Anda di halaman 1dari 3

SECRETELE ÎNVINGĂTORILOR (XVIII)

Motto: „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi.”


Principiul nr. 18: Oferă oamenilor ceea ce-şi doresc
Soarele şi vântul încercau să demonstreze cine-i mai puternic şi au convenit că va învinge cel
care va reuşi primul să dezbrace un călător. Vântul a început să bată cu rafale puternice, dar cu
cât mai tare sufla, cu atât mai tare călătorul se înfăşura cu paltonul de pe el. Atunci când vântul a
cedat, soarele l-a încălzit cu razele sale atât de tare, încât călătorul şi-a scos singur paltonul.
Vom reuşi mult mai mult, dacă atitudinea faţă de oameni va fi plină de înţelegere, bunătate,
simpatie şi calm. Nu trebuie să lipsească sinceritatea şi dorinţa de a-i face pe oameni fericiţi.
Pentru a nu umple pagina doar cu epitetele care caracterizează această atitudine, o vom numi
simplu – DRAGOSTE.
Dragostea
Dragostea nu este doar un sentiment care apare de la sine. Acest cuvânt a fost ponosit într-atât,
încât mulţi se ruşinează să-l pronunţe. Şi totuşi, ceea ce le lipseşte oamenilor cel mai mult, este
dragostea. Ea simplifică relaţiile şi rezolvă, în cel mai rapid mod, orice problemă.
Dragostea este cea mai puternică şi cea mai înţeleaptă putere de pe Pământ. Cu cât mai multă
dragoste dăm celor din jur, cu atât mai repede ne atingem scopurile şi ne încărcăm cu energie.
Dragostea înlătură barierele care apar în drumul spre scop.
Dragostea este o forţă puternică. Însă, în viaţa de toate zilele, oamenii aleg drumul confruntării.
Ei cred că drumul confruntării este mai scurt. Da, este o satisfacţie de moment a victoriei
obţinute. În viitor, însă, vor apărea noi probleme. Nu există nimic mai eficient şi mai simplu
decât dragostea. Cu o lingură de miere poţi ademeni mult mai multe albine decât cu o găleată de
oţet.
Dragostea şi relaţiile umane
Medicul, care are o atitudine grijulie faţă de pacienţi, se bucură de mai mare încredere şi tratează
mai eficient. Aceeaşi calitate îi permite unui vânzător să vândă mai mult. Un manager va obţine
rezultate mai bune, dacă este înţelegător cu subalternii. Părinţii îşi arată dragostea faţă de copii şi
le dau ce au mai bun. Doar pe principiile dragostei şi respectului se construieşte o relaţie de
încredere reciprocă, necesară pentru o activitate în comun.
Mulţi sunt pregătiţi sufleteşte să dea dragoste celor din jur, dar nu ştiu cum s-o facă. Toţi
cunoaştem Regula de aur: „ Comportă-te cu oamenii aşa cum vrei ca ei să se comporte cu tine”.
Este o regulă de mare valoare, care aduce un beneficiu enorm.
Dar există şi reversul ei. Oamenii sunt diferiţi. Dorinţele şi necesităţile lor nu corespund cu ale
noastre. De aceea regula nr.18 sună astfel: „Oferă oamenilor ceea ce-şi doresc”. Noi nu avem
dreptul să le rănim sentimentele, de aceea trebuie să-i înţelegem cu adevărat.
Aceasta înseamnă că trebuie să fim atenţi cu oamenii. Fiecare individ transmite semnale despre
dorinţele sale. Arta este să fim capabili să le recepţionăm şi să le interpretăm corect. În asemenea
situaţie, nu există loc pentru conflicte.
24 de reguli de aur
Aceste reguli servesc drept puncte de orientare pentru a le oferi oamenilor ceea ce-şi doresc.
Foloseşte-le şi relaţiile tale se vor îmbunătăţi cu mult.
1. Susţine-i şi laudă-i pe oameni cu orice ocazie. Spune cuvinte de laudă chiar şi pentru cele mai
mici succese. Lauda este asemenea razelor de soare. Fără ele oamenii nu pot creşte.
2. Oferă oamenilor posibilitatea de a-şi păstra individualitatea. Nu râde de nimeni şi nu leza
nimănui demnitatea. Nu acorda prea mare atenţie greşelilor altor persoane.
3. Vorbeşte oamenii de bine. Dacă nu găseşti nimic pozitiv, taci.
4. Urmăreşte-i atent pe oameni. Astfel vei fi capabil să vezi lucrurile bune şi lauda nu va fi falsă.
5. Fă apel la bunătate. Oricui îi place să fie considerat corect şi cinstit. Dacă vrei ca cineva să
devină mai bun, construieşte relaţiile ca şi cum el este deja acea persoană. Astfel, el se va strădui
să nu te dezamăgească.
6. Critică-i pe oameni cât mai rar. Critica trebuie îndreptată împotriva faptei, dar nu a persoanei.
Arată că atitudinea ta este binevoitoare şi vrei să-l ajuţi. Niciodată nu critica pe nimeni în formă
scrisă.
7. Oferă posibilitate fiecăruia să-şi simtă propria importanţă. În loc să-ţi demonstrezi muşchii,
recunoaşte-ţi neajunsurile. Dacă vrei să ai parte de duşmani, demonstrează-ţi superioritatea. Dar
dacă vrei să ai prieteni, recunoaşte că sunt mai buni.
8. Dacă ai greşit, cere-ţi scuze. Dacă aştepţi că cineva te va certa, ia-o înainte şi recunoaşte-ţi
vina.
9. Propune în loc să comanzi. Vei reuşi să stabileşti o relaţie de colaborare.
10. Înţelege că cei din jur pot fi irascibili. Irascibilitatea este un semn că omul are nevoie de
ajutor şi atenţie. Compătimeşte-l.
11. Vorbeşte cât mai puţin. Oferă-le altora posibilitatea de a vorbi şi ascultă cu atenţie.
12. Fă-l pe om să creadă că ideea îi aparţine. Dacă este o idee bună, atunci nu contează cine a
enunţat-o. Fiecare vrea să se simtă important. Marea e mai importantă decât orice râu, deoarece
se află mai jos.
13. Nu întrerupe interlocutorul, chiar dacă ai impresia că nu are dreptate. Oricum nu te vor
asculta, până când nu-şi vor expune părerea.
14. Priveşte lucrurile din punctul de vedere al altora. Indienii spun: „Mergi un kilometru în
mocasinii prietenului”. Analizează motivul comportamentului altor persoane. A înţelege
înseamnă a ierta.
15. Nu încerca niciodată să demonstrezi că ai dreptate. Chiar dacă eşti mai deştept, nu arăta. Fii
de acord că ai putea rătăci. Astfel poţi curma orice ceartă.
16. Fă cadouri cât mai des, chiar dacă nu ai nici un motiv. Bucură-i pe oameni. Cadourile nu
trebuie să fie scumpe, ci semnificative şi variate.
17. Dacă ţi s-a reproşat, reţine-ţi emoţiile. Ascultă interlocutorul. Caută punctele de vedere
comune. Fii autocritic. Promite că vei analiza ceea ce a spus şi mulţumeşte.
18. Manifestă un interes sincer faţă de oameni. Condu-te de principiul: interesează-te de oameni
în loc să te strădui ca ei să se intereseze de tine. Arată că eşti gata să-i ajuţi, în orice moment.
19. Zâmbeşte. Nimeni nu are mai multă nevoie de zâmbetul tău decât persoana care nu zâmbeşte
în acest moment.
20. Numeşte-i pe oameni cu numele de familie. Acest gest demonstrează respect. Fiecare este
măgulit de numele său.
21. Priveşte lumea cu ochii altor persoane. Întreabă-te cât mai des: „Ce-şi doreşte el cu adevărat?
Cu ce-l pot ajuta?”
22. Fă astfel, încât după fiecare discuţie, oamenii să aibă o dispoziţie mult mai bună, iar
atitudinea faţă de sine, faţă de afacerea ta şi faţă de tine să se schimbe în bine.
23. Fii capabili să ierţi. Nu fi ranchiunos.
24. Nu fi zgârcit la complimente pentru cei din jur.
E firesc să nu poţi folosi din prima toate aceste reguli. Nu există persoană, care ar îndeplini strict
aceste reguli, dar e cazul să tinzi spre acest ideal.
Aceste reguli nu presupun să dai dragoste tuturor celor cu care vorbeşti. Ele presupun, mai
degrabă, toleranţă.
Unii oameni folosesc aceste reguli doar pentru a-şi atinge scopurile. O astfel de abordare nu este
în concordanţă cu secretul examinat azi. Scopul nostru nu rezidă în a spoi. Atunci când florile se
ofilesc, ele nu sunt vopsite cu pensula, pentru a arăta bine. Ele trebuie udate. Cele 24 de reguli te
vor ajuta să le dai celor din jur ceea ce-şi doresc.
Lumea este precum suntem noi
Dacă eşti permanent nesatisfăcut de oamenii care te înconjoară şi ai impresia că în jur sunt numai
cretini, atunci este destul de posibil că problema nu este în ei, ci în tine. Realitate obiectivă nu
există. Lumea este aşa cum ne-o imaginăm noi. În om vedem ceea ce credem despre el în
adâncul sufletului.
Există trei căi, care ne ajută să stabilim relaţii bazate pe toleranţă şi dragoste:
- În primul rând, trebuie să ne lămurim cine suntem noi. Doar iubindu-te pe tine, îi poţi iubi pe
alţii.
- În al doilea rând, nu trebuie să-i analizăm la microscop pe cei din jur. Segmentând o floare, îi
distrugem frumuseţea.
- În al treilea rând, trebuie să ne concentrăm la părţile bune ale oamenilor. Foarte mulţi îi bârfesc
cu plăcere pe cei mai apropiaţi, subestimându-i în acelaşi timp. Astfel îşi fac un mare deserviciu.
Spălând oasele altora, te concentrezi la greşeli şi slăbiciuni. În consecinţă, vei vedea lumea
întreagă plină de greşeli şi nedreptăţi. Atunci când căutăm părţile bune, lumea devine mult mai
frumoasă. O vorbă înţeleaptă spune: „Ce vezi în om aceea devii. Vezi lumină – devii lumină.
Vezi noroi – devii noroi”.
Bună dimineaţa!
Şi tu poţi fi un învingător!

Anda mungkin juga menyukai