Anul politic 2016

Ionut Vulpescu,

In Romania postcomunista anul electoral este privit ca un soi de cataclism, produs de ciocnirea placilor
tectonice din subsolul scenei politice, necunoscut celor mai multi dintre romani.
Si, pentru ca am ajuns sa judecam totul in politica doar cu instrumentele si dupa criteriile cu care se judeca
performantele unei corporatii, temerea care domina anul electoral este legata de "pomenile electorale", presupus
a fi date de politicieni pentru a fi votati.
Asa au ajuns lucruri firesti si necesare, precum investitiile in bunuri si servicii publice, cresterea unor prestatii
sociale, de salarii si pensii, lucruri de rusine, prohibite in ani electorali. Ceea ce este nu doar o stupizenie, ci si o
jignire adusa cetateanului, care, cum au demonstrat rezultatele alegerilor de dupa 1989, a avut cu totul alte
criterii cand a trebuit sa-si faca alegerea. Dar este un cliseu convenabil, care da bine "in presa", si tine loc de
explicatii pentru insuccesul unora si pentru succesul altora.
Ma tem ca scapam din vedere, de dragul acestor judecati facile, starea actuala a politicului. Una de extrema
slabiciune si confuzie, stare care reprezinta adevarata sfidare careia trebuie sa-i facem fata, nu doar in acest an
electoral, ci si de aici inainte. Guvernul de ,,tehnocrati" este expresia cea mai pregnanta a acestei slabiciuni.
Cauzele acestei slabiciuni sunt multiple, si nu toate imputabile politicului. Politicul a fost dintotdeauna
identificat cu statul. Statul minimal, statul redus la singura dimensiune de servitor al marii finante, presupune o

politica minimala, adica dereglementare si retragerea statului din rolul sau redistributiv si de organizator al
solidaritatii sociale. Atunci cand cetatenii devin furiosi, din cauza costurilor economice si sociale ale politicilor
exclusiv in favoarea marii finante, statul, respectiv politicul, devin paratrasnetul ideal.
La asta pare a se reduce azi politicul: sa fie tap ispasitor pentru excesele si esecurile capitalismului financiar.
Politicile de austeritate, care vad ca revin in forta si in Romania, nu se stie de ce, stau marturie acestei grave
involutii. Lupta pentru putere dintre politic si economic este veche, si plina de episoade "sangeroase", de la
statul ultraliberal la statul ultraplanificat, statul minimal si statul maximal.
Dupa 2005, cu Traian Basescu presedinte al Romaniei, regimul politic a suferit o mutatie majora, evoluand catre
un regim prezidential de tip american, dar fara controlul pe care Parlamentul trebuie sa-l exercite asupra
deciziilor presedintelui. Parlamentul si partidele politice au fost demonizate, prezentate permanent drept raul
absolut din societate, sursa tuturor relelor. Procesul continua si acum.
Pe acest fond de slabiciune extrema a partidelor, si pe cel al golirii de continut a democratiei reprezentative, a
carei criza devine, din pacate, principala amenintare la adresa securitatii nationale, vor avea loc alegerile din
acest an. Cu partide confuze si timorate, prinse intr-un soi de sarabanda a schimbarii liderilor, cu tot mai putini
membri si simpatizanti, intr-o totala ceata ideologica, aceste alegeri promit sa ofere Romaniei cea mai
neperformanta si lipsita de viziune administratie locala, si o guvernare la fel de neperformanta, slaba, lipsita de
sprijinul alegatorilor.
Ca si in alti ani electorali, exista o naiva speranta ca slabiciunile partidelor existente vor fi compensate de noile
partide, care stau sa se nasca din "zoaiele" - citat din domnul Traian Basescu, alta tanara speranta a politicii
romanesti, cu al sau Partid al Miscarii Populare - vechii politici. Numai ca noile partide, daca se vor naste, nu
sunt tocmai noi, iar liderii prezumati sunt in cel mai bun caz reciclati din vechile partide.
Nemultumirea cetatenilor fata de politic este legitima. Dar raspunsul politicului nu poate fi cel de acum, de
derobare de responsabilitati, de acceptare a golirii sale de putere. Fara puterea de a decide si de a face, politicul
nu-si mai are sens. Si ne indreptam catre un soi de regim cu partid unic - ca suma a mai multor partide pe care
nimeni nu le mai distinge dupa proiect si program, ci dupa lideri, cu conditia sa nu fi schimbat prea multe
partide! - si Parlament lipsit de autonomie si de putere.
Alegerile din acest an decid daca Romania ramane o democratie functionala sau una de fatada. Daca vrea sa
ramana o democratie functionala, politicul, si numai el, trebuie sa ofere cetatenilor o miza pentru participarea la
procesul democratic, inclusiv la vot. Altminteri, ne asteapta o lunga agonie a democratiei, ca sistem politic. Cu
tot ce presupune ea, inclusiv violenta sociala. Mai mult ca oricand in acesti 26 de ani, clasa politica este chemata
sa dea masura responsabilitatii sale, si a capacitatii de a oferi Romaniei un proiect de viitor.