Asylum

Prolog:
Sirenele de politie se auzeau din departare, distrugand linistea mortuala ce pusese
stapanire pe noapte, facandu-ma sa-mi deschid ochii. Ma aflam intr-o camera intunecata, in fata
unor ferestre mari, prin care patrundeau razele lunii, luminand putin locul. Incerc sa-mi aduc
aminte cum am ajuns aici, mai devreme fiind in camera mea, privind tavanul, tastand primele
cuvinte ale romanului meu. Bang! Se auzi din apropiere, facandu-ma atent. Pasesc incet,
incercand sa gasesc sursa zgomotului. Din spatele unui zid, un raulet de apa, se scurgea la
picioarele mele. Nu puteam vedea nimic, locul era mai intunecat decat smoala topita. Bajbai prin
mare de intuneric, folosindu-mi cu mainile pentru a nu ma lovi de ceva. Sirenele se apropiasera
de locul in care ma aflam. Farurile masinilor au luminat intreaga incapere, orbindu-ma. In fata
mea, la cativa centimetri, se afla corpul unui batran. Rauletul de apa in care stateam se dovedi a
fi sange ce se scurgea din pieptul acestuia. Corpul incepu sa-mi tremure incontrolabil, iar
picioare parca-mi erau facute din gelatina. Cad in fund, privindu-l pe batran, ce statea sprijinit de
perete cu un perete infipt in abdomen si cu gatul taiat.
-Politia, nu miscati!
Imi intorc capul, privind cele doua forme, incercand sa nu izbucnesc in lacrimi.
-Ai dreptul sa nu spui nimic! Orice spui va putea si va fi folosit impotriva ta la proces! Ai
dreptul la un avocat si daca nu-ti poti permite unul, vei primi unul din oficiu! Intelegi aceste
drepturi?
Intelegeam tot ce-mi spuneau, dar oricat mi-as fi dorit sa le raspund, nu puteam. Gura-mi
era inclestata, iar sangele ce mi se imbibase in maini, parea a fi viu, incercand sa-mi acapareze
intregul corp. In cateva secunde, eram pus cu fata la pamant si incatusat. Inca incercam sa
procesez ce se intampla cu mine. Din cauza socului psihic puternic pe care l-am suferit, nici nu
am realizat cand am ajuns in sectia de politie, stand pe un scaun, inconjurat de o multitudine de
oameni, imbracati in uniforme albastre, punandu-mi mii intrebari. Singura la care am putut sa le
raspund si aia balbaita, a fost numele meu, Derek Smith. Timpul trecea mai repede si in acelasi
timp mai greu, nu stiu cum sa explic exact perceptia mea temporala din acele momente, dar pana
cand au venit parintii mei, tot ce-am incercat sa fac, a fost sa-ncerc sa-mi aduc aminte ce se
intamplase. Cum ajunsesem in acea cladire si de ce eram inconjurat de cadavre? Dar nimic! Totul
era cufundat in intuneric, de parca cineva mi-ar fi luat acele amintiri si le-ar fi sters cu buretele.
-Derek, ce ai facut?
Vocea subtire si pitigaiata a mamei, rasuna pe holurile sectie, trezindu-ma din incercarile
mele zadarnice de-a-mi aminti ce se intamplase cu mine. Mama era o femeie uscativa, inalta, cu
parul valvoi, semn ca nu apucase sa se pieptane. Cred ca vestea cum ca fiul ei este arestat sub
acuzatia de omor, a luat-o prin surprindere. In urma ei, la cativa metri, tata pasea incet, dar
apasat. Vestea aparent il lovise si pe el la fel de greu.
-Ce-ai facut nenorocitule? Striga mama, aplaudandu-mi obraji.
-Draga, calmeaza-te! Ii spuse tata, prinzand-o de mana. Derek, trebuie sa aiba vreo
explicatie, pentru absurditatea asta.
Page 1 of 20

Asylum

-Domnule puteti veni cu noi? Intreba unul din politisti.

-Nu! Ii raspunde tata brusc, lasandu-I pe toti cu gura cascata, apoi continua privindu-ma
in ochii. Derek, ce inseamna asta? Cand ai plecat mi-ai spus ca te duci sa te intalnesti cu Helena
si acum sunt
-Poftim?! Il intrerup pe acesta. Tata, cand am vorbit? Ultimul lucru pe care mi-l amintesc,
inainte de-a ma trezi in casa acea, este faptul ca stateam in pat, gandindu-ma la ce sa scriu!
Se pare ca vocea imi revenise si nici corpul nu-mi mai tremura. Puteam sa ma controlez
din nou, ceea ce era bine. Puteam raspunde la intrebarile politistilor, iar intr-un final sa fiu
eliberat. Am sa ma intorc acasa, in camera mea dezordonata, in patul meu moale, cu cateva arcuri
rupte de la sarit in el si la laptopul meu negru, cu taste tocite de la atat tastat. Maine am sa ma
duc la scoala, cu siguranta am sa fiu privit de toti cei din jur cu spaima, crezand ca sunt un
psihopat fara scrupule. Am sa le explic celor ce vor sa asculte cum totul a fost o neintelegere si
cum s-a rezolvat, doar ca apoi sa-ncerc sa o cuceresc pe Helena. Oh! Frumoasa Helena, parca-i si
vad firele de par rosii, dansand in lumina unui soare rosiatic, coborand incet spre asfintit,
inconjurandu-I corpul de lumina, creendu-ti iluzia unui inger decazut. Parca o vad intorcandu-se
spre mine, aruncandu-mi un zambet mirific, in timp ce sunt privit cu pofta de ochii ei verzialbastrui. Imi prinde mana, tragandu-ma dupa ea
-Derek, Derek! Spuse tata, zgaltaindu-ma
Vocea lui ma trezeste la realitatea, sfaramand reverie ce pusese stapanire pe mine. Spre
deosebire de mai devreme, un barbat negru, inalt, cu parul ravasit si pungi sub ochii isi facuse
aparitia. Se prezenta, Thomas Wayne, capitanul sectiei. In timp ce rostea fiecare cuvant, mustata
lui stufoasa, parca dansa, iar cand termina o propozitie isi pleca spranceana dreapta, facandu-ma
sa ma gandesc la bataie finala a unui tobosar, la finalul unui cantec, Bang! Incerc a-mi abtine
rasul, mai ales ca barbatul vorbea foarte mult, folosind foarte multe pause de vorbire.
-Derek, am sa te eliberez, din moment ce nu avem destule dovezi, dar maine ai sa mergi
la un consult psihologic! Spune acesta, intr-un final, dupa o tona de propozitii fara sens,
oferindu-i tatalui meu o carte de vizita.
Ma ridic de pe scaunul pe care aproape amortisem, intinzandu-mi mainile, inca
incatusate, unui politist, pentru a ma elibera, apoi ma indrept spre iesire cu capul plecat,
numarand deniverarile din podea.
-Oh! Derek, si.striga capitanul, inainte de a parasi sectia, apoi facu o pauza mai lunga
de vorbire. Bineinteles ca nu ai voie sa parasesti casa! Spunand asta, aceasta incepe sa rada
copios, mimand un pistol ce ma impusca.
Ai mei erau destul de linistiti, nu vorbeau, nu se privea unul pe celalalt. Ajunsi la masina,
tata-mi deschide usa, impingandu-ma-nauntru. Pentru prima oara, de cand imi luase permisul,
stateam pe bancheta din spate, lucru ce nu era asa de rau, daca cei doi strajeri din fata mea, nu
pareau ca vor sa ma ucida. Tata respira rapid si apasat, in timp ce masina accelera din ce in ce
mai tare, iar mama ma privea insistent in oglinda retrovizoare, doar ca intr-un final sa
izbucneasca in lacrimi.
Page 2 of 20

Asylum

-De ce? Cum ce am gresit? Intreaba aceasta, gesticuland cu bratele la plafonul masinii. Iam dat viata, doar eu stiu cand m-am chinuit cu el! I-am oferit mancare calda si tot ce i-a dorit
sufletelul. De ce, Doamne, l-ai transformat in criminal!?
Se pare ca lucrurile luasera o intorsatura ciudata si periculoasa. De fiecare data cand
mama invoca divinitate, punand intrebari de genul acesta, eram osandit. Ce-mi va lua acum?
Laptopul, telefonul, creioanele, colile? Sper ca nici una din acestea, pentru ca sunt nevinovat. Nu
inteleeg cum de-am ajuns in acea casa sau de ce tata spune ca i-am spus ca am plecat sa ma
intalnesc cu Helena. Oricat de mult mi-ar place acest lucuru, nu cred ca avea sa se intample
vreodata. Eu si Helena? Va fi doar o fantezie a mea, acum mai mult ca oricand. Pana la urma cine
ar vrea sa fie in preajma unei persoane suspectate de omucid? Claxonul unui tir, ne facu pe toti
trei atenti. Se pare ca tata, apasat de griji si suparari, incercand sa o impace pe mama, pierdu
controlul autoturismului, intrand pe contrasens. Instant tata s-a transformat intr-un sofer de curse.
Avand in partea dreapta, o masina si in fata un camion, ce incepuse sa franeze, acesta trage frana
de mana si misca incet din volan, intrand cu masina pe o straduta din stanga, care tocmai-si
facuse aparitia, spre norocul nostru.
-Wow! Asta a fostwow!
-Taci, Derek! Mama ta este speriata, eu sunt obosit! O sa ne bagi in mormantul, nu alta!
O sa ne bagi in mormant!
Oh nu! Asta era grav, acum incepuse si tata cu discursurile tipic parintesti, ce in cele mai
multe cazuri se terminau cu o pedeapsa, dar se opri. Imediat ce temina acea fraza, tacu mortis,
scoase masina de pe straduta si ne-am continuat drumul, intr-o liniste mortuala, pana acasa.
-Du-te-ncamera ta si sa nu te prind ca iesi de acolo, pana maine la ora zece!
-Dar daca am nevoie la baie?
-Faci pe tine! Acum, piei din fata noastra, criminal nerecunoscator! Striga mama cat o
tinura plamani, doar ca sa fie sigura ca aud si vecini.
In orice alta zi, a-si fi raspuns focului cu foc, cum se spune, dar nu astazi. Era mult prea
obosit, atat fizic cat si psihic. Urc scarile, deschid usa si ma arunc direct in pat, fara macar a ma
schimba, lasandu-ma purtat in lumea viselor.
Dis de dimineata, razele soarelului dansau pe ploapele mele, fortandu-ma sa ma ridic din
pat. Capul ma durea ingrozitor si aveam o senzatie de greata, oricine m-ar fi vazut, ar fi putut
jura ca sunt mahmur. Vreau sa vad cat este ceasul, dar nu-mi gaseam telefonul. Ma lovesc cu
palmele usor peste buzunarele pantalonilor si-ncep sa caut prin pat, cand usa camerei se deschise
cu un zgartait, ce-mi provoca un fior pe sira spinarii.
-Te-ai trezit? Bun, sa mergem!
Ma intorc si-l privesc pe tata, stand in fata usii. Parea epuizat, de parca n-ar fi inchis un
ochi intreaga noapte si arata ingrozitor. Camasa mototolita, ii era scoasa jumatate afara din
pantalonii, parul nepieptanat parea o creatura paroasa ce era gata sa sara pe mine. Sub ochii,
cearcanele isi facusera aparitia si un miros puternic de alcool era emanat cand deschise gura.
Page 3 of 20

Asylum

-Grabeste-te, trebuie sa ajunge la psihiatrul acela si sa lamurim povestea asta odata pentru
totdeauna!
-Imediat, sa-mi gasesc telefonul! Ii raspund acestuia, continuand sa caut ca disperatul.
-Da-l dracu de telefon! Misca-te, acum! Striga acesta, facandu-ma sa ma cutremur.
Era pentru prima oara, in multa vreme cand il auzisem tipand la mine. Rasuflu suparat si
ma indrept spre iesire, urmandu-l pe acesta indeaproape. Drumul a fost unul scurt si silentios,
mama nu venise cu noi, aceasta adormise, dupa ce tata, i-a strecurat un somnifer in paharul cu
whiskey.
-Am ajuns! Imi spuse acesta, deschizandu-mi usa ca unui puscarias ordinar.

Capitolul 1:
Paseam incet in urma tatei, intrand in cabinetul psihiatrului. Cativa oameni statea pe niste
scaune, citind cate o revista sau vorbind unii cu alti. In spatele unui birou, se afla o femeie
trecuta de patruzeci de ani, cu o privire de plictisita.
-Avem programare pe numele Derek Smith! Ii spune tata acesteia.
Asistenta se uita la tata, incercand sa schiteze un zambet, apoi incepu sa tasteze ceva pe
calculator. Isi ridica privirea si ne face semn ca putem intra, pe usa alba, din lemn, aflata in
vecinatatea biroului ei. Dr. Christian Storm, era scris pe o placuta, ce-si facea aparitia imediat ce
intrai in incapere. Ma uit de jur imprejur si nu-l puteam vedea decat pe tata, un scaun intors in
spatele unui biroul simplu, acoperit de hartii si documente.
Ah! Se auzi in geamat din spatele biroului, urmat de cuvintele: Ce bine a fost! Ma uit
nedumerit la tata, dorind sa-i spun ceva, dar nu apuc. O fata blonda, imbracata sumar isi facu
aparitia zambind satisfacuta. Pasi incet fixandu-ma cu acei ochii verzi, plin de dorinta carnala.
Cand trecu pe langa mine, isi plimba degetul pe abdomenul meu si-mi rosti la ureche numarul ei
de telefon.
-Sheila, iesi afara! Am pacienti!
Inainte de a parasi cabinetul, Sheila, cum tocmai aflasem ca o cheama imi face sa semn sa
o sun si-mi trimite un pupic prin aer, lucru ce ma-nfioara. Niciodata nu mi-a placut acest gen de
fete, usuratice, mereu gata sa intre in patul primului barbat care le iesea in calea, era de-a dreptul
repulsiv. Lasand la o parte gustul amar lasat de blondina, imi intorc privirea spre barbatul ce se
invartea cu scanul, precum un copilas. Nu-i puteam vedea bine chipul, dar puteam distinge
perfect zambetul acela larg si fericit.
-Bun, care din voi este Derek? Spuse acesta, oprindu-se din invartit.
Razele soarelui ce patrundeau prin geamul intredeschis, ii confereau parului acestuia o
culoare ca a spicului de grau. Ochii lui caprui deschis ne priveau intens, parand putin deranjat de
prezenta noastra, apoi casca larg si-ncepu sa se scarpine pe crestet.
Page 4 of 20

Asylum

-Pfew! M-ati salvat! Sheila nu se lasa pana nuPricepe-ti voi! E nimfomana!

-Intelegem! Ii raspunde tata. Si nu face nimic, daca stiam, mai intarziam putin! Un om
trebuie sa se relaxeze din cand in cand, nu? Intreaba tata facandu-i cu ochiul doctorului, apoi
incepura amandoi sa rada.
Asta nu era prea bine, din cauza lipsei de somn si a alcoolului consumat cu doar cateva
ore inainte, tata a inceput sa vorbeasca prostii. Cine stie ce-i va spune doctorului. Ultima oara
cand l-am vazut intr-o stare ca asta, a ajuns cu vecina in dulap cateva minute bune.
-Da, nu m-ar deranja, daca ar fi cu vreo doi ani mai mare! Spuse doctorul intrerupandumi gandurile.
-Ei, domnule doctor, inteleg ca nici dumneavoastra nu mai aveti douazeci si cinci de ani,
dar nu puteti refuza o fata de douazeci si-n pic de ani, acolo! Puteti sa o chemati din nou, il dam
pe Derek afara si ne facem putin de cap! Chiar as avea nevoie de putina relaxare.
Fir-ar! Imi spun in gand. Tata incepea din nou. Omul asta, nu poate sa-si controleze
hormonii, daca ar putea, ar intretine relatii de genul asta 24/7. Acesta pleca de langa mine sincepu sa-l inghionteasca pe doctor, in ochii caruia, acum, se reflecta gelozie pura.
-Ma tem ca nu se poate, domnule Smith! Fata are doar 16 ani!
-Pff! Arata de douazeci, deci puteti sa o chemati!
-Domnule Smith, fac asta deoarece este singura cale prin care-si poate pastra virginitatea.
Rasflu usurat, cand vad fata dezamagita a tatei, dar asta nu dura mult, caci un zambet ii
aparu pe chip. Omul avea o idee, aparuta nu din inteligenta, ci din dorinta carnala, o dorina ce
trebuia sa o opresc.
-Numele meu este Derek si as dori sa terminam cat mai rapid cu asta! Daca se poate? Ii
spun doctorului.
-Salut! Ia un loc si o sa incepem imediat ce tatal tau va pleca de langa mine.
Vazand ca nu mai poate zice nimic, acesta se dadu la o parte, asezandu-se pe un fotoliu
din fata geamului, extrem de suparat. Zambesc satisfacut, intinzandu-ma pe canapeaua moale si
catifelata, pe care mi-o aratase doctorul.
-Stai confortabil?
II schitez ca da, miscandu-mi capul, apoi il urmaresc pe acesta luand un caiet si un pix.
Se aseaza langa mine, picior peste picior si-ncepu sa scrie ceva.
-Deci, Derek! Ai fost trimis la mine de catre Tom, sa aflu daca ai ucis sau nu pe cineva,
corect?
-Da, este corect! Acum, vrei te rog sa te misti, ca sa ma pot duce acasa si sa-mi caut
telefonul!
Page 5 of 20

Asylum

-Ok! Ok! Deci, ce-ti amintesti?

-Eram acasa, in camera mea, stateam pe laptop, apoi mi-a sunat telefonul si cred ca am
adormit, dupa care m-am trezit la locul crimei!
-Inteleg, dar ma tem ca asta nu ajunge! Va trebui sa te hipnotizez si sa aflam tot adevarul!
-In regula, daca trebuie!
Doctorul imi prinse capul intre palmele sale si-mi spuse sa-l privesc fix in ochii,
concentrandu-ma. Fac ce-mi spune, desi nu cred in asa ceva. Singurul motiv pentru care
acceptasem era ai demonstra ca hipnotizarea este imposibila, impotriva celor ce sunt constiienti
de ea. Am stat asa, nemiscat, privindu-l pe doctor in ochii, cateva minute si nimic nu se
intamplase. Inca era intins pe canapea, in cabinet, avand capul intre palmele lui. Da-mi
drumul! ii spun acestuia, dar fara efect. Statea ca o statuie, privindu-ma intens. Da-mi drumul,
n-auzi? Strig la el de cateva ori, dar fara efect. Vazand ca nu pricepe, imi ridic mana, lovindu-l
puternic in abdomen, moment in care acesta s-a evaporat precum o ceata si odata cu el, intreaga
camera. Eram inconjurat de intuneric, incep sa ma invart haotic, neintelegand unde sunt. Nu
puteam gandi, nu puteam respira si cateva secunde mai tarziu, nici nu ma mai puteam misca.
Corpul imi era greu, precum o stanca, simteam o presiune in piept, de la lipsa oxigenului.
Incepeam sa vad incetosat, iar capul imi era greu, mai greu decat restul corpului. Podeau incepea
sa dispara, in locul ei, aparand o lumina puternica, undeva in departare. Se pare ca asta era,
luminita de la capatul tunelului, cea care ma va ghida in lumea cealalta. Podeau a cedat, iar
corpul mi-a cazut plutind prin intuneric, apropiindu-ma de finalul vietii mele scurte si patetice.
Nici macar un sarut de la o fata nu am putut primi. A atingere tandra, cateva cuvinte frumoase
soptite la ureche, o plimbare sub clar de luna sau un picnic la marginea unei paduri in timpul unei
zile frumoase de primavara, acestea vor ramane doar niste iluzii, niste dorinte ce nu vor mai
putea fi vreodata indeplinita. Mereu crezusem ca voi avea timp sa le fac, motiv pentru care le
dadusem la o parte, alegand o lume virtuala, ce mi-a adus sfarsitul. Nu ma ucisese, dar ma
transformase intr-un introvertit, un las. Acum, ca ma indreptat spre moarte, regretam alegerea
asta. As fi vrut sa ma intorc in timp, sa ies din carapacea mea virtuala si sa socializez mai mult.
Poate ca atunci, as fi avut parte de lucrurile ce mi le doream, dar nu as mai fi fost eu. As fi fost ca
si ei, ca restul de oameni, acaparati de dorinte carnale. Daca as fi socializat mai mult poate mi-ar
fi placut invitatia Sheilei? Nu stiu si asta ma secatuia acum, mai mult decat sfarsitul ce se apropia
mai mult cu fiecare secunda. Ajunsesem sa ma urasc in cateva momente atat de tare. Imi uram
inteligenta, imi uram conceptii si idealurile, uram ce devenisem. Vroiam sa fiu ca ei, macar
acum, in aceste clipe, vroiam sa fiu ca restul, un ignorant, un nesimtit si un incult. With
knowledge comes power! Aceste cuvinte au zburat pe langa mine, disparand in intuneric. Cat le
adorasem, mereu cautand sa aflu mai mult si totusi nu vroiam sa arat ce stiu. Ma prosteam,
facandu-i pe cei din jurul meu sa ma subestimeze, doar ca sa le pot sa le dau peste bot la final.
Dar acumacum, le uramma uram si acum urma sa mor. Eram la cateva secunde de-a
patrunde in lumina si ajunge inBuna intrebare, unde voi ajunge? Nu am crezut in Rai sau Iad.
Nu mi-a pasat de Dumnezeu sau de Diavol. Am fost un ateu, un cautator de adevar stiintific siacum voi afla raspunsul la cea mai mare intrebare: Ce ne asteapta dupa moarte? Rai, Iad sau
void, orice m-ar astepta sunt pregatit sa le imbratisez.
Page 6 of 20

Asylum

Imi inchid ochii, lasandu-ma imbratisat de lumina orbitoare si calda. Ma lovesc de ceva,
resimtind un soc puternic in tot corpul. Ma aflam intr-un colidor lung, din beton.
-Urmeaza-ma, te rog! Spuse o voce aflata in spatele meu.
Ma intorc speriat, privind lupul alb precum zapada, in ochii lui de un albastru metalic
rece, dar tot odata stralucitori.
-Cine esti? Unde sunt?
-Numele meu este Wolf si-ti voi fi ghid! Cat despre unde te afli, raspunsul il stii si fara
sa-ti-l spun! Imi raspunse aceasta, intorcandu-se cu spatele la mine, pasind incet.
Am ramas nemiscat, incercand sa-mi dau seama unde eram. Poate ca acesta era Iadul, iar
lupul ce-mi aparuse in cale, era Cerberus. Mereu am crezut ca Cerberus era un caine mare,
fioros, cu trei capete ce pazeau o poarta masiva din lemn, cu inscriptii demonice pe ea, chiar pe
malul raului Stix. Ma asteptam ca un schelet fioros, imbracat intr-o roba neagra cu o coasa ce
sfarteca doar suflete sau macar un batranel simpatic imbracat in costum, sa apara sa-mi secere
sufletul.
-Ce mai astepti? Imi spuse lupul, intorcandu-si capul spre mine.
-Eu doar
-Urmeaza-ma, te rog!
Imediat ce termina de vorbit, lupul trecu printr-o arcada aurita, disparand in intunericul
din spatele ei. Poate ca ma inselasem, imi trecu prin minte, in secunda in care am vazut noua
poarta. Poate locul in care ma aflam era creat special pentru a linistii sufletele speriate, inainte de
judecata finala. Pasesc incet, pe urmele lupului, oprindu-ma in fata arcadei. Corpul incepu sa-mi
tremure de frica, nu vroiam sa mor. Dar oare exista cale de scapare? Oare pot reveni la vechea
mea viata? Dar chiar imi dorea asta? Daca as reveni la viata poate as iesi cu prietenii la o bere, as
merge intr-un club si n-as mai fi atat de timid. Sau cel putin asa incerc sa ma mint, caci in
realitatea, nu as face asta. Nu vreau sa mor, dar daca as trai, ce s-ar schimba? Nimic! As ramane
acelasi las, introvertit, obsedat de lumea virtuala, sa nu mai zic ca mi-as scapa parinti de un
ghimpe-n coasta. Inspir rapid, pasind prin voalul intunecat, ce se intindea in spatele arcadei. Un
pas si totul urma sa se termine. Un pas ce ma va trimite spre damnare sau spre pace. Un pas ce
nu l-am putut face. Patetic! Imi spun chiar inainte sa fiu prins de niste brate aparute din
intuneric, ce m-au tras in el. Asta-mi e sfarsitul! Cuvintele aceasta-mi aparura in minte, in
secunda in care m-am afundat in necunoscut. Negru a devenit albastru, ce-si deschidea culoare
din ce in ce mai mult. Oare era posibil sa fi ajuns in Rai? Un Rai al obsedatilor de internet si al
lasilor? Sper ca da, asa poate m-as fi inteles cu ei. Eu nu i-as fi deranjat, ei nu m-ar fi deranjat,
totul ar fi mers de minune. Poate-mi voi gasi si o fata draguta, obsedata de jocuri si internet.
Poate mi-as intemeia o familie, dar asta macar se poate-n Rai? Sper ca da, sper sa am parte si de
luna. Mult iubita mea luna, ce mereu mi-a fost alaturi la bine si la rau.
-Por sa am incredere in tine?

Page 7 of 20

Asylum

Se auzi o voce familiara, ce-mi distruse orice reverie, speranta, vis, care ma cuprinsese.
Imi ridic privirea, vazandu-ma pe mine, vorbeam cu cineva, dar cu cine? Nu-mi amintesc sau, cel
putin, nu vreau sa-mi amintesc. Imaginile se schimbau rapid si nu erau doar imagini. Erau
amintirile mele, bune si rele. Zilele mele pline de singuratate si siguranta oferita de virtual, toate
reveneau incet, incet, distrugandu-ma din interior.
-Calmeaza-te si concentreaza-te pe cea ce vrei sa vezi! Se auzi vocea lupului oprind sirul
amintirilor ce-mi cotropeau psihicul.
-Cum as putea sa fac asta?
-Este creierul tau, de ce ma intrebi pe mine?
-Creierul meu? Credeam ca am murit si
-Daca-asa-i spui tu, bine! Dar tot trebuie sa te concentrezi asupra ce vrei sa vezi!
Concentreza-te asupra ce vrei! Usor de zis, greu de facut. Nici macar nu stiu ce vreau sa
vad, nu-mi amintesc. De ce am ajuns aici? Buna intrebare, dar am uitat. VreaVreau sa-mi
amintesc, ce nu trebuia sa uit. Nu, nu vreau astaar fi prea mult de amintit. Vreau sa-mi
amintesc de ce am murit. Cum am murit? Nimic. Desi trecusera cateva secunde, timp in care mam concetrat pe asta, dar nimic.
-Nu merge! Ii strig lupului, care se amuza copios pe seama mea.
-Nu merge pentru ca incerci sa iti amintesti ceva ce nu s-a intamplat! Nu esti mort, esti
doar hipnotizat!
Sunt hipnotizat? Deci doctorul a reusit, iar asta inseamna ca prietenul meu, lupul, era
creat de mintea mea ca o masura de protectie, in caz ca s-ar intampla ceva. Si s-a intamplat, mam panicat, mi-am creat o idee gresita si-mi uitasem obiectivul.
-Acum ca ti-ai amintit, treaba mea s-a terminat! La revedere, prietene!
Pe masura ce vorbea, lupul isi pierdea forma, precum un nor de praf in adierea unui pale
usoare de vant. Trr! Se auzi un telefonul vibrand pe blatul biroului, atragandu-mi atentia. Ma uit
de jur imprejur, nelamurit. Eram in camera mea, ma priveam stand in pat cu laptopul pe picioare,
muscandu-mi degetul mare. Nu ma miscam, stateam intins, privind telefonul ce continua sa
vibreze, pana m-a adus la exasperare. Ma ridic, lasand laptopul intr-o parte si raspund la telefon.
Nu am spus nimic, doar am ascultat, apoi am parasit rapid incaperea, coborand scarile ca un
fulger. Inainte sa ies din casa, tata imi striga. Unde te duci? Ma intreaba aceasta, inainte de a iesi
din casa. Ma intalnesc cu Helena! Ii raspund inainte de-a disparea pe usa. Nu intelegeam ce se
intampla, nu-mi aminteam nimic din toate acesta. Si de ce Helena m-ar suna sa ma intalnesc cu
ea? Mereu se comporta rece cu mine, de parca nu as exista. Ceva nu e in regula, e timpul sa ma
urmaresc si sa vad ce dracu am facut in seara aia.
-Derek, trezeste-te! Un, doi, trei! Trezeste-te!

Page 8 of 20

Asylum

Vocea doctorului incepu sa distruga lumea creata de mintea mea. Totul sa evaporat incet,
incet, trimitandu-ma in colidorul de beton. Trezeste-te! Vocea rasuna din ce in ce mai tare,
distrugand totul din jurul, lasand doar intunericul in care ajunsesem initial.
-Derek, opreste-te!
Imi deschid ochii, privind chipul acoperit de sange al doctorului. Stateam deasupra lui, cu
un cutit in mana. Imi eliberez mana, sarind in sus, speriat. Nu intelegeam ce se intampla. Cu
cateva secunde in urma, ma indreptam sa aflu ce se intamplase in seara acea si acum? Acum,
statea cu un cutit in mana, atacandu-l pe doctorul ce trebuia sa ma ajute, intr-o camera plina de
sange.
-Monstrule! Ti-ai ucis propriul tata? Spuse aceasta gafaind.

Capitolul 2:
-Derek, dragule, doresti o cana de ceai? Ma intreba mama, pasind in incapere.
-Nu, multumesc!
-Atunci, dragule, ma duc sa pregatesc cina!
Am ramas singur in camera, citind un ziar ce se afla de cateva zile pe masuta din
apropierea geamului. Secretarul general prins in compania unei dame de companie! Exact ce
vroiam sa citesc! Imi spun continuand sa dau pagina dupa pagina pentru a gasi ceva interesant.
Psihologia Mortii! Era numele articolului ce mi-a atras privirea.
Vizita la psihiatru s-a terminat rau pentru un tata. Dupa ce fiul sau fusese acuzat de
crima, John Smith, la recomandarea capitanului de politie, Thomas Wayne. Ce ar putea merge
rau? Ei bine, nimic, cum ar spune unii din voi! Asa a crezut si cei doi, John si Derek Smith, cand
au intrat pe usa doctorului, Christian Storm. Nimic neobisnuit pana acum, nu? Adevarata oroare
s-a petrecut dupa inceperea tratamentului. In timp hipnozei, pe care doctorul i-a indus-o pentru
a aflat detalii despre crima petrecuta cu o seara inainte, baiatul si-a ucis tatal. Stiu, pare ciudat
si va intrebati cum este asta posibil. Asta a fost primul lucru care mi-a venit si mie in minte cand
am primit misiunea de-a investiga acest incident. Aparent, dupa cum doctorul Storm a
declarat, in timpul hipnozei, Derek a devenit criminalul pe care toti i-l bagasera pe gat,
acestea din urma fiind cuvintele lui. Mai mult decat atat, doctorul declara ca Derek nu este
vinovat de crima predecedenta si nici ca va mai comite alta crima in viitorul apropiat sau
indepartat. Stiu, nu ati inteles nimic, si, ca si voi, nici eu nu am inteles initial, asa ca am cerut o
explicatie mai detaliata, pe care am si primit-o. Cand l-am hipnotizat pe Derek, din greseala iPage 9 of 20

Asylum

am insuflat idea ca este un criminal fara scrupule, bineinteles, fara sa-mi dau seama. Vezi tu,
creierul e un instrument ciudat, si functioneaza diferit pentru fiecare din noi, iar in cazul lui
Derek a creat o atrocitate, o creatura insetata de sange. Pot presupune ca va urma sa ma intrebi
daca tot Derek a fost cel care a facut crima de aseara sau daca va ma ucide. Raspunsul meu este
nu la amandoua intrebarile. Derek nu a ucis pe nimeni, in afara de propriul tata, si nici o va mai
face, se poate intoarce la viata lui normal, de elev, student si poate in viitor tata. Acesta este
doar un accident nefericit, pentru care sunt pregatit sa-mi asum intreaga vina.
Pe masura ce citeam, literele de pe pagina incepura sa se transforme in picaturi de sange
ce s-au prelins pe podea. Ei sunt de vina! Te-au mintit! Ma uit de jur imprejur, incercand sa-l
gasesc pe cel ce vorbea. Si-au batut joc de tine! Te-au mintit! Te-au mintit! Te-au mintit! se
auzi din mai multe parti, pe masura ce balta de sange de la picioarele mele a inceput sa se miste
in raulete micute din care maini si-au facut aparitia. Ei au facut-o! Te-au mintit! Toti te mint!
Vocile se auzeau din ce in ce mai tare si mai clar pe masura ce din sangele ce clocotea precum un
vulcan, corpuri au inceput sa-si faca aparitia. Te-au mintit! Te-au inselat!
-Cine m-a mintit? Cine sunteti? Strig pe masura ce corpurile din sange incepeau sa devina
oameni.
Toti te-au mintit! Si de ce nu ar face-o? Micutul, naivul Derek! Mereu gata sa le sara
tuturor in ajutor! Mereu amabil si cuminte! continuara vocile fara a ma baga in seama.
-Terminati!
La ce te asteptai? spuse una din voci, mai proeminent, in timp ce incepu sa prinda
forma. Un par lung, castaniu deschis, i-a cazut precum o cascada pe umerii goi, albi. Credeai
ca vom fi impreuna? ma intreaba transformandu-se in Helena. Credeai ca te voi iubi
vreoadata? Pe tine? Un nimeni? Esti bun doar pentru a fi folosit. Nimeni nu te vrea, nimeni!
Nici macar proprii parinti!
-E o minciuna!
Toti te-au mintit! Nimeni nu te vrea! Nu ai prieteni, toti te folosesc!
-Nu e adevarat! Terminati! Striga inca odata, dar de data aceasta, o imping pe Helena
departe de mine, trantind-o la pamant.
Toti te urasc! Toti te mint! pe masura ce repetau aceste cuvinte, siluetele sangerii se
apropiau din ce in ce mai mult, insfacandu-ma. Toti te urasc! Toti de mint! Esti singur, singur!
Imi ridicara corpul in aer, de parca as fi fost un fulg. Te-au mintit! Te-au inselat! Nimeni nu te
vrea, nimeni! repetara aceasta inainte sa ma arunce pe geam. Cadeam rapid, privind chipurile
sangerii in timp ce prindeau contur. Imi inchid ochii, asteptand imbratisarea solului rece, ce nu a
ezitat sa vina. O durere profunda, precum un fulger mi-a strabatut corpul, fortandu-ma sa-mi
deschid ochii. Eram inapoi in camera mea, privind buimac in stanga si in dreapta incercand sa
inteleg ce tocmai se intamplase. Visasem, asta era singurul lucru logic, dar parea atat de real. Ma
ridic ametit de pe covorul moale si ma indrept spre baie pentru a-mi da cu niste apa pe fata,
inainte de-a ma arunca in bratele lui Mos Ene. Te-au mintit! Te-au inselat si de ce nu ar faceo? Vocile din visul meu se intorsesera, de data asta mai puternice. Ucide-i! Ucide-i! Imi
Page 10 of 20

Asylum

acopar urechile, lasandu-ma pe vine, in timp ce corpul incepuse a-mi tremura incontrolabil.
Ucide! Ucide! Nu merita sa traiasca! Te-au mintit! Te-au inselat! Te-au folosit si te-au
manipulat!
-Lasati-ma in pace! Terminati!
Ea e de vina! Ea a inceput totul! dintr-o data vocile au inceput sa se concentreze intruna singura, mai puternica si mai infioratoare. Gandeste, Derek, gandeste! Cine te-a sunat in
seara acea? Cine te-a chemat afara? Cine a fost? imi strang cu putere capul intre palme,
incercand sa fac vocea sa dispara, dar aceasta devenea mai puternica cu fiecare secunda,
inganandu-ma sa-i raspund. Rosteste-i numele! Uraste-o! Uraste-i pe toti! Esti singur si asa vei
ramane, daca vei continua asa! Lasa-ma sa-ti fiu prieten!
-Nu vreauNu vreau sa urasc pe nimeni!
Testeaza-i! Refuza din a-i ajuta si vezi ca toti te vor da la o parte, te vor ura! Mai ales
ea, te uraste! Te uraste mai mult ca restul! Acestea au fost ultimele cuvinte ale vocii
misterioase, dupa care liniste. Ma ridic, privindu-ma in oglinda. Aveam un ranjet malefic si o
privire inspaimantatoare, ce a disparut aproape instantaneu, dupa ce am clipit. Ma spal pe fata si
ma intorc in pat, gandindu-ma la ce-mi spusesera vocile. Oare era adevarat? Chiar nu aveam pe
nimeni? Nu, asta e o minciuna. Lumea nu sta pe langa mine pentru ca stiu unele chestii, iar
Helena nu ma uraste. O stiu eu, sigur! Daca ma ura, nu mai vorbea cu mine. E logic, nu? Cel
putin mie mi se pare logic.
-Vocilor, in caz ca ma auziti: Am sa va demonstrez ca va inselati! Am sa-mi testez
prietenii maine si dupa care, vreau sa dispareti! Repet pana cand imbratisare dulce a somnului
reuseste sa ma traga intr-o lume euforica, lipsita de griji, in care totul este posibil.
Alarma de la telefon suna puternic, in timp ce razele soarelui performau un dans frenetic
pe pleopele mele, fortandu-ma sa ma desprind din cearsafurile moi. Restul diminetii a decurs
normal, sau cat de normal se poate. Mai ales dupa ce am fost acuzat de crima si mi-am ucis tatal
din cauza unui psiholog imbecil. Mama inca nu ma poate privi in ochii si-mi vorbeste cu ura si
raceala, colegii se tem de mine si profesori ma evita. Candva imi doream asa ceva, sa fiu lasat de
toti in pace, dar acumAcum, vreau doar sa fiu la fel ca inainte. Noua situatie ma exaspereaza,
mai ales ca doar doua persoane inca vorbesc cu mine, Andrew si Helena.
-Drace, ti-am pastrat un loc! Spuse Andrew, trezindu-ma din reverie ce ma cuprinsese de
indata ce am urcat in autobuz.
Drumul a fost unul scurt, la fel si primele ore de scoala. Am ras cu Andrew, am speriat
niste boboci si gardienii de la intrare, iar la finalul zilei, in timpul testului de matematica, toti
colegii mei mi-au redevenit prieteni.
-Derek, da-mi si mie exercitiul unu, te rog! Imi spuse Helena.
-Nu de data asta!
-Credeam ca suntem prieteni! Imi raspunse aceasta, extrem de suparata.
Page 11 of 20

Asylum

-Trebuie sa iau un zece, intelege si tu! Asa poate mama va uita putin de cele intamplate si
ma va hrani fara sa para ca vrea sa ma otraveasca!
-Derek, imi sopti Andrew, termina lucrarea! Nu o baga in seama, nu e ca si cum ramane
corigenta.
Andrew avea dreptate. Helena avea note bune, chiar si la mate, unde nu se descurca
foarte bine. Ti-am spus! Ti-am spus noi! Cand nu-i mai ajuti, te vor arunca precum o carpa!
Vocile se intorsesera, repetand intr-una acelasi lucru, dar greseau. Andrew nu reactionase cum
spusesera, el chiar intelesese. Gaseste o oglinda!
-Drace, esti bine?!
-Ma doare putin capul! O sa-mi revin! Oricum, uite ciorna mea!
Ii dau subtil foaia lui Andrew, apoi imi ridic mana pentru a preda lucrarea si a parasi sala.
Ma indrept rapid spre baie.
Te asteptam!
-Cine esti?
Apropie-te de oglinda!
Ma apropii de oglinda, dar nimic nu se intampla. Eram doar eu. Parul ravasit, o privire
trista si un zambet fals. Aceiasi ochii caprui inchisi ce-i vedeam zilnic se reflectau si acum, dar
ceva era diferit la ei. Pareau mai arzatori, mai veseli, mai jucausi ca de obicei si asa ma speria
putin, mai ales ca erau completati de zambetul acela psihopatic.
Am avut dreptate! Ea nu te place! Nu te-a placut si nici nu te va place!
-Cum e posibil? TuTu.Nu ar trebui sa existi!
Ma numesc Massacre si sunt aici sa te ajut! Esti obosit, te-ai saturat ca toti sa-si bata
joc de tine! Lasa-ma pe mine, sa ma ocup de tot si de toate! Inchide ochii si dormi!

Capitolul 3:
Corpul imi tremura incontrolabil, buza-mi inferioara de asemenea, iar vocile, vocile nu
mai taceau. Doar eu si ele intr-o camera complet izolata de lumina soarelui si de orice forma de
civilizatie. O sticla de apa minerala, doua sticle de coca cola si cateva batoane de ciocolata, asta
era toata mancare ce-mi ramasese, in timp ce ei se apropiau din ce in ce mai mult. Urmau sa ma
gaseasca si ala urma sa-mi fie finalul. N-ar fi trebuit sa o fac, n-ar fi trebuit sa-l las pe Massacre
sa preia controlul si totusi nu regret ca am facut-o, intr-un fel ma bucur. Pentru prima oara, in
multi ani, ma simt liber, ma simt viu.
Page 12 of 20

Asylum

-Hey, partenere!
Imi intorc privirea. Era un baiat inalt, cu parul lung, pana la baza spatelui, un tatuaj tribal
ce-i acoperea chipul si-I scotea in evidenta ochii aceia cenusii, aducatori de dezastru. Purta un
tricou negru, nu foarte larg, peste care avea mereu o jacheta din piele, gri si o pereche de blugi,
albastru inchis. El era Massacre, una din putinele persoane ce le puteam vedea. In ultimele trei
zile, au inceput sa-si faca aparitia, in aceasta ascunzatoare si alte persoane dubioase. Darkness,
parea un baiat normal, ce semana izbitor de mult cu mine, singura diferenta era ca, acesta avea
parul mai lung si o atitudine rautacioasa, cautand numai cearta. Yami, un copil micut, de vreo 10
anisori, care mereu ma face sa rad si gaseste comic in orice situatie si ultimul, dar nu cel din
urma, Wolf. Aceasta nu era chiar o persoana, era un lup mare, argintiu ce avea niste simturi
uimitor de ascutite si o intuitie de invidiat. Erau foarte de treaba, mai ales ultimi doi, dar toti avea
o singura problema, nu erau reali. Aparent, dupa cum m-am diagnotizat singur, sufeream de
schizofrenie si de personalitate multipla. Lucru ce nu prea ma ajuta foarte mult cand vor ajunge.
-Derek, vrei sa revezi? E atat de frumos, incat nu cred ca ma voi satura vreodata!
-Derek! Se auzi o voce de copil, urmata de aparitia lui Yami, in spatele meu. Priveste
partea buna, buzele ei erau pe atat de dulci pe cat ti le-ai imaginat tu ca vor fi. Continua acesta
razand.
Nu apuc sa le raspund, caci in usa se auzira lovituri puternice. Erau ei, ma gasisera si
totul urma sa se termine. Viata mea ajunsese la final. Adio facultate, adio slujba, pe scurt, adio
oricarei forma de vis despre ce urma sa se intample cu mine. Loviturile se oprira si m-am putut
relaxa. Pana la urma, alesesem locul acesta cu un motiv. Nu era usor de gasit, usa era foarte
groasa si facuta din fier, iar ca sa spargi unul din peretii ce ma tinea departe de ei, aveai nevoie
de dinamita sau C4. Gasisem locul asta, cu vreo patru luni in urma cand, impreuna cu Andrew,
ne-am pierdut in drum spre pregatire, el la mate, eu la gramatica. Plecasem de la liceu, toti trei,
era si Helena cu noi si din gluma in gluma, m-am prefacut ca habar nu am pe unde mergem si am
zis ca ne luam dupa racoare. Dupa ce ne-am despartit de Helena, care ramasese la o buna
prietena de a ei sau cel putin asa ne-a zis noua, am ajuns langa o fabrica abandonata, in care am
si patruns. Locul parea uitat de Dumnezeu, daramite de rasa umana. Printre daramaturi si
latraturile cainilor vagabonzi, ce pusesera stapanire pe intreaga proprietate, am ajuns la subsol,
unde am gasit cea mai buna ascunzatoare. O camera ce putea fi asemanata cu un buncar. O
singura intrare, o singura iesire si fara ferestre.
-Derek, trezirea! Trebuie sa facem ceva, inainte sa intre astia peste noi!
-Ce vrei sa mai faci? Nu ti-a ajuns? E vina ta ca am ajuns aici, stii? Puteam sa ajung la
facultate, poate chiar sa intru si intr-un triunghi amoros
-Stai, stai! Intervenii Yami. Triunghi amoros?! Cu cine? Stanga si dreapta?
-Taci! S-ar fi intamplat, stiu eu! Probabil as fi ales-o pe cea gresita, intial si dupa as fi
realizat.
-Normal, ti-ar fi amortit prea repede!
Page 13 of 20

Asylum

-M-as fi casatorit dupa facultate

-Nu cred ca este permis sa te casatoresti cu propria-ti mana! Continua Yami, incercand sa
ma enerveze, lucru ce incepea sa-i reuseasca. El nu stia ca nu e frumos sa-ti bati joc de visele
oamenilor? Nu, stia asta, dar nu-i pasa. Pana la urma era o parte din mine si asta ii conferea un
avantaj major. Nu-l puteam rani, fara a ma rani si in plus, imi stia fiecare dorinta, fiecare frica,
fiecare gand.
-Terminati! Usa e aproape distrusa si vor intra peste noi!
-Lasati-ma pe mine, va rog! Spuse Yami, topaind fericit.
-In regula, cine va prelua corpul? Massacre sau eu?! Intreba Darkness.
-Eu! Eu! EU! Continua Yami, topaind in timp ce-si flutura mana sa ne atraga atentia.
-Yami! Spuse Massacre cu un ranjet malefic pe chip. Yami va primi corpul!
-Ce?! Massacre stiam ca esti nebun, dar nu stiam ca esti si prost!
-Sunt de acord cu Massacre, interveni Wolf, lasa-ti-l pe Yami!
Imi inchid ochii, lasandu-ma cuprins de imbratisarea dulce a lumii viselor, departe de ce
urma sa se intample. Cu Yami avand controlul asupra corpului, cu siguranta aveam sa fiu ucis.
Loviturile in usa incepeau sa se rarefieze, pe masura ce Yami prelua controlul. As fi vrut sa
vorbesc cu Massacre si Wolf sa pot afla de ce i-au permis celui mai inofensiv si jucaus dintre noi
sa lupte. Nu misca, politia! Cuvintele aceasta strapunsera lumea in care ma cufundasem, apoi
nimic. Raze de lumina incepura sa-si faca aparitia pe masura ce-mi recuperam cunostiinta.
Respiram greu, iar corpul ma durea teribil, vederea-mi era incetosata si nu-mi puteam mentine
echilibrul.
-Derek, ce dracu faci? Continu sa alergi, ne vor prinde! Se rasti Massacre, vazand ca ma
proptisem de un perete, strangandu-mi bratul ce sangera continuuu.
-Ce dracu s-a intamplat?
-Au aparut gaborii, asta s-a intamplat! Acum, continua sa alergi pentru ca acum suntem
cautati si de politie, nu doar de nenorociti aia!
-La dracu! Strig la aceasta. E vina ta si ar trebui sa te las sa te descurci singur!
-Eu, tu, el! Are vreo importanta? Sau ai uitat ca avem toti acelasi corp? Cade unu, cadem
toti! Acum, fa ce-ti spuns si misca-te!
Oricat de mult mi-as fi dorit sa-l las sa se ocupe si de politie si de tipii aia, nu puteam, ar
fi o prostie. Am intrat in prea multe probleme din cauza lui, e timpul sa ma descurc de unul
singur. Ma uit de jur imprejur, incercand sa ignor sirenele si strigatele ce ma inconjurau. Un
vagabond statea acoperit de cateva cartoane, langa un toberon din metal. Inca stateam sprijinit de
perete, nestiind ce sa fac sau macar unde eram, iar lucrurile nu pareau sa ajunga la o rezolvare.
-Cine-i acolo? Intreba barbatul ce dormise linistit pana acum.
Page 14 of 20

Asylum

-Unde ne aflam, batrane?

-Langa vechea inchisoare! Imi raspunde acesta, privindu-ma cu o fata ciudata.
-Vechea inchisoare, eh? Rostesc eu, soptind pentru mine. Imi amintesc ca-mi spusese
despre ea o prietena, Lilith, care-si facuse aparitia in viata mea de vreo sapte luni si am inceput
sa vorbim de vreo doua-trei luni. Aceasta era o tipa micuta, in jur de un metru si saizeci de
centimetri, par negru si ochii caprui, iar cand ceva nu-i convine rostea cu o voce joasa Heeey!.
Are o singura problema, parerea mea, este mult prea sociabila, iar asta ii face pe toti sa fie in
limba dupa ea. Dar acum nu am timp sa ma gandesc la alte persoane, oricat de dragi mi-ar fi sau
oricat le-as ura, acum trebuie sa-mi salvez pielea, iar inchisoare asta va face treaba.
-Batrane, vor veni niste tipi dupa mine! Au sa fie foarte urati, iti spun de acum, sa nu te
sperii. Spune-le ca au sa ma gaseasca in interiorul inchisorii.
Batranul ma privi ciudat, putin speriat, in timp ce eu imi rupeam o bucata din tricou
pentru a-mi bandaja rana de la mana, apoi incep sa alerg spre locul ce-mi va salva pielea.
Heeey! se auzi din apropiere, in timp ce eu era pregatit sa parasesc alea intunecata pe care ma
aflam. Peste drum, Lilith, imbracata intr-o bluzita roz si o pereche de blugii albastri, impreuna cu
niste prietenii de-ai ei, se plimbau sunt lumina lampilor strazi. Ma retrag rapid inapoi, asteptand
sa se indeparteze, inainte de a-mi continua drumul. Nu vad niciun sfarsit bun, daca o implic in
chestia asta. E lupta mea si eu trebuie sa o duc la bun sfarsit. Cateva minute mai tarziu, cand am
fost sigur ca aceasta se indepartase destul, mi-am continuat drumul spre inchisoare abandonata.
In timp ce ma apropia de aceasta, incepeam sa-mi amintesc ce-mi spusese Lilith despre ea: O
cladire super intunecata, ce are celule foarte micute, cu paturi ce se ridica pe perete. Intre etaje
exista plase pentru a opri detinuitii sa se sinucida, exista de asemenea o zona H, unde erau dusi
cei mai periculosi criminali, ce erau maltrati de catre gardieni. Gaurile negre din acoperisul
inchisorii, ce pareau intrari in iad, isi facura aparitia din departare, urmate de turnurile de veghe
darapanate si o spartura in gard, ce-ti permitea intrarea pe terenul inchisorii. Gramezi de moloz
aparute din zidurile de piatra ale cladirii, acopereau mare partea a curtii. Mirosul ranced de sange
si cadavre in putrefactie inca impregnat in fiecare particica a acestui loc, imi provoca greata si in
acelasi timp foame. Ce-i drept nu mai mancasem de mult timp si nici nu stiu cand voi mai apuca
sa mananc. Astfel, inghitand in sec, patrund printr-o daramatura in interiorul inchisorii. Imediat
ce am calcat inautru, m-am trezit in fata unui hol lung, pe marginile caruia se aflau celule cu usii
metalice groase, ce aveau cate un gemulet micut, prin care, in trecut, gardienii putea privi
detinuti. Ma apropii de una din ele, atingand usor usa ce scoase un scartait metalic subtire. La
contact aceasta se prabusi facand totul locul sa rasune de parca o bomba atomica ar fi explodat.
-L-am gasit! E aici! Se auzira ecourile unor voci groase, demonice, purtate de vantul ce
patrundea prin fiecare coltisor al acestui infern, scotand un sunet ce-mi ingheta sangele in vene.
In timp ce paseam cu grija, incercand sa gasesc orice sursa de lumina, imi amintesc ca ma
laudasem ca as fi putut locui intr-un astfel de loc si acumAcum, tremuram de frica, tresarind la
cel mai mic sunet, iar vocile deveneau din ce in ce mai clare, pe masura ce se apropiau de mine.
Ajutor! Salveaza-ma! Te rog! Se auzi din spatele meu, facandu-ma sa fac pe mine de frica, la
propriu. Ma intorc incet, rugandu-ma sa fie doar o gluma proasta de-a lui Yami, dar nu am avut
Page 15 of 20

Asylum

norocul asta. Un barbat, ce statea sprijinit in antebratul stang, capul plecat si mana dreapta intinsa
spre mine, repeta incontinuu: Salveaza-ma! Speriat in draci, am facut un pas in spate, moment
in care tonul barbatului s-a schimbat. Strigand: Am zis sa ma salvezi! sari spre mine,
infigandu-si mana in piciorul meu. Corpul ii era sfartecat de la jumatate, cateva din intestinele lui
se intinsesera pe pamant, precum tentaculele unei caracatite. Am vrut sa-i spun sa-mi dea
drumul, dar nu puteam vorbi. Cavitatea bucala imi era inundata de un lichid vascos, pe care am
fost fortat sa-l scuip. Era sange, un sange negricios din care viermi au inceput sa apara si sa se
urce pe corpul barbatului, patrunzandu-i prin pielea ce incepuse sa putrezeasca. Inima incepuse
sa-mi bata din ce in ce mai tare, parand ca vrea sa-mi iasa din piept, iar corpul imi tremura de
parca eram o bucata de gelatina in timpul unui cutremur de zece grade pe scara richter. De ce?
De ce nu m-ai salvat? Rosti barbatul, ridicandu-si chipul. O parte din obrazul lui disparuse,
lasand la iveala dintii inegriti, printre care se strecurau viermii de mai devreme. Pleopele ii
disparusera, lasand intregul glob ocular la vedere. De ce nu m-ai salvat? striga aceasta inca
odata la mine, improscandu-ma cu bucatele din limba ce i-a explodat, chiar inainte ca maxilarul
inferior sa-i cada la pamant. Ochii i-au devenit intunecati de furie, iar mana ii s-a strans precum o
menghina in jurul piciorului meu. Voia sa ma ucida, sa ma traga dupa el in infern. Imi strang
pumnul si-l lovesc fata. Lovitura a strapuns carnea putreda de pe fata barbatului, ce s-a strans
inconjurul pumnului meu, incercand sa-l devoreze. Imi trag mana afara, privind cum fibrele
musculare putrede, se rupeau. De ce nu m-ai salvat? repeta acesta, in timp ce rana cauzata de
mine, incepea sa se vindece. Incercam sa-l chem pe Massacre sau pe Darkness, dar tot ce am
reusit sa scot a fost un strigat infundat de frica. Acum, incepusem sa regret ca imi dorisem sa ma
ocup singur de toata tarasenia asta, dar era prea tarziuurma sa mordaca nuil ucid eu
primul Il strang de par cu o mana, in timp ce cu cealalta incepu sa-l lovesc in continuu, pana
cand i-am sfaramat capul. Mana lui imi elibera piciorul, putand sa ma misc din nou. Ma ridic in
picioare, incercand sa-mi continui drumul cand o lumina puternica, ma orbi.
-Politia, nu misca!
Am simtit o lovitura puternica in spate, ce m-a trantit la pamant, apoi ceva sau cineva mia tras mainile la spate, incatusandu-ma. Imi deschid ochii, privind chipul desfigurat, plin de
lacrimi, al unui politist tanar, in jur de douazeci si ceva de ani, posibil de-abia iesit de pe banciile
facultatii.
-Ce s-a intamplat? Unde sunt? M-au gasit? Ii intreb pe cei doi barbati ce m-au ridicat de
la pamant.
-Citeste-i drepturile! Spuse unul din ei, nebagandu-ma in seama.
-Ai dreptul sa nu spui nimic! Orice spui va putea si va fi folosit impotriva ta la proces! Ai
dreptul la un avocat si daca nu-ti poti permite unul, vei primi unul din oficiu! Intelegi aceste
drepturi?
Cuvintele aceasta imi era atat de familiare, le mai auzisem undeva, dar nu puteam sa-mi
aduc aminte unde. Ma simteam ametit si-mi era greata. Incerc sa pasesc, dar nu reusesc. Daca nu
as fi fost tinut de cei doi, probabil ca m-as fi prabusit la pamant precum un sac de ciment. Sunt
tarat afara din inchisoare parasita, apoi aruncat intr-o masina de politie, in timp ce ei au sunat si
Page 16 of 20

Asylum

au cerut o ambulanta pentru colegul lor. Clap! Clap! Clap! Se auzi dinspre scaunul din fata, unde
Massacre, statea cu picioarele, unul peste altul, pe bordul masinii.
-Stiam ca poti, dar nu ma asteptam sa-i zdrobesti fata tipului cu pumnii!
-Unde dracu erati voi? Ce s-a intamplat acolo? Era un zombie, care voia sa ma ucida si
apoi lumina acea...
-Amice, o iei razna! Replica acesta, razand. Nu a fost niciun zombie, gaborul ne-a gasit
inaintea alora si l-ai snopit pe tip in bataie. L-ai prins de par si ai inceput sa-l lovesti incontinuu,
de parca erai posedat. Te-a rugat sa te opresti, a implorat si nimic...Nu te-ai oprit pana ce, tipetele
de durere, i-au alertat colegii si te-au doborat la pamant. Sunt mandru de tine!
-Mandru?! Esti tampit? Tocmai ce am ucis un om, ce avea pe cineva ce-l astepta acasa!
Usile masinii se deschisera si cei doi ce m-au capturat se urca in masina privindu-ma cu
ura.
-Monstrule, vei fi aruncat intr-o celula atat de intunecata, incat nu vei mai vedea lumina
soarelui vreodata! Spuse soferul, pornind masina.

Capitolul 4:
-Nu stiti cum e! Nu aveti cum sa intelegeti!
-Atunci, explica-mi! Fa-ma sa inteleg! Imi spuse domnul Storm, facandu-se comod pe
scaunul din piele.
-Ce sa-ti explic? Ca mereu am fost tratat ca un gunoi? Mai conteaza? E in trecut si acolo
va ramane!
-Derek, in conversatia pe care am avut-o cu unul din amicii tai, Darkness, acesta a
declarat ca uratii oamenii, ii dispretuiti! De ce?
-Nu vad legatura cu subiectul in discutie!
Page 17 of 20

Asylum

-Si totusi conexiunea exista! Trebuie sa aflam ce a creat aceste personalitatii multiple ale
tale pentru a le suprima.
-Tu le-ai creat!
-Eu nu am creat nimic, eu doar le-am adus la suprafata! Ele erau deja acolo, adormite,
asteptand momentul propice pentru a prelua controlul! Deci, sa revenim! De ce urasti oamenii?
-Sunt ipocriti si mincinosi! Nu le pasa de nimeni in afara de ei, te tin aproape atat timp
cat le esti folositor sau pana apare altcineva mai bun decat tine, apoi te arunca ca pe un gunoi!
-Nu crezi ca asta e putin prea dur? Nu toti oamenii sunt asa, stii?
-Te inseli doctore, te inseli! Toti oamenii sunt la fel! Toti isi vad lungul nasului si atat!
-Derek
-Doctore, sa presupunem pentru o secunda ca esti intr-o situatie bizara, ca sa o numesc
asa! Esti impreuna cu sotia ta, un necunoscut va opreste si va cere banii, telefonul si tot ce mai
aveti la voi, amenintand ca va ucide pe unul dintre voi! Din nefericire, nici tu, nici sotia ta, nu
aveti nimic de valoare la voi! Necunoscut, crezand ca nu doriti sa ii oferiti ce va cere scoate un
cutit si il indreapta spre voi, spunand ca daca nu veti face ce va cere, va ucide pe unul dintre voi.
Acum, ai de ales: Il ataci pe necunoscut, riscandu-ti bineinteles, viata? Sau te faci mic si risti sati vezi sotia ucisa?
-In primul rand, nu am sotie! In al doilea rand, este imposibil sa plec de acasa fara niciun
fel de bun material la mine!
-Este o situatie ipotetica, asta inseamna ca nu este adevarata! Acum, doctore, alege!
-Bineinteles ca il voi ataca pe necunoscut si-mi voi salva sotia, chiar daca asta inseamna
ca s-ar putea sa mor!
-Minti! Si tu stii asta la fel de bine ca mine! Te-ai face mic, rugandu-te ca tipul sa te
cerceteze pentu a se convinge ca nu aveti nimic de valoare si apoi sa-si vada de drum!
-Nu, nu e adevarat! Mi-as apara
-Mincini!
Inainte sa-mi dau seama, mainile imi erau inclestate puternic in hainele doctorului,
tragandu-l spre mine. Parea speriat, si pe buna dreptate. Vroiam sa-l ucid, sa-l sfartec, dar in
acelasi timp vroiam sa traiasca, sa se teama de mine.
-Derek, te rog sa-mi dai drumul!
Il eliberez pe doctor, asezandu-ma pe canapeaua tocita, din piele, privindu-mi palmele ce
tremurau frenetic. Privirea-mi era incetosata, impaienjenita de lacrimi, desi nu-mi venea sa
plang. Cu fiecare secunda ce trecea, prezenta lui Massacre devenea din ce in ce mai puternica,
incercand sa preia controlul asupra corpului, continuandu-si astfel seria de omucideri.
Page 18 of 20

Asylum

-E timpul sa ne calmam si sa continuam discutia!

-Discutia s-a incheiat! Ii spun doctorului, iesind vijelios pe usa, oprindu-ma in fata celor
doi ofiteri ce ma asteptau la intrare, pentru a ma escorta in sala de judecata.
Pe masura ce inaintam pe culoarul bine luminat al judecatoriei, intunericul incepea sa
acapareze totul. Lanturi isi facura aparitia din pereti, prinzandu-ma de maini si de picioare. Tot
ce puteam face era sa-i privesc pe cei doi ofiteri cum inaintau, continuandu-si drumul fara a baga
de seama ce se intampla cu mine. Incerc sa ma zbat, sa ma eliberez, dar fara reusita. Am cazut la
pamant, in timp ce lanturile se strangeau din ce in ce mai tare, zdrobindu-mi carnea. Apa a
inceput sa curga de prin pereti, acoperindu-mi corpul, iar lanturile ma tragea spre abisul
intunecat. Mii de pesti isi facura aparitia pe masura ce ma scufundam, unii din ei stralucind
puternic, luminand calea spre locul ce urma sa-mi fie sicriu. Firicele de nisip aurii au inceput sa
formeze piloane, frecandu-se de lanturile groase, doar ca apoi sa explodeze precum artificiile,
intr-un final, acesta au coborat precum o ploaie de stele. Apa incepu sa dispara, lasand in locul ei
frunze aramii, ce era purtate de vant isi facuta locul. Acestea incepura sa arda, transformandu-se
in cenusa, iar adierea calda a vantului a devenit un fum gros, inecacios care a acoperit cerul, in
timp ce caldura infernala imi parjolea fiecare bucatica a corpului. Lanturile ce-mi strangeau
corpul ca intr-o menghina au luat foc, precum o artificie, transformandu-se in cristale fine de
zapada ce-au inceput sa danseze in jurul meu. Peisajul a inceput din nou sa se schimbe, pe
masura ce fiecare fulg de nea atingeau locul inconjurator: Vulcanul a inghetat, transformandu-se
intr-un iceberg, din care o cascada cu apa cristalina si-a facut aparitia, fumul gros ce acoperea
cerul s-a disipat permitandu-i soarelui sa-mi scalde corpul cu atingerile angelice ale razelor sale.
Plutea incet printre penele de albe, ce aparusera din ultimii fulgi de zapada spre paradisul ce ma
astepta la baza cascade. Eram atat de aproape incat simteam gustul dulce-acrisor al merelor verzi
din pomii ce inconjurat raul ce se afla in continuare cascade. Atat de aproape incat puteam simti
mirosul proaspat al ierbii cum imi invada sinusurile nazale si picaturile de apa ce-mi transmiteau
fiori de placere prin tot corpul. Eram atat de aproape. Imi inchid ochii asteptand sa ating apa
rece, stravezie, dar asta nu s-a intamplat.
-Misca, nenorocitule! se auzi vocea groasa a unui barbat ce sfarama intrega imagine:
cascada, raul, copacii, pajistea, toate disparusera, lasand intunericul sa preia controlul.

Cladirea era de dimensiuni mari, cu mai multe etaje aparent, asemeni unui conac.
Peste tot erau ferestre ce pareau a fi inconjurate de intuneric si doar gandul in sine te facea sa
crezi ca locul face parte din lumea supranaturalului. Portile de la intrare iti dadeau impresia ca ar
fi din fier forjat, astfel anii care trecusera peste ele nu-si puneau prea tare amprenta; tot nu le
puteai clinti din loc. Desi constructia arata de parca nu ar fi stat nimeni aici, aparentele erau
inselatoare de-a dreptul. Dovada fiind camerele de supraveghere care inregistrau orice miscare,
oricat de mica si subtila. Locul amplasarii parea la inceput abandonat, insa daca priveai in jur,
constatai ca zona era plina de constructii artistice si oarecum sinistre. In fata conacului care
semana mai mult a azil, o catedrala se inalta grandioasa, dandu-ti impresia ca ajunge la cer,
asemeni unui titan din vremurile de legenda. Cladirea combina stilul baroc cu gotic, ceea ce era
un fapt putin ciudat, dar impresionant deoarece cuvintele nu erau de ajuns incat sa descrie
Page 19 of 20

Asylum

frumusetea ce se afla in fata ochilor. Tot ce despartea conacul de catedrala consta intr-o fantana
mirifica care lua forma unui inger impietrit din care apa curgea maiestuos in jos.

Page 20 of 20