Legile lui Fick

Legile lui Fick se folosesc la descrierea cantitativ a difuziei, ca proces de transport de substan.
Fiziologul german Adolf Fick a formulat aceste legi dup modelul constituit de legile lui Fourier
ale transferului termic.

Prima lege (difuzie staionar)

Astfel, n cazul difuziei staionare, atunci cand exist fore care menin gradientul de concentraie
constant n timp, prima lege a lui Fick permite calcularea valorii fluxului (molar sau masic) de
substan J, i anume:

unde D - coeficient de difuzie, calculat cu relaia Stokes-Einstein n cazul moleculelor sferice:

D=kT/6pi r n;
Concentraia poate fi exprimat molar sau masic. Pentru cazul neizoterm-neizobar fluxul molar e
exprimat prin produsul dintre densitatea molara total, difuzivitatea (coeficientul de difuzie) i
gradientul fraciei molare.

A doua lege (difuzie nestaionar)

n cazul unei difuzii nestaionare, atunci cnd nu exist fore care s menin gradientul de
concentraie constant, fluxurile de intrare ori de ieire sunt variabile i pot fi calculate cu cea de-a
doua lege a lui Fick: