Cap.

I : NOTIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE

ANATOMIA SI FIZIOLOGIA SISTEMULUI
OSTEOARTICULAR

A. Sistemul osos
Sistemul osos alcatuieste scheletul care este format din oase si incheieturi si
este structura de baza ce sustine corpul uman.
Oasele ofera un suport rigid tesuturilor moi ale corpului si formeaza parghii ce se
misca cu ajutorul contractiilor musculare.
Scheletul uman este format din 206 oase separate,unite intre ele prin diferite
articulatii.Marimea respectiv forma diferitelor oase este deteminata de functia
anatomica.
Cel mai mare os este femurul avand 50
de cm, iar cel mai mic este scarita (2,6
cm),unul din oscioarele auditive.
Oasele sunt piese rigide,componente ale
scheletului.Ele indeplinesc mai multe
roluri functionale:
1.Rol de parghii ale aparatului
locomotor.Asupra lor actioneaza
muschii,asigurand sustinerea si
locomotia corpului.
2.Rol de protectie a unor organe
vitale:
- cutia craniana pentru creier
- canalul rahidian pentru maduva
spinarii
- cutia toracica pentru inima si
plamani
5

- bazinul osos pentru organele pelvine

3.Rol antitoxic.Oasele retin anumite substante toxice (Hg,Pb,F) patrunse
accidental in organism si le elibereaza treptat,fiind eliminate renal.
In felul acesta concentratia sanguina a toxicului nu creste prea mult si sunt
prevenite efectele nocive asupra altor organe.
4.Rol de sediu principal al organelor hematopoetice.La copii toate oasele, iar la
adult oasele late contin maduva rosie,hematogena.
5.Rol in metabolismul calciului,fosforului si electrolitilor.Oasele reprezinta
principalul rezervor de substante minerale al organismului.
Oasele pot fi impartite in 4 mari grupe:
- oasele lungi sau cilindrice,sunt alungite,usor curbate,au rolul de a amortiza
socurile(oasele gambei,bratului,degetelor)
- oasele scurte sau cubice,sunt colturoase, groase(oasele carpiene si tarsiene)
- oasele neregulate de forme si dimensiuni variate(formeaza unele parti ale
fetei si spatelui)
- oasele late (coastele,craniu,spata)reprezinta scuturi ale organelor vitale.
Metabolismul oaselor
Metabolismul oaselor presupune totalitatea proceselor biochimice care particip la
formarea i distrugerea tesutului osos, a oaselor general.
Aadar osul apare ca un organ viu, ale crui schimburi cu exteriorul se fac
continuu. Toate procesele metabolice de la nivelul oaselor se desfoar sub
actitmea enzimelor elaborate de celulele osoase (osteoblaste).
Metabolismul oaselor nu poate fi conceput decat in strins legtur cu procesele
metabolice din intreg organismul i in mod aparte cu metabolismul mineral, in
special acel al fosforului i calciului, respectiv echilibrul fosfocalcic metabolic.
Procesul de formare a srurilor minerale complexe (fosfai, carbonati etc.), din
elementele aduse de sange dup prealabila lor absorbtie(la nivelul intestinului
subire) sau din alte zone (prin desfacere etc.) i depunerea lor in oase poart
denumirea de mineralizare.
Desfacerea compuilor minerali insolubili (din structuri inclusiv osoase), in
forme simple solubile i trecerea lor in singe poart numele de demineralizare.
Pentru a se asigura integritatea structural i functional normal a tesutului osos
6

intre aceste dou procese trebuie sa existe un echilibru dinarnic perfect,

reglementat prin interventia numeroilor factori :
- factori alimentari (de aport pentru Ca, P etc.) ;
- factori de difuziune si osmoz (absorbie la nivedul intestinului)
- factori enzimatici (legai de osteoblaste, de sistemele enzimatice relativ
specifice metabolismului mineral)
- factori legati de eliminarea substantelor minerale (eliminarea renal).
Toi aceti factori condiioneaz echilibrul fosfocalcic, acesla fiind reglat de
intervenia hormonilor glandelor cu secreie intern dar i de activitatea vitaminei
D.
Prin echilibru fosfocalcic se inelege c in organism calciul i fosforul se gsesc
intr-un anumit raport normal i c acest raport trebuie meninut prin intervenia
unor mecanisme.
Fosforul i calciul se gsesc n organism sub form de sruri insolubile (n oase,
dini), in cantiti mari i sub form solubil (in lichidele organismului) in cantiti
foarte mici.
Astfel, calciul se gsete n sange in concentratie de 9-11 mg %, cunoscut sub
denumirea de calcemie iar fosforul are concentraia de 4-6 mg % fosfotemie.
De asemenea, in meninerea echilibrului fosfocalcic un rol important revine
vitaminei D care favorizeaz absorbia calciului i fosforului la nivelul intestinului
subire, intervenind astfel i n alte procese de osificare (mineralizare).
Deficientele morfofunctionale ale sistemului osos
Deficientele morfofunctionale ale sistemului osos pot apare din numeroase cauze.
Principalele cauze sunt cele privind tulburarea metabolisrnului procesele de
mineralizare i demineralizare.
Acestea sunt conditionate de factorii hormonali descrii tiroida si paratiroida
care, prin tulburrile lor pot determina deficiente ale metabolismului osos,
respectiv deficiente morfofunctionale ale oaselor.
Cand secretia de parathormon este in exces (hipersecretie) se produce mobilizarea
calciului din oase i rarefierea acestora (osteoporoz).

Oasele devin fragile i pot s se fractureze uor. Deficitul de vitamin D

,determin o scdere a absorbtiei fosforului la nivelul intestinului, dar i
diminuarea procesului de mineralizare a oaselor.
La adult, in aceste conditii apare boala numit osteo-malacie, iar la copii,
rahitismul. Rahitismul se produce atat din cauza aportului alimentar sczut in
vitamin D, cat i prin lipsa sau diminuarea expunerii organismului la razele solare.
Alte deficiente morfofunctionale ale oaselor pot fi ,determinate de factorii care
actioneaz asupra structurii i functiei acestora. Acesti factori pot fi :
- patologic, ca maladiile cronice cu atingerea structurii osului (tuberculoza
osoasa, osteomielita cronic, artrita, cancerul osos etc.). Ele determin atit
modificri de structur, dar i de form (cifoze -coloana vertebral ; curburideforrnatii -oasele lungi etc.)
- traumatic, ca lovituri puternice, compresiuni, tractiuni, depind limitele
specifice diferitelor oase care, n general, duc la fracturi. Oasele lungi sunt
ce1e expuse fracturilor.
Fracturile presupun ruperea osului in dou sau mai multe segmente. Refacerea
fracturilor impune imobilizarea membrului respectiv dup ce fragmentele
osoase se aduc in poziie normal in aparat gipsat, imobilizare care necesit un
repaus de citeva sptmini in vederea consolidrii fracturii. Zona de refacere a
osului fracturat poart denumirea de calus osos i fenomenele ce se petrec reproduc
in mare procesul de mineralizare, cu aport crescut de ioni de Ca i P, un consum
crescut de oxigen, o cantitate firesc mrit de enzime (fosfataze etc.), comparativ
cu alte zone ale osului.
Piciorul plat este o alt deformare aprand la nivelul boltii tarsiene prin turtirea
acesteia. Corectarea acestei deformri se face cu aparate ortopedice, introduse in
incltmite pentru mentinerea boltii tarsiene i pentru uurarea mersului ;
- de pozitie : sunt deformatii consecint a pozitiilor defectuoase din
activitatea practic, de munc, a oamenilor. La colari apare din cauza
pozitiei necorespunzatoare in timpul scrisului scolioza, la aduli alte
modificri ale coloanei vertebrale cifoza, lordoza.

Din
nastere,
coloana vertebrala este usor curbata, in forma literei S, dar alungita (imaginea nr.
1)
Cocoasa (cifoza, imaginea nr. 2) este cea mai inestetica deformare a coloanei
vertebrale. Se poate observa foarte usor atunci cand persoana respectiva are gatul si
umerii aplecati in fata.
Lordoza (imaginea nr. 3) apare la persoanele care au coloana vertebrala in regiunea
de jos a literei S foarte accentuata.
Scolioza (imaginea nr. 4) inseamna o deviere la stanga sau la dreapta a coloanei
vertebrale, adica un umar e mai sus decat celalalt.

B. Articulatiile
9

Articulatiile sunt organe de legatura dintre oase si sediul miscarilor dintre piesele
scheletice care vin in contact.
Articulatiile realizeaza legaturi mai mult sau mai putin mobile intre doua sau mai
multe segmente osoase,prin cartilaje si ligamente,tesuturi
elastice,conjunctive,foarte rezistente care se insera pe oase.

Se cunosc doua mari categorii de articulatii:

a) sinartroze,care realizeaza continuitate intre segmente osoase.
b) diartroze care creeaza o discontinuitate intre capetele oaselor
a) Sinartrozele au o mobilitate redusa,chiar deloc,in unele cazuri.
Ele se impart in:
- sindesmoze,unde capetele osoase sunt legate prin tesut conjunctiv(colagen
si fibre elastice),cum se gasesc la articulatiile ulnoradiale,intervertebrale,dento-maxilare etc.
Exist dou varieti in aceast categorie : sindesmozele propriu-zise i suturile
(fac legtura intre oase printr-o ptur subire de esu conjunctiv fibros numit
ligament sutural ) .
- sincondroze,formate din cartilaje hialine,fibroase,cum se intampla intre
corpurile vertebrale .
- sinostoze,constituite din tesut osos,ca intre ilion,ischion si pubis (impreuna
formeaza coxalul).
10

b) Diartrozele
Diartrozele sunt articulatii cu mobilitate mare,permitand miscari diverse.Oasele
intre care exista o diartroza au capetele invelite intr-o capsula articulara;intre cele
doua capete se gaseste cavitatea articulara,umpluta cu lichidul sinovial.Acesta are
rolul de a atenua frecarea activa,dureroasa dintre cele doua capsule articulare.
Lichidul sinovial este mentinut ca intr-un saculet de mambrana sinoviala.
Dup mobilitatea lor se impart in :
a) artrodii sau articulatii mobile;
b) amfiartroze sau articulatii sernimobile.
a) Artrodiile sau articulatiile sinoviale au o mare mobilitate.
Elementele unei artrodii sunt:
- suprafete articulare sunt acoperite de un sut cartilaginos hialin, fr vase
sanguine sau nervi, numit cartilaj de articulatie.
Fig. Articulatie sinoviala
- capsula articulara este un manon
fibros fixat pe marginile
suprafetelor articulare, i prezint
un strat extern, alctuit din
numeroase benzi fibroase ce poart
numele de ligamente periarticulare ;
ele dau rezistent capsulei.
- membrana sinoviala subtire i bogat
vascularizat, cptuete interiorul
articulatiei cu exceptia cartilajelor
articulare ;
el secret lichidul sinovial (sinovie),
viscos i incolor, care face mai
uoar lunecarea celor dou suprafete articulare.
- cavitate articulara este un spatiu complet inchis, aproape virtual.
- ligamente articulare au rol de a limita micrile unel articulatii i de a fixa
oasele intr-o anumit pozitie.
11

b) Amfiartrozele sint articulatii fr cap i fos articular, cu suprafetele articulare

uor concave sau aproape plane : mobilitalea unei
suprafete articulare pe cealalt fiind mult redus,
sunt numite i articulaii semimobile (de exemplu,
articulatiile corpurilor vertebrale, articulatiile
tarsornetatarsiene).

Fig. Amfiartroza

Tipurile de miscari in articulatii:

Flexie-Extensie-miscari de apropiere sau indepartare a doua segmente alaturate.Se
fac in jurul unui ax transversal.
Abductie-Adductie-se fac in jurul unui ax transversal.Prin adductie se realizeaza
apropierea fata de axul median al corpului,iar prin abductie indepartarea fata de
axul median.
Rotatie-miscare realizata in jurul axului care trece prin lungul segmentului ce se
deplaseaza;poate fi externa sau interna,dupa cum segmentul se roteste spre corp
sau in afara.
Circumductie-este miscarea complexa care totalizeaza
flexia,extensia,adductia,abductia si le asociaza cu rotatia.
Pronatie-Supinatie pronatia este miscarea de rotatie a mainii,prin care policele
se roteste medial,palma privind in jos,iar supinatia este miscarea inversa.La
picior,cand planta priveste spre lateral si marginea externa a piciorului se ridica,se
realizeaza pronatia,iar supinatia se realizeaza invers
Principalele tipuri de articulaii din organism
12

a. Articulatiile coloanei vertebrale.

Articulatiile corpurilor vertebrale sint de tipul amfiartrozelor. Corpurile vertebrale
sint legate intre ele prin discuri articulare intervertebrale i ligamente. Discul
intervertebral prezint un inel fibros periferic i o substant moale, elastic, la
centru, numit nucleu pulpos. Ligamentele sint dispuse astfel : ligamente
longitudinale comune pe prtile laterale ale coloanei vertebrale ligamentul
longitudinal anterior i posterior pe fata anterioar i posterioar a coloanei
vertebrale.
Articulaille arcurilor vertebrale sunt de tipul artrodiilor. Arcurile vertebrale
sunt unite prin : ligamentele galbene intre lamele a doua vertebre, ligamentele
interspinoase intre apofizele spinoase ;
Articulaia sacro-coccigiana este de tipul amfiartrozei, alctuit dint-un disc
fibrocartilaginos intrit de ligamente.
Articulaine atlanto-axoidiene. Legtura intre vertebra atlas i axis se face prin
intermediul a patru articulatii sinoviale (cate una pe prtile laterale, una
anterioar i alta posterioar).
Articulaiile occipito-atlanioidiene fac legtura intre atlas i occipital si sint de
tip elipsoidal. Atlasul se articuleaz cu osul occipital prin supraferte osoase,
capsul articular i ligamente.
b. Articulatia genunchiului
Genunchiul este reprezentat de regiunea articulara situate la jonctiunea coapsei cu
gamba.
Articulatia genunchiului uneste femurul cu tibia si cu rotula.Adaptarea perfecta a
suprafetei articulare a femurului cu cea a tibiei este asigurata prin existenta a doua
formatiuni fibrocartilaginoase,denumite meniscuri.
Ligamentele foarte puternice garanteaza o stabilitate perfecta a acestei articulatii.
Articulatia genunchiului are doua grade de libertate.
Miscari de rotatie interna si externa si inclinatie laterala.
c. Articulatia mainii
13

Un numar de 27 de oase constituie scheletul de baza al pumnului si mainii.Aceste

oase sunt grupate in carpiene,metacarpiene si falange.
Articulatia pumnului cea mai complexa articulatie a corpului,este formata din 8
oase carpiene grupate in doua randuri avand miscari foarte limitate intre ele.De la
radius spre ulna,randul proximal consta din osul scafoid,semilunar,piramidal si
pisiform.In aceeasi directie,randul distal consta in oasele trapez,trapezoid,capitat si
osul carlig.
Mana contine 5 oase metacarpiene.Fiecare metacarpian prezinta o baza,trunchi,gat
si un cap.
Mana contine 14 falange.Fiecare deget contine 3 falange(proximala,mijlocie si
distala)cu exceptia policelui care are doar doua falange.
Miscarile
Mobilitatea acestei articulatii este foarte importanta si se realizeaza prin miscari de
flexie si de extensie ale articulatiei mainii cu antebratul.
Ea permite de asemenea miscari laterale de inclinare spre interior a bratului si a
cotului sau miscarea cotului spre exterior.
d. Articulatia gleznei
Articulatia gleznei este ca o balama.Dar este mult mai mult decat o simpla
balama,glezna este formata din mai multe structuri importante.
Modelul unic al gleznei face articulatia foarte stabila.Articulatia trebuie sa fie
stabila pentru a sustine greutatea corporala de 1,5 ori cand persoana merge si de 8
ori cand persoana alearga.
Functionarea normala a gleznei este necesara pentru un mers usor si fara efort.
Structurile importante ale gleznei pot fi impartite in mai multe categorii.Acestea
sunt:
- oasele si articulatiile
- ligamentele si tendoanele
- muschii
- nervii
- vasele de sange
Articulatia gleznei este formata din conexiunea a 3 oase.Osul gleznei poarta
numele de talus;fata superioara a talusului se potriveste intr-un locas din capetele
14

inferioare ale tibiei si fibulei(osul subtire al gambei);fata inferioara a talusului sta

pe osul calcaiului numit calcaneu.
In interiorul articulatiei,oasele sunt acoperite cu un material alunecos numit cartilaj
articular.Acesta este un material care permite oaselor sa se miste usor unul pe langa
altul in orice articulatie a corpului.Grosimea cartilajului este de aproximativ 0,6 cm
in majoritatea articulatiilor care suporta greutati,cum ar fi glezna,soldul sau
genunchiul.Este suficient de moale pentru a permite absorbtia socurilor si destul de
puternic pentru a rezista toata viata,atata timp cat nu este lezat.
Ligamentele sunt tesuturi moi care leaga oasele intre ele.Acestea sunt
asemanatoare tendoanelor,doar ca acestea din urma unesc muschii de oase.
Ligamentele si tendoanele sunt structuri formate din fibre mici dintr-un material
numit colagen.
Ligamentele de ambele parti ale gleznei ajuta la mentinerea oaselor impreuna.
Trei ligamente realizeaza ligametul lateral complex,pe partea laterala a gleznei,la
distanta cea mai mare fata de cealalta glezna.Acestea include ligamnetul talofibular
anterior,ligamnetul calcaneo fibular si ligamentul talofibular posterior.Un ligament
gros,numit ligamentul deltoid sustine glezna medial(pe fata cea mai apropiata de
cealalta glezna).
Ligamentele care inconjoara glezna ajuta la formarea capsulei articulare.
O capsula articulara este un sac impermeabil care se formeaza in jurul oricarei
articulatii.Este formata din ligamentele din jurul articulatiei si din tesutul moale
aflat intre ligamentele care umple spatiile lasate de aceasta si formeaza un sac.
Articulatia gleznei, este sustinuta ,de asemeni de tendoanele din jur.
Tendonul lui Achile este cel mai important tendon pentru mers,alergat si sarit.Se
ataseaza de muschii gambei si apoi de calcaneu,mergand pana la nivelul degetelor.
Tendonul tibial posterior ajuta la sprijinirea arcului si permite intoarcerea piciorului
spre interior.Tendonul tibial anterior permite ridicarea piciorului.Doua tendoane
merg prin spatele maleolei laterale;acestea,numite peroneale,ajuta la rasucirea
piciorului in jos si in afara.
e. Articulatia cotului
Este o diatroza intre humerus,radius si ulna.
Functional aceasta articulatie este alcatuita din 3 articulatii:
- humero-ulnara
15

- humero-radiala
- radio-ulnara proxima
Cavitatile articulare comunica intre ele si exista o singura capsula articulara.
Capsula articulatiei cotului este intarita de ligamente si anume:
- ligamentul medial sau ulnar
- ligamentul lateral sau radial
- ligamente anterioare si posterioare
Articulatia cotului are un singur grad de libertate iar miscarile posibile sunt:flexie
si extensie.
f. Articulatia radio-ulnara
Anatomic sunt doua articulatii radio-ulnara respectiv proximala si distala la care se
poate adauga sindesmoza radio-ulnara.
Are un singur grad de libertate,miscari posibile fiind:pronatia si supinatia.
In supinatie cele doua oase sunt paralele iar in pronatie radiusul incruciseaza ulna
in formarea literei x.
g.Articulatia scapulo-humerala
Oasele care intra in alcatuirea umarului sunt humerusul,scapula si
clavicula.Acoperisul umarului este format dintr-o portiune a scapulei numita
acromion.
Exista de fapt 4 articulatii care formeaza umarul.Principala articulatie a
umarului,numita articulatia glenohumerala,se formeaza in locul in care capul
humeral se potriveste la nivelul unei scobituri de la nivelul scapulei.Aceasta
scobitura poarta numele de cavitate glenoida.
Articulatia acromio-claviculara se gaseste intre acromion si clavicula.
Articulatia sterno-claviculara realizeaza conexiunea intre brat si umar si scheletul
principal al toracelui anterior.
O articulatie falsa se formeaza in locul in care scapula gliseaza la nivelul toracelui.
Aceasta articulatie,numita articulatia scapulo-toracica,este importanta deoarece
necesita ca muschii din jurul scapulei sa functioneze impreuna,pentru a mentine
glenoida in linie in timpul miscarilor umarului.
16

Articulatia scapulo-humerala are 3 grade de libertate,miscarile posibile

sunt:flexia,extensia,abductia,adductia,rotatia mediala si laterala ,circumductia.

h. Articulatia coxofemurala
Articulatia coxofemurala sau articulatia sodului face legatura dintre femur si osul
iliac si este una dintre cele mai robuste articulatii ale corpului uman imbinand
stabilitatea cu mobilitatea datorita combinatiei dintr-o capsula articulara foarte
rezistenta si trei ligamente groase,si anume:
- capsula articulara
- ligamentul iliofemural
- ligamentul ischiofemural
- marele trohanter al femurului
Este o articulatie sinoviala si sferoida.
Ea este considerata o articulatie sinoviala deoarece oasele se articuleaza intr-un
spatiu numit cavitate articulara.Aceasta este acoperita cu un strat de cartilaj
hialin,cartilajul articular,care acopera oasele cu un strat neted,ceea ce reduce
frictiunea in timpul miscarilor si amortizeaza socurile.
Miscari posibile:flexia,extensia,abductia,rotirea.

17

18