Anda di halaman 1dari 11

Analiza biomecanica a aruncarii mingiei in handbal

Handbalul este un joc bine cunoscut n ara noastr cu rezultate particulare de a lungul
timpului, care justific un studiu aprofundat biomecanic, ce are ca scop dezvoltarea unor
principii de reducere a riscului de accident i creterea performanei de joc. Atunci cand vorbim
de accident in handbal vorbim despre micri executate incorect din punct de vedere biomecanic,
care duc solicitarea nedorit a unei articulaii. Micarea cea mai definitorie in handbal este
aruncarea la poarta sau tragerea la poarta, pe care o s-o numim pentru simplificare tir la poarta.
Micarea de tir la poart este una foarte complex din punct de vedere biomecanic intrucat
eficiena ei este dependent de o micare complex a membrului superior, n articulaia umrului,
ajutat de micarea trunchiului, cu o amplitudine definit i cu riscul de a produce trauma, atunci
cand, n intervalul de timp alocat micrii intervine un factor extern blocant, adversarul care pe
lang stoparea micrii poate produce trauma. Valuarea micrii de tir la poart poate fi evaluat
din punct de vedere al unor criterii sportive (non mecanice) sau din punct de vedere al analizei
micrii cu ajutorul sistemelor optometrice, electromagnetice, platforma de forta, accelerometre.
Exist deci posibilitatea decelerrii particularitilor micrii n funcie de cauze (for a si
moment) sau n funcie de consecine (traiectoriile liniare sau articulare ale segmentelor). A doua
posibilitate este de a evalua micarea dup o simulare biomecanic.

Anatomia si biomecanica umarului


Cunoaterea funcionrii complexului articular i muscular al umrului a beneficiat foarte
mult de pe urma progreselor n dezvoltarea de tehnici de reabilitare i chirurgie n ceea ce
priveste umrul degenerativ. Astfel, cunoatem funcionarea corespunztoare a fiecrui muchi
de la Duchenne i pan la Boulogne. Cu toate cestea, exist i paradoxuri cum ar fi cazurile n
care un pacient ce prezint o denervare complet a deltoidului i care realizeaz n mod normal o
micare de abducie cu o articulatie glenohumerala liber. Inman determin pozi ia mecanic
neutr de reducere a fracturilor umerale. Saha s-a inspirat din lucrrile anterioare ce definesc trei
faze n micarea de abductie: faza I (ridicare la 60 altitudine n ndoire sau 30 la abductie), faza
II (ridicare de 60 la 90), faza III (ridicare vertical la 180). Concep iei mecanice primitive

analitice a aciunilor musculare i s-a alaturat un concept global de stabilizare rotativ dinamic,
articular, tridimensional.

Obiective functionale
Programul funcional al umrului folosete un compromis mecanic ntre stabilitate i
mobilitate. Mobilitatea trebuie s fie complet pentru a permite prinderea din toate direc iile.
Precizia prinderii unui obiect se confrunt de multe ori cu problema excesului de greutate distal,
care necesit structuri de stabilizare proximal foarte dezvoltate. Toate micrile umrului sunt
corelate continuu cu cmpul vizual, permiand s neleag faptul c limitarea rotaiei capului
afecteaz amplitudinea posibilitilor de prindere. Umrul este, cu cele trei axe ale sale i cu cele
3 grade de libertate n comun, cel mai mobil complex al corpului. Centura scapulara este format
din trei articulaii adevrate: sterno costo claviculare, acromio claviculara, gleno humerale i
dintr un spaiu de alunecare scapulotoracica. Aceste structuri articulare sunt concepute s
funcioneze in prindere, necesitand o mobilitate extrem mpreun cu soliditatea funcional a
fiecrui element. Implicarea diferitelor elemente ale ansamblului nu este secvenial, ci
simultan. Complexul articular al umrului are nevoie, pentru funcionarea sa, de 19 muchi dintr
un total de 54 de muschi pentru ntregul membru superior. Aceti 19 muchi ac ioneaz sub
forma a 25 de momente de rotaie care asigur micarea i stabilitatea n toate cele 3 planuri de
spaiu. Pentru Fick, participarea diferitelor articulaii este de 50% glenohumerale, 40% n
acromioclavicular i 10% la sterno costo clavicula. Muchii periarticulari ocup un spaiu
proeminent. Umrul poate fi considerat un adevrat "muchi" i nu o articulaie propriu zis

Conexiunea musculara spino-scapulo-humerale: piramidele trunchiate


Membrul superior este aplicat pe scheletul axial de ctre centura scapular mpreun cu
suprafeele de contact articulare discordante i reduse. Pentru a asigura o stabilitate mai bun,
este esenial s existe nite mijloace de conexiune complementare. Aceste elemente de conexiune
extra articular sunt de ordin muscular i se dispun sub forma unei piramide trunchiate la baza
axial medial spinal i n captul de mai de sus lateral axilar. Zidurile acestei piramide se afl
n muchii deltoid anteriori, dup muchii trapezoidali i romboidali, n fata pectoralului mare, de
partea de sus a muschiului supraspinos i ridicator al scapulei i pe muchiul mare dorsal. Aceti

muchi ofer fixarea omoplatului permitand acionarea articulatiei scapulohumerale care se


mic pe o baz relativ stabile.

Clasificare
Structurile osoase i ligamentele sunt insuficiente pentru a asigura stabilitatea umrului.
Micrile umrului sunt dependente de muchii repartizai pentru realizarea unei micri. Aceste
aciuni musculare iau n considerare, pe de o parte, nivelul articulaiei umrului, iar de cealalt
parte, nivelul centurii scapulare.Pentru a realiza 10 Contribuii experimentale privind recuperarea
posttraumatic a articulaiei umrului att o stabilitate bun i mobilitate mare, exist 25 de
cupluri musculare care vor aciona succesiv la nivelul articulaiilor scapulo humerale,
acromioclaviculare,sternoclaviculare i la spaiul de alunecare scapulotoracic. Vom distinge cinci
grupuri de muchi suspensori, muchi coboratori, aductori, rotativi interne i rotativi externi, de
retropulsie i de antepulsie. Muchii suspensori (ridicatori) se disting n suspensori ai
humerusului, mpreun cu coracobrahialul, cu capul lung al bicepsului, capul lung al tricepsului,
deltoidul i n suspensori ai scapulei i claviculei cu ridicatorul scapulei, trapezul superior,
romboidalul i omohioidianul. Muchii coboratori i includ pe cei ai scapulei mpreun cu
trapezul inferior, muchiul pectoral mic, clavicula cu sub clavicula i cele ale humerusului, cu
coboratorii scuri: supraspinos, infraspinos, sub scapular, muchiul rotund mare i coboratorii
lungi: muchiul pectoral mare, muchiul dorsal mare, capul lung al bicepsului. Mu chii aductori
ai humerusului sunt: pectoral mare, dorsal mare, rotund mare, iar ai omoplatului: muchiul trapez
mijlociu, romboidal. Muchii rotatori interne muchii ai humerusului sunt: pectoral mare, dorsal
mare, rotund mare, iar ai omoplatului: deltoid anterior i pectoralul mic. Muchii rotatori externi
ai humeruslui sunt: muchiul rotund mic, infraspinos, iar ai scapulei: romboidal i trapez.
Muchii antepulsori ai humerusului sunt: coracobrahial, deltoid anterior, pectoral, iar ai
omoplatului: deltoid anterior. Cei retropulsori ai humeruslui sunt: rotund mic, rotund mare,
deltoid posterior dorsal mare, iar ai omoplatului: romboidal i trapez,
Funcionarea umrului se bazeaz pe o aciune global de trei complexuri osoase,
articulare i musculare. Micarea de circumductie este rezultatul mai multor deplasri la cele trei
planuri din spaiu: cu planul frontal: abduciunea aduciune, n plan sagital: flexiunea extensia i
n plan orizontal: rotaie intern i extern.

Analiza dinamica
Prezint o revizie cu scopul de a descrie micarea de aruncare n forma sa general i
pentru definirea specificului micrii de tir la poart deoarece analiza cinematic de aruncare este
caracterizat de o flexie mai mult sau mai puin pronunat a antebraului.
Scopul acestei revizii este descrierea micrii de aruncare n forma sa general i pentru a
defini specificul micrii de tir la poart. Analiza cinematic de aruncare este caracterizat de o
flexie mai mult sau mai puin pronunat a antebraului conform Atwater. Un mare numr de
sporturi utilizeaz aceasta micare. Aici putem include baschetul, polo, fotbalul American i
chiar aruncarea cu sulia. Vom defini micarea general cu descrierea spre final a specifica ii de
micare n handbal.

Analiza descriptiva
Aceast parte face descrierea general a lansrii din perspective punctelor comune cu
alte discipline fa de handbal. Descrierea necesit implementarea unor termeni ce permit
definirea printre altele a rotaiilor segmentelor i deplasarea articulaiilor.

Evoluia parametrilor cinematici


Dei aruncarea din bra este un concept generalizat, exist unele execuii de tragere cu
particulariti n funcie de sportul practicat. Aceste particulariti se regsesc n special n
analiza cinematic, ce permite descrierea micrii. In particular,(valorile extreme) momentul n
care aceste valori extreme apare, precum i valorile obinute la lansare, constituie parametri
particulari. Analiza ultimelor valori permite, ntr o prim etap, punerea n eviden a a
particularitii funcie de disciplina sportiv i ajut la corelaia dintre parametrii cinematici i
criteriile de performan pe disciplin. Pentru lucrarea curent prezint interes valorile extreme
pe diferite tipuri de lansri din bra pentru a putea decela caracteristicile pe fiecare disciplin n
scopul realizrii unui dispozitiv de protecie sau coordonare micare.
BIOMECANICA ARUNCARILOR LA POARTA
Aruncarea la poarta din plonjon
Majoritatea procedeelor de aruncare la poarta din plonjon au un fond comun de executie.
Diferentele sunt determinate de utilizarea lor tactica, de pozitia atacantului si a aparatorului si de
activitatea portarului.
Aruncarea la poarta din plonjon cu cadere in fata

Acest procedeu de aruncare se foloseste atat pentru aruncarile de la semicerc, cat si pentru
aruncarile de pedeapsa (7 m). Jucatorul sta cu fata spre poarta, cu picioarele putin departate si
genunchii usor indoiti. Mingea se tine cu ambele maini in dreptul pieptului. Atunci cand se
hotaraste sa arunce la poarta, jucatorul se ridica pe varfuri, impinge totodata si genunchii inainte
si duce mingea deasupra umarului drept. Aceasta este faza pregatitoare a aruncarii. Faza de
aruncare propriu-zisa incepe prin impingerea accentuata a bazinului in fata, antrenand caderea
corpului inainte. Mingea ramane si mai mult in urma, deci miscarea pregatitoare a bratului pentru
aruncare se accentueaza. Cand corpul jucatorului ajunge sa faca un unghi de aproximativ 45 cu
solul, bratul efectueaza miscarea de aruncare zvarlita, imprimand astfel mingii o viteza mare de
zbor .
Dupa aruncare, corpul cade in fata. Socul produs de contactul cu solul se amortizeaza prin
sprijin elastic pe brate si rulare pe coapsa piciorului din partea bratului de aruncare.
Extrema executa o saritura deasupra semicercului, cu corpul in zbor aproape de orizontala
si razant cu solul. Mana dreapta, in care tine mingea prin apucare, este dusa mult inainte, timp in
care corpul se rasuceste in aer, cu latura dreapta spre sol.
La momentul oportun, jucatorul arunca mingea la poarta, de regula in coltul lung sau
printre picioarele portarului, daca acesta iese in intampinarea atacantului. Viteza de zbor a mingii
este determinata de zvacnirea din articulatiile cotului si pumnului.
Aruncarea la poarta din saritura cu ducerea bratului lateral
Este un procedeu tehnic de aruncare la poarta de pe extrema stanga, cu ajutorul caruia se
pot inscrie goluri chiar daca in momentul sariturii deasupra semicercului unghiul de aruncare nu
era prea favorabil. Extrema stanga poate folosi acest procedeu luandu-si elan fie dinspre coltul
terenului, fie in patrundere pe langa ultimul aparator, venind dinspre semicercul de 9 m. Saritura
puternica se executa si in lungime, deoarece prin plutirea inainte se mareste unghiul de aruncare.
In timpul sariturii, bratul drept, indoit din cot, se duce deasupra capului, tinand mingea cat mai
departe de adversar. Cand jucatorul a atins punctul maxim de inaltare, duce brusc bratul lateral,
aproape intins, si arunca puternic la poarta. Aterizarea se face pe piciorul de bataie.
Aruncarea la poarta din saritura cu aterizare pe piciorul din partea bratului de
aruncare
Extrema stanga isi ia elan venind dinspre coltul terenului catre aparatorul lateral. Bataia se
executa pe piciorul stang, punand laba paralel cu semicercul. Datorita prezentei aparatorului,

atacantul nu mai ridica mingea in sus, ci o duce cu ambele maini in fata. Cand jucatorul ajunge in
punctul maxim al sariturii, executa aruncarea, care poate fi zvirlita pe deasupra umarului sau prin
ducerea bratului lateral pe langa umar. Pe toata durata aruncarii, piciorul drept este mentinut in
fata, pregatit pentru ca, in momentul aterizarii, sa amortizeze socul produs de contactul cu solul.
Aruncarea la poarta din saritura cu bataie pe piciorul din partea bratului de
aruncare
Acest procedeu tehnic, de mare eficacitate, presupune o foarte buna indemanare, detenta si
coordonare, pe langa forta de aruncare.
Extrema stanga isi creeaza o pozitie de aruncare venind dinspre semicercul de 9 m .In mod
premeditat, pentru a nu-si micsora unghiul de aruncare, extrema bate pe piciorul drept, deci pe
piciorul din partea bratului de aruncare, ceea ce contravine cu tehnica obisnuitei aruncari din
saritura. In acest timp, jucatorul tinde sa duca mingea cu ambele maini in partea stanga a
corpului, departe de aparator. Din momentul bataii pe piciorul drept, stangul penduleaza inainteinapoi, iar dreptul se duce inainte, indoit din genunchi. Mingea este transportata rapid deasupra
umarului drept si pregatita de aruncare.
Aruncarile la poarta de la distanta
In handbalul modern, apararile au devenit extrem de vigilente, bine organizate, astfel ca
actiunile de finalizare de la semicerc sunt tot mai dificile si ocaziile mai rare. Echipa care
beneficiaza de aportul catorva buni aruncatori la poarta de la distanta, capabili sa atraga asupra
lor aparatorii va putea sa practice un joc de atac complex, prin care sa se valorifice ambele linii
ale atacului.
Aruncarile la poarta de la distanta pot fi executate din saritura sau din sprijin pe sol.
Aruncarea la poarta din saritura
In cadrul fazei a IV-a a atacului s-au dezvoltat mai multe procedee de aruncare la poarta
din saritura.
Aflandu-se in patrundere spre poarta, jucatorul se decide sa arunce. Problema principala
care se pune este sa execute in cel mai scurt timp posibil o aruncare puternica in coltul cel mai
vulnerabil al portii peste aparatorii care sar la blocaj. Pentru aceasta, jucatorul incepe elanul
inainte de primirea mingii. De regula, prinde mingea pe piciorul drept, dupa care mai face un pas
cu stangul inainte, batand pentru saritura. Odata cu bataia, duce mingea deasupra umarului drept,
impingand-o cu mana stanga in palma dreapta, iar piciorul drept, indoit din genunchi, se ridica

printr-o pendulare energica dinapoi-inainte, contribuind la inaltarea si echilibrarea corpului in


aer.
Cand mingea a ajuns inapoi, deasupra umarului, incepe miscarea propriu-zisa de aruncare
zvarlita. Piciorul drept penduleaza de data aceasta dinainte-inapoi, in timp ce bratul drept trage
cu putere de minge si in final o impinge in directia dorita. Palma executa ultima miscare,
contribuind la accelerarea vitezei de zbor a mingii prin flexia pe antebrat si pronatia din finalul
aruncarii. Apoi, jucatorul aterizeaza pe piciorul stang .
Aruncarea la poarta din saritura precedata de pas incrucisat
Mingea este prinsa pe piciorul drept, dupa care urmeaza pasul cu stangul si din nou cu
dreptul, incrucisat, cu varful orientat in afara. In acest timp, jucatorul duce mingea in jos lasand
impresia ca pregateste o aruncare pe langa sold, ceea ce il determina pe aparatorul direct sa ia
masuri in vederea blocarii aruncarii pe care el o banuieste ca s-ar executa pe langa sold sau pe
langa genunchi.
Observand reactia aparatorului la miscarea pregatitoare, atacantul se decide sa sara de pe
piciorul stang si, ducand mingea deasupra umarului, arunca la poarta, peste bratele aparatorului
surprins.
Aruncarea la poarta din saritura cu ducerea bratului prin lateral
Miscarile pregatitoare sunt identice cu cele de la aruncarea clasica' din saritura. In timpul
elanului, atacantul observa ca adversarul direct a ridicat bratele in sus pentru a bloca aruncarea.
Ca urmare, in loc sa execute aruncarea zvarlita cu bratul intins in sus, il duce prin lateral,
departand mingea de aparator si trimitand-o spre poarta printr-o aruncare zvarlita lateral pe langa
umar.
Aruncari la poarta din sprijin pe sol
Jucatorii din linia de 9 m reusesc de multe ori sa se demarce si sa ajunga intr-o pozitie
favorabila de aruncare la poarta de la distanta. Pentru o aruncare eficienta la poarta de la distanta
de 9-11 m, pe langa forta de aruncare, este nevoie si de o tehnica corespunzatoare, pentru crearea
unei viteze initiale de zbor a mingii care sa-1 puna in dificultate pe portar. Aruncarile la poarta
din sprijin pe sol, cu pas incrucisat, pas adaugat sau pas saltat, ca elan premergator aruncarii,
asigura zborul rapid al mingii, fara de care nu se poate concepe inscrierea golurilor de la distanta.
Aruncarea la poarta cu pas incrucisat

Procedeul este folosit de jucatorii din linia de 9 m, mai cu seama atunci cand primesc
mingea dinspre dreapta. Este bine ca mingea sa fie prinsa, in patrundere, pe piciorul drept. In
acest caz, dupa prindere, jucatorul face un pas cu piciorul stang inainte.
Urmeaza apoi incrucisarea piciorului drept prin fata celui stang si sprijinirea acestuia pe
sol cu varful rasucit spre dreapta. O data cu incrucisarea piciorului, jucatorul duce mingea
deasupra umarului, pregatita pentru aruncarea care va urma, dupa ce piciorul stang va fi repus pe
sol. Aceasta a fost faza pregatitoare a aruncarii sau elanul. Dupa ce piciorul stang a fost blocat pe
sol, urmeaza miscarea de aruncare, compusa din impingerea puternica din piciorul drept,
zvarlirea din bratul drept si trecerea greutatii corpului pe piciorul stang .
Pentru reducerea timpului necesar executarii acestei aruncari, jucatorii avansati incep
incrucisarea cu piciorul drept inca inainte de primirea mingii, ceea ce scurteaza mult timpul
necesar executarii aruncarii.
Aruncarea la poarta cu pas adaugat
Jucatorul aflat in patrundere spre poarta se straduieste sa prinda mingea pe piciorul stang,
apoi face pasul adaugat cu piciorul drept si, concomitent, duce mingea deasupra umarului. In
continuare, face un nou pas cu stangul inainte, timp in care mingea ramane si mai mult in urma
umarului drept, dupa care blocheaza piciorul stang pe sol si, zvarlind din brat, arunca puternic
mingea .
Aruncarea la poarta cu pas saltat
In timpul elanului, jucatorul primeste mingea, pe piciorul drept, dupa care, in loc sa duca
stangul in fata,

el executa un pas saltat de pe dreptul pe dreptul, timp in care duce si mingea

inapoi, pregatindu-se de aruncare. Odata cu ducerea piciorului stang in fata, mingea ramane si
mai mult in urma. Piciorul stang se fixeaza pe sol, apoi se blocheaza si in continuare se executa
aruncarea zvarlita pe deasupra umarului, pe langa sold sau pe langa genunchi .
Aruncarea la poarta pe langa sold
Elanul pregatitor pentru aruncare, poate fi pasul incrucisat sau saltat. Mingea, tinuta cu o
mana prin apucare, se duce pe jos sau saltat. Mingea, tinuta cu o mana prin apucare, se duce pe
jos inapoi. In momentul in care piciorul stang se blocheaza pe sol pentru aruncare, trunchiul se
inclina putin spre dreapta. Datorita acestei pozitii, deplasarea inainte a bratului aruncator se face
prin

lateral

pe

langa

sold. Mingea paraseste mana aruncatorului la o inaltime de

aproximativ 1 m distanta de sol, trecand astfel pe sub bratul aparatorului pregatit sa blocheze.

Aruncarea la poarta pe langa genunchi


Ca si la aruncarea la poarta pe langa sold, se poate folosi elanul cu pas incrucisat sau cu
pas saltat, care ingaduie jucatorului sa intoarca corpul spre dreapta si sa duca in acelasi timp
mingea in jos si inapoi. Pentru aruncarea la poarta pe langa genunchi, jucatorul trebuie sa
fandeze ceva mai mult. In faza de zvarlire a mingii se produce o ingenunchere adanca si o
inclinare pronuntata a trunchiului spre partea bratului de aruncare. Capul se apleaca de
asemenea de partea bratului aruncator, privirea ramane insa in directia portii. In momentul
aruncarii, bratul este orientat in jos, mingea se tine cu o mana prin apucare, iar traiectoria
imprimata mingii este de regula paralela cu solul .
Aruncarea la poarta prin evitare
Aruncarea la poarta prin evitare se executa in felul urmator : dupa elanul de patrundere
spre poarta si miscarile pregatitoare de aruncare cu pas incrucisat sau saltat, jucatorul pune
piciorul stang pe sol ceva mai lateral spre stanga in afara directiei de inaintare spre poarta. In
felul acesta, el isi creeaza conditia pentru a evita blocajul adversarului direct.
Dupa blocarea piciorului stang pe sol, jucatorul incepe aruncarea propriu-zisa prin
impingere puternica din piciorul drept. Aruncarea se executa prin zvarlire pe deasupra capului in
momentul in care trunchiul a ajuns sa fie mult indoit spre stanga, miscare prin care atacantul
izbuteste sa indeparteze mingea de aparator.
Aruncarea la poarta prin evitare cu plonjon
Pentru a-l ocoli si mai mult pe aparator in timpul aruncarii, se executa aruncarea la poarta
prin evitare cu plonjon. Miscarile pregatitoare pentru aruncare se fac tot din elan cu pas
incrucisat sau saltat. Dupa blocarea piciorului stang pe sol, ceva mai lateral spre stanga fata de
linia de inaintare spre poarta, jucatorul impinge cu mai multa putere din piciorul drept, trece
greutatea pe stangul, inclina mult trunchiul lateral spre stanga si se lasa sa cada in aceasta
directie. Mingea, dusa deasupra capului prin aceeasi rotare ca la aruncarea prin evitare descrisa
anterior, se tine cu o mana prin apucare. Cand trunchiul a ajuns la orizontala si corpul se gaseste
in cadere pronuntata spre stanga, printr-o zvarlire puternica din brat, se executa aruncarea la
poarta pe langa sau pe sub bratele aparatorului direct. In cadere, jucatorul ia contact cu solul mai
intai cu bratul stang, apoi cu dreptul si in final ruleaza pe partea laterala a corpului.

Aruncarea la poarta prin evitare nu este un procedeu tehnic foarte complicat si greu de
insusit. Totusi, executarea lui presupune o foarte buna forta a musculaturii si in acelasi timp o
mobilitate exceptionala a articulatiilor.