Cum se casatoreau strabunii nostri, la 1800.

Formalitatea ciudata cu zestre trecuta

in actul de casatorie si anunturi de maratis facute in biserica
Bianca Sara,

Chiar daca pare greu de crezut, in 1800 era mai complicat sa te casatoresti ca astazi. Cerintele bisericii erau atat
de multe si stricte, incat tinerii erau nevoiti adesea sa astepte pana iarna cand terminau cu muncile agricole,
pentru a se putea lua. Invitatiile de nunta nu existau, anuntul facandu-se la biserica, iar actul de casatorie
continea si zestrea mirilor.
Tinerii carora doar ideea unei nunti le da batai de cap trebuie sa stie ca si in 1800 era la fel de complicat sa te
casatoresti. Mai mult, pana si protopopul sau vicarul, in cazul greco-catolicilor, trebuia sa-si dea acordul in scris
pentru ca tinerii din Transilvania sa-si poata lega destinele. Un studiu interesant publicat in Revista Bistritei si
realizat de istoricul Claudia Septimia Peteanu in Bistrita-Nasaud, mai exact in zona Nasaudului si pe Valea
Bargaului, scoate in evidenta cat de complicat era procesul de casatorie. ,,Prin reglementari stricte, atat biserica
greco-catolica, cat si cea ortodoxa din Transilvania celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea au
conditionat incheierea unui maritaj valabil prin parcurgerea catorva etape obligatorii inainte ca mirii sa spune
marele ,,da" in biserica in fata reprezentantului oficial", precizeaza istoricul.
Anuntul public la biserica, strabunicul invitatiilor de nunta
Astfel, dupa ce tinerii s-au hotarat sa se casatoreasca urma petitul si anume cererea in casatorie in fata familiei,
iar mai apoi logodna. In cadrul logodnei, cei doi miri erau obligati sa declare solemn ,,buna invoire la casatoriei"

in fata parohului miresei, a parintilor si a doi martori. Inainte de casatorie, viitorii miri erau nevoiti sa-si anunte
nunta in trei randuri la biserica, dupa slujba, acest anunt public reprezentand strabunicul invitatiilor de nunta.
Ultimul act intocmit de preot era ,,tidula de cununie", care cuprindea informatii despre invataturile bisericesti,
data cand s-au spovedit si cuminecat cei doi, dar si zilele in care populatia a fost anuntata. Aceasta ,,tidula" era
mai apoi trimisa protopopului sau vicarului, dupa caz, pentru a-si da acordul. Abia dupa ce toti acesti pasi erau
urmati tinerii erau liberi sa organizeze nunta. Toate aceste aprobari necesitau timp, lucru sugerat si de faptul ca
cele mai multe dintre nunti se desfasurau toamna tarziu sau iarna, dupa ce erau finalizate muncile agricole.
Zestrea, stipulata in actul de casatorie
Un alt amanunt inedit este faptul ca actele de casatorie contineau si zestrea. In zona Nasaudului, pregatirea
zestrei necesare pentru intemeierea unei noi familii era obligatia parintilor, care ofereau tinerei perechi toate
cele necesare unei noi gospodarii. Documentul care descrie zestrea purta numele ,,atestat de zestre". ,,Zestrea
mirilor din Tiha Bargaului, la fel ca a celor din Nasaud si Zagra, era compusa din ,,avere miscatoare" si ,,avere
nemiscatoare", dar si din ,,norocul de la Dumnezeu", un ,,element" de zestre mai putin obisnuit si nemaiintalnit
in documentele studiate, de fapt un soi de urare spusa de parinti cu rol de binecuvantare a casatoriei", precizeaza
Claudia Septimia Peteanu. Averea ,,miscatoare" si ,,nemiscatoare" era reprezentata adesea de animale, dar si
pamant sau chiar fan. ,,Se observa cu claritate ca un mire bogat se casatoreste cu o mireasa tot asa de bogata, la
fel cum un mire cu o situatie materiala mai precara isi ia o mireasa de pe acelasi esafod social", mai spune
istoricul. Cu toate acestea, tinerii erau acceptati chiar si fara avere fiindca forta de munca, bratele unui barbat,
reprezentau o garantie si o necesitate pentru supravietuirea noii familii.
Va mai recomandam:
Liviu Rebreanu, intre dragostea pentru Fanny si recunoasterea ,,ilegala" a fetitei sale din flori
Desi era o fire discreta, recunoscand acest lucru si in jurnalele lasate marturie, Liviu Rebreanu nu a fost ferit de
scandaluri, barfe sau acuzatii. Una dintre ele era legata de recunoasterea ,,ilegala" a Floricai, fiica dintr-o relatie
anterioara a sotiei sale. Se pare ca Florica a fost si motivul pentru care Fanny Rebreanu, sotia scriitorului a
refuzat sa faca copii: se temea ca fetita sa nu ramana pe locul doi.
Iubirea pe meleaguri bistritene: de la comerciantul omorat pentru o femeie pana la Podul Iubirii sau Veronica
Micle
Bistrita-Nasaud nu duce lipsa de povesti de iubire nastrusnice, tragice sau celebre, care au fost pe buzele tuturor
la un moment dat. In istoria locala sunt amintiti don juani, dame de companie arse pe rug pentru ca suceau
mintile barbatilor sau chiar lupte in plina strada pentru domnisoare.