Anda di halaman 1dari 6

Datoria publică. Datoria publică internă şi externă

  • 1. Continut si structura

  • 2. Indicatori utilizati in analiza datoriei publice

Conceptul de datorie publică

Datoria publică reprezintă totalitatea obligaţiilor financiare interne şi externe ale statului, la un moment dat, provenind din împrumuturi contractate directe sau garantate de Guvern, prin Ministerul Finanţelor Publice, sau de autorităţile administraţiei publice locale de la diverşi creditori, persoane fizice sau juridice rezidente sau nerezidente în România [Moşteanu et al, 2008, p. 252]. Banca Mondială[Banca Mondială, 2002] defineşte datoria publică ca fiind suma dintre datoria publică şi datoria publică garantată. Aceste două categorii sunt definite după cum urmează:

  • a) datoria publică reprezintă suma obligaţiilor interne şi externe ale debitorilor publici. Din categoria debitorilor publici fac parte: Guvernul şi agenţiile sale, unităţile administrativ-teritoriale şi agenţiile acestora, organismele publice autonome cum ar fi întreprinderile de stat şi filialele în care statul are o participaţie majoră. Obligaţiile organismelor publice neguvernamentale includ împrumuturi care pot fi şi garantate şi negarantate de guvern;

  • b) datoria publică garantată reprezintă suma tuturor obligaţiilor interne şi

externe din sectorul privat, a căror garanţie a rambursării la scadenţă este asigurată de către o entitate publică. Într-o altă definiţie, Fondul Monetar Internaţional[IMF, 2002] împarte sectorul public în Sector Public Financiar şi Non-Financiar. Sectorul Public Financiar include instituţiile monetare (cum ar fi: Banca Centrală, Trezoreria, instituţii financiare depozitare cu capital de stat inclusiv băncile comerciale). Sectorul Public Non-Financiar cuprinde guvernul, autorităţile guvernamentale şi întreprinderile de stat. Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială clasifică datoria unei ţări ca datorie publică internă şi datorie publică externă în funcţie de rezidenţa creditorului. Ca urmare se pot distinge următoarele forme:

Datoria în moneda ţării debitoare şi în valută deţinută de nerezidenţi formează

datoria externă; Datoria în moneda ţării debitoare şi în valută deţinută de rezidenţi formează datoria internă.

Există

o

serie

de

definiţii

ale

datoriei

publice

folosite

în

practica

internaţională[ UNCTAD- Virtual Institut, 2002] şi anume:

asumarea datoriei – acord trilateral între creditor, vechiul debitor şi un nou

debitor, prin care noul debitor îşi asumă responsabilitatea de a rambursa către creditor datoria vechiului debitor; răscumpărarea datoriei – reprezintă răscumpărarea de către debitor a întregii datorii sau doar a unei părţi, nu la valoarea nominală ci la valoarea de piaţă inclusiv un discount; capitalizarea datoriei – convertirea datoriei în valută în datorie în monedă naţională;

anularea datoriei – acord bilateral încheiat între creditor şi debitor de a anula o parte a datoriei sau chiar întreaga sumă datorată;

schimbarea datoriei

– schimbul datoriei într-o

altă formă de credit sau în

obligaţiuni având la bază un alt contract; ştergerea datoriei – anularea voluntară a întregii datorii sau doar a unei părţi

asumată printr-un acord contractual între debitor şi creditor; reeşalonarea datoriei – amânarea plăţii unor sume ce reprezintă serviciul datoriei

publice (rate, dobânzi, comisioane); restructurarea datoriei – acţiune dintre un creditor şi un debitor care constă în

schimbarea profilului de plată al serviciului datoriei; debt overhang– apare atunci când datoria restantă sau întreaga datorie a debitorului nu poate fi acoperită de o creştere economică anticipată.

Indicatori privind datoria publică internă

Analiza datoriei publice interne poate fi efectuată cu ajutorul unui indicator numit serviciul datoriei publice interne (SDPI). Acesta reflectă volumul resurselor financiare publice alocate pentru acoperirea obligaţiilor interne, la nivelul unui exerciţiu financiar.

Serviciul datoriei publice interne cuprinde(figura 1):

 asumarea datoriei – acord trilateral între creditor, vechiul debitor şi un nou debitor, prin care

Figura 1. Structura serviciul datoriei publice interne

Efortul financiar sau povara datoriei publice se exprimă cu ajutorul mai multor indicatori, printre care:

* mărimea absolută şi mărimea medie pe un locuitor a serviciului datoriei publice; * raportul dintre serviciul datoriei publice şi PIB; * raportul dintre serviciul datoriei publice şi totalul cheltuielilor publice; * ponderea serviciului datoriei publice în totalul cheltuielilor bugetare după caz.

Structura datoriei publice are în vedere gradul de exigibilitate al acesteia. Sumele exigibile la termen scurt formează datoria flotantă, iar cele exigibile la termene mijlocii şi lungi formează datoria consolidată. Structura datoriei publice diferă de la o ţară la alta şi chiar de la o perioadă la alta, în funcţie de condiţiile financiare monetare. În funcţie de termenul la care obligaţia devine exigibilă, datoria publică se împarte în trei categorii(figura 2).

Structura datoriei publice are în vedere gradul de exigibilitate al acesteia. Sumele exigibile la termen scurt

Figura 2. Structura datoriei publice în funcţie de termenul la care obligaţia devine exigibilă

Datoria publică externă

Noţiunea de datorie externă este mai largă decât aceea de datorie publică externă, deoarece cuprinde pe lângă datoria publică externă directă şi garantată şi datoria negarantată public (privată sau comercială). Astfel, pentru datoria externă există mai multe interpretări:

datorie externă brută în sens larg - cuprinde sumele de bani şi alte valori pe care rezidenţii unei ţări, persoane fizice şi juridice, le datorează străinătăţii la un moment dat. Aici sunt cuprinse toate obligaţiile băneşti faţă de străinătate, cu caracter public sau privat, indiferent de gradul lor de exigibilitate, de existenţa sau nu a unei garanţii. Această interpretare nu are decât un caracter teoretic, întrucât nu are aplicabilitate în practică, datorită dificultăţii de exprimare a tuturor obligaţiilor existente la un moment dat faţă de străinătate; datorie externă brută în sens restrâns - cuprinde obligaţiile băneşti faţă de străinătate, cu următoarele excepţii: creditele pe termen scurt (sub 1 an); investiţii străine directe; ajutoare cu caracter nerambursabil; împrumuturile externe cu o perioadă de graţie de 10-15 ani sau mai mare; împrumuturile acordate de unii creditori externi sucursalelor, filialelor sau alte reprezentante ale acestora în condiţii mai avantajoase decât cele practicate pe piaţa mondială; creditele contractate de persoane fizice sau juridice, negarantate de autorităţile publice competente; datoria externă în interpretarea Băncii Mondiale şi a celorlalte instituţii din sistemul său - cuprinde sumele datorate unor creditori publici şi privaţi, în valută, bunuri sau servicii, cu o perioadă de rambursare mai mare de un an şi sumele datorate de persoane private, dar garantate de o autoritate publică. În cadrul acestei interpretări nu sunt cuprinse următoarele categorii: datoria persoanelor private către străinătate negarantată de autorităţile publice; datoria din tranzacţiile cu Fondul Monetar Internaţional; datoria care poate fi achitată, la opţiunea debitorului, în moneda ţării sale; sumele datorate unor creditori rezidenţi în străinătate, pentru care nu au fost stabilite termene de plată;

datoria externă netă - diferenţa dintre activele publice şi private ale rezidenţilor unei ţări în străinătate (disponibilităţi valutare, împrumuturi acordate, investiţii directe, titluri, diverse alte creanţe şi valori) şi activele deţinute de rezidenţii străini în ţara considerată (împrumuturi primite de la guverne, agenţii guvernamentale şi alte entităţi publice; credite primite de la bănci private, organisme financiare şi alţi creditor;, investiţii de capital, titluri, disponibilităţi valutare şi alte valori aparţinând unor persoane publice sau private străine). Adesea, în datoria externă netă se includ numai creanţele lichide sau uşor realizabile faţă de străinătate, în timp ce celelalte creanţe care nu pot fi uşor mobilizate sunt excluse din calcul. Datoria externă (figura 3) constituie o soluţie de completare a resurselor privind creditul intern, contribuind chiar şi la creşterea nivelului de trai. De asemenea, creditele externe pot fi folosite şi pentru finanţarea balanţei de plăţi externe, asigurând o creştere economică a ţării în condiţiile unei utilizări eficiente a acestora paralel cu o majorare a exporturilor. O folosire ineficientă a împrumuturilor externe poate provoca o restricţionare a accesului privind finanţarea de pe piaţa externă, conducând chiar spre o criză a datoriei.

 datoria externă netă - diferenţa dintre activele publice şi private ale rezidenţilor unei ţări în

Figura 3. Structura datoriei externe

După criteriul stadiului de derulare a împrumuturilor, datoria publică externă se clasifică

astfel:

datorie publică externă contractată, reprezintă totalitatea valorii contractelor de împrumut încheiate;

datoria publică externă angajată (utilizată sau

trasă), este constituită din suma

împrumuturilor care au fost trase (utilizate sau angajate), din volumul creditelor contractate; datoria publică externă efectivă, reprezintă diferenţa dintre datoria angajată şi ratele de capital rambursate, respectiv ceea ce mai are de plătit efectiv o ţară către creditorii săi externi.

Indicatori privind datoria publică externă

Cel mai important indicator de analiză a datoriei publice externe îl reprezintă serviciul datoriei publice externe (SDPE) şi arată nivelul cheltuielilor aferente acestei datorii la nivelul fiecărui an financiar. Serviciul datoriei publice externe cuprinde: cheltuieli privind rambursarea ratelor de capital scadente în fiecare an, cheltuieli cu dobânzile plătite anual în contul datoriei externe, comisioane şi alte costuri specifice datoriei publice externe[Postole, 2011]. Sursele de plată pentru serviciul datoriei publice externe sunt prezentate în figura 4:

Figura 4. Sursele de plată pentru serviciul datoriei publice externe În legătură cu datoria externă a

Figura 4. Sursele de plată pentru serviciul datoriei publice externe

În legătură cu datoria externă a unei ţări se folosesc diverşi indicatori care reflectă gradul de îndatorare faţă de străinătate, precum şi efortul valutar pe care acesta îl reclamă. Astfel, gradul de îndatorare al unei ţări faţă de străinătate se exprimă cu ajutorul mărimii absolute a datoriei externe, al mărimii medii a datoriei respective pe un locuitor, al raportului dintre datoria externă şi PIB şi al raportului dintre datoria externă şi încasările dintre exportul de bunuri şi servicii.

Principalii indicatori ai datoriei externe sunt:

indicatorul datoriei externe totale – arată suma datorată străinătăţii la un moment dat, se determină prin transformarea valutelor în care a fost exprimată datoria externă într-o valută de largă circulaţie internaţională; indicatorul datoriei externe medii pe locuitor se determină prin împărţirea datoriei externe totale, exprimate într-o valută de largă circulaţie internaţională la numărul populaţiei şi serveşte la efectuarea de comparaţii în timp pe plan naţional şi internaţional; indicatorul privind raportul dintre datoria externă şi PIB arată cât din PIB al anului considerat ar fi necesar pentru rambursarea acelei datorii; indicatorul privind raportul dintre datoria externă şi exporturile de bunuri şi servicii - arată în cât timp s-ar putea rambursa datoria unei ţări faţă de străinătate pe seama valutei încasate din vânzările de bunuri şi prestările de servicii peste graniţă.

Sustenabilitatea datoriei publice externe este reflectată în principal de indicatorul “rata serviciului datoriei”, respectiv raportul dintre SDPE şi exportul de bunuri şi servicii şi arată ce sumă din încasările din export acoperă plata serviciului la nivelul unui an.

Povara datoriei externe se determină cu ajutorul mai multor indicatori şi anume:

raportul dintre SDE şi exportul de bunuri şi servicii; raportul dintre SDE şi PIB;

raportul dintre dobânda aferentă datoriei externă şi exporturi.

Bibliografie selectiva

Vacarel, I. si colectivul (2007), Finante publice, EDP, Bucuresti Mosteanu, T. si colectivul (2008), Finante publice, Note de curs si aplicatii pentru seminar, Editia a III a, Editura Universitara, Bucuresti Gherghina, R., Cretan, G. (2012), Finante, Editura Universitara, Bucuresti Postole, M. (2011), Managementul datoriei publice, Editura Economica, Bucuresti