ndoiala - Adam Mickiewicz

Ct timp nu te vd, nu oftez, nu bocesc,

Stpn sunt pe mine i cnd te zresc;
Cnd ns mult timp nu-mi mai iei nainte,
Ceva mi lipsete, un dor m cuprinde;
i-atunci, suspinnd, m ntreb cu uimire:
Noi suntem prieteni sau asta-i iubire?
De-mi pieri din priviri, eu n stare nu sunt
S fac chipul tu s-mi revin n gnd;
Uneori totui simt fars vreau, c mereu
Acest chip este-aproape de cugetul meu
i din nou ntrebarea mi-o pun cu uimire:
Suntem numai prieteni? Sau aceasta-i iubire?
Chinuit uneori, nu gndeam nicidecum
Lng tine s viu, ce m doare s-i spun;
Dar umblnd fr el, neuitndu-m-n cale,
Nu tiu cum ajungeam drept la treptele tale;
i-atuncea, intrnd, m-ntrebam cu uimire:
Am venit ca prieten? Sau venii din iubire?
Sntatea s-i apr, eu i viaa mi-a da,
A intra i-n infern pentru linitea ta;
Cci n inima mea nu-i dorin mai vie
Dect pace s ai i trupeasc trie.
i atuncea din nou mi pun vechea-ntrebare:
Asta-i prietenie? Este dragoste oare?
Cnd pe minile mele-i cobori a ta palm,
O plcut simire m-nvluie, calm,
Parc viaa-ntr-un somn linitit mi-o sfresc;
Dar de-a inimii repezi bti m trezesc
Care-mi pun rspicat vechea mea ntrebare:
Asta-i prietenie? Este dragoste oare?
Iar cnd strofele-acestea le-aternui pentru tine,
N-a pus duh inspirat stpnire pe mine;
Ci, uimit, nici mcar nu luai seama prea bine
Ce idei mi-au venit, mpletite n rime,
i m-ntreb cine-a vrut, ce scrisei s-mi inspire?
Asta-i prietenia sau e, poate, iubire?