TRANSCRIPTIA ARN

Reprezinta un proces absolut necesar de transfer a informatiei

genetice de pe ADN (o portiune a ADN-ului numita gena) pe ARN-ul
mesager. Acesta este modalitatea de transport a informatiei care se
gaseste in nucleu la ribozomii din citoplasma in vederea sintezei
proteinelor.
Exista 3 tipuri importante de ARN:
1.
ARN mesager (ARNm).
2.
ARN de transfer (ARNt).
3.
ARN ribozomal (ARNr).
Deci transcriptia reprezinta sinteza ARN-ului mesager. Structura
acestuia este dictata de matrita ADN-ului copiat (gena). Aceasta
matrita sau portiune de ADN numita gena se poate afla pe oricare
dintre cele 2 catene ale ADN-ului si este transcrisa in functie de
necesitatile proteice ale fiecarei proteine.
La procariote exista o singura ARN-polimeraza care
catalizeaza formarea tuturor tipurilor de ARN (ribozomal de transfer si
mesager).
La eucariote procesul este mai specializat in sensul ca exista
3 tipuri de ARN-polimeraza:
ARN-polimeraza I pentru sinteza ARN ribozomal
ARN-polimeraza II pentru sinteza ARN mesager
ARN-polimeraza III pentru sinteza ARN de transfer
a. Transcrierea informatiei pe ARN necesita la inceput un
semnal de initiere. Deci ARN-polimeraza se fixeaza pe o portiune a
ADN-ului numita promotor. Acest locus promotor este constituit din
aproximativ 40 de perechi de nucleotide specifice inceputului fiecarei
gene. Mai exista o secventa de 6 nucleotide situata inaintea celei
dintai care mareste exactitatea initierii transcrierii, si un factor sigma
care creste afinitatea enzimei pentru promotor.

b. Odata fixata, ARN-polimeraza va incepe elongarea moleculei de

ARN folosind ribonucleotide care se ordoneaza conform matritei
ADN-ului ce se copie. Deci gena impune cu ajutorul enzimei
aranjarea nucleotidelor intr-o ordine stricta care respecta principiul
complementaritatii (A=U, C=G). Acum factorul sigma se disociaza de
ADN permitand ARN-polimerazaei sa gliseze dea lungul moleculei si
sa adauge rand pe rand ribonucleotidele necesare elongarii moleculei
de ARN. Prin atacuri nucleofile ribonucleotidele se leaga una de alta
fiecare la capatul 3`-OH a celei din urma.
c. Terminarea transcrierii se face cand ARN-polimeraza ajunge la
capatul genei unde intalneste un numar mare de nucleotide C si G.
Aici, cu ajutorul factorului aceste semnale sunt recunoscute,
enzima paraseste gena matrita si poate sa isi reia functionarea in alta

parte prin reasocierea cu factorul sigma.

Exista situsuri reglatoare ale transcriptiei situate in fata

situsurilor promotoare care supravegheaza frecventa transcrierii. Pe
de alta parte promotorii pot imprima viteze diferite procesului ceea ce
face ca anumite gene sa fie mai active decat altele.

Exista diferite substante care pot bloca transcrierea.

Exemple: actinomicina modifica structura ADN-ului matrita si acesta
nu mai poate fi copiat; rifampicina, chimioterapic folosit in tratarea
TBC-ului si activ pe un spectru larg microbian inhiba ARN-polimeraza
bacteriana.
ARN-ul mesager astfel obtinut difera la procariote fata de
eucariote. Astfel in ARN-ul procariot molecula este continua deci
intreaga informatie de aici poate fi folosita pentru sinteza proteinelor.
In ARN-ul eucariot s-a observat prezenta unor portiuni repetitive de
nucleotide numite introni care nu detin nici o informatie pentru sinteza
proteica. Acesta este motivul pentru care ARN-ul mesager primar
este mult mai lung decat ARN-ul mesager folosit de ribozom. Deci
intronii trebuie excizati si pastrate doar portiunile cu informatie utila
numite exoni.

Excizarea intronilor se poate face in 2 feluri:

Cu ajutorul unor enzime speciale care recunosc capetele
fiecarui intron (exemplu: ARN U1) acestia sunt eliminati si capetele
libere ale exonilor sunt sudate.
Prin autocataliza, fenomen remarcabil care pune pentru prima
data in discutie posibilitatea catalitica a unui compus neproteic. Deci
chiar ARN-ul ribozomal isi autoelimina intronii printr-un proces care
genereaza o bucla (reprezentata de intron), eliminarea acestei bucle
cu ajutorul guanozinei si coaserea exonilor.
O astfel de posibilitate surprinzatoare a facut ca primul ARN
mesager descoperit cu aceasta insusire sa fie denumit ribozim. S-a
reconsiderat viziunea asupra acizilor nucleici care erau vazuti doar ca
molecule informationale si care acum sunt priviti si ca enzime.
Rolul intronilor, departe de a fi pe dea intregul cunoscut, se
conturreaza in directia reglarii procesului de diferentiere celulara. Mai
mult chiar, s-ar parea ca detin controlul transportului ARN-ului
mesager din nucleu in citoplasma.
Este posibila biosinteza ARN pe matrita de ARN, de exemplu in cazul
unor virusuri. Acestea isi injecteaza materialul genetic in celula gazda
si cu ajutorul unei ARN-polimeraze ARN dependenta numita si
replicaza reuseste sa isi multiplice molecula informatinala. Procesul
este analog unei replicari obisnuite.
Un exemplu clasic de inhibitie a transcriptiei este mecanismul de
blocare a ARN polimerazei II de catre amanitina. Aceasta molecula
toxica este un octapeptid ciclic produs de Amanita phalloides
(buretele viperei) - cea mai toxica ciuperca din aceasta zona
geografica. Astfel, o singura ciuperca matura poate sa omoare doi
oameni.

TRANSLATIA (BIOSINTEZA PROTEINELOR)

Este un fenomen foarte complex care necsita conlucrarea a
peste 300 de enzime si diverse tipuri de acizi ribonucleici. Informatia
necesara ordonarii aminoacizilor in proteine (deci constituirea
structurii primare) este transportata de pe gena de la nivelul ADN-ului
nuclear in citoplasma cu ajutorul ARN-ului mesager. Deci fiecare acid
ribonucleic are fuctii specifice:
a.
ARN-ul ribozomal intra in structura ribozomului care reprezinta
"fabrica" de proteine.

b.
ARN-ul de transfer este molecula care transporta fiecare din cei
20 de aminoacizi la locul de sinteza.
c.
ARN-ul mesager detine informatia constructiei corecte a
proteinei.
a. ARN-ul ribozomal prin asociere cu proteine si lipide constituie
ribozomul sau corpusculul lui Palade. Ribozomul este construit din 2
subunitati, una mica (30S la procariote si 40S la eucariote) si una
mare (50S la procariote si 60S la eucariote). Astfel ribozomul va avea
constanta de sedimentare 70S la bacterii si 80S la organismele
superioare.
Precum am vazut, ribozomul prezinta 2 situsuri speciale:
situsul A care este sediul ARN-ului de transfer ce vine cu aminoacizii
necesari sintezei proteice si situsul P ce gazduieste ARN-ul de
transfer legat de un lant polipeptidic deja sintetizat.
Procesul de sinteza proteica poate fi schitat sumar prin interactiunea
celor 3 tipuri de ARN. Cu alte cuvinte informatia din ARN-ul mesager
este citita in ribozom si transpusa in proteine, aminoacizii necesari
fiind adusi de ARN-ul de transfer.
Mai multi ribozomi pot citi simultan acelasi ARN mesager pe
care il parcurg in acelasi sens. Se constituie astfel un poliribozom,
structura ce permite accelerarea sintezei proteice.

b. ARN-urile de transfer sunt molecule mici cu o forma care poate fi

asemanata cu un "trifoi cu patru foi" sau cu o "cruce". La un capat al
unuia din brate (capatul 3` terminal) toti ARNt au secventa CCA. Aici
se fixeaza unul din cei 20 de aminoacizi. Deci exista cel putin 20 de
tipuri de ARNt. In realitate exista mai multe tipuri pentru ca un

aminoacid poate fi transportat de diferiti ARNt. O regula este insa

sigura: fiecare ARNt ce transporta un aminoacid are la bratul
diametral opus o secventa de 3 nucleotide numita anticodon care
este strict specifica aminoacidului transportat. Anticodonul trebuie sa
se potriveasca perfect prin complementaritate cu codonul
corespunzator de pe ARN-ul mesager.
S-a demonstrat ca informatia genetica este foarte bine
organizata. Astfel la nivelul ADN-ului, exceptand portiunile care nu
codifica nici o informatie si sunt doar zone polinucleotidice repetitive
sau moderat repetitive, informatia pentru fiecare proteina este
organizata in gene. O gena reprezinta deci un grup mai mare sau mai
mic de nucleotide purtatoare de informatie. Un codon reprezinta 3
nucleotide. Fiecare codon codifica un aminoacid. Fiecare gena
codifica o proteina. Deci ARN-ul mesager copie toti codonii unei gene
transportand in acest fel informatia pentru fiecare aminoacid.
La nivelul ribozomului fiecare codon se potriveste cu
anticodonul complementar de pe ARNt si aceasta este modalitatea
prin care aminoaciziii sunt adusi in ordine, uniti prin legaturi peptidice
si transformati in proteine.
Se poate face o comparatie intre modul de stocare a informatiei in
meomoria calculatoarelor si acizii nucleici. Pentru calculatoare
limbajul primar este in baza 2 (binar), pentru acizii nucleici limbajul
este in baza 4 (patru nucleotide) si este transferat proteinelor ca
limbaj in baza 20 (20 de aminoacizi). Codul genetic reprezinta
"alfabetul" necesar sintezei de proteine si ne arata care codoni (3
nucleotide) corespund fiecaruia dintre cei 20 de aminoacizi.
Biosinteza proteinelor (translatia) se realizeaza in 5 etape:
1.
Activarea aminoacizilor.
2.
Initierea lantului polipeptidic.
3.
Elongarea lantului polipeptidic.
4.
Terminarea lantului polipeptidic si eliberarea acestuia.
5.
Prelucrari post traducere ale proteinei sintetizate.
1.
Activarea aminoacizilor este necesara inceperii biosintezei si
poate fi explicata in 2 etape:
In prima etapa aminoacidul reactioneaza cu ATP rezultand un
complex aminoacil-AMP. Pirofosfatul eliberat este hidrolizat si in
acest fel reactia este impinsa spre dreapta, fiind ireversibila.
In a doua etapa complexul cedeaza aminoacidul unei molecule
de ARNt, specifica acelui aminoacid (deoarece anticodonul ARN-ului
corespunde codonului de pe ARN-ul mesager care codifica

aminoacidul respectiv).
Precum se observa, activarea se face cu consum de energie,
enzimele implicate sunt ligazele (aminoacil-ARNt sintetaze) care au o
specificitate absoluta. Aminoacidul este legat deci de carausul sau
specific la capatul CCA al acestuia, la gruparea OH din pozitia 2 sau
3 de pe riboza restului adenilic. Enzima poate recunoaste daca un
aminoacid gresit s-a fixat pe ARNt, situatie in care il elimina si il
inlocuieste cu aminoacidul corespunzator deoarece prezinta si un
locus hidrolitic.
2.
Initierea lantului polipeptidic incepe prin legarea ARN-ului
mesager de subunitatea mica a ribozomului. Reasocierea prematura
a celor 2 subunitati ribozomale este prevenita de factorul de initiere 3
(IF3). Legarea se face la codonul aminoacidului amino-terminal,
aminoacid de initiere care este formil-metionina sau metionina, deci
codonul AUG sau GUG este codonul de initiere. Se consuma energie
generata de GTP.
Unele molecule de ARN mesager pot codifica mai multe
proteine pe acelasi lant, deci asta inseamna ca vor fi prezenti mai
multi codoni de initiere pe lantul acestui tip de ARN. Exista o
secventa polinucleotidica bogata in purine situata in fata codonului de
initiere care mareste afinitatea subunitatii mici ribozomale pentru
acesta.
Urmeaza legarea primului aminoacid care reste bineinteles
formil-metionina. Acesta este adus de ARN-ul de transfer specific si
pozitionat in situsul p ribozomal in dreptul codonului corespunzator
prin potrivirea codon-anticodon(deci anticodonul ARN-ului de transfer
se potriveste numai cu codonul initiator al ARN-ului mesager). Etapa
necesita factorii de initiere 1 si 2(IF1, IF2).
Ultima etapa a procesului de initiere implica legarea
subunitatii ribozomale mari care reintregeste ribozomul. S-a format
acum un complex intre ribozom, ARN mesager si primul ARN de
transfer. Constructia proteinei va necesita mai departe miscarea
lantului ARNm in ribozom care este citit, si informatia va servi sintezei
proteinei.
3. Elongarea lantului polipeptidic se face prin adaugarea succesiva a
aminoacizilor necesari sintezei. Fiecare dintre acestia este adus de
ARN-ul sau de transfer specific si pozitionat corect prin potrivirea
codon-anticodon intre ARN-ul mesager si ARN-ul de transfer. Este
nevoie de factorul de elongare si energie sub forma de GTP. Intregul
mecanism consta de fapt in miscarea ARN-ului mesager in ribozom

care isi expune codonii rand pe rand pentru a fi cititi. "Citirea"

reprezinta contactul intre acesti codoni si anticodonii ARN-urilor de
transfer, care vin rand pe rand cu aminoacizii ce vor constitui
proteina. Intregul proces se desfasoara deci in ribozom, la nivelul
situsurilor p si a. ARNt vine cu aminoacidul 2 in situsul a, aminoacidul
initiator se leaga de al doilea formandu-se un dipeptid pozitionat deci
in situsul a, ARNt ramas liber pleaca din situsul p si ARNt-dipeptidul
se muta in situsul p prin miscarea ARN-ului mesager in ribozom.
Procesul continua in aceeasi maniera pana la elongarea completa a
proteinei. Deci, spre exemplu, aminoacidul 3 vine in situsul a, se
formeaza legatura peptidica intre aminoacizii 2 si 3, ARN-ul mesager
se muta in ribozom astfel incat complexul ARNt-tripeptid se va muta
la randul lui din situsul a in situsul p, s.a.m.d.
Miscarea ARN-ului mesager in ribozom consuma GTP si este posibila
datorita unei translocaze. Aminoacidul initiator (formil-metionina) va fi
inlaturat din lantul polipeptidic deorece nu are decat un rol de start al
sintezei proteice.
Pentru realizarea legaturii peptidice intre aminoacizi este
nevoie de o enzima numita peptidiltransferaza, un factor de elongare
G si consum de energie.
Toxina difterica, molecula foarte toxica fabricate de
Corynebacterium diphtheriae - microorganismul care provoaca
difteria - blocheaza sinteza proteica prin inhibarea unui singur factor
de elongare. Astfel, o singura molecula poate distruge o celula.
4.
Terminarea sintezei se face cand pe ARN-ul mesager ce trece
prin ribozom apare un codon care nu codifica nici un aminoacid.
Acesta se mai numeste codon stop sau nonsens si nu exista un ARN
de transfer cu anticodonul corespunzator. In acest moment
polipeptidul sintetizat se desface de ARNt, acest ultim ARNt este
eliberat din ribozom si ribozomul se desface din nou in cele doua
subunitati fiind pregatit pentru o noua sinteza. ARNm dupa copiere
este eliminat prin hidroliza.
Sinteza de proteine necesita deci un complex de factori, o
mare cantitate de energie si se desfasoara foarte rapid (100 de
aminoacizi pot fi legati in 5 secunde).
La eucariote aminoacidul initiator este metionina, si viteza de sinteza
este mult mai mare decat la procariote.

4.
Prelucrarile postraducere ale proteinelor sunt necesare
definitivarii sintezei si transformarii acestor molecule in compusi
functionali. In aceasta ultima etapa se va elimina formil-metionina
initiatoare, se hidroxileaza unii aminoacizi (prolina, lizina), unlele
proteine se pot iodura (tireoglobulina), altele se pot combina cu
molecule neproteice (fosfoproteine, glicoproteine), altele se pot
desface in fragmente mai mici (preproinsulina).

Biochimie medicala - Aurora Popescu, 2002