www.referat.

ro

ANALIZA CHELTUIELILOR PUBLICE

Caracterizarea si continutul sistemului cheltuielilor

publice
In procesul indeplinirii functiilor si sarcinilor sale, statul asigura acoperirea
necesitatilor publice generale. Pentru aceasta el are nevoie de importante resurse banesti
care se mobilizeaza prin intermediul relatiilor financiare. Folosirea resurselor banesti
astfel mobilizate are loc prin intermediul cheltuielilor publice.
Categoria de cheltuieli publice este strans legata de ansamblul actelor si
operatiunilor de repartizare si utilizare a fondurilor statului pentru actiuni social-culturale
si economice, pentru intretinerea organelor statului si apararea nationala etc.
In
acest context, se impune a se face o diferentiere intre cheltuielile publice si cheltuielile
bugetare.
Cheltuielile publice se refera la totalitatea cheltuielilor efectuate prin intermediul
institutiilor publice, care se acopera fie de la buget (pe plan central sau local), fie din
fondurile extrabugetare sau de la bugetele proprii ale institutiilor, pe seama veniturilor
obtinute de acestea.
Cheltuielile bugetare reprezinta doar o parte a cheltuielilor publice si anume,
acele cheltuieli care se acopera de la bugetul de stat, din bugetele locale si din bugetul
asigurarilor sociale de stat.
Cheltuielile publice inglobeaza, deci:
a) cheltuielile publice efectuate de administratia centrala de stat din fondurile bugetare,
extrabugetare si fonduri cu destinatie speciala (inclusiv cheltuielile federale, unde este
cazul);
b) cheltuielile unitatilor administrativ-teritoriale;
c) cheltuielile finantate din fondurile asigurarilor sociale de stat;
d) cheltuielile organismelor (administratiilor) internationale din resursele publice
prelevate de la membrii acestora.
Din punctul de vedere al destinatiei si volumului lor, cheltuielile publice sunt
influentate de conditiile politice, economice, sociale si de amploarea interventiei statului
in economie. Unele dintre aceste cheltuieli reprezinta o avansare de produs intern brut,
iar altele, dimpotriva, un consum definitiv de produs intern brut. Tendinta generala a
cheltuielilor publice este aceea de crestere de la un an la altul.
Analizate in dinamica, cheltuielile publice ale tarilor cu economie de piata,

manifesta o tendinta de crestere accelerata atat ca expresie relativa, cat si in marime

absoluta.
Evolutia cheltuielilor publice in marime absoluta, adica in preturi curente, este
influentata de modificarea puterii de cumparare a monedei nationale. Accentuarea
proceselor inflationiste determina majorarea preturilor si implicit cresterea nominala a
cheltuielilor pe care statul le efectueaza cu procurarea unei cantitati determinate de bunuri
si servicii. Se inregistreaza astfel o crestere nominala mai rapida a cheltuielilor publice
comparativ cu cresterea reala a acestora. Cresterea nominala rezulta din compararea
cheltuielilor statului exprimate in preturi curente, iar cresterea reala din compararea
cheltuielilor statului exprimate in preturi constante.

Cheltuielile publice pentru actiuni social-culturale

In statele moderne cheltuielile pentru actiuni social-culturale reprezinta o
componenta importanta a politicii sociale promovata de catre acestea.
Prin finantarea anumitor actiuni cu caracter social-cultural, se urmareste satisfacerea nevoilor publice sociale care
presupune realizarea a trei obiective:

a) garantarea unui venit minim pentru toti membrii societatii indiferent de marimea
proprietatii de care dispun;
b) restrangerea ariei de nesiguranta a vietii indivizilor si oferirea posibilitatilor de
aparare in situatii de somaj, boli, batranete etc.;
c) asigurarea pentru toti membrii societatii a unor standarde de viata considerate
minime prin intermediul serviciilor publice generale.
Satisfacerea nevoilor publice social-culturale se poate realiza pe urmatoarele cai:
- oferirea unor servicii gratuite populatiei prin accesul liber la institutiile de invatamant,
de cultura etc.;
- plata unor taxe (tarife) reduse comparativ cu costul actiunilor social-culturale realizate
in favoarea cetatenilor;
- acordarea de ajutoare banesti diferitelor categorii de cetateni sub forma pensiilor,
burselor, indemnizatiilor etc.
Sursele de finantare a cheltuielilor pentru actiuni social-culturale, prezentate in
mod sintetic, se concretizeaza atat in resurse bugetare, cat si extrabugetare.
Cheltuielile pentru actiuni social-culturale prezinta o importanta deosebita, in
primul rand, din punct de vedere economic, iar in al doilea rand, prezinta un important rol
educativ, deoarece actioneaza asupra factorului uman, ii dezvolta capacitatea intelectuala,
de apreciere a adevaratei valori, considerandu-se ca indivizii instruiti sunt mai putin

predispusi la comiterea de acte antisociale.

Avand in vedere importanta si rolul deosebit pe care il au cheltuielile pentru
actiunile social-culturale, acestea pot fi asimilate unor "investitii in resurse umane".
In urma efectuarii cheltuielilor pentru actiuni social-culturale se obtin o serie de
efecte economice, sociale, umane etc. Desi aceste efecte sunt recunoscute, este destul de
dificila cuantificarea lor.
Eficienta actiunilor social-culturale:
-

reflecta calitatea activitatii desfasurate si se exprima prin eficienta procesului de

invatamant, a activitatii cultural-artistice, a activitatii sanitare etc;

desi nu este o eficienta economica, are o deosebita importanta si influenta asupra

eficientei economice;

este reflectata de relatia dintre "efort" exprimat prin volumul cheltuielilor indreptate spre
realizarea acestor actiuni si "efectul" acestor cheltuieli manifestat pe multiple planuri:
material, social, uman, cultural.
1.Cheltuielile pentru invatamant sunt destinate asigurarii instruirii si pregatirii
fortei de munca. In perioada contemporana, tarile cu economie de piata au sporit volumul
alocatiilor bugetare pentru finantarea invatamantului datorita necesitatilor impuse de
modernizarea acestuia, de nevoile sporite de cadre cu calificare medie si superioara, de
amploarea revolutiei tehnico-stiintifice contemporane.
Cheltuielile pentru invatamant sunt considerate "investitii intelectuale",
componenta a investitiilor in resurse umane, care prezinta unele caracteristici fata de
investitia materiala:
- investitiile intelectuale sunt investitii pe termen lung pentru ca rezultatele apar dupa o
perioada relativ indelungata;
- termenul de recuperare al investitiei intelectuale este mai scurt decat al investitiei
materiale si, in plus, nu intervine uzura morala;
- investitia intelectuala este supla si flexibila, fiind mai putin specializata in raport cu
investitia materiala, care este destinata unei stricte specializari;
- efectele investitiilor intelectuale sunt multiple si sunt mai dificil de cuantificat.
Finantarea cheltuielilor pentru invatamant se face pe seama resurselor bugetare, a
taxelor scolare, a imprumuturilor, a donatiilor, a subventiilor din partea unor societati
comerciale, a veniturilor provenite din exploatarea proprietatilor apartinand institutiilor
de invatamant sau din activitati prestate pentru terti etc.

Din punct de vedere al continutului lor economic, cheltuielile pentru invatamant

se impart in:
- cheltuieli de capital (investitii) care vizeaza construirea de unitati de invatamant si
dotarea acestora;
- cheltuieli curente, destinate achizitionarii de bunuri si servicii care sa asigure
intretinerea si functionarea curenta a acestora ( cheltuieli de personal, cheltuieli materiale
si servicii, cheltuieli reprezentand subventii acordate acordate institutiilor de invatamant
si transferuri sub forma de burse acordate elevilor si studentilor).
In Romania, finantarea cheltuielilor pentru educatie se asigura prin:
-bugetul de stat si bugetele locale, pentru finantarea invatamantului de stat;
-mijloacele extrabugetare, constituite in special din taxe de scolarizare, atat pentru
finantarea invatamantului superior de stat, cat si a celui privat preuniversitar;
-cheltuielile agentilor economici determinate de organizarea de cursuri privind
pregatirea profesionala, acordarea de burse pentru proprii salariati, de sponsorizari si
donatii catre institutiile publice de invatamant etc.;
-fonduri din partea unor organisme financiare internationale (Uniunea Europeana,
Banca Mondiala, FMI etc.) acordate sub forma de ajutoare, credite nerambursabile sau
rambursabile, pe baza unor programe.
2. Cheltuielile publice pentru sanatate urmaresc, pe de o parte, prevenirea
aparitiei si combaterea unor boli care pot afecta intreaga populatie, iar pe de alta parte,
mentinerea capacitatii fortei de munca la un nivel cat mai apropiat de potentialul ei.
In general, sursele de finantare a actiunilor de ocrotire a sanatatii publice sunt
asigurate prin: fonduri bugetare; contributii obligatorii ale angajatilor si angajatorilor (sub
forma obligatiilor fiscale); cotizatii facultative (prin asigurarile private de sanatate);
resursele populatiei; ajutoare interne sau externe etc.
Din punct de vedere al continutului lor economic, cheltuielile pentru sanatate
includ:
-cheltuieli de investitii destinate construirii de unitati sanitare si inzestrarii cu
aparatura specifica;
-cheltuieli pentru intretinerea curenta si functionarea institutiilor sanitare (salariile
personalului, medicamente si materiale sanitare, hrana pentru bolnavi etc)
In Romania, cheltuielile pentru sanatate se finanteaza, in primul rand, din Fondul
special pentru asigurari de sanatate (incepand cu anul 1998) si in al doilea rand din

bugetul de stat, dar si din bugetele locale (intr-o masura mai mica) pentru realizarea unor
actiuni sanitare in profil teritorial. Ele se inscriu in bugetul de stat intr-o anumita structura
care reflecta actiunile si unitatile ce se finanteaza in acest domeniu.
Constituirea fondurilor de asigurari sociale de sanatate se face din contributia
asiguratilor, a persoanelor juridice si fizice care angajeaza personal salariat, din subventii
de la bugetul de stat si de la bugetele locale, precum si din alte surse.
3.Cheltuielile publice pentru cultura, religie si actiuni cu activitate sportiva si
de tineret contribuie la cresterea calitatii factorului uman prin imbogatirea nivelului
cultural, cultivarea gusturilor si idealurilor estetice si morale, educatia spirituala etc.,
fiind considerate ca facand si ele parte din categoria "investitiilor in resurse umane".
In general, sursele de finantare sunt constituite din resurse bugetare, venituri
proprii realizate de institutiile de profil din activitati specifice, precum si donatiile si
sponsorizarile primite.
Din punct de vedere al continutului lor economic, preponderente in cadrul
cheltuielilor cultural-artistice sunt cheltuielile curente (cheltuieli de personal si de
intretinere-functionare), cheltuielile pentru investitii avand o pondere mai redusa.
In Romania, sursele financiare prin intermediul carora se finanteaza actiunile si
obiectivele de cultura, arta, sport si religie se pot clasifica astfel:
-finantarea bugetara integrala, asigurata prin intermediul bugetului de stat si al
bugetelor locale, caz in care institutiile de cultura, arta, sport si religie de interes national
sunt finantate din bugetul de stat, iar cele de interes local prin bugetele locale (ex:
Biblioteca Nationala, Editura Academiei etc.);
-finantare din venituri proprii, constituite sub forma mijloacelor extrabugetare si
prin completare cu alocatii bugetare de la bugetul de stat sau de la bugetele locale (ex:
casele de cultura, muzeele, institutiile organizatoare de spectacole etc);
-finantare integrala din venituri proprii, constituite sub forma mijloacelor
extrabugetare, situatie in care veniturile proprii aflate in sold la sfarsitul anului se
reporteaza pe anul urmator (ex: anumite edituri, case de film etc).
In plus, la finantarea unor astfel de activitati pot contribui si fondurile rezultate in
urma actiunilor de sponsorizare sau mecenat.
4. Cheltuielile publice pentru asistenta sociala, alocatii, pensii, ajutoare si
indemnizatii sunt indreptate in special catre protectia persoanelor nesalariate, a
varstnicilor, copiilor orfani si fara intretinatori, a persoanelor cu handicap, veteranilor de
razboi etc. Datorita faptului ca aceste cheltuieli sunt neproducatoare de venituri, ducand
chiar la o incetinire a ritmului cresterii economice, ele sunt considerate cheltuieli
neproductive.

Sursele de finantare a cheltuielilor sunt reprezentate de catre bugetul de stat (intro masura covarsitoare) sau din fonduri speciale la care se adauga donatiile si contributiile
voluntare de la organizatiile neguvernamentale.
In tarile dezvoltate, aceste cheltuieli fac obiectul unor vaste programe sociale ce
urmaresc combaterea saraciei, ajutorarea persoanelor cu handicap, a familiilor cu multi
copii etc.
In Romania, fondurile pentru asigurarea necesarului de resurse financiare pentru
acoperirea unor astfel de cheltuieli sunt asigurate de:
- bugetul de stat (ex: finantarea centrelor de primire a minorilor, ajutoare sociale,
alocatii pentru copii, ajutoare pentru sotiile militarilor in termen, pensii I.O.V.R. etc.);
- bugetele locale (ex: finantarea caminelor de batrani, caminele pentru copiii cu
handicap, cantine de ajutor social, indemnizatii de nasteri etc.)
- venituri proprii (intr-o mai mica masura).
5. Cheltuielile publice privind asigurarile sociale de stat.
Asigurarile sociale reprezinta acea parte a relatiilor social-economice exprimate
sub forma baneasca cu ajutorul carora se formeaza, se repartizeaza, se gestioneaza si se
utilizeaza fondurile banesti necesare ocrotirii obligatorii a salariatilor si pensionarilor din
companiile nationale, regiile autonome, societatile comerciale etc., a agricultorilor, a
intreprinzatorilor particulari, persoanele aflate in incapacitate temporara sau permanenta
de munca si alte categorii.
Cheltuielile privind asigurarile sociale de stat vizeaza, deci, acordarea de pensii,
ajutoare si indemnizatii, trimiteri la tratament balneoclimateric si odihna a celor cuprinsi
in sistemul asigurarilor sociale de stat.
Privite din punct de vedere economic, se constata ca aceste cheltuieli, ca si cele
pentru asistenta sociala, au un caracter neproductiv, reprezinta un consum final de PIB
si nu pot fi asimilate investitiilor in resurse umane.
Din punct de vedere al naturii lor, aceste cheltuieli fac parte din randul acelorasi
actiuni de protectie sociala (prezentate mai sus), insa sistemul de finantare este diferit, iar
cuantumul este mai substantial.
Spre deosebire de cheltuielile indreptate catre asistenta sociala, aceasta categorie
de cheltuieli se finanteaza pe baza contributiei angajatilor, liber-profesionistilor si
angajatorilor, in diferite proportii, la care se adauga (uneori) subventii de la bugetul de
stat.
In Romania, cheltuielile publice privind asigurarile sociale de stat vizeaza

pensiile de asigurari sociale de stat (pentru limita de varsta) care detin cea mai ridicata
pondere, pensiile de asigurari sociale pentru agricultori, indemnizatiile pentru
incapacitate temporara de munca din cauza de boala sau accident, ajutoare acordate
pensionarilor etc. si sunt finantate prin intermediul bugetului asigurarilor sociale de stat.
Resursele necesare constituirii fondurilor pentru finantarea acestor cheltuieli se
constituie din:
-contributii obligatorii pentru asigurari sociale de stat datorate de angajati si
angajatori;
-contributia pentru asigurari sociale datorata de alte persoane asigurate;
-contributiile diferentiate ale salariatilor si pensionarilor pentru bilete de tratament
si odihna;
-incasari din alte surse;
-subventii de la bugetul de stat, in completarea fondurilor proprii.
Structura actuala a sistemului public national de asigurari sociale este rezultatul
unor adanci transformari si al unui indelungat proces de dezvoltare economico-sociala.
Sistemul public national de asigurari sociale in Romania este intr-o continua
dezvoltare si perfectionare, date fiind cerintele de aliniere la standardele europene.
6. Cheltuielile publice pentru ajutorul de somaj.
Ajutorul de somaj reprezinta o forma de sustinere materiala a persoanelor ramase
temporar fara loc de munca.
Fondul cu aceasta destinatie se constituie din contributiile obligatorii ale
salariatilor si firmelor si, in completare, din subventii bugetare.
In raport de situatia celui ramas fara lucru, exista doua forme de sprijin al
somerilor: alocatia (asigurarea) de somaj, care se acorda celor care au lucrat anterior,
au o anumita vechime si au platit cotizatii; ajutorul de somaj ce se acorda celor nou
veniti pe piata fortei de munca.
In Romania, dupa 1989, odata cu promovarea mecanismelor economiei de piata
si pe fondul scaderii drastice a activitatilor productive, fenomenul de somaj s-a
manifestat, in mod explicit. Aceasta a impus legiferarea protectiei sociale a somerilor si
initierea de masuri pentru reintegrarea lor profesionala.

Resursele necesare acoperirii acestor cheltuieli se constituie pe seama

contributiilor obligatorii datorate de angajatori si angajati, precum si pe seama altor surse,
inclusiv donatii si sponsorizari.

Cheltuielile publice pentru obiective si actiuni economice

Aceste categorii de cheltuieli urmaresc asigurarea functionarii si dezvoltarii unor
intreprinderi sau ramuri economice de interes national, finantarea unor investitii cu
caracter economic, finantarea activitatii de cercetare stiintifica, sustinerea unor
intreprinderi, precum si stimularea exporturilor.
Cheltuielile publice pentru obiective si actiuni economice reflecta amploarea si
modalitatile de implicare a statului in economie. Beneficiarii acestui sprijin financiar
sunt atat agentii economici publici (de stat), cat si agentii economici privati sau
persoanele fizice din domeniul productiei si serviciilor.
Ele sunt indreptate, in primul rand, catre intreprinderile de stat, deci catre
sectorul public. De-a lungul timpului, intinderea sectorului public a cunoscut fluctuatii,
in sensul extinderii sau restrangerii determinate, pe de o parte, de evolutia conceptiilor cu
privire la rolul statului in economie, iar pe de alta parte, de conjunctura economica a
momentului. In perioada contemporana, sectorul public detine un loc important in
economia multor tari dezvoltate.
In afara sectorului public, statul sprijina si sectorul privat, acordand
intreprinderilor particulare ajutoare financiare pentru depasirea perioadelor de criza.
Sub aspectul continutului economic, cheltuielile pentru obiective si actiuni
economice reprezinta o avansare de produs intern brut creand premise pentru sporirea
avutiei nationale.
Formele prin care statul sprijina intreprinderile, fie ele publice sau private, pot
fi grupate in doua categorii: forme clasice sau directe de interventie si ajutor si forme
indirecte de sprijin care nu presupun transferuri explicite de mijloace banesti.
1. Metode directe de interventie a statului in economie
a) Subventiile detin ponderea cea mai importanta in cadrul cheltuielilor cu
caracter economic efectuate de stat si reprezinta transferuri de sume banesti din bugetul
statului catre intreprinderi (sau cetateni), cu titlu nerambursabil si fara contraprestatie, dar
conditionat si cu o afectatie speciala. Prin intermediul lor, statul introduce in mecanismul
spontan de alocare a resurselor mijlocit de preturi, elementul corector, de reglare
constienta, asigurand o redistribuire a veniturilor.
Subventiile economice acordate de stat vizeaza atat activitatea interna cat si
exportul.

Subventiile interne, in raport de destinatia acestora, pot fi impartite in:

-subventii pentru productie, destinate sprijinirii intreprinderilor producatoare de bunuri,
celor de comert sau celor de prestari servicii;
-subventii de consum, acordate utilizatorilor anumitor bunuri si servicii, pentru a
acoperi o parte din pretul acestora.
Subventiile pentru export cuprind, conform definitiei date in "Acordul General
pentru Tarife Vamale si Comert" (GATT), orice masura de sprijin si protectie intreprinsa
de autoritatile publice ale unei tari, care au drept efect nemijlocit cresterea exporturilor
tarii respective1[1].
Subventiile pentru export imbraca, cel mai adesea, forma baneasca (prime de
export) fiind stabilite in sume fixe pe unitatea de produs exportat, sau, ca diferenta intre
pretul cel mai ridicat de pe piata interna si pretul cel mai scazut de pe piata externa al
aceluiasi produs. Ele joaca, deci, rolul de egalizare a veniturilor ce se obtin din export cu
veniturile ce s-ar obtine prin vanzarea la intern.
Alteori, subventiile pentru export pot aparea sub forma unor avantaje acordate
exportatorilor:
b) Investitiile reprezinta ajutoare financiare pe care statul le acorda pentru dezvoltarea
sectorului public sau a altor sectoare.
c) Imprumuturile cu dobanda subventionata se acorda intreprinderilor publice sau
private din anumite sectoare de activitate sau care intampina dificultati financiare
temporare, de trezorerie ori legate de restructurare.
d) Ajutoare financiare de la buget se acorda pentru difuzarea de informatii, studii de
marketing, organizarea de expozitii. De asemenea, el finanteaza partial sau integral studii
si cercetari ale pietei externe, reclama cu caracter general, organizarea unor targuri si
expozitii, participa la societati mixte pentru vanzarea marfurilor pe piata externa, acopera
uneori cheltuielile de transport etc.
e) Avansurile rambursabile constituie o forma de sprijinire a unor actiuni de
prospectare si prezentare in strainatate a unor produse noi si asigura intre 20% si 50% din
finantarea necesara. Avansurile se restituie din incasarile realizate prin vanzarea in
strainatate a noilor produse.
2. Metodele indirecte de sprijinire a intreprinderilor si sectoarelor de activitate se
concretizeaza in:

I.Vacarel, Probleme ale dezvoltarii economiei mondiale: imperative, obstacole, alternative, Editura Politica,
Bucuresti, 1989, pag. 334-363.
1[1]

a) Avantaje fiscale, care nu reprezinta transferuri banesti, ci se constituie in facilitati

si degrevari fiscale care micsoreaza sarcina fiscala a intreprinderilor beneficiare. Ele nu
apar inscrise explicit in buget ca si cheltuieli, statul renuntand, insa, la o parte a
incasarilor la care are dreptul, motiv pentru care se mai numesc si cheltuieli fiscale
b) Garantarea de catre stat a imprumuturilor bancare angajate de intreprinderi,
statul asumandu-si obligatia ca, atunci cand debitorul devine insolvabil, sa asigure
rambursarea imprumutului.
In Romania, cheltuielile publice pentru actiuni si obiective economice imbraca
urmatoarele forme:
-alocatii bugetare;
-subventii (sub forma acoperirii diferentelor de pret sau de tarif si a primelor de
productie sau de export);
-transferuri bugetare (mai ales pentru investitii);
-alocatii din fonduri speciale in afara bugetului de stat.
In tara noastra, in ultimii ani, se remarca o reducere constanta a cheltuielilor pentru
obiective si actiuni economice, expresie fireasca a procesului de retragere a statului din
economie.