TACTICA AUDIERII

AUTORULUI FAPTEI

DE

CTRE

PROCUROR

MARTORULUI

sI

I. TACTICA AUDIERII MARTORILOR

Declaratiile martorilor constituie mijlocul de proba cel mai frecvent folosit n procesul
penal si reprezinta relatarile facute n fata organelor judiciare de catre persoanele care au
cunostinte de natura saserveasca la aflarea adevarului.
Probleme referitoare la psihologia martorilor
O chestiune deosebita n ascultarea martorilor si n special n aprecierea declaratiilor
acestora o constituie stabilirea masurii n care informatiile obtinute reflecta cele
petrecute si pot constitui temei pentru formularea unei concluzii juste n cauza.
Practica organelor judiciare a demonstrat ca uneori declaratiile martorilor nu
reflecta realitatea, datorita unor cauzesi conditii multiple si complexe ce tin de persoana
martorilor si de mprejurarile n care au fost percepute faptele si fenomenele.
Cercetarile stiintifice ntreprinse n domeniul psihologiei martorilor au aratat
ca mecanismul de percepere, de fixare, de memorizare si de redare variaza de la
persoana la persoana, n raport cu dezvoltarea psihica, cu gradul de cultura, cu profesia,
mediul si conditiile n care a perceput faptele si mprejurarile, cu o infinitate de alte
elemente ce actioneaza initial sau care se suprapun ntre momentul perceptiei si acela al
redarii, asa nct n orice declaratie apare ca inevitabil un coeficient de alterare initiala ori
deformare subsecventa. La cele aratate se adauga uneori si alte elemente, cum ar fi:
reaua-crednta a martorilor, erorile celor care fac ascultarea sau a celor care trebuie
sa evalueze declaratiile etc.
Sub aspect psihologic marturia consta n perceperea si memorarea - de
regula involuntara - a unor fapte simprejurari si n reproducerea acestora n fata
organului judiciar. Asadar, marturia se formeaza trecnd prin trei etape, stadii
succesive, si anume: perceperea, memorarea si reproducerea.
Pregatirea n vederea ascultarii martorilor
Obtinerea unor declaratii veridice si complete, menite sa duca la aflarea adevarului, este
influentata n mod hotartor si de modul n care se face pregatirea ascultarii.
Principalele activitati pregatitoare n vederea ascultarii martorilor sunt:
studierea dosarului cauzei;
cunoasterea persoanelor ce vor fi ascultate;
ntocmirea planului de ascultare;

 asigurarea prezentei martorilor;

asigurarea conditiilor n care se va desfasura ascultarea.
1. Studierea dosarului cauzei
Ca prima faza a activitatilor pregatitoare - studierea dosarului cauzei - se impune cu
necesitate si are un rol de prim ordin n asigurarea cadrului propice desfasurarii n bune
conditii a acestei activitati.
Examinarea minutioasa a materialelor cauzei are drept scop stabilirea, n primul rnd, a
faptelor si mprejurarilor ce se impun a fi clarificate prin ascultare, persoanele care pot
contribui la lamurirea lor, precum si modul n care trebuie sa se desfasoare ascultarea
pentru realizarea scopului urmarit.
2. Cunoasterea persoanelor ce vor fi ascultate
Alegerea momentului cnd urmeaza a se realiza cunoasterea difera de la o cauza la
alta, n raport cu natura infractiunii savrsite, conditiile comiterii ei, numarul persoanelor
care au perceput faptele sau mprejurarile, precumsi aspectele ce pot fi lamurite cu fiecare
martor ori categorie de martori. Astfel, n cazul infractiunilor de omor, tlharie etc, cnd,
datorita conditiilor n care a fost savrsita fapta, mprejurarile acesteia au fost percepute
de un numar foarte restrns de persoane, regula trebuie s-o constituie cunoasterea
martorilor anterior prezentarii lor pentru ascultare.
Aceasta activitate este necesara pentru stabilirea tacticii adecvate care va fi folosita pe
parcursul ascultarii si, n afara datelor de identificare, trebuie sa fie obtinute ct mai multe
informatii legate de trasaturile psihice ale persoanelor care urmeaza sa depuna ca martori
(gradul de dezvoltare al gndirii, interesele predominante, starea sanatatii, mediul n care
traiesc, profesia si ocupatia, trasaturile de caracter etc).
3. ntocmirea planului de ascultare
Unul dintre cele mai importante momente ale pregatirii l constituie ntocmirea planului
de ascultare cnd, n urma studierii dosarului cauzei, se stabilesc problemele care
urmeaza sa fie lamurite cu fiecare martor sau categorie de martori, identificati n cauza.
Planul contine, de asemenea, ntrebarile care urmeaza a fi adresate martorilor si poate
fi ntocmit pentru fiecare persoana n parte sau pentru categorii de martori
daca problemele ce urmeaza a fi clarificate sunt aceleasi.
4. Asigurarea prezentei martorilor la data si ora fixate pentru ascultare revine
procurorului care dispune chemarea acestora si asigura prezenta la activitatea
procesuala ce se va desfasura.
7

.I

5. Asigurarea conditiilor n care se va desfasura ascultarea

Pentru buna desfasurare a ascultarii si realizarea scopului pe care-l urmareste, n raport cu

natura cauzei n care se efectueaza, cu problematica ce trebuie lamurita si cu situatia
fiecarui martor n parte, trebuie sa fie luate si alte masuri pregatitoare, cum ar fi invitarea
parintelui, tutorelui sau curatorului, a unui interpret, selectarea si pregatirea materialelor
ce vor fi folosite pe parcursul ascultarii si determinarea modului, a momentului si a
ordinii n care vor fi folosite etc.
Una din cele mai importante probleme ale tacticii ascultarii o constituie atitudinea
procurorului n timpul desfasurarii acestei activitati, succesul ascultarii depinznd n mare
masura de modul n care reuseste apropierea martorilor, Astfel, cel ce conduce ascultarea
trebuie sa nteleaga personalitatea fiecarui martor, sa gaseasca stiinta de a "citi"
psihologia martorului si a realiza contactul psihologic. Tactica ascultarii se stabileste n
fiecare cauza concreta, chiarsi n cazul fiecarui martor luat separat; la adoptarea ei trebuie
sa fie avute n vedere o serie de consideratii de ordin general, cum ar fi:
natura cauzei n care se efectueaza ascultarea;
personalitatea si psihologia martorilor;
faptele si mprejurarile care prezinta importanta pentru cauza, cunoscute de catre
martori;
conditiile n care martorii au perceput faptele ori mprejurarile cu privire la care vor fi
ascultati;
pozitia martorilor fata de partile implicate n cauza, interesul lor de a depune ntr-un
anumit fel;
natura si valoarea probelor ce urmeaza a fi folosite pe parcursul ascultarii, pentru a
determina martorii sa facadeclaratii veridice si complete;
masura n care procurorul stapneste problemele privind psihologia marturiei, cunoaste
particularitatile cauzei, poseda cunostinte temeinice despre specificul activitatii din zona
unde a fost savrsita infractiunea.
Ascultarea martorilor
De regula, ascultarea martorilor parcurge trei etape, si anume:
a) verificarea identitatii;
b) relatarea libera sau spontana ori ascultarea povestirii martorilor;

c) adresarea de ntrebari si ascultarea raspunsurilor sau ascultarea dirijata.

a) Verificarea identitatii si ascultarea cu privire ia datele personale
n cadrul acestei etape martorul este solicitat sa raspunda la ntrebarile ce i se
adreseaza cu privire la datele de identificare (nume, prenume, vrsta, adresa si ocupatie),
verificnd raspunsurile cu mentiunile din actele de identitate. Apoi procurorul este obligat
sa ntrebe pe martor daca este sot sau ruda apropiata eu vreuna din parti si,n caz
afirmativ, sa-i aduca la cunostinta ca nu este obligat sa depuna.
Momentul urmator priveste procedura depunerii juramntului, ce este
anterioara depozitiei si precedata de avertismentul pe care organul de urmarire penala l
da martorilor cu privire la consecintele ce decurg din nerespectarea obligatiilor care le
revin.
Martorului i se aduce la cunostinta obiectul cauzei si i se arata apoi care sunt
faptele si mprejurarile pentru lamurirea carora a fost propus ca martor.
Parcurgnd aceasta etapa, procurorul are posibilitatea sa studieze pe martori, sa observe
modul cum reactioneazafata de situatia n care se afla, sa desprinda concluzii pretioase
pentru adoptarea tacticii de ascultare.
b) Relatarea libera sau spontana ori ascultarea povestirii martorilor
Aceasta etapa ncepe prin adresarea unei ntrebari generale, denumita ntrebare-tema, de
natura a da posibilitatea martorilor sa declare tot ceea ce stiu n legatura cu faptele
sau mprejurarile pentru a caror lamurire au fost solicitati sa depuna.
Pe parcursul povestirii procurorul are posibilitatea sa studieze pe martori, sa observe
modul n care si formuleazaexpunerile, siguranta cu care prezinta faptele
sau mprejurarile, ezitarile sau omisiunile ce apar, ncercarile de a completa anumite
lacune din succesiunea faptelor, interesul acestora de a depune ntr-un anumit mod.
Studierea martorilor n aceasta etapa, observatiile facute pe parcursul povestirii trebuie
sa constituie pentru procuror temeiul adoptarii tacticii de urmat n cealalta etapa, a
adresarii de ntrebari si a ascultarii raspunsurilor.
Un rol deosebit pentru clarificarea problemelor prin relatarea libera l are
atmosfera propice povestirii martorilor, realizata de catre cel care conduce ascultarea. S-a
constatat ca solicitarea martorilor de a povesti tot ceea ce stiu n legatura cu cauza si cu
persoana faptuitorului sporeste ncrederea att n organul judiciar, ct si n ei nsisi. Acest
sentiment se reflecta, de regula, pozitiv n declaratiile martorilor care cauta sa justifice
atitudinea procurorului fatade ei.
Ascultarea poate lua sfrsit dupa parcurgerea acestei etape, atunci cnd, n cadrul relatarii
libere, martorii au lamurit complet toate faptele sau mprejurarile pentru care au fost
solicitati sa depuna. Astfel de situatii se ntlnesc n cazul martorilor de buna-credinta ce

au perceput si memorat complet si fidel mprejurarile la care au asistat si reusesc saredea

cu usurinta, n timpul ascultarii, cele percepute si retinute.
Pentru martorii care nu au perceput si memorat corect ori nu reusesc sa redea n timpul
ascultarii faptele cunoscute, precum si pentru cei de rea-credinta, n mod obligatoriu, se
parcurge si cea de-a treia etapa a ascultarii.
c) Adresarea de ntrebari si ascultarea raspunsurilor sau ascultarea dirijata
Tactica ascultarii n aceasta etapa se stabileste avndu-se n vedere, n principal, pozitia
martorilor ascultati.
ntrebarile care pot fi folosite la ascultarea martorilor se stabilesc n concret pentru fiecare
persoana n parte, n raport cu
8

particularitatile cauzei, cu pozitia martorilor, continutul relatarii libere, cu problemele sau

aspectele care trebuie safie clarificate, precizate, verificate. ntrebarile ce se folosesc la
ascultarea persoanelor se clasifica n ntrebari tema,ntrebari problema si ntrebari detaliu.
ntrebari le-tema - specifice etapei relatarii libere ori spontane - sunt foarte generale si
ofera posibilitatea
martorilor
sa declare
tot
ceea
ce
cunosc
sau
considera ca intereseaza organul de urmarire penala n legatura cu obiectul cauzein
legatura cu care sunt ntrebati.
ntrebariie-prohlema sunt destinate sa contribuie la lamurirea unui anumit aspect din
multitudinea faptelor simprejurarilor cunoscute de catre martori.
ntrebarile-detaliu sunt mult mai concrete, folosirea lor avnd menirea sa duca la
obtinerea unor amanunte de natura sa asigure verificarea afirmatiilor martorilor.
Din categoria ntrebarilor-detaliu fac parte ntrebarile de completare, de referinta (de
precizare) si de verificare.
ntrebarile de completare se folosesc cu scopul de a stabili fapte si mprejurari la care
martorii nu au facut referire.
ntrebarile de referinta sunt folosite n cazul n care martorii, desi au relatat despre o
fapta sau mprejurare perceputa anterior, nu reusesc sa precizeze mprejurarile n care a
avut loc evenimentul si sa-t localizeze n timp. De regula, asemenea ntrebari se
bazeaza pe legea asociatiilor.
ntrebarile de verificare sunt folosite pentru stabilirea sigurantei martorilor n declaratii.
Acest gen de ntrebari se formuleaza pe baza unor mprejurari stabilite precis prin alte
mjloace.
Particularitati n ascultarea diferitelor categorii de martori
1. Ascultarea martorilor oculari
De la martorii prezenti la desfasurarea evenimentelor, faptelor, mprejurarilor despre care
sunt chemati sa depunase pot obtine - sub rezerva influentei factorilor de
natura psihologica - cele mai complete si veridice declaratii.
Pe parcursul ascultarii acestei categorii de martori este indicat sa se insiste pe
evidentierea tuturor detaliilor legate de conditiile n care au avut loc faptele si s-a realizat
perceperea lor. Cu ajutorul martorilor trebuie reconstituite episoadele din desfasurarea
faptelor, evenimentelor sau mprejurarilor pe care acestia le-au perceput ori cred ca le-au
perceput.

2. Ascultarea martorilor care au luat cunostinta indirect despre fapte sau mprejurari ce
intereseaza cauza
Cei mai multi martori fac parte din rndul persoanelor ce iau indirect cunostinta despre
faptele sau mprejurarile n legatura cu care urmeaza sa depuna.
Martorilor din aceasta categorie trebuie sa li se solicite sa indice persoanele de la care au
aflat datele ce prezintaimportanta pentru cauza si, apoi, sa reproduca afirmatiile acestora
cu privire la faptele si mprejurarile care fac obiectul marturiei. Verificarea declaratiilor
obtinute n acest mod impune ascultarea persoanelor de la care martorii au aflat cele
relatate si stabilirea bunei - credinte a lor, precum si daca au perceput, retinut sau difuzat
fidel cele percepute n realitate.
3. Ascultarea martorilor propusi de catre parti
nainte de a se proceda la ascultarea martorilor propusi de catre parti, procurorul trebuie
sa faca o temeinicacunoastere a lor: cine sunt, relatiile n care se afla cu partile, interesul
ce-l au n cauza, daca s-a ncercat sau nu influentarea lor precum si toate datele privind
personalitatea acestora.
4. Ascultarea minorilor
Cu prilejul ascultarii minorilor, procurorul trebuie sa tina cont de vrsta si gradul de
dezvoltare psihico-intelectualaale acestora, de ele depinznd posibilitatile si capacitatea
de percepere si ntelegere a faptelor si fenomenelor la care au asistat. Referitor la tactica
propriu-zisa ce urmeaza a fi adoptata cu ocazia ascultarii, aceasta trebuie sa fie stabilita n
raport cu particularitatile fiecarei cauze.
O problema deosebit de importanta ce se ridica cu ocazia ascultarii minorilor o constituie
modul n care trebuie sa se poarte discutiile, n sensul ca vocabularul folosit trebuie sa se
situeze la nivelul de ntelegere al acestora.
II. TACTICA AUDIERII AUTORULUI FAPTEI
Tactica ascultarii autorului faptei (nvinuitului sau inculpatului) este activitatea
procesuala si de tactica criminalistica, efectuata de catre organul de urmarire penala n
scopul stabilirii unor date cu valoare probatorie necesare pentru aflarea adevarului n
cauza care face obiectul cercetarii penale.
Pregatirea n
ascultarii

vederea
,..- .

Obtinerea unor declaratii complete si sincere de la nvinuit sau inculpat depinde n mare
masura de modul n care procurorul realizeaza pregatirea pentru efectuarea ascultarii.
Aceasta activitate presupune stabilirea pr,ob,lemelor ce urmeaza a fi lamurite cu ocazia
ascultarii, a tacticii de ascultare, a materialului probator care va fi folosit n timpul

audierii etc, tinndu-se cont de mprejurarile

psihologia nvinuitului sau inculpatului.

comiterii,

de

personalitatea si

Pregatirea n vederea ascultarii autorului faptei trebuie sa se desfasoare n mai multe

directii:
1. Studierea materialelor cauzei
Ascultarea autorului faptei, asa cum rezulta din practica si experienta acumulata, nu poate
fi realizata n conditii de exigenta stiintifica, fara cunoasterea temeinica, prin studiu
aprofundat, a materialelor probatorii administrate n cauza ce face obiectul

cercetarii, pna la data efectuarii activitatii respective.

Cu ocazia studiului procurorul trebuie sa retina datele, probele ce vor fi folosite n timpul
ascultarii si sa stabileascamomentul, ordinea si modul n care vor fi folosite.
Cunoasterea temeinica a ntregului material al cauzei confera organului de urmarire
penala o pozitie superioara n timpul cercetarii, contribuind la elucidarea temeinica a
tuturor problemelor cauzei.
2. Cunoasterea autorului faptei
Pe lnga cunoasterea concreta a faptelor comise de nvinuit sau inculpat, procurorul
trebuie sa manifeste o preocupare deosebita pentru cunoasterea personalitatii si a
trasaturilor psihice specifice acestuia.
Cunoasterea componentelor psihologice ale personalitatii - temperamentul, caracterul,
aptitudinile - este necesarantruct activitatea de ascultare a nvinuitului sau inculpatului
constituie o lupta pe tarm psihologic, pe parcursul careia organul de urmarire penala,
beneficiind de prerogativele acordate de lege, actioneaza pentru a stabili realitatea
faptelor, n timp ce nvinuitul sau inculpatul ncearca, de cele mai multe ori,
sa ascunda ori cel putin sadiminueze participarea sa la savrsirea faptei.
Cunoasterea tipului de temperament - coleric, sanguin, flegmatic sau melancolic - caruia
apartine autorul faptei, ofera posi-bilitaea alegerii procedeelor tactice adecvate de
ascultare.
Dintre posibilitatile directe de cunoastere a personalitatii nvinuitului sau inculpatului,
cea mai importanta - datoritaduratei si conditiilor n care se desfasoara - este contactul
dintre procuror si acesta n timpul ascultarii.
3. ntocmirea planului de ascultare
Rezultatul pregatirii efectuate n vederea ascultarii autorului faptei se concretizeaza ntrun plan de ascultare lantocmirea caruia trebuie sa fie avute n vedere:
natura activitatii ilicite pe care a desfasurat-o sau la care a participat;
problemele ce urmeaza a fi lamurite cu el;
materialul probator care va fi folosit n timpul ascultarii;
forta probatorie a materialului existent;
momentul indicat pentru folosirea probelor;

 personalitatea si psihologia celui ascultat.

4. Alte activitati pregatitoare
Organul de urmarire penala trebuie sa-l citeze pe autorul faptei sau sa dispuna aducerea
lui, n situatia n care a fost luata fata de el o masura preventiva, trebuie sa aiba n vedere
locul unde urmeaza sa fie efectuata ascultarea, saasigure prezenta aparatorului si, n
situatiile n care se impune, a interpretului, tutorelui sau parintelui.
Procedee tactice folosite in ascultarea autorului faptei
1. Probleme privind psihologia autorului faptei
La savrsirea unei fapte penale infractorul participa cu ntreaga sa fiinta, mobilizndu-si
pentru reusita ntregul sau potential volitiv si cognitiv-afectiv. Punerea n act a hotarrilor
de a comite fapta prevazuta de legea penala este precedata de o serie de procese de
analiza si sinteza si de o lupta ntre motive, deliberare si actele executorii, antrennd
profund ntreaga personalitate a individului. Acest lucru face ca faptul ilicit sa nu
ramna ca o achizitientmplatoare, periferica, a constiintei infractorului, ci sa se
integreze n ea, sub forma unei structuri informationale stabile, cu
continut si ncarcatura afectiv-emotionala specifica, cu rol motivational bine diferentiat.
Pna la luarea hotarrii de a comite infractiunea, procesele psihologice dominante ale
personalitatii infractorului sunt caracterizate prin perceperea si preluaarea informatiilor
declansatoare de trebuinte si motivatii al caror polaritate se structureaza dupa modelul
unor siteze aferent evolutive, servind deliberarilor asupra mobilului comportamentului
ilicit.
Luarea hotarrii de a savrsi infractiunea este rezultanta unor ndelungate si profunde
procese psihice, ce se caracterizeaza printr-un intens consum launtric, problematica
psihologica fiind axata att asupra coeficientului de risc, ct si, mai ales, asupra mizei
puse n joc.
Odata definitivata hotarrea de a comite infractiunea, latura imaginativa a comiterii
acesteia este sprijinita de actiuni concrete cu caracter hotartor.
Trecerea n act a hotarrii de a comite fapta presupune trairea unor stari de tensiune
emotionala, deosebit de intense, actele si actiunile concrete desfasurate de infractor n
cmpul infractiunii fiind tributare crizei de timp si neprevazutului care genereaza trairea
unui acut sentiment de precipitare si teama.
Elementul caracteristic psihologiei infractorului dupa savrsirea faptei este tendinta sa de
a se apara, de a se sustrage identificarii, nvinuirii si sanctiunii.
2. Etapele ascultarii autorului faptei a) Verificarea identitatii

Parcurgerea acestei etape este obligatorie si un moment important l constituie

introducerea n atmosfera anvinuitului sau inculpatului, scop n care i se pot
adresa ntrebari ce nu au legatura cu cauza - n vederea stabilirii contactului psihologic.
Aceasta etapa care reprezinta primul contact dintre nvinuit si procuror - este hotartoare
pentru orientarea moduluin care se va desfasura activitatea ulterioara de ascultare.
10

b) Ascultarea relatarii libere

Aceasta etapa ncepe prin adresarea unei ntrebari-tema cu caracter general, prin
care nvinuitului i se solicita sadeclare tot ce are de aratat n legatura cu nvinuirea ce i se
aduce. Acesta are posibilitatea sa prezinte faptele n succesiunea lor fireasca, fara a i se
limita n vreun fel expunerea prin adresarea altor ntrebari. n acelasi timp, procurorul are
posibilitatea sa-l studieze pe nvinuit; sa observe si sa noteze omisiunile, ezitarile,
aspectele cu privire la care apar contraziceri, pentru ca, ulterior, pe marginea lor, sa-s"i
stabileasca procedeele tactice ce le va adopta n ascultare.
c) Adresarea de ntrebari si ascultarea raspunsurilor
Dupa ce nvinuitul a relatat liber referitor la nvinuirea adusa, i se adreseaza ntrebari cu
privire la fapta ce formeazaobiectul cauzei si la nvinuire.
Adresarea de ntrebari n scopul lamuririi tuturor mprejurarilor cauzei reprezinta ultima
etapa a ascultarii nvinuitului sau inculpatului, etapa n care se oglindeste, n cel mai nalt
grad, modul cum a fost pregatita aceasta activitate.
ntrebarile trebuie sa fie clare, precise, sa fie formulate la nivelul de ntelegere a celui
ascultat, sa nu sugereze raspunsul, sa nu puna n ncurcatura pe nvinuit cnd acesta este
interesat n aflarea adevarului.
Alegerea ntrebarilor depinde, n primul rnd, de pozitia nvinuitului cu privire
la nvinuire, pozitie ce poate consta n recunoasterea faptei, negarearespingerea nvinuirii, diminuarea, atenuarea nvinuirii prin recunoasterea partiala, de
regula ale unor aspecte mai putin grave ale activitatii ilicite desfasurate, refuzul de a face
declaratii.
3. Procedee tactice folosite n ascultare
a) Folosirea ntrebarilor detaliu
ntrebarile de aceasta natura se folosesc pentru a se obtine de la nvinuit amanunte
referitoare la diferite mprejurari ale faptei savrsite, amanunte care sa permita verificarea
explicatiilor lui. Scopul folosirii acestor ntrebari este de a demonstra nvinuitului
netemeinicia declaratiilor sale si de a-l determina sa renunte la negarea faptelor savrsite.
Practica a atestat ca acest procedeu da rezultate bune n cazul infractorilor recidivisti
care-si pregatesc declaratiile, scapnd totusi o serie de aspecte.
b) Ascultarea repetata
Acest procedeu consta n ascultarea n mod repetat a nvinuitului cu privire la aceleasi
fapte, mprejurari, amanunte, la intervale diferite de timp, crend astfel posibilitatea

aparitiei unor contraziceri sau nepotriviri generate de multitudinea de detalii ce nu vor

putea fi puse la punct si repetate.
c) Ascultarea sistematica
Ascultarea sistematica se foloseste att n cazul nvinuitului sincer, pentru a-l ajuta
sa lamureasca complet toataproblematica cauzei, mai ales n cauzele complexe, cu grad
ridicat de dificultate, ct si n al celor nesinceri, refractari, pentru ca-i obliga sa dea
explicatii
logice,
cronologice,
succesive,
la
toate
aspectele
ce
fac
obiectulnvinuirii. nvinuitului i se solicita sa clarifice sistematic cum a conceput si
pregatit infractiunea, persoanele participante si modul n care a actionat fiecare.
d) Ascultarea ncrucisata
Scopul acestui procedeu este de a nfrnge sistemul de aparare al nvinuitului
nesincer, nrait, refractar, care se situeaza pe pozitia negarii totale a faptelor savrsite.
Este un procedeu ofensiv si consta n ascultarea aceluiasinvinuit de catre doi ori mai
multi anchetatori ce s-au pregatit n mod special n acest scop si cunosc problemele
cauzei n care se face ascultarea. Procedeul prezinta avantajul ca nvinuitului nu i se
da posibilitatea sa-si pregateasca raspunsuri mincinoase, ntrebarile fiind adresate ntr-un
ritm sustinut, alert, dar si dezavantajul ca poate deruta persoanele cu
structura psihica slaba sau ncurca pe cel ascultat si chiar anchetatorii.
e) Tactica complexului de vinovatie
Acest procedeu consta n adresarea alternativa a unor ntrebari care contin cuvinte
afectogene (critice) privitoare la fapta si la rezultatele ei si a unor ntrebari ce nu au
legatura directa cu cauza. O astfel de tactica conduce la rezultate deosebite n cazul
persoanelor mai sensibile.
.
f) Folosirea probelor de vinovatie Procedeul se foloseste n ascultarea nvinuitului
nesincer care ncearca sadenatureze adevarul, sa ngreuneze cercetarile,
mai ales daca este recidivist; aceasta de regula, recunoaste faptele numai n masura n
care este convins despre existenta si temeinicia probelor administrate mpotriva sa.
Procedeul se utilizeaza numai dupa cunoasterea pozitieinvinuitului, dupa consemnarea
declaratiei sale.
n raport cu personalitatea si psihologia nvinuitului, se poate proceda la prezentarea
frontala sau la prezentarea progresiva a probelor de vinovatie.
Prima metoda presupune prezentarea n mod neasteptat, de la nceput, a probelor care
dovedesc vinovatia si adresarea de ntrebari directe cu privire la fapta savrsita.

Prezentarea progresiva consta n ascultarea n mod treptat, plecndu-se de la aspecte mai

putin importante cu prezentarea de probe care nu dovedesc nemijlocit savrsirea faptei si
vinovatia, continundu-se cu cele ce au relevanta deosebita.
g) Ascultarea unui nvinuit despre activitatea celorlalti participanti
Cunoasterea nvinuitilor, n cazul n care sunt mai multi participanti, permite procurorului
sa stabileasca pe
cel
dispus
sa recunoasca mai
usor
faptele
savrsite si
sa nceapa ascultarea cu acesta. Se solicita celui ascultat sa declare tot ce cunoaste
11
B-1C

despre activitatea celorlalti participanti la infractiune, lasndu-i-se impresia ca persoana

sa intereseaza mai putin organul de <_ urmarire penal, n acest mod nvinuitul poate
prezenta date valoroase n legatura cu infractiunea savrsita, date pe care, ulterior, va
trebui sa le explice si, implicit, sa declare despre propria activitate.
h) Solicitarea de a justifica
anumita perioada

modul n

care nvinuitul

folosit

timpul ntr-o

Acest procedeu se foloseste, de regula, atunci cnd nvinuitul refuza sa faca declaratii.
Fiind cunoscuta activitatea sa, i se va solicita sa declare locul unde s-a aflat, cu cine a luat
legatura, ce a ntreprins nainte, n timpul si dupasavrsirea infractiunii, explicatiile date
urmnd a fi verificate minutios.
De asemenea, procedeul se foloseste n ascultarea infractorilor nesinceri, refractari,
oscilanti, carora li se va cere saarate ce au facut, pe zile si pe ore, sa prezinte locurile n
care s-au aflat, persoanele cu care au luat legatura.
Verificarea datelor furnizate ofera posibilitatea evidentierii nesinceritatii celui
ascultat, ntruct n declaratiile sale apar perioade, locuri, persoane, ce nu corespund
realitatii.
Ascultarea autorului faptei prezinta un grad ridicat de dificultate si complexitate, situatiile
cu care se confruntaprocurorul fiind infinit de diverse, astfel ca folosirea unui procedeu
sau a altuia nu constituie reguli obligatorii, de multe ori fiind necesara utilizarea
combinata a mai multor procedee.
Problematica psihologica a relatiei anchetator- anchetat
Relatia interpersonala anchetator - anchetat pune n evidenta, n primul rnd, trairea
emotionala creata de contactul cu o autoritate. Datorita acestui fapt, majoritatea
cercetarilor se desfasoara ntr-o anumita tensiune emotiva sau nervoasa, cel interogat, de
multe ori, apreciind hiperbolizat gesturi, expresii, fapte ale anchetatorului.
Anchetatorul trebuie sa fie atent asupra componentei voluntare a comportamentului
expresiv, ntelegnd prin aceasta procesele functionale dinamice, mai mult sau mai putin
deformate emotional, deghizate, simulate, n scopul de a masca adevaratele stari
sufletesti resimtite n timpul ascultarii.
Trebuie nsa sa se discearna ntre motivele care provoaca starea emotionala si care pot fi
legate de labilitatea psihotem-peramentala a nvinuitului, de trecutul sau infractional, de
starea prezenta, de problemele personale sau izvornd exclusiv n raport cu problematica
critica a cauzei pentru care este cercetat.
n cazul persoanelor sincere, dar labile emotional (minori, femei, batrni),
fara experienta n raport cu situatiile de acest gen, este necesara, ca o conditie a reusitei,

crearea unui climat de siguranta si ncredere reciproca, a unui dialog deschis, degajat, n
care ele sa-si nteleaga statutul n fata autoritatii si ce obligatii le revin.
Altfel stau lucrurile n situatia n care n persoana nvinuitului se afla chiar autorul faptei.
Se constata, de regula, cadiscutiile introductive, pe problematica colaterala, nu dau
roadele scontate, ambianta ramne rece, raspunsurile sunt monosilabice, nvinuitul nu se
angajeaza sincer n dialog.
Nu acelasi lucru se ntmpla nsa atunci cnd se ataca problemele critice, persoana care a
comis fapta fiind mereu preocupata de aceste aspecte, n raport cu care si-a faurit
alibiurile si despre care banuieste ca vor urma.
Ct priveste nvinuitul care nu a savrsit fapta ce i se imputa, acesta se daruieste lesne
tematicii abordate, participnd cu naturalete la dezvoltarea ei. .Odata fiindu-i lamurite
statutul si rolul n cazul ascultarii, el va alunga din plan psihic toata problematica ce-i
provocase temere iar cu privire la nvinuire va argumenta natural, dezinvolt, participativ,
dezinhibat, neavnd, cu alte cuvinte, nimic care sa-i inspire teama.
n fata acelorasi ntrebari persoana ce a comis infractiunea este dominata de suspiciunea
provocata de temeinicia datelor pe care le detine referitor la ce stie procurorul, ct stie,
cum, de la cine.
Analiza declaratiilor autorului faptei si confruntarea datelor rezultate din verificarile
efectuate cu problemele existente n cauza permit procurorului sa-si formeze convingerea
intima asupra vinovatiei sau nevinovatiei acestuia.n aprecierea valorii probante a
declaratiilor nvinuitului, organul de urmarire penala nu trebuie sa plece de la idei
preconcepute, presupuneri ori versiuni neverificate, fiind necesar sa dea dovada de
maxima obiectivitate, saaprecieze declaratiile numai n contextul celorlalte probe
verificate, existente n cauza.