Anatomia si fiziologia inimii

Anatomia inimii.

Inima este un organ musculo-cavitar, de forma unui con turtit, cu rol de pompa aspiro-respingatoare.
Este asezata in etajul inferior al mediastinului, intre cei doi plamani, deasupra diafragmului, si este
invelita intr-un sac fibro-seros numit pericard.
Dimensiunile si capacitatea variaza in functie de individ, sex si varsta. Are o greutate medie de 300g
si o capacitate medie de 500g. Din punctele de vedere anatomic, fiziologic si patologic se deosebesc o

inima

(cord)

stanga

si

inima

Inima stanga este alcatuita din

Atriul stang primeste sange arterial,
atrioventricular stang sau mitral este
deschis in timpul diastolei. Ventriculul

dreapta.

atriul si ventriculul stang, separate prin orificiul atrio-ventricular.

care vine din plamani prin cele patru vene pulmonare. Orificiul
prevazut cu doua valve, care il inchid in timpul sistolei si il lasa
stang primeste in diastola sangele care vine din atriul stang, iar in

sistola il evacueaza in artera aorta prin orificiul aortic, prevazut cu trei valve de aspect semilunar (valvula
sigmoida aortica).
Inima dreapta este alcatuita din atriul si ventriculul drept, separate prin orificiul atrioventricular
drept.
Atriul drept primeste sange venos din marea circulatie prin orificiile venei cave superioare si al
venei cave inferioare.
Orificiul atrioventricular drept sau orificiul tricuspid este prevazut cu trei valve, care inchid orificiul in
sistola si il deschid in diastola. Ventriculul drept primeste sangele din atriul drept in timpul diastolei si il
evacueaza in timpul sistolei in artera pulmonara, prin orificiul pulmonar, prevazut ca si orificiul aortic cu
trei valve de aspect semilunar. Inima dreapta este motorul micii circulatii. Exista deci o mare circulatie
sau circulatie sistemica si o mica circulatie sau circulatie pulmonara. Peretii atriilor si ai ventriculelor se
contracta ritmic : mai intai cele doua atrii, apoi cele doua ventricule, sincron, expulzand aceeasi cantitate
de sange pe care o primesc. Atriul drept primeste sangele venos din intreg organismul prin venele cave si
il impinge in ventriculul drept, de unde, prin arterele pulmonare, ajunge in plamani, unde se oxigeneaza.
Prin venele pulmonare ajunge in atriul stang, de unde trece in ventriculul stang si de aici prin artera
aorta este distribuit in toate tesuturile si organele.

Circulatia sangelui in inima

n functie de configuratia externa, inima are doua fete : una anterioara sau sterno-costala, la
nivelul ei aflandu-se santul interventricular anterior care desparte ventriculul stang de ventriculul drept, si
santul atrio-ventricular, care desparte atriile de ventricule, si o fata inferioara sau diafragmatica pe care
se continua santurile de pe fata anterioara. Tot in functie de configuratia externa inima are doua margini,
o baza sau fata posterioara care corespunde atriului stang si drept, si un varf care apartine ventriculului
stang.

Inima vedere anterioara

Inima vedere posterioara

Din punct de vedere al structurii inima este alcatuita din trei straturi. Primul strat este
endocardul sau stratul intern, inveleste toate cavitatile inimii si se continua cu endoteliul arterelor si
venelor.
El contine fibre nervoase si vase limfatice, dar nu contine vase sanguine hranirea facandu-se prin
imbibitie.
Al doilea strat este miocardul sau stratul mijlociu si este constituit dintr-o retea de fibre musculare
ce alcatuiesc sincitiu. Musculatura cardiaca se insera pe scheletul fibros al inimii. Acesta este alcatuit din:
septul interventricular membranos, inele fibroase ale orificiilor arterei aortice si pulmonare, orificiile atrioventriculare drept si stang si trigonul fibros drept si stang, care uneste inelele fibroase ale orificiilor atrioventricular si aortei.
Miocardul este astfel alcatuit, incat intre musculatura atriilor si cea a ventriculelor nu exista legatura
in afara de fasciculul Hiss.
La nivelul atriilor, musculatura este mai subtire si dispusa circular. La nivelul ventriculelor,
musculatura este dispusa in trei straturi cu orientare oblic spiralata. Din fasciculele musculare se desprind
muschii papilari care prin cordajele tendinoase se leaga de valvulele orificiilor atrio-ventriculare.
Al treilea strat sau stratul extern este epicardul. El reprezinta foita viscerala a pericardului seros.
n functie de configuratia interna, cordul omului are o structura tetracamerala, separate intre ele
prin septurile interventricular si interatrial.
Atriul si
corespunzator.

ventriculul

de

aceeasi

parte

comunica

intre

ele

prin

orificiul

atrio-ventricular

Atriile se caracterizeaza prin capacitate mai mica decat a ventriculelor, forma cuboidala, numarul
mare de orificii ce se deschid la nivelul lor astfel: in atriul stang venele pulmonare si orificiul atrioventricular stang, iar in atriul drept vena cava superioara si inferioara si orificiul atrio-ventricular drept.
Ele se mai caracterizeaza prin grosime a peretilor mai mica, lipsa muschilor papilari, iar la nivelul septului
interatrial se afla o zona subtiata numita fosa ovala care inchide orificiul de comunicare interatriala
( gaura Botallo) din perioada fetala. Persistenta la adult a acestei comunicari determina boala albastra.
Ventriculele se caracterizeaza prin capacitate mai mare decat a atriilor, forma piramidala cu baza
spre atrii, grosime mult mai mare a peretilor, peretele ventriculului stang este de trei ori mai gros decat
al ventriculului drept, prezenta muschilor papilari, din ventriculul drept pleaca trunchiul arterei pulmonare
prevazut cu valva pulmonara care inchide ventriculul drept, impiedicand astfel intoarcerea coloanei de

sange in timpul diastolei, din ventriculul stang pleaca artera aorta, al carei orificiu este prevazut cu
valvulele aortice, cu acelasi rol ca si cele pulmonare.

Orificiul atrio-ventricular drept este prevazut cu valva tricuspida, pentru ca are trei valve sau
cuspide care se insera pe inelul fibros al orificiului, iar varful acestora este legat de muschii papilari prin
cordajele tendinoase. Prin contractiile muschilor papilari, orificiul este inchis, iar comunicarea intre atrii si
ventricule intrerupta.

Orificiul atrio-ventricular stang este prevazut cu valva mitrala sau bicuspida.

Septul interventricular separa cele doua ventricule, fiind format superior de o zona fibroasa, iar in
cele doua treimi inferioare de o zona musculara. La unirea celor doua regiuni poate persista orificiul de
comunicare din perioada embrionara (Panizza).
Aparatul de conducere al inimii sau tesutul nodal: in legatura cu miocardul se afla tesutul
muscular de tip embrionar care are capacitatea de a se contracta ritmic. Acesta este format din nodul
sino-atrial, situat in peretele atriului drept, intre vena cava superioara si inferioara, nodul atrioventricular, situat tot in peretele atriului drept in portiunea inferioara a septului interatrial, in vecinatatea
valvei tricuspide, fasciculul atrio-ventricular (Hiss) care pleaca din nodul atrio-ventricular si se imparte in

doua ramuri reprezentand unica structura de legatura intre atriu si ventricule: dreapta care merge la
ventriculul drept si stanga care merge la ventriculul stang.

Fasciculul atrioventricular se continua cu o retea de fibre, numita reteaua Purkinje situata sub
endocardul ventricular.
Vascularizatia inimii este asigurata de arterele coronare stanga, care vascularizeaza atriul stang,
cea mai mare parte a ventriculului stang, doua treimi din septul interventricular si o portiune mica, vecina
a ventriculului drept; iar artera coronara dreapta vascularizeaza atriul drept, ventriculul drept, treimea
posterioara a septului interventricular, o zona mica a ventriculului stang. Venele coronare se
varsa in

atriul

drept

prin

sinusul

coronar,

iar

limfaticele

se

varsa

in

ganglionii

bronsici.
Obstructia uneia dintre ramurile arterelor coronare determina ischemia si necroza
teritoriului
irigat
de
aceasta
si
provoaca
infarctul
miocardic
acut,

(I.M.A.)
Inervatia inimii este asigurata de plexul vegetativ simpatic si parasimpatic cardiac (vag).
Pericardul este un sac fibros-seros care contine inima si radacinile vaselor mari. Este format din:
pericardul fibros, situat la periferie, are forma unui trunchi de con cu baza fixata pe diafragm, este
sustinut de ligamentele pericardice (sterno-pericardice, vertebro-pericardice, si freno-pericardice) si
pericardul seros care ca si pleura sau peritoneul este format din doua foite, parietala la exterior si
viscerala la interior. Ele se continua una cu cealalta la nivelul bazei cordului. ntre ele se formeaza un
spatiu vital, ce contine o cantitate mica de lichid care le usureaza alunecarea. Aceasta devine reala prin
acumularea unor lichide in cantitate mare (pericardita).

Fiziologia aparatului cardio-vascular

I Proprietatile fiziologice ale miocardului:

a) Excitabilitatea sau functia batmotropa.

Miocardul ca de altfel toti muschii si nervii, este excitabil. Procesul de excitabilitate este o functie
a membranei fibrelor musculare miocardice si este conditionat de polarizarea electrica a membranei.
b) Automatismul cardiac sau functia cronotropa.
Inima mentinuta in conditii fiziologice in afara organismului, isi continua activitatea prin
functionare spontana, repetitiva, cu caracter ritmic, numita automatism. Suportul morfologic al
automatismului este sistemul excitoconductor al inimii sau tesutul nodal.
Frecventa normala a excitatiilor ritmice cardiace in repaus este in medie 72 75 batai/minut si
este determinata de excitatii care pornesc de la nodul sino-atrial.
c) Conductibilitatea sau functia dromotropa
Conductibilitatea miocardului asigura raspandirea excitatiei in intreaga masa a acestuia. Ca si
automatismul, conductibilitatea este asigurata de tesutul cardiac specific. De la nodul sino-atrial excitatia
se raspandeste in atrii determinand contractia (sistola) atriala (cu o viteza de 1m/s). Excitatia atriala este
captata apoi de nodul atrio-ventricular. n nodul atrio-ventricular, excitatia se propaga mult mai incet
(0,05 m/s) fapt ce asigura contractia sincrona a atriilor si ventriculelor. Din nodul atrio-ventricular
excitatia se propaga prin fasciculul atrio-ventricular Hiss, la cele doua ramuri ale acestuia, de unde este
transmis in toata masa musculara ventriculara prin reteaua Purkinje. Ventriculul drept este activat
inaintea ventriculului stang deoarece ramura dreapta a fasciculului Hiss este mai scurta.
d) Conductibilitatea sau functia ionotropa
Unda de depolarizare determina unda de contractie in miocard.
e) Tonicitatea sau functia tonotropa.
.

Este starea de semicontractie a muschiului cardiac care se mentine si in diastola.

II Ciclul cardiac sau revolutia cardiaca fiziologica.

Fazele activitatii inimii constau din contractii numite sistole, prin care se realizeaza evacuarea
cavitatii si relaxari numite diastole, in timpul carora are loc umplerea cavitatilor.
Rezultatul activitatii inimii este deplasarea sangelui intr-o singura directie in inima, datorita rolului
de supapa al valvelor si mentinerea unei diferente de presiune necesara circulatiei in sistemul vascular,
intre venele mari, pe care le goleste si arterele mari, in care expulzeaza sange sub presiune. Inima
functioneaza ca o pompa care expulzeaza intermitent, cu fiecare sistola, in sistemul arterial, o cantitate
de sange numita debit sistolic sau volum bataie.

Datorita elasticitatii peretilor arteriali, curgerea discontinua a sangelui imprimata de inima este
transformata
in
curgere

continua.
Circulatia sangelui in inima
III Manifestarile care insotesc ciclul cardiac.
a) Manifestari acustice.
Semnele exterioare ale activitatii inimii sunt zgomotele cardiace care pot fi ascultate direct cu
stetoscopul sau inregistrate grafic pe fonocardiograma.
Zgomotele inimii sunt produse de: modificarea vitezei de curgere a sangelui, vibratiile
consecutive ale valvelor atrioventriculare si sigmoide. n mod obisnuit se disting doua zgomote cardiace
principale: Z1 zgomotul sistolic care este produs de inchiderea valvelor bi si tricuspide atrioventriculare, si Z2 zgomotul diastolic care este produs de inchiderea valvelor sigmoide aortice si
pulmonare.

b) Manifestari mecanice.
Socul apexian se palpeaza in spatiul V intercostal stang, pe linia medioclaviculara, unde varful
inimii vine in contact cu peretele toracic.
Fiecare contractie cardiaca ventriculara este urmata de expulzia sangelui in aorta, si genereaza o
unda de presiune care se propaga de-a lungul aortei si ramurilor sale, numita puls. Pulsul arterial se
palpeaza prin comprimarea arterei pe o suprafata rigida (artera radiala, arterele pedioase, artera
femurala, artera carotida externa).
nregistrarea grafica se numeste sfigmograma.
Frecventa pulsului este aceeasi cu a inimii,fiind un indiciu accesibil al activitatii cardiace.
c) Manifestari electrice.
nregistrarea modificarilor de potential electric care insotesc activitatea miocardului se numeste
electrocardiograma (ECG). nregistrarea se poate face la suprafata inimii sau a corpului.

Electrocardiograma consta din unde (deflexiuni de amplitudini variabile, exprimate in mV) dispuse
deasupra sau dedesubtul liniei izoelectrice/0, segmente (liniile orizontale dintre doua unde vecine) si
intervale (distanta intre inceputul unei unde si inceputul alteia).
ECG-ul normal este format din:
a.

Unda P deflexiune pozitiva si corespunde activitatii atriale.

b. Segmentul PQ linie izoelectrica, reprezinta depolarizarea atriala.

c.

Complexul QRS complex de unde pozitive si negative.

d. Unda Q corespunde activitatii septului interventricular.

e.

Unda R corespunde activitatii ventriculului drept.

f.

Unda S corespunde activitatii ventriculului stang.

g. Unda T corespunde repolarizarii ventriculare.

h. Intervalul PR excitatia progreseaza de la nodul sino-atrial la ramurile fasciculului Hiss.
i.

Intervalul QRST sistola electrica ventriculara.

Reglarea activitatii inimii

Inima este inervata de sistemul nervos vegetativ, simpatic si parasimpatic. Fibrele nervoase
vegetative se termina excitoconductor al inimii. Actiunea nervilor inimii se exercita prin influentarea
automatismului cardiac si prin reglarea acestuia.
Nervii cardiaci sunt: efectori sau motori si senzitivi. Nervii motori sunt reprezentati de fibrele
parasimpatice cu actiune inhibitorie asupra inimii, si fibrele simpatice cu actiune acceleratorie asupra
inimii.
Debitul cardiac sau circulator
Debitul cardiac este expresia finala, cea mai importanta faza a activitatii inimii deoarece
cantitatea de sange care iriga organele depinde de homeostazie (capacitatea organismului de a se
mentine in echilibru intr-un mediu de viata variabil).
Debitul cardiac poate fi exprimat prin cantitate de sange expulzata intr-un minut de inima stanga
sau dreapta (cantitatile sunt egale) si se numeste volum/minut; sau cantitatea de sange expulzata cu
fiecare sistola numit debitul sistolic sau volum/bataie.
n conditii de repaus, debitul cardiac variaza intre 4 6 l/min.
Rolul inimii in circulatia sangelui este de a mentine o diferenta de presiune, intre extremitatea
arteriala si cea venoasa a arborelui circulator, in circulatia sistemica si pulmonara.
Sangele circula in artere sub o anumita presiune, care se transmite si asupra peretilor arteriali,
determinand tensiunea arteriala (TA). n conditii normale, tensiunea arteriala la adult este de 120 130
mm.Hg pentru presiunea sistolica si 70 80 mm.Hg pentru cea diastolica.
Exista variatii fiziologice ale tensiunii arteriale, legate de sex (la femeie, TA sistolica este 105
110 mm.Hg), varsta (la 60 de ani o TA sistolica de 160 mm.Hg normala), pozitia corpului, intensitatea
efortului fizic.