢĂ, doctor habilitat în drept, profesor universitar

Referenţi oficiali:
CUŞNIR Valeriu, doctor habilitat în drept, profesor universitar
(Institutul Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei)
OSOIANU Tudor, doctor în drept, conferenţiar universitar
(Universitatea Cooperatist-Comercială din Moldova)

Membri ai Consiliului Ştiinţific Specializat:

1. BRÎNZĂ Sergiu - preşedinte, doctor habilitat în drept, profesor universitar

2. STATI Vitalie - secretar ştiinţific, doctor în drept, conferenţiar universitar
3. GLADCHI Gheorghe, doctor habilitat în drept, conferenţiar universitar
4. DOLEA Igor, doctor în drept, conferenţiar universitar
5. ULIANOVSCHI Gheorghe, doctor în drept, conferenţiar universitar

Susţinerea va avea loc la „10” aprilie 2009, ora16.00 în şedinţa publică a

Consiliului Ştiinţific Specializat DH 30.12.00.08 din cadrul Universităţii de Stat din
Moldova pe adresa: MD 2069, mun. Chişinău, str. Iablocikin, 2/1, bloc 7, sala 103.
Teza de doctor şi autoreferatul pot fi consultate pe pagina WEB a CNAA
(http://www.cnaa.acad.md), la biblioteca Universităţii de Stat din Moldova, biblioteca
Universităţii Libere Internaţionale din Moldova şi la Biblioteca Naţională a
Republicii Moldova.

Autoreferatul a fost expediat la „9” martie 2009

Secretar Ştiinţific al
Consiliului Ştiinţific Specializat,
dr. în drept, conf. universitar STATI Vitalie

Conducător ştiinţific,
dr. hab. în drept, profesor universitar GHEORGHIŢĂ Mihail

Autor BÎNDAR Valerică

© BÎNDAR Valerică, 2009 

 
 CARACTERISTICA GENERALĂ A LUCRĂRII

Actualitatea şi gradul de studiere a temei investigate. Libertatea, ca valoare

juridică specifică fiinţei umane, semnifică prerogativa, consacrată şi garantată prin
lege unui individ, de a face sau a nu face ceva în diverse domenii ale vieţii sociale,
sub condiţia de a nu leza drepturile sau libertăţile altora, precum şi interesele generale
ale colectivităţii.
În catalogul drepturilor şi libertăţilor constituţionale, dreptul la libertate, ca
drept fundamental al cetăţeanului, apare ca un complex de drepturi şi libertăţi
recunoscut şi asigurat în art. 23, 25-28 din Constituţia României, libertatea fizică sau
de mişcare a persoanei (art. 23), libera circulaţie pe teritoriul ţării şi permiterea ieşirii
şi revenirii în ţară (art. 25), dreptul la ocrotirea vieţii intime familiale şi private (art.
26), inviolabilitatea domiciliului (art. 27), inviolabilitatea mijloacelor legale de
comunicare (art. 28).
Întrucât aceste drepturi şi libertăţi ocrotesc persoana şi viaţa ei privată faţă de
orice ingerinţă, în doctrina constituţională au fost denumite generic „inviolabilităţi”.
Ocrotirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale implică obligaţii concrete din
partea autorităţilor pentru asigurarea realizării acestora.
În unele situaţii, garanţiile sunt cuprinse în însăşi norma constituţională. În alte
situaţii, condiţiile exercitării drepturilor şi libertăţilor constituţionale au revenit legii
ordinare.
Este unanim admis faptul că libertatea persoanei, ca de altfel toate libertăţile
constituţionale, nu este şi nu poate fi absolută, deoarece s-ar transforma în contrariul
său şi, ca atare, trebuie exercitată potrivit coordonatelor impuse de lege.
De altfel, respectarea legii fundamentale şi a celorlalte legi constituie, potrivit
art. 1 alin.5 din Constituţia României, o îndatorire a tuturor cetăţenilor, exigenţă
specifică statului de drept şi o condiţie de bază a liberei dezvoltări a personalităţii
umane, programată prin art. 1 alin. 3 ca „valoare supremă”.
Totodată, potrivit art. 57, cetăţenii români, cetăţenii străini sau apatrizii trebuie
să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce
drepturile şi libertăţile celorlalţi.
Nerespectarea acestor îndatoriri fundamentale îndreptăţeşte autorităţile să ia
unele măsuri pentru restabilirea legalităţii.
Astfel, în vederea realizării obiectivelor majore ale procesului penal, potrivit
scopului acestora precizat de art. 1 Cod de procedură penală al României –
constatarea la timp şi în mod complet a infracţiunilor şi tragerea la răspundere penală
a celor care le-au săvârşit – organele judiciare pot dispune luarea măsurilor
preventive, inclusiv arestul preventiv.
Limitarea libertăţii fizice (de mişcare), în cazul arestării preventive, a libertăţii
de circulaţie, în cazul măsurilor neprivative de liberare (obligarea de a nu părăsi
localitatea, obligarea de a nu părăsi ţara), a inviolabilităţii domiciliului, în cazul
percheziţiei domiciliare şi a inviolabilităţii mijloacelor legale de comunicare, în cazul
interceptărilor şi înregistrărilor audio sau video are ca temei juridic art. 53 din

 
 Constituţia României, care reglementează posibilitatea restrângerii drepturilor
sau libertăţilor constituţionale.
Măsurile de restrângere a dreptului la libertate a persoanei prevăzute în
legislaţia procesual-penală se circumscriu obligatoriu tuturor coordonatelor cu
valoare de garanţii constituţionale, cuprinse în textul art. 53 din Constituţia României,
republicată, în sensul că pot fi dispuse numai dacă:
• sunt prevăzute prin lege;
• se impun, după caz, pentru apărarea securităţii naţionale, a sănătăţii ori a
moralei
publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale ş.a.;
• sunt necesare într-o societate democratică;
• sunt proporţionale cu situaţia care le-a determinat (principiul
proporţionalităţii);
• se aplică în mod nediscriminatoriu (această cerinţă trebuie pusă în corelaţie
cu principiul
egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor, fără privilegii şi fără discriminări –
art. 16 din Constituţia României);
• nu aduc atingere substanţei dreptului prevăzut de lege.
Prin Legea României nr. 281/2003 publicată în “Monitorul Oficial al
României”, partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, dispoziţiile Codului de procedură
penală al României au fost modificate şi completate substanţial, pentru a fi
armonizate cu reglementările internaţionale privind ocrotirea libertăţii persoanei, în
primul rând, cu dispoziţiile Convenţiei pentru apǎrarea drepturilor omului şi a
libertǎţilor fundamentale, care constituie documentul internaţional de referinţă în
domeniu.
Organele de drept au obligaţia nu numai de a cerceta infracţiunile săvârşite, dar
şi de a face tot posibilul pentru a asigura ocrotirea drepturilor şi intereselor legitime,
onoarea şi demnitatea cetăţenilor ţării, mai ales în condiţiile actuale, când în centrul
atenţiei trebuie să se afle însuşi cetăţeanul – drepturile şi libertăţile lui, cinstea,
onoarea şi demnitatea lui.
Astfel, una dintre garanţiile constituţionale, pentru asigurarea protecţiei
valorilor numite, sunt prevederile legate de aplicarea de către instanţele judecătoreşti
a arestării preventive a învinuitului sau inculpatului, în baza unor hotărâri legale,
întemeiate şi motivate.
Potrivit datelor statistice, furnizate de Inspectoratul General al Poliţiei Române,
în România, în anul 2003, numărul persoanelor învinuite pentru comiterea de
infracţiuni era de 206.766, din care reţinuţi sau arestaţi 19.101. La finele anului 2007,
numărul persoanelor învinuite de comiterea de infracţiuni era 228.536, din care
reţinuţi sau arestaţi 8.221 iar, în primele şase luni ale anului 2008, se înregistra un
număr de 4.407 persoane reţinute sau arestate din 121.960 de persoane învinuite
pentru comiterea de infracţiuni1 .

                                                            
1
http://www.politiaromana.ro/statistici.htm 2

 
 Apreciind gradul de studiere a temei investigate, autorul a ajuns la concluzia
că, deşi în literatura de specialitate se regăsesc numeroase lucrări, în care se
abordează problematica măsurilor preventive procesuale, totuşi multiple aspecte ale
problematicii arestării preventive sunt examinate insuficient.
În literatura de specialitate au existat diverse orientări de definire a noţiunilor
de măsuri preventive, de delimitare a tipurilor lor, precum şi temeiurile, ordinea
procesuală de aplicare, oglindite în lucrările autorilor: Gh. Antoniu, C. Bulai, M.
Constantinescu, D. Ciuncan, Gh. Ciuvulescu, V. Dobrinoiu, I. Doltu, E. Drăguţ, M.
Gheorghiţă, A. Iorgovan, Gh. Mateuţ, I. Muraru, L. Moldovan, Gh. Nistoreanu, G.
Năsui, G. Paraschiv, D. Popa, C. Romiţan, F. Radu, M. Voicu, C. Sima, R. Stănoiu,
Gh. Theodoru, Şt. Tulbure, Al. Ţuculeanu şi alţii.
Acelaşi subiect reprezintă azi o temă de reflecţie pentru ştiinţa procesual penală
românească, cum sunt, în acest sens, lucrările autorilor: V. Bercheşan, A. Boroi, V.
Dongoroz, I. Dolea, S. Kahane, I. Mărgineanu, I. Neagu, D. Roman, E. Stancu, I.
Tanoviceanu, N. Volonciu. O contribuţie deosebită au adus în contextul respectiv şi
lucrările dedicate teoriei dreptului procesual penal de către autorii francezi: B.
Bouloc, G. Levasseur, G. Ştefani, C. De Valkeneer şi C. Vourcipil, precum şi autorii
italieni, printre care Luigi Alibrandi, Vincenzo Manzini.
În România problema reţinerii şi arestării preventive, de altfel şi în Republica
Moldova, încă nu a fost abordată adecvat, deşi au fost scrise mai multe lucrări pe
această temă, însă până în prezent apar propuneri, modificări şi reglementări diferite
în abordarea acestei probleme.
Modificările legislative în materie, corelate la standarde internaţionale, conduc
la necesitatea de studiere profundă, atât teoretică, cât şi practică a procedurii aplicării
măsurilor preventive, în special a reţinerii şi arestării preventive, din următoarele
considerente:
1. Reglementările recente privind măsurile preventive prevăd viziuni noi,
care vădit le depăşesc pe cele vechi, în special viziunile doctrinare, în care unele
aspecte sunt deja perimate;
2. Introducerea în dreptul procesual penal a unei instituţii relativ noi de măsuri
preventive – obligaţia de a nu părăsi ţara - a condiţionat apariţia unor opinii diferite
ale practicienilor în ceea ce priveşte conţinutul şi procedura aplicării lor, cât şi a
teoreticienilor privind noţiunea, conţinutul şi specificul lor;
3. Studierea specificului legislaţiei procesual-penale a României şi
legislaţia altor state.
Baza reglementării problemei ce vizează aplicarea măsurii arestării preventive
cuprinde următorii factori: operele doctrinei privind problemele privării vremelnice a
persoanei de libertate şi a efectuării justiţiei penale; succesele activităţii legislative;
rezultatele pozitive ale practicii organelor de urmărire penală, procuraturii şi
instanţelor judiciare; actele juridice internaţionale; performanţele înregistrate de alte
state. Anume totalitatea factorilor respectivi determină şi restructurarea ulterioară a
legislaţiei procesual penale a României în vederea reglementării complete, obiective
şi multilaterale a unui act procesual atât de important al procesului penal ca cel al
aplicării reţinerii şi arestării preventive a învinuitului şi inculpatului. Aceste cauze
3

 
generează multiple probleme ce justifică investigaţii, obiectul de studiu al acestei
lucrări vizând în complexitate măsurile de constrângere procesuale, organele
judiciare abilitate de a le aplica, ansamblul normelor procesual penale, care dirijează
activ utilizarea lor.
Prin elaborarea tezei s-a urmărit realizarea unui studiu complex şi aprofundat,
bazat pe o cercetare ştiinţifică bine argumentată, finalitatea lui constând în elaborarea
şi recomandarea soluţiilor teoretice şi practice, în vederea perfecţionării actualului
cadru normativ în ceea ce priveşte arestarea preventivă a învinuitului şi inculpatului.
Scopul şi obiectivele tezei. Scopul prezentei lucrări rezidă în analiza complexă
a instituţiei arestării preventive şi elaborarea recomandărilor şi propunerilor teoretice
şi practice, îndreptate spre formarea bazelor conceptuale ale aplicării măsurilor
preventive, interpretarea temeiurilor legale de aplicare a acestora, analiza conţinutului
şi structurii lor, perfecţionarea legislaţiei pentru facilitarea unui proces de decizie
rapid şi eficient într-o cauză penală, acordându-se în acelaşi timp respectul cuvenit
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale inculpatului, inclusiv drepturilor celorlalţi
subiecţi ai procedurii penale.
Pentru realizarea scopului în procesul de cercetare, autorul şi-a propus
următoarele obiective:
1. Caracterizarea originii şi istoricului evoluţiei măsurilor preventive;
2. Studierea noţiunii de măsură preventivă, a elementelor ei definitorii,
stabilirea şi analiza cerinţelor procesuale cărora trebuie să corespundă aplicarea
acesteia;
3. Definirea conceptului menirii şi importanţei măsurilor preventive, locul
lor în sistemulmăsurilor procesuale de constrângere şi în asigurarea unei bune
desfăşurări a procesului penal;
4. Cercetarea detaliată a particularităţilor măsurii arestării preventive şi analiza
condiţiilor şi cazurilor când se dispune mǎsura arestǎrii preventive a învinuitului şi
inculpatului;
5. Analiza problemelor ce apar în procesul aplicării arestului preventiv;
6. Studierea aplicării arestului preventiv în legislaţia altor state;
7. Cercetarea premiselor doctrinare şi a condiţiilor obiective, ce ar justifica
introducerea de noi modificări în procesul aplicării arestării preventive;
8. Elaborarea recomandărilor privind perfecţionarea cadrului legislativ
referitor la aplicarea restului preventiv, corelate cu protecţia unitară a drepturilor
omului şi a libertăţilor garantate de Constituţia României şi de actele normative
internaţionale în vigoare;
9. Formularea concluziilor, propunerilor de lege ferenda şi recomandărilor
în scopul perfecţionării instituţiei măsurilor preventive.
Obiectul cercetării îl constituie problemele privind aplicarea de către organele
de urmărire penală şi judecătoreşti a arestului preventiv faţă de învinuit şi inculpat.
De asemenea, cercetării au fost supuse drepturile garantate de lege ale celor supuşi
arestării preventive şi problemele arestării provizorii, în procedura extrădării,
conform legislaţiei României şi Uniunii Europene.
Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific a lucrării. Studiul normelor de
drept procesual penal şi, în particular, cel referitor la măsurile preventive, implică
4

 
interpretarea acestora prin intermediul diferitor procedee. Cercetările empirice, bazate
pe metoda inductivă de cunoaştere a fenomenului, rămân predominante şi constituie
principiul metodologic de bază al investigării ştiinţifice. Totodată, cercetările
întreprinse se bazează pe studierea doctrinei, legislaţiei şi practicii existente în
domeniul dat. Ca metode de cercetare au fost folosite metoda logică (analiza şi
sinteza), metoda istorică şi sistematică, metoda juridică comparativă.
În investigaţiile noastre, drept punct de reper legal a servit Constituţia
României şi Codul de procedură penală al României, Codul de procedură al
Republicii Moldova, precum şi actele internaţionale referitoare la aplicarea arestului
preventiv. Au fost, de asemenea, analizate legi ce reglementează instituţia dată în alte
ţări (Belgia, Rusia, Italia, Franţa), precum şi alte acte normative care au fost
relevante.
Metoda cercetării documentelor, utilizată, a îmbogăţit conţinutul teoretic al
lucrării. În procesul expunerii şi evidenţei ideilor de bază, suportul teoretic al lucrării
a fost completat cu multiple exemple din practica judiciară.
Baza teoretică a investigaţiei o constituie lucrările şi abordările doctrinale ale
savanţilor consacraţi în domeniu: Gh. Antoniu, I. Dolea, V. Dongoroz, S. Kahane, V.
Rămureanu, I. Neagu, Gh. Nistoreanu, I. Tanoviceanu, Gh. Theodoru, K. Tiberiu, N.
Volonciu, ş.a. În procesul elaborării lucrării au fost folosite exemple din jurisprudenţa
Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia arestării preventive.
În sistemul teoretico-metodologic al analizei efectuate, un rol prioritar este
atribuit actelor internaţionale şi naţionale fundamentale: Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului (1948), Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului (1950)
cu anexele ei: Pactul Internaţional de la New-York (1966), Constituţiile României şi
Republicii Moldova.
Noutatea ştiinţifică a lucrării. Noutatea ştiinţifică constă în cercetarea
complexă a problemelor teoretice, metodologice şi aplicative ale instituţiei măsurilor
preventive, în baza căreia sunt relevate legităţi, formulate concluzii, propuneri şi
recomandări, ce ar asigura aplicarea corectă şi eficientă a arestării preventive. Aşadar,
sunt create posibilităţi noi pentru aplicarea şi folosirea reală a datelor ştiinţifice în
scopul activizării, realizării şi modernizării instituţiei măsurilor preventive. În ştiinţă,
cercetarea constituie o încercare de examinare complexă a esenţei şi conţinutului
măsurii preventive în formă de arest sub toate aspectele lor integratoare.
Drept rezultat al studierii temei propuse spre cercetare, au fost formulate
următoarele idei şi concluzii de bază, care, în ansamblu, constituie modelul
conceptual al studiului:
1. Este necesară uniformizarea cadrului normativ în domeniul aplicării
arestului preventiv de către organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti, în
vederea asigurării compatibilităţii acestei instituţii cu legislaţia ţărilor Uniunii
Europene;
2. Analizarea şi stabilirea particularităţilor naţionale şi cerinţelor procesuale
cărora trebuie să corespundă aplicarea arestului preventiv, fapt ce conduce la
perfecţionarea tendinţelor şi obiectivelor de dezvoltare a practicii judiciare în
aplicarea arestării preventive;
3. Asigurarea şi protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
5

 
omului, prin informarea participanţilor în procesul penal despre garanţiile procesuale
conferite de lege;
4. Din cercetarea aprofundată a doctrinelor şi a practicii judiciare în materie,
analizarea aplicării arestului preventiv în legislaţia altor state, au rezultat propuneri de
lege ferenda a legislaţiei procesual penale româneşti care ar favoriza buna funcţionare
a organelor judiciare şi excluderea lacunelor ce creează impedimente în aplicarea
arestării preventive;
5. Ca urmare a investigaţiilor efectuate prin studierea problemelor din practica
organelor de urmărire penală şi judecătoreşti, considerăm ca justificată propunerea
de reanalizare şi reactualizare a temeiurilor de aplicare a măsurilor preventive,
inclusiv a arestului preventiv, modificând art.176, al.1 Codul de procedură penală al
Republicii Moldova.
6. Din analiza minuţioasă a legislaţiei procesual-penale, a rezultat propunerea
autorului de introducere în legislaţia României a unor instituţii noi:
• judecătorul de drepturi şi libertăţi;
• arestul la domiciliu;
• introducerea unui sistem electronic de supraveghere (brăţara
electronică), atunci când se dispune măsura controlului judiciar.
Aceste propuneri de lege ferenda ar facilita un proces de decizie rapid şi
eficient într-o cauză penală, acordându-se în acelaşi timp respectul cuvenit drepturilor
şi libertăţilor fundamentale ale învinuitului, inculpatului, inclusiv drepturilor
celorlalţi subiecţi ai procesului penal.
Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Prezenta teză de
doctor poartă un caracter integru după formă şi este complexă după conţinut.
Semnificaţia teoretică a rezultatelor cercetării rezidă în concluziile, propunerile,
recomandările teoretice privind esenţa, mecanismul şi perspectivele existenţei şi
dezvoltării măsurilor preventive şi a arestării preventive în special.
Realizând o profundă analiză a obiectivelor studiului, considerăm necesară
perfecţionarea normelor privind aplicarea măsurilor preventive precum reţinerea şi
arestarea preventivă şi relevăm importanţa aplicării acestora în scopul apărării
drepturilor, libertăţilor cetăţenilor în condiţiile noi, cât şi crearea unei mentalităţi
superioare în rândul persoanelor abilitate să efectueze justiţia penală.
Obiectul cercetării vizează, în complexitate, arestarea preventivă ca unul dintre
importantele acte procesuale de bună desfăşurare a procesului penal şi soluţionare a
cauzei penale, organele abilitate de a le utiliza, cât şi ansamblul de norme procesual
penale, care reglementează şi dirijează activitatea acestora.
Valoarea aplicativă a rezultatelor cercetării este determinată de orientarea spre
perfecţionarea bazelor legale în sfera aplicării măsurilor preventive, spre
eficientizarea aplicării lor practice.
Rezultatele cercetărilor, concluziile şi recomandările din teză pot fi utilizate:
• în activitatea de elaborare a normelor juridice, în scopul perfecţionării
legislaţiei în domeniul aplicării măsurilor preventive;
• de organele judiciare, în procedura aplicării măsurilor preventive, în
special a arestării preventive;
6

 
 • în procesul de instruire în instituţiile de învăţământ superior, în cadrul
facultăţilor de drept în cadrul cursului de drept procesual penal.
De asemenea, concluziile şi propunerile pot constitui un bogat izvor de
inspiraţie, atât pentru cercetătorii teoreticieni, cât şi pentru practicieni.
Drept argument în acest sens serveşte faptul că prezenta teză conţine o
minuţioasă analiză teoretică şi practică a măsurii preventive, cea mai aspră, care este
arestarea preventivă, prevăzută de Codul de procedură penală al României, conjugată
cu sugestii practice şi propuneri de lege ferenda.
Aprobarea rezultatelor cercetării. Rezultatele investigaţiilor au fost
comunicate şi discutate la şedinţele catedrelor de profil de la Facultatea de Drept şi
Administraţie Publică în cadrul Universităţii „Spiru Haret”, Bucureşti, Catedra
„Drept penal” şi Catedra „Drept procesual penal şi criminalistică” a Universităţii
Libere Internaţionale din Moldova, în anii 2003-2008, şi prezentate în cadrul a
numeroase Simpozioane de comunicări ştiinţifice, atât naţionale, cât şi internaţionale,
dintre care:
• Simpozionul internaţional de Criminalistică cu genericul „Criminalistica
la începutul mileniului trei: constatări, tendinţe, perspective”, Chişinău, 24-25
septembrie 2004;
• Simpozionul naţional de Criminalistică cu genericul „Rolul şi contribuţia
probelor criminalistice şi medico-legale în stabilirea adevărului”, Bucureşti, 27
octombrie 2004;
• Simpozionul naţional de Criminalistică cu genericul „Metode şi tehnici de
identificare criminalistică”, Bucureşti, 26-27 octombrie 2005;
• Simpozionul internaţional de Criminalistică cu genericul „Contribuţia
criminalisticii la investigarea actelor teroriste şi a altor evenimente cu consecinţe
grave”, Bucureşti, 23-24 octombrie 2006;
• Simpozionul internaţional de Criminalistică cu genericul
„Criminalistica în serviciul justiţiei: constatări, tendinţe şi realizări”, Chişinău, 19-20
septembrie 2008, la care cu comunicări a participat autorul. Unele rezultate ale
cercetării au fost publicate în reviste de specialitate.
Structura lucrării. Studiul prezent cuprinde: introducere, trei capitole,
cincisprezece subcapitole, sinteza rezultatelor obţinute, concluzii şi recomandări,
bibliografie, adnotare, lista abrevierilor utilizate în teză, cuvinte-cheie ai tezei şi
anexe.

EXPUNEREA CONŢINUTULUI LUCRĂRII

În Introducere este argumentată actualitatea temei de cercetare, scopul şi
obiectivele tezei, suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific, este dezvăluită
originalitatea ei ştiinţifică, semnificaţia şi valoarea aplicativă a lucrării, sunt descrise
modalităţile de aprobare a lucrării, rezultatele cercetării şi structura lucrării.
Capitolul I . Măsurile preventive – mijloc de realizare a scopului
procesului penal, este structurat pe 3 subcapitole.
7

 
 În primul subcapitol este analizată noţiunea de „măsuri preventive” în raport
cu prevederile art. 1 din Codul de procedură penală al României, având ca punct de
plecare evoluţia măsurilor preventive de-a lungul timpului, se prezintă la modul
general clasificarea măsurilor procesuale, şi este examinat scopul măsurilor
preventive. Între măsurile procesuale, un loc deosebit îl ocupă măsurile preventive,
care reprezintă „acea categorie a măsurilor procesuale, prevăzute de lege, cu caracter
de constrângere, prin luarea cărora organele de urmărire penală şi judecătoreşti
(judiciare) urmăresc privarea de libertate sau restrângerea libertăţii de mişcare a
învinuitului sau inculpatului, în scopul de a asigura buna desfăşurare a procesului
penal ori de a împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea
penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei”.
În literatura de specialitate măsurile preventive au fost clasificate în funcţie de
mai multe criterii: legal, (prevederile Titlului IV din Codul de procedură penală),
criteriul valorii sociale asupra căruia se îndreaptă măsura preventivă (măsuri
procesuale personale, măsuri procesuale reale), al treilea criteriu se referă la acţiunea
sau scopul care se urmăreşte prin luarea măsurilor (măsuri procesuale de
constrângere, în măsuri procesuale de ocrotire).
Măsurile preventive preluate din Dreptul procesual penal vechi francez au ca
scop final prevenirea acţiunilor ilegale ale învinuitului sau ale inculpatului, care
împiedică îndeplinirea sarcinilor ce ţin de înfăptuirea justiţiei.
O atenţie deosebită, în acest subcapitol, este acordată evoluţiei măsurilor
preventive încă de la publicarea Codului de procedură penală român, în anul 1936, şi
până în prezent.
Subcapitolul al II-lea prezintă în detaliu reglemetările procesuale privind
aplicarea măsurilor preventive. Modificările Codului de procedură penală al
României sunt în spiritul noilor tendinţe ale politicii penale internaţionale contribuind
la unificarea legislaţiei penale la nivel european.
Codul de procedură penală modificat reglementează măsurile preventive ce pot
fi aplicate, articolul 136 definind scopul şi categoriile măsurilor preventive. Alegerea
măsurii preventive, ce urmează a fi luată, se face ţinându-se seama de scopul acesteia,
de gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte
situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura.
În rezultatul analizei temeinice a doctrinei de specialitate, autorul a ajuns la
anumite constatări care i-au permis să facă unele propuneri referitoare la introducerea
a două noi instituţii în Codul de procedură penală român: „judecătorul de drepturi şi
libertăţi” şi „judecătorul de cameră preliminară”, subliniind rolul şi importanţa
introducerii acestora.
În subcapitolul al III-lea este examinată respectarea prezumţiei nevinovăţiei în
cazul procedurii de arestare preventivă.
Constituţia României, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, Codul de procedură penală al României prevăd, în primul
rând, că orice persoană beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea
unei hotărâri definitive de condamnare.
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale a
fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994. Legiutorul român a urmărit în
8

 
permanenţă să pună în concordanţă legile naţionale, cu referire la reţinerea şi
arestarea preventivă cu cele de drept internaţional.
Prin Legea nr. 281/2003, s-a introdus în Codul de procedură penală al
României un articol special (art. 52) cu denumirea „Prezumţia de nevinovăţie”, în care
direct este stipulat că „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea
vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă”.
Potrivit Pactului cu privire la drepturile civile şi politice, „toate persoanele
private de libertate au dreptul la un tratament uman şi la respectul demnităţii, specific
personalităţii umane”. Dezvoltând această prevedere, Primul Congres al Organizaţiei
Naţiunilor Unite, consacrat prevenirii infracţionalităţii şi formării unei atitudini
adecvate faţă de deţinuţi, a indicat reguli speciale prevăzute pentru persoanele care se
află sub arest şi îşi aşteaptă judecata.
De asemenea, sunt expuse în acest subcapitol şi alte dispoziţii legale exprese
cu privire la obligativitatea respectarii prezumţiei de nevinovăţie: Legea nr. 360/2002
privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, Manualul de
bune practici de intervenţie pentru poliţistul de ordine publică, Codul de etică şi
deontologie al poliţistului.
Pentru a susţine ideea că arestarea preventivă a învinuitului şi inculpatului nu
estompează prezumţia de vinovăţie, legea română de procedură penală înstituie
pentru aceasta drepturi procesuale în apărarea sa pe care nu le are cel aflat în stare de
libertate.
Potrivit prevederilor Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a
măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, învinuitul sau
inculpatul arestat preventiv are drepturi de informaţie, de petiţionare, de
corespondenţă, inclusiv la organul care efectuează urmărirea penală, la procurorul
ierarhic superior, la alte autorităţi, cu plângeri împotriva oricărei măsuri sau activităţi
procesuale ilegale, cu garanţia confidenţialităţii. Inculpatul deţinut preventiv nu
poartă, în faţa autorităţilor judiciare, uniforma celor condamnaţi definitiv la pedeapsa
detenţiunii pe viaţă sau închisorii.
Capitolul II - Procedura de aplicare a arestării preventive faţă de învinuit
sau inculpat, este structurat pe 9 subcapitole.
În primul subcapitol sunt expuse consideraţii generale privind aplicarea
măsurii arestării preventive, referitoare la reglementările legislaţiei procesua penale
româneşti, temeiuri ce stau la baza arestării preventive, cine are compentenţa aplicării
acestei măsuri, acţiunile care sunt întreprinse de organele judiciare, cuprinsul
mandatului de arestare, durata şi condiţiile prelungirii, căile de atac.
Reglementarea măsurii arestării preventive se diversifică în funcţie de persoana
arestată – învinuit sau inculpat – şi de faza procesuală în care a fost luată – urmărire
penală sau judecată. Ca urmare, examinarea procedurii de arestare preventivă are în
vedere aceste aspecte reglementate de lege. Procedura arestării preventive a
învinuitului este reglementată de art. 146-147 Cod de procedură penală român, iar
procedura arestării preventive a inculpatului este reglementată de art. 148-160d Cod
de procedură penală român. Spre deosebire de Codul de procedură penală al
României, Codul de procedură penală al Republicii Moldova alineatul 4 al art.175,
9

 
prevede că arestarea preventivă se aplică numai de instanţa de judecată faţă de bănuit,
învinuit sau inculpat.
Analiza doctrinei şi practicii judiciare a permis autorului să facă două
propuneri de lege ferenda referitoare la includerea ca măsură preventivă a „arestului
la domiciliu” şi introducerea unei sistem electronic de supraveghere (brăţara
electronică), atunci când se dispune măsura controlului judiciar.
Subcapitolul al II-lea analizează în detaliu procedura de aplicare a arestului
preventiv faţă de învinuit sau inculpat.
Procedura de alegere şi aplicare a măsurii preventive în formă de arest
preventiv constituie o totalitate strictă de acţiuni succesive, determinate de lege, pe
care le efectuează organul de urmărire penală, procurorul şi instanţa de judecată şi
care sunt orientate spre adoptarea hotărârii de arest preventiv al învinuitului,
inculpatului, precum şi spre îndeplinirea acestei hotărâri.
Codul de procedură penală român cuprinde reglementări exprese în ce priveşte
arestarea preventivă a învinuitului şi arestarea preventivă a inculpatului, legiuitorul
creând astfel două regimuri juridice diferite. Sunt expuse, aici, aplicări eroante ale
prevederilor legale în materie din jurisprudenţa românească.
Subcapitolul al III-lea prezintă factorii care influenţează aplicarea arestului
preventiv şi probele care demonstrează sustragerea învinuitului, inculpatului de la
urmărirea penală şi judecată, zădărnicirea aflării adevărului sau continuarea activităţii
infracţionale.
Deşi arestul preventiv, spre deosebire de alte măsuri preventive, este o măsură
excepţională prin severitatea ei, pentru că ea îngrădeşte până la limită drepturile şi
libertăţile personalităţii, totuşi legiuitorul a prevăzut această măsură, clasând-o pe
ultimul loc în ierarhia măsurilor preventive pe cauzele penale. Tot în acest subcapitol
sunt prezentate cazuri din jurisprudenţa românească în materie.
Codul de procedură penală al României, stabileşte condiţiile care trebuie
îndeplinite pentru aplicarea mǎsurii de arestare preventivǎ. Această măsură
preventivă trebuie privită şi raportată la prevederile Convenţiei pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.
30/1994.
La acest subcapitol, autorul prezintă propuneri de lege ferenda pentru
reanalizarea şi reactualizarae condiţiilor şi cazurillor de aplicare a măsurii arestării
preventive, explicând totodată şi necesiratea acestei propuneri de lege ferenada.
În subcapitolul al IV-lea se analizează durata arestării preventive a învinuitului
sau inculpatului şi condiţiile în care se poate prelungi aceastǎ mǎsurǎ. Potrivit
prevederilor Convenţiei Europeane a Drepturilor Omului „orice persoană arestată în
condiţiile prevăzute de lege trebuie să fie deferită de îndată unui judecător sau unui
alt magistrat abilitat de lege să exercite funcţii judiciare şi are dreptul de a fi judecat
într-un termen rezonabil ori eliberat în timpul procedurii”. Sunt expuse completările
şi modificările aduse Codului de procedură penală român, prin Legea nr. 356 din 21
iulie 2006, referitoare la prelungirea duratei arestării preventive prevăzute în art. 155
în baza propunerii motivate a procurorului care, după caz, efectuează sau
supraveghează urmărirea penală, precum şi modificarea prevederilor art. 171
referitoare la asistenţa juridică a învinuitului sau inculpatului.
10

 
 Subcapitolul al V-lea prezintă din punct de vedere al prevederilor legislative şi
al practicii judiciare în materie procesual penală română revocarea, înlocuirea şi
încetarea de drept a arestării preventive a învinuitului sau inculpatului. Unele
dispoziţii cu privire la revocarea măsurilor preventive se întâlnesc şi în legea
fundamentală, nu numai în Codul de procedură penală român. Astfel, art. 23 alin. 6 al
Constituţiei României prevede că eliberarea celui reţinut sau arestat este obligatorie,
dacă motivele acestor măsuri au dispărut, iar art. 69 alin. 2 cuprinde dispoziţii
referitoare la o situaţie specială, şi anume cazul deputaţilor sau senatorilor reţinuţi cu
prilejul surprinderii în flagrant. În cazul în care Camera sesizată consideră că nu
există temei pentru reţinere sau arestare va dispune imediat revocarea acestei măsuri.
De asemenea, în acest subcapitol, sunt prezentate cazuri din jurisprudenţa
românească.
Subcapitolul al VI-lea tratează cazurile speciale de arestare preventivă. În cazul
arestarii minorilor au fost instituite, prin prevederile Legii nr. 281/2003 şi Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului României nr. 109/2003, drepturi propri şi un regim special
de detenţie, raportat la vârsta lor şi particularităţile faptei comise, astfel încât să nu fie
prejudiciată dezvoltarea fizică, morală sau psihică a minorului; în toate cazurile
asistenţa juridică pentru învinuiţii sau inculpaţii minori este obligatorie, asigurându-
se apărătorului ales nou numit din oficiu posibilitatea comunicării şi contactului
direct cu minorul. Sunt examinate modificările în materia procesului penal, care au
stabilit şi obligaţiile organelor judiciare, când se dispune reţinerea sau arestarea
învinuitului minor.
O altă categorie specială supusă analizei cuprinde arestarea preventivă a
magistraţilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 303/2004 republicată cu
modificările şi completările ulterioare privind statutul magistraţilor.
În subcapitolul al VII-lea sunt expuse şi analizate din punct de vedere legislativ
şi practic-aplicativ căile de atac împotriva încheierilor de aplicare, revocare, încetare
sau înlocuire a arestului preventiv. Legea României nr. 281/24.06.2003 a modificat şi
completat Codul de procedură penală al României, dând posibilitate atât învinuitului
cât şi procurorului să formuleze recurs împotriva încheierii pronunţate de instanţa de
fond.
Subcapitolul al VIII-lea conţine prevederile referitoare la arestarea preventivă
din legislaţia procesual penală a Republicii Moldova. Temeiurile pentru aplicarea
arestării preventive, precum şi aplicarea altor măsuri preventive, sunt prevăzure direct
în art.176 al Codului de procedură penală. În Republica Moldova, prin anumite legi
speciale, este reglementat statutul unor anumite categorii de funcţionari de stat şi
stabilite unele garanţii suplimentare la aplicarea faţă de ei a arestării preventive. În
cadrul acestei secţiuni sunt tratate pe larg chestiunile referitoare la aplicarea arestului
preventiv, fiind prezentate opinii ale unor autori de drept consacraţi, precum şi
exemple din practica judiciară a Republicii Moldova.
În acest subcapitol, autorul prezintă o propunere de lege ferenda referitoare la
excluderea din textul art.176, al.1 C.P.P. al Republicii Moldova, a sintagmelor „...
temeiuri rezonabile de a presupune...” şi „...ar putea să se ascundă...., să împiedice...,
să săvârşească...”, înlocuindu-le respectiv cu sintagmele „... probe, care confirmă
11

 
faptul...” şi „... a întreprins măsuri de a se ascunde..., de a împiedica..., de a săvârşi
...”.
Subcapitolul al IX-lea este dedicat analizei comparative a normelor de drept
procesual penal, care fac referire la arestarea preventivă a învinuitului şi inculpatului
în legislaţiile altor state. Această măsură are de la stat la stat un conţinut şi o
denumire mai mult sau mai puţin apropiată de cele prevăzute în sistemul românesc.
Denumirea diferă, astfel: „detenţie provizorie” (Belgia, Spania, Italia), ”reţinere
poliţienească, reţinere judiciară” (Germania). Condiţiile care trebuie îndeplinite
pentru a se lua măsura arestării preventive diferă şi ele de la un stat la altul. În acest
subcapitol se prezintă consideraţii generale privind procedura arestării preventive în:
Belgia, Germania, Ungaria, Franţa, Spania, Italia, Anglia, Ţara Galilor, Rusia.
Capitolul III. Garanţiile procesuale, în cazul aplicării măsurilor de
arestare preventivă şi arestare provizorie, este structurat în 3 subcapitole.
În Subcapitolul I sunt expuse obligaţiile organelor de urmǎrire penalǎ şi ale
instanţelor de judecată în legătură cu arestarea preventivă a învinuitului sau
inculpatului, aşa cum sunt prevǎzute de Codul de procedurǎ penalǎ român.
Pentru a conferi procesului penal o doză reală de legalitate şi transparenţă şi
pentru a se putea evita la timp eventualele abuzuri din partea autorităţilor judiciare,
Codul de procedură penală român instituie, în mod explicit, garanţii ale dreptului de
apǎrare al învinuitului sau inculpatului, care sunt în concordanţǎ cu dispoziţiile
constituţionale cuprinse în art. 23, alin. 5 din legea fundamanetalǎ. Organele judiciare
au obligaţii suplimentare când măsura reţinerii sau arestării preventive este dispusă
împotriva unui minor sau a unui învinuit, în a cărei ocrotire se află un minor, o
persoană pusă sub interdicţie, o persoană căreia i s-a instituit curatelă ori o persoană
care datorită vârstei, bolii sau altor cauze are nevoie de ajutor.
În Subcapitolul II sunt prezentate prevederile legislaţiei româneşti şi ale
Uniunii Europene relativ la arestarea provizorie în procedura extrǎdǎrii.
România a ratificat cele mai importante instrumente multilaterale în domeniul
asistenţei judiciare internaţionale în materie penală care conţin dispoziţii în această
materie, adoptate sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a Consiliului Europei.
Procesul de integrare europeană a României a impus revizuirea cadrului legislativ
privind extrădarea. Procedura extrădării este reglementată prin Secţiunea a II-a din
Legea română 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Extrădarea este una dintre formele asistenţei juridice în materie penală, putând
fi definită ca o procedură prin care un stat suveran (statul solicitat) acceptă să predea
unui alt stat (statul solicitant) o persoană care se află pe teritoriul său şi care este
urmărită penal sau trimisă în judecată pentru o infracţiune ori este căutată în vederea
executării unei pedepse în statul solicitant.
Măsura arestării provizorii în procedura extrădării reprezintă o măsură
preventivă care, sub aspect procesual, este subordonată strict derulării procedurii de
extrădare şi are ca scop asigurarea predării persoanei a cărei extrădare se cere, în
cazul admiterii cererii de extrădare, statului solicitant al extrădării.
Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea
judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării şi
predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate în vederea efectuării
12

 
urmăririi penale, a judecăţii sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri
privative de libertate.
Autorul prezintă în acest subcapitol asemănările şi deosebirile dintre măsura
arestării provizorii şi măsura arestării preventive. De asemenea, se evidenţiază
garanţiile instituite de Convenţia Drepturilor Omului, referitoare la excepţia
prevăzută de art. 5, pct. f) potrivit căreia se permite arestarea sau [...] detenţia legală a
unei persoane [...] împotriva căreia se desfăşoară o procedură de expulzare sau de
extrădare.
Subcapitolul III este dedicat drepturilor garantate de lege celor supuşi
măsurilor preventive şi reparaţiei pagubei materiale sau a daunei morale, în cazul
comiterii de abuzuri.
România garantează, prin legi şi documente internaţionale, la care a aderat,
drepturile cetăţeanului şi, în primul rând, dreptul la libertate. Prin revizuirea
Constituţiei României s-au stabilit garanţii sporite cetăţeanului, cu privire la libertatea
sa şi, în special, cu privire la arestarea preventivă, garanţii procesuale care fac ca
statul român sǎ fie perceput ca un stat de drept.
Codul de procedură penală al României, în art. 504-507, reglementeazǎ special
instituţia reparaţiei pagubei, în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori
restrângerii de libertate în mod nelegal, are în vedere atât prejudiciul de natură
materială, cât şi prejudiciul moral suferit de către o persoană aflată în situaţiile arătate
sau de către persoanele ce se află în întreţinerea acesteia.
În acest subcapitol sunt prezentate şi analizate, spre exemplificare, cazuri de
nerespectare a prevederilor Convenţiei pentru apǎrarea drepturilor omului şi a
libertǎţilor fundamentale (cauza Şerban contra Moldovei, cazul Becciev contra
Moldovei, cazul Boicenco contra Moldovei, David contra Moldovei, cazul Guţu
contra Moldovei ş.a.), în care Republica Moldova, România (cazul Varga ş.a.) şi alte
state au fost obligate la plata unor despăgubiri, ca urmare a nerespectării prevederilor
Convenţiei pentru apǎrarea drepturilor omului şi a libertǎţilor fundamentale.
Autorul, din studierea Raportului Curţii Europene a Drepturilor Omului pe
anul 2007, concluzionează că, între anii 1999-2007, s-a constatat nerespectarea art. 5
din Convenţie în 1197 de cazuri.
De asemenea, în prezentul subcapitol, sunt prezentate concluziile raportului
preliminar din martie 2008, privind situaţia persoanelor aflate în arest preventiv,
realizat de Institutul de Reforme Penale din Republica Moldova, ca urmare a
proiectului „Consolidarea Reformei Sistemului de Justiţie Penală în Moldova” şi se
evidenţiază, totodată, rolul important al apărătorului învinuitului sau inculpatului în
procesul penal.
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

Ca rezultat al cercetării complexe a problemelor arestării preventive, care au

devenit deosebit de actuale în condiţiile democratizării şi renovării sociale a
României, edificării statului de drept, au fost formulate următoarele concluzii :
1. Măsurile preventive sunt măsuri procesuale, caracterizându-se printr-un mod
concret de aplicare, temeiuri precise de iniţiere şi grad diferenţiat de constrângere.
Arestul preventiv, îndeosebi, implică o constrângere asemănătoare cu cea care
13

 
rezultă din executarea pedepsei închisorii, numai că aceasta se deosebeşte de ultima
măsură prin aceea că se aplică doar în cazul procesului penal (urmărire penală şi
examinarea cauzei în judecată);
2. Arestul preventiv, fiind o instituţie de drept procesual penal, este pus la
dispoziţia organelor judiciare şi constă în anumite restricţii şi constrângeri personale
ale învinuitului sau inculpatului, determinate de condiţiile şi împrejurările în care se
desfăşoară procesul penal. Arestul preventiv este cea mai severă măsură aplicată faţă
de învinuit sau inculpat în cadrul urmării penale sau examinării cauzei în judecată, în
scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal;
3. Din punct de vedere al naturii măsurilor preventive prezente în dreptul
procesual penal român, acestea se împart în două categorii: măsuri preventive
neprivative de libertate şi măsuri preventive privative de libertate;
4. Grija faţă de valorile fundamentale ale omului - viaţa şi libertatea lui - a
impus ca legislaţia României să-l protejeze. Privarea omului de dreptul la libertate şi
inviolabilitatea personală este un mijloc prin care se garantează securitatea procedurii
penale împotriva contraacţiunilor ilegale ale învinuitului sau inculpatului. Acest
mijloc este o măsură excepţională, fiind dictată de caracterul infracţiunii, gravitatea
acesteia, personalitatea infractorului, aplicându-se doar în cazurile în care alte măsuri
preventive nu au putut contracara contraacţiunile ilegale ale învinuitului, inculpatului
şi astfel nu pot fi soluţionate sarcinile de înfăptuire a justiţiei;
5. Ocrotirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor implică
obligaţii concrete din partea autorităţilor statului, pentru asigurarea realizării legitime
a acestora, în caz contrar persoana nedreptăţită poate adresa plângere la C.E.D.O şi
statul poate fii obligat la plata unor despăgubiri;
6. Protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului nu poate fi
asigurată decât prin unificarea legislaţiei cu standardele internaţionale în materie.
Astfel, în România, s-a creat posibilitatea reală ca orice persoană reţinută, arestată,
indiferent de stadiul în care se află procesul penal, să poată fi asistată de un
apărător ales sau, atunci când este cazul, să-i fie desemnat unul din oficiu;
7. În România arestarea preventivă a fost exclusă definitiv din competenţa
procurorilor, cunoscut fiind faptul că aceştia se subordonează în activitatea lor
procurorului ierarhic superior, existând suspiciunea ca o convingere intimă a celui ce
este pus în faţa arestării preventive, spre exemplu, să fie viciată sau influenţată. În
acest sens, arestarea preventivă poate fi operată numai de către un judecător,
cunoscându-se că acesta "se supune numai în faţa legii şi a propriei sale
conştiinţe", fiind în acelaşi timp inamovibil;
8. S-au statuat, pentru prima dată, condiţii speciale pentru reţinerea şi arestarea
preventivă a minorilor, cea mai semnificativă fiind aceea din care rezultă că
arestarea este posibilă numai dacă pentru fapta comisă legea prevede ca sancţiune
detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai mare de 10 ani, această modificare
decurgând din necesitatea unei dezvoltări psiho-fizice normale a minorului;
9. Conform legislaţiei României, apărătorul nu poate adresa concluzii
instanţei, ci doar îl va asista pe învinuit, când acesta este audiat de judecător,
înainte de arestarea preventivă. Apărătorului i se poate da cuvântul pentru a
formula concluzii, numai în ipoteza în care învinuitul nu este prezent în
14

 
instanţă, lucru care ni se pare nefiresc (art 146 alin. 5 şi 6 coroborat cu art. 1491
paragraf 6 Cod procedură penală român).
Studiul efectuat pe marginea problemei abordate ne permite să venim cu
următoarele propuneri:
I. Pentru a se respecta principiul incompatibilităţii judecătorilor, considerăm
că, în art.47 C.p.p. român, se impune o precizare explicită, în sensul că judecătorul
care a emis mandatul de arestare preventivă, în cursul urmăririi penale sau examinării
cauzei în judecată să nu mai poată judeca în fond cauza. La acest articol se propune
alin.3, în următoarea redactare: „ Judecătorul care a decis arestarea preventivă a
învinuitului sau inculpatului nu poate participa la judecarea cauzei în fond sau într-o
instanţă ierarhic superioară”.
II. Propunem introducerea în Codul de procedură penală al României a unor
noi instituţii: „judecătorul de drepturi şi libertăţi“, şi „judecătorul de cameră
preliminară”,Judecătorul de drepturi şi libertăţi“ înseamnă, de fapt, judecătorul care,
în cadrul instanţei, potrivit competenţei acesteia, soluţionează cererile, propunerile,
plângerile, contestaţiile sau orice alte sesizări. În acest sens, propunem completarea
Codului de procedură penală al României cu un articol care să reglementeze
competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi cu următorul conţinut:
Art.... Competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi
Judecătorul de drepturi şi libertăţi este judecătorul care, în cadrul instanţei,
potrivit competenţei acesteia, soluţionează cererile, propunerile, plângerile,
contestaţiile sau orice alte sesizări privind:
a) măsurile preventive;
b) măsurile asigurătorii;
c) măsurile de siguranţă cu caracter provizoriu;
d) actele procurorului, în cazurile prevăzute de lege;
e) autorizarea percheziţiilor, tehnicilor speciale de supraveghere sau
cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii;
f) administrarea anticipată a probelor.
g) orice alte cazuri prevăzute de lege.
De asemenea, propunem de lege ferenda introducerea instituţiei “judecătorul
de cameră preliminară, prin introducerea unui nou articol, astfel:
Art…Judecătorul de cameră preliminară este judecătorul care, în cadrul
instanţei, potrivit competenţei acesteia:
a) verifică legalitatea administrării probelor şi a trimiterii în judecată;
b) soluţionează plângerile împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată;
c) soluţionează orice alte cazuri prevăzute de lege.
Ca rezultat al introducerii acestor noi instituţii, măsura arestării preventive va
fi luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale, de
către judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară sau de
către instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza, în cursul judecăţii.
III. Ca urmare a investigaţiilor efectuate prin studierea problemelor din
practica judiciară şi ţinând cont de gravitatea anumitor infracţiuni, considerăm ca
justificată propunerea de reanalizare şi reactualizarea condiţiilor şi cazurillor de
aplicare a măsurii arestării preventive, prin introducerea unui nou punct “g”, în
15

 
cuprinsul art. 148 Cod de procedură penală al României. Astfel,
pct g)” măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din
probe rezultă motive verosimile de a crede că acesta a săvârşit o infracţiune
intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau
moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale, prevăzută de Codul
penal şi de alte legi speciale, o infracţiune de trafic de stupefiante, trafic de arme,
trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede sau alte
valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, infracţiune de corupţie,
infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracţiune
pentru care legea prevede pedeapsa de 5 ani închisoare sau mai mare şi, pe baza
evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a
caracterului inculpatului, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a
antecedentelor penale şi a altor date relevante privitoare la persoana acestuia,
privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unui pericol concret şi
actual pentru ordinea publică.”
IV. Se propune completarea prevederilor art. 146 Cod de procedură penală al
României şi aducerea acestora în deplină concordanţă cu dispoziţia art. 23 alin. 5 din
Constituţia României, care obligă organul judiciar care a dispus arestarea să aducă, de
îndată, la cunoştinţa celui arestat, în limba pe care o înţelege, motivele arestării. În
cazul forţei majore şi al stării de necesitate se poate înţelege că acestea reprezintă
împrejurări de neînlăturat, care ar justifica dispunerea arestării, fără ascultarea
persoanei în cauză, respectiv fără aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor art. 23 alin. 5
din Constituţia României, însă nu acelaşi lucru se poate spune despre împrejurarea
privind starea sănătăţii învinuitului, care trebuie apreciată de la caz la caz. Tot în
situaţia prevăzută de art. 146 Cod de procedură penală al României judecătorul se
află în cazul existenţei unei împrejurări prevăzute în art. 150 Cod de procedură penală
al României, când învinuitul este dispărut, se află în străinătate sau se sustrage de la
urmărire penală ori de la judecată.
V. Pentru a preîntâmpina diverse disfuncţionalităţi în transferul dosarelor de
la o instanţă la alta, se propune ca în Cod de procedură penală al României să fie
prevăzut un articol, cu nr. 367-a, care ar reglementa următoarea procedură: ”În cazul
exercitării unei căi de atac de către inculpatul aflat în stare de arest, preşedintele
instanţei a cărei hotărîre este atacată are obligaţia să dispună trimiterea dosarului la
instanţa de control judiciar înainte cu 10 zile de expirarea termenului de 60 de zile
pentru inculpatul major, de 40 de zile pentru inculpatul minor mai mare de 16 ani şi
30 de zile pentru inculpatul minor între 14 şi 16 ani, calculat da le data pronunţării
hotărârii”.
VI. Ca şi măsură preventivă, propunem de lege ferenda introducerea
“arestului la domiciliu”, măsură care se dispune de către judecătorul de drepturi şi
libertăţi, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţa de
judecată. Măsura arestului la domiciliu constă în obligaţia impusă inculpatului, pe o
perioadă determinată, de a nu părăsi imobilul unde locuieşte în mod statornic, fără
permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza
şi de a se supune unor restricţii.
VII. În cazul în care faţă de inculpat se dispune măsura controlului
16

 
judiciar, se propune introducerea în Codul de procedură penal român a unei noi
măsuri preventive care are ca scop diminuarea numărului de arestări preventive
(purtarea unui sistem electronic de supraveghere -,,brăţara electronică,,).
Dispozitivul electronic este de fapt o brăţară care se aplică persoanei, în cazul
căreia un judecător a dispus interdicţia de a nu părăsi localitatea sau ţara. Aria de
mişcare a subiectului este atent monitorizată prin intermediul unui sistem GPS, prin
acesta putându-se stabili în orice moment unde se află respectivul. În plus, în
momentul în care inculpatul s-ar afla într-o zonă în care i s-a interzis accesul, o
echipă mobilă îl poate reţine înainte, de a săvârşi o nouă faptă sau încercarea să se
eschiveze de organele de urmărire penală, judecată sau de ispăşirea pedepsei.
VIII. Considerăm oportun excluderea din textul art.176, al.1 C.p.p. al
Republicii Moldova a sintagmelor „... temeiuri rezonabile de a presupune...” şi „...ar
putea să se ascundă...., să împiedice..., să săvîrşească...”, înlocuindu-le respectiv cu
sintagmele „... probe, care confirmă faptul...” şi „... a întreprins măsuri de a se
ascunde..., de a împiedica..., de a săvîrşi ...”. Ca rezultat, art. 176, al.1 C.p.p. al
Republicii Moldova ar putea primi următorul conţinut:
(1) „Măsurile preventive pot fi aplicate de către procuror, din oficiu ori la
propunerea organului de urmărire penală, sau, după caz, de către instanţa de judecată
numai în cazurile în care există suficiente probe, care confirmă faptul că bănuitul,
învinuitul, inculpatul a întreprins măsuri de a se ascunde de organul de urmărire
penală sau de instanţă, de a împiedica stabilirea adevărului în procesul penal ori de a
săvârşi alte infracţiuni, de asemenea ele pot fi aplicate de către instanţă pentru
asigurarea exercitării sentinţei”.

17

 
 Publicaţii la tema tezei
1. Bîndar Valerică. Arestarea preventivă în lumina noilor reglementări ale
Codului de procedură penală român// Criminalistica la începutul mileniului trei
(Materialele Simpozionului internaţional de crminalistică 24-25 septembrie 2004),
Chişinău, 2005, p. 252 – 272.
2. Bîndar Valerică. Natura şi regimul juridic al măsurilor preventive constând
în obligaţia învinuitului sau inculpatului de a nu părăsi localitatea şi obligarea de a nu
părăsi ţara// Criminalistica la începutul mileniului trei (Materialele Simpozionului
internaţional de criminalistică 24-25 septembrie 2004), Chişinău, 2005, p. 350 – 359.
3. Bîndar Valerică. Consideraţii privind valoarea probelor criminalistice şi
medico -legale în vederea luării măsurii arestării preventive// Rolul şi contribuţia
probelor criminalistice şi medico-legale în stabilirea adevărului (Materialele
Simpozionului 27 octombrie 2004), Editura Luceafărul, Bucureşti, 2005, p. 320 –
328.
4. Bîndar Valerică. Unele aspecte privind reţinerea şi arestarea preventivă a
minorului // Metode şi tehnici de identificare criminalistică (Materialele
Simpozionului 26 – 27 octombrie 2005), Editura Luceafărul, Bucureşti, 2006, p. 411
– 419.
5. Bîndar Valerică. Mandatul de arestare european // Contribuţia
criminalisticii la investigarea actelor teroriste şi a altor evenimente cu consecinţe
grave (Materialele Simpozionului internaţional 23 – 24 octombrie 2006), Editura
Luceafărul, Bucureşti, 2007, p. 348 – 351.
6. Bîndar Valerică. Mandatul de arestare european // Revista „Avocatul
poporului” nr.3, Chişinău, 2007, p. 41 – 43.
7. Bîndar Valerică. Arestarea provizorie în procedura extrădării conform
legislaţiei României şi Uniunii Europene // Revista „Legea şi viaţa”, Chişinău, mai
2008, p. 19– 23.
8. Bîndar Valerică. Procedura de aplicare a arestului preventiv faţă de învinuit
sau inculpat în România//Criminalistica în serviciul justiţiei: constatări, tendinţe şi
realizări. Materialele simpozionului internaţional de criminalistică, 19-20 septembrie
2008, Chişinău, p.68-74.
9. Bîndar Valerică. Arestarea provizorie în procedura extradării conform
legislaţiei României şi Uniunii Europene// Criminalistica în serviciul justiţiei:
constatări, tendinţe şi realizări. Materialele simpozionului internaţional de
criminalistică, 19-20 septembrie 2008, Chişinău, p.241-247.
10.Bîndar Valerică, Cărăuşu Sorinel. Arestarea preventivă în cazul părăsirii
locului accidentului de circulaţie// Criminalistica în serviciul justiţiei: constatări,
tendinţe şi realizări. Materialele simpozionului internaţional de criminalistică, 19-20
septembrie 2008, Chişinău, p.248-253.

18

 
 РЕЗЮМЕ

к диссертации доктора права по теме «Предварительный арест

обвиняемого и подсудимого в Румынии (теоретические и практические
аспекты)», автор БЫНДАР Валерикэ.
Диссертация в виде рукописи по специальности 12.00.08 –Уголовное право
( уголовный процесс, криминалистика). Международный Независимый
Университет Молдовы, Кишинэу, 2009

Данная работа посвящена комплексному научному исследованию

проблем, связанных с применением меры пресечения в форме
предварительного ареста обвиняемого и подсудимого, таким образом, проведен
комплексный, глубокий анализ, результатом которого стали формулирование
определенных теоретических и практических предложений, направленных на
совершенствование существующей нормативной базы института
предварительного ареста.
Настоящее научное исследование охватывает развитие мер пресечения в
румынском уголовно- процессуальном праве, а также элементы сравнительного
права относительно применения предварительного ареста в других странах, в
особенности в Республике Молдова, в соотношении с презумпцией
невиновности.
Изложение данной работы начато с процессуальной регламентации мер
пресечения, проанализирована процессуальная процедура и трудности
которые появляются в процессе применения мер пресечения, предварительный
арест, будучи одной из самых суровых мер, предусмотренных румынским
Уголовно-процессуальным кодексом, а также Уголовно-процессуальным
кодексом Республики Молдова.
Научная новизна работы состоит в реализации комплексного
исследования теоретических и практических аспектов применения
предварительного ареста органами уголовного преследования и судебными
инстанциями, закончившееся предложениями усовершенствования применения
данной процедуры применения меры пресечения в виде предварительного
ареста. Автором рассмотрены специальные случаи в которых возможно
применение данной меры, случаи с несовершеннолетними обвиняемыми,
подсудимыми, магистратами, дипломатами или личностями подвергаемыми
процедуре экстрадиции.
В данной диссертации проанализированы положения и соответствия
внутреннего права с требованиями статьи 5 «Право на свободу и безопасность»
Европейской конвенции прав человека и основных свобод, а также
юриспруденции Европейского суда по правам человека.
Автором выдвинуты целый ряд предложений, которые призваны
улучшить уголовно-процессуальное законодательство в области применения
мер пресечения и в особенности предварительного ареста в Румынии и
Республике Молдова.
19

 
 Ключевые слова: задержание, арест, мера пресечения, предварительный
арест, уголовное право, уголовно-процессуальное право, обвиняемый,
подсудимый, процессуальные гарантии, презумпция невиновности,
предварительный арест обвиняемого, предварительный арест подсудимого.

20

 
 SUMMARY
to the thesis for the doctor in law with the theme:

THE PREVENTIVE ARREST OF THE ACCUSED/DEFENDANT IN

ROMANIA
(theoretical and practical aspects)

Doctoral dissertation with authentic manuscript at the specialiaty 12.00.08 – Criminal

Law (Criminal Processual Law, Criminalistics), carried out by BÎNDAR Valerică,
Free International University of Moldova, Chişinău, 2009.
The present dissertation is dedicated to a whole scientific research of the
themes regarding the application of preventive measure as preventive arrest of the
accused/defendant, resulting a complex and thorough study, the finality being the
elaboration and recommendation of theoretical and practical solutions for improving
the actual normative framework of the preventive arrest institution.
The present scientific research contains an evolution of the preventive actions
in the Romanian criminal processual law, presenting comparative law elements
regarding the application of these actions in other states legislations, especially in the
Republic of Moldova, in relation with the not guilty presumption.
The present dissertation begins with the processual regulations concerning the
preventive measures, analysing the penal procedure and the malfunctions that arise in
the application of these actions, the preventive arrest being one of the most drastic
preventive measures regulated by the Romanian Criminal Procedure Code and by the
Moldavian Criminal Procedure Code.
The scientific novelty consists in achieving a complex research of theoretical
and practice aspects regarding the application of the preventive arrest by the
prosecution and judiciary bodies, finalizing with efficiency enhancement suggestions
in the application of preventive arrest. The special cases when this measure can be
applied have been analysed: minor defendant, magistrate, diplomat, or person
submitted to the extradition procedure.
This thesis examines the compliance of the internal law with the 5th article
demands, “The right to liberty and security”, form the European Human Rights and
Fundamental Freedom Convention, including also the current European Court for
Human Rights jurisprudence.
The author’s conclusions and recommendations constitute a certain valuable
contribution to the theoretical and practical aspects of the preventive arrest procedure
application, and some of suggestions are proposed for improving the criminal
processual legislation regarding the preventive actions, and especially the Romanian
and Moldavian preventive arrest.
Key words: attachment, arrest, preventive measure, preventive arrest, penal
law science, process penal law science, accused, defendant, processual guarantees,
not guilty presumption, preventive arrest of the accused, preventive arrest of the
defendant. 21