Zdrean

L-ai vzut cumva pe Zdrean,

Cel cu ochii de faian?
E un cine zdrenuros
De flocos, dar e frumos.
Parc-i strns din petice,
Ca s-l tot mpiedice,
Ferfeniele-i atrn
i pe ochi, pe nara crn,
i se-ncurc i descurc,
Parc-i scos din cli pe furc.
Are ns o ureche
De punga fr preche.
D trcoale la cote,
Ciufulit i-aa lie,
Ateptnd un ceas i dou
O gin s se ou,
Care cnt cotcodace,
Proaspt oul cnd i-l face.

A fost...
Scumpi copii, dup vacan,
V mai amintii de Zdrean,
Cel cu ochii de faian,
Cum l-am scris i l-ai citit?
Cte unul, ci ai fost,
L-nva i pe de rost.
Rsfat i mult iubit
Zdrean-al nostru a murit.
Rmsese din frumosul
Prieten bun, pielea i osul.
i pierduse i mirosul
i vederea, chioptnd
i cznd din cnd n cnd.
M striga din glod i ap

De cnd e-n gospodrie

Multe a-nvat i tie,
i, pe brnci, tr, grbi,
Se strecoar pe furi.
Pune laba, ia cu botul
i-nghite oul cu totul.
- "Unde-i oul? a-ntrebat
Gospodina. - "L-a mncat!"
"Stai niel, c te dezv
Fr mtur i b.
Te nva mama minte."
i i-a dat un ou fierbinte.
Dar decum l-a mbucat,
Zdrean l-a i lepdat
i-a-njurat cu un ltrat.
Cnd se uita la gin,
Cu culcuul lui, vecin,
Zice Zdrean-n gndul lui
"S-a fcut a dracului!"

S-l mai scot din cte-o groap,

Aducndu-i poate-aminte
De un drum de mai nainte
O lu strmb printre strujani
Dnd cu botu-n bolovani,
Pentru c nti i-nti
S-l ridic i s-l mngi.
Zdrean, fr s m vad,
M tia cam prin livad.
Sufr de atunci cumplit
S tiu Zdrean c-a murit.
Plnge sufletul din mine.
l atept i nu mai vine.
Mai aflai, i nu e bine,
C ce fuse nu mai vine.
Vremea deapn i toarce
i ce-a fost nu mai se-ntoarce.

Flori de mucigai
Le-am scris cu unghia pe tencuial
Pe un prete de firid goal,
Pe ntuneric, n singurtate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat mprejurul
Lui Luca, lui Marcu i lui Ioan.
Sunt stihuri fr an,
Stihuri de groap,
De sete de ap

Fetica
Ce duh ai i ce putere.
S-mpleteti ceara cu miere,
De la floarea din gradin,
Ostenit de albin?
Tu aduni de pe meleaguri,
Pentru stupi i pentru faguri,
Pulberi, roua, stropi i leacuri,
Poate c de mii de veacuri.
Ca din ln, ca din ace,
esi reeaua de ghioace,
De celule-n care pui
Mierea dulce i un pui.

i de foame de scrum,
Stihurile de acum.
Cnd mi s-a tocit unghia ngereasc
Am lsat-o s creasc
i nu mi-a crescut Sau nu o mai am cunoscut.
Era ntuneric. Ploaia btea departe, afar.
i m durea mna ca o ghiar
Neputincioas s se strng
i m-am silit s scriu cu unghiile de la mna
stng.

Scule, numere, cntare

Au pus la msurtoare
Ca-ncperea cea mai mare
n goacea cea mai mic
E ghiocul tau, fetic
Eti, pe lumea de subt cer,
Cel mai mare inginer.
Pe-ntuneric, fr' s tii,
Ai fcut bijuterii
i minuni n toat clipa
Cu musteaa i aripa.
i, cum tii, muncind, s taci,
Nu te lauzi cu ce faci.

Stupul lor
Stupul lor de pe vlcea
St pzit ntr-o broboad
De trei plopi nnali, de nea,
Pe o blan de zpad.

nlauntru ns-n stup

Lucrtoarele sunt treze
i fcnd un singur trup
Nu-nceteaz s lucreze.

Prisacarul le-a uitat,

i-a czut si peste ele
Iarna, grea ca un plocat,
Cu chenar de peruse.

C niciuna n-a muncit

Pentru sine, ci-mpreun
Pentru stupul mplinit
Cu felii de miere bun.

O lacusta
Mi-a umblat in papadie
O goanga cu palarie
Si camase stacojie.
Avea fuste si manta
Taiate din catifea
Si pieptar cu solzi da tipla.
Captusit c-un fel de sticla.
Donmisoarei cu trei rochii-i
Lacrimau rubine ochii
Sa te-ntreb pe Dumneata,
Cum venisi in iarba mea
Si de unde, Domnisoara
De cristal si scortisoara ?
Dupa pana ce te-a scris,
Vii si tu din somn si vis.
Caci vopseli asemeni nu-s
Decit colo tocmai sus,
Unde sint intr- adevar
Pensule de-a fir-a-par
Si zugravii de o schioapa,
Mesteri scriitori cu apa,
Ce te-a suparat ? Tintarul,
Papurisul, nenufarul ?
As fi vrut sa stea s-o prind,
A venit incoa sarind
Si-a plecat sarind intr-alte
Buruieni si mai inalte.
Si-as fi vrut sa-mi stea intii
Pe un virf si s-o mingii.

Mi-a lasat atita mic :

Bumbii goi, de papadie.

O furnica, de Tudor Arghezi

O furnic mic, mic

Dar nfipt, va s zic,
Ieri, la prnz, mi s-a urcat
De pe viinul uscat
Pe picioare, pentru cci
Mi le-a luat drept nite crci.
Mrunica de fptur
Duse, harnic la gur
O frm de ceva
Care-acas trebuia
Aezat n magazie
Pentru iarna ce-o s vie.
Un' te duci aa degrab
Gndul meu mhnit o-ntreab
Inc nu te-ai lmurit
C greeti i-ai rtcit?
Cu merinda mbucat
Te-ai suit pn-n cravat
i mai ai pn-n chelie

BUNA DIMINEATA , PRIMAVARA

Buna dimineata, Primavara !
Iar proaspata te-ntorci n tara,
Tu frageda, si ea ntinerita.
In tara din raspntii verzi, fii binevenita.
Te astepta cu cofa plina
De roua noua si lumina.
Te-ntmpina-n camasa de in si borangic.
Tivita cu chenare de iedera si spic,
Pe poale cu garoafe si cu vapai de mac,
De boance si craite si-albastre flori de ac,
Impodobita toata, de marea sarbatoare,
In asteptarea-n lunca a scumpei surioare.

Dou dealuri i-o brbie.

Nu vrei tat s-i art
Cum iei drumul ndrt?
S-i mai pun o ntrebare
E aproape de culcare;
Unde dormi, aici, departe?
Intr-o pagin de carte?
S-ajungi virgul trzie
ntr-un op de poezie?
M gndesc ce-i de fcut
S-o feresc de netiut,
Ingrijat de ce-o s zic
Maica stare furnic
De-o lipsi din furnicar,
i-o ateapt n zadar.

Purtata-n umar, cofa ti-o pleaca pn' la gura,

Sa iei, ca-n sarutare, din ea, o sorbitura.
Bausi destule lacrimi ntr-alta primavara,
Din ciutura cu snge si-aghiazma lor amara,
Ti-au semanat n cale. aminte sa-ti aduci,
Pamntul cu morminte si cu paduri de cruci.
Da-i mna, copilandra de-a pururea fecioara,
Ca va-ntlniti depline, acum intaia oara,
La nceput de vremuri, nadejdi si nvieri,
Doua-nfloriri de muguri si doua primaveri;

Mam ar

Maic, muli te-au dumnit

C eti neam blagoslovit.
Unde sap sapa locul
Sare din pmnt norocul.
Ai pmnt i ape multe
Vntul st s i le-asculte.
i izvoare
Cltoare
Crapii-n ele ct berbecii,
n pomi piersici ct dovlecii,
Pepenii de zahr rou,
n gru spicul ct cocou.
Pui un bob din el rsare

Mia de mrgritare:
Dulce binecuvntare
Fiecare fir de vnt
l adie un descnt,
Fiecare stea de sus
l mngie cum l-ai pus.
Noaptea-l coace i ea, luna
Cald lui ntotdeauna
i pe cmp cu ceru-n fa
Cmpul pletele-i rsfa.
n adncul lui tresare
Alt vatr de izvoare
(i-a fcut destinul semnul)
Untul negru, undelemnul

.
Ce ai cu mine, Vntule?
proza
Ce ai tu, vntule, cu penele mele? De ce-mi rscoleeti biletele, mi mprtii apa din blid i-mi arunci
seminele n zpad i noroi? Pe flaneta mea, m gndesc, cocoat n mine, la ara mea deprtat,
contropit de soare, cu papagali stacojii, verzi i albi n ramurile pdurilor de portocalii. Sunt singura
pasre care nu i-am stat mpotriv niciodat i nici nu i-am cerut loc, s m duci, ca pe vulturi i corbi,
n marele tu drum de viscole i vrteje.Te-am lsat s treci ntotdeauna nesuparet de lng cutia cu
bilete i lada mea cu cntece de lemn. Pentru c nu tiu s cnt, n locul meu cnt fluierele aipite ale
valsurilor dinluntru, amestecate cu amintiri de orgi i cu treziri de flaut.Capul meu ncovoiat poart un
cioc numai decorativ, cu care nu pot s muc, i abia m scarpin cu el. Poate c m-am nscut nti i-nti
din melci, cu care linia mea de profil poart o asemnare. Ori eti suprat pe moul meu?
Un sicilian btrn m duce, pe genunchiul chiptnd subt catrinc, din dreptul unui chioc n dreptul
unui geam. Mna lui nvrtete o sonat, i plria salut, la sfrit, ca n Rigoletto. Suntem ceretori
amndoi, dar nite ceretori care punem ceva n ureche i deteptm suferina plcut a omului, n
schimbul unui gologan nvelit n hrtie i aruncat, dinaintea flanetei, i-a simit sufletul c i se atinge de
cntecul nostru ca latul unui cuit pe zborul tocilriei, i c a scprat.
Cinele s-a uitat niel la mine, s-a pitit, s-a sculat, ochii lui m-au ntrebat cine sunt i ce sunt, i cnd i-am
rspuns:
-Cooocoo! i-au czut urechile i coada i s-a pus pe fug, uimit de voce i disperat c vorbesc.
A venit la mine pisica de catifea, ca o fantom de fum, clcnd pe puf i surznd din pupile de alam i
chihlimbar. guria ei trandafirie a optit ceva. S-a ntins pe spate ca un sfinx elastic, somnoros, i m-a
chemat, cum cheam marea ntunericul din stele, ca s se legene mpreun. Prin fulgul pntecului alb am
numrat ase grune de frumusei mrunte ale elor ei noi, m-am mirat i am zis:
-Cooocooo!
nspimntat de glas, ma s-a nnodat dintr-o sritur, ca un fular pestri, i apierit.
Cu oarecele m-am neles, i mai ales cu cobaiul. Acest brnzoi cu ochi fierbini, alb ca tibiirul i blat
castaniu, s-a vrt lng mine i s-a mprunutat din smburiii mmei, ca un camarad. I-am optit la ureche:
-Cooocoo! i nu s-a speriat. Cci oarecii i cobaii au nvat multe de la chinezii btrni i nu le-au dat
uitrii, ca berzele albastre, cltoare deasupra oceanului glbui.
Sunt papagal singuratec, n sihstrie etern.

Ce ai, vntule, cu penele i ce faci tu cu biletele mele? eti ager, dar eti prost. Vntule, ngheule, tu nu
Hou
Umbl-n tufe un arici.
tii s citeti...
Alt dat, lng cas,
A dat de broasca estoas.
poezii pentru copii Colecia: Poezii pentru
copii
ntr-o zi s-a pomenit
A orbit de boal grea
Houl tatei, i-a fi vrut
S-i gsesc un leac, ceva.
Nici un vraci nu l-a avut.
N-am aflat nici un spier,
Nici la trg i nici la cer.
De vreo ase ani sau apte
Ochii-i zac, pecei de noapte,
i-ngropat n gol cu totul
Cat cu nasul i botul.
Uite-l, dibuie i parc
A zri niel ncearc.
A trecut i s-a lovit,
A ltrat! O fi simit.
A-neles c pe aici

Ciufulit, dar mulumit,

C visase c btea
Cinci duli i o cea.
El se ceart printre stele
i cu nite cucuvele.
Hou e cel de treab.
Puii clotii l ntreab
Cum e noaptea-n noaptea lui
i-l mngie ca pe pui,
Povestind mai lmurit
Ce-au visat i-au mai gndit.
l iubesc i derbedeii
Din vzduhuri, porumbeii,
Prieten bun, un porumbel
Doarme n cote cu el.

Proza lui Arghezi (II)

Dintre fantasmele acestei lumi in recluziune, cteva se repeta. De pilda aceea a viciului solitar, deja
amintit, sau a amorului ilicit. Episcopii se tin cu birtaresele, un prelat s-a impreunat o data si,
imbolnavindu-se de o maladie rusinoasa, devine fanatic auster si predica abtinerea totala; alt arhimandrit,
temator si el, frecventeaza nevestele bortoase si crsmaritele cu cununie, convins ca acestea sunt curate;
schivnicii abstinenti, cum le cere ortodoxia, urmaresc cu frenezie, s-a vazut impreunarea pisicilor, in
fine, in aceasta lume tacuta, discreta, evlavioasa, prolifereaza viciile aberante. Prozatorul cauta potentialul
lor de expresivitate literara si, evident, il afla, desennd cu harul sluit scrbit cum am vazut, o harta a
pacatelor ascunse. Proza sa este un fel de fresca originala a judecatii de apoi, asa cum o intlnim pe peretii
manastirilor romnesti vechi. Sunt si scene mai pure in aceasta ingramadire a slabiciunilor omenesti in
recluziunea religioasa. Doi tineri, un calugar si o calugarita, cad ispitei dupa lungi ezitari si cainte si,
prezentnd drama lor, Arghezi schimba stilul, folosind tonurile suavului, delicatului
Proza pamfletara, vizionara, pe alocuri lirica din Icoane de lemn se incheie cu patru scrisori catre fratele
Pafnutie, semnate Ierodiaconul Iosif, naratorul, totodata numele de monah al lui Arghezi. In total 73 de
tablete (o specie sintetica pe care Arghezi a inventat-o concentrnd genurile literare, cum am spus, de la
notatia lirica la pamfletul atroce, la portrete, mici scene de viata culese indeosebi din mediile marginale,
desene in carbune. Impreuna, formeaza un vast tablou de un terifiant pitoresc al lumii bisericesti si impun
o tipologie memorabila in nuante negative. Este, inti, Iclisiarhul, cum s-a vazut mai sus, lacom si ipocrit,
care se smereste la utrenie, iar in apartamentul lui se indoapa cu kilograme de sunca si placinte; este, apoi,
parintele arhimandrit predicator, schivnicul cu vicii solitare, vin la rnd calugarii concupiscenti si
brfitori, retorii care silabisesc cuvintele la strana, credinciosii care dau acatiste suprarealiste, cernd lui
Dumnezeu sa dezlege cununiile Anichii sau sa-l departeze pe Ioan de Asineta si sa-l intoarca asupra
Gherghinei O lume privita prin viciile ei marunte
x
Poarta neagra este, pna la un punct, un jurnal de detentie. Naratorul se identifica pe fata cu cel care
scrie (trecutul meu, asculta, nu am sa mi-l tagaduiesc, nici dupa ce un tribunal de popi m-a osndit
pentru ceruri, nici dupa ce o porunca m-a pedepsit pentru oameni), iar spatiul acestor pamflete
nimicitoare este, acum, puscaria, loc cunoscut, se stie, de poet in doua rnduri. Aceasta detentie este
punctul de plecare al insemnarilor din Poarta neagra, cele mai corozive, poate, din literatura acestui
geniu pamfletar care este Arghezi. Poarta se deschide, intr-un preambul, cu o diatriba adresata orasului
(Metropolei) care cumuleaza pacatele biblice si micile pacate obscure: un oras fara sfinti, cu biblioteci
fara cititori, cu arherei care sunt negustori de acatiste si de cadavre, cu soti imorali si sotii care practica
prostitutia, oras cu copii lepadati, in fine, un oras obsedat de lubricitate. In aceasta nota vehement
critica, cu accente profetic pedepsitoare, este scrisa intreaga carte. Obiectul ei este lumea detentiei, dar
autorul nu ramne tot timpul numai la ea. Urmarind radacinile raului, ajunge la boierii din afara, adica
la ministri, la capii bisericii, oamenii politici, la birocratia justitiei Iese, la urma, o tipologie mai vie si
mai variata, parca, dect cea din Icoane de lemn. Sunt, apoi, obiectele din detentie (lampa solitara,
celula) si personajele ei: gardieni, directorul, nebuni sau cei care simuleaza nebunia, ziaristi ajunsi aici
pentru tradarile lor, socialisti trimisi dupa gratii pentru ideile lor incomode, ofiteri escroci, soldati
nevinovati, legatori de carti, asasini, manglitori, lautari, poeti falosi si inchipuiti.
Portretele sunt, inca o data, memorabile si, intr-o succesiune imprevizibila, sunt fixate pe o pnza imensa.
Un batrn putred de bogat mannca pe ascuns ca un calic, de frica sa nu imparta bunurile sale cu colegii
de celula, un jurnalist avar si stupid fura bucatele vecinului si inghite lacom ca un sarpe, ocnasii isi
fumeaza scrisorile si rogojinile, la nevoie chiar si parul; socialistul Nistor (ins in apogeu de stupiditate)
vrea sa suprime teatrul si muzica pentru ca au infiltratii burgheze; un poet puscarias, care cnta azurul si
are reverii celeste, nu se spala cu lunile, ca si arhimandritul-predicator din Icoane de lemn, si este trimis

periodic la baie si la etuva pentru a-i lichida jegul si paduchii. Portretul lui este teribil: Intotdeauna fiinta
lui exala un miros tare de laturi cu ardei, si-ti inchipuiai cu groaza regiunea lui anala, ca un peisaj
deranjat, in unda lui cleioasa, de miscarile profunde ale mormolocilor misteriosi. Intotdeauna dintii lui au
fost negri ca abanosul, cu radacinile sempitern ingropate in mzga groasa, si verde ca un mucigai, a
fostelor alimente, macinate cu ctiva ani inainte. Carnatia de ivoriu a poetului gingas al cetii si al
capelurilor lui Watteau si Fragonard, intotdeauna a putit a hoit si a saci cu viermi. Pantalonii lui au atrnat
intotdeauna in noroi, rupti pe margini ca o toala, labartati din fese ca o traista. Si s-a remarcat cu oroare
fructul abundent al pntecului, constipat de lene cte doua saptamni, desertat in calupuri compacte de
cte zece kilograme, cte cinci si sase calupuri in porcelanul latrinii. Erau ca niste mase mari de smochine
pietrificate, caramizii, fara forma clasica, lenitiva; cazute ca dintr-un sfincter rupt.
O acumulare de materii putrede si o concentrare de negativitati culese din detritusurile limbii, fixate, cu o
arta (arta unui mare pictor care deseneaza smrcurile, scrboseniile lumii pentru a pune in valoare
expresivitatea lor), in fine, o poetica a derizoriului si a grotescului, o tehnica foarte precisa bazata pe
ordonarea elementelor inestetice din lumea realului. In aceasta galerie de figuri patibulare, bestialitatea se
uneste, uneori, cu inocenta. Taranul Petre Gutui si-a omort soacra pentru ca il supara si, ajuns in
inchisoare, face greva foamei. Moare si pe fisa lui medicala doctorii scriu ca de melancolie. Mitica
tiganul, baiat voinic si frumos, isi fabrica in puscarie viori din cutii de chibrituri si practica, pe bani,
pasiuni sodomice. Custodele inchisorii este Sonda, un fost luptator de circ, urias si puternic ca Hercule. E
practica o pedagogie a schingiuirii. Ion Cilta, zis Alfons, zis Marghiloman este hot de izmene de pe
frnghie si, cnd vorbeste, jupoaie cuvintele (limba lui este rascoapta, lipita-n fund, gelatineaza cuvintele
si le basica), Iancu este nebun de-a binelea si, cnd este in criza, pe fata lui apar mocirlele adnci ale
sufletului, in fine, in afara acestor portrete individuale memorabile, superioare estetic, in fond, prin
expresivitatea lor, aflam si picturi de grup. Arghezi este, si aici, un maestru de netagaduit. Iata doua figuri
intr-un crd de femei: Una e urta, cu infatisarea de bruta monstruoasa a tuturor muierilor din inchisoare,
lipsite de gratie, si la care sexul, comparabil cu o rana, cu o glca, cu un zgrci, sau cu un intestin, nu
comunica fizicului lor nicio atractie, ochilor nicio scnteie, pasului, miscarilor, nicio poezie. Burdufuri de
hoit prost, saci de vicii si de atrofii, femeile inchise, recrutate din slugile hoate, nu prezinta interes;
perversiunea lor apartine intotdeauna cretinismului si niciodata insusirilor de rafinament feminin.
Cealalta, e o fata de vreo saptesprezece ani, pe jumatate goala in crpele sfsiate, in care este ipotetic
imbracata. O privire aproape frumoasa, animata de un accent halucinant, se strecoara prin genele prinse in
galbenusul umed al permanentelor urdori. Gura ei, spintecata ca de brici e ingropata deasupra barbiei.
Cnd surde cu cochetarie, printre gingiile vinete fara dinti, i se stravede limba, ca un limbric in cuibul
balos.
Sunt, printre aceste fapturi de mlastina, si victime ale justitiei, adevarati nuferi crescuti in smrcurile
detentiei. Maria Nichifor este acuzata ca a furat boarfele familiei in care slugarea si, pna sa se
dovedeasca faptul ca este nevinovata, ea sta in inchisoare si naste un copil. Este achitata, dar actul de
eliberare intrzie si copilul moare. In alte tablete, Arghezi evoca singuratatea in detentie, tacerile grele de
dupa miezul noptii, cntecul rau prevestitor al cucuvelei sau vorbeste despre senzualitatea mustilor
(musca e una din rusinile creatiei si umilinta lui Dumnezeu care a dat si viermilor aripi), sugernd in
exemplul din urma, infernul universului mic. Remarcabile sunt si in aceste desene pe foite de tigara
exactitatea lor si stralucirea pe care o capata cuvintele urte, calomniate, in propozitiile acestui magician
al limbii.

Tudor Arghezi
Tudor Arghezi, poet, prozator i gazetar cu o carier literar ntins i foarte bogat, unul dintre autorii de
prim rang a-i perioadei interbelice.
Biografia sciitorului, plin de cotituri, a rmas pn astzi controversat n multe detalii.

S-a nscut la 23 mai 1880 la Bucureti, ntr-o familie originar din Crbuneti judeul Gorj0
. Numele su adevrat a fost Ion N. Theodorescu; pseudonimul Arghezi este explicat de scriitor ca fiind
n legtur cu Argesis, vechiul nume al rului Arge. Copilria nu i-a lsat scriitorului dect amintiri
dureroase, acesta mrturisind: Este cea mai amar vrst a vieii. N-a mai voi s fiu o dat copil.
n perioada de coal, cteva chipuri i-au nclzit sufletul. Pe blndul nvtor Abramescu i pe
profesorul de romn Grbea i va evoca, peste ani, cu dragoste i recunotin.
ntre 1891-1896 a urmat cursurile Liceului Sfntul Sava, perioad n care se mprietenete cu viitorii
scriitori Gala Galaction i N. D. Cocea. aceast prietenie a alctuit pentru noi o insul, o
concretizare de aspiraii comune pentru toat viaa. Insula noastr nu a cunoscut invidia i orgoliul.
n 1896, la 16 ani se produce i debutul su literar, sub ndrumarea lui Alexandru Macedonski, n revista
Liga Ortodox.
Poetul se semneaz cu numele su real, Ion Theo. Nu-i ncheie studiile, ncepe s lucreze n fabric.
ncepnd cu 1900 i pn n 1904, poetul este clugr la Mnstirea Cernica. Acolo, n linitea chiliei va
nva, pe ndelete, taina mnuirii cuvintelor.
n 1905 pleac ntr-o cltorie prin strintate, la Paris apoi prin Elveia, la Mnstirea Cordelierilor, unde
este rugat insistent s devin catolic. Plictisit de insistene, se mut la Geneva, unde scrie poezii, asist la
cursurile universitii i lucreaz ntr-un atelier de inele i capace de ceasorrnice din aur pentru a-i
ctiga existena.
Totodat, n cursul anului 1909 viziteaz Italia.
n 1912 revine n Romnia. Pn n 1916, cnd Romnia intr n primul rzboi mondial, public versuri,
pamflete i articole polemice la Facla, Viaa Romneasc, Teatru, Rampa.
n 1918, n timpul realizrii Marii Uniri, mpreun cu ali 11 ziariti i scriitori este nchis n penitenciarul
Vcreti, acuzat de trdare pentru c se pronunase n favoarea neutralitii Romniei n primul rzboi
mondial.
Prima sa carte de poezie, Cuvinte potrivite apare, cu ntrziere, n 1927.
Poetul avea 47 de ani. Sub direcia sa, n anul urmtor, apare ziarul Bilete de papagal.
Debutul n proz se produce n 1929, odat cu apariia crii Icoane de lemn.
n 1931 apare volumul de versuri Flori de mucigai, legat ca de altfel i Poarta neagr de anii de
detenie. Tot acum, pentru copii, public volumul n proz Cartea cu jucrii, inaugurnd o direcie
secundar n creaia sa, ce va continua mai apoi cu volumele: Cntec de adormit Mitzura, Buruieni,
Mrioare, Prisaca, Zdrean, etc.
n 1934 apare romanul Ochii maicii domnului n care este evocat dragostea matern i devotamentul
filial.
Urmeaz n 1935 Versuri de sear, romanul Cimitirul Buna-Vestire 1936, volumul de versuri
Hore 1939, romanul Lina 1942.
Sub genericul Bilete de papagal public pamflete usturtoare pentru care este cercetat de poliie (1943).
La 30 septembrie 1943 apare excepionalul pamflet Baroane n care este atacat ambasadorul german la
Bucureti, Manfred von Killinger. Ziarul este imediat confiscat iar autorul nchis la Bucureti i ulterior n
lagrul de la Trgu Jiu.

Odat cu instaurarea regimului comunist, n 1944, iese din lagr. Este reabilitat, distins cu titluri i premii,
ales membru al Academiei Romne i srbtorit ca poet naional la 80 i 85 de ani.
n 1965, Universitatea din Viena i decerneaz premiul Gottfried von Herder, iar Academia Srb de
tiine l alege membru al seciei de literatur. Public: 1907 peisaje, Cntare omului, Stihuri
pestrie, Poeme noi, Cu bastonul prin Bucureti.
Dei Arghezi nu este singurul poet care s-a lsat fascinat de universul mrunt, nicieri ca la el lumea
vieuitoarelor fr grai nu a cptat un contur mai unitar i mai complex. Toate aceste vie uitoare se afl
ntr-un fel de dependen afectiv fa de om (Cntec de adormit Mitura, volumul Copilreti).
n 1967, pe 14 iulie, se stinge din via, fiind nmormntat, alturi de soia sa Paraschiva, n grdina casei
din strada Mrior. Casa a devenit astzi muzeu.
Ce-ai cu mine vantule? de Tudor Arghezi, critica literara
Contributia lui T. Arghezi la proza romneasca este de primul ordin, ca si poezia sa. Renuntam, bine
nteles, la separatia clasica dintre proza si poezie, facnd aceasta afirmatie. Dupa dogmele vechi, care, cu
toata ndreptatire lor teoretica, n-au putut stavili noile forme ale creatiunii literare, proza si asuma
domeniul epic, iar poezia pe cel liric. Cat de arbitrara era o asemenea distingere, a dovedit-o
desfasurarea ulterioara a tuturor literaturilor. Caci instinctul noutatii, care n literatura nu o data coincide
cu instinctul marilor creatiuni, a purtat pe scriitori la mpreunarea prozei cu poezia, din al caror amestec
noi, cititorii, ne-am ales cu neasteptate modele de frumusete. O proza infuzata de lirism, iata contributia
foarte pretioasa a lui Arghezi la proza romneasca. Dar pentru ca totusi sa tinem socoteala de iseparatia, la
drept vorbind, mai mult vulgara decat clasica : prozavers, epicliric, vom spune ca marele poet, pe
langa prea puternicile versuri din atatea volume, ne-a sporit avutul literar cu o serie de proze, prin care
ntelegem scurte bucati n proza, caracterizate printr-o abundenta a expresiei decorative si prin lirism. Fie
ca este vorba chiar de naratiuni mai ntinse, cum au fost romanele lui, "Ochii Maicii Domnului" si
"Cimitirul Buna-Vestire", felul de a fi al lui Arghezi, tot nchis n sine, adica liric, n afara realitatilor
epice, a ramas. La timpul potrivit, am aratat ca aceste romane au totusi frumusetile lor, care sunt
frumusetile inerente, fatale, am putea zice, ale temperamentului arghezian.
O culegere de proze este "Ce-ai cu Mine, Vintule ?". Din bucati de cateva pagini, luam cunostinta cand de
cunoscuta uriasa forta verbala a poetului "Cuvintelor Potrivite", forta care de multe ori se alimenteaza din
sine, asa cum cu alt prilej am afirmat despre ndoielnicele "Blesteme", cand de mari simboluri prin
mijlocirea carora intram n zona superioara a misterelor cosmice. Ne place cu deosebire sa staruim asupra
acestora din urma, deoarece numai n anumite poezii ale sale Arghezi a mai realizat fiorul prezentei
coplesitoare, desi nedeslusite, a ordinei eterne.
Am dori, mai ntai, sa sugeram carturareste felul intim al acestor minunate proze si nu gasim, dupa stiinta
noastra, nici un scriitor, strain sau national, prin comparatie cu care sa ne orientam preliminar. De la
Aloysius Bertrand, care a creat n Franta poemul n proza, trecand prin Baudelaire, pana si chiar dupa
Maurice Guerin, cu nici o apropiere livresca nu putem aproxima impresia de vastitate cereasca pe care
ne-o dau cateva din paginile noului volum al lui Arghezi.
In ceea ce priveste pe scriitorii romni anteriori, Stefan Petica, D. Anghel, G. Bacovia, Adrian Maniu si
altii mai marunti, care cu totii au creat, dupa Macedonski, mica noastra traditie a poemului n proza, nici
unul nu poate fi chemat sa ne lumineze, cat de cat, cu productia sa asupra prozelor argheziene.
Incat, lucrul cel mai nimerit ni se pare lectura directa a acestor capodopere spre a veni n atingere cu
miezul lor cosmic. In multe din ele apare un papagal de sute de ani, Coco, caruia poetul se adreseaza

ca sa-i scoata din cutia destinului propriu cate un nou bilet. Se pare ca poetul si arata n acest chip
cunoscutul sau cuget romantic, dupa care poezia este un enunt al admcimilor nelucide, desi la aceasta
conceptie a ntamplarii fericite Arghezi si adauga tot atat de cunoscuta sa declaratie a "cuvintelor
ntoarse la alte ntelesuri si izvoade" sau declaratia de straduinta n a stoarce "vorbele de icre si ideile de
lapti". Dupa asemenea marturisiri, ce privesc aplicatia mestesugareasca asupra cuvantului, socotit ca
unic izvor de frumuseti poetice, modul romantic de a cere lui Coco sa scoata cu ciocul, la ntamplare, un
alt bilet, adica un alt moment liric de inspiratie, ramane oarecum contrazis. Totusi, oricata perplexitate
ne-ar cuprinde gandirea noastra logica, fapt este ca n poetul acestor proze convietuiesc n deplina
armonie cele doua feluri ale gandirii lui artistice: si daca profesiunea de mestesugar trudnic al
cuvantului, de "giuvaergiu tainic, al caruia lucru ncepe, mprejurul inelului de aur, dupa ce au adormit
cu totii, cetatile, staulele si padurile", duce la rezultatul unei stralucitoare proze artistice, de frumoasa
traditie nationala care n literatura noastra urca pana la Odobescu si Eminescu marturisirea
cealalta, credinta n procesul ntamplator, instinctiv, automat si secret al creatiunii proprii mijloceste
marile frumuseti poetice, fara traditie, ale prozelor lui T. Arghezi. In concret, contradictia de mai sus se
topeste n chip inexplicabil, ceea ce pentru noi este semnul indubitabil al "harului", cum se exprima el.
Caci n arta literara n general si n arta argheziana, ca si a oricarui alt mare poet, "lucrurile se nteleg la
marginea cuvintelor, si cuvintele nu sunt de ajuns ca sa ntelegi: e nevoie de har".
Si, ntr-adevar, e nevoie de acest har ca sa ntelegem puternica si strania atractie a "Semanatorului" de
scantei pentru bolta nstelata din fundul lacurilor, ca sa ntelegem stricta dependenta muta a lui Coco, din
"Rugaciune", de un Dumnezeu latent n toate formele Creatiunii, ca sa ntelegem fantomatica faptura a
Milei, care, purtand "o haina dintr-o bucata, ca o manusa lunga, neagra si ncheiata cu nasturi de sidef",
subvenea la nevoile de existenta ale unui librar sarman ; e nevoie de acest har ca sa respiram o data cu
poetul rasuflarea religioasa a "Baraganului" si a peisajului muntos din "Ploaia", ca sa ne ridicam la
regularitatea de instinct, ca si astrala, a emigrarii "Randunelelor" sau a transhumantei stramosesti din
"Tarla", ca sa contemplam marile simboluri ale ordinei cosmice din "Cetatea Mortilor", din "Molitva
Papusii", din "Dativa Jos ncet", "Rapa cu Stele", "Tocila" si atatea altele nca.
De toate aceste frumuseti de-a dreptul majestuoase, generatiile de scolari de azi sunt lipsite printr-o
hotarare neroada. Manualele liceenilor nostri au fost nchise n fata harului de catre oameni fara har.
Voi citi copilului meu, n fiecare saptamana, cate una din prozele numite mai sus ale lui T. Arghezi. Voi
avea oare puterea de a hotara cel putin nca un cititor sa faca la fel ca mine ? n cazul fericit, as avea cu ce
sa ma recomand lui Dumnezeu.