Anda di halaman 1dari 5

Curs 7

RUNDA URUGUAY

OBIECTIVELE RUNDEI
Extinderea liberalizării comerţului în avantajul tuturor ţărilor membre, prin
reducerea obstacolelor comerciale, din calea schimburilor reciproce
Îmbunătăţirea funcţionării SCI prin supurea unei cat mai mari părţi din CI unor
reguli eficiente, convenite pe cale multilaterală
Sporirea capacităţii SCI de a se adapta la noile provocări apărute la nivelul
economiei mondiale, punându-se accent pe ajustările structurale şi pe întărirea cooperării
dintre GATT şi alte organisme internaţionale
Creşterea interdependenţei dintre politicile comerciale şi celelalte politici
economice, cu scopul obţinerii unor rezultate mai bune d.p.d.v. economic, la nivel
multilateral.

Principiile negocierii RU

Transparenţa negocierilor
Echilibrul concesiilor
Lansarea negocierilor, derularea acestora şi finalizarea rundei vor fi privite ca şi
componente ale unei singure acţiuni
Tratamentul diferenţiat şi mai favorabil, acordat ţărilor în curs de dezvoltare
Angajamentul unic, conform căruia rezultatele rundei nu puteau fi asumate decât în
integralitatea lor
În cadrul negocierilor, nu puteau fi solicitate şi nici oferite din partea ţărilor în dezvoltare,
concesii incompatibile cu nivelul lor de dezvoltare.

Clauza STAND-STILL

Pe parcursul negocierilor, ţările nu vor adopta masuri comerciale care să


distorsioneze schimburile comerciale reciproce
Nu vor fi adoptate măsuri comerciale cu scopul îmbunătăţirii poziţiei de negociere
În situaţii determinate, când se impune totuşi adoptarea unor masuri comerciale
incompatibile conduitei comerciale multilaterale, acestea nu vor depăşi nivelul
necesar remedierii situaţiei respective.

Clauza ROLL – BACK

Toate măsurile incompatibile conduitei comerciale internaţionale trebuie retrase


sau facute compatibile cu aceasta, înainte de finalizarea rundei
În schimbul eliminării acestor măsuri nu pot fi solicitate concesii
Punerea în aplicare a prevederilor acestei clauze, se va face treptat şi prin
consultarea tuturor părţilor implicate.

1
DOMENII DE NEGOCIERE

1. Taxe vamale
2. Bariere netarifare
3. Comerţul cu produse tropicale
4. Comerţul cu produse provenite din resurse naturale
5. Comerţul cu textile şi confecţii
6. Comerţul cu produse agricole
7. Revizuirea prevederilor GATT
8. Salvgardarea
9. Completarea şi actualizarea acordurilor încheiate la rundele
10. anterioare
11. Reglementarea diferendelor dintre părţile contractante
12. Subvenţiile si taxele compensatorii
13. Aspecte comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală
14. Aspecte comerciale ale masurilor investitionale
15. Comerţul cu servcii
16. Funcţionarea SCI

Rezultatele Rundei Uruguay


Actul final al rundei a fost semnat in 1994 la Marrakesch, de către 117 ţări (din
cele 124 de ţări participante)

In domeniul tarifar, principala realizare a fost reducerea taxelor vamale de import, în


medie, cu 40% (pentru produse industriale şi agricole).

Rezultate ale RU, în domeniul netarifar

1. Acordul privind agricultura


– Obiectivul pe termen lung al procesului de reformă stabilit cu această ocazie era
realizarea unui sistem comercial pentru produse agricole, corect şi bazat pe principiile
pieţei
– În cadrul acestui domeniu, a avut loc o aşa numită operaţiune de tarificare.
Tarificarea presupune transformarea tuturor barierelor netarifare în taxe vamale
echivalente, pentru creşterea transparenţei în domeniu.
După finalizarea operaţiuni de tarificare, taxele vamale, la această categorie de produse,
urmau să fie reduse, în conformitate cu angajamentele asumate
- 36% în cazul ţărilor dezvoltate (în 6 ani) şi 24% în cazul ţărilor în dezvoltare (în
10 ani).

2. Clauza de tratament special oferă posibilitatea menţinerii de restricţii cantitative în


situaţii determinate.
3. Clauza de salvgardare specială permite ţărilor membre aplicarea de suprataxe vamale
în situaţii specifice – realizarea de importuri la preţuri inferioare anumitor niveluri de
referinţă sau în cazul unor creşteri bruşte şi semnificative ale importurilor de
produse agricole

2
4. Clauza de pace prevede faptul că nu puteau fi impuse măsuri de retorsiune în cazul în
care ţările exportatoare foloseau măsuri de sprijin din categoria
verde (agricultura ecologică ...)

5. Subvenţiile din domeniul agriculturii care făceau obiectul unor angajamente de


reducere sunt:
– Subvenţiile directe de export acordate în funcţie de performanţele realizate la export
– Vanzarea la export a unor stocuri necomerciale de produse agricole la preţuri situate
sub nivelul celor practicate pe piaţa internă
– Subvenţionarea transportului intern în cazul produselor agricole exportate
– Subvenţionarea input-urilor folosite pt realizarea produselor agro-alimentare
– Prelevarea unor sume obţinute asupra întregii producţii şi repartizarea acestora doar
asupra unei părţi din producţie
– Subvenţiile acordate pt creşterea competitivităţii produselor agricole pe pieţele externe,
prin diminuarea costurilor.

CODUL ANTIDUMPING

Un preţ se consideră a fi preţ de dumping dacă este mai mic decât:


– Costurile de producţie + o marjă rezonabilă de profit
– Preţul practicat de exportator pe propria piaţă
– Preţul practicat de exportator pe o piaţă terţă reprezentativă
S-a stabilit cu ocazia acestei runde că orice investigatie antidumping trebuie să înceteze
dacă marja de dumping este minimă (sub 2%) sau dacă volumul importurilor
este neglijabilă (sub 3% din totalul exporturilor straine pe acea piaţa, la produsul
respectiv)
Totodată s-a stabilit că măsurile antidumping pot fi impuse pt perioadă de maxim 5 ani şi
pot fi prelungite cu înca 5 ani.

ACORDUL PRIVIND SERVICIILE - GATS


Principiile de bază ale acordului:
– Transparenţa reglementărilor
– CNMF se aplică în cazul tuturor serviciilor, cu excepţia unor cazuri speciale, care pot
primi o derogare temporară
– CRN se aplică numai în domeniile care fac obiectul unor angajamente asumate
– Reglementarile în domeniul serviciilor trebuie să fie rezonabile şi în mod obiectiv
justificabile
– Decontările care derivă din comerţul cu servicii nu trebuie să fie restricţionate

La finele rundei s-a hotărât continuarea negocierilor în 4 domenii


– Telecomunicaţii de bază
– Transporturi maritime
– Servicii financiare
– Deplasarea persoanelor fizice

3
Acordul TRIPS

Principalele aspecte urmărite sunt:


– Modul în care trebuie aplicate principiile SCI şi ale acordurilor referitoare la
respectarea proprietăţii intelectuale
– Modul în care poate fi acordată o pretecţie eficientă acestei categorii de drepturi
– Modul în care trebuie să fie pusă în aplicare legislaţia privind DPI, de către ţările
membre
– Stabileşte perioadele tranzitorii şi derogările acceptate de la prevederile acordurilor
– Stabileşte modul de soluţionare a diferendelor apărute în acest domeniu

ACORDUL PRIVIND TEXTILELE ŞI CONFECŢIILE


Din 1974 şi până la finele RU acest domeniu a fost guvernat de Acordul Miltifibre
Acordul prevedea liberalizarea acestui domeniu astfel (raportarea se face la
nivelul anului 1990):
– 1 ian 1995 - ponderea produselor integrate 16%
– 1 ian 1998 - ponderea produselor integrate 17%
– 1 ian 2002 - ponderea produselor integrate 18%
– 1 ian 2005 - ponderea produselor integrate 49%

ACORDUL PRIVIND SUBVENŢIILE ŞI TAXELE COMPENSATORII


Acordul împarte subvenţiile în trei categorii:

– SUBVENŢII INTERZISE/PROHIBITE (gr. rosie) – cele care au drept scop stimularea


directă a exporturilor sau îi determină pe cei care le primesc să prefere
produsele autohtone în deterimentul celor din import
– SUBVENŢIILE ACŢIONABILE (gr. galbenă) – pot face obiectul impuneri unor taxe de
retorsiune, dar numai după demonstrarea prejudiciului cauzat. Acordul menţionează 3
categorii de prejudicii:
1. Subvenţiile acordate în ţara exportatoare afectează un sector din ţara importatoare
2. Subvenţiile acordate în ţara exportatoare afectează firmele concurente dintr-o ţară
atunci când acestea acţionează pe o piaţă terţă
3. Subvenţiile acordate afectează exportatorii ce doresc să pătrundă pe piaţa
respectivă
– SUBVENŢII NEACŢIONABILE (gr.verde) – curpind subvenţiile nespecifice sau
subvenţiile acordate pt cercetare, ecologizare sau pt susţinere “infant industries”
Singurul domeniu ce face e în ţara exportatoare tie de la prevederile acestui acord este cel
al aeronavelor civile.

ACORDUL PRIVIND LICENŢELE


Caracteristici determinante ale acordului:
– Procedurile de obţinere trebuie să fie neutre şi administrate njust şi echitabil
– Modificările aduse legislaţiei în domeniu trebuie aduse la cunoştinţa partenerilor
comerciale cu o perioadă rezonabilă de timp înaintea aplicării

4
– Durata de valabilitate a licenţelor trebuie să fie rezonabilă astfel încât să permită
derularea importului
– Formularele de obţinere a licenţelor precum şi procedurile aferente trebuie să fie supuse
unor proceduri simple, iar solicitanţii se vor adresa pe cât posibil, unui singur organ
administrativ.

ACORDUL PRIVIND EVALUAREA VAMALĂ

Stabileşte 5 proceduri succesive de evaluare a mărfurilor în vamă:


– Preţul din factură
– Preţul unor bunuri identice, având aceeaşi origine şi care au fost importate aproximativ
în aceeaşi perioadă de timp
– Preţul unor bunuri similare ...
– Preţul de revânzare pe piaţa ţării importatoare din care se deduc cheltuielile acumulate
în interiorul ţării importatoare
– Preţul calculat pe baza costurilor de producţie plus cheltuielile conexe

ACORDUL PRIVIND SALVGARDAREA


Prevede că o ţară poate restrciţiona importurile unor produse, dacă un sector economic
intern este prejudiciat sau ameninţat cu prejudiciul de către importuri.
Acordul stabileşte că ţările nu-si pot proteja sectoarele interne prin intermediul măsurilor
comerciale din “zona gri”
Orice măsură de acest fel era supusă unei aşa numite “sunset clause” (perioada maximă
iniţială era de 4 ani, dar în situaţii speciale putea fi prelungită până la 8 ani).

ALTE ASPECTE IMPORTANTE ALE RU


DOMENII NOI NEGOCIATE LA RU
– Serviciile
– Investiţiile
– Drepturile de proprietate intelectuală

ACORDURI INCHEIATE IN PREMIERĂ LA RU


– In domeniile negociate pt prima dată
– Ac privind inspecţia mărfurilor înainte de expediţie
– Ac privind măsurile sanitare şi fitosanitare

ACORDURI PLURILATERALE
Acordul privind achiziţiile guvernamentale
Acordul privind produsele lactate
Acordul privind carnea de vită
Acordul privind aeronavele civile

Anda mungkin juga menyukai