Arhitectura in

Imperiulul Atenian

Arahitectura in Imperiul Atenian

Marea arta greaca incepe sa se afirme ca atare in Epoca arhaica, in

secolele VII-VI i.Hr. Lunga perioada de pace, gradul de prosperitate

economica atins acum si ambitia oraselor-state de a se lua la intrecere

prin splendoarea monumentelor lor.
Grecii au inceput sa edifice temple catre sfarsitul secolului al VIIIlea i.Hr. Templele erau plasate totdeauna intr-o pozitie care sa le
armonizeze cu peisajul din jur si in acelasi timp sa le confere un aspect
impresionant, de calm, de grandoare, de solemitate.
Se disting doua ordine arhitectonice fundamentale:doric si ionic.
Ordinul doric apare in jurul anului 650 i.Hr in Grecia. El s-a
raspandit rapid in orasele-stat grecesti din Italia de Sud si din Sicilia.
Aparitia acestui stil arhitectonic este simbolul prosperitatii crescande a
lumii grecesti si coincide cu trecerea de la arhitectura de lemn la cea de
piatra in constructia de cladiri monumentale.
Coloana subtiata spre varf, fara baza, sprijinindu-se direct pe
stilobat, sustine capitelul sau caracteristic format din doua parti: echina
cu profilul rotunjit si abaca in forma de placa rectunghiulara. Capitelul
are functia de a sustine blocurile dreptunghiulare de piatra care formeaza
arhitrava. Deasupra arhitravei se afla friza si cornisa; cele trei elemente
formeaza impreuna antablamentul. Friza dorica isi tradeaza originea in
cladirile din lemn: placile cu caneluri numite triglife imita capatul
barnelor. Transformarea lor in elemente decorative este subliniata de
denticuli, mici triunghiuri de con, ca niste picaturi, asezate sub triglife,
imitand cuiele de lemn. Spatiile dintre triglife, metopele, sunt decorate in
general cu reliefuri sculptate care se refera la functia cladirii sau la
divinitatea careia ii era dedicata. Simplu, solid si conservator, ordinul
doric era caracterizat printr-o friza care sublinia legatura cu trecutul si
coloane scurte, dar mai ales prin capitelul de forma simpla.
Ordinul ionic care a predominat in lumea greceasca din Orientul
Apropiat, apare mai tarziu decat cel doric, dar in acelasi secol. Coloana
ionica nu are masivitatea si gravitatea celei dorice; este zvelta si usoara,
nu sta direct pe sol, ci se sprijina pe o baza circulara asezata pe un soclu;
trunghiul are tot forma subtiata si totodata cu mai multe caneluri.
Coloanele unui templu ionic sunt mai mult distantate intre ele decat cele
ale templului doric. Capitelul are doua volute in chip de melc. Friza ori
lipseste ( in primele secole) ori este ornata cu figuri continui, inconjurand
edificiul, in basorelief.
Arta greaca a epocii clasice este legata de religie, dar acesta nu a
dominat-o intr-un mod autoritar. Ea se inspira si reda realitatea imediata.
Se distinge de arta altor culturi prin umanismul sau. Sofocle spune in
Antigona ca multe lucruri sunt minunate in lume, dar nimic nu e mai

minunat decat omul. Grecii pun mare accent pe reprezantarea omului in

toata splendoarea lui. De asemenea, arta greaca clasica este si o expresie
a regimului democratic, ea nefiind dictata de suverani pentru vanitate.
Templul grec inseamna armonia proportiilor, perfectiunea tehnica a
constructiei, frumusetea unei ornamentatii sobre. Arhitectura civila din
epoca clasica are o insemnatate infinit mai redusa decat cea relegioasa
( exceptii: palestrele, gimnaziile, porticele).
In secolele V-IV i.Hr. se construiesc temple minunate in toata lumea
greaca. In prima jumatate a secolului al V-lea se construiesc templul
Olimpeion din Agrigento, cel al Athenei din Siracuza si Olimpeionul din
Selinute. Dupa 450 i.Hr. se construiesc templul doric din Segestra,
templul Concordei din Agrigento, ansamblul de pe acropola Atenei. In
secolul al IV-lea i.Hr. se ridica marele sanctuar al lui Asclepios din
Epidaur si cel mai frumos teatru grec, iar in Delfi, templul Alcmeonizilor.
In secolul al IV-lea se ridica edificii colosale in lumea greaca din
Asia Mica, in stil ionic: templul Artemideii din Efes si templul-mormant al
regelui Mausolos din Halicarnas. Constructia avea 45 m si era ridicat pe
un soclu decorat cu frize.

Acropole

In timplul conflitelor cu persii, Acropole este distrus de ei. Dupa

infrangerea persilor de la Salamina, reconstructia Acropolei reprezenta
celebrarea victoriei asupra persilor si un mod de afirmare a suprematiei
Atenei. Cel ce a hotarat reconstructia Acropolei este Pericle. El dispunea
de fonduri si de arhitecti talentati: Ictinos, Callicrates, Mnesicles,
Coribos; de sculptori, in special de Fidias si de numeroase ateliere cu
excelenti mestesugari sculptori. Primul templu reconstituit este
Pantenonul.

Ansamblul arhitectonic de pe acropa este compus din patru edificii:

Propoleele, Partenonul, templul zeitei Athena Nik si Erechteionul. De la
distanta se vede terasa masiva a stancii abrupte si unitatea armonioasa a
templelor.
Propileele (propylaion= avanpoarta), in intregime din marmura, era
o intrare monumentala cu aspect de fronton al unui templu, flacanta de
doua corpuri de cladiri cu coloane dorice. Prin porticul central, cu
coloane de asemenea in stil doric, cinci porti deschideau intrarea printrun vestibul cu coloane ionice, mai zvelte, in marea incinta sacra. Intr-una
din cele doua cladiri laterale era asa-numita Pinacoteca, ce adapostea
picturi de seama aduse ca daruri zeitei.
Din fata Propileelor se deschidea o splendida vedere panoramica a
orasului, precum si asupra templului Athenei Nik (Victorioasa). Ridicat
pe locul unui vechi altar al zeitei, micul templu ionic era plasat in varful
unei stanci din coltul drept al terasei Acropolei. Sculptura frontonului si a
frizei ionice reprezenta figuri de zei si scene din batalia contra persilor,
iar pe parapetul de marmura al platformei templului o serie de tinere
Victorii aducand taurii ce urmau sa fie sacrificati Athenei. Figurile
feminine in basorelief erau elegante si gratioase cu vestmintele parca
transparente ce dadea usurinta formelor.
Partenonul si Erechteionul apareau intr-o perspectiva grandioasa,
nu frontal, ci oblic, spre a fi vazuta inca de la intrare o parte laterala a lor.
Partenonul sau Casa Fecioarei era intr-adevar marele templu al
artichitatii grecesti. Era lung de 69,50 m si larg de 31 m. Are opt coloane
pe latura scurta (in loc de sase cate aveau celelalte temple) si 17 pe
latura lunga. Coloanele exterioare erau dorice, dar mai zvelte ca de
obicei, in timp ce in interior tavanul unei incaperi era sustinut de patru
coloane ionice. Incinta sacra a templului era separata in doua incaperi. In
cea din fata (naos sau domos) era plasata statuia imensa a Athenei,
inalta de 15m, lucrata de Fidias in placi de fildes si de aur aplicate pe un
suport de lemn si cu incrustatii de piatre semipretioase. Incaprea din
spate era rezervata tezaurului zeitei si celui a statului. Incaperea
centrala, naos, era decorata in exterior de jur-imrejur de o friza continua,
in stil ionic, desfasurata pe o banda lunga de 160m si inalta de 1m,
incluzand aproape 400 de figuri omenesti si 200 de animale. Este pentru
prima data cand intr-un templu doric, incinta sacra este in exterior
decorata de o friza. In exterior, metopele reprezinta episoade grupate in
jurul a patru subiecte, fiecare corespunzand unei laturi a edificiului: lupta
zeilor contra Gigantilor, a atenieilor contra Amazoanelor, a Lapitilor
contra Centaurilor si a cuceririi Troiei. Elementul comun al acestor patru
subiecte ale frizei dorice era intentia de a arata ororile razboiului in

opozitie cu binefacerile pacii, pe care le sugereaza friza ionica a

procesiunii Panateneelor.
Partea cea mai importanta a decorului sculptat o constituie
frontoanele. Statuile in ronde-bosse erau angajate, ca tema si executie,
intr-o perfecta unitate de stil si aveau acelasi sens al frizei ionice, de
glorificare a zeitei. Pe frontonul fatadei era nasterea zeitei Athena din
capul lui Zeus, intr-o scena de ceremonie solemna care ii mai grupeaza
aici pe Dionysos, Hera, Apollo, Afrodita, Hefaistos, etc. Pe frontul opus:
cearta dintre Atheana si Poseidon pentru protectia Atticii, de fapt un
concurs, o intrecere care are loc in fata eroilor Atticii chemati sa-si
aleaga liber stapanul, un simbol al regimului democratic care isi alege
singur conducerea.
Daca Partenonul glorifica mult mai mult sensul civic al religiei
grecilor, in schimb cultul propiu-zis religios era legat de Erechteionultimul monument ridicat pe Acropole.
Edificiul este plasat pe locul cel mai venerat de greci de pe
Acropole, caci pe acest loc era stanca cu urma fulgerului cu care Zeus il
lovise pe Erechteus- pe care traditia il socotea a fi unul dintre primii regi
ai Atenei. Aici crestea masilinul pe care zeita il sadise daruindu-l
cetatenilor a caror protectoare era. Aici se afla si izvorul cu apa sarata pe
care iscase Poseidon in timpul disputei lui cu Athena. Si tot aici se afla
mormantul primului rege al Atenei, bunul si pasnicul Cesrops care
inventase scrierea si ii invatase pe ateniei sa-si cladeasca orasele si sa-si
ingroape mortii. Pe langa sanctuarele celor amintiti se mai aflau si aici
cele inchinate lui Hefaistos, Poseidon, fiicei lui Cecrops, Pandrososinventatoarea torsului-si fratele ei Boutes, marele sacertot al lui Poseidon
si al Athenei. Deci, pe o suprafata de numai 15m, pe 30m edificiul
Erechteionului adapostea nu mai putin de noua sanctuare.
Arhitectul acestui edificiu, probabil Mnesicles, a stiut sa rezolve
problema utilizarii unui teren denivelat a unui spatiu foarte limitat si a
unificarii arhitectonice a ansamblului atator obiective distincte. Trei
corpuri de cladiri adiacente au fost in mod ingenios unificate si
inconjurate de doua frize cu basoreliefuri reprezentand subiecte din
legende legate de personaje respective. Fiecare corp avea cate un portic
cu coloane ionice, de dimensiuni diferite si plasate la niveluri diferite.
Spre deosebire de stilul inalt, solemn, al arhitecturii si sculpturii
celorlalte monumente de pe Acropole, compozitia Erechteionului a
constituit- prin ingeniozitatea solutiilor tehnice si a viziunii artistice, un
lucru cu totul nou in istoria arhitecturii grecesti. Farmecul deosebit al
cariatidelor Erechteionului consta in echilibrul dintre semnificatia lor
plastica si cea arhitectonica(Alpatou). Gratia corpurilor, eleganta

atitudinii, supletea vesmintelor mulate pe bust, cutele cazand in draperii

drepte, miscarea pe care o sugereaza piciorul drept dus inainte,
constituie, impreuna cu frizele, din care insa au ramas prea putine
fragmente, cea mai bogata si mai rafinata ornamentatie arhitectonica din
arta greaca, nu numai a Erechteionului, ci si a intregului complex de
edificii de pe Acropole.
Templele de pe Acropole pazesc si astazi Atena. Desi o parte din ele
s-a distrus ele uimesc si astazi prin maiestria, perfectiunea, gratia si
frumusetea lor. Arta clasica greaca a sfidat timpul, ea pastrandu-se pana
in zilele noastre, dupa atatia ani. Arta grecilor va fi preluata de romani,
iar apoi va fi glorificata in timplu Renasterii, inca o dovada ca civilizatia si
cultura greaca a lasat urme adanci in istoria umanitatii.

Bibliografie:

Curinschi-Vorona, Gheorghe Istoria universala a arhitecturii vol.

2, Ed. Tehnica Bucuresti, 1982;
Drimba, Ovidiu Istoria culturii si civilizatiei, vol. I, Ed. Saeculum
I.O., 2001;
Hollingsworth, Mary Arta in istoria umanitatii, Ed. Rao, 2008;
Montanelli, Indro Istoria grecilor, Ed. Artemis, 2000.