Teoria si practica armonizarii fiscale.

Armonizarea fiscala avantaje si

neajunsuri. Definitie, capitol introducere

Armonizarea legislatiei nationale cu reglementarile comunitare este un

obiectiv major ce trebuie sa se regaseasca in strategia de aderare a oricarui
stat candidat la calitatea de membru al Uniunii Europene.
Legislatia europeana (acquis-ul comunitar) este structurata in 31 de domenii
care fac obiectul asa-numitelor capitole de negociere, printre care se afla si
impozitarea.
Impozitarea este un instrument important al suveranitatii nationale,
deoarece daca nu ar avea venituri, guvernele nu ar putea sa-si puna in
aplicare politicile in anumite domenii. In acelasi timp, ca instrument de
reglare economica, impozitarea poate fi folosita la influentarea consumului,
la incurajarea economisirii sau la ajustarea modului de organizare a
societatilor comerciale.
Politica in domeniul impozitarii este esentiala pentru toate statele membre,
iar actiunile unei tari pot avea impact nu numai in acea tara dar si in tarile
invecin 545g69f ate. Din acest motiv, in piata unica a Uniunii Europene,
statele membre trebuie sa coopereze si nu sa intreprinda actiuni in directii
diferite.
Obiectivul principal al Tratatului Comunitatii Europene este crearea
pietei comune bazate pe concurenta loiala cu caracteristici similare unei
piete nationale. Procesul armonizarii impozitelor indirecte in cadrul
Comunitatii, potrivit art. 93 al Tratatului, se refera la acele masuri care sunt
necesare pentru garantarea functionarii Pietei Interne, prin prevenirea
distorsionarii concurentei si desfiintarii obstacolelor din calea liberei circulatii
a bunurilor si serviciilor.
Obiectivul Comunitatii in domeniul impozitarii directe a fost de
"eliminare a ambiguitatilor legislative" ce conduceau la evaziunea fiscala. Un
alt obiectiv legat de impozitarea directa a fost acela de evitare a dublei
impuneri. Orientarile recente in directia unei politici de impozitare generala,
au avut ca obiectiv prevenirea efectelor negative ale concurentei fiscale, in
special a "migrarii" bazelor de impozitare nationale, ca urmare a firmelor cesi muta sediul in alt stat in cautarea celui mai favorabil regim fiscal. Chiar
daca o astfel de concurenta poate avea efecte benefice prin limitarea
guvernelor de "a impozita si a cheltui", totusi ea denatureaza structura
impozitului.
In ceea ce priveste legislatia secundara, acquisul in acest domeniu este impartit in
urmatoarele:

1.1. Impozitarea directa - acquis-ul in acest domeniu se refera la aspecte legate de impozitarea
corporatiilor si a impozitelor pe capital. Masurile in domeniu urmaresc sa faciliteze cooperarea
administrativa intre autoritatile nationale si sa inlature obstacolele intampinate de firmele cu
activitate transfrontaliera. De aceea este necesar ca impozitarea directa sa respecte asigurarea
celor patru libertati fundamentale necesare pentru crearea si mentinerea Uniunii Europene,
respectiv: libertatea de miscare a bunurilor, persoanelor, serviciilor si capitalurilor.
Prinicipalele reglementari legislative in domeniul fiscalitatii existente la nivelul UE:
1.1.1. Impozitul pe profit:
- Sistemul comun de impozitare a profitului distribuit intre filiale si societatea mama, din
diferite state membre[1]:
Uniunea Europeana stabileste reguli de impozitare independente de competitie, pentru
grupuri de societati din diferite state membre. Se elimina dubla impozitare a profiturilor
distribuite sub forma de dividente de catre o filiala dintr-un stat membru catre o societate-mama
din altul.
Sistemul comun se aplica de catre fiecare stat membru, in cazul:

repartizarii profiturilor primite de societatile din state membre care provin de la

filialele lor din alte state membre;

repartizarii profiturilor de catre societati dintr-un stat catre societati din alte state
membre, ale caror filiale sunt.
Aceast sistem nu impiedica aplicarea dispozitiilor interne sau a celor bazate pe acorduri,
necesare pentru prevenirea fraudei sau abuzului.
Statutul de "societate mama" este atribuit oricarei societati dintr-un stat membru care
detine o cota minima de 20% din capitalul unei alte societati din alt stat membru, care
indeplineste aceleasi conditii.
Asemenea statut este de asemenea atribuit, in aceleasi conditii, unei "societati dintr-un
stat membru" care detine o cota minima de 20% din capitalul unei societati din acelasi stat
membru, detinut in intregime sau partial de catre un "sediu permanent" al societatii anterioare,
situate in alt stat membru.
De la 1 Ianuarie 2007 procentul minim detinut
De la 1 Ianuarie 2009 procentul minim detinut este de 10%.

este

de

15%.

"Filiala" inseamna o societate al carei capital include participatia minima precizata mai sus.
Statele Membre pot:

inlocui criteriul detinerii unei cote de capital cu acela al detinerii unei cote de voturi;

sa nu aplice Directiva acelora dintre societatile lor care nu detin cote-parti care sa le
califice drept societati-mama sau daca participatia nu se mentine pe o perioada neintrerupta de
minim 2 ani.

Atunci cand o filiala distribuie profituri catre societatea-mama, altfel decat

cu ocazia lichidarii acesteia, statul societatii mama:

nu impoziteaza asemenea profituri, sau

impoziteaza asemenea profituri in timp ce autorizeaza societateamama sa deduca din suma impozitului datorat acea fractiune a
impozitului platit de catre filiala aferent profiturilor.

Profiturile distribuite de o filiala catre societatea sa mama sunt scutite

de impozite cu retinere la sursa (de ex.: impozitul pe dividende).
Statul membru al unei societati-mama nu poate sa perceapa impozite
cu retinere la sursa pentru profiturile pe care o asemenea societate le
primeste de la o filiala.
-

Sistemul comun de impozitare aplicabil fuziunilor, divizarilor si tranferului de active

intre societati din diferite state membre[2]

Autoritatile europene introduc un sistem comun de impozitare pentru restructurarea

operatiunilor trans-frontaliere. Fiecare stat membru aplica aceste prevederi si schimburilor
de actiuni in care societatile din doua sau mai multe state membre sunt implicate.
Conform prevederilor sistemului comun, o fuziune sau alta operatiune similara nu va
determina impozitarea castigurilor de capital calculata ca diferenta intre valoarea reala a activelor
si pasivelor transferate si valoarea lor fiscala. Prin valoarea fiscala se intelege valoarea pe baza
careia ar fi fost calculat profitul sau pierderea pentru stabilirea impozitului, daca aceste active si
pasive ar fi fost vandute in momentul fuziunii sau divizarii, dar independent de aceasta.
Statelor membre li se cere sa ia masurile necesare pentru a garanta ca, in cazul in care
provizioanele sau rezervele constituite regulamentar de catre societatea cedenta sunt partial sau
total scutite de impozit si nu provin de la unitati permanente din strainatate, aceste provizioane
sau rezerve pot fi preluate, in aceleasi conditii de scutire de impozit, de catre unitatile
permanente ale societatii beneficiare situate in statul membru al societatii cedente, societatea
beneficiara asumandu-si astfel drepturile si obligatiile societatii cedente.
Atunci cand activele transferate printr-o fuziune, divizare, divizare partiala sau transfer de
active includ un sediu permanent a societatii cedente situat in alt stat membru decat cel al
societatii cedente, statul membru al societatii cedente renunta la orice drept de impozitare al
sediului permanent.

Impozitarea castigurilor de capital derivate din societatea transfrontaliera aflata in restructurare printr-o fuziune, diviziune, transfer de
bunuri sau schimburi de actiuni, este amanata pana la o dispunere ulterioara
a activelor.
Amendamentele[3] acestui sistem au fost propuse pentru:

a acoperi diviziunile societatii transferatoare din care una sau mai

multe ramuri ale activitatii nu e dizolvata, transferurile de la sediul central al
unei Societati Europene sau Societate Europeana Cooperatista dintr-un stat
membru catre alt stat membru sau alte tipuri de societati si entitatile
considerate transparente din punct de vedere fiscal;

a permite Statelor Membre sa nu aplice prevederile acestui sistem

la impozitarea unui detinator direct sau indirect al unei parti corporatista
impozabila;

a clarifica aplicarea regulilor la operatiile privitoare la conversia

reprezentantelor in filiale;

sa imbunatateasca definirea schimbului de actiuni.

- Sistemul comun de impozitare aplicabil dobanzilor si redeventelor intre societatile asociate

din state membre diferite[4]
Uniunea Europeana stabileste un sistem comun de impozitare aplicabil dobanzilor
si redeventelor facute intre societatile asociate din diferite state membre pentru a elimina
impozitele percepute la sursa pe aceste plati efectuate intre societati asociate si asadar pentru a
elimina dubla impozitare a acestor plati.
Comunitatea Europeana (CE) a hotarat sa stabileasca un instrument de reglementare
pentru a asigura ca platile dobanzilor si a redeventelor intre societatile asociate din diferite state
membre fac obiectul impozitarii unice, in statul membru.
Platile dobanzilor si a redeventelor percepute intr-un stat membru vor fi scutite de orice
impozitare impusa acestor plati in acel stat, fie prin deducere la sursa sau impunere, cu conditia
ca beneficiarul dobanzii sau redeventelor sa fie o societate din alt stat membru sau un sediu
permanent situat in alt Stat membru, al unei companii dintr-un stat membru.
O plata facuta de o societate a unui stat membru sau de catre un sediu permanent situat
in alt stat membru trebuie sa fie considerata ca luand nastere in acel stat membru, numit in
continuare "stat sursa".
- Sistemul comun de impozitare aplicabil dobanzilor si redeventelor intre societatile asociate
din state membre diferite[4]
Uniunea Europeana stabileste un sistem comun de impozitare aplicabil dobanzilor
si redeventelor facute intre societatile asociate din diferite state membre pentru a elimina
impozitele percepute la sursa pe aceste plati efectuate intre societati asociate si asadar pentru a
elimina dubla impozitare a acestor plati.
Comunitatea Europeana (CE) a hotarat sa stabileasca un instrument de reglementare
pentru a asigura ca platile dobanzilor si a redeventelor intre societatile asociate din diferite state
membre fac obiectul impozitarii unice, in statul membru.

Platile dobanzilor si a redeventelor percepute intr-un stat membru vor fi scutite de orice
impozitare impusa acestor plati in acel stat, fie prin deducere la sursa sau impunere, cu conditia
ca beneficiarul dobanzii sau redeventelor sa fie o societate din alt stat membru sau un sediu
permanent situat in alt Stat membru, al unei companii dintr-un stat membru.
O plata facuta de o societate a unui stat membru sau de catre un sediu permanent situat
in alt stat membru trebuie sa fie considerata ca luand nastere in acel stat membru, numit in
continuare "stat sursa".
Statul sursa va fi capabil sa excluda de la aplicarea acestui sistem platile care par a fi
dobanzi, cum ar fi:

platile care sunt tratate ca o distributie a profiturilor sau ca o rambursare de capital

conform legislatiei statului sursa;

platile rezultate din creante care dau dreptul creditorului de a transforma dreptul la
dobanzi intr-un drept de participare la profiturile debitorului;

platile rezultate din creante care nu contin nici un fel de prevederi referitoare la
rambursarea datoriei principale sau daca rambursarea este datorata pentru o perioada mai mare
de 50 de ani dupa data emisiunii.
Acest sistem nu inlatura aplicarea prevederilor nationale sau a celor bazate pe acorduri,
care sunt necesare pentruprevenirea fraudei si abuzului.
Statele Membre pot, in cazul tranzactiilor pentru care motivul principal sau unul dintre
principalele motive este frauda sau evaziunea fiscala sau abuzul, sa retraga beneficiile acestui
sistem sau sa refuze aplicarea acestuia.

1.1.2 Impozitul pe venit:

- Sistemul comun de impozitare a veniturilor din economii sub forma platilor de dobanzi[5]
Uniunea Europeana permite ca veniturile din economii sub forma platilor de dobanda
realizate intr-un stat membru, in favoarea beneficiarilor care sunt persoane fizice rezidente din
punct de vedere fiscal in alt stat membru, sa fie impozitate efectiv in concordanta cu legiile
ultimului stat membru.
Pentru realizarea acestui obiectiv statele membre vor aplica un sistem automat de
schimbare a informatiilor. Prin "plata de dobanda" se intelege dobanda platita sau creditata intrun cont, legata de creante de orice fel.
Sistemul de schimbare a informatiilor presupune doua aspecte:

Informatii raportate de catre societatea platitoare a venitului

In cazul in care beneficiarul unui astfel de venit este rezident intr-un stat membru altul
decat cel in care este stabilita societatea platitoare, Directiva stipuleaza ca acesta din urma
trebuie sa transmita autoritatii fiscale din statul sau o cantitate minima de informatii, cum ar fi
identitatea si rezidenta beneficiarului, numele si adresa societatii platitore, numarul de cont al
beneficiarului sau, cand acesta nu este posibil de cunoscut, identificarea creantei care da nastere
la dobanda, si informatia referitoare la dobanzile platite.

Schimbul automat de informatii

Acest schimb presupune ca, autoritatea fiscala din statul membru unde societatea
platitoare isi are sediul trebuie sa comunice cel putin o data pe an, pe durata a sase luni de la data
incheierii anului fiscal informatiile descrise mai sus autoritatii fiscale din statul membru unde isi
are domiciliul beneficiarul dobanzii.
1.2. Impozitarea indirecta - acquis-ul in acest domeniu se refera in principal la
armonozarea legislatiei privind taxa pe valoarea adugata si accizele
1.2.1. Taxa pe valoarea adaugata (TVA)
TVA a fost introdusa in Comunitatea Economica Europeana in 1970 de
catre Prima si a Doua Directiva TVA , si a avut ca scop inlocuirea taxelor pe
productie si consum aplicate pana in acel moment de statele membre si care
ingreunau schimburile comerciale intre state.
In 1977, prin a Sasea Directiva[6] se pun bazele armonizarii taxei pe
valoarea adaugata. Prin intermediul acestei directive se instituie o asieta
comuna in statele membre pentru acest impozit. De asemenea, a netezit
calea pentru masurile ulterioare, catre obiectivul stabilit inca din vremea
primei
Directive
TVA:
eliminarea
frontierelor
de
impozitare. Amendamentele[7] ulterioare la a Sasea Directiva TVA din 1991
si 1992 s-au referit la eliminarea frontierelor fiscale si au avut ca scop
adaptarea TVA la exigentele unei piete unice (fara frontiere). Aceseta au
stabilit un sistem tranzitoriu al TVA care ulterior sa fie inlocuit de un sistem
definitiv de impozitare a schimburilor comerciale intre Statele Membre pe
baza principiului de impozitare in statul membru de origine a bunurilor sau
serviciilor furnizate.

Principiul de taxare al TVA este cel al consumului (destinatiei bunurilor),

in sensul ca taxa pe valoarea adaugata se percepe asupra livrarilor de bunuri
si prestarilor de servicii in statul in care se consuma.
Principiul impozitarii in statul de consum (sau impozitare la origine) pentru bunurile si
serviciile destinate persoanelor impozabile, la nivelurile si in conditiile aplicabile in acel stat,
raman principiile de baza al sistemului TVA comun pentru persoane fizice. Scopul este sa se
elimine posibilele distorsiuni ale competitiei si relocarea activitatilor cand cotele sunt insuficient
aliniate. Aceste norme sunt deci destinate sa intareasca integrarea Comunitara, odata cu apararea
intereselor financiare ale fiecarui stat membru.
Totusi, normele TVA de tranzitie au pastrat diverse metode paralele pe baza de impozitare
la destinatie pentru companii, scopul fiind sa asigure ca TVA colectat in fiecare Stat Membru
reflecta volumul consumului de acolo.
Referitor la schimburile cu terte tari, importurile inca fac obiectul necesitatii declaratiilor
vamale si sunt impozitate la importator. Exporturile continua sa fie exceptate, in conditiile
completarii formalitatilor vamale obisnuite. Exista masuri simplificate pentru comerciantii care
doresc sa introduca bunuri din terte tari pentru libera circulatie intr-unul din Statele Membre,
inainte de trimiterea acestora direct in alt Stat Membru pentru utilizare sau consum.
In ciuda acestui lung proces de dezvoltare, sistemul TVA care a luat nastere a fost
considerat incomod pentru comercianti, iar Piata Unica este intr-o oarecare masura, inca
fragmentata. Aplicarea in continuare a regimurilor paralele de impozitare la origine si la
destinatie, aplicarea neuniforma a legislatiei Comunitare si faptul ca ratele au ramas separate au
scos la iveala deficientele sistemului comun de TVA.
Avand in vedere acestea, in iulie 1996, Comisia a prezentat un program
de accelerare a trecerii de la regimul tranzitoriu de TVA la un regimul comun
definitiv.
In anul 2000, pusa in fata retinerii unei parti din Statele Membre,
Comisia a decis sa adopte o strategie orientata catre imbunatatirea operarii
sistemului TVA in contextul pietei unice. Aceasta strategie pe termen lung
pastreaza in vigoare actualul regim TVA, in timp ce se concentreaza pe patru
obiective principale: simplificare, modernizare, o aplicare mai uniforma a
regulamentelor existente si o mai buna cooperare administrativa.
Principalele reglementari fiscale privind taxa pe valoarea adaugata
existente la nivelul Uniunii Europene:
- A sasea Directiva TVA[8]: baza uniforma de impunere
Autoritatile UE au suprimat controlul impozitelor in cadrul frontierelor interne pentru toate
tranzactiile efectuate intre statele membre, prin aproximarea valorilor taxei pe valoarea adaugata
(TVA) aplicabile acestor tranzactii si luarea de masuri pentru o faza de tranzitie de durata limitata
care sa usureze tranzitia catre acorduri definitive pentru impozitarea comerciala intre statele
membre.
Directiva se aplica pe teritoriul tarilor ce fac parte din comunitate (principiul teritorialitatii)
si cuprinde reglementari privind: persoanele impozabile, tranzactiile impozabile, ca si exceptiile
si scutirile (atat pentru marfuri, cat si pentru servicii), locul operatiunilor impozabile, cotele

standard de impozitare (care sunt aceleasi, atat pentru marfuri cat si pentru servicii), deducerile si
modul de calculare a acestora, persoanele responsabile de plata TVA (inclusiv obligatiile
persoanelor impozabile si reglementarile aplicabile unor cazuri speciale, cum ar fi fermierii sau
agentiile de turism).
Directiva s-a aplicat gradual, avand etape tranzitorii pentru fiecare stat membru si a condus
la simplificarea sistemului de aplicare al TVA, facand distinctie intre vanzarile intre persoane
supuse impozitarii, vanzari catre persoane fizice sau vanzari catre comerciantii scutiti de TVA .
Introducerea pietei comune, la 1 ianuarie 1993, a avut ca efect modificarea directivei, prin
suplimentarea acesteia cu Directiva [9] privind abolirea frontierelor fiscale.
Sfera de aplicare a TVA:
Sunt supuse TVA livrarile de bunuri si prestarile de servicii, efectuate cu titlu oneros in
interiorul tarii de un contribuabil, precum si importul de bunuri.
Persoane impozabile:
Persoana impozabila este acea persoana care in mod independent desfasoara in orice loc
una din urmatoarele activitati economice, indiferent de obiectiv sau de rezultate: activitati de
productie, comert sau prestari de servicii, inclusiv activitati de minerit si agricultura si activitati
reprezentand profesii libere sau asimilate. Statele Membre pot de asemenea considera drept
persoana impozabila pe oricine desfasoara una din aceste activitati in mod ocazional, si in
particular una din urmatoarele: vanzarea unui imobil sau a unei parti dintr-un imobil, vanzarea
unui teren.
Locul operatiunilor impozabile:
Locul livrarilor de bunuri se presupune ca este:
-locul unde se afla bunurile la momentul cand incepe expeditia sau transportul catre
persoana careia se livreaza (in cazul bunurilor care sunt expediate sau transportate);
-locul unde se afla bunurile la momentul cand are loc livrarea (in cazul bunurilor care nu
necesita expediere sau transpot).
-locul unde este livrat un serviciu se presupune ca este locul unde furnizorul si-a infiintat
afacerea sau unde are un sediu fix de unde este furnizat serviciul sau, in absenta unui asemenea
oc de desfasurare a afacerii sau a unui stabiliment fix, locul unde are adresa permanenta sau unde
se afla in mod uzual. Totusi, locul furnizarii serviciilor conectate cu proprietati imobile, inclusiv
serviciile agentilor imobiliari si a expertilor cum ar fi arhitectii, este locul unde este situata
proprietatea;
-locul unde sunt furnizate serviciile de transport este locul unde are loc transportul, avand
in vedere distanta parcursa;
- locul furnizarii serviciilor referitoare la activitati auxiliare de transport, activitati
culturale, sportive, stiintifice sau educationale, ca si evaluarea muncii asupra proprietatilor
mobile, este locul unde serviciile se desfasoara fizic;
- locul de furnizare a serviciilor in cazul angajarii unei proprietati mobile, cu exceptia
tuturor formelor de transport, este locul de utilizare;

-locul de furnizare a urmatoarelor servicii este locul unde clientul si-a stabilit afacerea sau
unde are un stabiliment fix, sau, in absenta unui asemenea loc, locul unde are adresa permanenta
sau locuieste in mod obisnuit: transferuri si alocari de drepturi de autor, servicii de promovare,
servicii de consultanta, inginerie, avocati si contabili; banci, tranzactii financiare si de asigurari.
Pentru a evita dubla impozitare, evitarea impozitarii sau distorsiuni ale
competitiei, Statele Membre pot considera ca:
-locul de furnizare a serviciilor situat in interiorul teritoriului unei tari, ca fiind
situat in afara Comunitatii in cazurile in care utilizarea propriu-zisa a serviciilor are
loc in afara Comunitatii;
- locul de furnizare a serviciilor situat in afara Comunitatii ca fiind in interiorul
unei tari in cazurile in care utilizarea propriu-zisa a serviciilor are loc in interiorul
teritoriului tarii.
Exigibilitatea unui impozit este dreptul autoritatii fiscale prin efectul legii la
un anumit moment sa pretinda impozitul de la o persoana in drept sa il plateasca,
chiar daca momentul platii poate sa fie amanat.
Evenimentul impozabil are loc si impozitul devine exigibil atunci cand
bunurile sunt livrate sau serviciile sunt executate, cu singura exceptie a unor
anumite cazuri specifice.
Pentru bunurile importate, evenimentul impozabil apare, iar impozitele intra
in vigoare la momentul cand bunurile intra pe teritoriul tarii.

Baza de impozitare:
In interiorul teritoriului unei tari, suma impozabila este in functie de tipul furnizarii de
bunuri sau servicii:
-contravaloarea contraprestatiei obtinuta din partea cumparatorului, client sau o terta parte
pentru operatiunile realizate de furnizor sau prestator, inclusiv asigurarile banesti in legatura
directa cu pretul bunurilor livrate, sau
-pretul de cumparare al bunurilor sau a bunurilor similare sau, in absenta unui pret de
cumparare, costul bunurilor, determinat la momentul livrarii, sau
-pretul integral pentru persoana impozabila care furnizeaza serviciile, sau
- valoarea pe piata deschisa a serviciilor ('valoarea de piata deschisa' a serviciilor inseamna
suma care, la nivelul de piata pe care are loc livrarea, i-ar fi clientului la indemana sa o plateasca
furnizorului in interiorul teritoriului tarii, la momentul livrarii, in conditiile unei competitii
oneste, pentru a obtine serviciile in cauza).
Pentru bunurile importate, baza de impozitare este formata din pretul platit sau care
urmeaza a fi platit de importator pentru bunurile importate (pretul extern) la care se adauga
taxele si impozitele datorate in vama mai putin TVA.
Cotele de impozitare:
Conform noilor reglementari [10] privind aproximarea cotelor de TVA, statele membre
aplica o cota standard de TVA de minim 15%[11] si au posibilitatea de a aplica maxim doua cote
reduse (de minim 5%) pentru anumite marfuri sau servicii de natura sociala sau culturala.

Statele membre sunt autorizate sa fixeze, pe timp limitat, cote zero sau sub 5% pentru
anumite produse. Limitarea, ca durata, este reglementata de Directiva 2001/04/CE.
Taxa prking se poate aplica in cazul bunurilor sau prestarilor de servicii care beneficiau de
taxa redusa la 1 ianuarie 1991 si nu poate fi mai mica de 12%.
Scutiri:
Scutirile sunt posibile in interiorul teritoriului unei tari, pentru anumite activitati de interes
public, tranzactii de asigurare si reasigurare, inchirierea si locatiunea proprietatilor imobiliare (cu
exceptia asigurarii cazarii, locatiunea cladirilor si obiectivelor pentru parcari auto, locatiunea
echipamentelor si utilajelor instalate permanent, chiria safe-urilor), furnizarea de bunuri folosite
exclusiv pentru o activitate scutita, si multe alte activitati cum ar fi oferirea si negocierea
creditelor, tranzactii si negocieri referitoare fonduri depozitate, plati, transferuri, tranzactii si
negocieri referitoare la valute, si tranzactii si negocieri referitoare la actiuni sau dobanzi in
companii sau asociatii.
Exceptiile pentru importuri sunt de asemenea posibile, in particular pentru importul final al
bunurilor pentru care furnizarea de catre o persoana impozabila este in orice caz scutita in
interiorul tarii; pentru importul de bunuri aflate sub o declaratie a unor acorduri de tranzit; pentru
importul de bunuri declarate a fi sub incidenta unor acorduri de import temporar, ceea ce il
califica la scutirea de la plata taxelor vamale, sau care il califica astfel, daca au fost importate
dintr-o terta tara; pentru importul final al bunurilor calificate pentru scutirea de la plata taxelor
vamale altele decat cele descrise in Tariful Vamal Comun sau care s-ar califica la scutire daca
sunt importate dintr-o terta tara. Totusi, Statele Membre au dreptul de a nu acorda scutirile daca
de exemplu, aceasta ar avea un efect serios asupra conditiilor competitionale de pe piata locala.
Exista de asemenea prevederea pentru scutiri pentru tranzactii de tip export si pentru
transport international, ca si scutiri speciale legate de traficul international de bunuri.
Deduceri:
Originea si scopul dreptului de a deduce: dreptul de a deduce intervine
in momentul cand impozitul deductibil devine perceptibil. Cata vreme
bunurile si serviciile sunt folosite pentru scopurile propriilor tranzactii
impozabile, persoana impozabila are dreptul de a deduce din impozitul pe
care il are de platit urmatoarele: valoarea taxei pe valoarea adaugata pe care
o are de platit pentru bunurile sau serviciile furnizate sau care ii vor fi
furnizate de catre alta persoana impozabila; taxa pe valoarea adaugata
datorata sau platita pentru bunurile importate; taxa pe valoarea adaugata
datorata pentru:
-bunurile produse, construite, extrase, procesate, cumparate sau
importate pe durata desfasurarii a afacerii, pentru scopul derularii
respectivei afaceri, cand taxa pe valoarea adaugata pentru aceste bunuri a
fost dobandita de la o alta persoana impozabila, nu va fi complet deductibila;
-serviciile furnizate de afacerea proprie pentru scopul aceleiasi afaceri,
cand taxa pe valoarea adaugata acestui serviciu, a fost furnizata de catre
alta persona impozitabila, nu va fi complet deductibila.
Statele Membre trebuie de asemenea sa garanteze fiecarei persoane
impozitabile dreptul de deducere sau returnare a taxei pe valoarea adaugata

referitoare la bunurile si serviciile folosite in urmatoarele scopuri: tranzactii

care corespund activitatilor economice intreprinse in alta tara, si care vor fi
eligibile pentru deducerea de impozit daca acestea se desfasoare pe
teritoriul tarii; tranzactii care sunt scutite; oricare din tranzactiile unei
persoane, atunci cand clientul este din afara Comunitatii sau cand aceste
tranzactii au legatura directa cu bunuri pentru export catre o tara din
afara Comunitatii.
Legile care guverneaza exercitarea dreptului de deducere: pentru a avea
dreptul de a exercita dreptul de deducere, persoana impozitabila trebuie, in
functie de situatie, sa aiba o factura, un document de import care il specifica
drept destinatar sau importator si care afirma sau permite calcularea sumei
impozitului datorat, sau este in conformitate cu formalitatile stabilite de catre
fiecare Stat Membru.
1.2.2. Accize
Regulile Comunitare cu privire la accize sunt o creatie recenta. Spre deosebire de zona
TVA, sunt in general definitive acordurile care guverneaza pastrarea, miscarea si
monitorizarea produselor care fac obiectul accizarii . Principiul ce sta la baza aplicarii accizelor
este ca acestea se aplica in tara in care are loc consumul.
Aceste acorduri, in vigoare inca din 1 Ianuarie 1993, sunt unul din elementele de strategie
globala pentru aproximarea ratelor si armonizarea structurilor de impozitare indirecta. A fost
definit un cadru teritorial pentru pastrarea si miscarea produselor care fac obiectul accizarii.
Acordurile se aplica bauturilor alcoolice, produselor din tutun si uleiuri minerale, si permit
bunurilor sa fie miscate cu suspendarea accizelor si fara verificari suplimentare in interiorul
frontierelor intra-Comunitare. Accizele sunt platite atunci cand produsul este lansat pentru
consum privat si la un nivel in vigoare in Statul Membru unde este consumat. Miscarea
produsului acoperita de acorduri de suspendare a taxelor apare prin intermediul taxelor de
depozitare si sub acoperirea unui document administrativ de insotire.
Reglementarile comune presupun si stabilirea unei accize minime asupra fiecarei
categorii de produse. Acciza minima a intrat prima data in vigoare in anul 1992 pentru alcool
si
bauturi alcoolice, tigarete si tutun, urmand ca in anii urmatori sa intre in vigoare si pentru
celelalte produse supuse accizelor armonizate.
-Acorduri generale, pastrarea si miscarea produselor care fac obiectul accizarii[15]
Produsele acoperite de directive sunt uleiurile minerale, alcoolul si bauturile alcoolice si
tutunul prelucrat. Acestea pot face obiectul altor impozite indirecte, impuse pentru scopuri
specifice.
Statele Membre isi pastreaza dreptul de a introduce si mentine impozite indirecte pe
produse, altele decat cele mentionate, cu conditia ca aceste taxe sa nu dea nastere de formalitati
trans-frontaliere.
La nivel comunitar exigibilitatea asupra produselor supuse accizelor este supusa
urmatoarelor reguli:


produsele lansate pentru consum intr-unul din statele membre si pastrate
pentru scopuri comerciale in alt stat membru fac obiectul accizarii in statul membru in
care acestea sunt pastrate;

produsele achizitionate de persoane fizice pentru nevoile lor proprii si

transportate de acestea in alte state membre sunt taxate in statul membru in care au fost
obtinute;

produsele cumparate de persoane care au calitatea de antrepozitar autorizat

si nici comerciant inregistrat sau neinregistrat si pe care vanzatorul le expediaza sau
transporta direct sau indirect in numele acestora fac obiectul accizarii in statul membru
de destinatie.
Fiecare stat membru determina regulile proprii referitoare la producerea, procesarea si
pastrarea produselor supuse obiectul accizarii, in conditiile prevederilor Directivelor in cauza.
Accizele pentru tutun:
Produsele supuse accizelor sunt: tigaretele, tigarile si tigarile din foi, tutunul pentru fumat.
Pentru tigarete acciza se va calcula prin insumarea celor doua componente ale sale:
-

acciza specifica, stabilita pe unitatea de tigarete;

acciza advalorem, determinata prin aplicarea unei cote procentuale asupra

pretului maxim de vanzare cu amanuntul.
Pentru tigari, tigari din foi si tutun, acciza poate fi exprimata si altfel:
advalorem, calculata prin aplicarea unei cote de impozitare asupra pretului
maxim de vanzare cu amanuntul al fiecarui produs;
-

specifica, exprimata in euro pe unitatea de masura;

mixta, printr-o acciza specifica si o acciza advalorem.

Accizele pentru alcool si bauturi alcoolice

Produsele supuse accizelor sunt: berea, vinul, produsele intermediare, alcoolul si bauturile
alcoolice, altele decat berea si vinul.
Acciza pentru bere poate fi stabilita de statele membre sub forma de acciza specifica
exprimata fie in euro/hectolitru grad Plato, fie in euro/ hectolitru grad alcoolic. Acciza minima
stabilita este de 0.748 euro/ hectolitru grad Plato sau 1.87 euro / hectolitru grad alcoolic de
produs finit.
In cazul micilor producatori independenti care au o capacitate de productie mai mica de
200.000 hectolitri anual statele membre pot stabili accize diminuate fata de acciza standard.
Accizele diminuate nu pot fi mai mici de 50% din acciza standard.
Pentru a fi considerat mic producator, un agent economic trebuie sa indeplineasca
cumulativ urmatoarele conditii:
sa fie agenti economici producatori de bere care din punct de vedere juridic si
economic sunt independenti fata de orice alt agent economic producator de bere;
-

utilizeaza instalatii fizice distincte de cele ale altor fabrici de bere;

folosesc spatii de productie diferite de cele ale oricarui alt agent economic
producator de bere;
-

nu functioneaza sub licenta de produs a altui agent economic producator de

bere.
In cazul vinului, buturilor fermentate si produselor intermediare, acciza care este stabilita
in euro/ hectolitru de produs finit. In cazul vinului si produselor fermentate acciza minia stabilita
este 0, iar in cazul produselor intermediare acciza minima este 45 euro/ hectolitru de produs.
In cazul produselor intermediare care nu depasesc 15 grade alcoolice, statele membre pot
stabili o acciza redusa, care insa nu poate fi mai mica de 40% din acciza normala.
In cazul alcooluluisi bauturilor alcoolice cu o concentratie alcoolica mai mare de 22%in
volum, acciza este stabilita in euro/ hectolitru alcool pur. Acciza minima stabilita de normele
comunitare este stabilita la 550 euro/hectolitru alcool pur.
In cazul alcoolului etilic produs in micile distilerii se poate stabili o acciza redusa, care nu
poate fi stabilita sub 50%din taxa normala. Micile distilerii trebuie sa produca anual o cantitate
mai mica de 10 hectolitri. Pentru a se putea aplica taxa redusa, taxele membre trebuie sa
stabileasca acciza minima normala mai mare de 1.000 euro/ hectolitru alcool pur.
Accize pentru produsele energetice si electricitate
Produsele energetice si electricitatea nu sunt supuse taxarii daca sunt utilizate sub forma de
carburant sau combustibil de incalzire si nu se folosesc ca materie prima in procesele chimice
sau metalurgice.
Statele membre sunt nevoite sa nu stabileasca accizele sub valorile fixate de reglementarile
comunitare.
De exonerare de accize beneficiza:
-produsele energetice si electricitatea utilizate pentru productia de electricitate;
-produsele energetice furnizate pentru a fi utilizate sub forma de combustibil pentru
navigatia aeriana, alta decat navigatia aeriana reprezentand turism privat;
-produsele energetice utilizate in vederea utilizarii sub forma de carburant pentru navigarea
in apele comunitare.