Planul de conturi are drept menire organizarea ţinerii evidenţei contabile, asigurarea
utilizatorilor cu informaţia economico-administrativă necesară, precum şi întocmirea
dărilor de seamă financiare şi a altor rapoarte stabilite.
5
Planul de conturi este elaborat în baza standardelor internaţionale, normativelor
mondiale, regulamentelor şi experienţei evidenţei contabile.
Planul de conturi are următoarea structură:
Conturile sunt grupate în clase:
-clasa 1 - Active;
-clasa 2 - Obligaţiuni;
-clasa 3 - Capital acţionar;
-clasa 4 - Venituri;
-clasa 5 - Cheltuieli;
-clasa 6 - Conturi condiţionale;
-clasa 7 - Conturi memorandum.
Conturile claselor “Active ” şi “Cheltuieli” sunt active, conturile claselor “Obligaţiuni” ,
“Capital acţionar”, “Venituri” sunt pasive.
În limita fiecărei clase conturile sunt unite în grupe după destinaţia lor economică.
În clasa “Active” conturile sunt repartizate în ordinea descreşterii lichidităţii.
Pentru evidenţierea în clase a grupelor de conturi, în grupe – a conturilor aparte, este folosit
principiul ierarhic.Ierarhia claselor, grupelor, conturilor este reflectată cu ajutorul sistemului
de notaţii numerice.
Pentru notarea conturilor concrete se foloseşte numărul din 4 cifre.
Prima cifră a numărului contului reprezintă clasa contului, indicînd apartenenţa la active,
obligaţiuni, capital acţionar, venituri, cheltuieli, conturi condiţionale sau conturi
memorandum.
A doua şi a treia cifră reprezintă grupa contului, care grupează conturi cu apartenenţă
economică omogenă.
A patra cifră reprezintă obiectul concret al evidenţei.
În cadrul acestei structuri fiecare grupă poate include pînă la 9 conturi. Cu toate acestea,
pentru a evita divizarea conturilor, avînd conţinut general economic, unele grupe includ un
număr mai mare de conturi. În acelaşi timp, într-o grupă se include conturile care (după
cifra a doua şi a treia) ar fi trebuit raportate la diferite grupe.
Conturile sunt multivalutare.
Folosirea Planului de conturi se simplifică prin aplicarea principiului sincronizării ultimelor
3 cifre din numerele conturilor claselor “Venituri” – “Active” şi “Cheltuieli” -
“Obligaţiuni”.
Soldurile conturilor claselor “Active” , “Obligaţiuni”, “Capital acţionar” se folosesc la
întocmirea “Dării de seamă privind starea financiară (bilanţul contabil)”, iar soldurile
conturilor claselor “Venituri” şi “Cheltuieli” se folosesc pentru întocmirea “Dării de seamă
cu privire la venituri şi cheltuieli”
Evidenţa pe conturile primelor cinci clase se efectuează după metoda dublei înscrieri.
Evidenţa pe conturile condiţionale se divizează în conturi debitoare şi creditoare după
destinaţia operaţiunilor efectuate. Evidenţa se ţine prin înscrierea operaţiunea la debitul/
creditul contului şi trecerea la scăderi prin contabilizarea inversă. Metoda dublei înscrieri nu
se aplică.
6
Pentru evidenţa valorilor şi documentelor importante în activitatea băncii sau consemnate la
aceasta sunt destinate conturile memorandum. Evidenţa pe conturile memorandum se ţine
după schema: intrare, ieşire, sold.
În afara de Plan fde conturi şi descrierile conturilor, în aactivitatea sa practică băncile se
vor conduce şi de alte active normative ale BNM reglementînd ţinerea evidenţei contabile,
precum şi de Standardele naţionale ale evidenţei contabile.
7
Capitolul 2. Bilanţul bancar.
Obiectivele capitolului:
• Definirea bilanţului contabil al băncii şi distingerea principalelor tipuri de bilanţuri
bancare.
• Descrierea structurii bilanţului contabil al băncii.
• Dezvăluirea funcţiilor bilanţului contabil.
Bilanţul contabil, aşa cum prevede Legea Contabilităţii, reprezintă documentul oficial
de gestiune al unităţilor patrimoniale, asigurînd formarea unei imagini fidele, clare si complete
în ceea ce priveşte patrimoniul, situaţia financiară şi rezultatele obţinute. Prin conţinutul şi
funcţiile pe care le îndeplineşte, bilanţul constituie un instrument deosebit de important în
procesul de fundamentare a deciziilor privind dirijarea activităţii curente şi îndeosebi a celei
de perspectivă.
Bilanţul bancar reprezintă, ca în orice ramură economică, o expresie esenţială a
activităţii societăţii bancare, punînd în lumină resursele utilizate, plasamentele angajate, şi
rezultatele activităţii din domeniul bancar.
Bilanţul contabil poate să-şi îndeplinească rolul important ce-i revine în procesul
conducerii numai în măsura în care îndeplineşte anumite condiţii sau cerinţe:
1) Reflectarea realităţii privind elementele de activ şi de pasiv existente la dispoziţia
societăţii bancare constituie condiţia fundamentală pe care trebuie să o îndeplinească bilanţul.
În acest scop, este necesar ca operaţiile economice să fie înregistrate integral, corect şi la
timp, pe baza documentelor justificative în care au fost consemnate.
2) Bilanţul contabil trebuie să prezinte datele după un sistem unitar, după aceleaşi norme
metodologice în vederea aprecierii corecte şi comparative a activităţii şi pentru
centralizarea datelor la nivelul direcţiilor din cadrul băncilor centrale.
3) Respectarea metodologiei de detertminare a indicatorilor, în vederea redării corecte,
atît a aspectelor pozitive, cît şi a celor negative din activitatea desfăşurată de unităţile
bancare, ceea ce permite luarea deciziilor corespunzătoare care să înlăture deficienţele
constatate.
4) Întocmirea şi prezentarea la termenele stabilite constituie o altă condiţie pentru bilanţ,
prin intermediul căreia se asigură conducerea, controlul şi analiza activităţii desfăşurate,
în mod operativ şi eficient, precum şi o centralizare a datelor la termenele prevăzute.
Întocmirea bilanţului contabil bancar presupune, în primul rînd, lucrări pregătitoare,
cum ar fi: înregistrarea în conturi a tuturor operaţiilor, verificarea exactităţii înregistrărilor
în conturile analitice şi sintetice, în al doilea rînd, întocmirea propriu-zisă a bilanţului prin
completarea formularelor, anexelor şi a raportului explicativ ce se prezintă Consiliului de
Administraţie.
Caracteristicile esenţiale ale activităţii bancare sunt evidenţiate clar cu ajutorul
bilanţului bancar.
Oglindind mijloacele şi resursele băncii, bilanţul contabil reflectă, cu ajutorul
conturilor, respectiv al indicatorilor pe care îi conţine, funcţiile îndeplinite de bănci în
cadrul economiei naţionale.
Funcţiile bilanţului contabil:
8
1.De generalizare - sistematizează şi grupează informaţiile contabile după o structură
bine determinată, care este unică şi obligatorie pentru toate unităţile şi are un rol esenţial
de informare pentru demonstrarea rolului Băncilor Comerciale în sistemul informaţional
contabil. Ea rezultă din analiza datelor prezentate la Banca Comercială care astfel e
transformată într-un instrument de gestionare eficientă şi de conducere a întreprinderii.
Prin bilanţ se prezintă situaţia elementelor patrimoniale şi rezultatul perioadei de
gestiune, se cunoaşte starea bunurilor economice la un moment dat, a creantelor,
datoriilor şi a surselor proprii.
2.De analiză - o continuare şi o desfăşurare a funcţiei de informare. În baza bilanţului se
analizează situaţia patrimonială şi financiară a băncii, capacitatea de plată a acesteia, starea
decontărilor cudebitorii şi creditorii.
Bilanţul contabil bancar are formă verticală şi constă din trei părţi:
Active, Obligaţiuni şi Capital şi Rezerve.
Posturile de activ sunt grupate în bilanţ în sensul micşorării lichidităţii, adică începînd cu
cele mai lichide şi terminînd cu cele mai puţin lichide.
Pasivele sunt grupate în sensul descreşterii exigibilităţii obligaţiunilor.
Obiectivele capitolului:
• Caracterizarea documentaţiei bancare.
• Definirea şi descrierea circuitului documentar bancar.
• Identificarea tipurilor de control bancar intern.
Resursele atrase de bancă constituie aproximativ 80-90% din resursele totale ale
băncii. Aceste resurse băneşti sunt necesare pentru realizarea operaţiunilor active.
Mobilizarea pe un termen anumit a mijloacelor băneşti temporar disponibile de la
persoanele fizice şi juridice îi permite băncii să folosească aceste mijloace pentru
creditarea agenţilor economici.
În funcţie de caracteristicile resurselor atrase, ele pot fi grupate în:
Resurse depozit, pe care banca le poate avea în portofoliul ei. Dintre acestea fac
parte: conturile de disponibilităţi ale agenţilor economici, ale persoanelor fizice,
ale instituţiilor financiare şi publice, ale băncilor şi Trezoreriei statului;
Depozitele la vedere şi la termen ale persoanelor fizice şi juridice; certificatele de
depozit; depozitele instituţiilor financiare internaţionale; depozitele
corespondente ale altor bănci; sumele în tranzit între unităţile băncii.
Resurse nondepozit, pe care banca le poate procura în situaţii dificile, cum ar fi
lipsa de lichidităţi. Dintre acestea fac parte: împrumuturi de la Banca Naţională a
Moldovei; împrumuturile de pe piaţa interbancară de la alte bănci; vînzarea
temporară a bonurilor de trezorerie şi altor titluri de stat sau valorilor mobiliare
corporative pe care le are în portofoliul ei; emiterea obligaţiunilor, cambiilor
bancare.
5.1. Tipuri şi particularităţi ale conturilor bancare. Contul bancar este un cont
analitic deschis de bancă pe numele titularului de cont, prin care se efectuează operaţiuni
de încasări şi/sau plăţi ale mijloacelor băneşti.
Contul curent bancar este contul deschis de bancă pentru titularul de cont, care
serveşte la înregistrarea în ordine cronologică a operaţiunilor în numerar şi/sau fără
numerar efectuate în/din acest cont în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Cont de depozit este un cont deschis de bancă pentru titularul de cont, destinat
evidenţei operaţiunilor de depunere şi plasare a mijloacelor băneşti temporar libere la
termen (cont de depozit la termen - cont deschis de bancă, în care sînt depuse mijloace
băneşti cu dobîndă, pentru o perioadă fixă de timp) sau la vedere (cont de depozit la vedere
- cont deschis de bancă, în care sînt depuse mijloace băneşti cu sau fără dobîndă fără
fixarea termenului de plasare) în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Contul de credit este contul bancar deschis pentru înregistrarea creditelor acordate
persoanelor fizice şi juridice.
Contul Loro este contul bancar deschis de către o altă bancă la banca dată.
15
Cont provizoriu este contul bancar deschis pentru persoanele fizice şi juridice pe o
perioadă de timp limitată, destinat acumulării de mijloace băneşti suficiente pentru
formarea capitalului social.
Sistemul de codificare a conturilor este conceput astfel încît conţine o cantitate de
informaţii referitoare atît la client, cît şi la bancă.
Numărul de cont este construit pe două niveluri:
• nivel sintetic;
• nivel analitic.
Nivel sintetic al contului este format din patru caractere şi reprezintă clasa, grupa,
subgrupa şi tipul contului. Nivelul sintetic al conturilor utilizat de băncile comerciale
trebuie să fie aprobat de BNM.
Nivel analitic al unui cont include un număr de caractere ce poate varia de la cîteva
caractere la douăsprezece. Aceste poziţii sunt folosite la identificarea mai multor tipuri de
date pentru a facilita operaţiunile în cont sau ca informaţii de gestionare solicitate de
bancă. Caracterele la nivelul analitic redau următoarele: cifra-cheie a băncii, codul băncii,
al filialei, numărul clientului, tipul clientului, indicatorul de valută, alte informaţii.
5.2.Operaţiuni de depozit. Ponderea cea mai marea a resurselor atrase o constituie
mijloacele acumulate la conturile de depozit.În majoritatea ţărilor conturile de depozit sunt
clasificate după următoarele modalităţi:
a) În funcţie de modul de retragere şi scopul plasării mijloacelor depozitate;
b) În funcţie de categoria de depunători:
c) În funcţie de modul de calcul şi de achitare a dobînzii.
Conform modului de retragere şi scopului plasării mijloacelor depozitate deosebim:
Depozite la vedere-mijloacele depuse în contul de depozit de către persoana fizică sau
juridică fără a specifica termenul de retragere a acestora. Ele au un înalt grad de lichiditate
pentru deţinătorii lor şi deaceea banca bonifică dobînzi mici sau nu bonifică deloc (în
cazul depozitelor la vedere în valută). Aceste surse sînt utilizate de către bancă în scopul
creditării, deoarece acest tip de depozit constituie o resursă ieftină pentru bănci.
Depozite la termen-mijloacele depuse de către persoanele fizice sau juridice pe o
perioadă fixată în scopul economisirii. Depunătorul are dreptul să-şi retragă mijloacele
depuse în cont numai la termenul indicat în contract. Depozitele la termen se clasifică în
categoriile:
• Depozite pe termen scurt (scadenţa pînă la 1 an)
• Depozite pe termen mediu (scadenţa de la 1 an pînă la 5 ani)
• Depozite pe termen lung (scadenţa de la 5 ani şi mai mult)
Aceste depozite sînt bonificate de bancă la dobînda pieţei, dar, spre deosebire de
cele la vedere, sunt mai mari.
16
În funcţie de categoria de depunători:
Depozitele persoanelor fizice, care se mai numesc depozite personale. Resursele
plasate de populaţie fără stabilirea scopului de economisire sunt depozite obişnuite,
iar depozitele de economii sunt mijloacele depuse în scopul păstrării şi economisirii
ca ulterior să fie utilizate de depunător conform unor necesităţi concrete.
Depozitele persoanelor juridice, adică ale agenţilor economici şi a organizaţiilor de
stat. Ponderea cea mai mare a depozitelor agenţilor economici o reprezintă
depozitele la vedere şi disponibilităţile băneşti aflate în conturile curente.
Depozite ale băncilor şi ale altor instituţii financiare sunt resursele pe termen scurt
care variază, de regulă între o zi şi un an şi apar ca efect al reciprocităţii în relaţiile
de decontare pe piaţa interbancară. Depozitele atrase de la bănci reprezintă
principala modalitate de completare a resurselor unei bănci pe termen scurt. De
regulă depozitele băncilor sunt numite plasamente bancare.
În funcţie de unitatea monetară în care se depune depozitul deosebim:
o Depozite în monedă naţională;
o Depozite în valută. În Republica Moldova băncile practică atragerea
resurselor depozitare în dolari SUA şi în euro.
Conform modului de calcul şi achitare a dobînzii, depozitele se clasifică în:
Depozite la vedere şi conturi curente fără dobînzi;
Depozite cu dobînzi.
Conturile curente se creditează de client cu sumele de la diverşi debitori sau prin
acordări de credite şi se debitează cu plăţile făcute către creditori sau cu rambursările de
credite.Conturile curente sunt conturi de pasiv. În credit se înregistrează deschiderea sau
completarea contului curent. În Debit se reflectă achitarea parţială sau închiderea contului
curent. Soldul iniţial şi final -creditor.
D = S * Rd * N / 100 * 365
unde
D- suma dobânzii pentru utilizarea creditului overnight
S- suma creditului overnight
Obiectivele capitolului:
• Examinarea modului de evaluare a activelor materiale ale băncii;
• Descrierea modului de contabilizare a operaţiunilor cu activele materiale pe termen
luing şi a stocurilor de materiale ale băncii;
• Studierea metodelor de calculare a uzurii mijloacelor fixe şi a obiectelor de mică
valoare şi scurtă durată.
• Reflectarea rezultatelor inventarierii în contabilitatea băncii.
10. Rezultatul(venit sau pierdere) net din activitatea ordinară =venitul(pierderi) net
pînă la impozite şi pînă la articole extraordinare- impozit pe venit
1 3 9
8 4 6
7
Banca plătitoare 2 2 Banca
BNM beneficiară
Solicitările noilor clienţi a băncii este tratată diferit. Dacă cel care solicită un credit
nu este clientul băncii, ca un prim pas, trebuie să se obţină referinţe satisfăcătoare despre
integritatea şi situaţia financiară a persoanelor care conduc afacerea. Trebuie să se obţină
informaţiile financiare relevante, de care are nevoie banca, deci să estimeze solvabilitatea
împrumutătorului.
Solvabilitatea este capacitatea agentului economic de a rambursa creditul şi dobînda
aferentă în termen şi volum deplin.
Sursele principale de rambursare a împrumutului sînt:
• Venituri din realizarea măsurii creditate;
• Venituri din altă activitate;
• Alte surse (realizarea proprietăţii).
Analiza financiară a stării împrumutătorului începe cu estimarea şi analiza
coeficienţilor financiari. Coeficienţii financiari reprezintă coraportul dintre diferite conturi
de bilanţ, rapoarte cu privire la venituri şi mişcarea mijloacelor băneşti
Coeficienţii financiari se divizează în 4 categorii principale:
1. Lichiditatea
2. Solvabilitatea
3. Leverage
4. Profitabilitatea
Prin lichiditate se subînţelege capacitatea de a transforma rapid activele în bani fără
pierderea postului lor de viaţă. Pentru ca întreprinderea să aibă o lichiditate înaltă, ea
trebuie să menţină coraportul acceptabil dintre transformarea activelor curente (pe termen
scurt) şi termenele oblgaţiunilor curente.
• Coeficientul lichidităţii pe termen – preconizează ca pentru rambursarea
împrumutului pe termen scurt este posibil să fie lichidate uşor doar unele active
curente. Din activele curente curente se exclud stocurile şi cheltuielile achitate în
avans, deoarece valoarea acestora în active provoacă dubii în cazul falimentării,
sau lichidării şi ele se află la sfîrşitul listei activelor supuse transformării în bani. În
baza formularului 2,3 avem:
Capital Propriu
Solvabilitatea = ————————
Pasiv Total